Sfințenia e posibilă și astăzi – ÎPS Gherasim de Abydos

Urmăriți un foarte frumos documentar despre una dintre marile personalități duhovnicești ale Ortodoxiei americane, IPS Gherasim de Abydos, care are moaște nestricate.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

ÎPS Gherasim de Abydos – Sfințenia e posibilă și astăzi

De la începuturile sale modeste, în urmă cu aproape 85 de ani, prin campusul de la „Sfânta Cruce” — Școala Ortodoxă Greacă de Teologie și Colegiu — au trecut mulți clerici și laici, profesori și studenți. Printre numeroșii conducători remarcabili și devotați care au predat aici se numără Preasfințitul Gherasimos Papadopoulos, Episcop de Abydos. Venit în 1952 pentru a preda Noul Testament. Când ÎPS Gherasimos a zărit frumosul campus din Brookline, Massachusetts, a spus: „Pentru prima dată în viața mea, am simțit profund că aparțin aici.” Primii 42 de ani din viața lui au fost o vreme de pregătire. Dar acum, în cele din urmă, mâna lui Dumnezeu l-a călăuzit pe dealul sacru de la „Sfânta Cruce”, unde a fost chemat să-și petreacă a doua jumătate a vieții, ca om smerit, iubitor și drept înaintea lui Dumnezeu. S-a dăruit cu totul slujirii școlii și, prin aceasta, Bisericii din America.

Într-o dimineață, vorbind seminariștilor despre citirea Scripturii, se vedea că era foarte bine pregătit, ne-a spus că ar trebui să citim Scriptura în fiecare zi. „Chiar dacă ai citit aceste lucruri, citește-le din nou. De pildă, astăzi am citit Scriptura și e un verset pe care s-ar putea să-l știți, e din Ioan 3 cu 16.” Și am chicotit cu toții, pentru că era un verset bine cunoscut. El a continuat: „Dar astăzi l-am citit într-un mod foarte diferit, iar Dumnezeu mi-a spus: ‘Dumnezeu l-a iubit atât de mult pe Gherasimos, încât i L-a dat pe Fiul Său Cel Unul-Născut.’ Trebuie să-ți pui numele acolo și să-ți amintești că Dumnezeu te-a iubit atât de mult, încât ți L-a dat pe Fiul Său Cel Unul-Născut.”

Obișnuiam să merg sus și să stau cu el ore întregi, noaptea. Și a venit o vreme când citeam Evangheliile și Epistolele în greacă, iar el mă oprea. La un moment dat devenise puțin enervant: nu mai puteam rosti două cuvinte, și el mă oprea mereu. Dar a fost amuzant pentru că eu cred că din toate lecțiile pe care le-am învățat la seminar, această tâlcuire practică a Evangheliilor a fost atât de profundă, încât a rămas cu mine până astăzi. Și felul în care sublinia anumite cuvinte-cheie, apoi se oprea și ne explica teologia din spatele lor.

De fapt, acum două săptămâni, citeam Epistola la o înmormântare. Și citeam cum m-a învățat să citesc. Și, dintr-odată, pe când mă pregăteam să citesc Epistola, oamenii au început să spună: „Amin, amin, amin!” Și m-am gândit imediat la episcopul Gherasimos, care mi-a explicat cât de important este să citești, să înveți și să spui într-un anumit fel textele liturgice.

Anii tinereții 1910 – 1934

Ilias Papadopoulos s-a născut în 1910 în micul sat grecesc Buzi, sus, în munții provinciei Corint. Fiind unul dintre cei zece copii, era mereu un băiat bun și răbdător, cu un simț al demnității și un spirit de perseverență, pe care le moștenise de la părinții săi evlavioși, Ioannis și Athanasia.

Da, cred că era cel mai mic din cei 11 copii ai lor. Tatăl lor a fost păstor în sat, iar mama sa se ocupa de gospodărie, de gătit și de toate celelalte. Tatăl său era un om sever, dar își iubea foarte mult familia. Era devotat familiei și muncea toată ziua pentru toți. Mama lui avea un altfel de caracter. Ea era foarte deschisă, foarte primitoare. Se dăruia familiei și întregului sat. Ilie cel mic și toți copiii [au moștenit] o credință puternică. El avea foarte multe icoane de la părinții lui. De asemenea, a moștenit hărnicia tatălui său, dar și credința mamei sale. A vorbit până la sfârșitul [său pământesc] despre credința mamei sale.

