Sinteza săptămânii …și o întâlnire dintre doi sfinți: Sf. Cleopa și Cuv. Tadeu
10 decembrie 2022
Întrebări și răspunsuri despre: smerenie, rugăciune, furie, iubire …
11 decembrie 2022
Vizionați un celebru documentar produs de CBS la celebra emisiune „60 Minutes”, documentar care a popularizat Sfântul Munte Athos în lumea vestică mai mult decât orice alt mijloc, chiar dacă, desigur, poate că perspectiva ar fi putut să fie mai duhovnicească.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Azi, de Crăciun, vă vom duce într-un loc din afara lumii noastre. Nu este Marte sau Venus, dar ar putea fi. Este o peninsulă îndepărtată din nordul Greciei, despre care milioane de oameni cred că este cel mai sfânt loc de pe Pământ. Se numește Muntele Athos, și rugăciuni se înalță de aici în fiecare zi, fără întrerupere, de mai mult de 1000 de ani. A fost pus de-o parte de împărați din vechime pentru a deveni capitala spirituală a creștinismului ortodox. Și probabil că s-a schimbat cel mai puțin de-a lungul secolelor decât orice alt loc de pe planetă.
Călugării vin aici de peste tot și fac tot ce le stă în puteri să țină la distanță ceea ce ei numesc „lumea”. Nu e surprinzător atunci că jurnaliștii nu sunt chiar bine primiți. Vreme de mai bine de 2 ani am corespondat, am negociat, și, sincer, am cerșit o invitație. Dar ne-am lovit numai de ziduri călugărești. Apoi, cum v-am zis primăvara trecută, spre supriza și încântarea noastră, călugării au zis în sfârșit: „Ok, veniți să vedeți cine suntem”.
Această cruce bizantină marchează granița dintre Mt. Athos și secolul XXI. Călugării vin aici, așa cum au făcut-o mereu, pentru frumusețea, liniștea și izolarea [locului]. Dar cel mai mult pentru aceasta (slujba).
Pr. Iacov e unul dintre puținii americani din munte. A fost aici de mai mult de jumătate din viață.
– Trebuie să înțelegeți, cuvintele pe care le rostim în Liturghia de azi sunt aceleași pe care Hristos le rostea, aceleași pe care sfinții din secolul I, din secolul II, din secolul III, din secolul IV…
Și nimic nu s-a schimbat în Ortodoxie de atunci. E singura ramură a creștinismului care poate face această afirmație.
Pr. Elisei este starețul – omul din conducere – mănăstirii Simonopetra, una din cele 20 de mănăstiri. Starețul Elisei e cel care ne-a invitat aici și nu ne lasă să uităm ce privilegiu rarisim e acesta.
– S-a întâmplat o dată, în 1991.
– Ultima oară când ați invitat o echipă TV a fost în 1991?
– Corect. Nu voiam să vă invităm, dar persistența dvs. ne-a convins să vă lăsăm.
Ușa pe care ne-a deschis-o a dezvăluit minunea care este Simonopetra, ce este așezată ca o coroană deasupra unei stânci la 800m deasupra Mării Egee. A fost construită în sec. XIV și călugării zic că trebuie considerat o minune faptul că nu s-a prăbușit în mare.
Sunt 20 mănăstiri în Mt. Athos. Unele seamănă cu niște fortărețe medievale. Altele sunt atât de mari încât seamănă cu niște mici orașe. Se înalță în păduri virgine și pe coasta învăluită de ceață. Nu e nimic altceva pe această peninsulă de 336 km pătrați decât mănăstiri și călugări. Nimic.
Ne-am așteptat ca Mt. Athos să fie un loc liniștit, dar nu ne-am putut imagina cât de liniștit până când am ajuns în el. Liniștea e întreruptă doar de ciocănitul ocazional într-un lemn de nuc rindeluit. E chemarea la rugăciune și e folosit aici dinainte de apariția clopotelor.
– Monahii de aici au un singur scop: acela de a se apropia de Dumnezeu.
Pr. Serapion a vrut ca noi să-nțelegem că nu e alt loc pe Pământ mai aproape de cer decât Mt. Athos.
– În fiecare zi, 1000 Sfinte Liturghii sunt săvârșite în peninsulă. E unic în lume și în Biserica Ortodoxă.
– Mai exact, ce-l face unic?
