Părintele Pimen Vlad: Despre femeia contemporană

Vizionați un cuvânt al părintelui Pimen Vlad care cu mult har și discernământ dă sfaturi întâi de toate femeilor din zilele noastre. Părintele vorbește despre femeia contemporană, începând de la constituția femeii și analizează diferitele aspecte ale relațiilor interpersonale, ale problemelor de familie cu o atenție specială dată sexului frumos.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

– Părinte Pimen, vă rog frumos să dați un cuvânt pentru doamnele acestea de pe grup care vă urmăresc cu mare interes și nu numai ele, și asta vă spunem cu sinceritate că și soțiile noastre, multe de aici, au evlavie la cuvântul dumneavoastră și țin cont de sfatul dumneavoastră. Și pentru femeia de astăzi, că noi unde ne ducem ne ceartă părinții, ne ducem la Prodrom, ne ducem încolo: Fiți mai buni, lăsați femeile, lăsați tutunul, lăsați tot, tot, tot. 

– Lăsați femeile străine nu pe ale voastre.

– Și cumva și o mângâiere pentru ele sau un cuvânt. Că pe noi ne întreabă, ce v-au zis părinții? Și noi nu putem să transmitem. Simțim în sufletul nostru ce trebuie să le spunem dar nu avem cuvinte.

Facerea

– Să nu uităm ce-o făcut Dumnezeu la început. Și l-a făcut Dumnezeu pe om. A luat țărână și noi așa vedem omenește ca și cum am face noi, pui cu apă, amesteci, l-o lucrat să iasă frumos, cam așa ceva. Așa e exprimarea, acum Dumnezeu cu atotputernicia lui cum l-o făcut pe om. Apoi o spus, e bine să nu fie bărbatul singur, să-i facem lui un ajutor. Și ce-o făcut Dumnezeu, n-o mai luat din nou țărână. L-o adormit pe Adam și-o luat din coasta lui. Coasta lui unde-i? Aici. În zona inimii, da? Pentru că nu putea spune din inima, da zice: din zona inimii. Și de ce-o făcut asta Dumnezeu? Pentru ca întotdeauna femeia să fie la inima bărbatului.

Bărbatul când se îndrăgostește de o femeie, o are la inima lui. Adică de aici o fost luată femeia și atunci imediat ajunge la inima lui. Și atunci ce-o spus Dumnezeu, să-i facem ajutor pe măsură, deci ca să fie împreună. Deci n-o făcut Dumnezeu încă un bărbat, n-o făcut la ceea ce vedem acum în toată nebunia asta. Deci a întemeiat Dumnezeu prima familie cum se spune. Bineînțeles, după rânduiala care era trebuia să, nu ca nu se înmulțeau. Nu rămânea numai Adam și Eva în Rai. Dar nu exista felul ăsta de înmulțire dacă nu exista căderea.

Deci era cu totul altceva, spunea că prin cuvânt. Să facem un copil, și le dădea Dumnezeu un copil, tainele lui Dumnezeu erau diferite față de ceea ce este acum. După cădere s-a ajuns la lucrul ăsta. Dar i-o făcut împreună să fie împreună, cum se zice, unul la inima celuilalt. Ei trebuie să se completeze unul pe altul, că de-asta o spus că nu-i bine să fie singur. Deci femeia îl completează pe bărbat.

Femeia se va mântui prin naștere de prunci

După aceea, ce i-o spus Dumnezeu? Că femeia se va mântui prin naștere de prunci. Deci femeia care naște prunci și îi crește cum trebuie se mântuiește. Aceasta a spus ca o poruncă, ca o lege – femeia se va mântui prin naștere de prunci. Dacă ea omoară pruncii își dărâmă casa ei, asta sufletească. Își dărâmă mântuirea ei pentru că încalcă tocmai porunca asta i s-o spus – se va mântui prin nașterea de prunci.

Chipul omului este oglinda sufletului

După aceea, se spune despre Adam și Eva că n-o fost oameni mai frumoși ca ei, făcuți de Dumnezeu. Adică Dumnezeu când face ceva….. Și toate erau bune, perfecte. Și atunci au fost făcute toate foarte frumoase. Și în continuare toți care se nășteau erau foarte frumoși, că așa o fost Dumnezeu. Dar după aceea intervenind păcatul în lume, o început oamenii să devină mai…… Vedem un om., luăm așa. Dacă e un om curat, chiar de aspectul lui nu e super după standardele noastre care le vedem, nu ale lui Dumnezeu, așa ca aspect. Omul ăla devine frumos dacă starea sufletească radiază. Bucurie, ce are el interior, are legătura cu Dumnezeu, radiază. Și atunci devine un om frumos.

