
Învățământul de azi: reguli, iubire, discernământ – p. Teologos
28 octombrie 2025
Realitatea preoției – p. Moise McPherson
29 octombrie 2025Ascultați un frumos cuvânt al părintelui Iosia care ne vorbește, plecând de la viața și lucrarea Sfântului Ioan din Kronstadt, despre lucrurile împotriva cărora diavolul nu poate sta împotrivă.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Reclamația diavolului – p. Iosia Trenham
Bună tuturor! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Vă mulțumesc mult că sunteți cu mine.
Reflecția pe care am pregătit-o astăzi am intitulat-o „Reclamația Diavolului”. Înainte să încep, am nevoie de o înghițitură din această cafea excelentă. De asemenea, aș vrea să clarific ceva, de fapt ceva drăguț, dar care se tot repetă în ultimii ani. Ați observat, desigur, că ofer aceste reflecții stând jos. Nu vă pot spune de câte ori, în timp ce călătoresc ici și colo, ca să predic, oamenii vin la mine și îmi spun: „Părinte, nu aveam idee că sunteți înalt! Am crezut întotdeauna că aveți vreo 1,68 m.” Iar eu le zic: „Cum ajunge cineva la concluzia că am 1,68 m doar pentru că țin o prelegere prin intermediul acestei platforme video?” Oricum, acesta este raftul de cărți din spate iar eu am de fapt 1,90 m, nu 1,68 m, așa că nu trageți concluzii pripite!
Weekendul trecut am avut bucuria de a fi la Raleigh, Carolina de Nord, la Biserica Ortodoxă „Toți Sfinții”. Dacă locuiți în Carolina de Nord, sau prin apropiere, și nu ați fost încă la Raleigh, vă recomand cu căldură să mergeți – este o parohie superbă, plină cu oameni care-L iubesc pe Dumnezeu și care-L caută pe Hristos. A fost o experiență minunată, deși m-au epuizat complet, până la ultima picătură de energie! Dar acum m-am întors în Țara Făgăduinței, – adică în sudul Californiei – și m-am refăcut.
Conferința pe care am ținut-o în Carolina a fost dedicată Sfântului Ioan din Kronstadt. Sper că știți cine este Sfântul Ioan, iar dacă nu, puteți intra pe aplicația PNP, accesați secțiunea „Prelegeri teologice” și derulați până la seria de prelegeri dedicate Sfântului Ioan din Kronstadt. Cred că am intitulat acea serie „Viața mea în Hristos: viața Sfântului Ioan din Kronstadt”, unul dintre cei mai mari sfinți. Un sfânt care s-a aflat într-o confruntare radicală cu lumea, un martor al lui Hristos în secolul XIX. El s-a născut în 1829, pe 19 octombrie, și a adormit în Domnul în 1908, pe 20 decembrie. Apropo, aceste două date – 19 octombrie – este chiar ziua în care am ținut prelegerea weekendul trecut, sâmbătă, este ziua prăznuirii sale în Biserică. Pe 19 octombrie s-a născut, iar pe 20 decembrie s-a mutat la Domnul. În aceeași zi, 20 decembrie, el împarte sărbătoarea cu marele sfânt mucenic și purtător de Dumnezeu, Sfântul Ignatie Teoforul, al Antiohiei.
Așadar, o zi minunată pentru a-i prăznui pe amândoi – pe Sfântul Ignatie, de la sfârșitul secolului I și începutul secolului II, și pe Sfântul Ioan din Kronstadt, din secolul al XIX-lea -. Ce mărturie uimitoare dau acești doi sfinți! Aceasta arată că timpul nu poate împiedica puterea Bisericii de a produce iubire și sfințenie în oameni. Biserica este, cu adevărat, o fabrică de sfințenie; o „fabrică de sfinți” în fiecare generație și în fiecare loc. S-a întâmplat, de asemenea, ca Evanghelia de duminica trecută, pentru Sfânta Liturghie, să fie relatarea cu îndrăcitul din ținutul Gherghesenilor, din capitolul 8 al Evangheliei după Luca.
