Bărbăția pocăinței – părintele Teologos

Pentru a ieși din greutățile și necazurile acestei vieți avem nevoie de pocăință. Pentru a ne pocăi avem nevoie de curaj.

Vizionați acest material pentru a afla mai multe despre cum să ne pocăim și să scăpăm de păcatele care ne împresoară.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Recapitulare

Fraților, toți am păcătuit și toți păcătuim. Dacă țineți minte, am vorbit despre pocăință ca și calea spre eliberare, trasând liniile conceptuale, de ghidaj. De asemenea, am arătat că oamenii în lume pot să facă asceză mult mai mare decât cei ce se pocăiesc, fără însă, rezultatele analoage. După aceasta am arătat care este cel mai nefast rezultat al păcatului: sinuciderea – ferească Dumnezeu!

Astăzi o să intrăm în detalii mai concrete discutând despre ce și cum trebuie să facem și trebuie să evităm în pocăința noastră. Intrăm mai concret, fraților.

Zelul

Întâi de toate, trebuie să știți că ceea ce este cel mai important, este zelul, căldura sufletească – pentru că am văzut suflete necurate stăpânite nebunește de dragostea trupurilor, însă care au luat încercarea aceasta a dragostei pricină de pocăință și s-au întors cu aceeași dragoste spre Domnul și sărind îndată peste orice frică s-au altoit fără sațiu în dragostea de Dumnezeu.

Țin minte pe Sfântul Porfirie că vedea pe stradă pe una care era îmbrăcată așa foarte necuviincios și frații o judecau pe femeia respectivă și spunea Sfântul Porfirie: Nu o judecați! Femeia asta are o capacitate foarte mare de iubire față de Dumnezeu, de dragoste față de Dumnezeu, dar ea e îndreptată într-o direcție greșită, că nu știe săraca. Ei, dacă femeia asta ar reuși să-și îndrepte iubirea sa cea năvalnică și puternică către Dumnezeu ar fi mai presus decât mulți dintre noi. Înțelegeți?

Știți că sunt multe sfinte care au fost astfel: Sfânta Maria Magdalena, Sfânta Maria Egipteanca și altele. Înțelegeți?

De aceea și Domnul a zis despre Maria Magdalena, despre desfrânata respectivă, nu că s-a temut, ci că a iubit mult și a putut schimba cu ușurință dragostea păcătoasă cu dragostea duhovnicească. Înțelegeți?

Vedeți că și la Apocalipsă Domnul spune că „O! Dacă ai fi cald sau rece! Dar așa că ești căldicel te vărs din gura mea”. Înțelegeți? Da fraților trebuie să avem râvnă, trebuie să avem râvnă pentru că altfel nu vom trăi. Flacăra vieții vine din Flacăra râvnei. 

Încrederea în sine vs. smerenia și ascultarea

Aici, cum spuneam mai demult, este o problemă cu încrederea în sine, încrederea în gânduri. Trebuie să avem ascultare fraților, trebuie să avem smerenie pentru că nu putem noi cei care am căzut în groapa fărădelegilor să ieșim de acolo dacă nu ne-am băgat înainte în groapa smereniei, dacă nu ne-am scufundat în abisul smereniei, după cum spune Sfântul Ioan Scărarul. Înțelegeți? Adică pentru a ieși din groapa fărădelegilor trebuie să ne băgăm în groapa smereniei. 

Smerenia

Acuma alta este smerenia mâhnită a celor ce plâng și alta mustrarea conștiinței vecină cu deznădejdea – ferească Dumnezeu! – a celor ce păcătuiesc încă. Am vorbit despre asta puțin mai pe larg la momentul în care am vorbit despre sinucidere – ferească Dumnezeu, fraților! – totdeauna să avem curaj, curaj! Pe de altă parte alta este bineînțeles fericită bogăția smereniei ce se ivește în cei desăvârșiți prin lucrarea lui Dumnezeu.

Deci există o smerenie de la Dumnezeu şi mai este cel ce se smereşte din frica de Dumnezeu. Dar este şi o smerenie din dorirea lui Dumnezeu. Celui ce se smereşte din frica de Dumnezeu îi urmează o cumpătare a mădularelor, cu o liniştire a simţirilor şi cu o inimă zdrobită în tot timpul. Iar celui ce se smereşte din bucurie îi urmează multă simplitate şi o inimă ce creşte şi nu poate fi ţinută. Ε o inimă ce creşte în harul lui Dumnezeu, în ambianţa iubirii Lui, care nu poate fi oprită din bucuria şi zborul ei către Dumnezeu. Zborul către înălțimile cele iubitoare ale lui Dumnezeu. 

