Ar trebui să dorim să fim măreți? – p. Iosia Trenham

Ascultați un foarte frumos cuvânt al părintelui Iosia despre năzuințele de măreție și cum ar trebui să fie ele orientate în cazul creștinilor.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Ar trebui să dorim să fim măreți? – p. Iosia Trenham

Bună tuturor. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mulțumesc mult pentru participare. Astăzi am pregătit o reflecție intitulată: E bine să-și propună oamenii să ajungă cineva în viața asta?

Înainte să intru în subiect, mai iau o gură din ce am aici. Doar ca să-mi ude gâtlejul, așa cum se spune. Mă întreb dacă ați descărcat aplicația PNP pe telefon și pe computer, și dacă ați luat în considerare a deveni sponsori lunari, săptămânali, sau trimestriali ai PNP. Am aprecia nespus de mult asta pentru că ne-ar permite astfel să continuăm să ne facem lucrarea și să o extindem, deci sperăm că veți lua asta în considerare.

Ar trebui oamenii să-și dorească să ajungă cineva în viață? Asta e o întrebare pe care cred că mulți dintre creștini și-o pun. Este în regulă, sau ceva natural, ca un creștin să-și dorească să devină cineva? Răspunsul este 100% da. De fapt, Dumnezeu a plăsmuit ființele umane pentru a ajunge cineva. Ființa umană este cea mai mare dintre toate creațiile lui Dumnezeu. De aceea am fost plăsmuiți ultimii, ca punctul final al chemării magnifice la existență, din neant, a întregii lumi de către Domnul Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur descrie plăsmuirea finală, apogeul creării omului, ca pe un proces în care Dumnezeu a creat un mare palat pe parcursul a șase zile, iar apoi a adus în acel palat pe stăpânitorii săi, regele și regina. Iar prezența celor doi este chiar punctul culminant al creației. De asemenea, ființele umane conectează între ele în mod misterios lumea nevăzută cu cea nevăzută, și lumea îngerească cu cea materială în care trăim, prin virtutea sufletelor și trupurilor noastre. Ființa umană funcționează ca un microcosmos al întregii creații. Suntem plăsmuiți măreți de mâinile lui Dumnezeu. Suntem chemați la măreție de către Dumnezeu. Noi am devenit mici, ne-am ruinat măreția noastră prin păcat. De fapt, am devenit cei mai răi din toată creația când am păcătuit, am făcut să se tulbure întreaga creație, și cea cu viață și cea fără de viață. Păcătuind împotriva lui Dumnezeu, am devenit groaznic de mici.

Dar Hristos a venit să se smerească pe Sine, să îmbrățișeze umilința noastră și să ne lege de Sine, să ne vindece natura atât de bolnavă, apoi să o mântuiască, să o slăvească și să o înalțe. Și astfel, atunci când S-a înălțat la dreapta Tatălui Său, El a așezat natura umană la dreapta lui Dumnezeu, slăvind-o cu o slavă care este dincolo de înțelegerea noastră, astfel încât Sfântul Ioan Teologul, ucenicul cel iubit, spune că: ”acum nu știm ce vom fi, dar atunci când va veni Hristos, vom fi ca El, și Îl vom vedea așa cum este.” Această viziune a slavei pe care credincioșii o vor experimenta la a doua venire a lui Hristos va aduce, desigur, o transformare în viața noastră, prin asemănarea cu Hristos, care va fi cu mult peste orice am putea descrie în cuvinte acum.

Deci, da, răspunsul la întrebarea dacă ar trebui creștinii, sau oamenii în general, să tânjească să fie măreți? Răspunsul este 100% da. Totuși, trebuie să ne asigurăm că definim măreția așa cum o înțelege Dumnezeu. Lumea noastră căzută are tot felul de descrieri, unele foarte jalnice, a ceea ce înseamnă să fii mare. Noi nu avem niciun interes în acel fel de mărire. Pentru noi, calea în sus [spre cer] este calea în jos [spre umilință]. Calea de a deveni mare este de a deveni mic în mod voluntar. Pentru a te înălța, trebuie să fii sclavul tuturor. Asta ne-a învățat Mântuitorul nostru Hristos.