În prelegerile mele despre Sfântul Ioan și în predica de duminică, am încercat să combin o prezentare generală a vieții Sfântului Ioan și învățăturile sale despre viața duhovnicească, cu un accent deosebit pe demonologie, întrucât acest subiect se află chiar în centrul acestei pericope evanghelice. Sunt sigur că sunteți familiarizați cu scena înfricoșătoare descrisă de Sfântul Luca în relatarea despre cel demonizat. Mântuitorul nostru ajunge într-o regiune unde un om fusese posedat de o ceată de demoni, și vedem imediat care este rezultatul influenței demonice în viața unei ființe umane. Omul este gol, pentru că demonii caută să ne rușineze în toate felurile, iar în măsura în care îi ascultăm, cu siguranță vom fi făcuți de rușine. El nu locuiește în casa sa, pentru că demonii urăsc viața de familie – viața de familie iubitoare – și o distrug. Ei sunt cei din spatele violenței domestice, cei din spatele divorțului, cei din spatele încălcării legământului căsătoriei. Despre acest om se spune că „nu locuia în nicio casă”. Nu putea trăi cu nimeni, în vreo comunitate, o comunitate care este creația lui Dumnezeu, menită să fie o mică imagine a comunității divino-umane a Bisericii. Unde locuia el, de fapt? Trăia prin morminte.
Și aici, poate, avem cea mai clară imagine prin care putem înțelege intenția demonică: aceea de a ne ucide, de a ne distruge complet. Acest om ar fi fost mort dacă Dumnezeu ar fi îngăduit demonilor să-i ia viața; în schimb, ei l-au ținut într-o stare de rușine, departe de comuniunea umană, închis într-un cimitir. Aceasta este, de asemenea, relatarea în care omul este întrebat de Domnul nostru Iisus: „Care este numele tău?”, iar el nu răspunde cu numele său propriu, nu cu numele său omenesc, ci demonii răspund în locul lui: „Legiune, pentru că suntem mulți.”
Ce text cutremurător! Aici vedem că demonii vor să ne fure identitatea unica noastră identitate, ca icoană a lui Dumnezeu, fiecare dintre noi fiind prețuit și recunoscut pe numele său de Domnul Iisus. El poartă o grijă adâncă pentru numele pe care-l purtăm încât promite tuturor oilor Sale că ne va da un nume nou, special, în Împărăția lui Dumnezeu, un nume pe care El însuși l-a ales și pe care îl vom cunoaște într-un mod intim, doar noi și El. Desigur, ca antihrist, demonii distrug numele nostru, îl anulează. Interesant, ca o notă aparte, – cred că este rar când credincioșii asistă la tunderea în monahism -, dar ar trebui să știți, în legătură cu această întrebare a lui Hristos, „Care este numele tău?”, că aceasta este inclusă în slujba de tundere a unui bărbat, sau a unei femei, în monahism. După ce tunderea se încheie, comunitatea monahală se aliniază, și, unul câte unul, se apropie de noul monah, sau de noua monahie, și îi întreabă: „Care este numele tău?”, iar persoana răspunde și își spune numele – numele monahal. Să spunem că numele este Ioan; atunci persoana i se adresează și îi spune: „Dumnezeu să-ți dăruiască mântuirea în starea îngerească.” Este o interacțiune minunată, o afirmare a unei noi identități în Hristos. În acest caz, aceea de monah sau monahie, care, odată tuns(ă) în monahism, devine o căsătorie spirituală pe viață, un legământ sfânt. „Care este numele tău?”
La Raleigh m-am concentrat asupra învățăturii Sfântului Ioan din Kronstadt despre relația dintre demoni și patimile noastre. Acest aspect al demonologiei, faptul că diavolii lucrează prin patimile noastre și ne înrobesc prin ele, este un principiu fundamental în învățătura creștină cu privire la creșterea duhovnicească.
