Salvați de la sinucidere – Alice Cooper și Brian „Head” Welch

Urmăriți un foarte intens și frumos material despre poveștile uimitoare a doi foarte celebri muzicieni care au trecut de la moarte la viață prin lucrarea lui Hristos.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Salvați de la sinucidere – Alice Cooper și Brian Welch

Alice Cooper: Când am intrat în spital, doctorul a spus „Îți voi da o lună înainte să te alături tovarășilor tăi.”

Greg Laurie: Uau!

Alice Cooper: Pentru că pur și simplu nu-ți poți trata corpul așa. Și pe deasupra, eram în turneu. Așa că era un flux constant, energie constantă, petrecere constantă. Și asta sună distractiv – o petrecere constantă. A ajuns într-un punct în care mergeam în culise și mă uitam la costumul meu de scenă și începeam să plâng pentru că știam că ce trebuia să fac să intru în acel costum pentru a interpreta era acum depresia.

Brian Welch (Korn): Eram literalmente într-o închisoare în mintea mea. Fie că eram drogat sau beat, fie că eram treaz și eram în depresie, eram cumva blocat, ducându-mă înainte și înapoi. A fost unul dintre cele mai rele momente din viața mea când am zis: „Trebuie să mă schimb.”

Greg Laurie: Erai la apogeul succesului. Erai o figură iconică și intraseși puternic în droguri. Și erai într-o cameră și aveai o bucată de cocaină de mărimea unei mingi de softball, așa îmi amintesc că ai spus cândva, și o foloseai. Soția ta practic te părăsise. Se mutase la Chicago. Ea a spus: „Am terminat cu asta.” Și tu te-ai uitat în oglindă și ce ai văzut?

Alice Cooper: Eram treaz de vreo patru sau cinci zile. Și eram sus, în marele meu conac din Beverly Hills.

Greg Laurie: Da.

Alice Cooper: Aveam o pipă, o bucată de cocaină și un pistol.

Greg Laurie: Uau!

Alice Cooper: Și toate rochiile soției mele atârnau în jurul camerei ca nimeni să nu poată privi înăuntru, pentru că eram paranoic cumplit din cauza poliției care putea veni. Pentru că aveam cocaină. Și stăteam acolo spunând: „Asta este? I-am înstrăinat pe toți. Acum am cocaina mea, totuși. Și am pistolul meu. Și merg în cealaltă baie și mă uit în oglindă. Până în ziua de azi, nu știu dacă aveam machiajul lui Alice pe față. Dar m-am uitat în oglindă și liniile care coborau de la machiaj erau sânge. Și probabil halucinam. Dar am aruncat bucata de cocaină în toaletă. Într-un final am sunat-o pe Cheryl și am spus: „Sunt bine acum. M-am întors.” Iar ea a spus: „Nu e așa de ușor.”

Greg Laurie: Da.

Alice Cooper: În final am ajuns la punctul în care ea a spus: „Consiliere creștină. Și asta și aia și cealaltă. Tu să aranjezi [toate astea]. Vreau să știu cât de serios ești în privința asta.” Am aranjat cu Leman, în Tucson, și am început consilierea creștină. Și a durat 5 ani până când ea a realizat că nu aveam să cad din nou…

Greg Laurie: Uau!

Alice Cooper: … în a fura, a lua cocaină și toate alea. Dar am înțeles asta. Puteam în totalitate să înțeleg de ce era suspicioasă. Ea mă iubea, dar era suspicioasă. Și orice dependent de droguri îți va spune că drogul devine ca oxigenul. Dacă nu-l ai, vei vinde tot din casa ta ca să-l obții. Adică, este o dependență dincolo de dependență. Și odată ce a dispărut, nu-ți lipsește deloc.

Greg Laurie: Da.

Alice Cooper: Adică, odată ce a dispărut, niciodată n-am mai… s-a dus și gata. Dar, când ești dependent, ești legat, și, sincer, nimic altceva nu este important.

Greg Laurie: Hai să vorbim despre „Vampirii de la Hollywood”.

Alice Cooper: A fost un club de băut. Keith Moon. Harry Nilsson, John Lennon, Mickey Dolenz, Bernie Taupin, și oricine altcineva care venea în oraș.

Greg Laurie: John Lennon, ocazional.

