Folosirea de nanotehnologie în peste 2000 de produse alimentare lipsește de pe etichetă

Urmăriți un foarte documentat material care prezintă situația îngrijorătoare a nanotehnologiei folosite în alimentație în Statele Unite, unde autoritatea de reglementare nu ia nicio măsură în cazul acestor nanoparticule ce ar putea avea efecte nocive asupra organismului uman.

Vizionare cu folos!

Powered by RedCircle

Folosirea de nanotehnologie în peste 2000 de produse alimentare lipsește de pe etichetă din cauza unei lacune ciudate a FDA

Aceasta e ceea ce se numește etichetă cu ingrediente, e obligatoriu din punct de vedere legal să fie tipărită pe ambalajele produselor alimentare și, dacă ești una dintre acele persoane care stau pe culoarele supermarketurilor căutând numele ingredientelor pe care nu le poți pronunța și nu vrei să le ingerezi în corpul tău, atunci, probabil ai dat peste numele mai multor ingrediente care, poate fără să știi, sunt de fapt fabricate folosind nanotehnologia. Mai exact, sunt fabricate printr-un proces care transformă lucruri precum argintul, cuprul, aurul, aluminiul, siliciul, carbonul, precum și diferiți oxizi metalici în particule minuscule, de dimensiunea atomilor, care au literalmente o miliardime de metru ca dimensiune. Dacă vrei o imagine a cât de mică este aceasta, este un grafic de la Centrul Național pentru Microscopie Electronică care îți arată cum un lanț (o catenă) de ADN cu diametrul de aproximativ doi nanometri e de aproximativ 1000 de ori mai mică decât un organism bacterian și de aproximativ un milion de ori mai mică decât o picătură de ploaie. Adică aceste nanoparticule din alimentele noastre sunt foarte, foarte mici.

Unele dintre cele mai comune ingrediente nanometrice pe care le-ai putea găsi în dulap chiar acum, sunt lucruri precum dioxidul de titan, care e folosit pentru a înălbi mai mult lucruri precum iaurtul, laptele și zahărul, ați putea găsi oxid de siliciu, care este adăugat ca agent anti-spumant, ați putea găsi dioxiduri de fier și zinc, adăugate pentru a crește așa-zisa valoare nutritivă, ați putea găsi diferiți derivați de argint, care sunt adăugați pentru sterilizare și ați putea găsi o serie de alte ingrediente, cum ar fi carbonatul de calciu, fosfații tricalcici și așa mai departe. Lista este destul de lungă.

Totuși, înainte de a continua, pentru a pregăti cu adevărat scena, permiteți-mi să revin puțin și să vă explic despre ce e vorba. Începând cu anii 1990, deci acum aproximativ 34 de ani, nanotehnologia a devenit larg utilizată în producția de produse alimentare, deoarece oamenii de știință au descoperit că prin adăugarea acestor componente minuscule, pot face mâncarea noastră mai colorată, pot obține o cremă mai strălucitoare, mai crocantă și chiar pot să o păstreze proaspătă mai mult timp. Și, pe lângă adăugarea lor la mâncare, unii producători au adăugat, de asemenea, aceste nanoparticule la ambalajele alimentare. Ca exemplu, pe ecran puteți vedea o cutie de lapte care utilizează Nanotehnologia, în esență, ca un indicator al prospețimii laptelui din interior, și, după cum puteți vedea, culoarea cutiei chiar se schimbă pentru a coincide cu schimbarea alimentelor din interior. În plus, diferiți cercetători au descoperit, de asemenea, că adăugarea acestor aditivi nanometrici la unele medicamente le face mai eficiente.

Cu toate acestea, conform a tot mai multe grupuri de protecție a consumatorilor, precum și experți în sănătate, se pare că e o problemă. Deși nanoparticulele pot oferi o multitudine de beneficii, ele ar putea veni cu un preț, iar acel preț este sănătatea noastră. Deoarece, vedeți, aceste particule sunt atât de mici încât studii precum acesta de pe ecran arată că ele pot să treacă prin bariera hematoencefalică. Ironic este că cercetătorii din acel studiu au analizat de fapt această funcție a nanoparticulelor pentru a trata bolile neurologice, deoarece pentru a le trata au nevoie de medicamente care pot trece prin bariera hematoencefalică. Dar când vine vorba de alimente, de exemplu, de cerealele de la micul dejun, aceasta nu e o caracteristică a ingredientelor care le dorim.