După șapte ani de educație elementară la vârsta de 13 ani, Ilie a început să lucreze pentru unchiul său ca vânzător de alimente. Apoi a ucenicit la un pantofar în orașul Nemea, aproape de Corint, și apoi s-a mutat în orașul Patras, în Peloponez, unde viața lui duhovnicească a început să se contureze. Acolo participa la predicile de seară ale Sfântului Ghervasie Paraskevopoulos, un ucenic al Sfântului Nectarie de Eghina, un om sfânt, cunoscut în toată lumea. El a început să se spovedească la acest părinte duhovnicesc care l-a călăuzit în viața duhovnicească și în viața liturgică a Bisericii. A început să citească și Viețile Sfinților, și a fost inspirat îndeosebi de viața Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu.

Arhimandritul Ghervasie Paraskevopoulos era un preot-călugăr cunoscut în Patras. Era foarte cunoscut pentru predicile zilnice și pentru că săvârșea zilnic Sfânta Liturghie pentru toți oamenii. Era foarte iubit în orașul Patras. Și când tânărul Ilie avea aproape 16 ani, sau 15, nu știu exact, a plecat cu niște prieteni să-i asculte învățătura. Părintele Ghervasie a priceput că el își dorea foarte mult să-și dedice viața lui Dumnezeu. A mai așteptat o vreme, nu știu exact, dar când s-a simțit pregătit, a plecat mai întâi la Mănăstirea Megaspileon. Era o veche mănăstire. Și a ascultat de părinții de acolo, după ce le-a spus că vrea să rămână și să devină călugăr.

În 1928, la vârsta fragedă de 18 ani, Ilie a părăsit în secret lumea și s-a mutat la mănăstirea istorică Megaspileon, lângă Kalavrita. Acolo a fost frate începător timp de doi ani, fiind inițiat în căile monahismului, în ascultare și în slujire, sub îndrumarea Starețului Dorotheos. Dar sufletul său căuta mai mult, mânându-l să caute o viață și mai ascetică. Călătoria l-a condus spre republica monahală a Sfântului Munte. Acolo, ca novice, Ilie a fost primit la Schitul Sfintei Ana, sub îndrumarea duhovnicească a Bătrânului Hrisostomos. Nu mult după aceea, Ilie a fost tuns în monahism, pe 21 noiembrie 1929, la Mănăstirea Marea Lavră, unde i s-a dat numele Gherasimos.

În peninsula atonită, călugărul Gherasimos a învățat să creadă profund și să trăiască cu fidelitate tradiția sfântă a Bisericii. Studiile ulterioare în teologie și filozofie doar au confirmat credința lui de nezdruncinat, făcându-l mai conștient și mai dedicat adevărului credinței sale.

Era un om profund reflexiv și inteligent, care cunoștea cu adevărat și împărtășea iubirea lui Iisus Hristos. De aceea, când l-am întâlnit prima dată, am fost foarte intimidat. După cum am spus, întâlnirea cu un om ca el poate fi intimidantă. Dar, când ajungeai să-l cunoști și îl vedeai în clasă, când îl vedeai mergând prin campus, obișnuiam să glumim că nu eram siguri dacă picioarele lui ating pământul. Părea întotdeauna mai presus de toate. Era un om care, în chip real, trăia în lume, dar nu era din lume.

Deși nu l-am întâlnit pe ÎPS Gherasimos în persoană, după trecerea lui la Domnul, obișnuiam să-i cer sfatul și rugăciunile la mormântul său, lângă Capela Sfintei Cruci, când eram studentă acolo. Și trăiam în campus, în casa studenților, cu soțul meu care era încă student. Într-o vreme deosebit de dificilă, când fiul nostru a fost internat cu mai multe probleme de sănătate, și se afla între viață și moarte. A fost foarte greu; ne luptam pentru viața lui și ne rugam [intens], și, stăteam la căpătâiul lui în spital, nu ne puteam aduce copilul acasă. Iar soțul meu și cu mine aveam de-a face cu un stres intens în moduri foarte diferite. Și asta mi-a cauzat și mai multă suferință, căci nu eram cu adevărat într-un cuget și nu reușeam să ne mângâiem unul pe altul. Când m-am dus la mormânt, era întuneric și i-am spus tot ce aveam pe inimă, am plâns și nu-mi amintesc cuvintele pe care le-am spus. Dar îmi amintesc că l-am implorat să ne ajute ca eu și soțul meu să știm cum să facem față situației și stresului care exista și în căsnicia noastră.

Trebuie să adaug că am fost în acel moment extrem de supărată pe soțul meu, pentru că eram proaspăt căsătoriți și nu-i știam stilul de a face față [situațiilor]. Așa că am confundat comportamentul său, crezând că nu-i pasă. Eram furioasă, foarte furioasă, când eram la mormânt. Și când am început să plâng și să-mi revărs rugăciunile – pot atribui asta doar rugăciunilor episcopului pentru mine – am simțit că dragostea a început aproape imediat să crească în mine. Și am auzit un mesaj care spunea: „Mergi la el!” Și am știut că era vorba de soțul meu.

