De ce Dumnezeu vrea ca tu să te maturizezi – p. Moise McPherson

Ascultați un cuvânt foarte bun bazat pe experiența personală a părintelui Moise McPherson despre felul în care vrea Dumnezeu să ne raportăm la maturitate și copilărie.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce Dumnezeu vrea ca tu să te maturizezi – p. Moise McPherson

În Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh!

Vorbim adesea despre tipologia pe care o menționează Sfinții Părinți în legătură cu chipul și asemănarea. Ce vor să spună ei prin aceasta este că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, dar îl vrea să crească spre asemănarea Sa. Cum înțelegem aceasta?

Ei bine, în termeni foarte practici, ne putem gândi la momentul când avem copii: îi naștem asemănători cu noi, nu-i așa? Ei sunt de fapt după chipul nostru și au atribute similare cu ale noastre. De multe ori moștenesc aspecte din personalitatea sau temperamentul nostru ori alte astfel de trăsături. Întrebarea este: pe măsură ce copilul crește și se maturizează, va ajunge oare să fie în asemănarea noastră? Va deveni oare precum părinții, în sensul bun, dacă părinții sunt buni, sau va începe să devieze și să devină cu totul altceva?

Așa este și cu Dumnezeu, Care ne-a făcut după chipul Său, dar noi, ca omenire, trebuie să creștem spre asemănarea Sa. Ce înseamnă aceasta? Smerenia Sa, iubirea Sa, slujirea Sa, responsabilitățile pe care și le asumă, toate aceste atribute ale lui Dumnezeu sunt atribute ale maturității, ale faptului de a nu rămâne ca un copil, deși toți trebuie să treacă printr-o etapă a vieții în care sunt copii, vine o tranziție în viața lor în care trebuie să îmbrățișeze vârsta adultă. Dacă nu îmbrățișăm vârsta adultă, eșuăm de fapt să îmbrățișăm ceea ce ne-a creat Dumnezeu să devenim. Vedem de nenumărate ori pe zi pe rețelele sociale, oamenii postează pe Instagram: „Iată aici bunicul meu la 24 de ani, muncind, cu trei copii, iar aici sunt eu, la 24 de ani, abia ieșit de la facultate, locuind cu părinții și nefacând nimic”.

Acum, nu spun asta ca să criticăm oamenii de azi, pentru că realitatea este că trăim într-o cultură care încearcă să prelungească copilăria. Ba chiar, oamenii merg la părinții lor și spun: „Vreau să mă căsătoresc”, să zicem, la începutul vârstei de 20 de ani, iar părinții îi descurajează adesea de la asta, spunându-le: „N-ai ieșit prea mult cu fete/băieți, nu știi, o să crești și o să te schimbi”. Ei încearcă de fapt să-i descurajeze. Acum, de multe ori asta se întâmplă pentru că părinții, deși sunt adulți, în anumite privințe, nu sunt cu adevărat adulți ei înșiși; ei regretă deciziile de responsabilitate pentru că nu știu cum să le gestioneze într-un mod duhovnicesc, legat de Dumnezeu, și își dau seama că vârsta adultă pe care au experimentat-o, cu responsabilități suplimentare, este de fapt o piedică în calea fericirii în viața lor.

Este un fel de caricatură ceea ce experimentăm azi, prelungirea copilăriei până aproape de 30 de ani, înainte ca oamenii să se căsătorească, și după aceea încearcă să aibă copii și realizează că, corpul uman feminin, dacă nu a fost însărcinat la 20 de ani, îi este foarte greu să rămână însărcinat la 30 de ani, sau dacă a fost pe anticoncepționale 10 sau 15 ani, șansele de fertilitate scad drastic. Ce trebuie să înțelegem noi, creștinii, este că Dumnezeu dorește ca noi să creștem mari. El vrea să îmbrățișăm următorul pas al vieții. Când suntem precum copiii, știți, după cum spune Sfântul Pavel: „Când eram copil, gândeam ca un copil, mă purtam ca un copil. Acum că sunt bărbat, am lepădat cele ale copilului.” Deci există loc în viață pentru joacă, fără responsabilitate, pentru distracție, trăind într-un fel o existență fără griji.

Și există aspecte ale acestui lucru pe care le putem păstra și în maturitate, când suntem în mod drept conectați cu Dumnezeu. Putem încă să trăim în prezent. Putem încă să trăim fără griji. Putem să ne amintim de Rugăciunea Domnească și să ne amintim că trebuie să ne încredem în Tatăl nostru ceresc sau cuvintele lui Hristos din Evanghelie: „Trebuie să deveniți ca niște copii mici”. Asta nu înseamnă să fugim de responsabilitate. Asta înseamnă să îmbrățișăm maturitatea și responsabilitatea, angajamentul, credincioșia, să avem copii. Toate acestea sunt părți ale aspectelor bune ale maturității, dar le putem face conectați cu Dumnezeu. Dacă le facem conectați cu Dumnezeu, atunci păstrăm mare parte din minunata frumusețe care vine din copilărie, păstrând în același timp responsabilitățile și atitudinea unui adult matur, fără poverile copilăriei, fără a acționa frivol, fiind mânați de emoții, fiind mânați de scopuri pe termen scurt care ne influențează viața.