Aceasta e o smerenie copleşitoare prin bogăţia ei, întreţinută de experienţa mereu sporită a nesfârşirii lui Dumnezeu. Asta e dar de la Dumnezeu, fraților. Asta e dificil de exprimat în cuvinte, fraților, trebuie trăit. Înțelegeți? 

Comportament smerit

Pentru noi, cei de rând, dovada faptului că ne pocăim și că avem smerenie este faptul că răbdăm ocările. Să nu uităm că am păcătuit și suntem vrednici de acestea. Acuma o să spuneți că poate că suntem ocărâți pe nedrept. Dacă se întâmplă asta, desigur că cel care ne ocărăște o să dea răspuns, însă noi să ne aducem aminte că dacă nu am greșit în lucrul acesta în care am fost ocărâți, am greșit în altele care trebuiesc plătite, după cum spune la Scriptură. În altele greșești și în altele plătești.

Sau poate că Dumnezeu vrea să ne arate vrednici de El. Bunul Dumnezeu știe. Și Mântuitorul pe nedrept a pătimit. Oricum ar fi, noi trebuie să suferim ocările – știu că este greu, uneori – trebuie să suferim pentru că este de folos pentru noi și ne înmoaie inima și să ne rugăm pentru cel care ocărăște pentru a ne menține dragostea.

Scopul lui Dumnezeu este înmuierea inimii noastre. Dacă noi ne înmuiem de la sine, prin noi înșine, Dumnezeu nu ne mai trimite ocări, dar dacă nu ne înmuiem și suntem tari așa, avem încredere în noi înșine, atunci Dumnezeu ne trimite să ne înmoaie inima. Inima trebuie să fie pufoasă, trebuie să fie duhovnicească, nu trebuie să fie de piatră. Înțelegeți? 

Dragostea

Trebuie să menținem dragostea cu toți și pentru a scăpa de singurătate – bineînțeles și să să simțim harul lui Dumnezeu. Trebuie să ne smerim pentru asta, pentru că dacă suntem singuri, chinul amintirii păcatului ne macină cu mult mai mult, chiar dacă ne pocăim și plângem pentru asta. Deci mare atenție cu singurătatea fraților. Singurătatea nu cea după Dumnezeu, ci singurătatea provenită din păcat, din lipsa iubirii, din lipsa comuniunii cu ceilalți și cu Dumnezeu. 

Acum judecăţile lui Dumnezeu şi de ce se întâmplă o cădere, un păcat o problemă foarte întunecoasă şi de neînţeles pentru noi. Nu ştim care sunt căderile care ni se întîmplă din negrijă, neglijență, sau din prea multă grijă lumească – adică negrijă duhovnicească – care din părăsirea din iconomie (cu un rost bun, bineînțeles ), care, din pricina întoarcerii lui Dumnezeu de la noi. Înțelegeți? 

Sfântul Siluan Athonitul

Însă cineva ne-a povestit, Sfântul Siluan – țineți minte dacă ați citit cartea Sfântului Siluan – că cele ce ni se întîmplă din iconomie, pricinuiesc o întoarcere grabnică. Că nu îngăduie Dumnezeu, Care ne-a predat lor, să fim ţinuţi mult de ele.

Vedeți, în cazul Sfântului Siluan am avut două momente: la început a căzut o înșelare din lipsă de experiență și s-a vindecat repede din aceasta. După aceea, însă, a avut un război îndelungat cu diavolii pentru că sufletul său avea cunoștință – limitată desigur – pentru a se lupta și nu mai era un începător în cele ale duhovniciei.

Datorită faptului, însă, că era vorba de mândrie – adică Sfântul Siluan suferea de mândrie, dacă țineți minte cartea – lupta asta a fost foarte lungă și dură și până nu i-a descoperit Domnul cuvintele „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”, până atunci nu a găsit soluție la problema sa existențială. Deci a fost la maxim Sfântul Siluan.

Să ținem mintea în iad, înseamnă că trebuie să acceptăm că suntem de iad, fraților, adică că nu ne putem mântui – să ne vedem greșelile cu bărbăție și cu smerenie, însă să nu deznădăjduim de ajutorul lui Dumnezeu, că Dumnezeu ne mântuie.

Credința și nădejdea

E nevoie de multă nădejde în Dumnezeu. Poate că ar fi bine să explicăm pe scurt ce înseamnă nădejdea în Dumnezeu. Care este diferența între credință și nădejde.

