Când tatăl tău te lasă baltă – p. Moise McPherson

Ascultați un foarte emoționant cuvânt al părintelui Moise în care, plecând de la propria sa experiență de viață, explică modul în care cei cărora le lipsește tatăl din viața lor trebuie să se orienteze spre singura soluție veritabilă.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Când tatăl tău te lasă baltă – p. Moise McPherson

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. Uneori ne imaginăm scenarii din viața noastră și ne întrebăm ce ar fi diferit la noi dacă un alt set de circumstanțe s-ar fi întâmplat, dacă ceva s-ar fi întâmplat diferit, poate dacă am fi născuți într-o altă familie sau am fi avut alți părinți sau alte relații. Și cred că, probabil, cel mai important aspect în asta, pentru mulți oameni astăzi, este relația lor cu tatăl lor.

Știți, este ușor să ai un tată, dar este cu totul altceva ca acel tată să fie un bărbat adevărat. Doar pentru că cineva este tată și poate produce copii nu înseamnă că el a îmbrățișat rolul de a fi un bărbat în propria sa viață și de a fi un tată pentru copil. Este un citat grozav dintr-unul dintre cele mai profetice filme, zic eu, „Fight Club” (clubul de lupte), în care Tyler Durden spune: „Dacă tații noștri ar fi modelele noastre pentru Dumnezeu, iar tații noștri nu ne-au dorit, ce ne-ar spune asta despre Dumnezeu?” Și ce e amuzant este că primele două propoziții sunt corecte, dar a treia este o minciună a diavolului.

Când vedem în propovăduirea lui Hristos, când El vorbește despre tați, El se referă continuu la natura dezinteresată și iubitoare a taților, pentru că, pentru oamenii acelor vremuri, era de neconceput să aibă tați care să nu-și iubească copiii, care să nu fie jertfelnici. Aceasta este definiția bărbăției. Definiția bărbăției este încapsulată în persoana lui Hristos. Și dacă ai întreba: care este trăsătura principală a vieții lui Hristos? Aceea este jertfelnicia Sa, nu-i așa? Adică, faptul că El era Dumnezeu Care a creat universul și faimoasa Sa afirmație este că El a venit să slujească, nu să fie slujit.

Natura de a fi bărbat înseamnă să-ți pui viața pentru cei din jurul tău. Și atât de des, pentru mulți dintre noi, am crescut în familii unde asta pur și simplu nu era cazul. Eu am crescut cu un tată în casă. Și nu spun asta ca să-l critic pe tatăl meu sau să-i dezvălui păcatele, ci, știți, el era emoțional absent. Avea propriile sale probleme, propriile sale lupte, lucrurile în care era prins. Acest lucru ni se întâmplă multora dintre noi. Și el pur și simplu nu a îmbrățișat niciodată cu adevărat rolul de a fi tată, de a ne îmbrățișa pe noi, de a-și îmbrățișa copiii într-un mod profund și emoțional. Și eram foarte supărat pe el, foarte amar, extrem de plin de resentiment față de el. De fapt eram foarte amar până pe la douăzeci de ani pentru că simțeam că mi-am pierdut copilăria. Știam că am ratat ceva ce credeam că este disperat de important pentru formarea mea. Simțeam că am ratat copilăria, că am ratat conexiunea, că am ratat să fiu cultivat ca bărbat. Și realitatea este că el nu…, nu e că el s-ar fi reținut de la ceva ce avea, el pur și simplu nu avea nimic de dat. Nu putea să-mi transmită mie bărbăție pentru că nu avea acea bărbăție în el. Și nu putea să mă iubească ca un tată jertfelnic pentru că era prea apăsat de poverile propriei sale vieți.

Și este ușor pentru mine să cred – sau la vremea aceea, când eram pe la douăzeci și cinci de ani și eram amărât și supărat – era ușor să cred că am pierdut ceva. Dar erau două realități uriașe care au rezultat din asta. Prima este că am realizat că aveam o mulțime de… combustibil emoțional, eu îl numesc un fel de combustibil spiritual pentru racheta spirituală.

