
O întrebare despre Rugăciunea lui Iisus – IPS Athanasie de Limassol
11 februarie 2026Vă oferim mai jos două cazuri a unor oameni simpli, luptători pentru bunătate și luptați de cei puternici, cazuri care nu au legătură între ele, însă puse împreună dau o imagine foarte tristă, plină de păcat, a societății de astăzi. Este vorba despre drama părintelui Dan Damaschin, pe care guvernul dorește să-l taxeze din greu, și protestul președintelui Alianței Părinților, Sorin Berilă, care ne îndeamnă la boicotul unei tabere LGBT la sate și boicotul trustului Kaufland, organizatorul acesteia.
Lectură cu folos!
Guvernul contra părintelui Dan Damaschin
Părintele Dan Damaschin se arată consternat de suma pe care trebuie să o plătească pentru Depozitul Faptelor Bune. Guvernul Bolojan, prin creșterea impozitelor pe proprietate, a dus suma de plată la 17000 de lei.
Dan Damaschin: TAXĂM SĂRĂCIA, IAR COPILAȘII RĂMÂN FLĂMÂNZI!
Dragilor, zilele trecute mi-a venit impozitul pe Depozitul Faptelor Bune. Da, ați citit bine. Locul unde depozităm hăinuțe pentru copii, alimente pentru mame, lemne pentru familiile care îngheață iarna. Un spațiu unde nu se vinde nimic, nu se câștigă nimic, nu se face profit. Doar se adună ajutor pentru cei care nu mai au nimic.
Știți cât avem de plătit? 17.000 de lei. Nici mai mult, nici mai puțin. Cum vi se pare? Mie, sincer, mi se pare o absurditate dureroasă. O formă de orbire să pui taxă pe sărăcie. Să impozitezi mila, să ceri bani pentru un loc unde se țin hainele unor copii care nu au ce îmbrăca, mâncarea unor mame care nu au ce pune pe masă și lemnele unor familii care altfel ar dormi în frig.
Părintele Dan Damaschin va plăti impozitul cerut
Nu este un depozit comercial. Este un depozit al durerii, al nevoii, dar și al speranței. Este locul unde ajung donațiile voastre, jertfa voastră, bunătatea voastră. Da, dragilor, am ajuns vremuri grele. Vremuri în care hârtia nu mai vede omul, iar legea nu mai face diferența între profit și supraviețuire.
Nu mă plâng pentru mine. Mă doare pentru copiii care depind de acest loc. Pentru mamele care știu că, atunci când nu mai pot, există un depozit unde cineva le-a pus deoparte o haină, o pungă de făină, câteva lemne.
Vom plăti și acest impozit. Așa cum am plătit mereu. Dar n-am putut să tac. Pentru că tăcerea ar însemna să acceptăm că e normal să fie așa. Și nu e normal. Dacă un stat ajunge să taxeze fapta bună, atunci e limpede că singura soluție rămâne omul, inima, solidaritatea, credința.
Noi mergem mai departe. Cu sau fără taxe. Pentru că foamea copiilor nu așteaptă facturi plătite. Și nici frigul nu ține cont de impozite. Dumnezeu să ne țină oameni”, a transmis părintele Dan Damaschin, pe o rețea socială.
Sursa: R3media
Alianța Părinților ne îndeamnă să boicotăm Kaufland
…care NUse află la prima abatere de acest fel, cu toate că acum când s-a viralizat negativ acest lucru, trustul se dezice printr-o declarație interpretabilă spunând că nu are legătură cu tabăra ci doar cu programul de susținere a „dezvoltării comunităților vulnerabile prin activități din domenii precum educația non-formală, sănătatea emoțională, cultura, sportul și promovarea unui stil de viață sănătos.” Cam același lucru, însă cu alte cuvinte. Interesant că declarația a apărut doar pe un site local și doar la interpelarea unui om politic influent din zonă. Nu iese fum fără foc.
