Diavol: Cine este și cum atacă

Mulți socotesc că nu există diavol, sau, în cel mai bun caz, este socotit o întruchipare de basm a răului. Din păcate nu este așa. Diavolul este un tip de minte, un înger, foarte inteligent, foarte malefic și cu multă experiență, neobosit în scopul său de a se autoîndumnezei și a-i distruge pe oameni prin despărțirea lor de Dumnezeu și despărțirea între ei. De fapt, „demon” (δαίμων) vine de la „a divide” iar cuvântul „diavol” descrie comportamentul acestui tip de minte: διαβάλλω (diavalo) înseamnă „a instiga”, „a calomnia”, „a sădi discordie”. De asemenea, „satana” (cuvânt de origine ebraică) înseamnă, iarăși, „acuzatorul”, „împotrivitorul”.

Deci diavolul este „calomniatorul”, „instigatorul”. Personajul Iago din piesa Othello de William Shakespeare este o bună imagine a acestui comportament. Însă Iago este un caracter imaginar. 

Mai jos, însă, aveți un episod real din viața Sfântului Nifon, episcopul Constanțianei, care descrie războiul pe care un demon îl purta împotriva lui.

Cum atacă un diavol

Și îi spunea demonul în minte: „Oprește-te să te rogi, fiindcă și eu, și tu suntem aici împreună orice ar fi”.

Iar fericitul zicea: „Eu nu ascult de demonul necurat. Dacă te-a pus pe tine Dumnezeu să mă ucizi, primesc porunca Dumnezeului meu, dar dacă nu te-a pus Dumnezeu spre aceasta, râd de toate meșteșugirile tale.”

Iar diavolul zicea:  „Și este Dumnezeu? Dumnezeu nu este, toate există de la sine. Pentru ce te înșeli că există Dumnezeu, Dumnezeu nu există.”

Aceasta spunând-o, răul demon și-a vărsat întunericul lui, și necunoștința, și nebunia lui împotriva fericitului, către care și zicea: „Nu există Dumnezeu, Dumnezeu nu există.”

Căci avea demonul necurat aceste trei feluri ale lui, întunericul, necunoștința și nebunia, pline de venin pe care le vărsa asupra dreptului și încerca să-l întunece pe el și să-l convingă că nu este Dumnezeu.

Dar auzind acestea, robul lui Dumnezeu, că nu este Dumnezeu, suspinând, a spus: „Zis-a cel nebun în inima lui: nu este Dumnezeu. Pieri diavole cumplit și hulitor și du-te în întuneric, pleacă de la mine, căci eu cred că Dumnezeu este și va fi”.

Stergerea amintirii Scripturii provine de la diavol

Iar amarnicul diavol plecând, a mai întunecat și mai mult cugetul dreptului și i-a șters din minte orice Scriptură prin negura întunecării magiei, încât a ajuns să spună rugăciunea după tipicul obișnuit și era că gura lui spunea rugăciunea, iar mintea lui învăluită în întuneric, nu știa ce spune sau care este înțelesul a ceea ce cânta și-i era lui mare necaz în aceasta și mare strâmtorare.

Căci i se părea adeseori la rugăciunea lui că se răpea mintea din negura întunericului și, gândindu-se puțin, zicea: „Vai mie păcătosului, că nu știu ce spun” și apoi lua de la capăt rugăciunea cu mai multă osteneală și așa își făcea rugăciunea, și aceasta timp de patru ani.

Dar în fiecare zi îi zicea vicleanul diavol: „Dumnezeu nu există”, strecurându-i lui această absurditate. Apoi îl întuneca pe el și îl ducea în întristare nesuferită.

Atâta întristare avea din tulburarea diavolului încât puteai să-l vezi pe el că umbla ca un om deznădăjduit și lipsit de orice schimbare.

Principala țintă: întreruperea rugăciunii

Căci îi spunea lui diavolul: „Eu nu te voi silnici mai mult, numai întrerupe rugăciunea pe care o faci dimineața și seara, cum obișnuiești.”

Iar robul lui Dumnezeu, văzând nerușinarea balaurului, zicea: „Chiar dacă voi curvi, chiar dacă voi preacurvi, chiar dacă voi ucide, chiar dacă voi fura, chiar dacă altceva cumplit voi face, eu nu mă voi depărta de picioarele Domnului meu Iisus Hristos”.

Apoi iarăși zicea diavolul: „Ce spui? Dar oare există Hristos? Hristos nu există. Cine te-a înșelat că Hristos există? Hristos nu există. Eu singur sunt stăpânul a toate, iar tu pentru ce m-ai părăsit?”