Așa că am fugit la casa studenților căsătoriți. Am zburat până sus, iar soțul meu m-a auzit alergând pe scări, pentru că a deschis ușa când m-am apropiat de ușă. Și îndată m-am aruncat în brațele lui. El părea puțin confuz. Dar nu există altă explicație pentru dragostea pe care am simțit-o — se datora mijlocirilor episcopului. Dumnezeu mi-a schimbat inima și m-a ajutat să iubesc.

Preoția și studiile universitare 1934-1952

Cu binecuvântarea de a pleca de la Sfântul Munte pentru studii suplimentare, călugărul Gherasimos a mers în lume în luna mai a anului 1934, fiind sub ocrotirea ÎPS Damaschin din Corint, mai apoi Arhiepiscop al Atenei – în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe 17 iunie 1935, a doua zi după Rusalii, praznicul Duhului Sfânt, ÎPS Damaschin l-a hirotonit diacon pe monahul Gherasimos. A mers la seminarul din Corint precum și la seminarul din Artha, unde a absolvit în anul 1938. Apoi și-a continuat studiile teologice la Universitatea din Atena. Pe 29 martie 1941, diaconul Gherasimos a fost hirotonit preot de către ÎPS Mihail din Corint, care mai târziu, ca Arhiepiscop al Americii, l-a invitat pe Pr. Gherasimos în SUA. El a slujit ca preot în Biserica Sf. Dionisie din centrul Atenei, în același timp, continuând cursurile la universitate. Părintelui îi plăcea să citească și să studieze teologia. A luat diploma în luna ianuarie a anului 1944, în anii dificili ai ocupației germane a Greciei. Unul dintre cei mai influenți profesori ai săi din Atena a fost filosoful proeminent și academicianul Nicholaos Louvaris.

În 1945, la scurt timp după absolvirea facultății, Pr. Gherasimos a fost numit secretar al Bisericii din Corint, iar câțiva ani mai târziu a fost chemat să slujească ca preot paroh la Biserica Ortodoxă Greacă a Mântuitorului în München, din Germania. Astfel, în septembrie 1947, fără nici o ezitare, era în drum spre Germania. În timp ce slujea mica comunitate ortodoxă de acolo, Părintele Gherasimos a învățat suficient de bine limba germană încât să urmeze cursuri la Universitatea din München, unde s-a concentrat pe studiul filozofiei grecești și pe Noul Testament.

Setea lui de a învăța în continuare nu a fost niciodată stinsă în întregime. Mintea și inima i-au fost mereu testate de marile taine ale credinței și vieții, în special de legătura dintre filozofia greacă clasică și gândirea teologică creștină. În timpul șederii sale în Germania, a studiat sub îndrumarea profesorului Romano Guardini, unul dintre cei mai importanți intelectuali romano-catolici din sec. 20. Părintele a început cercetarea și asamblarea materialelor pentru prima sa carte, care a fost publicată la Atena în 1954, sub titlul „Filosofia greacă ca pregătire pentru creștinism.”

Episcopul a fost cu siguranță o enigmă pentru mulți dintre noi pentru că eram studenți, încercam să devenim savanți și teologi. Dacă am ajuns vreodată… Dar el era monah până în adâncul ființei sale, și în felul de a trăi zi de zi. Tăia copacii, planta răsaduri și curăța florile uscate din campus. Trăia în mijlocul naturii ca în creația lui Dumnezeu. Și cred că și noi eram o parte a acelei creații, și el ne-a dat la fel de multă atenție ca și tuturor celor care erau mereu acolo: copacii, florile și peștii din iaz. A fost foarte generos în dragostea sa pentru toată creația.

Îi plăcea să stea afară și să lucreze. Și, de fapt, când l-am invitat să iasă ca să-l vadă pe Patriarhul Atenagora la National Retreat Center – unde lucram vara în Wyoming, la vest de Cheyenne – a venit și i-a plăcut acolo. Îi plăcea la centrul de retragere și făcea lucruri diferite. Și când copiii îl luau într-o drumeție pe jos la munte, el nu mergea pe jos cu ei. Dar câțiva dintre noi rămâneam în urmă, el îngenunchea și noi spuneam: „Ce faceți?” Și el spunea: „Mă întind și trag un pui de somn.” I-am spus că vom găsi o pătură sau un prosop, ca să se întindă. El a zis: „Nu, nu, acele de pin, frunzele și iarba sunt foarte bune.” Se întindea și trăgea un pui de somn. Apoi se ridica și pleca mai departe.