Vedeți, cum să vă spun?… Vedeți că acum noi avem o mare lucrare aici, punem niște panouri solare, extindem – și avem nevoie de ajutor, poate că auziți sunetele muncitorilor de sus – deci eu cred, am credința că o mare companie din străinătate poate să ne ajute însă nu nădăjduiesc să ne ajute, înțelegeți? Cred că respectivii au puterea financiară să ne ajute, dar nu nădăjduiesc să ne ajute. Înțelegeți? Asta e ideea – diferența dintre nădejde și credință.

În cazul lui Dumnezeu eu și cred că poate să ne ajute și nădăjduiesc în El că, într-adevăr, ne va ajuta. Și în Maica Domnului, bineînțeles! Niciodată nu ne-a lăsat Maica Domnului.  Trebuie să avem nădejde în Dumnezeu și în Maica Domnului! Suntem foarte liniștiți fraților, dacă avem nădejde – slavă lui Dumnezeu. Dar asta vine din experiență duhovnicească. 

Lupta cu gândurile de deznădejde și analiză

Cum spuneam, diavolul încearcă să ne pună gânduri că de ce s-a întâmplat aceasta, de ce cealaltă, care e cauza căderii și așa mai departe. Desigur că e bine să ne gândim puțin, să avem trezire, trezvie – cum spun Sfinții Părinți – să găsim cauzele păcatelor, însă dacă vedem că nu le găsim, atunci să ieșim iute de acolo, fraților, pentru că vrăjmașul ne împinge în niște labirinturi din care foarte greu o să putem să ieșim după aceea. Înțelegeți? Că de ce aia, de ce aia, de ce aia… 

El o să ne paralizeze prin analize și prin labirinturi și prin gânduri că de ce asta, de ce cealaltă și așa mai departe și face cu noi ca și cu rufele în mașina de spălat. Nu e bine, fraților, nu e bine, fraților!  Înțelegeți? Ăsta e războiul de gând. 

Imediat tăiem. Taie imediat! Pentru că de scopul diavolului este să ne taie rugăciunea, să ne văduvească de rugăciune. Dacă, însă, este evidentă cauza și conștiința ne mustră, bineînțeles că trebuie evitată cauza și trebuie să ne pocăim, dar dacă nu cunoaștem și este întunecat de ce s-a întâmplat un lucru, atunci mai bine să ne rugăm să ne lumineze Dumnezeu cu curaj.

Întristarea cea rea – atenție!

Că tot vorbim de stratagemele diavolului să ne oprească rugăciunea și pocăința, trebuie să știți că trebuie să ne luptăm înainte de toate cu dracul întristării, fraților, pentru că acesta, dacă am păcătuit –  și toți păcătuim fraților – vine lângă noi când ne rugăm și ne aduce aminte de îndrăznirea noastră de mai dinainte de a păcătui: cum era mai demult, ce frumos era și așa mai departe. Și voiește să ne oprim din rugăciune și ne împinge în deznădejde să cădem în butoiul cu melancolie. Ne împinge în în descurajare și din cauza asta dacă avem goluri în atenție, în rugăciune, fraților să știți că diavolul o să ne lupte și o să ne termine. 

Când zic goluri mă refer, fraților, când vă opriți de rugăciune, din muncă, din atenție și vă lăsați mintea nepăzită, liberă să zburde – foaie verde lobodă. 

Fiind mintea nepăzită, ne luptă, cum spuneam, aducându-ne aminte de îndrăznirea noastră de mai înainte, adică „ce bine eram” și așa mai departe. Înțelegeți? …Că nu mai simțim în rugăciune și în inima noastră îndrăznirea de către Dumnezeu sau legătura vie cu El pe care am avut-o altă dată și asta ne face să ne întristăm și să încetăm să ne rugăm, să ne rugăm ca unii ce n-am fi acum în starea cuvenită rugăciunii.

Rugăciunea

Fraților, noi trebuie să facem, din contră. Trebuie să stăruim în rugăciune, chiar dacă ea nu este totdeauna fierbinte și adunată în întregime în gândul la Dumnezeu. Această strategie este una dintre cele mai periculoase curse ale diavolului. Astfel, așteptând în continuu starea potrivită rugăciunii n-o să ne mai rugăm niciodată. Să fim foarte atenți, pentru că multe sunt cursele diavolului până ce ne face neputincioși. E foarte periculos, mai ales că vrea să ne împingă în deznădejde spunând „nu mai scapi”, „unde o să scapi? nu ai pocăință! iarăși o să cazi”. Înțelegeți? NU dați atenție gândurilor! Am spus-o de un milion de ori, o mai spunem încă o dată. Înțelegeți? 