– Modul de viață absolut al monahilor.
E un mod de viață spartan, dar toți călugării cu care am vorbit ne-au spus că nu vor să plece, nici măcar pentru o zi. Așa că încearcă să se gospodărească singuri, își cresc propriile legume și fructe, sunt proprii croitori, iar când se-mbolnăvesc au în mănăstire un doctor, Pr. Emilian, care nu e foarte ocupat, deoarece monahii sunt într-o formă excelentă. E remarcabil de puțin cancer, practic nu sunt boli de inimă sau Alzheimer. Trebuie că fac ceva bine în afară de faptul că beau vin la 9 dimineața.
Mănâncă două mese pe zi, este ceea ce ei numesc „prima masă” care durează 10 minute și „a doua masă” care durează 10 minute. Nu există carne și nici conversație la masă. Singurul sunet – un călugăr citește dintr-un text sfânt.
Am fost surprinși cât de ocupați sunt călugării. Când nu se roagă, lucrează. Pr. Teodosie, născut luteran în Germania, e un geniu al mecanicii, dând mănăstirii curent electric constant și ocazional apă caldă.
– Mulți creștini din lume caută Biserica primară, cea veche.
– Credeți că aceasta este cea mai apropiată de Biserica primară?
– Da. Când vii la Ortodoxie constați că are tot ce-ai căutat.
Pr. Averchie are grijă de vechile poteci ale locului, curăță cărările. Am mers cu el în ceea ce a fost pentru noi o drumeție extenuantă pe dealurile de deasupra mănăstirii. Pentru el n-a fost greu, zice că după zeci de ani de călătorit prin lume, acum aceasta e calea lui.
– Am fost în multe locuri.
– Unde?
– Din Elveția, bineînțeles, Suedia, Finlanda, Spania, Portugalia, Singapore, Australia și Texas…
– Texas? Cum ți s-a părut?
– Mi-a plăcut foarte mult, mai ales oamenii.
– Cu tot călătoritul tău, cum ai ajuns aici?
– Eram în căutarea unui mod de viață căruia să mă dăruiesc cu totul și cred că Dumnezeul lui Iisus este deasupra tuturor celorlalte: bani, stil de viață, chiar și familie.
Familia de la Simonopetra e compusă din 54 de monahi din 8 țări. Pr. Iacov a venit aici acum 35 de ani din Winthrop, Massachusetts.
– Nu poate fi ceva mai frumos!
– Și mie mi se pare.
Ne-a dus într-un tur al mănăstirii.
– Ar fi greu să construiești o mănăstire în vârful unei stânci chiar și astăzi, dar cum au făcut-o ei în sec. XIII?
– Știți, asta e ceva de care se minunează chiar și arhitecții din vremea noastră. Când muncitorii au venit și au văzut locul unde Sf. Simon, ctitorul mănăstirii, voia să construiască, s-au uitat la el și i-au zis: „Ești nebun?”
– Deci să fii nebun nu era un lucru rău.
– Nu, deloc.
– Pe vremea aceea, cum aduceau materiale aici?
– Aveau catâri.
Durează 50 min. să mergi prin mănăstire la lumina zilei, suficient timp ca să aflăm că călătoria Pr. Iacov spre Mt. Athos a început la 6 ani, când tatăl său i-a arătat o poză.
– Era așa impresionant, și m-am întors către el și i-am zis: „Tată, știi, nu cred că voi putea crede că cineva trăiește în acea clădire până când voi merge eu însumi pe acele terase.”
– Destinul…
– E un pic, da.
– De la 6 ani.
– Da.
Pr. Iacov nu urmărește ce se întâmplă în Winterhop sau în alte părți ale lumii de azi. Nu există ziare, radio, TV pe muntele Athos. Sunt câteva telefoane. Și Pr. Iacov a primit un telefon anul trecut – tatăl său era pe moarte.
– Înainte de moarte, întreba dacă voi merge să-l văd pentru ultima oară.
– O cerere rezonabilă.
– Din partea unui tată, așa cred. Răspunsul meu a fost însă negativ.
– N-ați fost?
– Nu. Deoarece monahii nu merg la înmormântările rudelor sau prietenilor. Rămân aici în mănăstire.
– Când tatăl tău v-a chemat să-l vedeți pentru o ultimă oară și l-ați refuzat, ați avut și vreun sentiment că-l dezamăgiți?