Remarcăm totuși și apreciem intenția trustului de a se dezice de această acțiune, semn că vremea de glorie a distorsiunilor sexuale a apus. Dacă trustul ar dori să-și asume public poziția, așteptăm să posteze un anunț pe prima pagină a siteului principal și nu undeva ascunsă bine astfel încât să nu poată să ajungă nimeni la dezicere. Până atunci, rămâne în picioare protestul Alianței Părinților de mai jos:
Președintele Alianței Părinților, Sorin Berilă, lansează un apel către toți părinții români pentru a se opune unei tabere LGBT pentru adolescenți organizată de Fundația Accept și finanțată de Kaufland. În mesajul său, Berilă avertizează asupra efectelor „distructive pentru moralul și dezvoltarea psihică a tinerilor” și îndeamnă la boicotarea lanțului de magazine și la folosirea tuturor căilor legale pentru a opri evenimentul.
*
Către toți părinții români, indiferent de religie sau opțiune politică ,
În perioada 20 – 22 februarie, Fundația Accept, cu finanțare de la lanțul de magazine Kaufland , organizează o Tabără de Activism LGBT, unde sunt chemați să participe adolescenți între 16 și 19 ani. Această acțiune, fără nici o utilitate socială și profund distructivă pentru moralul și dezvoltarea psihică și emoțională a tinerilor se adresează exclusiv adolescenților aflați într-una din cele mai vulnerabile perioade a dezvoltării și formării caracterului, perioadă în care copiii noștri sunt cei mai predispuși la ispite care le pot afecta dramatic și iremediabil traseul și dezvoltarea pentru tot restul vieții. Acesta este și motivul pentru care cei care au organizat această tabără s-au concentrat pe o categorie de vârstă când pot fi ușor manevrați și pervertiți.
În plus, într-un gest de un cinism și o josnicie incalificabile, având în vedere că programul se adresează adolescenților ” din zone rurale sau orașe mici de provincie „, deci din zone sărace sau cu posibilități materiale reduse, este asigurat transportul, cazarea și trei mese pe zi (un fel de ” All Inclusive „), fără îndoială pentru a putea atrage pe cei mânați de lipsurile de acasă. Mai mult, în anunțul de pe Instagram, dar și de pe alte platforme, se specifică faptul că ” E important să ții cont că aceste criterii nu sunt rigide „, deci pot participa chiar și copii cu vârsta sub 16 ani. De altfel, tot pe Instagram, anunțul se adresează tinerilor cu vârsta ” ≈16–19 ani „, deci vor fi admiși și cei mai mici de 16 ani.
Doresc să mai subliniez că aceste medii de promiscuitate se asociază aproape întotdeauna cu consumul de droguri, ceea ce creează premizele unei vieți infracționale juvenile, iar pe tineri îi aruncă în infernul stupefiantelor, din care se iese extrem de greu și cu urmări cumplite.
De asemenea, nu trebuie neglijat riscul bolilor cu transmitere sexuală.
Pentru toate motivele menționate mai sus, precum și pentru sănătatea psihică și viitorul copiilor noștri, vă îndemn pe fiecare să vă opuneți, folosind toate căile legale, acestui demers imoral, distructiv și în esență antisocial al Fundației Accept.
De asemenea, având în vedere finanțatorul acestei tabere, chem pe toți cei care nu sunt de acord cu asemenea acțiuni să boicoteze lanțul de magazine Kaufland .
Este un gest care stă la îndemâna oricui, prin care ne opunem față de o agresiune împotriva celei mai vulnerabile și mai prețioase părți a poporului: copiii noștri.
Cu noi este Dumnezeu!
Sorin Berilă
Președintele Alianței Părinților
Sursa: ActiveNews
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









3 Comment
se pare ca s-au dezis…. https://despre.kaufland.ro/presa/newsroom/2026/februarie/pozitia-companiei
Mulțumim! Cu adevărat de apreciat – însă observați că rămâne comentariul nostru în picioare: dezicerea trebuie postată în mod proeminent pe pagina principală a site-ului și nu undeva unde este foarte greu de ajuns pentru un om obișnuit care navighează pe net. Dincolo de asta, nu este prima lor abatere. Revedeți comentariul nostru introductiv la cazul la care vă referiți.
Da, se pare ca s-au dezis…
Problema enorma e urmatoarea: toate aceste mari corporatii, inclusiv LIDL, Penny, Kaufland etc. sustin LGBTQ++++.
Din pacate e foarte complicat. Ar insemna normal sa boicotam toate aceste magazine.