Întristarea după Dumnezeu 

Întristarea după Dumnezeu e bucurie prin acea că te vezi pe tine străduindu-te să faci voia lui Dumnezeu. Întristarea după Dumnezeu spune „Nu te teme! Vino iarăși! Haide, haide! Nu-ți face nicio problemă! ”. Aceasta nu-l apasă pe om nu-l chircește pe om.

Omul care știe că Dumnezeu e puternic și-l întărește, este și el puternic; omul respectiv nu se lasă și asta este puterea celor ce voiesc să dobândească virtuțile. Adică dacă o să cadă omul să nu se descurajeze, ci să fie iarăși cu grijă de mântuire. De 10 ori cădem în păcat de 10 ori ne ridicăm; de 70 de ori câte șapte cum spune Scriptura; adică de infinite ori, asta înseamnă.

Deci fraților sunt două tipuri de întristare: întristare folositoare și nocivă, pricinitoare de stricăciune, e groaznică. Înțelegeți? Întristarea folositoare, cea după Dumnezeu, este cea care plânge pentru păcatele proprii, adică pocăința despre care discutăm, pe când întristarea diavolească este ca și o cizmă care îți strivește orice floare a sufletului.

Curajul ca țintă

Fraților, am mai spus-o și o mai spun: diavolul totdeauna țintește în curaj pentru că curajul este forța motrice care îl împinge pe om înainte. Și pentru că nu poate să lovească pe om direct în curaj, întâi încearcă să-l facă să păcătuiască astfel încât să aibă motiv să-l descurajeze. Niciodată nu vom descuraja pentru că dacă păcătuim, diavolul a câștigat o bătălie – dacă descurajăm, a câștigat războiul.

Deznădejdea

Pentru că mulți dintre voi întreabă, păcatul împotriva Duhului Sfânt care e, care nu se mai iartă niciodată  – pentru că asta scrie la Sfânta Scriptură că păcatul împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Fraților, păcatul împotriva Duhului Sfânt este deznădejdea. Și nu se mai iartă niciodată pentru că omul însuși nu mai dorește să fie iertat, înțelegeți?

Dumnezeu este atotputernic și atotiubitor și perfect, respectând perfect libertatea umană, chiar dacă aceasta poate să genereze chinul veșnic. Deci dacă omul vrea să fie iertat și se roagă „Doamne, iartă-mă!”, Dumnezeu, respectându-i libertatea de alegere, îl iartă.

Dacă, însă, omul se deznădăjduiește de viață și de ajutorul lui Dumnezeu și nu mai vrea să fie iertat, atunci – Doamne ferește! – Dumnezeu îi respectă libertatea de alegere. O mare dramă, fraților! Mare dramă!

Să nu uităm că Dumnezeu ne iubește la maxim și gândiți-vă, să-și vadă cineva fiul să moară pentru că nu mai rezistă din cauza păcatelor sale. Desigur că Dumnezeu este mai presus de toate acestea, cu mult mai presus, însă e bine, oarecum, să ne gândim astfel pentru că ne arată puțin magnitudinea iubirii lui Dumnezeu, care l-a creat pe om, veșnic să fie ca El și omul dintr-o prostie se deznădăjduiește și își ratează menirea.

Răni în urma păcatelor

Din cauza asta, fraților, să nu ne tulburăm dacă o să cădem în fiecare zi, nici să ieşim din luptă. Ci să stăm bărbăteşte, fraților şi, cu siguranţă, îngerul nostru păzitor va preţui răbdarea noastră. Înțelegeți? Îngerul nostru păzitor și harul lui Dumnezeu o să ne prețuiască foarte mult. Aici, însă, este esențial să știm că rana noastră este uşor de tămăduit cât timp este încă proaspătă şi caldă. Dar cele învechite, neîngrijite şi învârtoşate, sunt greu de vindecat şi au nevoie de multă osteneală, de fier, de brici şi de focul ce le însoţeşte pentru vindecare.

