Convertirea miraculoasă a mitologului Martin Shaw la Ortodoxie

O convertire miraculoasă, pe baza unei viziuni, este ceea ce ne descrie cunoscutul mitolog Martin Shaw, vorbind din experiența sa personală.

Unii vin la ortodoxie că așa s-au născut, alții prin citit sau prin auzit, iar altora Dumnezeu le dăruiește experiențe supranaturale – fiecăruia după cum are nevoie sufletul său.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Martin Shaw: Este un filozof catolic, numit John Moriarty. John spune că problema Creștinismului este că trebuie să-și redescopere ceea ce el numește “sufletul de tufiș”, esenţa nedomesticită, să-și reamintească stranietatea, să-și reamintească esenţa sa în Hristos. Nu este nimic reconfortant la Iisus, de aceea am stat departe de el atât de mult timp. El a fost cel mai radical dintre toți zeii. Incredibil?

Justin: Sunt încântat să fiu alături în emisiune de Martin Shaw, care este scriitor, profesor și mitolog. Este premiat ca autor și director al Școlii de Mit din Westcountry [Anglia]. Martin scrie și predă despre spiritualitatea și mitologia naturii de mult timp, dar recent s-a întâmplat ceva destul de uimitor și neașteptat: s-a convertit, de fapt, la Creștinism. Martin, bine ai venit în emisiune!

Martin: Mulțumesc Justin! Mulțumesc că m-ați invitat!

Povestea lui Martin

Justin: Ne-am întâlnit recent și a fost grozav să vă cunosc. Ați spus atunci pe scurt parte din povestea dumneavoastră și m-am gândit: este fascinant, mi-ar plăcea să surprind aceasta într-o ediție de Crăciun a emisiunii noastre „Incredibil”. Așa că iată-ne! Luați-ne mai întâi de la început pentru că nu este ca și cum v-ar fi complet nou creștinismul. Cred că ați crescut într-un mediu creștin, nu-i așa?

Martin: Da. Am crescut mergând într-un loc numit Biserica Baptistă “Upton Vale” din Torbay, așa că am crescut în jurul unor predici grozave. A fost acolo și Peter Barber din Scoția. Deci eram conștient de… Și tatăl meu a fost și este un foarte bun predicator, fratele meu este pastor, sora mea este o catolică înfocată în Wolsingham. Deci [creștinismul] a fost în oxigen… Dar din anumite motive, adesea, când tatăl meu revenea de la o predică, pe drumul spre casă îmi spunea relaxat basme sau vorbea despre folclor și fără presiunea aceea de „a crede”, imaginația mea se simțea mai eliberată.

Deci, ca să fiu sincer, până la 17 ani, când ne-am mutat din lumea Baptistă un pic mai mult spre Biserica Liberă și în marea dramă a Mișcării Carismatice de la începutul anilor ’80. Deci vorbești cu un veteran al [festivalurilor creștine] “Spring Harvest” și “Greenbelt” și tot felul de chestii de genul ăsta. Pe la 17 ani am crezut că am nevoie de o pauză majoră de la asta. Nu mi-am dat seama că pauza avea să dureze până la aproape 50 de ani.

 Justin: Iată! Spune-ne despre cum a decurs viața pentru tine, de unde a venit interesul pentru mitologie și explorarea dimensiunii spirituale a lumii.

Obișnuința cu Biblia

Martin: Cred că a venit din faptul că locuiam într-o casă fără televizor și eram obișnuit cu povești grozave din Biblie, dar mama și tata nu au considerat niciodată mitul ca inamic, nu l-au considerat luciferic. Ei erau în tabăra lui Tolkien sau Lewis sau, în zilele noastre, a lui Malcom Guite din Vermontul de Sus, care ar spune…, cum spunea Augustin de fapt: „Adevăratul creștinism este păgânismul în perfecțiunea sa, este un fel de exfoliere” Deci, în limite rezonabile, erau tot felul de lumi care mi se deschideau: lumea Regelui Arthur și a lui Robin Hood și toate astea. Mi-a plăcut asta de mic copil, am citit și am absorbit. Nu aveam o mașină, așa că multe dintre acele povești au fost “mestecate” mergând pe jos, așa că a existat o relație între peisaj și poveste care a început să fermenteze în mine.