Alice Cooper: Da. Venea și el și stăteam și beam în fiecare noapte la „Rainbow”, știi, până la ultimul om care rămâne în picioare. Și, când acel grup s-a destrămat, pentru că toți ne-am întors în turnee, jumătate dintre ei erau morți. Și totuși am mers mai departe pentru că aveam în control acest băut. Cel puțin așa credeam până când mi-am dat seama că de fapt nu aveam controlul, [băutura] era acum ca un medicament. Și nici măcar nu-mi mai plăcea gustul ei. Dar [acum] trebuia să o beau.

M-am trezit într-o dimineață și am vărsat sânge, și Cheryl a spus: „Petrecerea s-a terminat.” Și am fost într-un institut, ca să mă opresc. Și știi ce? După 2 zile, m-am simțit grozav. Dar m-am gândit: „când ies de aici, mă voi întoarce la treaba mea, și va fi peste tot.” Dar am ieșit de acolo și nici măcar o singură dată nu am avut o recidivă. Niciodată nu am căzut înapoi în alcool, niciodată nu am căzut înapoi în droguri. 39 de ani, 38 de ani. Așa că Dumnezeu literalmente mi-a luat-o de tot. Greg Laurie: Tu nu descrii asta ca și cum te-ai recuperat. Tu spui că ai fost însănătoșit. Alice Cooper: Da. Oamenii spun: „Ești un alcoolic recuperat.” Iar eu: „Nu, sunt un alcoolic însănătoșit.”

Greg Laurie: Care e diferența?

Alice Cooper: Că Dumnezeu mi-a luat-o. Chiar și doctorul a spus: „Este imposibil să nu mai cazi măcar de trei-patru ori, pentru că ești alcoolicul clasic.” Iar eu am spus: „Ceea ce nu înțelegi este că Dumnezeu mi-a luat-o.” Am spus: „Este un miracol.” După un timp, totuși, au zis: „Știi ce? Dumnezeu ți-a luat-o. Pentru că totul despre viața ta ar trebui să fie înșelăciune. Asta face un alcoolic și un dependent de droguri.” Ei afișează că sunt recuperați, dar pe la spate fac asta și fac cealaltă.” Asta nu s-a întâmplat niciodată [cu mine]. Și deci chiar și doctorii spuneau: „Miracol. Ești unul la un milion de cazuri.” Și eu am spus: „Ei bine, Dumnezeu lucrează așa.”

Greg Laurie: Crezi că atunci când ești tânăr și flămând… Adică tu când erai un tânăr star rock. știi, în trupa ta, The Spiders, apoi devii Alice Cooper, apoi urci mai sus, și apoi când ajungi acolo, ajungi la stadiul doi și stadiul trei, și în cazul tău, devii iconic. Ești încă iconic. Intri într-o cameră, sau, cum ai spus, treci printr-un aeroport și oamenii spun: „Nu suntem vrednici!” pentru că asta era „Lumea lui Wayne”. Și ei cred că sunt primii oameni care au făcut asta. Când de fapt, ție ți se întâmplă tot timpul. Dar când ajungi la oricare din acele stadii, crezi că [motivul] pentru unii dintre acești oameni, care încep să abuzeze de droguri sau chiar își iau viața, este pentru că ajung în vârf și își dau seama că nu e nimic acolo? Poate că faptul că au crezut că îi va duce acolo i-a ținut în mișcare, dar când ajung acolo și nu găsesc nimic, este acesta motivul pentru care se pierd? Ce crezi că se întâmplă în mintea unei persoane?

Alice Cooper: Cred că dacă nu-L ai pe Domnul în viața ta, vei încerca mereu să umpli acel gol.

Greg Laurie: Da.

Alice Cooper: Cu ceva.

Greg Laurie: Da.

Alice Cooper: Fie vor fi droguri, fie vor fi Ferrari-uri, sau vor fi case, sau soții, sau asta, sau cealaltă, sau faima.

Greg Laurie: Da.

Alice Cooper: Și niciodată nu vei atinge [împlinirea]. Pentru că există acel lucru interior în noi, de când ne naștem, de a ne reconecta cu Dumnezeu.

Greg Laurie: Da.

Alice Cooper: Asta e acolo. Și chiar dacă o negi, asta este ceea ce cauți. Și atunci ei vor zice: „Oh, noua modă este asta. O să devin acum budist.” Sau „o să fiu acum un yoghin vegetarian. O să fiu asta.” Și ei trec prin toate.