Sfântul Ioan din Kronstadt s-a concentrat asupra mai multor teme care, în secolul al XIX-lea, erau deosebit de grave, în timpul perioadei de 40 de ani cât a fost păstor. El menționează, de pildă, alcoolismul, care era o problemă uriașă în Kronstadt, locul unde trăia, o problemă care distrugea familii, ruina mărturia creștină și deschidea larg ușa influenței demonice. Sfântul Ioan a lucrat neobosit împotriva alcoolismului, înființând și susținând o casă pentru alcoolici, pentru refacerea lor. A avut un mare succes în a-i ajuta pe oameni să adopte înfrânarea ca normă de viață.
Există, de fapt, povești frumoase despre aceasta – am citit una dintre ele weekendul trecut în fața credincioșilor din Raleigh – despre un om care era alcoolic și care a sărăcit din cauza acestui viciu. Așa cum se întâmplă adesea, mulți alcoolici risipesc banii, resursele pe care Dumnezeu li le oferă prin munca lor, aruncându-le pe băutură în loc să-și întrețină familiile. Acest om s-a întors acasă, într-o noapte, și era foarte sărac mai ales din cauza propriului comportament, și acolo, în casa sa, l-a găsit pe Sfântul Ioan stând de vorbă cu soția lui și ținând în brațe copilul lor. Mai era și un al doilea copil lângă Sfântul Ioan. Se spune că Sfântul Ioan l-a privit cu o foarte profundă grijă și dragoste, i-a rostit un cuvânt prin care îl chema la o viață mai înaltă, la pocăință, dar fără ca să-l judece, arătându-i în schimb dragostea și dorința de a-l vedea schimbat. Bărbatul a mărturisit mai târziu, după ce Sfântul Ioan a fost canonizat, că acea zi a fost ziua în care a început să devină un bărbat adevărat. Uau! Și a dat slavă lui Dumnezeu și mulțumire Sfântului Ioan din Kronstadt pentru acea transformare din viața lui.
Așadar, alcoolismul a fost o patimă asupra căreia Sfântul Ioan s-a concentrat în învățătura sa despre demonologie, dar și mânia – furia necontrolată, nebunia născută din ea. Aceasta este o temă pe care Sf. Ioan din Kronstadt o preia de la Sf. Ioan Gură de Aur, care spune că furia este unul dintre cele mai clare semne ale posesiei demonice. Zice acesta: „Tot ce trebuie să faci pentru a vedea legătura dintre diavol și mânia ta este să te uiți în oglindă atunci când ești furios.”
Un alt subiect a fost jocurile de noroc asupra căruia Sfântul Ioan a atras atenția și, desigur, nu pot să nu remarc relevanța cutremurătoare a acestui păcat azi. În zilele noastre, el explodează pretutindeni în Occident, în America este peste tot – și nu doar în Las Vegas, pe care-l numeam odată „Orașul Păcatului” – ci acum ar trebui să numim „America – Țara Păcatului”, pentru că jocurile de noroc sunt peste tot. Tot mai mult permitem construirea de cazinouri, din cauza propriei noastre iresponsabilități financiare, doar pentru a le putea taxa, permitem ca liderii noștri să-și continue cheltuielile profane. Ce mare oroare!
În cele din urmă, m-am aplecat și asupra a ceea ce Sfântul Ioan din Kronstadt numea patima demonică a nihilismului. El a trăit într-o perioadă în care necredința – învățăturile lui Marx și începuturile comunismului – prindeau rădăcini și, la puțini ani după adormirea sa, aveau să izbucnească ce mai cumplită vărsare de sânge din istoria omenirii. Scuip în coșul de gunoi când aud de acele stricate ideologii comuniste și marxiste fără de Dumenzeu, care se pare că nu vor să moară, care au ruinat Răsăritul Europei, distrugând umanitatea în cel mai mare martiriu al creștinilor dintotdeauna.
Din păcate, aceste ideologii nu par să dispară. O mare parte din agenda globalistă, din „marea resetare”, din ideologia globală, fără de Dumnezeu, care ni se impune astăzi – mai ales din Europa de Vest și America – este adânc înrădăcinată în acest comunism hidos. [Comunismul] trebuie să moară. Doamne, te rugăm, pune capăt acestei ideologii care bântuie lumea de atât de mult timp! Dar trebuie să învățăm din lecțiile trecutului.