Iar apoi, când am ajuns la 20 de ani și eram de mult timp deconectat de orice noțiune de religie formală, mi-am amintit, în timp ce treceam printr-un divorț foarte dureros și începuturile depresiei, poveștile și miturile pe care le-am iubit în copilărie. Mi-am dat seama că atunci când vorbesc despre lumea de dincolo se referă la tot felul de stări spirituale și psihologice pe care le trăim cu toții de-a lungul vieții. Așa că m-am întors și mi-am făcut ucenicia cu acele povești, dar într-o manieră mult mai sobră am făcut un doctorat și toate astea, și am ajuns să conduc o varietate de cursuri la Universitatea Stanford din California.

Răscrucea

Dar cu adevărat cel mai important lucru care s-a întâmplat de fapt a fost când aveam aproximativ 23 de ani. Din cauza divorțului prin care treceam, simțeam că am construit o scară, doar că urca pe un zid greșit. Eram muzician. Aveam contract cu Warner Brothers și am ajuns să merg la un eveniment numit “O priveghere în sălbăticie”.

Acum, în Snowdonia, sus în Țara Galilor, există un munte numit Cader Idris, iar folclorul lui Cader Idris spune că dacă petreci o noapte acolo sus singur, cobori nebun, mort sau poet. Dar poți decide tu cum. Și am mers acolo sus patru zile și nopți fără mâncare, într-un stil vechi al părinților pustiei, și am primit, destul de pe neașteptate, un fel de revelație și mesaj profund. Apoi m-am întors, m-am târât înapoi de pe deal, am renunțat la cariera mea de muzician și am ajuns să locuiesc într-un cort timp de patru ani. A fost atât de puternic ce se întâmplase, că aveam nevoie de timp să absorb.

Un filozof catolic, numit John Moriarty, spune că problema Creștinismului este că trebuie să-și redescopere ceea ce el numește “sufletul de tufiș”, nedomesticit. să-și reamintească stranietatea, să-și reamintească esenţa sa în Hristos. Nu este nimic liniștitor la Iisus, de aceea am stat departe de el atât de mult timp. El a fost cel mai radical dintre toți zeii. Deci asta este ceea ce s-a întâmplat. Am avut o experiență profundă în natură și, cu toată sinceritatea, singura limbă în acel moment care a putut explica ce s-a întâmplat a fost mitul și povestea. Așa că am devenit un povestitor oral, am devenit profesor și în cele din urmă acum mai bine cunoscut sunt ca scriitor.

Justin: Da! Bănuiesc deci că nu erai chiar opus Creștinismului, dar a fost cumva încă o modalitate de a înțelege punctul de vedere, dacă vrei, a modului în care oamenii dau sens vieții.

Martin: Vei fi un veteran de acum al mai multor botezuri și poate oamenii vor spune iar și iar aceeași narațiune: “aș fi mort sau în închisoare, l-am urât pe Dumnezeu și acest lucru minunat s-a întâmplat…” Este minunat dacă așa stau lucrurile, dar eu aș fi necinstit să pretind asta. Am simțit întotdeauna… realitatea este, ca să fiu sincer… Cred că… nu sunt sigur că eu am avut o experiență de convertire, cred că doar mi-am filtrat treptat conștiința. Eram creștin, doar că unul foarte rău. Pur și simplu nu eram foarte bun la asta și cu siguranță nu “mușcasem” unele dintre învățăturile morale mai profunde.

Deci, nu am fost opus Creștinismului și, ca să fiu sincer, legătura mea cu acesta a fost o conversație continuă timp de 30 de ani cu mama și tatăl meu care nu mi-au spus niciodată: “credem că ți-ai pierdut mințile”. Mereu au fost interesați, și spuneau “dar ce se întâmplă mai departe? spune următoarea parte a conversației”. Așa că legătura mea cu ei și cu fratele și sora mea care au făcut să continue totul. Sora mea a spus întotdeauna: “va veni probabil un moment când se va așeza în el” dar eu nu credeam să se întâmple. Oricum, aș fi plătit, aș fi pariat cu tine Justin pe o sumă enormă de bani, așa cum ar fi făcut și Paul Kingsnorth în viața lui, că asta nu se va întâmpla niciodată.

Noaptea în pădure

Justin: Da, vreau să vorbim și despre Paul Kingsnorth puțin pentru că sunt atât de multe suprapuneri între poveștile voastre. Acum sunteți prieteni buni. Spune-ne ce s-a întâmplat apoi, deoarece aceasta este o parte destul de remarcabilă a poveștii. Vrei să ne spui despre noaptea în care lucrurile s-au conturat deodată?

