Întrebări și răspunsuri despre: gânduri, anxietate, depresie, urmarea lui Hristos…
1 februarie 2026
În acest dialog, părintele Teologos și pianistul Ionel Streba explică legătura dintre Dumnezeu și muzica clasică: de la trăire în adâncul existenței noastre până la ascultarea care subțiază inima. Pornind de la Franz Liszt și ajungând la Bach, Mozart, Beethoven, John Cage și Arvo Pärt, interviul arată cum tăcerea, respectul și rugăciunea pot transforma interpretarea într-o mărturie. Vei găsi repere despre perioadele muzicii clasice, terapii prin muzică, limitele inteligenței artificiale și responsabilitatea talantului, în lumina acestei teme.
Notă: Înainte de transcript vă rugăm cu multă dragoste, smerenie și intensitate să ascultați câteva dintre ariile muzicale despre care am discutat în clip. Vă rugăm să le ascultați cu luare aminte, în liniște și cu răbdare pentru a vă relaxa și a realiza că e posibil să fim cu muzica de larg consum în anii decadenței.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!
Introducere – Dumnezeu și muzica clasică cu Ionel Streba
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu Ionel Streba, care este un om extraordinar pe care eu îl iubesc foarte mult și de mult timp, ne cunoaștem de mult timp, nu?
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Așa.
Ionel Streba: Vă mulțumesc!
Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu!
Care este pianist. Spun „pianist” – este pianist de la vârsta de șapte ani, adică toată viața lui a fost pianist. A fost un talent și este un talent, mă rog, precoce, pianist de concerte.
Și o să vorbim astăzi nu atât despre pian, cât despre muzică și despre muzica clasică, întâi de toate, și o să clarificăm puțin ce înseamnă muzica clasică. Dar întâi de toate să dovedim ce înseamnă muzica, adică pentru Ionel ce înseamnă muzica și care este relația ei cu ortodoxia, cu duhovnicia.
Și, din cauza asta, ca să nu mă mai lungesc — că știu că nu vă plac introducerile lungi — îl rog pe Ionel să ne vorbească puțin despre relația muzicii cu duhovnicia și ce este muzica.
Ionel Streba: Doamne ajută, părinte!
Părintele Teologos: Doamne ajută!
Ionel Streba: Și, nu în ultimul rând, aș vrea să încep a vă mulțumi pentru invitație…
Părintele Teologos: Eh!
Ionel Streba: …, pentru găzduire…
Părintele Teologos: Plăcerea e de partea noastră!
Ionel Streba: …, pentru toată dragostea dăruită mie cât și fraților mei.
Iar, într-adevăr, e un subiect care mi-e la suflet. Am avut ocazia să fac o conferință în franceză asupra acestei teme – tema respectivă fiind „Sunetul”. Ce înseamnă sunetul?
Părintele Teologos: Iartă-mă puțin! Deci, am uitat – vă rog să mă… (iertați). Deci Ionel stă de mulți ani în Franța, este celebru, merge pe tot mapamondul. Din cauza asta o să vedeți că o să vorbească despre Franța, posibil să vorbească despre China și așa mai departe. Continuă.
Pentru repere complementare despre relația dintre muzică și viața duhovnicească, puteți citi dialogul Muzica și duhovnicia – Andrei Bândilă, p. Teologos, precum și discuția despre artă și trăire din Latura spirituală a muzicii – Marius Țurlea, p. Teologos.
Despre sunet, trăire și căutarea lui Franz Liszt
Ce e sunetul?
Ionel Streba: Da. Există două tipuri de sunet. Există, efectiv, sunetul tip frecvență, să spun așa.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Iar există sunetul, care, într-adevăr, are o trăire, adică are… Și ceva interesant este că, să spun așa, numărul 3 revine de foarte multe ori, în sensul că într-un sunet există grav, medium și înalt— doar într-un sunet.
Părintele Teologos:
Ionel Streba: Și asta face că sunetul devine, efectiv, ceva expresiv, ceva care dăruiește. Nu mai este doar ceva simplu, să spun, un sunet care dă 442 de hertz sau ceva de genul.
Aș vrea să… Tocmai, încă legat de sunet, să vă povestesc o…
Știți, după concert, în general, tradiția face că publicul vine, vede artistul, îi face compliment, îi mai cere un autograf, mai… La mine, mie mi s-a întâmplat… așa…, am avut o trăire, să spun așa, pentru că depășește tot ce ar însemna compliment la superlativ. E ceva foarte…
Dar, numai să explic într-un cuvânt, așa: eu, când studiez o piesă, în general — totdeauna, de altfel — mă interesează foarte mult contextul istoric.
Părintele Teologos: Aha!
Ionel Streba: Ce context, și uman, și în același timp, care e istoria piesei, conjunctura politică din perioada respectivă — sunt lucruri importante pentru mine. Iar piesa respectivă se numește Balada Nr. 2 de Franz Liszt. Ea a fost scrisă într-o perioadă frantzilistă. A fost, la epoca respectivă, putem spune, cam printre cei mai mari pianiști. De altfel, el a inventat recitalul.Ce înseamnă, adică, pian într-o sală de concert.
Părintele Teologos: Da? Serios?
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Nu știam!
Ionel Streba: Da, exact. Pentru că înainte erau doar concertele de salon cu…
Părintele Teologos: A!!
Ionel Streba: …lumânări… acolo…
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Dar el a fost primul care a luat decizia să cânte, tocmai, la Opera din Paris, fiind o sală de 2000 de locuri. Deci, trecând de la 20 de persoane… la 2000.
Părintele Teologos: La 2000, slavă lui Dumnezeu!
Ionel Streba: El a fost inițiatorul. Iar Franz Liszt, evident, a avut o carieră extraordinar de celebră. Era…, oriunde se ducea, toată lumea…, era…, așa, era starul din epocă respectivă.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Doar că la un moment dat, Franz Liszt avea un apel în interiorul lui, avea o căutare, efectiv, iar lumea începea să-l… Nu prea îl mai interesa, nici gloria, nici asta. Cred că ajunsese la un nivel în care era de ajuns.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Și căuta, efectiv, altceva. A devenit, la un moment dat — într-o anumită perioadă — efectiv o persoană… îl căuta pe Mântuitor foarte (intens), într-o manieră aproape însetată. De asta a scris Anii de pelerinaj. Există un volum întreg, și un alt volum: Armonii poetice și religioase.
Părintele Teologos: Serios?
Ionel Streba: Da! Franz Liszt a avut o trăire, căutare așa în…
Părintele Teologos: Da!
Ionel Streba:Iar… el, la sfârșit, l-a făcut călugăr. I-a dat o celulă la Roma.
Părintele Teologos: Serios??
Ionel Streba: Și a predat. I-a dat binecuvântarea papa respectiv…
Părintele Teologos: Da, da.
Ionel Streba: … să continuie să dea ore, dar era îmbrăcat în călugăr.
Părintele Teologos: Călugăr.
Ionel Streba: Iar piesa respectivă se numește, după cum spuneam, Balada Nr. 2. Iar, încă nu era călugăr, era în căutarea…, căuta.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Căuta, și se aude foarte, adică se simte efectiv căutarea asta în balada asta, care începe foarte misterios la început, efectiv ca cineva care caută ceva, și se termină cu, aș spune, cu un țipăt interior, care îl exteriorizează, în manieră…, efectiv, e foarte profund.
Pentru un cadru de înțelegere a sunetului și a percepției lui, vedeți explicația din Sunet, iar pentru termenul folosit în text („442 de hertz”), consultați Hertz.
O mărturie la final de concert: când muzica trezește credința
Iar istoria, la ce vroiam să vă spun mai înainte, este că, după ce termin concertul, vine o doamnă în vârstă, peste 80 — nu mai țin minte exact vârsta — care, persoana respectivă, îmi spune: «Știți, eu am o vârstă, de acum eu merg spre sfârșit.» Eu mă uit așa, deja abordarea doamnei nu spunea ceva…
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Iar ca să îmi spună: «Eu, ce am auzit astăzi… nu cred, nu pot să mai cred, astăzi, că nu există ceva după moarte.»
Părintele Teologos: Slavă Lui Dumnezeu!
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Apropo de asta, ține minte să mai continui să vorbești puțin despre ce înseamnă muzica și ortodoxia, și după care o să vorbim și despre confuzia… Pentru că asta se numește muzica clasică; include și barocul, include și…
Ionel Streba: Sigur, da.
Părintele Teologos: … și romantismul. De ce? Ca să le spunem oamenilor care sunt marii compozitori, astfel încât să știe ce să asculte.