În plus, pe lângă încălcarea barierei hematoencefalice, alte studii au arătat că aceste particule sunt capabile să circule în tot corpul și să fie absorbite de fluxul sanguin și de diferite organe, au potențialul de a penetra pereții celulari și apoi ar putea, în principiu, să creeze inflamații și boli. Iată, de exemplu, ce a spus Dr. George Pierogiotakis, cercetător la Școala de Sănătate Publică de la Harvard, despre această chestiune: “Ele pot trece prin mucoasa intestinală și pot intra în fluxul sanguin, unde pot declanșa un răspuns inflamator sau imun. De asemenea, se pot acumula în diferite părți ale corpului, inclusiv în plămâni, inimă și organele reproducătoare.”

Dr. Rolf Halden, directorul Centrului pentru Ingineria Sănătății Mediului de la Universitatea de Stat din Arizona, a fost citat într-un articol recent spunând: “Nu știm cu adevărat care este impactul acestor particule. Expunerea umană e în creștere și nu avem instrumentele necesare pentru a măsura tot ce intră în corpul nostru, unde se depune și ce face acolo.” Apoi, a continuat să compare acest impact necunoscut al nanoparticulelor cu azbestul: “Azbestul în sine e relativ benign. E un material anorganic. Ceea ce îl face toxic și îl face să ucidă 90.000 de oameni pe an e faptul că are particule care se adăpostesc în țesutul uman.”

În plus, a fost un studiu publicat în iulie 2020, de către cercetătorii de la Universitatea din Massachusetts și Amherst, iar în cadrul studiului au cercetat în particular efectele ale dioxidului de titan, care e unul dintre cei mai cunoscuți aditivi, adăugat cu generozitate în lucruri ca guma de mestecat, băuturile, deserturile cu lapte și așa mai departe. Acești cercetători au administrat dioxid de titan la două grupuri diferite de șoareci. Pentru a izola efectele specifice acestei nanoparticule, un grup de șoareci a fost hrănit cu o dietă săracă în grăsimi, iar celălalt grup cu o dietă bogată în grăsimi. Ambele grupuri experimentează modificări ale bacteriilor intestinale, inclusiv inflamația colonului, ceea ce poate duce la dureri abdominale și chiar diaree. Deși ambele grupuri de șoareci experimentează inflamații, șoarecii obezi, care au fost hrăniți cu o dietă bogată în grăsimi, au avut simptome mai pronunțate.

Ați putea să vedeți studiul și să spuneți: Hei, Roman, e minunat, dar dacă aceste nanoparticule au fost utilizate în producția alimentară din anii 1990 și se găsesc în peste 2000 de produse alimentare diferite, atunci de ce citați studii pe șoareci? Ce ziceți de studiile pe oameni? Ei bine, aceasta e întrebarea de un milion de dolari, pentru că, privind situația, ați presupune că, cu siguranță, guvernul SUA nu ar permite la întâmplare companiilor alimentare să introducă aceste ingrediente noi în produsele pe care le cumpărăm de pe rafturi fără a fi supuse unor teste și autorizări riguroase.

Și, dacă vă gândiți la asta, ei bine, ați avea dreptate doar pe jumătate, deoarece, se pare, FDA, care e, desigur, agenția însărcinată cu supravegherea acestor aditivi, face tot posibilul să țină pasul cu această tehnologie nouă și în evoluție și, în esență, joacă un joc de echilibru între beneficiile potențiale și atenuarea riscurilor pe care nanoparticulele le provoacă de fapt. În prezent, FDA recunoaște nanoparticulele din alimente cu o denumire numită GRAS, care înseamnă “recunoscute în general ca fiind sigure”. De vreme ce producătorul folosește deja același ingredient în forma sa mai mare, îl poate folosi și în forma sa de nanoparticulă ceea ce înseamnă că un producător în serie folosește, de exemplu, dioxid de titan ca aditiv în cerealele sale, atunci poate utiliza și nanoparticule de dioxid de titan în cerealele sale, iar FDA va eticheta acel material ca fiind iarbă.