Martin: Da. Dar trebuie să avertizez urmăritorii că asta face parte din așa-numitul element de semne și minuni al Creștinismului, este acolo unde nu parchează autobuzele și nu este pentru toată lumea, este un fel de experiență de tip “Marmite”. Dar s-a întâmplat, asta mi s-a întâmplat mie. Dat fiind experiența mea în ce am menționat, adică ritualurile de trecere în sălbăticie, privegherea în sălbăticie, acum vreo trei ani am stat într-o pădure locală timp de 101 zile și s-a întâmplat [ceva] în ultima noapte. Acum îmi este greu să-mi amintesc de ce o făceam, ideea era să merg… într-o modalitate tipic ermetică: “du-te, stai, liniștește-te în natură și ascultă!” E ultima noapte și sunt chiar în mijlocul pădurii – o pădure mare, de 500 de acri. În centru este un fort din Epoca Fierului, era foarte frig, asta îmi amintesc, era începutul lunii ianuarie… și nu eram… din ce îmi amintesc, ceea ce îți pot spune, Justin, este că știu că nu postisem, aveam burta plină de mâncare, am băut o ceașcă de ceai, am fost recunoscător că toată treaba aproape se terminase, nu eram nici pe departe într-o stare de spirit ridicată, nu prea număram orele de pe ceas, dar eram în acel loc.

Așa că sunt acolo. Dar este sfârșitul și mulțumesc și mă rog în felul meu, la acea vârstă, sau la acel moment, și, într-un fel, mă găsesc spunând: “Dacă e ceva, orice, ce aș putea înțelege acum, ar fi un moment potrivit.” Si, pe măsură ce gândeam asta, am făcut ceva ce nu fac în mod normal: mi-am ridicat privirea. Gândiți-vă că sunt într-o pădure și este un baldachin de stejari deasupra mea. În mod normal mă uit în pământ și ascult dacă se aude zgomotul vreunui cerb sau al unei vulpi, care poate fi foarte dezarmant la ora două dimineața. Dar mă uit în sus. Și e un cer întunecat, foarte adânc. Cred că erau niște stele.

Minunea

Dar devin brusc conștient că, puțin în dreapta câmpului meu vizual, pot vedea ceva care arată ca o stea și care crește foarte foarte rapid în dimensiune și este multicolor. Nu este genul acela de lumină palidă de stea cu care suntem obișnuiți. Și pare că se îndreaptă rapid în direcția generală de unde mă uit eu în sus. Culorile erau foarte asemănătoare cu cele din aurora boreală, pe care nu am văzut-o niciodată, un fel de verde, violet și alb, și se extindeau mai degrabă sub forma unui zmeu, sau aproape ca un foc de artificii, sau ca vârful unei săgeți.

Și realizez brusc – totul se întâmpla în cam 10 secunde – că acel lucru va ateriza. Știi, ca un OZN, ca un fel de fenomen ciudat. Și la vreo 10 picioare în dreapta mea, complet silențios, această “săgeată” frumos pictată a aterizat pur și simplu în întuneric lângă mine. Ceea ce îmi amintesc, și este interesant pentru mine, este că nu a fost alarmant sau înspăimântător, pentru că ți-ai putea imagina că ar fi cu adevărat supărător. Îmi amintesc cum chiar atunci m-am gândit că este ca ceva din Vechiul Testament. Și apoi, pentru că [lucrurile] se întâmplă minunat, una dintre minunile tehnologiei este că am avut un telefon pe care am reușit să-l pornesc. Și în telefon am putut spune ceea ce tocmai se întâmplase, apoi am oprit telefonul și l-am pus înapoi. Deci am înregistrat evenimentul înainte să-l pierd din minte pentru că mi-aș putea imagina că dacă plecam acasă fără asta, aș fi crezut că am visat, aș fi raționalizat totul.

Așa că, de dimineață, veghea mea de noapte se terminase, tocmai mă băgam în pat și doar trăgeam plapuma și văd deodată în fața mea când închid ochii nouă cuvinte Și nu am obiceiul de a vedea cuvinte sau ceva de genul acesta înainte de a adormi. Și era o propoziție ciudată care spunea: „Locuiește Timpul și Geneza căminului tău original”. Și îmi amintesc că și atunci eram alarmat la cuvântul “Geneză”. Nu-mi prea plăcea acel cuvânt prea mult. Nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu… Oricum, la culcare acum!