Ionel Streba: Da.
Pentru repere despre educarea gustului și discernământ cultural în muzică, vedeți Cultură muzicală și ortodoxie: artă, știință și vibrație, iar pentru o formulare limpede a criteriului „muzica bună”, citiți interviul „Muzica bună e cea care ne apropie de Hristos”.
Duhul lui Franz Liszt și învățătura Sfântului Porfirie – Când rugăciunea unește cele două lumi
Părintele Teologos: Dar ca să nu plecăm de la Franz Liszt, vreau să spun și eu o povestioară pe tema asta, care este și asta adevărată, că, la un moment dat, a venit un om foarte cool la Sfântul Porfirie și i-a spus că ce-i cu muzica psaltică, că muzica psaltică nu-i bună, că nu-i muzică de ascultat, și așa mai departe, și că ce puneți asta în biserică și nu știu ce. Și Sfântul Porfirie a spus: „Da, ok, sigur, muzica psaltică nu este muzică de ascultat, muzica psaltică este o muzică de rugat pe ea, este o muzică de, de background, să spun așa, este o sculă pe care să te rogi la maxim. Din cauza asta avem muzica psaltică în biserică.” „Nu, că nu trebuie pus muzica psaltică, nu știu ce, voi nu știți altceva”, zice. „Ba, știm, cum să nu știm.” „Nu, că nu știți.” Și zice Sfântul Porfirie: „Dar care, după tine, ar fi muzica perfectă?”, și așa mai departe. Și zice: „Opera.” „Bine, ok, mergem la operă.” „Părinte, stai, nu, am glumit, adică nu mergem chiar la operă.” Zice… „Nu, nu, mergem la operă.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Bun, și omul, vrând nevrând, s-a dus la operă dinpreună cu Sfântului Porfirie. Sigur că Sfântul arăta acolo, evident, în rasă. Deci era îmbrăcat ca și monah, știi, și…
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Omul respectiv se simțea puțin stânjenit, pe când Sfântul era foarte degajat. Mă rog, au luat bilete, au intrat înăuntru și era, într-adevăr, era un concert de Liszt.
Ionel Streba: A!
Părintele Teologos: Un concert de pian.
Ei, și cum stăteau ei, Sfântul era foarte degajat, pe când ăla era destul de țeapăn, să spun așa, că…da.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Și, la un moment dat, omul nostru se împinge așa în scaun și zice: „Părinte, părinte, părinte, vedeți ce văd eu?” Zice: „Dragă, stai liniștit, că e operă, nu? Nu tu spuneai că e operă și așa mai departe? Comportă-te galant.” Zice: „Nu, părinte, nu, nu! Nu vezi ce văd eu?” „Păi ce vezi, dragă?” Zice: „Văd o fantomă, o fantomă pe scenă, pe pianist!” „Dragă, nu e o fantomă, nu există… E vorba de duhul lui Franz Liszt, care s-a coborât peste pianist ca să îl mângâie pentru faptul că interpretează aria bine.
Ionel Streba: O, minunat!
Părintele Teologos: Da. Da, da.
Ionel Streba: Extraordinar!
Părintele Teologos: Extraordinar, sigur, sigur!
Ionel Streba: Extraordinar!
Părintele Teologos: Deci, vezi că… că există lumea de dincolo și, prin rugăciunile sfinților, poate să aibă contact cu lumea de aici. Și, prin binele pe care l-au făcut artiștii, pot, într-adevăr, să facă bine și după moarte.
Ionel Streba: Da, e minunată istoria!
Pentru context despre Sfântul Porfirie, vedeți pagina Porfirie Kavsokalivitul, iar pentru reperele biografice ale compozitorului invocat în dialog, consultați Franz Liszt.
Ascultarea – cheia sunetului sublim, și etapele muzicii clasice
Revenind. Dacă mai ai ceva de spus pe tema relației dintre viața duhovnicească și muzică, sau să mergem să vorbim puțin despre care sunt etapele în muzica clasică?
Ionel Streba: Da, aș putea spune, în general, cu ideea cu ascultarea.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Pentru că, cel puțin ca interpret, totdeauna ceea ce m-a preocupat cel mai mult a fost calitatea sunetului.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Calitatea sunetului care mie mi se pare foarte important, pentru că este, efectiv, limbajul meu. În afara faptului că apăs cu degetele pe niște clape, apăsarea degetului vine dintr-un sentiment profund interior, transmis efectiv prin presiunea degetului, dar care va exprima o calitate sonoră deja care o am în cap…
Părintele Teologos: Aha!
Ionel Streba: …care e percepută în avans. Iar de asta, câteodată, mă gândesc și fac paralelismul ăsta, să spun așa, între ascultarea efectivă, aia sinceră și adevărată, care dă într-adevăr rezultate, dar care, la bază, ea se formează, se dezvoltă, se…, devine din ce în ce mai fină și din ce în ce mai, să spun, mai subtilă…
Părintele Teologos: Mai duhovnicească.
Ionel Streba: Mai duhovnicească. Iar am observat lucrul ăsta de multe ori; nu pot spune că, pentru că… când am gustat o dată, după asta, în permanență, e cheta pe care o căutăm totdeauna. Nu pot spune că, de fiecare dată, se întâmplă minunea asta.
Părintele Teologos: Da
Ionel Streba: Dar asta face și tocmai că exigența e totdeauna… Și totdeauna am observat echilibrul pe care îl aduce, de exemplu, într-o interpretare, ascultarea. Chiar aveam un profesor, mai demult, un mare pedagog, îmi spunea : problema e că putem să ascultăm totdeauna mai mult și mai mult și mai mult. Iar ascultând și mai mult și mai mult, atunci, într-adevăr, sublimăm. A cânta forte, cum am spune — orișicine poate să cânte forte — a sublima un forte e încă altceva.
Părintele Teologos: Da. Așa este!
Ionel Streba: La fel și cu nuanța pianului și cu orice. Iar de asta, totdeauna am simțit lucrul ăsta, ascultarea este o chestie în comun, care nu poate să ducă decât la lucruri extraordinare.
Părintele Teologos: Așa este.
Ionel Streba: Și la un echilibru.
Ascultarea – modul de existență al ființelor
Părintele Teologos: Vezi că, de fapt, ascultarea e modul de existență al ființelor.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Adică noi trebuie să ascultăm de celălalt, să ascultăm de Dumnezeu, să ascultăm muzică, să ne perfecționăm în profesia noastră, fiecare în profesia lui.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Ce au făcut cei de dinaintea noastră? Ce au făcut cei din jurul nostru? Pentru că numai așa ne putem îmbogăți.
Ionel Streba: Așa este.
Părintele Teologos: De unul singur suntem foarte limitați. Foarte limitați și suntem condamnați la aplatizare, la plafonare.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Cred că asta… Bun, înaintși iluștrii.
Ionel Streba: Da, da.
Pentru o aprofundare dedicată temei, vedeți cuvântul Ascultarea: Modul de existență a ființelor – Părintele Teologos.
Etapele în evoluția muzicii clasice
Părintele Teologos: Deci, oameni buni, ca să ne înțelegem: noi facem o confuzie. Spunem «muzica clasică», dar, de fapt, în muzica clasică sunt mai multe perioade, da? Acum, nu o să intrăm în foarte multe detalii, pentru că, din păcate, o să vi se pară, poate, cam complex. Dar cred că e vorba de trei perioade.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Trei mari perioade, da?
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Vorbim de epoca barocă, vorbim de clasică, clasică să spun așa, și vorbim de romantism.
Ionel Streba: Romantismul, da.
Părintele Teologos: Epoca romantică.
Ionel Streba: Da.
Johann Sebastian Bach: Improvizație, matematică – o viață dedicată slăvirii lui Dumnezeu prin muzică
Părintele Teologos: Bun, să luăm pe fiecare în parte, spune despre un… Fă reclama unui compozitor mare din fiecare epocă.
Ionel Streba: Da! Păi da, aș începe, evident, cu Johann Sebastian Bach.
Părintele Teologos: Sigur, evident!
Ionel Streba: Pe perioada barocă, da. Care a avut efectiv o…Interesant de știut că muzica lui, la bază, preludiile, fugile — bineînțeles, el era protestant, dacă nu mă înșel, dar ce este interesant este că muzica lui era scrisă pentru a-L slăvi pe Dumnezeu.
Deci, toate piesele pe care le-a scris, el n-a scris cum alți compozitori mai târziu au scris: pe comandă de la un prinț sau de la altcineva. El scria, efectiv, pentru ca slujba să aibă loc în fiecare duminică; trebuia ca melodia să fie scrisă.