Iată exact ce spunea un document de orientare al FDA în această privință și, pentru referință, acest document a fost publicat încă din 2007. “Grupul operativ pentru nanotehnologie al FDA a concluzionat că autoritățile agenției sunt în general cuprinzătoare pentru produsele supuse cerințelor de autorizare pre-comercializare, cum ar fi medicamentele, produsele biologice, dispozitivele și aditivii și coloranții alimentari, iar aceste autorități oferă FDA capacitatea de a obține informații științifice detaliate necesare pentru a revizui siguranța și, după caz, eficacitatea produselor. Pentru produsele care nu sunt supuse cerințelor de autorizare pre-comercializare, cum ar fi suplimentele alimentare, cosmeticele și ingredientele alimentare care sunt recunooscute în general ca sigure, adică GRAS, producătorii nu sunt obligați să transmită date către FDA înainte de comercializare, iar capacitatea de supraveghere a agenției este mai puțin cuprinzătoare.

Asta înseamnă, repet, că cerința FDA de a revizui și confirma siguranța și eficacitatea ingredientelor nanotehnologice se aplică doar unui anumit subset de produse alimentare și, dacă ceva e deja recunoscut ca fiind în general sigur, atunci derivatul nanoparticulă al aceleiași substanțe e, de asemenea, considerat a fi în general sigur.

Deci, dacă ceva este deja recunoscut ca fiind în general sigur, atunci derivatul de nanoparticule al aceleiași substanțe este, de asemenea, în general considerat a fi sigur. Cu toate acestea, motivul pentru care acest lucru e atât de problematic e destul de evident, având în vedere faptul că singurul scop al utilizării acestor nanotehnologii e acela că se știe că anumite substanțe se comportă radical diferit la nivel nano față de nivelurile mai mari. Prin urmare, faptul că FDA admite că ingredientele care au primit anterior eticheta „GRAS” sunt exceptate de la screening e cel puțin îngrijorrător, deoarece dacă nu vor analiza siguranța și pericolele potențiale ale ingerării acestor nanoparticule, atunci cine o va face?

Răspunsul pare a fi producătorii înșiși, deoarece mai jos în acest document de la FDA, în special la pagina 33, există o subsecțiune intitulată „Produsele care nu sunt supuse autorizării pre-comercializare” și în acea subsecțiune se spune: “Totuși, producătorii sunt încă responsabili pentru asigurarea siguranței produselor comercializate. De exemplu: producătorii de cosmetice sunt obligați să asigure siguranța produselor lor, dar nu sunt obligați să furnizeze date de siguranță către FDA. Având în vedere continua evoluție a științei, grupul de lucru consideră că o acțiune adecvată în acest moment ar fi ca agenția să colaboreze cu producătorii acestor produse și să îi asiste în identificarea datelor pentru a justifica siguranța produselor care conțin materiale la scară nanometrică, inclusiv toxicitatea cronică și alte date privind toxicitatea pe termen lung, după caz.”

