Cum putem păstra bucuria în ciuda tuturor suferințelor și încercărilor noastre – Maica Filoteea

Ascultați un cuvânt duhovnicesc în care Maica Filoteea explică modul în care putem să ne păstrăm bucuria în ciuda tuturor greutăților și suferințelor cu care ne întâlnim.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cum putem păstra bucuria în ciuda tuturor suferințelor și încercărilor noastre – Maica Filotea

Cum putem păstra această bucurie în noi, în ciuda încercărilor personale și a celor din jur? Aceasta este o întrebare pe care o au mulți oameni: „Cum să fac față? Nu am suflet? Nu pot face față anumitor situații. Nu pot! Mă frâng!” Biserica noastră vine să ne vindece în multe feluri.

Cel mai important mod prin care Biserica ne vindecă e prin Sfintele Taine. Domnul nostru Iisus Hristos a venit pentru noi. El e Viața noastră! Așadar, dăruindu-ne Trupul și Sângele Său, astunci când ne împărtășim, participăm la viața lui Hristos. Suntem după chipul Lui, deci suntem parte din Dumnezeu. Vrem sau nu, ne place sau nu. De aceea, adesea, aceasta iese la iveală în fiecare om, căci e sădit în noi. Ne va fi dată ca o oportunitate, desigur, pentru că Hristos vrea în mod liber să fim aproape de El. Așadar, avem Sfintele Taine, avem și Cuvântul lui Hristos – Evanghelia. Știți câți oameni nebotezați… se întorc la Ortodoxie prin intermediul Evangheliei? Este Hristos Însuși care lucrează astfel. E uimitor!

De curând am fost în Germania și erau mulți catehumeni acolo, foarte mulți. Nemți și turci, care trăiau acolo. Ne-au povestit istoriile lor. Erau tineri. Unul dintre ei m-a impresionat. A spus că atunci când a citit Biblia, nu i-a plăcut Vechiul Testament, nu pricepea nimic. Când a început să citească Noul Testament, s-a schimbat ceva în el. Și căutând, căutând, puțin câte puțin, a ajuns la persoana lui Hristos. Totul are o logică: Cuvântul lui Dumnezeu e Însuși Dumnezeu. Dacă citim Cuvântul lui Hristos, vorbim cu Dumnezeu. Așadar, e prima sursă de bucurie, care ne îndulcește inimile noastre și ne dă mângâiere în mâhnirile noastre. De asemenea, Viețile Sfinților, care sunt cele mai bune teofanii. Așa cum spune Sf. Iustin Popovici, cea mai bună dovadă că Dumnezeu există sunt Sfinții. Toți Sfinții, care sunt pretutindeni în lume. Pe mulți nici nu îi știm.

Așadar, studiind Viețile Sfinților, de multe ori alegem un sfânt care se potrivește cu caracterul nostru, ceva ne atrage spre un Sfânt, și începem să-i studiem viața. Aceasta e o mare mângâiere, căci ei au suferit multe suferințe și martiriul, și au continuat bucuroși, intrând în Împărăția Cerurilor fericiți, și au putut să găsească curajul să ierte. Așadar, aici există ceva. Este un exemplu frumos și viu. Și prieteniile cu oameni duhovnicești [ajută] însă, foarte importantă e deschiderea la durerea aproapelui. Cu cât mai mult cunoaștem durerea altora, cu atât Îl slăvim mai mult pe Dumnezeu și pentru ceea ce avem [pentru că suntem bine, sănătoși]. Dacă avem o problemă, vedem problema celuilalt și spunem că este mai serioasă decât a noastră. Dacă avem o problemă serioasă, putem pricepe problema celuilalt. Totul este un lanț. Toți suntem un trup și avem cumva cu toții un drum comun.