Iar el, efectiv, se ocupa cu asta. Totdeauna avea un caietel cu el; mergea, atunci, în perioada respectivă, se plimba dintr-un oraș în altul, și oamenii aveau obiceiul să găzduiască oamenii. Adică, dacă se oprea la cineva, îl lăsa să doarmă…
Părintele Teologos: Da, da.
Ionel Streba: Iar… avea un carnețel mic în care el scria totdeauna tot ce-i venea în minte… Așa și, bineînțeles, că e fondatorul regulilor muzicale, am putea spune, Johann Sebastian Bach, pentru că înainte de el era efectiv o improvizație, cam totul o improvizație, chiar dacă ideea improvizației a rămas prezentă la el, numai că a structurat-o.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: A pus structuri care s-au servit după asta…, Mda, de asta mulți spun că e în perioada clasică, că e în perioada romantică, îl numesc mulți tata, cum ar veni.
Părintele Teologos: Da, da, da, pentru că a pus bazele…
Ionel Streba: Exact, exact, da.
Părintele Teologos: Și ceea ce mă impresionează foarte mult la Bach este, întradevăr, deci el făcea totul pentru slava lui Dumnezeu…
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: …dar era foarte bun, să zic așa, matematician. Adică…
Ionel Streba: Absolut!
Părintele Teologos: Da, da, da. Deci e… vezi cum se combină arta cu știința — știința muzicii, bineînțeles, matematica — pentru slava lui Dumnezeu.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Și iarăși am auzit că Bach avea carnețelul respectiv și, pentru că, de fapt, culegea și folclor.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Adică auzea de la alții și, de fapt, era un fel de culegător de folclor, pe care… muzica o transforma pentru instrumentele…
Ionel Streba: Absolut!
Părintele Teologos: …muzicii clasice.
Ionel Streba: Da, așa este. Da.
Și ideea improvizației, că de aici, de exemplu, acum o să schimb stilul, dar în jazz, de exemplu, Bach este foarte prezent.
Părintele Teologos: Serios?
Ionel Streba: Foarte, foarte prezent.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Ionel Streba: Pentru că… mulți care vor să învețe improvizația studiază Bach…
Părintele Teologos: Studiază Bach. Sigur.
Ionel Streba: …din jazz. Deci e, nu, e—pfff—extraordinar de… a depășit, adică, ceea ce a făcut Bach; a deschis ușa la… efectiv, la muzica… până în ziua de astăzi.
Părintele Teologos: Da da da.
Bun. Deci, oameni buni, ascultați pe Bach.
Pentru repere biografice și context despre compozitorul menționat, vedeți Johann Sebastian Bach.
Despre taina respectului în artă și delicatețea trăirii lăuntrice
Părintele Teologos: Cu toate că… o întâmplare foarte tristă, care pe mine m-a marcat foarte mult… M-a întrebat cineva — cineva care a fost prezent la o discuție cu doamna Galina Răduleanu, un psiholog — dar nu e vorba de faptul că e psiholog. Ea era și este o mărturisitoare din temnițele comuniste, unde a ajuns la măsuri duhovnicești foarte mari și așa mai departe. Și până astăzi are aceste măsuri duhovnicești. Este și foarte erudită, foarte cultă.
Și, într-o discuție, doamna Galina a spus că… a întrebat-o care este, pentru ea, sublimul artei ș.a.m.d.—și a spus: o piesă de Bach.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Nu mai țin minte care, din păcate… mă rog. În orice caz, iar persoana respectivă, care relatează întâmplarea — de fapt, relatează întâmplarea ca să mă întrebe — zice: „Ce-o găsit doamna Galina în piesa respectivă?”
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Și când am ascultat piesa respectivă, mi-am dat seama: persoana asta care îmi povestea… ea nu avea acces la delicatețea trăirii lui Bach din vremea respectivă, pentru că era o persoană foarte tehnică, dacă vrei, foarte… și așa mai departe.
Și atunci — ce spune Bach aici? Ca și unul care—hai să spun ceva care poate să o înțeleagă puțin mai ușor oamenii: ca și unul care este—cum să spun—crescut și trăit între ziduri de beton, întreabă: „Ce-a vrut să spună Vivaldi în Primăvara?” Știi? Ceva de genul ăsta.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Adică trebuie să ai… cred că trebuie să ai trăirea; trebuie să aibă un anumit ecou înăuntrul tău.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Sau când vorbim de „Muzica apelor” a lui Händel, trebuie să știi cum e o cascadă, de exemplu.
Ionel Streba: Da, da. Exact. Așa este.
Eu cred că ține foarte mult de… în franceză este un cuvânt: la démarche. Abordarea, să spun.
Părintele Teologos: Abordarea…
Ionel Streba: Prima, abordarea. În sensul că — exact — mi se pare (că există) o relație foarte concretă între viața în Biserică, sau viața ca creștin, și viața… când abordăm o partitură, de exemplu.
Eu, tocmai cu elevii mei, în general, totdeauna le spun: interpretarea poate să fie foarte subtilă, pentru că, deja în sine, interpretarea — ori interpretăm un adevăr, ori interpretăm adevărul.
Părintele Teologos: Aha!
Ionel Streba: Adică, e foarte subtil la mijloc.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Iar, în general, când inventăm — să spunem așa — un adevăr, e acel moment când abordăm, de exemplu, o partitură fără a avea mai întâi dorința de a respecta efectiv tot ce a fost scris de compozitor. Respectul acesta este primul care trebuie avut. Eu cred că și în timpul rugăciunii, cred că primul lucru important ca să dăm naștere la ceva interior este deja a înțelege efectiv ce scrie, iar a începe cu sinceritatea asta, nu a inversa cuvântul sau spune altfel.
Iar, de multe ori, am trăit experiența, de exemplu, cu mulți elevi de-ai mei — eu am trăit-o pe pielea mea, personal, evident — dar totdeauna e o bucurie când văd, de exemplu, că fața se schimbă, ochii se schimbă…
Părintele Teologos: (râsete ușoare)
Ionel Streba: Adică, ceva se întâmplă.
Părintele Teologos: Da, da.
Ionel Streba: Și asta, totdeauna, pleacă de la un lucru simplu: respectul.
Părintele Teologos: A!
Ionel Streba: De a aborda lucrurile cu respect.
Părintele Teologos: Cu respect.
Ionel Streba: Cu respect. Iar după asta, evident, — că la bază e un cod — bineînțeles, Bach, Beethoven, Mozart nu mai sunt lângă noi să ne spună „Nu, că eu am gândit asta sau asta.” Dar totdeauna există un cod care se decodifică, să spun așa, imediat…
Părintele Teologos: O taină.
Ionel Streba: Dar singura condiție e asta totdeauna: să respecți ceea ce… Da.
Părintele Teologos: Sigur.
Și cred că Bach era… Bun. Sigur, era eretic și așa mai departe, dar era totuși un om foarte bun.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Adică avea o viață foarte, foarte bună.
Ionel Streba: Da, da.
Părintele Teologos: În contrast cu geniul perioadei clasice.
Ionel Streba: Absolut, da.
Mozart – Geniul divin al perioadei clasice, un har care curge natural
Părintele Teologos: Care a fost geniul perioadei clasice?
Ionel Streba: Ei, bineînțeles… în general, toată lumea, unanim, că Mozart a fost…
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Pentru că, într-adevăr, a fost un geniu, în sensul că, în primul rând, a scris un număr de capodopere care nu corespunde cu anii pe care i-a trăit, ceea ce duce la concluzia că ar fi plecat, într-un fel, și din epuizare.
Iar, nu în ultimul rând, bineînțeles, este acel natural al pieselor lui, care arată că e ceva ce curge de la sine.
Părintele Teologos: Am înțeles.
Ionel Streba: Efectiv, nu e un stil de a compune…
Părintele Teologos: Matematic.
Ionel Streba: Matematic. Da.
Părintele Teologos: Ca și Bach. Nu e ca și Bach, e chiar partea opusă.
Ionel Streba: Exact. Este foarte… da, totul e natural. De altfel… Don Giovanni, opera, a scris-o într-un timp record. Simfoniile… sunt simfonii pe care le-a scris în două ore, în fața prințului.
Părintele Teologos: Serios??
Ionel Streba: La epoca respectivă, concertul avea loc în live. Orchestrele nu studiau.
Părintele Teologos: Serios??
Ionel Streba: Primeau partitura pe pupitru și începeau…
Părintele Teologos: Și începeau să cânte!
Ionel Streba: Atât de natural era pe atunci.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!!
Ionel Streba: Da, da, da.