Prin urmare, vedeți că FDA pare să recunoască pericolele potențiale ale acestor nanoparticule, dar apoi sugerează că este în continuare responsabilitatea producătorului să se asigure că produsele sale sunt sigure. Prin urmare, planul FDA pare a fi, conform propriilor ghiduri, de a stabili un fel de relații ad-hoc cu diferiți producători de produse pentru a reuni datele corecte pentru a demonstra siguranța produselor, ceea ce pare să se bazeze în mare măsură pe bunăvoința acestor diverse companii de a fi responsabile, ceea ce este demonstrat în continuare într-un alt document publicat de FDA în 2018, numit: “Abordarea FDA privind reglementarea produselor nanotehnologice”. În document există o subsecțiune care spune: “Unde Autoritatea legală nu cere verificare pre-comercială, este încurajată consultarea pentru a reduce riscul de daune neintenționate asupra sănătății umane sau animale. În aceste cazuri, FDA se bazează pe informații publice sau transmise în mod voluntar, raportarea efectelor adverse, acolo unde e cazul, și activități de supraveghere post-comercializare pentru a asigura supravegherea. În cazul aplicațiilor nanotehnologiei, FDA încurajează producătorii să se consulte cu agenția înainte de a-și lansa produsele pe piață. O astfel de consultare poate ajuta FDA să sfătuiască companiile să revizuiască informațiile de siguranță și să conceapă supraveghere de siguranță post-comercializare necesară.”

Eu sunt în general genul de persoană care dă prezumția de nevinovăție majorității oamenilor. Totuși, este greu să nu faci comparația aici cu cazul vulpii care păzește cotețul de găini, când FDA se bazează practic pe natura bună a companiilor alimentare axate pe profit pentru a utiliza această nouă tehnologie, ce modifică fundamental starea produselor alimentare, fără studii de sănătate pe termen lung care să susțină utilizarea lor. Principalele motive pentru care nu știți despre aceste ingrediente nanoparticule este faptul că îndrumările FDA precizează explicit că firmele nu trebuie să plaseze ingredientele nanotehnologice pe etichetele produselor lor alimentare.

Iată ce se spune în mod specific în acest ghid, care provine de la FDA din 2007. “Deoarece știința actuală nu susține o constatare conform căreia clasele de produse cu materiale nanometrice prezintă neapărat probleme de siguranță mai mari decât clasele de produse fără materiale nanometrice, grupul operativ FDA pentru nanotehnologie nu consideră că există o bază pentru a spune că, în general, un produs care conține materiale nanometrice trebuie etichetat ca atare. Prin urmare, grupul operativ nu recomandă ca agenția să solicite o astfel de etichetare deocamdată. În schimb, grupul operativ recomandă ca agenția să ia următoarele măsuri: să stabilească de la caz la caz, dacă etichetarea trebuie sau poate conține informații despre utilizarea materialelor nanometrice.”

Sincer vorbind, asta e destul de interesant. Recomandarea e că, din moment ce știința nu sugerează că aceste produse alimentare cu nanotehnologie prezintă un risc de siguranță mai mare, atunci nu au nevoie de o etichetă, chiar dacă aceeași “știință” nu are studii pe termen lung privind impactul unei astfel de nanotehnologii. Iar noi, ca și consumatori, suntem lăsați în întuneric. Și apropo, nu e prima dată când se întâmplă așa ceva în istoria recentă. De exemplu, USDA a avut nevoie literalmente de peste 6 ani întregi pentru a ceda în cele din urmă și a forța companiile alimentare să eticheteze produsele dacă sunt modificate genetic. Și asta a venit, la propriu, după ani de proteste publice.

Totuși, în acest moment, majoritatea oamenilor nici măcar nu știu de această tehnologie alimentară nanotehnologică, prin urmare, nu e un protest public real, cel puțin nu aici, în America. Dacă accesați chiar acum site-ul FDA și apoi mergeți la subsecțiunea specifică despre programele de nanotehnologie, veți descoperi că, după 2007, a fost nevoie de încă 13 ani pentru ca grupul de lucru să publice un alt raport, apărut în anul 2020. Și în acel raport există un grafic care arată că numărul de produse care utilizează nanotehnologia, supuse aprobării FDA, a crescut dramatic în ultimii 10-20 de ani. Desigur, nu toate acestea sunt alimente, ci și lucruri precum cosmetice, medicamente, precum și vaccinuri, la care vom ajunge într-o clipă.