Părintele George Pyle și cu mine ne întrebam: „Unde e Gheronda?” Și am văzut niște vaci venind. „Doamne, centrul se va închide, pentru că episcopul Gherasimos a fost călcat în picioare de vaci.” Și vacile veneau la el, poate la șase, opt, zece metri distanță, se uitau la el, iar el le binecuvânta. Și apoi a bătut încetișor din palme, și le-a spus: „Așa! Bine, mergeți acasă!” Iar vacile s-au întors și au plecat. Adică, avea o relație minunată, cel puțin în acel caz, cu animalele. A fost uimitor.

Profesor și episcop în America 1952 – 1977

În anul 1951, părintele Gherasimos s-a întors la Atena, unde Michael Konstantinide, fostul Mitropolit al Corintului, care îl hirotonise preot pe părintele Gherasimos, a fost chemat să slujească la Arhiepiscopia ortodoxă greacă din America de Nord și de Sud, sperând ca și părintele Gherasimos să se mute în America. În timp ce chibzuia la următorii pași ai vieții sale, Părintele Gherasimos a slujit ca părinte duhovnicesc al studenților care locuiau la Diakonia Apostolică – reședința studenților Bisericii Greciei. Când tânărul episcop Athinagoras din Elea, pe când slujea în California și ulterior ca director al Seminarului „Sfintei Cruci”, a vizitat Atena în martie 1952, l-a căutat pe părintele Gherasimos și a extins din nou o invitație personală în numele Arhiepiscopului Michael, pentru a călători în America. Astfel, la 3 iulie 1952, Părintele Gherasimos Papadopoulos a sosit la New York unde a fost întâmpinat de Episcopul Iezechiel Zukalas și a primit îndată însărcinarea de a preda la Seminarul „Sfânta Cruce” în Brookline, Massachusetts.

Până acum, și-a petrecut viața învățând cu sârguință și trăind credința. Acum, Dumnezeu îl călăuzise către un loc unde putea împărtăși credința, învățătura și experiența sa tinerilor seminariști. În timpul primului său deceniu în Statele Unite, arhimandritul Gherasimos Papadopoulos a slujit la Școala de Teologie Ortodoxă Greacă „Sfânta Cruce”, predând Noul Testament, slujind ca preot, cultivând viața duhovnicească a elevilor și împlinind și sarcini administrative ale școlii, fiind chiar, pentru o vreme, decan. Ani mai târziu, după cum a povestit în memoriile sale, cei 10 ani de început la „Sfânta Cruce” au fost cei mai buni ani din viața lui, în sfârșit își găsise chemarea pentru a preda Noul Testament și a călăuzi pe studenți în viața rugăciunii.

Ori de câte ori a fost abordat, în orice circumstanță a vieții, fie în cantină, în capelă, sau când lucra la tufișurile din campus, sau când conducea undeva, sau la orele de curs, simțeai că te afli în prezența lui Dumnezeu. Ceva special. Prezența lui Hristos a strălucit prin Părintele Gherasimos. S-a nevoit și a ajuns să fie un creștin adevărat. Avea o profundă cunoaștere de sine. El L-a trăit zilnic pe Hristos. Era întotdeauna la fel – în sensul de a trăi prezența lui Hristos. Am fost inspirați de aceasta și de pilda vieții sale, și de înțelepciunea experienței sale.

Era atât de mult admirat și iubit de studenți, încât a câștigat porecla Părintele Kap, un acronim grecesc pentru Gherasimos: κατανόηση – înțelegere, αγάπη – iubire, πίστι – credință, iar în engleză, Părinte UAF, un acronim pentru Gherasimos; understanding — înțelegere, love – iubire, faith – credință. Dar dragostea lor era reciprocă, pentru că și Părintele Gherasimos i-a iubit mult pe elevi, școala, și orele de Noul Testament; toate acestea erau strâns unite în inima și în viața sa.

Acestea au fost cele trei cuvinte-cheie pe care le repeta de multe ori elevilor, că trebuie să ai înțelegere în relații, și să-l primești pe celălalt în inima ta. Îl cunosc, îl înțeleg [pe aproapele] îi simt durerea sau bucuria; sunt părtaș la acestea. Îi fac loc în inima mea, în adâncul inimii mele. Și nu poți face asta decât dacă iubești. Și trebuie să iubești în felul în care Iisus a iubit și ne-a cerut să iubim, necondiționat. Și credința este principiul călăuzitor al vieții. Nu se poate face nimic fără credință. Credință în bunătate, în frumusețe, în adevărul credinței noastre creștine, în Dumnezeul biruitor. Așa că Dumnezeu S-a făcut om pentru Gherasimos, persoana cu înțelegere, iubire și credință.