Întâlnirea dintre Beethoven și Mozart: Improvizația și harul divin
Era atât de natural că… De altfel, întâlnirea dintre Beethoven și Mozart e foarte interesantă. Pentru că ei s-au întâlnit doar o singură dată. Beethoven plecase de la Bonn, se dusese în Viena și a vrut să-l vadă pe Mozart, care era, evident, foarte cunoscut, de mic copil, și a vrut să studieze cu Mozart.
Mozart, primul lucru pe care l-a făcut — că vorbeam de improvizații mai înainte, adică, totuși, ceva spontan: scrie o temă pe o foiță și i-o pune pe pian, și-i spune: „Hai, improvizează pe tema asta.” Și a improvizat Beethoven — nu mai știu, timp de o oră, cât a stat cu el — și atunci a spus că stăteam în fața unuia dintre cei mai mari compozitori. Mozart a spus asta despre Beethoven.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Iar, problema e… Bun. După asta Beethoven a intrat, pentru că mama lui pleca la Domnul, iar când s-a întors, Mozart a plecat. Nu mai era Mozart.
Părintele Teologos: Nu mai era Mozart, da.
Ionel Streba: Dar a continuat oricum, el, după asta. Dar, într-adevăr, Mozart a fost o… îi ceva care nu e explicabil. Adică… nu…
Părintele Teologos: Harul lui Dumnezeu!
Ionel Streba: Da, asta sigur. Doar, doar așa, da.
Har divin, libertatea omului și responsabilitate: lecția duhovnicească din viața lui Mozart
Părintele Teologos: Da. Și, foarte important — vreau să spun și eu, ca monah: deci, bun, clar, a fost harul lui Dumnezeu. Dar trebuie să știm, oameni buni, că Mozart a primit un har foarte mare de la Dumnezeu — un har natural al compoziției. Da? Omul rămâne, totuși, liber în ceea ce privește măsura sa duhovnicească.
Și, din păcate — sigur, tot respectul pentru Mozart și pentru ce a făcut — dar el, săracul, a avut o viață foarte turbulentă, ca să nu spun altfel. Deci nu a știut să-și gestioneze absolut nimic, săracul, și, din cauza asta, a murit la 39 de ani, adică o vârstă foarte fragedă, să spun așa, pentru că efectiv trăia o viață de excese, trăia o viață de extreme, dacă doriți, și a murit într-o oarecare obscuritate — chit că era genul care era, înțelegeți?
Deci, totdeauna, fraților, fiecare dintre noi — posibil să avem, nu, posibil, sigur, fiecare dintre noi avem harisme, mai mari sau mai mici, unii chiar gigantice, apropo de Mozart. Dar asta nu înseamnă că aceste harisme ne și mântuie. Adică, trebuie să le folosim corect, nu?
Și, pe de altă parte, trebuie să ne folosim și libertatea corect, astfel încât să ne curățim sufletul de păcate. Sigur că Dumnezeu îl judecă pe Mozart și ne rugăm ca Dumnezeu să fie milostiv.
Beethoven – har și suferință, lumina mamei în muzica sa
Pe de altă parte, Beethoven, care… Iertați!, deci Mozart este pentru perioada clasică, și Beethoven este principalul, nu?
Ionel Streba: Da, da.
Părintele Teologos: Principalul compozitor pentru perioada romantică.
Ionel Streba: A deschis pe perioada romantică.
Părintele Teologos: Perioada romantică, da.
Ionel Streba: El și cu Franz Schubert.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Dar Beethoven, da, Beethoven a avut o viață foarte… a fost foarte apropiat de Domnul. În sensul că… e o mică istorioară… Bine, el, în primul rând, tatăl lui l-a, efectiv, torturat cât a fost copil.
Părintele Teologos: O, Doamne!
Ionel Streba: Pentru că a vrut să facă un al doilea Mozart.
Părintele Teologos: Am înțeles.
Ionel Streba: Deci vrea neapărat, îl ținea la pian…, atunci îl ținea câte 12-13 ore la pian.
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!
Ionel Streba: Și singura bucurie este o scrisoare de Beethoven, unde scrie: «Singura mea bucurie era când venea mama de la muncă și îi vedeam raza soarelui pe față, într-un colț.»
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Ionel Streba: Aia era singura, singura bucurie pe care o avea.
Părintele Teologos: Ță, ță! Bucurie rămasă.
Ionel Streba: Iar, de altfel — fac aici o mică paranteză — toate părțile lente, în general, ale lui Beethoven, sunt un omagiu adus mamei lui. E scris de el lucrul ăsta.
Părintele Teologos: Săracul!
Ionel Streba: Iar… a fost și, era bătut, era umilit, era… adică erau toate soluțiile pentru a — iertați expresia — a omorî un talent.
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!
Ionel Streba: Da! Deci totul era făcut în sensul ăsta.
Beethoven: Caracter, credință și muzica ca oglindă a sufletului – întâlnirea cu Goethe
Dar, slavă Domnului, mai târziu, bine, după câțiva ani, pentru că așa era lăsat lui, efectiv, Beethoven a devenit cine a devenit el. Și asta vreau să spun că el, Beethoven, era o persoană care a fost cum a fost, dar nu era ipocrit. De altfel, și muzica lui, efectiv, ipocrizia nu există.
Este o mică istorioară între Beethoven și Goethe. Beethoven, care a scris doar o singură operă, Fidelio, și într-o zi se întâlnește cu Goethe și vrea să pună textul lui Goethe în opera lui.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Iar, la un moment dat, vine un prinț, iar, evident, codurile, la epoca respectivă, era reverența… Iar Beethoven se uită la Goethe, îl admira pe Goethe, dar îl vede, deodată, că face… Deci, până la urmă, a făcut un lucru normal ce se făcea la epoca respectivă.
Părintele Teologos: Am înțeles.
Ionel Streba: Numai că Beethoven atât de tare s-a enervat că a zis: „Nu pot lucra cu un ipocrit. Ne închinăm doar în fața lui Dumnezeu, nu în fața unui om.”
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Ionel Streba: Da, așa…, atât de…, să spun, modern, oricum și…
Părintele Teologos: Da, da, da.
Ionel Streba: … deschidea…
Părintele Teologos: Și Goethe era unul dintre cei mai mari poeți din vremea respectivă. Adică…!
Ionel Streba: Sigur! Absolut, da.
Și asta era Beethoven, adică era ori era fierbinte, ori putea fi foarte… dar nu era la mijloc.
Părintele Teologos: Da, da, am înțeles.
Ionel Streba: Și în muzica lui se traduce…
Părintele Teologos: Se vede astfel, da.
Ionel Streba: Da. Da, da, sigur.
Nădejde, credință și curaj: Simfonia care a transformat suferința în speranță
Părintele Teologos: Și dacă nu mă înșel, Beethoven a surzit, dacă nu mă înșel.
Ionel Streba: Da. Și de asta vreau să… Credința care a avut-o, nădejdea în Domnul.
Părintele Teologos: Da, da.
Ionel Streba: Este faptul că, la un moment dat, spunea: „Cum mă voi justifica eu în fața oamenilor că mai pot spune că sunt artist? Cum voi mai… nu mai…, nu se mai poate, pentru că un compozitor surd nu are ce să mai facă.”
Iar… la un moment dat…, chiar acum am terminat cartea. Are o carte, Jurnalul lui intim, unde spune, la un moment dat: „Că toți cei săraci, că toți cei care sunteți amăgiți, care sunteți deznădăjduiți, care nu mai aveți răbdare, să vă gândiți că a existat un Beethoven pe pământul ăsta, care nu mai avea nicio credibilitate în fața nimănui, dar, pentru că am știut că am un mesaj de la Dumnezeu de transmis, pentru El rămân. Altul și-ar fi luat zilele.”
Părintele Teologos: Slavă Lui Dumnezeu! Da.
Și cred că a compus una dintre cele mai celebre piese ale lui după ce a surzit, nu?
Ionel Streba: Da, da, da. Păi, Simfonia a 9-a, de altfel, este numită piesa cu care a făcut pace cu surditatea lui.
Părintele Teologos: Slavă Lui Dumnezeu! Serios? Serios?
Ionel Streba: Da, da, da. Ultima…, da.
Părintele Teologos: Slavă Lui Dumnezeu!
Ionel Streba: Da. De asta este și acel imn… care…, Ode à la joie (Oda bucuriei) …, imn care, după asta, a devenit foarte celebru, da.
Părintele Teologos: Da.
Pentru context despre compozitorul invocat aici, vedeți Ludwig van Beethoven.