Totuși, în ceea ce privește alimentele, deși numărul exact nu e cunoscut cu exactitate, experții din domeniu estimează că undeva între 1900 și 2500 de produse alimentare sunt în prezent pe piață folosind această nanotehnologie, iar acest lucru a creat o juxtapunere între America și alte țări din lume, deoarece, în ciuda faptului că există puține cercetări privind efectele pe termen lung ale ingerării nanoparticulelor, după cum am menționat anterior, FDA nu impune niciunui produs alimentar produs cu nanoparticule să fie etichetat ca atare, în schimb, ghidurile pe care le au recomandă supravegherea de la caz la caz.

Cu toate acestea, alte națiuni nu sunt la fel de “deschise la minte” precum FDA. De fapt, multe țări au luat măsuri fie pentru a limita, fie a interzice complet sau parțial nanotehnologia în alimentele țării lor. De exemplu, în anul 2010, Canada a luat măsuri pentru a interzice utilizarea nanotehnologiei în producția lor de alimente organice. Apoi, în 2011, Uniunea Europeană a început să solicite ca toate alimentele să fie etichetate dacă conțin nanomateriale modificate. Iar în 2015, UE a început să solicite teste suplimentare pentru a asigura siguranța adecvată a sănătății. Apoi, în 2020, Franța, care e, desigur, membră a UE, a mers un pas mai departe și a interzis complet orice alimente care conțin dioxid de titan. În vara anului 2022, toți membrii UE se vor alătura Franței și nu vor mai permite dioxidul de titan.

Raționamentul provine dintr-o “potențială îngrijorare cu privire la acumularea de particule de dioxid de titan în organism și posibilă genotoxicitate. Genotoxicitatea e capacitatea unei substanțe de a deteriora ADN-ul, ce poate duce la cancer.” Asta înseamnă că dacă doriți acel dioxid de titan dulce, va trebui să veniți până aici, în SUA, pentru a-l lua. Pentru referință, dioxidul de titan conferă alimentelor o culoare albă frumoasă și îl puteți găsi în lucruri ca lapte, frișcă pentru cafea, pastă de dinți, prăjituri, produse de patiserie și așa mai departe. Eu nu spun că e clar dăunător, și nici nu spun că e sigur, dar în acest moment nu este 100% cunoscut în ce măsură este. Totuși, ce se știe e că FDA permite în prezent ca aceste nanoparticule să fie incluse în produsele noastre alimentare fără a cera companiilor producătoare să le treacă pe eticheta cu ingredientele. Așa că luați asta în considerare.

Dar marea întrebare rămâne: Care sunt efectele pe termen lung ale acestor nanoparticule? Și, având în vedere că s-a demonstrat că sunt capabile să traverseze bariera hematoencefalică, nu ar trebui cartografiate efectele lor pe termen lung înainte de a fi injectate în oameni sau chiar în alimentele noastre? Deși în acest moment, acest consens științific afirmă că aceste nanoparticulele sunt sigure și că nu ar reprezenta o îngrijorare, ei bine, cred că merită să vă reamintim că, la un moment dat, cu puțin timp în urmă, plumbul era folosit în benzină, azbestul era folosit ca material de construcție și 20.000 de medici spuneau că țigările Lucky Strike erau mai bune decât alternativele. Nu compar direct nanotehnologia din alimentele cu plumbul și azbestul, dar cel puțin cred că noi, ca americani, avem dreptul să știm ce e în mâncarea noastră, precum și ce e în vaccinurile obligatorii pentru unii dintre noi.

Dacă doriți să aprofundați cercetările de care am discutat astăzi, voi pune toate aceste linkuri în caseta de descriere de mai jos. Aș dori să mulțumesc domnului Eric Schumacher, care e unul dintre cercetătorii de aici pentru fapte importante și care a ajutat la adunarea și înțelegerea acestor linkuri și cercetări diferite. Dacă v-a folosit acest clip, luați în considerare distribuirea acestuia cu prietenii, familia și chiar vecinii dvs, ca să poată afla de aceste particule nanotehnologice pe care, probabil, le mănâncă fără să știe. Butonul de distribuire e chiar sub acest videoclip. Până data viitoare, sunt gazda voastră, Roman de la Epic Times. Rămâneți informați și, cel mai important, rămâneți liberi.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!