Aș dori acum să ajung la punctul central al reflecției mele: „Reclamația Satanei” sau „Reclamația Diavolului.” A lua în serios existența demonilor este ceva esențial pentru credința creștină și pentru a progresa în viața duhovnicească, mai ales pentru a fi conștienți de modul în care demonii pătrund prin patimile noastre. Dar există și o altă fațetă a luptei noastre duhovnicești, a „lucrării mântuirii noastre cu frică și cu cutremur”: aceea de a nu da vina pe diavol pentru ceea ce, în mod clar, este din vina noastră. Nu trebuie să folosim diavolul ca scuză pentru a rămâne voit în păcat, dând vina pe el pentru prostia noastră.
Aceasta îmi aduce aminte de acea povestire extraordinară din viața marelui părinte al pustiei, Sfântul Antonie cel Mare. Ea este consemnată în viața Sf. Antonie, scrisă de Sf. Atanasie cel Mare (una dintre cele mai cunoscute scrieri hagiografice ale creștinismului). Aș vrea să vă citesc această învățătură care provine de la Sfântul Antonie despre văicăreala diavolului. Se spune că Satana i-a apărut Sfântului Antonie la ușa chiliei sale pentru a se plânge că creștinii îl învinuiesc pentru toate lucrurile. Sfântul Antonie l-a întrebat: — „De ce îi chinuiești pe oameni?” Iar Satana a răspuns: — „Nu eu îi chinuiesc pe ei, ci ei înșiși se chinuiesc. Ei se tulbură singuri, căci eu am ajuns slab. Nu mai am loc, nici armă, nici cetate. Sunt creștini pretutindeni, și chiar deșertul s-a umplut de monahi. Să se păzească ei înșiși și să înceteze a mă învinui fără motiv.”
Vă puteți imagina? Acestea sunt cuvintele diavolului către Sfântul Antonie, pline de uimire. Textul continuă: „Minunându-se atunci de harul Domnului — pentru că, desigur, Sfântul Antonie a recunoscut că în mare parte ceea ce spusese diavolul era adevărat, că atât de mulți oameni au devenit creștini, atât de mulți au devenit monahi și monahii, umplând pustia, încât diavolul pierdea teren din pricina biruinței lui Hristos -, i-am zis atunci: Deși tu ești mereu un mincinos și nu spui niciodată adevărul, totuși de data aceasta, chiar dacă nu ai avut nici o intenție, ai spus adevărul. Căci Hristos, prin venirea Sa, te-a redus la neputință, și, după ce te-a aruncat la pământ, te-a lăsat fără apărare.”
La auzul numelui Mântuitorului, neputând îndura ardoarea acestuia, [diavolul] s-a făcut nevăzut. „De câte ori mi s-au arătat și m-au lăudat, iar eu i-am blestemat în numele Domnului, și au fost arși! Cât de puternică este Rugăciunea lui Iisus, căci numele Domnului, asemenea semnului Sfintei și Cinstitei Cruci, este o groază pentru demoni. Așadar, dacă însuși diavolul mărturisește că nu poate face nimic, atunci trebuie să-l tratăm pe el, și pe demonii lui, cu dispreț total.”
Acesta este sfatul, dragi frați și surori, al Sfântului Antonie cel Mare. Să nu ne găsim scuze, chiar dacă recunoaștem cât de periculos este să ne lăsăm în voia patimilor și să ascultăm chemarea demonilor de a ne cufunda în ele. În același timp, să nu uităm că Mântuitorul nostru a zdrobit demonii, că numele Lui și semnul cinstitei și de viață dătătoarei Cruci literalmente îi ard, îi mistuie ca un foc. Așadar, să nu-i învinuim pe ei pentru lipsa noastră de iubire, pentru lipsa noastră de devotament sau pentru refuzul nostru de a ne pocăi și de a renunța la comportamentele unei vieți nedemne. Ci, dimpotrivă, cu încredere în Domnul și cu toată smerenia, să cerem harul Său. Să mergem înainte și să-L mulțumim pe Dumnezeu printr-o viață de sfințenie și de iubire. Dumnezeu să fie cu voi și să vă întărească!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









1 Comment
Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai!