Să luăm la femei, dacă vorbim de femei. Deci femeile dacă vor să fie frumoase trebuie să aibă stare sufletească bună, frumoasă. Și asta înseamnă legătura cu Dumnezeu. Și în momentul acela emană o bucurie, devine o femeie care în jurul ei se strâng permanent persoane cât mai multe din cauză că atrage prin frumusețea sufletească. Deci transmite ceva frumos, o bucurie în interior. Nu-i nevoie să-și facă operații estetice, să înceapă să își umfle buzele să facă nu știu cum, sânii la fel că trebuie să arate nu știu cum, pentru că i se pare că nu e băgată în seamă. 

Sluțirea trupului

Deci asta e cea mai mare prostie, să-ți sluțești trupul crezând că devii mai frumoasă. Dar hai să o luăm așa ca bărbat, acuma sunteți bărbați, îți convine să iei o femeie de plastic? Că de fapt dacă și-o pus sâni de plastic, buze de plastic, pe unde-și mai pune, plastic. Îți convine să ai doar că arată aspectul. Dacă vrei aspect îți cumperi din astea care sunt prin magazine, cum le zice? – manechine, și ți le pui să arate aspectul frumos. Deci nu îți trebuie plastic îți trebuie o femeie naturală. Deci asta trebuie să fie femeia. Deci cum o făcut-o Dumnezeu frumos, pentru că până la urmă tot se duc în pământ. Plasticul nici nu mai putrezește prin mormânt, alea rămâne pe acolo.

Dar e tocmai ceva care nu corespunde cu natura asta a omului. Când Dumnezeu le-o făcut bune foarte, adică să intervii tu de parcă Dumnezeu n-o știut să facă. Stai că mă pricep eu mai bine. Cu ce te ajută toate lucrurile astea? Pentru că vedem, unii de la atâtea operații estetice o ajuns, le cădea nasul, le cădea nu mai știu ce, dat cancer că la un timp dau și în cancer din cauza asta, mai ales la sâni. Bagă plasticele astea și majoritatea în timp ajung și fac cancer de la asta.

Asta e fericirea?

Adică pentru ce lucrurile astea? Ce îți dorești de fapt? Adică dacă îți dorești într-adevăr o familie de care să te bucuri, nu îți trebuie toate lucrurile astea. Asta numai dacă îți dorești în afara familiei, nu ești mulțumit de bărbatul tău și vrei să te aprecieze ceilalți bărbați, să arăți bine când mergi pe stradă se uită toți după tine. Pentru ce lucrul ăsta? Găsești fericirea în asta că întorc capul după tine bărbații? Cu ce te încălzește dacă tu acasă în familie e dezastru. Stai și te cerți cu bărbatul, copiii toată ziua țipi la ei, cresc aia într-o stare de îi înnebunești, îi distrugi. Cu ce te ajută lucrul asta?

Adică asta e fericirea? Pentru că ai o vârstă până la care aspectul mai contează. După ce ai trecut de 40 de ani, încolo, poți să faci tu ce-ai face. Deci cu timpul își urmează cursul, asta este. Câte o dată vezi câte doi bătrânei d-ăștia care toată viața au trăit în pace în liniște, împreună. Și îi vezi de mână la 80 de ani plimbându-se, și îi vezi luminoși, frumoși. Adică e urmare la ce și-o trăit ei viața până atunci. Și-o trăit frumos cu dragoste, împreună, alături unul cu altul. Dor n-o fost totul lapte cu miere, greutăți, cutare, dar s-o susținut unul pe altul. 

Ce lași în urma ta?

Deci asta e adevărata viață, când ai ajuns la o vârstă mai înaintată să te uiți în urmă. Să îți faci tu un pic așa, cam ce ai făcut tu în viața aia. Nu numai ce ai făcut, dar ce ai lăsat în urma ta. Că spune undeva Sfântul Ioan Iacob are o poezie: De tot ce lași în urma ta, vei da un răspuns. Adică ce ai lăsat în urma ta? Adică ce model ai fost tu? că ai umblat toată ziua dezbrăcată pe străzi să se uite toți după tine? Adică ăsta e modelul care rămâne după tine când ai ajuns la o vârstă? 