– Nu, deloc. Știu că ne vom vedea în rai într-o zi.
Toată ideea în Mt. Athos este nu doar să te izolezi de restul lumii, ci să renunți la toate amintirile din viața trecută.
– Scopul de a fi aici, după cum înțeleg, este rugăciunea fără împrăștiere.
– Acum nu sunt distras.
– De ce râdeți? Spuneți-mi de ce râdeți?
– Râd pentru că Sf. Pavel zice să ne rugăm neîncetat.
– Și de ce e amuzant?
– Nu asta e amuzant, e amuzant faptul că dvs. credeți că mă pot opri din rugăciune.
– Vă rugați în fiecare minut al zilei.
– Chiar și acum, când vorbim.
– Cu-adevărat?
– Desigur.
Nu-l vedeți pe Pr. Iacov cum se roagă în timp ce vorbește, dar uitați-vă la acești monahi. Buzele nu li se opresc niciodată, măcar pentru o secundă. Continuă să spună rugăciunea lui Iisus zi și noapte. „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. Devine ca respirația. Unii monahi spun că se roagă și în somn. Și nu au mai mult de 3 ore de somn pe noapte.
Dar Mt. Athos are mai mulți aspiranți decât poate primi. E mai greu de intrat decât la Harvard. Omul vine ca un novice, poate pleca dacă nu-i place, iar călugării îi pot spune ei să plece dacă nu le place de el.
– Când sosește un frate nou vă puteți da seama dacă va reuși, vă puteți da seama dacă se va califica să fie călugăr?
– Da, după o perioadă devine destul de evident dacă cineva este sau nu făcut pentru viața aceasta. De aceea avem o perioadă de probă care poate dura până la 3 ani.
– Bănuiesc că vă dați seama mult înainte de 3 ani.
– Desigur!
Odată acceptat în comunitate, e un angajament pe viață. Și viața nu se schimbă aici niciodată. Niciodată. Zilnic, la 3 dimineața sună un singur clopot, anunțând frații că e timpul să se oprească din rugăciunea individuală și să treacă la rugăciunea din biserică. Într-o zi tipică – și fiecare zi e una tipică – slujbele durează 8 ore. Monahii spun că e o conversație de 8 ore cu Dumnezeu, o repetiție pentru veșnicie. Și amintiți-vă, lucrul acesta nu se întâmplă doar duminica, ci în fiecare zi, 365 de zile pe an. Călugărul nu are nicio zi liberă.
Aceasta este Dumnezeiasca Liturghie, viața lui Hristos, săvârșită de oameni a căror singură pasiune este să se apropie de Hristos în fiecare zi. Adâncimea devotamentului lor depășește orice descriere. Nu par aceiași călugări pe care i-am întâlnit în grădini și ateliere. Erau cu totul transformați, cu o concentrare atât de profundă încât erau imuni la distrageri. Și ocazional cu sclipiri de extaz. Acest bătrân monah pare răsărit dintr-un Rembrandt.
Nu există instrumente muzicale în biserică, doar cântarea vocală, fără sfârșit. Multe dintre voci, îndeosebi bașii puteau să cânte la Metropolitan. N-am înțeles cuvintele, dar nici n-aveam nevoie de fapt. Fraza aceasta o știam: „Kyrie eleison” „Doamne, miluiește!”
Cel mai minunat lucru despre Mt. Athos poate fi simplul fapt că este încă acolo. De-a lungul secolelor, a fost invadat de cruciați, otomani, mercenari, pirați și franci. Naziștii au pus și ei ochii pe el. Cei 2000 de monahi atribuie supraviețuirea nesurprinzător, proniei divine. Dar au fost de asemenea și destul
de dibaci. Unele din măsurile luate vă vor surprinde.