De fapt, despre măreție, ne-a învățat mult mai mult. Măreția este o temă comună în Evanghelii și aș dori să vă împărtășesc patru căi pentru a deveni ”mare”. Le voi menționa doar pe scurt pe fiecare. Desigur, despre fiecare s-ar putea scrie o carte și există multe tratate patristice pe aceste subiecte, dar, pentru încurajare voi menționa patru.

1) Măreția adevărată înseamnă să devii slujitorul tuturor, să devii, în mod voit, sclavul tuturor, să consideri pe oricare altul mai important decât tine, să privești în sus la toți și să nu privești pe nimeni de sus. De fapt, Iisus descrie asta în învățătura Sa atât de des, încât tema este prezentată de toți cei trei evangheliști sinoptici, Matei, Marcu și Luca, toți incluzând scena în care Iisus se afla cu ucenicii Săi iar aceștia se certau între ei cu privire la cine era cel mai mare. Ups! Da, ei se certau între ei cu privire la cine era cel mai mare între ei. Și desigur, unii, precum Iacov și Ioan, chiar încercau să-și asigure întâietatea veșnică prin intervenția mamei lor de a le mijloci la Hristos locul de-a dreapta și de-a stânga Sa în Împărăția lui Dumnezeu. Poate vă amintiți de acea experiență hilară și problematică.

Dar Iisus a spus următoarele, iar aceasta este în Luca 22:26: „cel mai mare dintre voi să fie ca cel […] care slujeşte. Cine este mai mare: cel ce stă la masă, sau cel ce slujeşte? […] Dar Eu, în mijlocul vostru, sunt asemenea celui ce slujeşte.” Aceasta se repetă la Marcu 10, versetul 43, și Matei 20, versetul 26. Acesta este calea numărul 1: slujirea voluntară față de ceilalți, considerând că fiecare persoană pe care o întâlnești, nu doar superiorii tăi după standardele lumii, ci chiar copiii, chiar și cei nenorociți, ca să zic așa, să fie ca superiorii tăi și că ție îți este dat de Dumnezeu să ai interacțiuni sfinte cu ceilalți oameni în fiecare zi, în care chemarea ta este să le speli picioarele așa cum a făcut Mântuitorul când Și-a dat jos haina și și-a înfășurat un prosop în jurul taliei Sale și a devenit slujitorul ucenicilor Săi și a făcut ceea ce era de neconceput: le-a spălat picioarele ca un sclav de casă. Acesta este drumul spre mărire. Dacă vrei cu adevărat să fii mare, fii slujitorul tuturor. Aceasta este numărul unu.

Numărul doi: Domnul nostru spune, răspunzând la această întrebare despre cum să fii mare, – chiar în mijlocul Predicii de pe Munte – ceea ce ar trebui să-ți spună ceva despre cât de fundamentală este această întrebare, Mântuitorul nostru ne învață că o a doua cale spre mărire este acesta:

2) Oricine păzește și învață poruncile Sale va fi mare în Împărăția cerurilor. Oricine păzește și învață poruncile lui Hristos. Deci, dacă vrei să fii mare, și ar trebui să vrei, fii slujitorul tuturor și, numărul doi, studiază poruncile lui Hristos, aplică-le în propria ta viață și apoi învață-le. Acestea sunt trei angajamente foarte, foarte importante. Dacă vrei să fii mare ține poruncile. Trebuie să le studiezi, trebuie să le păzești și trebuie să-i înveți pe alții.

Marele profet Ezra se descrie pe el însuși în cartea sa – cred că este capitolul 7, versetul 10 – scrie că Ezra și-a îndreptat inima ca să studieze Legea Domnului, să practice poruncile ei, și să le predea altora, în Israel. Acesta este un model frumos pe care Mântuitorul nostru îl folosește în Predica de pe Munte de a ne învăța pe noi, ucenicii Săi, despre adevărata mărire. Dacă vrem să fim mari, trebuie să fim ucenici credincioși, meditând zilnic asupra poruncilor lui Iisus, învățându-le și punându-le în practică, nu-i așa? Cum te perfecționezi în ceva, mai ales în practica virtuții, dacă nu prin încercare repetată și învățare din eșecuri?