O povestioară 

Avva Dorotei, Sfântul Dorotei din Gaza povestește de un caz în care un părinte îmbunătățit, un avva, a spus unui ucenic de față cu alți părinți să scoată din pământ o mică plantă. Acesta, fără niciun efort a scos-o cu o mână, a smuls-o. După care i-a dat ascultare să scoată din pământ un mic tufiș, da, cum vedeți în jurul meu. Opintindu-se și chinuindu-se puțin a reușit să-l dezrădăcineze și pe acela. După care l-a trimis să scoată un copăcel tânăr – vedeți în jurul meu, da. Acolo oricât s-a străduit, n-a reușit. Atunci avva a dat poruncă la încă doi-trei frați să-l ajute și în cele din urmă, ajutându-se între ei au scos cu osteneală copăcelul. După aceasta, avva i-a trimis să scoată un copac mare de tot, după cum vedeți fraților. Acolo și-au dat seama că oricât s-ar strădui, nu vor putea să-l scoată. E nevoie de topor, fraților.

Așa e și cu patimile – se scot mult mai ușor când sunt mici, fraților. Când sunteți tineri. Mă adresez în principal tinerilor, dar să nu se descurajeze nici bătrânii. Pentru că patiniledDacă se îmbătrânesc și devin obișniuință, e nevoie de topor, fraților. Spune Sf. Vasile cel mare că obișnuința e a doua fire.

Timpul este dat pentru pocăință

Zicem că multe se fac cu vremea de nevindecat, însă, fraților, la Dumnezeu toate sunt cu putință. Cât timp trăim în această viață, cât timp avem posibilitatea pocăinței, e posibil să devenim mai buni, ne putem pocăi cu ajutorul lui Dumnezeu. Și ne putem pocăi pentru că Dumnezeu ne dă timp. Dacă Dumnezeu știe că nu ne mai putem pocăi, nu ne-ar mai da timp, pentru că timpul este dat spre pocăință iar Dumnezeu este perfect și nu face lucrurile degeaba, de flori de măr. Dumnezeu este Tată iubitor, El acționează în interesul nostru – nu acționează neutru.

Dracii spun că Dumnezeu e înainte de cădere iubitor de oameni, dar după cădere e aspru judecător. De ce? La început zic așa, pentru ca să ne facă să păcătuim – că nu contează… – iar după aceea ca să ne arunce în deznădejde, adică să ne taie pocăința, fraților.

Să nu credem gândurilor – mă repet! – care ne zic atunci când am păcătuit „Eh, nu e nimic – nu contează” – asta numai duhovnicul poate să ne zică că nu contează pentru a nu ne lăsa să deznădăjduim. Pe de altă parte să nu ascultăm nici cealaltă extremă care zice „Gata! Ești terminat! Ești pierdut! Nu mai există mântuire pentru tine!”.

Extremele sunt de la diavol,fraților. Virtuțile sunt totdeauna în centru. Dumnezeu este centrul existenței noastre din toate punctele de vedere. Ortodoxia este soluția echilibrului – mai ales astăzi.

Ortodoxia și concluzii

Da, Ortodoxia este drumul spre sfințenie cu adevărat, însă – mai ales astăzi, cum spuneam – Ortodoxia apare ca și calea, ca și singura cale prin care ne putem menține echilibrul, fraților, prin care ne putem păstra întregi la minte. Vedeți ce nebunie e în afara Ortodoxiei. Da.

Și asta se realizează prin curaj, prin vitejia, bărbăția pocăinței care generează constanța în programul duhovnicesc ce ne duce încet dar sigur la perfecțiune, la sfințenie cum spuneam.

Hai, să nu dăm înapoi! Hai, să nu deznădăjduim că așa ne spune gândul sau diferiții centri de interes de pe ici pe colo, tot felul de știri că e apocalipsa acum. Fraților, nu deznădăjduiți! Deznădejdea e păcatul împotriva Duhului Sfânt.

Curaj! Curaj că Domnul Dumnezeu cel de oameni iubitor cu noi este! Și vrea să ne dea Împărăția, vrea să ne facă ca și pe El Însuși. Înțelegeți? Și trebuie să ne luptăm, trebuie să avem această bărbăție înăuntrul nostru și să nu ne moleșim de traiul bun. Pentru că știți cum se zice – câinele de prea mult bine turbează.

Dar dacă ne luptăm și nu dăm înapoi în fața gândurilor și a celorlalți oameni și știri care spun să ne deznădăjdui, vom birui! dacă vom fi bărbați, vom birui. Și mă refer aici bineînțeles și la doamne care sunt doamne care sunt niște femei foarte vrednice, foarte viteze și femeile știți că au ținut neamul în ultimă instanță. Deci curaj! 

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!