Dacă vreți însă să veniți să vizitați, se poate aranja, dar nu e ușor. Întâi, vă trebuie o viză din partea monahilor iar dacă nu sunteți ortodocși s-ar putea să dureze ceva. Apoi veți zbura la Atena și vă veți îndrepta către un orășel din nordul Greciei unde nu este aeroport și unde drumurile sunt precare. Apoi vă urcați pe un ferryboat – dacă cursa nu a fost anulată din cauza vremii. Asta se întâmplă deseori. Dar într-o zi calmă, poate fi o călătorie foarte plăcută. Monahii spun că e nevoie de ani de rugăciune și căutare înainte de a fi pregătit să lași lumea pentru Mt. Athos. Pentru cei ca noi însă, durează ceva mai mult de o oră. Am filmat aceste imagini la începutul postului, iar feribotul era plin ochi de pelerini din toată lumea. Greci, bulgari, sârbi, români, ruși…
N-a durat mult până au apărut primele mănăstiri și ni s-a părut că navigăm spre Bizanț, spre un tărâm de poveste cu castele și palate. Am mers spre Vatoped, una din cele mai vechi și mai mari mănăstiri din Muntele Athos. Are aspectul unui oraș medieval, sfințenia părând a se prelinge chiar din pietre, din frescele bisericii din sec. X, din marmura aghiasmatarului. Dar apoi am dat de piesa centrală cu aspect secular.
Nu e nimic remarcabil la turnul cu ceas din Mănăstirea Vatoped, cu excepția unui lucru: priviți timpul. E cam 8:30. Ceasul meu arată 14:30. O diferență de 6 ore. Și nu e nimic în neregulă cu ceasul din turn sau cu cel al meu. E pentru că monahii din Sf. Munte folosesc „ora bizantină”: ziua începe la apus, nu la miezul nopții. Călugării măsoară astfel timpul din zilele Imperiului Bizantin, imperiul creștin care a urmat căderii Romei. Iar acesta este steagul pe care încă îl folosesc aici.
– Acum cât timp a căzut Imperiul Bizantin?
– În anul 1453, e cunoscut.
Nu era cunoscut pentru noi, dar pentru Pr. Serapion, 1453 e ca alaltăieri.
– Această peninsulă… e singurul loc din lume care menține ora bizantină?
– Păstrează această ora de vreo 550 de ani.
Era vremea recoltei când am ajuns și zeci de călugări lucrau din greu pe dealurile din jurul mănăstirii. Atunci am dat peste Pr. Nikon care este din Melbourne, Australia.
– Locul ăsta seamănă cu o stațiune estivală, ca o destinație de vacanță, dar nu este așa, e un stadion.
– Un stadion?
– Da.
– La ce vă referiți?
– Războiul nevăzut.
– Război nevăzut?
– Da.
– Ce înseamnă asta?
– E lupta împotriva îngerilor întunericului, a diavolului, satanei.
Războiul împotriva satanei și a părții întunecate este purtat în fiecare zi. Conducătorul spiritual al Vatopedului este Starețul Efrem.
– Aici, viața lui Hristos e trăită într-un mod autentic. Și asta nu se întâmplă în multe alte locuri din lume. Vorbesc despre arta mântuirii.
S-a potrivit ca pe când eram acolo monahii să săvârșească o priveghere lungă de 7 ore. Iar biserica a fost plină de pelerini. Se ține o dată pe an, pentru a sărbători Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Conform Bibliei, Mihail și Gavriil au condus oastea îngerească ce l-a alungat pe satan din cer.
Odoarele bisericii sunt scoase zilnic, iar pelerinii așteaptă binecuvântarea sfinților. Cel mai sfânt odor din toată peninsula se află în această casetă, o țesătură, parte a unui veșmânt purtat de Fecioara Maria. Ironia e că deși Maica Domnului e atât de iubită aici, niciunei alte femei nu-i este permis nici măcar să pună piciorul în Mt. Athos. E așa de 1000 de ani. Motivul, conform doctrinei (tradiției – n. trad) ortodoxe, e că Hristos a dăruit peninsula Mamei Sale, și toate celelalte femei au fost excluse pentru a o cinsti pe Ea. S-a zis de asemenea că în zilele dinaintea restricției, când femeile veneau aici, monahii au devenit distrași și nu se mai puteau dedica complet rugăciunii. Zic că e mult mai ușor după plecarea ultimei doamne.
– Ținerea femeilor afară, desigur nu era greu acum 3-400 de ani. Simțiți că asta devine problematic acum?
– Nu cred, deoarece mănăstirea și tot pământul din jur e proprietatea noastră și dacă nu vrem ca femeile să intre pe proprietatea noastră, avem tot dreptul de a o face.
Mt. Athos e posibil să fie ultimul bastion exclusiv masculin din lume. Iar Pr. Arsenie spune că trebuie să rămână așa.