Asta observ de atât de multe ori la bărbați, adică ei iau atât de multe decizii pe termen scurt pentru că nu au ieșit niciodată din copilărie prin maturizare. Ei cred că totul în viață este doar pentru feedback instant sau satisfacție instantanee sau gratificare. Și când fac asta, nu ajung la nimic măreț, pentru că caută mereu soluția imediată. Maturitatea înseamnă decizii pe termen lung care sunt adesea foarte grele și provocatoare, care zidesc caracterul, dar pentru scopuri pe termen lung. Fără asta rămânem juvenili. Deci când spunem că Dumnezeu vrea să creștem, nu spunem că Dumnezeu vrea să devenim „ca părinții noștri”, mai ales dacă ei au probleme sau sunt disfuncționali.

Ce vrem să spunem este că Dumnezeu vrea să îmbrățișăm responsabilitatea maturității, rămânând prezenți, jucăuși, bucurându-ne de viață. De fapt, este un citat frumos de la Sfântul Paisie, unde a spus: De multe ori am observat că atunci când oamenii se căsătoresc tineri, ei păstrează un fel de copilărie sau tinerețe în căsnicia lor care continuă pentru că au fost împreună atât de mult timp. S-au căsătorit tineri și păstrează acel zel tânăr, vibrant în căsnicia lor chiar și ani de zile. Eu m-am căsătorit la 20 de ani. Nu eram nici măcar destul de în vârstă să cumpăr bere. Și a fost una dintre cele două cele mai bune decizii din întreaga mea viață: să devin creștin ortodox și să mă căsătoresc cu soția mea.

Și să mă căsătoresc tânăr a fost profund. Am fost căsătorit mai mult timp decât am fost burlac. Poate pare o nebunie, dar există o anumită vibrație în asta, pentru că ai cunoscut persoana mai mult de jumătate din viața ta și ați trecut prin toate aceste experiențe de învățare și creștere împreună și deveniți foarte legați de ei într-un mod incredibil. Când vezi oameni care amână căsătoria, amână să aibă copii, amână toate astea, le poate fi foarte greu apoi să treacă în maturitate. E mult mai bine să faci tranziția la începutul vârstei de 20 de ani, să găsești pe cineva, să te căsătorești și să îmbrățișezi acel stil de viață al jertfei și să îmbrățișezi dragostea pe care o ai cu acea persoană și să te maturizezi astfel de timpuriu, fără să încerci să fugi de asta.

Când îmbrățișăm maturitatea, creștem, ne dezvoltăm, dar când avem acea relație dreaptă cu Dumnezeu de a nu rămâne stagnați sau înțepeniți sau cu resentiment față de deciziile noastre din viață, ci mai degrabă ne simțim îmbogățiți și însuflețiți de ele și ni se dă această experiență extraordinară de viață cu altă persoană. De atât de multe ori am întâlnit oameni pe la 20 de ani care spuneau: „Oh, trebuie să termin facultatea, trebuie să fac asta sau asta.” Și observam că oamenii cădeau adesea în păcate grave în facultate. Și mă gândeam: de ce să mergi la facultate necăsătorit? Nu e niciun beneficiu în asta. Eu am mers la facultate căsătorit și a fost fantastic, pentru că am putut să petrec mult timp cu soția mea. Asta a întărit căsnicia noastră. A întărit legătura noastră. Și ne-a ajutat să evităm ispitele și păcatele. În orice fel o priveam, aceea era o situație câștigătoare. Nu avea niciun dezavantaj.

Deci, când vedem planul lui Dumnezeu, ar trebui să înțelegem că ceea ce ne prezintă lumea este întotdeauna o fantezie, sau o iluzie sau o amăgire a ceea ce ne-ar face fericiți. Iar ideea că prelungirea copilăriei ne va aduce fericire este un concept infantil. Căci, în special ca bărbați, trebuie să ne străduim, să luptăm și să înaintăm spre maturitate. Și femeile, la fel, au nevoie de responsabilitățile maternității pentru a fi modelate în feminitate. Ne crește, ne dezvoltă și ne schimbă atunci când viețile noastre nu sunt trăite pentru noi înșine, ci preluăm activ responsabilitatea de a avea grijă de copii, de a-i educa, de a le asigura cele necesare și de a purta aceste responsabilități.

Poate fi stresant? Fără credință, această viață este de nesuportat. Este atât de stresant și atât de catastrofal de greu. Dar cu credință și o relație vibrantă cu Hristos, există atât de multe aspecte ale acestei vieți care pot deveni o bucurie. Ele nu trebuie să fie o povară, nu trebuie să fie ceva de care să ne temem sau de la care să fugim, fiindcă viețile noastre sunt legate de Hristos, viețile noastre sunt legate de planul Său pentru viața noastră. Și astfel putem să îmbrățișăm chiar și necunoscutul și incertitudinea, știind că El călătorește cu noi și vrea să ne vadă reușind în viețile noastre, în relațiile noastre, în rolul de părinți, în responsabilitățile noastre și în toate acestea.

Și așadar mă rog ca noi toți să înțelegem această chemare de la Dumnezeu spre maturitate, spre vârsta adultă, ca pe o binecuvântare, o împlinire și o îmbogățire a ceea ce am fost creați să fim și nu ceva de la care să fugim, încercând să ne agățăm de copilărie, ca și cum acel stil de viață ar putea aduce fericire cuiva, ceea ce cu siguranță nu face.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!