Greg Laurie: Da.

Alice Cooper: Și tot nu o găsesc. Și ultimul loc unde caută este la Domnul.

Greg Laurie: Așa e. De ce crezi?

Alice Cooper: Ei bine, cred că pentru că odată ce spui „Dumnezeule, ești Dumnezeul meu. Ești Mântuitorul meu”, acum trebuie să răspunzi în fața Lui.

Greg Laurie: Da.

Alice Cooper: Oamenii nu vor să renunțe a dumnezeul sinelui lor, adică „Eu îmi controlez viața.” Chiar și oamenii care merg la biserică. „Merg la biserică.” Bine. Da, dar nu te-ai dăruit pe tine însuți. Nu te-ai dăruit complet. Și de acolo vine împlinirea. Nu poți explica asta cuiva care nu caută. Dacă iei pe oricine și-i spui: „Uite, aici e cel mai mare conac de pe planetă. Poți avea orice vrei. Poți avea droguri, poți avea alcool, poți avea femei, mâncare, ce vrei. Dar nu poți părăsi conacul. La un moment dat, vei descoperi că [acela] ori va mânca până la moarte, ori se va droga până la moarte, va face ceva pentru că nu este natural să fii în închisoare.

Greg Laurie: Da. Corect.

Alice Cooper: Și toți cei care au fost în acea poziție au sfârșit murind cu mult înainte de timpul lor. Am devenit alcoolic și dependent de droguri dintr-un motiv bun. Nu știam că era un motiv bun, dar nu știam că Dumnezeu avea să-l folosească. Acum pot să merg într-un loc și să vorbesc cu copiii despre droguri și alcool, și ei nu pot spune: „Ei bine, ce știi tu despre asta?”

Greg Laurie: Da, ai fost acolo.

Alice Cooper: Am făcut totul. Da? Am fost acolo. Aproape am murit din cauza a tot ce am făcut. Pot să vorbesc acum din experiență. Cred că Dumnezeu a folosit alcoolismul meu și dependența mea de droguri și a spus: „Da, o să treci prin asta, dar va fi ceva ce pot folosi mai târziu.” Și stau și zic: „N-am nicio idee de ce m-ai lăsat să trăiesc.” În afară de faptul că acum pot să vorbesc despre asta și să Îi dau Lui toată gloria.

Greg Laurie: Da. Căderile noastre pot deveni un fundament, iar Dumnezeu poate folosi asta, ca să vorbești din experiență. Apostolul Pavel a fost un orator și un comunicator strălucit, și aproape de fiecare dată când vorbea, spunea o poveste. În genul: „Așa am fost eu înainte.” Este putere într-o poveste, și tu ai una dintre cele mai uimitoare povești pe care le-am auzit vreodată. Așa că poate e un tânăr chiar acum care se uită și e aproape unde ai fost tu, sau poate chiar e acolo unde ai fost tu, când erai în camera aceea și aveai perdelele trase peste ferestre și erai la capătul puterilor. Aveai o bucată de cocaină, aveai un pistol. Ce i-ai spune acelei persoane chiar acum? „Uite ce trebuie să faci.”

Alice Cooper: În primul rând, nu cunosc niciun dependent care să fi spus vreodată: „Ce idee grozavă.” Părea o idee grozavă. Și chiar primești acel fior de moment și te simți euforic. Și te simți minunat pentru puțin timp. Acea euforie devine normalitate. Tu ești în această euforie. Iar aici [mai jos] e normalul. Te ridici în euforie și apoi cobori înapoi la normal. Destul de rapid [când devii dependent] trăiești în euforie — normalul e depresia. E cel mai neîmplinitor lucru care există. Și totuși Satana îl folosește foarte bine pentru că e o senzație tare. „Ce ai de pierdut? Uite o senzație.” I-aș spune… Iar copiii sunt mai deștepți acum decât erau înainte. Din păcate, lumea lor e mai periculoasă acum. Când noi eram copii, dacă te băteai, căpătai un ochi vânăt, nasul sângerând, iar a doua zi un pic de respect. Acum, cineva ar putea trece pe lângă casa ta cu o mitralieră. Când eram copii, dacă intrai în necazuri cu o fată, făceai injecție cu penicilină. Acum mori. Totul e mai grav.