După refuzul de a deveni episcop, în 1962 Arhimandritul Gherasimos a acceptat cu ezitare să fie hirotonit Episcop de Abydos, pentru a sluji eparhia din Boston, în timp ce a continuat să predea la seminar pentru următorii cinci ani. În 1967 a fost transferat la eparhia din Pittsburgh – unde a slujit încă 10 ani ca episcop al acestui district. În Pittsburgh, și-a păstrat dragostea pentru predarea Noului Testament – prin studii biblice și predici, precum și conferințe pentru clerici, mireni și tineri. Episcopul a fost foarte iubit în timpul șederii în Pittsburgh, mai ales datorită personalității sale calme și senine.

Și, la început, soțul meu știa că el era profesor de Noul Testament la școala noastră teologică. Și l-au întrebat dacă el ar fi dispus să predea și preoților săptămânal. Și răspunsul său a fost: „Chiar crezi că vor asta cu adevărat?” Și părintele George a răspuns: „Cu siguranță!” Așa că în fiecare marți dimineața, orice cleric era disponibil, mergea la eparhie, iar ÎPS le ținea o lecție despre viitoarea evanghelie de duminică. În timpul acelor două ore petrecute împreună, s-au legat multe prietenii între clerici, pentru că se vedeau atât de des. Și plecau de la întâlnire foarte pregătiți să-și scrie predicile pentru Sfânta Liturghie de duminică. A fost o mare oportunitate pentru toți.

Este încă pomenit cu drag de oamenii care erau acolo atunci. Sunt însă oameni care încă îl pomenesc, desigur, în campus și la tabăra „Nazaret.” Când lucrezi cu tinerii, lași o impresie puternică asupra lor. Directorii de tineret de atunci, care încă susțin tabăra, au fost formați de lucrarea sa în campus. Nu au decât amintiri frumoase și plăcute despre el.

Nu știu cât timp a slujit aici, cred că 10 ani, dar sunt foarte conștient că merg pe urmele sfinților.

După un deceniu de slujire pastorală acolo, ÎPS Gherasimos a cerut să fie eliberat din postul său administrativ de episcop din Pittsburgh. Deci, după săvârșirea sfintei liturghii cu arhiepiscopul Iacovos la Catedrala Sf. Nicolae din Pittsburgh, credincioșii l-au cinstit pe iubitul lor episcop și păstor, printr-un banchet de rămas-bun, la 19 iunie 1977. Nu după mult timp ÎPS a fost invitat în mod providențial încă o dată să se întoarcă în campusul Seminarului „Sfintei Cruci” – prima lui iubire în America, de pe Dealul Sfânt din Boston.

Amintirile mele despre ÎPS Gherasimos ca episcop, au fost că el era un om foarte bun. Nu cred că îi plăcea să administreze. A evitat controversele cât de mult a putut, și era foarte dezamăgit când era nevoie să înfrunte comunitățile, consiliile parohiale, și indivizi care nu au fost oameni ai Bisericii. Și de aceea cred că s-a retras cam devreme. Ar fi putut rămâne mai mult. Dar el nu a vrut să se ocupe de administrație. Era mai interesat de seminar și de seminariști, unde avea mai mulți fii duhovnicești decât oricine altcineva, în istoria seminarului, cred, de la înființarea sa până la sfârșitul anilor 1970. Era un om iubit care iubea Biblia. Îi plăcea să-și împărtășească credința cu tinerii mai mult decât mersul la parohii și având de a face cu controversele consiliului parohial și toate celelalte.

Părintele iubea marea. Îi plăcea să înoate. Ei bine, nu am făcut-o foarte des, dar când am fost șoferul lui, ne duceam la plajă în locuri ferite, din când în când. Îmi amintesc că mă plimbam pe malul mării. Era o zi frumoasă, calmă, cu o adiere foarte blândă, și cu valuri mici care se îndreptau spre noi. Și mă uitam la valuri, și observam cât de caldă sau rece era apa. Dar el mi-a spus: „Vezi valurile astea venind spre noi? Așa e harul lui Dumnezeu. În fiecare zi se revarsă spre oameni.”