Îi răspundea sfântul: „Da, este Hristos și îndoit este, Dumnezeu și om, ticălosule, până când vei mai chinui făptura lui Dumnezeu, vicleanule, nu vei amăgi mintea mea, întunecatule și nebunule, pentru ce mă întuneci? Dar un lucru e cert: că întuneric ești și în întuneric umbli și cu întuneric îi lupți pe oameni și în întuneric și în beznă vei fi pedepsit în vecii vecilor, depărtează-te așadar, vrăjmașule al lui Dumnezeu și al sfinților!”.

Acestea zicându-le, dreptul răbda și îndura vitejește slăvind pe Dumnezeu. Dar vicleanul acela diavol nu se depărta de el, ci îi șoptea lui neîncetat: „Dumnezeu nu este, sau ce este Dumnezeu, l-ai văzut oare pe Dumnezeu de care vorbești, cine ți l-a arătat ție, unde locuiește, arată-mi-L mie și voi crede și eu”.

Atacul este de durată

Astfel l-a chinuit pe drept sălbaticul demon timp de patru ani, cum s-a spus, încât fie că mânca, fie că dormea, fie că se ruga sau orice altceva făcea, aceasta îi sugera, silindu-l să creadă că Dumnezeu nu există.

Văzând întunecarea minții lui încât din pricina sugestiilor continue, îl puteai vedea pe bietul drept abătut în chip nenorocit spre necredință. Căci uneori, însuși zicea că este Dumnezeu, alteori silit și întunecat de demon primea gândul că Dumnezeu nu există.

Așa stând lucrurile, sfântul ajunsese să se înșele rău, dar nu neglija rugăciunea nici lectura.

Într-una din zile, pe când stătea de cu seară la rugăciune, iarăși demonul acela  întunecat a început să-l silească și să-l tulbure la minte că nu există Dumnezeu.

Cum ne scapă Domnul de diavol

Iar dreptul luând aminte înaintea lui, vede chipul Domnului nostru Iisus Hristos și suspinând tare și-a întins mâinile lui spre sfântul chip acela și zice: „Dumnezeule, Dumnezeule, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit?  Încredințează-mă că ești Dumnezeu, sau eu voi înceta toate cele ce fac în numele Tău și voi face cele ce spune diavolul”.

Aceasta spunând, a stat așteptând să asculte. Pe când privea la chipul cinstitei icoane, vede, și iată a strălucit icoana ca soarele și i-a luminat fața ca fulgerul, umplându-l pe el cu negrăită bună mireasmă. Iar fericitul, uimit de lumina aceea și nesuferind raza ei, a căzut cu fața la pământ și tremurând zicea: „Cred întru Unul Dumnezeu Tatăl Atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute, și întru Unul Domn Iisus Hristos, Făcătorul și Stăpânul meu și întru Duhul Lui cel sfânt, cel slăvit, cel luminător. Doamne Iisuse Hristoase, nu te mânia pe mine pentru mare mila Ta, nici nu mă lepăda pe mine, spurcatul, cel ce ispitesc numele tău cel sfânt. Căci Tu știi, Doamne, cum vrăjmașul era cu mine, cufundându-mă de acum în necredința cea rea, de aceea, iartă-mi mie cele cu care am ispitit numele Tău cel sfânt, Preabunule și Mult Milostive”.

Minunat este Domnul

Aceasta zicând, cu fața la pământ s-a ridicat puțin și iarăși a privit la fața Sfântului Chip și iată, a văzut străină priveliște. Căci fața chipului era preastrălucită și plăcută la vedere foarte, își rotea ochii ca un om care viețuiește curat, plecându-și și mișcându-și sprâncenele, iar buzele de asemenea se strângeau. Aceasta văzându-le dreptul Nifon a început să strige cu suflet vesel „Doamne miluiește!”.

Căci se mira foarte tare și se uimea sufletul lui din pricina acelei priveliști pe care o vedea și zicea: „Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor și mare este slava și puterea Lui, că nu lasă până în sfârșit să se piardă făptura Lui care  pururea aleargă la picioarele Lui cele fără de prihană, binecuvântat este Dumnezeu și binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt, că m-a izbăvit pe mine din întunericul și umbra morții  pe mine care eram legat în multă sărăcie și în fier”.

Acestea zicându-le și multe altele încă, mulțumind înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, a plecat din Biserică după ce și-a încheiat rugăciunea și ducându-se în chilia lui, s-a împărtășit de puțin somn, căci inima lui era plină de dulceață cerească, de bucurie și de veselie și puteai vedea priveliște veselitoare, căci de atunci umbla luminos la chip, și zâmbind, și foarte bucuros, încât cei mai mulți dintre oamenii care îl cunoșteau ziceau minunându-se: Ce oare i s-a întâmplat lui că de atâția ani umbla trist și posomorât, iar acum se bucură foarte și se veselește. Oare nu cumva a văzut vreo vedenie? 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!