Eu mă duceam acasă, era tata, avea peste 80 de ani și suntem 9 frați. Am vreo 20 de nepoți. Deci oricine intra în casă, unul din copii, din nepoți, ca-s mulți, toți au casele pe aproape, din una intră, iese. Era acolo ca la piață cum se zice. El se bucura pentru fiecare copil. Îi strălucea fața. Pentru că el se uita în urmă. Adică, măi, toți ăștia de la el o pornit. El atât de mic, mama la fel, 9 copii și toți ăștia la rândul lor, care ne-om dus în mănăstire, care s-o căsătorit, nepoți, toți, veneau, îi săreau în brațe, se jucau pe lângă el.

Deci îi strălucea fața, asta se uita el, se bucura el în urmă, uite nu am muncit degeaba. Ce-am făcut eu, m-am luptat, timpuri grele, cum o fost, orfan rămas de la timpul războiului, cap de familie de la 12 ani. Dar se uita în urmă acuma, atâția urmași a lăsat în urmă. Fiecare crescuți frumos. Trebuie să ajungi la o vârstă în care să te uiți în urmă.

Carieră vs copii

Și pentru că o fost vorba de femei și o femeie ajunge la o vârstă și se uită în urmă. Adică viața ei ce-o fost? O fost carieră. Că dacă alergi toată viața după carieră, o să se termine asta la un moment dat. Și te uiți, n-ai copii. C-am întâlnit femei pe la 40 de ani. Zic:

– Aveți copii?

– Nu.

– Dar de cât timp sunteți căsătorită? 

-10-15 ani

– Și?

– Păi încă nu ne-am programat. 

– Serios? nu prea înțeleg.

Eram odată întâmplător la o intersecție, trebuia să ies spre Bârlad și nu știam care e drumul. Am oprit oleacă și întreb pe o doamnă,

– Unde-i drumul spre Bârlad?

– Păi e asta, dar nu mă luați și pe mine că uite? era profesoară la un liceu și se ducea în direcția aceia.

– Bine, hai să vă iau.

Și pe drum am intrat în discuții. Căsătorită tot așa de mai bine de 10 ani și o întreb de copii. Că avea 40 de ani.

– Părinte încă nu ne-am programat. 

– Nu am înțeles

– De acuma să vedem

– Da sunteți căsătorită?

– Da, de 10 ani

Și acum făceam și eu pe prostul:

– Adică voi în 10 ani nu ați făcut dragoste niciodată?

– Nu asta, dar știți, o început ea cu explicații. Ne gândeam că de pe la anul poate.

– Să așteptați să vă mai dea Dumnezeu copii de acuma dacă i-ați omorât pe ceilalți. Să mă anunțați și pe mine – i-am lăsat și numărul de telefon – să mă anunțați și pe mine când o să vă dea Dumnezeu copii. Bineînțeles, c-or trecut vreo 10 ani de atunci, nu mai știu.

Programarea vieții după plăcerile noastre

Dar asta facem noi. Vrem să programăm noi viața care ne-o dat-o Dumnezeu. Adică să o întoarcem după plăcerile noastre. Mă distrez, îmi trăiesc viața, pe la 40 de ani, când nu mai am răbdare, nu mai am dragostea aia care trebuie, fac un copil și îl chinuiesc pe ăla. Ori dacă am posibilități pun o bonă să îl crească că eu trebuie să-mi continui viața. O oră la unghii, o oră la nu știu ce să îmi mai schimbe. Și copilul ăla crește traumatizat.

Cursul firesc al lucrurilor

Nu, deci, cum era înainte? Perioada comunistă, să o luăm așa: Făceai armata, după ce făceai armata veneai acasă și de acuma, îți spunea și tata, mai băiete i-ați o fată și te însoară. Nu-ți dădea casă. Te însori frumos, te apuci de muncă și-ți faci casă. Asta era. Nu ca acum, fac un copil că nu pot să fac mai multe case. Dar cine te-o pus să îi faci casă? Învață-l să muncească, exact ca ăla, nu îi da peștele, dă-i o undiță și învață-l să prindă peștele c-o să aibă cu ce trăi. Că așa e și aici. Învață-l o meserie și spune-i, ia și fă-ți casă, muncește, adică copiii trebuie făcuți, crescuți la timpul lor.