Așa că acești copii trebuie să fie mai inteligenți. Și cred că copiii pot privi la problemele noastre cu drogurile și să zică: „Nu prea vreau să mă implic în așa ceva.” Ceea ce le-aș spune este: „Când auzi bătaia la ușă, răspunde.” Dacă Domnul bate la ușa ta, deschide. E cel mai bun lucru pe care îl poți face vreodată, și poți evita toată această nebunie. Când am intrat în spital, doctorul mi-a zis: „Îți dau o lună până să te alături prietenilor tăi.”

Greg Laurie: Uau!

Alice Cooper: Pentru că nu poți să-ți tratezi corpul așa. Și, pe deasupra, eram în turneu. Deci era un flux constant, energie constantă, distracție constantă, petrecere constantă. Și sună distractiv — petrecere constantă. Dar ajunsesem într-un punct în care mergeam în culise și mă uitam la costumul de scenă și începeam să plâng, pentru că știam că ce trebuia să fac să intru în costumul acela să interpretez era acum depresia. Nu mai era amuzant ca înainte. Și nu era din cauza personajului Alice. Alice nu era răufăcătorul aici. Nu Alice era problema. Eu eram problema. Alice era oarecum alinarea, pentru că Alice nu bea pe scenă. Alice nu se droga pe scenă. Eu eram cel care… Știi, Dr. Jekyll era problema, nu Dl. Hyde. Și, sincer, singurul remediu pe care îl aveam era Iisus.

Brian Welch (Korn): În vârful dependenței mele, o zi arăta cam așa: mă trezeam, sau poate stăteam nedormit toată noaptea pentru că eram pe metamfetamină mai tot timpul. Dar încercam să dorm măcar puțin pentru că trebuia să cânt. Luam așa-numitele „bare” de Xanax, pe care le poți tăia în patru, dar eu luam tot bara, fără să o tai, doar ca să pot dormi puțin și să mă simt cât de cât normal a doua zi ca să pot cânta.

Mă trezeam pe la 12, îmi făceam un shake și gândeam că am destule vitamine acolo, și apoi… luam metamfetamină după asta, iar apoi trăgeam pe nas poate trei linii sau așa, și spectacolul era la ora 9. Luam un Xanax înainte de spectacol pentru că îmi tremurau mâinile, și apoi mergeam la frigiderul cu băuturi și beam cam 4-5 beri într-o oră, doar ca să mă pot echilibra și să nu tremur pe scenă. Apoi, după spectacol, aveam propriul meu autobuz, și făceam un duș în autobuz și începeam din nou să iau metamfetamină. Stăteam doar în autobuzul meu, tot timpul. Pentru că eram doar eu și un bodyguard în autobuz. Făceam asta peste tot în lume.

Și apoi am rămas fără metamfetamină în Europa. Am cerut la una dintre firmele de curierat să-mi trimită opt mingi de metamfetamină ascunse în lumânări, pentru că nu voiam să trec prin sevraje. Și acela a fost unul dintre cele mai rele momente din viața mea, când am zis: „Trebuie să mă schimb.” Calitatea vieții mele atunci era foarte scăzută. Și asta era derutant, pentru că eu mă vedeam tot ca pe copilul acela care a crescut cu prietenii lui în Bakersfield, California, la două ore nord de Los Angeles. Și locul ăla nu era privit bine. Era numit „subrațul Californiei.” Și mă gândeam: „Cum am ajuns aici?” Și îmi aminteam mereu cine am fost.

Așa că trăiam zi de zi ca o vedetă rock, amintindu-mi cine am fost, dar fiind și o vedetă rock în acel moment și totuși o coajă de om, fără să înțeleg de ce sunt atât de nefericit, când am primit atâtea „binecuvântări”, când atâtea lucruri bune mi se întâmplaseră. Deci eram foarte confuz. Și când reușeam să fiu treaz câteva săptămâni sau luni, nu îmi plăcea deloc persoana mea și venea peste mine un nor întunecat. Așa că mi-era frică să fiu treaz, pentru că nu suportam acel nor. Așa că eram blocat.

