Cea mai mare minciună pe care ți-o vinde Big Pharma – Tucker Carlson

Urmăriți un șocant fragment din emisiunea lui Tucker Carlson care ne dezvăluie adevărul și realitatea îngrozitoare a faptului că bolile mentale în SUA sunt în continuare privite ca un „dezechilibru chimic”, lucru care duce la consumarea pe scară uriașă a medicamentelor.

Vizionare cu folos!

Powered by RedCircle

Cea mai mare minciună pe care ți-o vinde Big Pharma – Tucker Carlson

– [Tucker Carlson:] Dezechilibru chimic. Aceasta este o expresie pe care am auzit-o prima dată poate acum vreo 30 de ani. Prima persoană pe care o cunoșteam și care începuse să consume SSRI era autoarea Prozac Nation, Elizabeth Wurtzel. Ideea a fost promovată de Time Magazine cum că depresia, și bolile mentale de toate felurile erau cauzate de ”un dezechilibru chimic în creier”. Și întrebarea pe care am avut-o mereu este: ”Bun, dacă este un dezechilibru, ce înseamnă echilibrul? Există un nivel de bază? Există o modalitate de a măsura diversele substanțe chimice din creierul tău? Știm care sunt nivelurile corecte ale acelor substanțe chimice?” Adică, nu înțeleg, există vreo știință în spatele acestui lucru?

– [Laura Delano:] Nu!

– Este un dezechilibru chimic în creierul tău! Bine! Deci, dacă am puțin ulei în motor, scot joja de ulei deasupra motorului și văd că e cu 2.5 cm mai jos decât trebuie și torn încă un litru. Există ceva asemănător în evaluarea psihiatrică?

– Nu! Nimic!

– Bun…

– Nimic. Și tu ești unul dintre puținii norocoși care a reușit să observe asta, pentru că majoritatea oamenilor până azi, în ciuda faptului că teoria dezechilibrului chimic a fost demult infirmată, și a existat o revizuire de acoperire publicată în Molecular Psychiatry acum doi ani, care a pus ultimul cui în capacul sicriului, teoria nu a fost niciodată dovedită și asta s-a știut dintotdeauna, și totuși, dacă verifici prin sondajele făcute în rândul americanilor majoritatea oamenilor cred că bolile mentale, depresia și toate astea sunt cauzate de dezechilibre chimice chiar și acum.

– Dar asta e complet fals.

– Complet fals.

– Pentru că dacă nu putem defini echilibrul, prin urmare, nu putem defini dezechilibrul. Corect?

– Exact. Și chiar dacă folosim acest cadru medical pentru a ne gândi la noi, care are un monopol asupra modului în care înțelegem ce înseamnă să fii om… Adică, suferința, anxietatea, nebunia de toate felurile… majoritatea oamenilor o văd ca fiind ”o boală”. Acel cadru medical este atât de ambiguu. Și ce face el? Întorcându-ne la întrebarea ta dacă m-a întrebat vreodată cineva despre circumstanțele vieții mele… Nu poți, pentru că fie ai ghinionul ăsta nefericit cu chimia creierului și gata, ai tras lozul genetic greșit și ai această dezechilibrare chimică, sau lupta ta este un răspuns la viața ta. Nu pot fi și ambele: să ai această boală nefericită și totodată să ai un răspuns masiv la circumstanțele tale. E fie una, fie alta. Așa că experiențele pe care le-am avut eu în 15 ani în care am fost pacient psihiatric și experiențele atâtor oameni – sunt peste 60 de milioane de adulți care se tratează cu aceste medicamente chiar acum, și peste 6 milioane de copii…

– Stai puțin! Sunt 60 de milioane de americani adulți și 6 milioane de copii, deci 66 de milioane de americani în total care iau aceste medicamente?

– Conform CDC, în 2022. Deci acele cifre ar putea fi mult mai mari până acum.

– E o nebunie!

– Da, și ni se spune că avem o criză a sănătății mintale pentru că rata sinuciderilor a crescut enorm, sunt diagnostice de tulburări de anxietate, tineri care se luptă, fete tinere care se luptă. Ni se spune: ”E o criză groaznică!” Și majoritatea oamenilor cred: ”Probabil nu primim suficient tratament pentru sănătatea mintală.” Dar nu, dacă te uiți la cifre, vezi că de fapt un procent uriaș din populația noastră, mai mult ca niciodată, primește tratament pentru sănătatea mintală. Deci problema nu e lipsa tratamentelor pentru sănătatea mintală. Poate că problema e chiar acest tratament pentru sănătatea mintală.

– Deci m-am blocat pe asta. Și ca să continui metafora, să ajung la bază, dacă vii cu mâna arsă și nu te întreb cum ți-ai ars-o, nu o tratez cu adevărat. Dau doar un paliativ, îți dau un analgezic pentru că ai arsura pe mână. Dar dacă nu zic niciodată: ”Cum ți-ai ars mâna?” ”Am pus-o pe aragaz. Fac asta în fiecare dimineață.” Cred că un clinician care ține la pacient ar spune: ”Ce zici să încerci să nu mai pui mâna pe aragaz?” Adică nu a existat niciun efort de a înțelege de ce te simțeai rău în legătură cu viața ta.