– Aici, suntem preocupați doar de curăție și de aflarea vieții veșnice. Dacă femeilor le e permis să intre, vor veni cu familiile și copiii lor. Acest loc ar deveni o atracție turistică, și nu un loc al liniștii.
Dacă căutăm liniștea, am fost sfătuiți să mergem la Stavronikita. E cea mai mică mănăstire din Sf. Munte, dar are unele din cele mai remarcabile comori. Întinezi liniștea și doar mergând. Aici nu este electricitate, așa încât icoanele și mozaicurile sunt iluminate doar de lumina soarelui și de câteva lumânări. Sf. Nicolae, sfântul ocrotitor, Ioan Botezătorul și Fecioara Maria. Am fost uimiți de măreția artei de aici, dar apoi am dat de Pr. Maxim, un fost profesor la Divinity School de la Harvard. Ne-a spus că ceea ce vedem nu poate fi descris ca „artă”.
– Sunt obiecte de închinare, sunt parte a vieții liturgice active a Bisericii, așa că noi n-avem artă și nu suntem un muzeu. Asta ca să fim categorici.
Oricum i-ai zice, e neprețuită. De-aceea mănăstirile au fost invadate și jefuite de atâtea ori de-a lungul secolelor. Cea mai recentă îmbrânceală a monahilor cu istoria s-a întâmplat doar acum vreo 70 de ani. Veneau naziștii. În primăvara lui 1941, naziștii au invadat și au ocupat Grecia. Au mărșăluit pe Acropole, au fluturat zvastica lângă Parthenon și urmau să invadeze [Athosul]. Monahii au cerut o întâlnire cu ofițerii naziști care i-au sfătuit să se adreseze lui Hitler însuși.
– Și monahii i-au scris o scrisoare lui Hitler.
– O scrisoare a fost scrisă, iar în scrisoare călugării s-au prezentat, au zis: aceștia suntem și i-au cerut lui Hitler să treacă Sf. Munte sub protecția sa personală.
– Ce răspuns ați primit?
– Ei bine, se pare că lui Hitler i-a plăcut ideea și a primit invitația de a deveni protectorul personal al Sf. Munte.
– Stați să ne lămurim. Hitler, protectorul personal al Sf. Munte.
– Da, așa e.
Hitler a trimis la Mt. Athos o echipă de profesori germani. Aceștia au făcut 1800 de fotografii ale comorilor din Sf. Munte și asta nu pentru că le plăcea fotografia. Hitler voia bogățiile mănăstirilor în Berlin.
– Profesorii au fost trimiși ca o echipă de pregătire pentru a cataloga comorile Sf. Munte, să facă o selecție a lucrurilor ce ar fi trebuit luate.
– Nu s-a-ntâmplat asta, nu?
– Nu, niciun lucru nu a fost luat.
Pr. Maxim crede că pentru asta trebuie să le mulțumească rușilor. Până când specialiștii germani și-au terminat lucrarea, Hitler era împotmolit în Rusia, nu se gândea la icoane.
Acea perioadă nazistă a fost în mare parte uitată aici. Pentru monahi, a fost doar încă o denivelare a drumului și încă una minoră. Astăzi Vatopedul este cea mai populară destinație din Sf. Munte. Găzduiește 35000 de pelerini anual. Și oferă mai mult decât suport duhovnicesc.
Monahii au propriile plase de pescuit, iar captura e destul de mare. Peștele e servit mai proaspăt decât în orice restaurant grecesc. Trapeza datează din sec. XII și de-atunci mâncarea a fost gratis. Vatopedi a fost susținută de binefăcători bogați – împărați, prinți, regi, și azi parțial de către pelerini cu buzunare adânci care comandă icoane pictate manual. Dar vechile comori? Nicio șansă, nici măcar nu le pot vedea. Sunt sub lacăt și cheie.
Nu e un sistem de securitate nou, dar funcționează. În mod normal, e nevoie de mai mult de un călugăr pentru a le descuia. Deoarece nu e permis ca un monah să aibă toate cele 4 chei în același timp. E un fel de versiune medievală a controlului bombei atomice.
– Țineți cheile acelea în buzunar, părinte?
– Încerc să nu.
Pr. Matthew din Fond du Lac, Wisconsin, a primit binecuvântarea starețului să ne permită intrarea în camera secretă. Odată înăuntru, mai era încă o altă ușă ascunsă.