Știți, este nevoie de cineva care a fost vătămat, care a fost rănit, care are acel tip de neliniște și instabilitate în interiorul său ca să vrea cu adevărat să-L caute și să-L urmeze pe Dumnezeu. Se pare că întotdeauna există două tipuri de oameni care Îl caută pe Dumnezeu: acei oameni care sunt în general înclinați sincer spre bine și au un duh blând și bunătate în ei, ceea ce nu sunt eu deloc. Și acei oameni care sunt aproape nebuni de-a binelea, nebuni și autodistructivi și plini de probleme – acela sunt eu. Și acei oameni au acest combustibil uriaș și impuls în interiorul lor ca fie să se arunce complet în aer și să explodeze într-o flacără aprinsă de autodistrugere, fie să folosească și să stăpânească toată acea angoasă și energie și nemulțumire și să o arunce în racheta spirituală, să-i dea foc și să zboare spre Dumnezeu.

Și cred că asta e una dintre chei: dacă nu ai un tată, trebuie să-ți găsești un tată. Dar nu-l vei găsi niciodată în oameni. Știi, va lipsi mereu ceva. Chiar și bărbații de care am fost foarte apropiat, nu mi-au ținut loc de tată niciodată. Asta e o imposibilitate. Este o anumită apropiere, o iubire și o intimitate acolo, dar nu e la fel. E ca o cheie care nu se potrivește perfect în încuietoare. Dar Dumnezeu se potrivește acolo. Deci, când îți lipsește tatăl pământesc și vrei să vindeci acea rană, așa cum aud oamenii spunând, nu e nimic de vindecat cu adevărat, în afară de a te îndepărta de rană, pentru că acea persoană nu va fi niciodată acea persoană pe care ți-ai dorit-o sau de care aveai nevoie.

Așa că a continua să investești în asta, fie prin emoții negative, fie prin speranță sau orice altceva, e o pierdere reală de timp. Scopul ar trebui să fie mereu să direcționezi toată acea energie și acea dorință de a fi cunoscut către Dumnezeu. Și deoarece Îl avem pe Hristos, Care S-a întrupat, pe Care Îl vedem în icoane, Care ne cunoaște, Care a umblat cu pescarii, a vorbit cu ei și s-a conectat cu ei într-un mod foarte normal, putem ști că putem avea aceeași relație cu Hristos precum au avut pescarii cu El. Depinde de noi. Așa cum spune Hristos în Cartea Apocalipsei: „Iată, Eu stau la ușă și bat”, El bate la ușa inimilor noastre. Întrebarea este: Îi vom deschide? Vom păși în acel abis? O să ne expunem?

Asta e numărul unu. Trebuie să vindecăm rana întorcându-ne cu spatele la rană și întorcându-ne cu fața la Hristos. Dacă nu facem asta, rana devine un fel de gaură neagră în viața noastră, ca ceva purulent inutil, cu care nu putem face nimic. Poți să te uiți acolo cât vrei și să spui: de ce n-am avut un tată? Dar realitatea este că acea corabie a plecat. Copilăria ta s-a dus.

Când aveam 20 de ani și mă uitam la viața mea, era ca și cum copilăria mea s-a dus, acea corabie a plecat, nu se mai întoarce. Acei ani, acele amintiri, nimic din toate astea nu se vor mai întâmpla. Și cred că asta duce la al doilea punct, și anume că poți fi pentru alții ceea ce tu însuți nu ai avut niciodată. Și ceea ce vreau să spun prin asta e că, atunci când îi pun pe băieții mei la culcare noaptea, și vă zic doar ca să fiu onest, aud multe lucruri de genul: „Ești cel mai bun tată din lume”. „Poți să-mi dai o îmbrățișare?” „Pot să mai am o îmbrățișare?” Primesc o grămadă de căldură și afecțiune de la fiii mei când îi pun la culcare. Și…, acestea sunt lucruri cu care eu nu am crescut. Eu nu am avut asta. Nu pot să…, cumva e ciudat pentru că eu nu pot să mă raportez la experiența lor și la câtă iubire și conexiune au ei cu mine, tatăl lor, pentru că eu nu am avut asta. Dar în același timp, ei sunt persoanele din toată lumea asta pentru care îmi doresc cel mai mult să aibă asta.