Spontaneitate și trăire: virtuozitatea care transcende algoritmul
Părintele Teologos: O mică întrebare, și după aceea o să vorbim despre decadența muzicii. Sper să mă înșel referitor la decadența muzicii, dar, din păcate, se vede treaba asta. O mică întrebare, apropo, că ai vorbit despre… ai vorbit și tu că simțirea dinăuntrul tău se transmite în degete și așa mai departe, în toate lucrurile astea. Crezi că există o diferență? Adică omul simte diferența între un pianist sau oricare instrumentist și un composer? Adică un program de calculator, care, să spun, că este de calitate maximă, dacă dorești, și prin niște boxe de calitate maximă, există diferența între o interpretare automată și interpretarea unui virtuos?
Ionel Streba: Da, aici o să vă răspund cu o frază, Sergiu Celibidache spunea lucru ăsta.
Părintele Teologos: Da, da, da! Sigur. Da.
Ionel Streba: Spunea: „Nu poate fi gravat ceea ce se întâmplă pe moment.”
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Adică spontaneitatea și… pentru că eu pot cânta, de exemplu, aceeași frază de zece ori, dar de zece ori va fi totdeauna diferit, chiar dacă pot respecta la literă textul — la literă, la notă, mai bine spus.
Părintele Teologos: Da, da, da! Sigur, da!
Ionel Streba: Totuși, trăirea va fi totdeauna diferită.
Părintele Teologos: Diferită.
Ionel Streba: Acum, bineînțeles, s-au făcut niște progrese enorm de mari. Mă uitam la… Există în Paris un prototip la pian, se numește un sistem, sistem Spirio, care, dacă eu cânt o dată pe pianul respectiv, el îmi copiază toate atacurile.
Părintele Teologos: Serios?
Ionel Streba: Adică, nu numai maniera de a cânta, nuanțele, atacul, pedalizarea, tot ce-i în globalitatea interpretării.
Părintele Teologos: Sigur.
Ionel Streba: La început, când am văzut lucrul ăsta, a fost înspăimântător; adică… pfff, nu știu, totuși dă de gândit.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Ionel Streba: Dar, într-adevăr, este fantastică evoluția. Plus că acum ajută și — am uitat cum îi spune, poate mă ajutați — imaginea persoanei în față.
Părintele Teologos: Avatarul.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Avatarul, avatarul.
Ionel Streba: Și atunci ne întrebăm: la ce mai este bun un concert, că au tot și îl costă, și mai puțin pe organizatorul concertului.
Părintele Teologos: ( râsete ușoare) Da, da, da.
Ionel Streba: Dar sunt tot felul de lucruri care, bineînțeles, da, evoluția extraordinară și e foarte interesantă, dar sigur nu cred că la nivel de transmisie, efectiv.
Părintele Teologos: Sigur. A harului.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Pentru că aici, da, e ceva care omul nu poate fi depășit efectiv. Nu. Este…
Părintele Teologos: Și aici mi-aduc aminte și de Beethoven, care spunea ceva de genul că nu este… nu e o mare problemă dacă cineva greșește o notă, dar dacă cântă fără trăire, e o crimă.
Ionel Streba: Uau! Cât de frumos este asta! Da.
Părintele Teologos: E o crimă.
Ionel Streba: Da. Eu mi-am gravat-o acasă…
Părintele Teologos: Serios??
Ionel Streba: Deasupra pianului o am.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Ionel Streba: Da, da, pentru că mi se pare ceva extraordinar.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Și face referință și la ideea că omul, până la urma urmei, nu e perfect.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Dar e teribil de a încerca de a fi perfect, dar fără dragoste… sau nu știu cum să spun.
Părintele Teologos: Sigur. Da. Da.
Pentru un reper despre dirijorul citat în dialog, vedeți Sergiu Celibidache.
Perioada experimentală: de la post-romantism la tăcerea lui John Cage
Sigur. Ce s-a întâmplat după perioada romantică?
Ionel Streba: După perioada romantică am putea spune că a fost după asta post-romantism o perioadă.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Adică romantismul a marcat. Pentru că partea modernă nu a…, cel puțin pot să spun, nu a îndrăznit să vină atât de repede. Dar a venit, efectiv, după asta, că a mai fost Scriabin, Rachmaninoff. Rachmaninoff care a scris Vecernia (Vespera), de exemplu. A scris… Bine și el avea o trăire cu Domnul foarte, foarte importantă.
Părintele Teologos: Sigur!
Ionel Streba: Iar…, bineînțeles, după asta a venit perioada de cafenismo. A venit o perioadă în care muzica a devenit mult mai experimentală decât altceva. Adică, efectiv, la nivel de experiență s-a ajuns, la un moment dat – bine, asta e câteodată și un pic comic – la faza asta cu John Cage, care a scris… bine, a scris! N-a scris nimic, că partitura e goală: 3 minute și ceva de pauză, de liniște.
Părintele Teologos: Serios?
Ionel Streba: Da. Și piesa se vinde. Deci…
Părintele Teologos: Da???
Ionel Streba: Și eu, înainte să vin în Sfântul Munte, chiar trebuia să-mi cumpăr niște partituri. Și mă duc și văd partitura, mă uit și zic: «Nu-mi vine să cred!» Deci, e o partitură goală…
Părintele Teologos: Goală.
Ionel Streba: …dar cu pagini care se întorc, dar nu e nimic.
Părintele Teologos: Da? Serios? Slavă lui Dumnezeu!
Ionel Streba: Bine, adică experiența sonoră a fost dusă până la a nu mai scrie nimic.
Părintele Teologos: Sigur.
Pentru context despre compozitorul menționat aici, vedeți John Cage.
Muzică spre slava lui Dumnezeu: de la neumanul atonal la armonia tonală
Ionel Streba: Astăzi, ce se întâmplă astăzi… Eu am avut marea bucurie, pe CD-ul pe care l-am înregistrat… Am înregistrat un compozitor actual, Jacques-Alphonse de Zeegand, care are o trăire, în primul rând, duhovnicească, foarte, foarte, să spun așa, bogată. Iar el e o persoană care efectiv scrie pentru Domnul. El așa se manifestă. Și la orice interviu spune: «Scriu pentru a-L slăvi… (pe Dumnezeu).»
Părintele Teologos: A! Și spune?
Ionel Streba: Spune. Da.
Părintele Teologos: Spune. Slavă lui Dumnezeu!
Ionel Streba: Iar… pot să vă spun că nu numai dânsul, ci și alt compozitor, cu care am cântat, revin la tonal. Pentru că, la un moment dat, s-a dus spre atonal, adică spre ceva care, până la urmă, aș spune, neuman, dar poate necesar, de a vedea că nu-i bun și că trebuie revenit la ceva normal.
Părintele Teologos: Am înțeles, da. Hidoșenia păcatului!
Ionel Streba: Exact, exact.
Părintele Teologos: Da, hidoșenia păcatului.
Ionel Streba: Și acum se revine din ce în ce mai mult. Adică… era la un moment dat, aproape când nu se mai diferențiază…, nu se mai diferențiază un compozitor de alt compozitor.
Părintele Teologos: Am înțeles.
Ionel Streba: Nu se mai poate vedea. Deci, îi șterge efectiv de personalitate.
Părintele Teologos: Am înțeles.
Liniștea în muzică care oprește timpul și înalță sufletul – Arvo Pärt, „Für Alina”
Părintele Teologos: Apropo că ai spus de partitura goală a lui. Cum îi spune?
Ionel Streba: John Cage.
Părintele Teologos: John Cage. Vorbește-ne puțin despre, – și aici, bine, e adevărat că eu am în minte și pe Arvo Pärt, știi?
Ionel Streba: Arvo Pärt, imens compozitor!
Părintele Teologos: Sigur.
Părintele Teologos: Vorbește-ne puțin despre liniștea în muzică.
Ionel Streba: Păi, eu cred că… marele compozitor Arvo Pärt este un exemplu. Una din celebrele lui piese se cheamă Für Alina.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: E o piesă pentru pian, în care, efectiv, totdeauna când o ascult, una la mână că am sentimentul și trăirea asta că timpul s-a oprit.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Efectiv timpul se oprește în loc. Și asta o am, de altfel, în general cu piesele lui. El are o legătură foarte profundă cu spațiu în timp, să spun așa. Iar ce e extraordinar este că piesa asta, Für Alina, care e o piesă efectiv înălțătoare, este compusă, bazată pe câteva note.
Părintele Teologos: Da!!
Ionel Streba: Deci sunt câteva note, sunt 4-5 note.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Dar maniera în care le pune, în care se joacă cu aceste note, a făcut că e o capodoperă. Iar aș spune că astea 4 note sunt liniște, adică ea este foarte prezentă aici.