Bine si de mult folos duhovnicesc ne vorbeste acest drag Parinte Iosia! De fiecare data il ascult cu atentie si ma bucur – de fiecare data! – de cuvantul lui. Il caut in mod deosebit printre postarile dumneavoastra, Parinte Teologos. Multumesc lui Dumnezeu si dumneavoastra pentru ca aici l-am descoperit pe acest american, Parintele Iosia . Multumesc lui Dumnezeu ca m-a smerit, eu avand judecata asupra poporului ce locuieste acele pamanturi .
Azi m-a bucurat ca a vorbit despre Sfantul Ioan de Kronstadt. Slava Bunului Dumnezeu ca mi l-a facut cunoscut pe acest casnic al Lui. Am primit de la o maicuta de la Schitul Iezer din Valcea (Schitul Sfantului Antonie de la Iezerul Valcei) Calea pocaintei launtrice; Jurnal duhovnicesc needitat. De cum am deschis-o – imediat ce am primit-o !- si am inceput sa lecturez (nu incep cu inceputul, citesc unde deschid), mi-a provocat o stare deosebita. Este o minunatie de carte! O minunatie! O bijuterie! Este atat de sincera, de normala, de aproape de fiecare dintre noi. Este viata! Este o carte pe care ar trebui sa o citeasca cat mai multi oameni si vor capata multa nadejde! Ce m-a complesit la Sfantul Ioan a fost trezvia! Pocainta sincera, curata! Smerenia adevarata! Si multumirea! Multumirea adusa lui Dumnezeu!
Capitolul VII al acestei carti, Spicuiri din insemnarile jurnalelor duhovnicesti ale Sfantului loan de Kronstadt
pe tema: „Despre sine” , este cel mai drag inimii mele! Toata cartea imi este atat de draga, dar acest capitol consider ca este incununarea, diadema acestei acestui jurnal duhovnicesc. Indemn pe toata lumea sa o citeasca! Sa se bucure si sa dea slava bunului, multmilostivului si indelungrabdatorului Dumnezeu!
,,Un oarecare betiv, robit cu totul de patima, care-si distrusese complet sanatatea din cauza bauturii, trecand pe langa gara din Petersburg, a zarit o multime de oameni ce se indrepta spre trenul care tocmai sosea. O simpla
curiozitate 1-a facut sa intrebe: „Unde se grabesc toti”. I s-a raspuns: „Vine Parintele Ioan de Kronstadt”. „Ce oameni ciudati! — s-a gandit el. Ce-o merita sa te grabesti asa, ce-o fi asa de deosebit?! Ia sa merg si eu sa-1 vad pe preotul asta, ca pe multi i-am auzit vorbind despre el”. Cand a coborat pe peron, desi era inconjurat de o multime de oameni, Batiuska 1-a observat pe omul nostru, a facut cu indrazneala asupra lui semnul crucii si 1-a mangaiat zicandu-i: „Sa te binecuvanteze Dumnezeu si sa-ti ajute sa te indreptezi pe calea cea buna, prietene. Se vede ca mult suferi!”.
Aceste cuvinte, spuse din suflet, au fost pentru bietul om ca un soc electric ce i-a strabatut intreaga fiinta. Tragandu-se la o parte, si-a simtit inima plina de umilinta si de incredere in acest parinte. „Intr-adevar — si-a spus in gand — cat de greu mi-e sa traiesc asa, cat de tare am decazut, am ajuns mai rau decat dobitoacele. Oare chiar va fi cu putinta sa ma ridic? Ce bine ar fi! Parintele loan asta mi-a dorit. Ce bun e el! I-a fost mila de mine. Neaparat il voi cauta”. A ajuns, intr-adevar, in Kronstadt, s-a marturisit, s-a impartasit cu Sfintele Taine si, cu ajutorul lui Dumnezeu, treptat si-a revenit.,,
„Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.”