– În terapie, desigur că vorbeam despre viața mea și circumstanțele vieții mele, dar presupunerea de bază era că eu aveam pur și simplu această boală a creierului la mila căreia eram și singurul lucru pe care îl puteam face ca să o gestionez era să iau pastile. Așa că orice conversație pe care o aveam cu terapeuții despre viața mea, pentru mine și cred că pentru mulți dintre ei, păreau secundare. Ceva de genul: ”Ai mult stres sau ești într-o relație disfuncțională sau ți s-a întâmplat ceva greu de dus”. Vorbeam despre astea, dar nu pentru că credeam că rezolvarea lor m-ar ajuta să-mi depășesc provocările. Erau medicamentele care aveau să facă asta. Asta era ce învățasem să cred.

Și cred că asta e natura insidioasă a acestei paradigme medicalizate: te învață să renunți la orice simț al responsabilității sau al autonomiei asupra vieții tale, pentru că ești pur și simplu la mila unei chimii cerebrale defectuoase. Așa că, la ce bun să încerci să schimbi circumstanțele vieții tale? Oricum, o să ai în continuare boala asta a creierului. Deci, de ce ar conta cu adevărat?

– O boală pe care nu o pot defini, despre originea căreia nici nu întreabă, o boală a creierului care, în niciun sens științific, nu e o boală.

– Exact…

– E contagioasă? Uau, asta e și mai nebunesc decât spuneam. E chiar mai nebunesc decât mi-am imaginat.

– Da.

– Bine. Deci, putem trece mai departe, dacă nu te superi.

– Te rog. Da.

– Deoarece 66 de milioane de americani iau aceste medicamente, poți să treci în revistă ce sunt aceste medicamente în general și ce efecte au asupra unei persoane?

– Diferitele clase de medicamente sunt: antidepresivele: Prozac, Effexor, Cymbalta, Celexa, Lexapro – stabilizatoarele de dispoziție -, multe dintre ele fiind de fapt anticonvulsivante folosite pentru epilepsie, dar, de-a lungul deceniilor, când le studiau, au observat că animalele deveneau cam apatetice când le testau pentru alte afecțiuni. Au zis: „O, poate le putem folosi la pacienții psihiatrici”. Așa că, majoritatea stabilizatorilor de dispoziție sunt de fapt anticonvulsivante. Printre ele: Lamictal, Depakote…

Litiumul e clasificat ca stabilizator de dispoziție. E de fapt o neurotoxină care a fost interzisă în Statele Unite până la începutul anilor ’70. N-a fost aprobat pentru uz psihiatric până în anii ’70 și fusese interzis înainte. Acesta e considerat așa-numitul standard de aur printre stabilizatorii de dispoziție. Și aș putea vorbi mult despre litiu. Am un capitol întreg despre el în cartea mea, pentru că era unul dintre medicamentele pe care le-am luat.

– Sare de litiu, cred că i se spunea.

– Da, cred că asta e una dintre modalitățile în care a fost descris.

– E un medicament foarte vechi.

– E folosit de multă vreme. A început să fie utilizat în scopuri psihiatrice prima dată în Australia, în prima jumătate a sec. XX.

– Asta vreau să spun.

– Da.

– Există de multă vreme.

– Da, și dacă te uiți atent, fac o analiză detaliată în capitolul despre el din cartea mea, pentru că povestea pe care o aud majoritatea oamenilor și azi despre litiu este că e cel mai vechi, că are o bază de dovezi extrem de solidă tocmai pentru că e folosit de atât de mult timp, că e standardul de aur. Dacă te uiți la studiile care au dus la aprobarea lui cu decenii în urmă, sunt cele mai superficiale, neștiințifice, complet șubrede, subiective studii pe care ți le poți imagina. Rămâi șocat. Și asta e valabil pentru fiecare medicament psihiatric aflat în prezent pe piață. Dacă te uiți la eticheta medicamentului pe site-ul FDA, deci nu lua de bun ce spun eu… Intră pe site-ul FDA, caută orice medicament psihiatric, mergi la secțiunea studiilor clinice ca să vezi pe ce testări s-a bazat aprobarea. De obicei, sunt cel mult două studii, și bineînțeles, pot face câte studii vor, iar pe cele cu rezultate nefavorabile le aruncă.

Ghici cât durează în medie o testare pentru un medicament psihiatric ca să determine siguranța și eficacitatea?

– Nu știu, 10 ani?

– Între 6 și 8 săptămâni.

– Uau.

– Unele durează o săptămână, unele durează o zi. Poate două studii.

– Deci nu sunt studii lungi cum zicem noi.

– Nu există nicio bază de dovezi pentru siguranța și eficacitatea pe termen lung ale acestor medicamente. Zero!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!