„Lockdown-ul” și visul

Următorul lucru care s-a întâmplat a fost “lockdown-ul”. Imediat după aceasta. Așa că de fapt sunt blocat în cabană. Știi, dacă știam că va veni lockdown-ul aș fi putut face toate astea atunci. Atunci am avut cea mai bună parte a anului să mă gândesc la întâmplarea din pădure. Cumva, am rămas cu ideea că a fost ce aș numi acum „fața cu mușchi a lui Hristos”. Am reușit să intelectualizez asta în multe feluri și, apoi cam cu puțin peste un an în urmă, am început să visez și am avut experiențe în timpul viselor, care nu erau ca visele normale, nu erau de genul: „Oh, vorbeam cu o canapea care a devenit mama mea”.

Nu erau acel tip de vise, ci vise în care se transmiteau mesaje foarte clare și după două sau trei dintre ele îmi amintesc că stăteam pe trepte în afara cabanei și mă uitam în sus la cerul nopții. Mama îmi spunea mereu: “Este periculos să te uiți la stele pentru că vei începe să te gândești la cine le-a creat. E periculos!” “E periculos pentru atei sa se uite la cer noaptea” Dar am făcut-o și, cumva, cred că treptat mi-am dat seama că această apariție, care acum îmi vorbea în mod regulat, nu era un Dumnezeu aflat undeva departe în cer, nu era în spatele lui Pluto, ci era de fapt mai aproape de mine decât propria-mi respirație.

Și eram la un moment dat în mijlocul unui interviu, în mijlocul unui podcast cu o librărie ocultă, oameni foarte drăguți, și mi-au spus: “S-a întâmplat ceva interesant recent?” Și în timp ce au spus asta, știam că “am trecut Chedronul”, știam că am căzut în mintea lui Hristos, știam… Poți să-mi vezi fața atunci, cum devin deodată palid în mijlocul interviului. Ajung până la capăt și îmi sun părinții și le spun: “Aceasta s-a întâmplat!” Și apoi, bineînțeles, am fost în șoc și un fel de fericire timp de vreo șase luni și apoi a început să iasă acest cuvânt despre ceea ce s-a întâmplat. Am început să plătesc prețul.

Plătirea prețului

Justin: Când spui să plătești prețul…, pentru că, evident, ai un număr mare de oameni care îți urmăresc munca, îți citesc lucrările, merg la cursurile tale și așa mai departe…, vrei să spui că nu a decurs totul chiar în mod pozitiv?

Martin: Nu, chiar deloc. Iar durerea mare și continuă pentru mine este ideea că am devenit un fel de figură naționalistă Trump-iană și anumiți prieteni de-ai mei amerindieni din populațiile indigene au fost îngroziți pentru că au simțit că mi-am asumat religia colonială care a devastat cultura lor. Și, așadar, asta a fost un fel de agonie pentru mine: am pierdut prieteni, unii oameni au văzut acest lucru ca fiind extrem de dezamăgitor, unii oameni și-au pierdut interesul în ceea ce scriu și toate astea. Dar, din punctul meu de vedere, când citesc Evanghelia după Marcu, Iisus nu petrece mult timp verificându-ți polițele de asigurare înainte să îți spună să vii cu El. El este, știi, într-o descriere pe care o folosesc adesea când spun că mă simt ca… Îți amintești când El vine în Ierusalim și merge la Templu și începe să răstoarne… Ei bine, mă simt ca acel Templu, simt că sunt în mijlocul unui audit spiritual asupra căruia nu am niciun control. Și El intră în tot felul de camere la care eu nu vreau să se uite.

Justin: Exact!

Trebuie să știm cum să spunem

Martin: Și asta necesită o predare corespunzătoare și profundă. Și astfel, pentru un bărbat mare, egoist, de vârstă mijlocie, a fost uimitor de frumos și de dificil să meargă pe acest drum.

Justin: Este o poveste extraordinară, evident că și destul de dramatică în felul cum s-a întâmplat, dar, așa cum spui, ne dai doar cele mai importante momente. Sunt sigur că nu sunt stele care cad ca niște săgeți din cer în fiecare zi, sau ceva similar, dar așa cum te-ai gândit să le pui cap la cap pe toate, simți cumva că e punctul culminant al unei călătorii sau se simte ca și când ceva a intervenit și a creat un fel de diferență abruptă față de unde erai înainte? Mă interesează dacă acest lucru se simte ca ceva care are un sens în această schemă a lucrurilor.