Învățați din eșecuri! Nu vă temeți de eșecuri! Drumul învățării din eșecuri este drumul spre mărire. Fii doar smerit și spovedește-te. Eu m-am spovedit în această dimineață. Spovedania nu este niciodată plăcută, dar este întotdeauna bună, este întotdeauna bogată, este întotdeauna plină de dragostea lui Dumnezeu, pentru că Domnul trimite har celor care se smeresc. Așa că practică poruncile, studiază-le, practică-le și apoi învață pe alții. Nu-ți spune: ei bine, nu e treaba mea să învăț pe cineva, pentru că nu sunt preot, sau nu sunt profesor de teologie. Nu trebuie să-ți imaginezi că trebuie să înveți pe cuiva așa cum o face un preot. Nu trebuie să-ți imaginezi că trebuie să-i înveți ca un profesor de teologie. Împărtășește frumusețea și simplitatea poruncilor lui Iisus cu cei din jurul tău: cu prietenii tăi, cu familia ta, cu copiii și nepoții tăi, cu părinții tăi și cu colegii de la serviciu. De ce nu să nu faci asta? De ce să ascunzi lumina sub obroc? Pune-o într-un un sfeșnic, ca să dea lumină tuturor celor din jur. Și fă aceasta mergând pe drumul smereniei, având inimă smerită. Și atunci va fi frumoasă și va fi primită de ceilalți. Deci aceasta este cea de-a doua cale. Numărul unu: fii robul tuturor. Numărul doi: studiază, practică și învață poruncile Domnului. Iată numărul trei.

3) Iubește și fii ca și copii. Dacă vrei să fii mare, trebuie să înțelegi pe cine a considerat Iisus că fiind mare. Amintește-ți că atunci când ucenicii se certau cu privire la cine este mai mare, Iisus a luat un copil și l-a pus în mijlocul lor și a spus: ”Oricine primește acest copil în Numele Meu, pe Mine Îl primește, iar cine Mă primește pe Mine, pe Cel ce M-a trimis îl primește. Căci cel mai mic dintre voi, este cel mare. Iată asta din nou. Fii ca un copil dacă vrei să fii mare. Devino ca un copil! Și una dintre marile căi de a deveni ca un copil este să iei seama la copii, să-i privești, să le imiți simplitatea, deschiderea și încrederea lor. Lucrează împotriva firii tale complexe de adult, pe care o avem cu toții. Da, știu asta. [Ca adulți] avem această complexitate, care face foarte dificil să avem încredere și să avem acea credință simplă [a copiilor]. Putem face aceasta prin a-i prețui pe copii. Aceasta este a treia cale. Și ultima cale – care este de asemenea foarte profundă – ultima cale de a deveni mare este:

4) să ai dragoste față de cel care te defăimează. Vreau să vă împărtășesc un cuvânt frumos de la Sfântul Ioan Gură de Aur, care ne învață atât de frumos despre această calitate. Cred că una dintre cele mai frumoase pasaje din întreaga sa predică, este Omilia a 4-a la a doua Epistolă a Sf. Pavel către fiul său duhovnicesc, Timotei. Acolo, Sfântul Ioan devine foarte expresiv referindu-se la închisoarea în care se afla Paul – amintiți-vă că a doua Epistolă către Timotei a fost scrisă chiar atunci când Pavel își aștepta moartea la Roma. El îl compară pe Pavel cu împăratul Nero care, pe tron aflându-se, trăia într-o glorie pământească revoltător de opulentă. În această predică minunată, Sf. Ioan Gură de Aur scrie următoarele despre calea măreției îmbrățișării defăimării.

