
Dependența de pornografie – cea mai mare amenințare pentru tinerii bărbați
1 iunie 2026
Femeile singure cresc ca număr iar bărbații refuză să le întâlnească
2 iunie 2026Urmăriți un material în care părintele Ioannis Meggoulis vorbește despre întâlnirea sa cu Sfântul Paisie în perioada în care el și tinerii săi prieteni s-au convertit la hinduism și au fost influențați de guru-ul indian Sai Baba. Aceasta este mărturia unui martor direct. Părintele Ioannis este acum preot ortodox la Metocul Sfântului Arhanghel Mihail de la Mănăstirea Sfântului Gheorghe din Examili, Grecia.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Sfântul Paisie și hindușii greci – p. Ioannis Meggoulis
Vizitam mănăstirea Stavronikita [de pe Muntele Athos]. Am mers acolo cu Pavlos Gontikakis, fratele lui Vasilios [de la Iviron] și alți prieteni. Și eram noi doi, fii risipitori. Eu și George Diolinas. George Dialinas ucenicise și el pe lângă Sai Baba. Sai Baba l-a ajutat și a făcut o mare avere în New Delhi [India] și alte lucruri.
La un moment dat, călugării din mănăstirea Stavronikita ne-au încurajat să mergem să vizităm niște asceți. Astăzi înțeleg cât de mult îi oboseam cu toate prostiile noastre… Acum îmi dau seama de asta…
Printre altele, l-am vizitat pe părintele Paisie. Un călugăr ne-a condus la el, nu pentru că ne-am fi rătăcit pe drum, ci pentru că eram cu totul ieșiți din minți… și pentru că cel rău [diavolul] știe să-și facă treaba bine. Trebuie să recunoaștem asta.
Am ajuns acolo. George Dialinas a început să vorbească [cu Sf. Paisie] despre Sai Baba și alte lucruri. Îl provoca pe Sfântul Paisie. Ce faci tu aici [pe Muntele Athos]? Ești un leneș… în timp ce noi facem aceste lucruri pentru lume și trebuie să fim acolo… și multe alte lucruri. Eram obișnuiți să spunem aceleași lucruri de câte ori aveam ocazia.
Și spunea că Sai Baba doar face așa cu mâna și poate să apară un [ceas] Rolex. Face așa și vindecă un om. I-a spus o mulțime de alte lucruri [Sfântului Paisie] și, în cele din urmă, am ajuns la acest lucru: putem muta și munții. Poți tu muta această piatră? O stâncă de aproximativ 4-5 metri cubi.
Gheronda Paisie era evident deranjat… Eu nu vorbeam. Deși i-au spus și despre mine… El nu ne-a putut ajuta pentru că aveam demoni. Mai ales George… a mers prea departe. Și părintele Paisie s-a hotărât să își pună mintea cu noi, însă doar pentru a ne ajuta, pentru a ne aduce în fire. Fără nici un alt motiv.
Apoi, George încerca din greu să spună o mantră, o rugăciune secretă și alte lucruri pentru a sfărâma stânca în bucăți. În ciuda eforturilor uriașe, nu a reușit nimic.
Apoi – pentru ca noi să vedem cine este Hristos – exclusiv din motive pedagogice, Sfântul Paisie a însemnat stânca cu semnul Crucii de trei ori. În numele Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi… A treia oară… [zgomot]… stânca s-a făcut bucăți, ca și când ar fi fost pusă o dinamită.
Și pentru ca să dovedesc ceea ce am spus, călugărul care era cu noi a fugit alarmat către mănăstire și i-a spus bătrânului [mănăstirii] ce s-a întâmplat. Starețul începe să pună întrebări: Ce s-a întâmplat Gianni [persoana din filmare]? Eram confuz. Pe de o parte, sunt pe o cale bună acum, iar cele vechi s-au nimicit într-o clipă. A trebuit să reflectez și la acest lucru.
Au urmat conversații nesfârșite în mănăstire. S-a dus vestea despre întâmplare pe la chilie, venise starețul și mirenii și discutam. Apoi, un ieromonah a descoperit, a scos la suprafață niște demoni pe care George îi avea în el.
