De ce zicem că există o singură Biserică? – p. Andrew Damick și p. Seraphim Rolin

Ascultați în materialul următor o explicație a motivului pentru care lumea occidentală este atât de departe de ideea unei singure Biserici a lui Hristos.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce zicem că există o singură Biserică? – p. Andrew Damick și p. Seraphim Rolin

Am auzit în ultima vreme vobindu-se despre ceva numit ”anxietate eclezială”, cee ce pare a fi cazul protestanților, care nu cred într-o singură Biserică adevărată și care sunt destul de îngrijorați pentru faptul că unii dintre noi chiar credem. Cred că, pe scurt, aceasta ar fi definiția termenului, nu?

– Mare parte a acestei noțiuni de „anxietate eclezială”, care circulă acum, poate fi identificată plecând de la câteva aspecte. La început, ideea că există diferite manifestări care sunt toate, de fapt, „Biserica adevărată”, doar că în diferite expresii ale ei, în diferite denumiri comerciale… Parte din această idee se leagă de teoria anglicană a ramurilor, care a apărut la sfârșitul secolului 19. Parte se leagă și de mișcarea ecumenică din ultimul secol, precum și, la nivelul cercurilor protestante, mișcarea antic-viitor și biserica emergentă.

Așadar, unul din lucrurile ce s-au întamplat… Ca să vă dau un context pentru aceasta, eu am crecut într-o confesiune baptistă, foarte tradițională, care nu doar credea că ei erau „Biserica adevărată”, iar alte „Biserici” nu – nu însemna că alți oameni nu se puteau mântui -, ci că „Biserica Baptistă” era „Biserica adevărată”. Dar eu am cunoscut în copilărie oameni, chiar pastori, care ar fi spus că doar oamenii din denominația lor erau ”Mireasa lui Hristos”, menționată în cartea Apocalipsei, și că da, poate se mântuiau și alți oameni, dar dacă vroiai să faci parte din”Mireasă” trebuia să fii parte a denominației lor. Ar putea suna ciudat unora care spun: „în Biserica mea Baptistă nu se învață așa”

Înțeleg, știu… dar acest fel de a gândi și a vorbi a fost foarte normal până acum 20, sau 30 de ani, în grupurile protestante din Statele Unite – poate acum 30-40 de ani, căci suntem în 2025. Unul din lucrurile ce s-au întâmplat în mișcarea antic-viitor și în biserica emergentă, a fost faptul că multe grupări protestante au redescoperit anumite aspecte ale creștinismului tradițional. Iar unele dintre acestea au fost: liturghia, cărțile de rugăciuni, ajunarea, posturile, calendarul bisericesc,… lucruri ca acestea. Au început așadar să redescopere aceste elemente ale credinței străvechi, iar ceea ce a însoțit acest proces a fost un fel de ”îmblânzire” a poziției protestante. Această ”îmblânzire” a însemnat a spune ”ei bine, poate acești catolici, sau poate acești ortodocși, poate chiar sunt creștini!” ”Poate nu suntem decât diferite denumiri sau expresii (ale aceleiași „Biserici”) și deci putem cu toții învăța unii de la alții și putem construi ceva împreună, ceva care, în ultimă instanță, nu este decât o amestecătură a acestor aspecte diferite.

Acesta este scopul bisericii emergente și a curentului antic-viitor. Majoritatea acestor grupuri s-au cam rătăcit. Ironia este că acum sunt toate obosite. Şi anglicane…Dar cred că unii oameni au rămas chiar foarte surprinși să vadă că, după ce au ajuns în acest loc în care au spus: ”bine, tradiția mea nu este completă și deci trebuie să merg să caut elemente din alte tradiții”, că în acest context există totuși Biserici care cred cu adevărat că se află în deplinătatea credinței, în așa măsură încât simt că nu le lipsește nimic. Aceasta și este perspectiva Bisericii Ortodoxe asupra propriei identități. Aceasta este ceea ce crede și Biserica Romano-Catolică despre ea însăși.

Eu, ca și creștin ortodox, bineînțeles, cred că aceasta este deplinătatea credinței. Sunt convertit, am ales Biserica Ortodoxă, m-aș fi putut converti în altă parte. Am venit aici pentru că aici este deplinătatea credinței. Iar această credință generează anxietate în primul rând pentru că – așa cum Părintele Andrei tocmai a spus-, pentru că oamenii au această reacție: „stai puțin, vrei să spui că nu pot amesteca lucrurile tale cu cele ale mele? Nu pot lua… Bine, să spunem că îmi plac anumite rugăciuni ortodoxe, și îmi place ideea de liturghie, dar mă sperie mult icoanele.” De obicei aici apare tema icoanelor, pentru că cel de-al șaptelea Consiiliu Ecumenic practic spune că dacă refuzi să venerezi icoanele ai încurcat-o rău… începând bineînțeles, cu Însuși Domnul nostru, Care este, Cuvântul, Care este Icoana, Chipul cel adevărat al Tătălui. Venerarea icoanelor este o parte fundamentală a credinței creștine și a fost așa de la bun început. Așadar, dacă spui că icoanele sunt parte componentă a credinței creștine, și că sunt tot atât de importante precum doctrina Sfintei Treimi, aceasta poate fi o punte prea îngustă pentru unii oameni. Și cred că această ideea a anxietății ecleziale apare de obicei în acest context.

Ce aș spune eu este că toate acestea sunt părți ale aceluiași întreg. Dacă îți închipui un templu frumos unde cineva este venerat, și templul acesta are artă, are muzică, are cântări, are imagini și are o carte sfântă. Și dacă intri în biserică și zici: „nu vreau nicio cântare de-a voastră, nu vreau imaginile voastre, nu vreau frumusețea voastră, nu vreau liturghia voastră, nu vreau cultura… niciuna dintre aceasta nu le vreau, dar cartea aceasta, pe asta o iau”. Și pui mâna pe carte și fugi afară, și o scoți din întreg contextul în care a ea a venit, dar spui: ”nu, nu, această carte, aceasta este credința cea adevărată, și toate celelalte lucruri nu au nimic de a face cu ea”, cred că ar fi foarte incorect cel puțin istoric vorbind.

Așadar, ce aș spune eu e că dacă simți anxietate în legătură cu aceasta, ar trebui să observi, să vezi de unde exact vine această anxietate, deoarece de la mine nu vine. Noi pur și simplu ne vedem de lucrurile noastre, ne spunem rugăciunile, ne trăim viața, și da, încercăm să răspândim credința, căci aceasta ne-a poruncit Hristos să facem. Dar eu nu am întâlnit niciun membru al clerului ortodox care să pună această anxietate asupra altei persoane. Aceasta vine de obicei din celaltă direcție, ceea ce spune multe. Așadar, vă las cu aceste gânduri.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!