El spune: Căci observați, vă rog, iubiții mei, că nu slava pământească este cea adevărată ci cea din cer; dar dacă cineva ar vrea să fie slăvit, să fie defăimat; dacă ar vrea să dobândească odihnă, să sufere necaz; dacă cineva ar vrea să fie veșnic strălucitor și să se bucure de plăcere, să disprețuiască lucrurile vremelnice; pentru că defăimarea este slavă, iar slava este defăimare; haideți acum să punem înaintea noastră, după puterea noastră, ca să vedem care este slava adevărată.” Iată așadar ce este măreția adevărată, așa cum este descrisă de Sf. Ioan. ”Nu este posibil să fii slăvit pe pământ. Dacă vrei să fii slăvit, trebuie să treci prin defăimare.” Dacă vrei să fii mare, nu căuta laude. Nu căuta să fii slăvit pe pământ. Nu, fii dispus, ba chiar caută în mod pozitiv defăimarea de a împărtăși mustrarea adusă lui Iisus. „Să dovedim aceasta prin exemplele celor două persoane, Nero și Pavel.”

Ascultați ce spune despre Nero, despre ”săracul„ Nero. ”Să arătăm aceasta prin exemplele lui Nero și Pavel. Unul avea slava acestei lumi, iar celălalt defăimarea. Cum? Primul era un tiran care obținuse un mare succes, care câștigase multe trofee, avea bogății care curgeau neîncetat, numeroase armate peste tot, stăpânea cea mai mare parte a lumii, locuia într-un oraș imperial supus stăpânirii sale, întregul senat era supus în fața lui, iar palatul său avea de asemenea o splendoare magnifică.” S-ar putea să știți că, din punct de vedere arhitectural, s-a descoperit, cred că în urmă cu vreo 15 sau 20 de ani, într-o săpătură arheologică, la Roma, sala mare, propriu-zisă, a lui Nero, în care era construită o statuie masivă a lui Apollo care se putea roti. Așa că, atunci când organiza petreceri, aceasta se rotea. Și al cui cap era pus pe statuie? Chiar al lui! O, Doamne. Da. Vorbind despre slava pământească și vanitatea ei, care face un om mic.

”Când ieșea înarmat, ieșea împodobit în aur și pietre prețioase, iar când era liniștit, în pace, era îmbrăcat în mantii purpurii. Era înconjurat de numeroși paznici care se aflau în slujba sa. Era numit Domnul pământului și al mării, Împăratul, Augustul, Cezarul, Regele și alte nume pompoase care arătau lingușire și curtoazie; nimic nu lipsea din ceea ce putea contribui la glorie sa. Chiar și înțelepții, monarhii și suveranii tremurau în fața lui. Căci, pe lângă toate acestea, se spunea despre el că era un om crud și violent. El însuși dorea să fie considerat un zeu și disprețuia atât pe toți idolii, cât și pe Însuși Dumnezeu, Cel de deasupra tuturor. Era cinstit ca un zeu. Era adorat ca un zeu. Ce glorie mai mare există decât aceasta? Sau mai degrabă, din perspectiva creștină, ce necinste mai mare?”

În opoziție cu el, să ne uităm la Pavel. ”El era un om care adesea trăia în foame, adesea se culca fără să mănânce, un om care era gol și nu avea haine de îmbrăcat, care stătea în frig și în goliciune, așa cum spune el însuși. Și nu era asta totul, ci a fost aruncat în închisoare la porunca lui Nero însuși și închis cu tâlhari și cu impostori și cu profanatori de morminte, și cu ucigașii; el însuși spune că a fost bătut cu nuiele ca un răufăcător. Cine este deci mai strălucit?”

Sf. Ioan Hrisostom ajunge la apogeul comparației sale. ”Numele unuia, majoritatea nu l-au auzit niciodată – aici vorbește despre Nero, în secolul al 4-lea, nimeni nu mai vorbea despre Nero, și nici nu-și mai aminteau de el, iar atunci când o făceau era cu dispreț – iar celălalt, [Pavel], e sărbătorit zilnic atât de greci, cât și de barbari, și de sciți, și de cei care locuiau la marginile pământului. Să nu luăm în considerare ce este acum, ci chiar atunci, cine era mai strălucitor și mai plin de glorie: cel care era în legat în lanțuri și târât în închisoare, sau cel care era îmbrăcat în mantie purpurie și locuia dintr-un palat? Fără îndoială că cel din închisoare.” Și apoi el continuă să descrie cum Nero nu putuse să-l înțeleagă pe Pavel sau să-i limiteze influență și măreția. Deci chiar și în timpul acela când ei erau în viață, Pavel îl făcea de rușine.