Când am spus știu [despre asta] Arhanghelul Mihail, cu mâinile lui, m-a salvat, la biserica Sf. Paraskevi, dimineața, a luat sfântul mir. Și lucrurile pe care le spun sunt publicate în [ziarele] Orthodoxos Typos, Synodos și așa mai departe. Pe deasupra, psaltul din biserica [Sf. Paraskevi] de unde a fost luat sfântul mir era părintele Haralambie, care este acum la Kifissias, la centrul de tineret, el a trăit toate acestea, le-a văzut.
Am mărturisit personal că știu [că suntem posedați] de mulți demoni care sunt cu adevărat puternici și le-am explicat de ce. Apoi, George și-a schimbat vocea și demonul [care îl poseda] a început să vorbească. O conversație de multe ore până a sosit ora Miezonopticii.
A trebuit să coborâm la slujbă. La un moment dat, i-am abandonat pe părinți, pe George, pe mireni pentru că aveam nevoie să mă odihnesc. Am stat pe o bancă acolo. Am început să aud țipete și agitație.
Părinții erau în pronaosul bisericii cu George. Mă duc acolo să aflu ce se întâmplă. Două persoane îl trăgeau pe George dintr-o parte, alte două din cealaltă parte, astfel încât să atingă și să sărute Icoana Maicii Domnului din pronaosul bisericii. El ajungea la aproape 50 cm de icoana Maicii Domnului, dar nicicum nu reușeau să-l atingă de icoană.
De atunci, au început marile necazuri. Repet că acest lucru s-a întâmplat la câteva ore după [întâlnirea] cu Sfântul Paisie. Demonii se aprinseseră! Starețul a mers acolo, a încercat ceva, au încercat și alți asceți, nimic…
Dimineața, am petrecut toată noaptea pe bănci, din câte am auzit de la pr. Antonios, starețul a spus că ar trebui să facem o rugăciune stăruitoare [litanie], vom scoate toate sfintele moaște în afara bisericii și apa sfințită… Mi-a plăcut acest lucru pentru că nu mai văzusem așa ceva până atunci… și erau toate sfintele moaște ale mănăstirii. Așa că am ieșit afară și el a citit rugăciuni atât pentru mine, cât și pentru George.
La un moment dat, în timpul stropirii cu apa sfințită, o picătură de apă sfințită a căzut pe capul lui George Dialinas. Apoi, a început să țipe… nu cu vocea lui. Și-a scos hainele și lenjeria intimă și a început să alerge prin pădure. El țipa: Mă arde… și o mulțime de alte lucruri.
M-am prăbușit. Eram cu toții supărați… și am vrut să plec pentru că toate acestea m-au zdrobit, m-au epuizat. Pentru că, după cum înțelegeți, a trebuit să mă lupt cu multe lucruri din trecutul meu.
Am ajuns la Atena. A trebuit să-l ținem strâns pe George [în timpul călătoriei]. În zori, George a căzut de pe o clădire din Exarcheia. S-a sinucis. [Ziarul] Eleftherotypia din vremea aceea menționează incidentul de la Mt. Athos și faptul că s-a sinucis. Am fost martor la asta din primul moment. După aceea, am preferat să nu merg la mormânt, înțelegeți…
Una dintre multele [experiențe] cu bătrânul Paisie care m-au ajutat, pentru că deja făcusem câțiva pași cu binecuvântarea părintelui Porfirie. Și începusem deja. Vă dați seama că dacă regretatul pr. Antonie Alevizopoulos, cu pr. Kyriakou și cei dimpreună cu el nu m-ar fi dus la Kallisia, la [muntele] Penteli [să-l văd pe Sfântul Porfirie], nu știu dacă azi aș fi aici, știind starea în care mă aflam.
Am fost salvat literalmente din pragul morții. Alți oameni în locul meu nu ar fi reușit. Am reușit nu datorită mie, ci pentru că am avut parte de rugăciunile bătrânilor, povața Sfântului Porfirie: Nu te îngrijora, spune rugăciunea lui Iisus și eu mă voi ruga cu metanierul pentru tine. Astfel, Arhanghelul Mihail, însuși, a apărut și i-a alungat cu sabia sa pe demoni.
Nu am cuvinte să mulțumesc… singurul lucru pe care îl pot spune din adâncul inimii mele: Slavă lui Dumnezeu!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









2 Comments
E vorba despre cartea apărută ,,Sfântul Paisie și marii inițiați ai Indiei” ? Foarte bună cartea. O recomand, mai ales la vremurile noastre.
Da, foarte bună carte.