Deci imediat, ai terminat o facultate, care-o făcut, dacă rânduiește Dumnezeu te-ai căsătorit și câți copii ți dă îi faci, pentru că ăia sunt mântuirea ta ca femeie în primul rând este porunca aceea. Și atunci, crescuți în dragoste, în înțelegere unii cu alții, răbdare unii cu alții pentru că totdeauna la căsătorie zice, sunt ca pietre din alea pline cu cioburi și unul și altul. Și începe rotunjirea. Se trezesc ca-s diferiți atunci, cu toate că se iubesc, dar ies fiecare format în felul lui. Și în timp, ușor se rotesc și devin ca ouăle rotunde și atunci nu se mai izbesc unul de altul. Deci așa trebuie în dragoste femeia să aibă grijă să nu existe numai partea asta, cum să mă vadă lumea.

Exact era într-o vorbă, ca o pilda: Voi cei care toată viața v-ați luat după gura lumii, până la urmă acum când ați ajuns înaintea morții cu ce v-o ajutat ceea ce-o spus lumea? Adică, văleu, ce zice lumea? Dar de ce nu punem altceva? Ce zice Dumnezeu despre mine? Oare îi place lui Dumnezeu cum arăt eu acuma? Oare îi place lui Dumnezeu ce fac eu acuma? Oare îi place lui Dumnezeu ce mi-am programat eu să fac? Adică să îmi pun întrebarea asta înainte  de a lua o hotărâre, de a face ceva. Adică nu ce zice lumea. Pentru că unde se duce lumea o să te duci și tu, și să vedem dacă ți-o plăcea  la urmă.

Femeia trebuie să fie căldura, lumina și bucuria casei

Femeia o fost dintotdeauna înainte o fost căldura familiei. O fost lumina familiei. Soțul se ducea, muncea, venea turcul punea mâna pe furcă, pe topor și ieșea în fața lui să îl oprească. Femeia era căldura familiei, ea trebuia să lumineze în familie. Când venea soțul obosit, cum era, ea îl primea și îl lua în brațe. Deci întotdeauna cu femeia o existat căldura familiei. Acum cu atâtea drepturi, că mai lucrează și ea, dar nu trebuie să își piardă lucrul ăsta. Adică să nu fie munca mai presus decât familia. În primul rând familia și dup-aia faci în exterior ceea ce poți. Deci ca să meargă în continuare bine cu familiile, cu înțelegerile și cu toate astea, femeia trebuie să nu-și piardă rolul ei de mamă, de soție și de ceea ce împrăștie dragostea în casă. 

Spunea chiar un preot căsătorit: – Oricât aș veni eu și aș face acasă, dacă soția mea e tristă în casă, toată casa e întunecată. Oricât aș veni, aș încerca eu, copii, nimic. Dacă ea e bucuroasă în casă, e luminoasă toată casa. Și copiii sunt bucuroși și toate. Starea ei se împrăștie la noi toți. Deci femeia trebuie sa fie, cum am spus, bucuria casei.

Darul jertfei

Totdeauna să se depășească pe ea, pentru că i-o dat Dumnezeu darul de jertfă. Bărbatul nu îl are, darul de jertfă cum îl are femeia. Pentru că ea toate le trece prin inimă. Și i-o dat Dumnezeu darul ăsta și atunci femeia poate să se jertfească. 

Nu vezi că femeia ajunge să doarmă o ora, două pe noapte când are copil? Să-l crească. Bărbatul cade pe jos, el nu rezistă. Am mai spus lucrul ăsta: era o familie cu cinci copii. Și soțul muncea 8 ore, cât muncea, 10, venea, până ajungea acasă soția singură creștea copiii. Și ăsta când venea acasă se punea la televizor, băi nevastă adă-mi un pahar cu apă, adă-mi vezi mâncarea, nu știu ce. Săraca disperată că avea și vreo doi copilași mici. Că trebuie, ia spală-l pe unul, culcă-l pe celălalt și zice: Mă dar du-te și ia-ți din bucătărie că-s cu ăsta mic. Stai toată ziua degeaba și nu poți să îmi aduci un pahar de apă. Ce faci acasă tu? Nu vezi eu muncesc.