Părintele Teologos: Da, da.
Ionel Streba: Și asta, aș spune că, dă valoare la astea 4 note.
Părintele Teologos: Da.
Pentru repere despre compozitorul amintit, vedeți Arvo Pärt, iar pentru o selecție tematică despre muzică clasică legată de Postul Mare, citiți De ascultat: Muzică clasică inspirată de Postul Mare.
Tăcerea care cântă
Ionel Streba: Eu cred foarte mult la…, în franceză îi spune le silence, la pauza…
Părintele Teologos: Tăcerea.
Ionel Streba: …la tăcerea. Pentru că tăcerea, de multe ori, poate sublima; efectiv, cum și la Arvo Pärt, două note pot fi sublime și ascultate la infinit.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Când noțiunea asta a pauzei, a tăcerii, nu există undeva sau nu îi dăm importanță, pentru că, câteodată, aveam… tot așa, citeam la Beethoven: spunea să știți să cântați liniștea, să o cântați efectiv interior.
Părintele Teologos: Ce frumos, ce frumos!
Ionel Streba: Da, și…
Părintele Teologos: Pe Pärt îl înțeleg, pentru că Pärt este ortodox și…
Ionel Streba: Sigur.
Părintele Teologos: …are posibilitatea să aibă această trăire, pentru că omul se poate spovedi, se poate împărtăși. Sigur. Dar vezi că, totuși, Dumnezeu i-a dat și lui Beethoven și, dincolo de… noi nu urâm pe eretici, ferească bunul și sfântul Dumnezeu, dar, evident, că erezia îl împiedică pe om să aibă o anumită trăire mai intensă. Dar, totuși, omul, dacă dorește, Dumnezeu nu-i nedrept și îi dă.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Îi dă, înțelegi? Dincolo de diferitele… adică de legalismul care apare, un Dumnezeu răzbunător, un Dumnezeu pedepsitor, care apare…
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: …fenomenul ăsta, în erezii.
Și vezi drama. Pe de altă parte, la Arvo Pärt, vezi această liniște a ortodoxului care este îmbrățișat cu Tatăl lui Cel ceresc.
Ionel Streba: Da.
Când muzica schimbă starea: întâlnirea cu Arvo Pärt
Părintele Teologos: Știi, vezi treaba asta. Și chiar o mică fază pe tema asta: era cineva care… ăsta era un foarte, cum îi spune… un foarte, nu știu cum să zic, foarte bun.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Mă rog, un om foarte bun, rocker și așa mai departe. Și a aflat de Arvo Pärt, și mergea pe stradă și asculta… nu mai știu ce piesă de rock și, așa, mergea și făcea și… și dintr-o dată i-a intrat pe feed Arvo Pärt, auzise de el și, când l-a pus, efectiv s-a oprit din mers.
Ionel Streba: O!!
Părintele Teologos: Adică s-a… efectiv s-a liniștit și, așa mai departe, stătea și se uita și descoperea natura – ce frumoasă este! Știi?
Ionel Streba: Asta e minunea. Unică, da.
Părintele Teologos: Da, da, da. Efectiv, cum muzica i-a schimbat starea.
Ionel Streba: Ce frumos!
Părintele Teologos: Da, i-a schimbat starea.
Ionel Streba: Da. Eu cred în lucrul ăsta
Despre puterea vindecătoare a muzicii: terapie pentru suflet și trup – Mozart și Pachelbel
Ionel Streba: Vorbeam cu un părinte în Paris, îmi spunea, bineînțeles, Liturghia este cel mai complet… este totul, este viața, până la urmă…
Părintele Teologos: Sigur!
Ionel Streba: … ceea ce dă omului puterea de a merge spre mântuire… Sau mântuiește omul, mai concret.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Dar, îmi spunea, muzica este, am putea spune, o formă de continuare a Sfintei Liturghii, în sensul că înalță sufletul, adică îl duce spre ceva când e făcută cu intenția asta, bineînțeles.
Părintele Teologos: Sigur, sigur.
Ionel Streba: De asta și muzica, sunt anumite piese care sunt foarte… tocmai anumite piese de Mozart, care… se lucrează în spitale, de exemplu, psihiatricii sau pentru oameni cu probleme, în care se fac tot felul de terapii.
Părintele Teologos: Serios?
Ionel Streba: Da, pentru că relaxează foarte mult. Și mulți oameni așa au evitat să ia medicamente…
Părintele Teologos: Să-i ajute bunul Dumnezeu!
Ionel Streba: …prin asta.
Părintele Teologos: Poți să dai niște nume de piese?
Ionel Streba: Da, dar este… la Mozart este o sonată, Sonata nr. 9 pentru pian… Iar, efectiv este Simfonia nr. 40, care este foarte cunoscută. În simfonii și în piesele instrumentale sunt foarte des utilizate. Iar mai este un compozitor, Pachelbel, care…
Părintele Teologos: A! Da, da, da, Canonul.
Ionel Streba: Canonul care are efecte terapeutice, foarte…, da, lucrează.
Părintele Teologos: Da, da. Slavă lui Dumnezeu!
Mă bucur tare mult! Pentru că, vezi, mai demult oamenii erau mult mai aproape de Dumnezeu, mult mai aproape de creație, de natură, de creație, și, deci, de Creator, și, deci, puteau să descrie. Nu știu cine astăzi ar mai putea să compună ca și Pachelbel. De ce? Pentru că, numai în natură…
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Vezi, astăzi vorbim de techno, vorbim de trap, vorbim de manele, adică vorbim de o altă realitate…
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Care este o realitate mult mai distorsionată, mult mai păcătoasă.
Ionel Streba: Da, și ne dăm seama de… s-au făcut studii că… efectiv, psihologic, dăunează, adică au o substanță care dă o stare foarte negativă…
Părintele Teologos: Negativă, sigur.
Ionel Streba: …în viață, muzica.
Părintele Teologos: Da.
Pentru context despre compozitorii menționați, vedeți Wolfgang Amadeus Mozart și Johann Pachelbel.
Inteligența artificială – o adunătură de cioburi: ajutor tehnic, nu inspirație divină
Părintele Teologos: Că tot vorbim de actualitate, ce părere ai despre AI, despre inteligență artificială?
Ionel Streba: Păi… adică, totdeauna încerc să văd o parte pozitivă, și cu siguranță este o parte pozitivă în asta. Bineînțeles că inteligența artificială este o… adună, deci cam tot ce a fost pus, iar, transformă asta într-o concluzie. Deci, încă o dată, e ceva care nu e ceva de la Domnul, să spun, propriu-zis, adică printr-o inspirație prin om, ci, până la urmă, e o adunătură de inspirație de la oamenii de pe planeta asta.
Părintele Teologos: O adunătură de cioburi!
Ionel Streba: Da, da, dar care câteodată, nu știu, mă uitam, de exemplu, la ajutorul pentru site internet, vorbeam cu cineva să-și facă un site sau așa. Ajută, adică îi permite să câștige mult timp.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Până la ce nivel, nu știu, după asta.
Părintele Teologos: Am înțeles.
A! Deci ajută ca și o sintetizare, dacă dorești, a diferitelor idei…
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: …de unde, sau pe care, să spun așa, compozitorul se poate baza ca să meargă mai departe.
Ionel Streba: Sigur. da. Practic, da, poate să fie, da.
Părintele Teologos: Cred că asta este.
Ionel Streba: Da.
Pentru o abordare duhovnicească mai amplă a subiectului, vedeți Inteligența artificială 2025 – p. Teologos, precum și materialul mai vechi Inteligența Artificială: Implicațiile duhovnicești în cotidian.
Muzica între spiritual și secular: pasiune, sinceritate și devotament în artă
Părintele Teologos: Bun. Cum vezi diferența, cum vezi raportul între arta acestor compozitori de care ai amintit? Sau nu numai, arta… hai să nu zic arta pură, arta duhovnicească care îl duce pe om către Dumnezeu și presiunea păcatului lumesc; comercialul, secularul, lucrurile astea.
Ionel Streba: Eu cred că ține foarte mult de pasiunea care o avem vis-a-vis de ceea ce facem. Bineînțeles că există, totdeauna, riscul ăsta de a cădea în partea cealaltă, adică totdeauna de a fi aplaudat, de a fi aclamat, de a fi… Asta, totdeauna, poate să devină o piedică în viață.