Unchiul nostru Gherasimos a vizitat Schitul Sfânta Ana. Cred că era o sărbătoare, o priveghere, ceva de genul ăsta. Nu știu ce anume. Și a cerut să stea cu preoții din schit, la Sfânta Liturghie. Dar ei l-au refuzat pentru că el avea părul retezat. Și el a spus: „Nu e nicio problemă. Voi sta în spate să mă rog.” A stat într-o strană, în spatele bisericii. Și la sfârșitul Sfintei Liturghii, un călugăr de acolo, din împrejurimi, a venit și i-a întrebat pe frați, pe preoți: „Cine este acel călugăr, acel preot de acolo?” Și i-au spus că e un episcop din America. „Și de ce nu a participat la Sfânta Liturghie?” Și au răspuns: „Are părul scurt și l-am refuzat.” Și acel călugăr le-a spus preoților: „Ce ați făcut? Știți că am văzut un porumbel, un porumbel alb, stând deasupra capului lui toată noaptea? Și am văzut păsări negre deasupra capului vostru. Ce ați făcut? Știți ce ați făcut?”

Părinte duhovnicesc în America 1977-1995

Faza finală a slujirii ÎPS Gherasimos a început în 1977, când s-a întors în campusul „Sfintei Cruci” și a trăit într-un simplu dormitor studențesc aproape de capelă. Aici și-a petrecut următorii 18 ani din viață, fiind cunoscut și respectat de generații de studenți, care au venit să-l cunoască, atât în capelă cât și în clasă, în sala de mese și ca părinte duhovnicesc, ca slujitor, ca un predicator prolific și ca un lector dedicat. El a fost profund iubit ca un om blând și plăcut, o prezență sfântă și un izvor de inspirație pentru întreaga comunitate.

Episcopul Gherasimos a fost întotdeauna un evanghelist în adevăratul sens. Lucrarea sa era să-L proclame pe Iisus ca Dumnezeu și Mântuitor. Asta a fost exact concentrarea și pasiunea permanentă a ÎPS Gherasimos, un evanghelist. Ca profesor, era foarte inspirat și foarte metodic, și aș spune, de asemenea, extrem de muncitor, insistând să transmită informații reale, cunoștințe reale. Ura dezinformarea, ura informațiile pe jumătate. El a vrut întotdeauna să aibă plinătatea și precizia totală – mai ales în învățătura sa legată de evanghelie, de ortodoxie, de Biserică. Așadar, era un evanghelist, profesor și păstor – un păstor cu o dispoziție foarte, foarte iubitoare, dar în același timp, foarte înțelept. Nu i-a plăcut ideea de a avea adepți. A încercat să-i pună pe oameni să-L urmeze pe Iisus. Centrul vieții lui era Iisus, nu propria persoană. Nu era genul de persoană care voia să aibă oameni dependenți de el. Forma oameni liberi, în relații de libertate și iubire, crezând și acceptându-L pe Hristos. Deoarece pentru ÎPS Gherasimos de Abydos Hristos a fost Alfa și Omega, începutul și sfârșitul și centrul tuturor lucrurilor.

În anii petrecuți la „Sfânta Cruce”, ÎPS Gherasimos a călătorit frecvent în întreaga țară pentru a vizita parohiile și a-i sfătui pe fiii săi duhovnicești – clerici și laici. El a ținut prelegeri și a oferit îndrumare clericilor și tinerilor; o lucrare misionară care l-a făcut cunoscut unei game largi de oameni din întreaga națiune. Primea mereu invitații de la foști studenți, acum hirotoniți clerici, care aveau parohii în toată Arhiepiscopia ortodoxă greacă din America de Nord și de Sud.

În această perioadă ÎPS Gherasimos, de asemenea, a scris câteva studii teologice semnificative. „Ortodoxia, credința și viața” – vol. I despre Hristos în Evanghelii și vol. II despre Hristos în Biserică. Ambele cărți au fost publicate de editura seminarului – în 1980 și, respectiv, 1981, în timp ce o ediție greacă a lucrării sale a apărut și la Atena în 1980. Aceste volume populare au fost urmate de „Reflecții asupra credinței și vieții noastre ortodoxe”, în 1995, care cuprinde capitole importante și inspirate asupra planului divin de mântuire în Hristos, asupra mântuirii noastre prin pătimirile lui Hristos, și asupra vieții noastre creștine – ca o chemare la sfințenie. Lucra și la alte trei lucrări: „Așteptarea eshatologică a Bisericii”, „Rugăciunea Ierarhică a lui Hristos”, și un comentariu la Evanghelia după Ioan. Din păcate, aceste trei cărți au apărut doar după moarte. Comentariul la Evanghelia după Ioan a fost publicat în octombrie 2010, marcând un veac de la nașterea sa. A coincis și cu o celebrare, care a ținut o săptămână, ce viza viața și munca ÎPS Gherasimos, 15 ani de la binecuvântata sa odihnă în Domnul.