Și tot timpul îi spunea dar tu ce faci acasă, stai degeaba toată ziua. Și-o rânduit Dumnezeu să se îmbolnăvească femeia și s-o dus și s-o internat în spital. Și-o luat ăsta o săptămână de concediu și o rămas acasă. După trei zile o venit în spital la ea, disperat, cu capul așa, nici spălat. – Auzi fă-te sănătoasă și vin-o acasă că-s disperat. E mizerie în acasă, copii țipă flămânzi, eu nu am mai dormit noaptea, nu mai rezist, sunt terminat. După 3 zile el era terminat. Până atunci zicea, ce faci acasă? Și acuma o văzut și el. – Și tu cum reziști o întreba când o văzut-o. Eu în 3 zile sunt disperat, am ajuns la limită. Aveau 5 copii unul după altul, de la mic, de la 1 an, până la nu știu cât. 

Modelul femeii întotdeauna e Maica Domnului

Și vă dați seama, na, copiii…copii. – Mai liniște că o început meciul. Femeii i-o dat Dumnezeu un dar aparte. Să nu-și piardă lucrul ăsta, că dacă și-o pierdut…. Și după aceea legătura cu Dumnezeu la femeie. Când se duce la biserica, modelul femeii întotdeauna e Maica Domnului. Se uită întotdeauna la icoana Maicii Domnului, modelul ei. Vrea să o urmeze, dacă nu alege ce vrea ea. Pentru că totdeauna femeia, este la Sfinții Apostoli se și spune, că femeia să intre acoperită în biserică. Nu spun eu, de acolo s-o spus.

Acum, că încet, încet s-a scos lucrul ăsta, s-o ajuns fiecare că nu poate să-și etaleze (eu le mai zic „buha”) frumos, care o stat doua ceasuri și i-o pus atâtea spray-uri și atâtea vopsele și cum să mi-o acopăr că nu mai pot să mă vadă cei ce sunt la biserică. Adică e clar că nu s-o dus pentru Dumnezeu la biserică. S-o dus că zice e lume multă acolo și pot să mă aprecieze, are cine. Că dacă mă duc prin alte părți nu se uită la mine. Și atunci de fapt de ce m-am dus la Biserică?

Vorbește cu Dumnezeu 

În Biserică, întotdeauna când ne ducem, asta o spun și pentru bărbați și femei. Să-ți cauți un locușor cât mai retras să nu vezi multe. Să poți sta tu de vorbă cu Dumnezeu și atunci te interiorizezi și stai de vorbă. îi spui lui Dumnezeu tot ce ai tu, cum spunea cineva: – Mie dor să mai stau de vorba cu Dumnezeu. Adică acolo poți oleacă să te dezlipești de grijile celelalte. Și în felul ăsta ajungi și ai legătura cu Dumnezeu și te bucuri. 

De-asta, pentru femei cam asta e, cât or înțelege, cât m-or ocărî nu știu. Eu le-am zis cu drag lucrul ăsta, dacă vor să ajungă acolo unde e locul nostru. Noi de la Dumnezeu am venit și la Dumnezeu ne ducem. deci vrem să ajungem acolo să ne bucurăm veșnic?

Nu era iară o istorioară cu un bătrân și o bătrână și o dus ei o viață curată, frumoasă, creștinește dar bătrâna era oleacă așa: – Măi, să mâncăm cât mai natural, frumos, numai din grădină, nu cutare. Si-o trăit oamenii, el avea 100 de ani, ea avea vreo 95 încolo. Adică o trăit mult. Și bineînțeles au plecat unul după altul dincolo. Și le-o rânduit Dumnezeu în Rai o căsuță frumoasă, tot, tot. Și acum se întoarce bătrânul la ea și zice: – Mai nevastă, numai din cauza ta am ajuns acuma aici. Ea nu înțelegea, cum adică? Pai dacă nu mâncam natural nu ne mai chinuiam, eram de vreo 25 de ani aici, nu ne mai chinuiam pe Pământ atâta. Ajungeam mult mai devreme dacă nu mâncam bio.

Asta nu e o recomandare e ca un fel de….., ca o glumă. Ce să vă mai zic altceva? Pentru femei cam asta e.

– E suficient părinte, vă mulțumim. 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!