Eu, de multe ori, cu elevii mei, care sunt de la început de carieră, de exemplu, totdeauna le spun că, până la urmă, nu contează numărul de concerte pe care o să-l dea într-un an, ci contează până la urma urmii… momentul ăla de fericire și bucurie pe care-l are în camera lui când studiază. Pentru că ăla, sigur, îl va avea toată viața, dar concertul — nimeni nu-i garantează că el va fi pe scenă toată viața.
Părintele Teologos: Da, da!
Ionel Streba: Și atunci, efectiv, dacă pleacă dintr-o sinceritate, eu, de multe ori, le spun că atunci când am avut acea poftă — pentru că am avut-o și o recunosc — de a avea concerte și de a avea glorie, a fost o perioadă care a fost cea mai… — și dau slavă lui Dumnezeu, de altfel — unde, efectiv, era un deșert; deci, efectiv, nimic nu era.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: În ziua când am oprit să mă ocup, soția mea, de altfel, a fost persoana care… și soția și mama mea, de altfel, care… bine, se roagă foarte mult, au o trăire personală și…
Părintele Teologos: Respectele noastre și pentru doamna, și pentru mama… lui Ionel
Ionel Streba: Da, mulțumim!
Ionel Streba: Atunci, în ziua când nu m-am mai ocupat, așa, a venit ca o avalanșă. Deci, aproape nu mai puteam.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Deci, într-un an, aveam 80–90 de concerte.
Părintele Teologos: Uaaa!
Ionel Streba: Deci, era aproape…
Părintele Teologos: Și sălile pline, bănuiesc.
Ionel Streba: Da, dar… bine, dădeam slavă lui Dumnezeu.
Părintele Teologos: Sigur.
Ionel Streba: Nu puteam să…
Părintele Teologos: Da, da.
Ionel Streba: Doar nu cârteam acum, dar, din contră, era o bucurie. Dar vreau să spun că, de asta că… la elevii mei și la studenți, la masterclass-uri, vorbeam de astea și în China, acum când am fost plecat o lună de zile. Foarte interesant, de altfel, și nivelul, și rigoarea, și ce m-a impresionat foarte mult — că corespunde cu ce spuneați mai înainte — este faptul că acolo, de exemplu, am văzut o seriozitate și o muncă pe care eu am cunoscut-o când eram mic în România.
Părintele Teologos: A!!!
Ionel Streba: Se făcea, adica… eu cu profesoara mea de pian, care mi-era ca o mamă și care mai întâi mă ducea la biserică, mă împărtășeam și după aia mă duceam cu ea la dânsa acasă.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Ionel Streba: Și studiam toată ziua cu metronomul de… de… de… metronomul ăla…
Părintele Teologos: (râsete ușoare)
Ionel Streba: (râsete ușoare) Nu mai puteam la sfârșit, dar mi-a servit foarte mult, că mi-a dăruit baze solide. Dar vreau să spun ce mi-a dăruit, adică o muncă serioasă, cu dorința de a o perfecționa și de a merge și mai mult, nu cu gândul la altceva.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Eu cred că bazele de la început contează foarte mult, pentru că, când vin lucruri prea devreme, nu știu cum poate cineva să…
Părintele Teologos: Să le gestioneze.
Ionel Streba: … să le gestioneze mai târziu.
Părintele Teologos: Da. Și cred că se distrug.
Părintele Teologos: Da, și eu cred.
Mozart: provocările talentului precoce și gestionarea lui
Părintele Teologos: Da. Cred că, de fapt — acum că tot am vorbit, și, da, sigur, Dumnezeu judecă, nu judecăm noi — dar cred că asta a fost și problema lui Mozart, că el a fost un geniu precoce.
Ionel Streba: Sigur.
Părintele Teologos: Da, nu știu ce vârstă avea, câțiva anișori?
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: 5 ani sau 7 ani?
Ionel Streba: Da, da, da.
Părintele Teologos: Și așa mai departe. Atunci, pentru că nu a știut să gestioneze lucrul ăsta, a ajuns cum a ajuns.
Ionel Streba: Da, sigur. Și în cazul lui Mozart putem spune clar că din păcate a căzut, (a devenit) francmason la sfârșit.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Ionel Streba: A intrat, avea loja de francmason, iar de acolo starea lui fizică a început să se deterioreze dîn ce în ce mai mult.
Părintele Teologos: Evident!
Ionel Streba: Dumnezeu i-a lăsat harul de a compune, dar fizic vorbind, s-a distrus efectiv. Și este scris lucrul ăsta.
Părintele Teologos: Sigur, și este dovedit. Adică pentru…, mă rog, energia demonică care există în Francmasonerie și așa mai departe, l-a distrus, pe el, săracul.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: … Da, foarte interesant.
Sfântul familiei și minunea Sfântului Efrem cel Nou: rugăciunea în pragul disperării
Părintele Teologos: Apropo de biserică, viața duhovnicească te inspiră? Vorbesc de arta bisericească, icoane, muzica psaltică… sfinții te inspiră?
Ionel Streba: Da…
Părintele Teologos: Ai un sfânt preferat?
Ionel Streba: Da, da, da. Noi avem un sfânt al familiei noastre — bineînțeles, Sfântul Ioan, pentru că în familie toți suntem Ioani.
Părintele Teologos: Serios?
Ionel Streba: Da, toți. Și bunica, și bunicul, și…
Părintele Teologos: Și doamna, Ionela?
Ionel Streba: Nu. Soția e Elena.
Părintele Teologos: Elena, am înțeles, da.
Ionel Streba: Dar… avem un Sfânt care am trăit, am avut o… așa, o minune, chiar două minuni, putem spune, și poate chiar mai multe, Sfântul Efrem cel Nou.
Părintele Teologos: Serios??
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Ai putea să ne povestești măcar una?
Ionel Streba: Păi, aș putea să vă spun… pot spune o minune cu fetița noastră.
Părintele Teologos: Da, da!
Ionel Streba: Soția, deci, era pe cale să nască pe fetița noastră, Maria, iar fetița noastră, efectiv, cordonul ombilical s-a întors aici, la gât…
Părintele Teologos: Înfășurat.
Ionel Streba: …și trebuia — adică era o chestie riscantă — trebuia imediat să o opereze, să poată să… Iar… a fost o rugăciune la disperare, cum spunea Părintele Sofian Boghiu, care e Sfântul Părinte Sofian Boghiu.
Părintele Teologos: Sfântul Sofian, da.
Ionel Streba: …spunea: rugăciunea la disperare. Aia, pe noi, ne-a marcat de mult timp, de când ne-am căsătorit. De altfel, totdeauna a rămas fraza asta în minte — că am zis că, cu adevărat, dacă o facem cu disperare, că e în fața Maicii Domnului, că e în fața unui Sfânt… Și chiar așa a fost. Adică primisem ulei de la Sfântul Efrem cel Nou, sfânt ulei, iar… m-am dus cu el, prima idee care am avut-o — să-l iau în buzunar și să ajung cât mai repede la spital. Blocul operator era deja pregătit, tot — deci trebuia să intre, două minute mai dura să intre. Soția s-a pus, s-a ridicat așa, eu m-am pus în genunchi, am început să strigăm efectiv la Sfântul Efrem, am uns cu ulei burta, iar în secunda următoare Maria era deja pe cale să iasă afară.
Părintele Teologos: Serios?
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Ionel Streba: A fost așa. În primul rând, nu o spun eu, o spune doamna din Franța, care s-a ocupat de noi. A spus: „Nu se poate, asta e o minune! Nu are cum! Mai înainte era…” Deci, medical vorbind, nu se putea în două minute.
Părintele Teologos: Nu se putea… Sigur! Ăsta da curier!! Slavă lui Dumnezeu!
Ionel Streba: Da, slavă lui Dumnezeu.
Părintele Teologos: Să avem rugăciunile Sfântului Efrem!
Ne bucurăm tare, tare, tare, tare, tare mult!
Pentru un cadru informativ despre sfântul amintit în această mărturie, vedeți Efrem din Nea Makri.
Să păstrăm esența vieții: sinceritate, pasiune și dăruire
Părintele Teologos: Cum vezi viitorul?
Ionel Streba: Viitorul… Sper din tot sufletul și nădăjduiesc că… chiar și așa, nu… Sunt un om simplu, în sensul că, când mă rog, mă rog ca un om simplu, dar totdeauna, când mă rog în sinea mea, mă rog să nu pierdem în viață lucrul pentru care trăim, care mie mi se pare important — că e în domeniul profesional, că e în orice domeniu: sinceritatea, și de a face lucrurile cu pasiune, cu drag. Iar lucrul ăsta, mie mi-e frică să nu-l pierdem vreodată, să nu ajungem prea materialiști, să spun așa.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Ionel Streba: Asta pentru că, atunci, dacă nu mai dăruim, nu văd esența.