De la bun început, când am ajuns să-l cunosc pe ÎPS Gherasimos, am observat că mereu pregătea note de curs. Și, de fapt, el a avut o echipă de elevi care tipăreau aceste note și le puneau la dispoziție pentru fiecare curs. Aceasta le-a îngăduit studenților la ora de curs, să asculte prelegerea – care pe vremea aceea era în greacă – și să adauge notițe suportului de curs, în timp ce absorbeau prelegerea. Deci, era vizibil în acele notițe care erau mereu scrise, rescrise și revizuite că sfinția sa a fost capabil, mai târziu, să le aștearnă laolaltă și să fie publicate, în cărți. Erau acele notițe de curs de la începutul orelor noastre cu el, în primii ani de pregătire.

Pentru el, scrierile lui preferate din Biblie – dacă există astfel de lucruri – cred că era Evanghelia lui Ioan și scrierile Sf. Pavel. Pentru că acolo îl vedeam cum reflecta asupra tainei lui Hristos Însuși. Această relație a lui Dumnezeu cu umanitatea, prin Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a făcut trup, această experiență mistică a lui Hristos, pe care ucenicul cel iubit ne-o transmite în Evanghelia lui Ioan, și încercarea lui Gheronda de a trăi această experiență mistică a relației cu Dumnezeu în Hristos. De aceea, Evanghelia lui Ioan era atât de importantă pentru el, precum este și pentru tradiția creștină ortodoxă. Și apoi epistolele Sf. Pavel, pentru că acolo Sf. Pavel meditează de nenumărate ori la Taina Crucii. Și puteți vedea uneori în gândurile lui Gheronda acest interes pentru Cruce: de ce a devenit Dumnezeu om și, în cele din urmă, a trebuit să moară pe Cruce? Nu putea fi altă cale ca Dumnezeu să mântuiască lumea? Cred că răspunsul lui la această întrebare este: „Dumnezeu a făcut așa, numai Dumnezeu știe de ce, e o taină. Dar Dumnezeu a făcut-o astfel ca să ne arate exemplul suprem al iubirii jertfelnice – moartea lui Hristos pe cruce – pe care toți suntem chemați să-L urmăm, în felul în care ne trăim viața creștină.”

Ei bine, scrierile pe care le folosesc de la sfinția sa sunt cărțile pe care părintele Peter Chambarras le-a tradus în engleză. E un set de două volume. În ele, Preasfințitul tâlcuiește verset cu verset. Folosesc uneori citate din ele în predicile mele, pentru a ilustra anumite idei și pentru a sublinia că a fost un om genial. Iar ceea ce avea de spus rămâne foarte important și actual pentru cei pe care îi păstoresc și pentru noi, cei de astăzi.

Când eram la seminar, era deja retras din activitate. Și era la capelă aproape în fiecare dimineață, pentru slujba Utreniei. Și uneori îi cereau să slujească în cazul în care unul dintre preoți avea probleme în trafic sau orice altceva și nu venea la timp. La sfârșitul Utreniei, rostea întotdeauna câteva cuvinte: o scurtă predică în care tâlcuia Evanghelia zilei. Iar mesajul, aproape întotdeauna, avea în centru mesajul lui Hristos: iubirea. Asupra ei stăruia mereu. În esență, relația cu Hristos, relația cu Dumnezeu, este o relație întemeiată pe iubire.

După o viață bogată și împlinită, după o călătorie lungă și plină de sens, călăuzit de mâna lui Dumnezeu și plin de Duhul Său, ÎPS Gherasimos a murit în pace după o boală scurtă în ziua de după Rusalii, la praznicul Sfântului Duh, chiar la 60 de ani de la hirotonia sa întru diacon. A murit pe 12 iunie 1995, cu trei luni înainte de a împlini 85 de ani. O aniversare surpriză și un volum omagial, ca tribut pentru viața și slujirea sa, erau pregătite pentru câteva luni mai târziu, la 10 octombrie 1995.

ÎPS a cerut să primească Sfânta Împărtășanie din Potir, nu din rezerva pentru bolnavi, cum se obișnuiește în cazul bolnavilor din spital. Dorea să se împărtășească din Potirul Sfintei Liturghii. Părintele Elke a spus atunci că mă va însoți. În acest caz, m-am dus în veșminte, după ce săvârșisem Sfânta Liturghie. Părintele m-a dus la spital, în tăcere. Nu vorbim când mergem cu Sfintele Taine. Este o continuare a Sfintei Liturghii, a împărtășirii din ea. Ca să nu banalizăm această clipă.

Am mers cu mașina în tăcere și rugăciune și am mers direct în camera lui. Părintele Elke a citit rugăciunile dinaintea Împărtășaniei, și aceasta a fost o binecuvântare, pentru că nu eram în stare să spun nimic. Eram în lacrimi. Am făcut cele cuvenite, dar părintele Elke a rostit toate rugăciunile. Preasfințitul a primit Sfintele Taine cu bucurie. Sunt foarte recunoscător că Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel, încât eu să fiu cel care i-a dat Sfânta Împărtășanie pentru ultima oară.