Și el continuă. ”Și ce trebuie a mai spune despre ce a urmat după viețile lor? În timp ce mormântul unuia, [Nero], nu se găsește nicăieri, al celuilat, [Pavel], zace chiar în orașul regal, într-o splendoare mai mare decât a oricărui rege, chiar acolo unde a cucerit și și-a ridicat trofeul.” Aici vorbește despre mormântul preamărit al Sfântului Pavel, care rămâne, desigur, în biserica sa din afara zidurilor Romei, acolo unde și-a ridicat „trofeul” martirajului său. Și apoi el începe să-l laude mai mult pe Pavel, și încheie cu aceasta: ”Să creadă deci [oamenii] din cele prezentate aici, că făcătorul de corturi, Pavel, este mai cinstit decât regele. Niciun împărat al Romei nu s-a bucurat vreodată de o cinste atât de mare. Împăratul este aruncat afară și zace undeva unde nu știe nimeni. Făcătorul de corturi se află în mijlocul orașului ca și cum ar fi un rege.

Din aceste lucruri, credeți. Chiar și în ceea ce privește viitorul: dacă se bucură de o cinste atât de mare aici, cum va fi acolo unde a fost persecutat și alungat? Ce nu va fi când va veni în viața de apoi? Dacă atunci când era făcător de corturi a fost atât de cinstit, ce va fi când va veni luându-se la întrecere cu razele soarelui?” Aici el descrie pe Pavel întorcându-se cu Hristos în slavă, la a doua venire a Domnului, unde sfinții vor străluci – cum Însuși Iisus ne spune prin cuvintele Sale – în strălucirea soarelui. ”Să-l imităm, iubiții mei, pe Pavel, nu doar în credința lui, ci în viața lui, pentru a dobândi slava cerească, și a călca în picioare slava de aici. Să nu ne atragă lucrurile care se văd. Să disprețuim lucrurile văzute pentru a dobândi cele cerești sau, mai degrabă, prin acestea, să dobândim pe celelalte [nevăzute – n.t.], Deci scopul nostru principal să fie dobândirea acelora pe care Dumnezeu le va număra printre cele considerate de vrednicie.” Să-l lăsăm pe cel care dorește să fie slăvit să fie batjocorit. Calea care duce la cer, dragii mei, este cea îndreptată în jos. Calea de a deveni mare este să devii mic și să fii slujitorul tuturor. Pentru a fi înălțat, trebuie să fii robul tuturor. Iubiți, practicați și învățați poruncile lui Dumnezeu, și viitorul vostru va fi măreț. Dumnezeu să fie cu voi!

Publicațiile Patristic Nectar are binecuvântarea să vă prezinte o nouă lucrare care nu a fost tradusă niciodată în limba engleză intitulată „Împotriva Tuturor Ereziilor”. Conținând și un ”Dialog Împotriva Latinilor” și capitole despre rugăciune e scrisă de către marele arhiepiscop și teolog al secolului al XIV-lea Sfântul Simeon al Tesalonicului. Această lucrare profundă oferă creștinilor o heresiologie compactă și o introducere holistică în teologia Bisericii. Foarte edificatoare atât pentru cler, cât și pentru laici, ”Împotriva Tuturor Ereziilor” abordează probleme critice de relevanță imediată inclusiv relația Bisericii Ortodoxe cu islamul și catolicismul. Acest nou text este disponibil în două formate, o ediție cartonată, care include și textul original grec, și o ediție necartonată în engleză. Lucrarea este disponibilă și în format audiobook și ebook. Comandați-vă copiile chiar astăzi la patristicnectar.org.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!