În pedagogie, de exemplu, ador pedagogia, pentru că e o manieră efectiv directă de a transmite ceea ce am învățat, am studiat. Sunt două lucruri care, de altfel, nu pot trăi nici fără pedagogie — bine, într-un sens, așa să zic, nu că nu pot trăi. Oricum, face parte din viața mea.
Părintele Teologos: Da, da.
Ionel Streba: Nici fără pedagogie, cum nici fără concert. Pentru concert, e o transmisie indirectă de o energie personală, pe care încerc să o hrănesc prin rugăciune. Aș fi putut spune că mi s-a întâmplat — nu totdeauna, dar mi s-a întâmplat de multe ori — să asociez, de exemplu, rugăciunea, să spunem așa, a minții, cu respirația…
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: …în ascultarea unui sunet, de exemplu, de a face relația, de a crea o relație.
Foarte mult echilibru am primit în interpretări. Am de muncit încă, dar, zic, când mi s-a întâmplat să o fac, chiar am simțit un echilibru — și din punct de vedere al tempo-ului, și din punct de vedere al echilibrului efectiv sonor, adică o armonie perfectă în sens.
Da, și de multe ori la elevii mei spun respirați, pentru că de multe ori nu… e o piedică chestia asta de a cânta, adică e o capcană, mai bine spus. Adică ne atașăm foarte repede la partea tactilă, la plăcerea tactilă…
Părintele Teologos: La tehnica…
Ionel Streba: …și pierdem esențialul.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Ionel Streba: Iar… de asta, eu cred că în viață trebuie să ne păstrăm sinceritatea în tot ceea ce facem. Da.
Părintele Teologos: Da.
Puterea muzicii și drama necunoscută: trăiri dintr-un concert
Părintele Teologos: Ai început cu o istorioară din concert.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Bun. Hai să terminăm cu o istorioară din concert. Poți să mai spui una? Sau două.
Ionel Streba: Da… Am mai avut o… da, o trăire care, la bază, când o spun, poate așa pare un pic comic, dar a avut sens. Are un sens pentru mine. Eram în plin concert. În Paris, era concertul într-o catedrală mare — bine, la catolici se practică lucrul ăsta…
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: …se organizează concerte, chiar în centrul Parisului. Afară era o căldură… pfff! Au lăsat ușile deschise, nu știu cum au… Așa, și, la un moment dat, sala era — vă spun — efectiv plină; era în jur de 500 și ceva de oameni în…
Părintele Teologos: În catedrală.
Ionel Streba: În catedrală, da.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Ionel Streba:Da. Și, la un moment dat, eram doar eu cu pianul. Și asta, câteodată, e o configurație așa… adică singur cu pianul timp de o oră și jumătate, două, pe de rost, cu publicul.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Ionel Streba: Nu…! Slavă Domnului!
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Și, la un moment dat, o doamnă intră și… tot, deci tot holul, cum să spun, toată catedrala, o lungește așa.
Părintele Teologos: Nava. Nava catedralei, da.
Ionel Streba: Exact. Și ajunge la pian — coada pianului era deschisă — și se pune cu mâna așa, la coada pianului. Pe coada pianului. Și toată lumea se uita la dânsa.
Părintele Teologos: Da!
Ionel Streba: Am rămas impresionat, pentru că doamna e la primul, așa, abord — am putea spune că are o problemă…
Părintele Teologos: Da, da, da.
Ionel Streba: La alt nivel, bun, acum nu reprezenta niciun pericol, în orice caz.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Dar, oricum, e ceva un pic straniu, așa, să…
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Nu! Doamna aia stă și, în timp ce cântam, a început să plângă.
Părintele Teologos: Săraca!
Ionel Streba: Plângea! Plângea, se uita la mine, plângea și, la un moment dat, eu, bineînțeles, continuam. Am fost foarte, foarte atins de persoana respectivă; s-a uitat la mine, mi-a mulțumit, mi-a făcut cu mâna și a plecat.
Părintele Teologos: Slavă Lui Dumnezeu!
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Da, a fost femeia necunoscută.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Drama necunoscută. Da, slavă Lui Dumnezeu!
Ariștii, rugăciune și responsabilitatea
Cred că artiștii au mari, mari răspunderi. Mari răspunderi. Și din cauza asta, cred că trebuie să ne rugăm, trebuie să avem măsură duhovnicească corespunzătoare, astfel încât să putem să fim, toți, dar mai ales artiștii, la măsura așteptărilor.
Ionel Streba: Da.
Părintele Teologos: Măsura așteptărilor — de la Dumnezeu, sigur, și de la oameni. Da?
Ionel Streba: Așa este, da.
Dăruind frumosul: talant și misiune
Părintele Teologos: Cum vezi — o ultimă întrebare — cum vezi talantul? Pentru că, evident, Dumnezeu dă fiecărui om dintre noi talant. Cum vezi talantul pe care ți l-a dat Dumnezeu? … Misiune, responsabilitate, jertfă…?
Ionel Streba: Da, și-I dau slavă lui Dumnezeu. Pentru că, de multe ori, spun că, dacă aș relua sau să refac ceva de la început, același lucru de… la infinit! Deci nu am cuvinte să-I mulțumesc lui Dumnezeu. Bineînțeles, eu cred că talantul trebuie înmulțit — asta le spun și copilașilor mei… în tot ceea ce fac ei… Iar eu, personal, da, mi se pare că din muzică permitem dărui. Ideea asta pe mine mă fascinează. Faptul de a…
Părintele Teologos: De a dărui.
Ionel Streba: …de a dărui. Asta e, că pentru mine, muzica altfel nu văd sensul — de a rămâne singur în cameră, de a sta acolo 8 ore pe zi degeaba, numai cu…
Părintele Teologos: da.
Ionel Streba: N-ar avea sens.
Părintele Teologos: Da.
Ionel Streba: Dar ideea de a transmite ceva, de a transmite o emoție, de a transmite o…
Părintele Teologos: O parte din Dumnezeu, de fapt.
Ionel Streba: Da! Da, da.
Părintele Teologos: O reflexie a lui Dumnezeu.
Ionel Streba: Exact.
Părintele Teologos: Pentru că frumosul, frumosul este reflexia lui Dumnezeu.
Ionel Streba: Da, da, da. Da.
Părintele Teologos: Mulțumim tare mult, Ionel!
Ionel Streba: Eu vă mulțumesc!
Părintele Teologos: Să te binecuvânteze, bunul Dumnezeu! Mulțumim tare mult!
Și, oameni buni, cum spuneam, haideți să fim frumoși, haideți să dăruim — cum spunea Ionel — să dăruim celorlalți frumosul. Să facem totul pentru a dărui! Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!
Ionel Streba: Amin!
Pentru textul evanghelic invocat de tema „talantului”, vedeți Sfânta Evanghelie după Matei – Capitolul 25, iar pentru un cuvânt despre talant și responsabilitate, puteți citi Posturile și Postul – p. Pimen Vlad.
Întrebări frecvente
În dialog se spune că există sunet ca frecvență (măsurabil, de tip „hertzi”) și există sunet ca trăire. Această trăire dă expresivitate și „dăruiește”, fiind percepută ca o realitate vie, nu doar ca o valoare tehnică.
Ionel Streba povestește că, după un concert, o doamnă în vârstă i-a mărturisit că, după ce a ascultat, nu mai poate crede că „nu există ceva după moarte”. Muzica a devenit pentru ea o mărturie lăuntrică.
Sunt amintite trei perioade mari: epoca barocă, perioada clasică și romantismul (epoca romantică).
Ionel Streba spune că ascultarea se rafinează și devine tot mai „subtilă”, aducând echilibru interpretării. Prin ascultare, nuanțele se pot sublima, iar interpretarea devine mai adevărată și mai profundă.
Da. Este citată ideea că „nu poate fi gravat ceea ce se întâmplă pe moment”: aceeași frază cântată de zece ori va fi de zece ori diferită, pentru că trăirea nu se repetă mecanic. Transmiterea vie nu poate fi înlocuită integral de tehnologie.
Se spune că tăcerea poate sublima: în „Für Alina”, cu foarte puține note, apare un sentiment că timpul se oprește, iar liniștea dă valoare notelor. Pauza și tăcerea devin parte din mesajul interior.
Sunt amintite Sonata nr. 9 pentru pian și Simfonia nr. 40 de Mozart ca piese folosite în contexte de terapie, iar Canonul lui Pachelbel este menționat ca având efecte terapeutice și relaxante.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