Și, știi, când se vorbește despre Hristos, se spune că suntem ca într-o cușcă și Dumnezeu rupe lanțurile. Iisus rupe lanțurile și ne eliberează. Eu eram literalmente într-o închisoare în mintea mea, fie că eram drogat sau beat, fie că eram treaz și deprimat. Eram blocat, pendulând între cele două. Dar când L-am întâlnit pe Iisus și I-am dat o șansă să-mi arate că e real, adică „Arată-mi că ești real”, lanțurile chiar s-au rupt. Se spune tot timpul asta, dar chiar e adevărat. Lanțurile s-au rupt, ușa închisorii s-a deschis, și am ieșit. Și mi-am găsit mulțumirea. Mi-am găsit pacea. Și acel nor nu m-a mai putut urmări. A revenit sub alte forme mai târziu, dar Iisus l-a împins deoparte suficient de mult timp încât să văd că El e real. Și știind că El e real, știam că pot lupta pentru sobrietatea mea cu ajutorul Lui, și să merg cu El.

Așa cum am făcut turnee pe droguri și îmi trimiteam droguri mie însumi peste tot în lume, știam că o să merg cu Iisus și o să îi eliberez pe alții împreună cu El în toată lumea. Cred că cel mai mare lucru pentru mine, care mi-a schimbat viața atât de dramatic, într-un mod atât de dramatic încât mama mea s-a speriat, chiar dacă eu eram un petrecăreț și ea știa că ceva e în neregulă cu mine, acum mă dusesem în cealaltă direcție și mereu ziceam: „Iisus, Iisus”. Și ea se temea și de noul eu.

Dar treaba era… era manifestarea prezenței Lui, a vieții Lui, a ființei Lui. El ne atinge. Ne atinge spiritual și ni se descoperă. Iisus a spus că „cel care Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu” și, de asemenea, că celui care Îl iubește, I se va arăta lui. E scris chiar în Ioan 14, cred. E o descoperire a lui Hristos. Și toată lumea e inclusă. Toată lumea are șansa să aleagă să-L iubească. Iar a-L iubi înseamnă să spui: „Nu mai vreau să am încredere în viața mea. Vreau să am încredere în Tine și vreau să-Ți dau viața mea.” E prin credință, iar credința Îi place lui Dumnezeu, spune Scriptura. Așa că, odată ce am făcut asta, El mi-a arătat dragostea Lui și iertarea Lui. O, Doamne, nici nu-ți poți imagina cât de mult… Nu vă voi spune niciodată unele dintre lucrurile pe care le-am făcut, pentru care aveam nevoie de iertare, fiindcă sunt prea întunecate. Și El m-a iertat pentru toate acelea. Să înțelegi magnitudinea libertății de a fi iertat de lucruri atât de întunecate… „Cui i se iartă mult, iubește mult.” Asta a spus Iisus. Și asta s-a întâmplat.

Dacă mi-ai fi spus toate astea înainte să-L întâlnesc pe Iisus, ți-aș fi zis: „E prea frumos ca să fie adevărat. Ești nebun. E un basm.” Aș fi râs de tine. Dar Iisus, prin harul Lui, mi-a arătat că e real. Oricine se uită acum poate face un lucru practic ca să facă acel pas spre Dumnezeu. Închide ochii chiar acum, concentrează-te pe prezența lui Iisus. El e omniprezent, e peste tot. Și varsă-ți inima înaintea Lui. Deschide-ți inima și varsă-ți inima înaintea Lui. Orice ar fi, fie că e depresie sau o durere, fie că e o dependență, fie că simți că viața ți-a dat cărți foarte proaste și ești supărat pe Dumnezeu, dacă există Dumnezeu, ești plin de întrebări, aș zice: spune-I Lui totul, fii sincer. Și cere-I să-ți arate că El e real.

Am întâlnit un tip cu care am vorbit acum câteva săptămâni și el a spus mulțimii: „Provoacă-L pe Dumnezeu să-ți arate că El e real.” Și mi-a plăcut, pentru că lui Dumnezeu îi place îndrăzneala. El nu vrea mici rugăciuni religioase. Vrea pasiune reală, autentică. Și îmi place și folosesc acel cuvânt „provoacă-L”. El a zis: „Dumnezeule, dacă îmi arăți că ești real, eu o să fac asta.” Asta am discutat eu și Ryan Reese în emisiune. Și asta îi place lui Dumnezeu. Îi place să Se arate. Iisus iubește să-Și manifeste prezența, pentru că nu ar fi spus-o în Scriptură dacă nu era adevărat.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!