Și deci, schimbându-mi propriul comportament, iertându-mi tatăl, lucrând să-mi rezolv toate tendințele autodistructive, disfuncționalitățile și păcatele pe care le aveam în mine, pășind în bărbăție și îmbrățișând-o și îmbrățișând rolul meu de tată… am fost și sunt în stare să le dau lor ceea ce nimeni nu mi-a dat mie. Și sunt în regulă cu asta. Nu doar că sunt în regulă cu asta, sunt plin de bucurie pentru asta. Sunt profund recunoscător în interior că Hristos mi-a întors viața cu 180 de grade și că am fost în stare să fac ceva cu ea care a fost bun și sănătos și normativ și care a fost ceva ce pot să transmit copiilor mei și pentru care sunt cu adevărat plin de bucurie. Îmi amintesc, îmi amintesc o dată, îmi amintesc când s-a născut primul meu fiu. Asta a fost cam acum 12 ani.

Îmi amintesc când s-a născut primul meu fiu și mergeam cu mașina la muncă. Lucram trei joburi pe atunci, pentru că pur și simplu nu reușeam să fac destui bani. Și toate erau joburi part-time. Lucram trei joburi și simțeam că mă omor pe mine însumi, știi, lucrând șase zile pe săptămână, uneori șapte zile pe săptămână, ca să plătesc pentru toate. Și îmi amintesc că ieșeam de pe această străduță în autostradă ca să merg la muncă. Și stăteam la capătul străduței și mă gândeam la toți prietenii mei care au mers la închisoare. Și la oamenii pe care îi cunosc care au luat supradoze, prieteni de-ai mei, prieteni apropiați care au luat supradoze și au murit. Și am început pur și simplu să plâng. Eram pur și simplu în hohote de plâns. Plângeam cu sughițuri la acel semafor pentru că am realizat că eu am fost acolo. Am fost acolo la nașterea fiului meu. Eram treaz. O iubeam pe mama lui. Eram căsătorit cu ea. Nu eram închis. Nu eram sub supraveghere. Viața mea nu se prăbușea. Toate aceste lucruri se întâmplau celei mai de necrezut persoane, care nu se gândise niciodată că ceva de genul ăsta i se va întâmpla.

Și din cauza asta, pot să văd că totul e Hristos. Hristos e totul, trăind și mișcându-se în mine, dându-mi această viață cu propriii mei copii, ceva ce nici nu știam că ar putea exista și nu aveam un model pentru ea. Dar Hristos m-a purtat de mână și mi-a arătat cum să fiu tată în cel mai bun mod posibil al capacităților mele, și nu mă ridic la înălțimea acestei mari chemări. Și tot ce vreau să spun este că acestea sunt lucrurile care îți transformă viața și experiența ta. Și faptul că nu ai un tată nu te definește. Nu trebuie să-ți definească viața. Nu trebuie să definească ce devii și cine devii, cel mai important. Totul se învârte în jurul lui Iisus Hristos. El este cu adevărat Cel care te poate face să devii bărbatul, tatăl, un bărbat nevătămat, totul prin puterea Sa mare și minunată.

Mă rog ca și tu să-L găsești pe Hristos și mă rog să găsești un sens profund în a fi tată pentru alții chiar dacă nu ai avut niciodată un tată tu însuți Dumnezeu să te binecuvânteze!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!