Familia a hotărât să ne rugăm pentru ieșirea sufletului său, fiindcă nu avea rost să-i prelungim suferința. Am citit rugăciunile la ieșirea sufletului, în camera de spital, ca Domnul să fie milostiv cu el și să-i primească sufletul minunat, și să-i dea odihnă trupului. Am terminat slujba și, după o vreme, am plecat. Și înainte să ajung acasă, am primit un telefon de la nepotul lui, că a murit. Și m-am întors la spital să fiu cu el. Și acolo am săvârșit o slujbă pentru cei adormiți. Iubitul nostru episcop a trecut în iubirea veșnică.

Slujba înmormântării a fost săvârșită în preaiubita capelă a Seminarului, unde a fost primul înmormântat în noul cimitir din spatele altarului. Acum, sfintele sale moaște, împreună cu amintirea întregii sale vieți, sunt neîncetat pomenite și cinstite ca pe un altar sfânt, pe acest deal sfânt al campusului seminarului cunoscut ca Hellenic College și Școala de Teologie „Sfânta Cruce”. Un episcop de neuitat, mentor și Gheronda, va rămâne întotdeauna un dar prețios pentru Biserica noastră, pentru totdeauna o comoară pentru aceste meleaguri. Viața lui lungă și virtuoasă, de la Buzi Corint, la Boston Massachusetts, slujind ca profesor dedicat, un episcop iubitor și un bătrân umil. A făcut vizibilă și palpabilă prezența luminoasă și realitatea sfințeniei în lumea și în vremea noastră – nu doar pentru acest seminar și colegiu, dar și pentru conștiința colectivă a Bisericii Ortodoxe Grecești din America.

Doamne, mi-e dor de el. Mereu îmi lipsesc ochii lui. Câteodată întâlnești oameni care îți vor aminti de alți oameni. Și când întâlnesc pe cineva care îmi amintește de sfinția sa, mereu e interesant. Dar era vorba de dragostea lui. Și nu vorbea mereu, o simțeai. E greu de spus în cuvinte. Uneori nu vorbeam prea mult, dar i-am simțit interesul, grija, dragostea. Da, îmi lipsește.

Cred că trebuie să ți-l amintești ca un om credincios, ca un om al iubirii, ca un om care a îmbrățișat toată lumea care venea la el și oferea din bogăția sa de cunoaștere duhovnicească.

ÎPS Gherasimos, Părintele Americii, ar trebui să fie amintit ca un chip echilibrat al monahismului în comunitate. Nu s-a închis într-o sihăstrie; nu era un isihast retras într-o chilie. A trăit viața monahală, dar a trăit-o în societate. Și a încercat să aducă acel duh de pace în viața de zi cu zi a fiecărui elev care a fost acolo. Și din acest motiv, l-am privit ca pe un făcător de pace. Dacă cineva a fost de gând să calmeze apele, dacă cineva ar fi vrut să aducă liniște, acela era ÎPS Gherasimos. El nu era în acord cu căile lumii, dar era în același duh cu Cerul, oferind remedii pentru probleme duhovnicești.

El ne oferă un exemplu foarte adecvat de o combinație de trei lucruri, un evanghelist pasionat și dedicat – în adevăratul sens al Evangheliei, un profesor foarte inspirat, dar și extrem de organizat, un profesor eficient și un păstor iubitor, prudent și înțelept. Mi-e foarte dor de prezența lui smerită și iubitoare, care a fost suficientă pentru a face harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu, Tatăl, și împărtășirea Duhului Sfânt o realitate palpabilă pentru cei care l-au cunoscut și care l-au iubit până la sfârșit.

ÎPS Gherasimos de Abydos a fost cu adevărat un om autentic, harismatic și delicat, care a trăit în și pentru Hristos, care i-a călăuzit și pe alții să ducă o viață bună și creștină. El a studiat, a învățat și a întruchipat vestea bună a Evangheliei fiind un martor viu al Tradiției Bisericii și al Sfinților. Acum, el se află în odihnă, fiind unit nedespărțit de cei care l-au inspirat de-a lungul vieții sale: Domnul și Mântuitorul său, Preaiubita Născătoare de Dumnezeu, și toți Sfinții pe care căuta să-i imite. Ca și ei, în Biserica cerească, el mijlocește pentru noi toți, pentru Hellenic College și pentru „Sfânta Cruce”, dar și pentru toți creștinii din America.

Preaiubite Înaltpreasfințite și Părinte al Americii, pomenește-ne și pe noi în Împărăția lui Dumnezeu! Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!