– În spatele cortinei…
Am intrat în lumea Bizanțului. Era greu de imaginat că tot ce e aici e vechi de cel puțin 600 de ani, căci strălucirea nu a dispărut. Sunt aproape 4000 de icoane adăpostite doar în această mănăstire. Cea mai prețioasă? O icoană din sec. XIV a Mântuitorului Hristos.
Orice monah vă va spune că singurul scop al vieții în Athos este de a se apropia de Hristos în fiecare zi. Și spun că unirea totală cu Hristos e posibilă doar când părăsesc această lume.
– Primul lucru pe care-l face un monah e să îmbrățișeze și să iubească moartea.
– Să îmbrățișeze și să iubească moartea?
– Pentru că moartea e tichetul spre cealaltă viață. Fără tichet, nu poți călători.
– De unde iei biletul?
– În această viață. Asta facem zilnic. Ne pregătim de moarte. Și suntem bucuroși pentru călătoria spre cer.
Pr. Matthew s-a oferit să ne ducă la punctul de tranzit dintre această lume și cer. Când un monah moare, e îngropat până când din el nu mai rămân decât oasele. Apoi e adus acolo unde sfârșesc toți monahii care au fost vreodată aici. Osuarul.
– Aveți idee câte cranii sunt aici?
– Mii, nu știu câte mii.
– Știți cam de când sunt cele mai vechi?
– Cele de aici, din sec. XVI.
– Când priviți osuarul, ce vă trece prin minte?
– Mai mult faptul că aici voi ajunge și eu. Îmi place să zic că aceștia sunt viitorii mei colegi de cameră.
Nu mai aveam unde merge de aici. Așa că ne-am îndreptat spre continent. Călugării ne-au invitat să revenim oricând. Și dacă o facem, sau nepoții noștri, sau stră-nepoții noștri, după 10 zile aici, de un lucru suntem siguri: Mt. Athos nu se va fi schimbat deloc.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
3 Comment
Un reportaj interesant, bine documentat care răspunde la unele dintre cele mai esenţiale întrebări ale celor din lume. Dar viaţa din Sf. Munte nu o poţi înţelege decât dacă te laşi în voia ocrotitoarei acestuia – Preasfânta Fecioară. Dacă încerci să înţelegi cu mintea acest loc, această viaţă care se trăieşte aici, eşuezi lamentabil. Sf. Munte este o viaţă, este o trăire în Duh şi Adevăr. Poţi ajunge în acest loc şi poţi pleca din acest loc aşa cum vrei: fie ca un turist bifând pe harta lumii încă un loc vizitat, fie cuprins de duhul acestui loc sfânt. Şi când eşti cuprins de acest duh vrei să te reîntorci, să revii, din nou şi din nou şi din nou. Ceva tainic te cheamă, ceva se naşte în tine şi cu fiecare vizită creşte din ce în ce mai mult. Şi depinde de tine dacă vrei să trăiască acest ceva născut în tine. Este locul unde iubirea este necondiţionată, nu contează studiile, nu contează vârsta trupească, nu contează naţionalitatea.
Să fim recunoscători Bunului Dumnezeu şi Preasfintei Fecioare Maica Domnului că ne-a dăruit acest loc ca liman al mântuirii noastre şi să ne rugăm pentru monahii şi fraţii noştrii întru Hristos care, pe acest munte sfânt, ostenesc pentru noi. Este o imagine care nu poate fi descrisă în cuvinte să te uiţi la un monah care, în miezul nopţii, la lumina unui ciot de lumânare, pomeneşte într-o uşoară şoaptă pe cei scrişi pe un petic de hârtie ori pe cineva despre care i s-a spus că este în mare nevoie.
Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze dragii noştrii fraţi întru Hristos Domnul şi să vă ţină în Sf. Munte în pace şi dragoste!
Vă îmbrăţişez cu toată dragostea întru Hristos Domnul! Binecuvântaţi şi iertaţi.
„această viaţă care se trăieşte aici” – ești în Sfântul Munte? 🙂
Nu Părinte, nu sunt în Sf. Munte. A vorbit partea din mine care trăieşte sufleteşte / lăuntric ancorată de acest loc binecuvântat şi pe care am ajuns să-l iubesc.