Așadar, deschiderea noastră către durerea oamenilor ajută foarte mult, pentru că ne face să ieșim din cadrul nostru îngust și să participăm la încercarea celuilalt. Ceea ce a trăit Sfânta Gavriila de multe ori – și mulți Sfinți, desigur -, a fost faptul că ea simțea o mare iubire și compasiune. Și când vedea mulți oameni în fiecare zi, participa la suferința lor cu toată ființa ei. Și apoi, când oamenii plecau, ei se simțeau despovărați, pentru că le lua această durere. Dar nu o ținea în ea, nu o putea duce, pentru că era grea. Oricine încearcă să ridice durerea celuilalt… Altceva e să mă implic în durerea lui, o înțeleg, mă rog pentru el, dar nu o iau asupra mea. Nu putem lua durerea celuilalt. Nu este ușor. Ne vom frânge. Mulți oameni, chiar și mari duhovnici, s-au frânt. Nu oricine poate face asta, e de nesuportat. Însă luăm această durere și o punem la picioarele lui Hristos. Când facem astfel, lucrurile se schimbă. Nu noi îl vom mântui pe celălalt, Hristos îl va mântui.

Așa făcea și Cuvioasa, și astfel putea să vadă mulți oameni în fiecare zi, și ea era la fel de bucuroasă după aceea. Se juca cu un animal, îngrijea floricelele, cânta. De asemenea, când era tristă. Dacă privești la viața ei ascetică… Există niște fotografii, au scris pe ele: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” „Slavă Ţie” – de multe ori. Și ea obișnuia să sfătuiască: „dacă ești trist, scrie: ‘Doamne, miluiește-mă’. Dacă te simți bine sau dacă vrei să te simți mai bine, să cânți Doxologia, să scrii: ‘Slavă Ţie Celui ce ne-ai arătat lumina!’ Să faci așa de multe ori.” Acesta este ceea ce ajută foarte mult. Spunea, caracteristic de multe ori: „Nu pot plânge pentru durerea altora, însă pot plânge pentru păcatele mele și să cer iertare. Însă nu pot plânge pentru alt fiu al lui Dumnezeu.” [Explică de ce]: „Voi fi părtașă la durerea lui cu toată inima mea și această empatie mă va duce la rugăciune. Și așa voi rămâne unită, prin rugăciune, cu Domnul și cu copilul Său suferind.”

În acest fel putem avea curaj și tărie să continuăm să ajutăm. Și aici este foarte caracteristic: am început cuvântarea noastră cu cuvintele Apostolului Pavel: „Întotdeauna bucurați-vă” – ați văzut în Epistolă – “Rugați-vă neîncetat, mulțuminți întru toate, că aceasta e voia lui Dumnezeu.” Știți ce spune puțin mai devreme în această Epistolă? Exact în versetul de dinainte. „Păziți-vă să nu răsplătiți răul cu rău, ci întotdeauna căutați binele către toți.” Spune: fii atent să nu răsplătești răul cu rău, pentru că vei pierde harul lui Dumnezeu, ci să încerci să faci binele între voi și tuturor. Adică, să încercăm să oferim cât putem de mult celorlalți oameni. Aceasta este deschiderea. Nu spune să te închizi în tine, să-ți faci metaniile și să nu te îngrijorezi, totul va fi bine și să nu-ți pese de nimic altceva, trebuie să fii mântuit tu. Nu! Nu vom găsi nicăieri acest cuvânt. Nici Hristos, nici ucenicii Săi, nici vreun sfânt nu-l spune. Nimeni nu s-a sfințit închis în carapacea sa! Chiar și cei mai mari asceți, precum Sfântul Paisie, care a fost pustnic pe Sinai apoi pe Muntele Athos. Și unde nu s-a dus? Și pentru cine nu se ruga? Citea și scrisorile, și prin rugăciune știa de ce aveau nevoie oamenii înainte să deschidă scrisorile. Deci, nu este vorba că trebuie să avem constant un frecuș, deoarece adesea chiar și asta creează alte probleme. Deci, pentru a concluziona despre bucurie, premisa bucuriei e să ai bunătate, să ai îngăduință, îndelungă-răbdare față de ceilalți oameni, să ai grijă de ceilalți oameni, să te interesezi de ei, și iubirea de frați. Totul ne arată că ieșirea din limitele înguste ale noastre și dragostea în Hristos pentru toți sunt secretul bucuriei dumnezeiești.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!