Martin: Are sens, absolut are sens și mă bucur, trebuie să fiu sincer, mă bucur că nu am…, sunt recunoscător pentru călătoria pe care am făcut-o în ultimii 40 de ani și simt că…, unii oameni nu vor fi de acord cu asta, dar simt că am fost ajutat în permanență de Dumnezeu, am fost împins în continuu să învăț. Am învățat un tip diferit de vocabular decât mulți alți creștini, dar găsesc asta ca pe un potențial… știi… stând aici și vorbind cu tine, în preajma Crăciunului 2022, vreau doar să fiu de folos prin asta acum. Dacă există ceva ce pot face și este util pentru conversațiile mai ample despre creștinism, voi face tot ce pot, deși, pe de altă parte, sunt foarte nou în asta. Dar nu. Se simte ca un alt…, știi, marele druid al Galileii… Este minunat că mi-am găsit un profesor pe care să-l urmez pentru tot restul vieții mele. Este un lucru uimitor, dar nu, nu s-a simțit ca… S-a simțit ca o încercare, s-a simțit dificil, a fost nevoie de ceva curaj, dar nu s-a simțit ca o ruptură între viața mea veche și cea de acum.

Paralele cu Paul Kingsnorth

Justin: Sunt multe suprapuneri, cum am menționat, între povestea ta și cea a lui Paul Kingsnorth, pe care, desigur, l-am avut în emisiune cu Rowan Williams la începutul anului. Paul însuși, știi, venind dintr-un mediu nu foarte diferit, preocupat de natură și de scris poezie și așa mai departe… Sunt sigur că probabil îl cunoști pe Paul de mai mulți ani, deoarece vă mișcați în cercuri similare. Cât de mult mărturia și povestea lui de convertire la Ortodoxia Răsăriteană a început să te influențeze în propria ta călătorie?

Martin: Da, m-a influențat. Dar tot ce ți-am descris că s-a întâmplat în pădure, cred că se întâmplase cam cu un an înainte de a afla ce s-a întâmplat cu Paul. Deci poveștile nu sunt chiar în tandem una cu cealaltă. Dar Paul este amicul meu și noi conversăm cam de zece ani. M-a interesat faptul că el se simțea revendicat de Ortodoxie. Nu prea am înțeles asta pentru că evident, în Marea Britanie, Ortodoxia nu este ceva cu care te întâlnești în fiecare zi. Dar de fapt ceea ce m-a condus la asta a fost după ce am fost botezat de un minunat preot anglican pe nume Peter Owen Jones.

Justin: Oh, îl știu, da!

Martin: Cu Râul Dart înghețat în mijlocul iernii, tatăl meu pe de o parte, alunecând printre pietre, Peter, pe de altă parte, mai mult capră decât om, în timp ce mă împinge sub… A fost fenomenal. Cu acea experiență poți face un întreg alt podcast. Dar oricum, după aceea m-am gândit că trebuie să găsesc o biserică unde să merg. Așa că m-am dus la o biserică locală anglicană – foarte, foarte frumos, am fost la catolici – foarte frumos, la baptiști – foarte, foarte frumos, Dar eu nu vreau foarte, foarte frumos, nu-mi pasă de foarte, foarte frumos. Nu am nevoie de asta, e prea… Nu am nevoie de ceva cald și pufos. Am nevoie să cresc, să mă întind și să mă adâncesc.

Avansul

Și am ajuns în Exeter, aproape de zona unde locuiesc. Acolo e un centru comercial, iar în mijlocul centrului comercial se află o bisericuță anglo-saxonă veche pe care probabil că ar adora să o demoleze și să facă acolo un magazin cu produse pentru vapat (țigări electronice), dar nu pot. Si eu treceam pe lângă ea și m-am uitat înăuntru și sunt sigur că era Sfânta Liturghie. Am ajuns așadar la o slujbă ortodoxă pentru prima dată în viața mea, unde stai în picioare pentru aproape două ore. Preotul nu m-a întrebat cum mă simt, nu mi-a adus o gogoașă, nu era nicio ceașcă de cafea. Am fost în, ceea ce am descris ca… – este o frază ciudată, dar are sens pentru mine – un fel de vis creștin în care am simțit că prin Liturghie se deschideau uși înapoi în timp până la Betleem și dincolo de el. Și când am ieșit… avusesem pentru prima dată în viața mea nu o experiență tranzacțională a creștinismului, ci una de transformare.

Teologia o voi prinde din urmă mai târziu, dar acum știu ce știu și dacă pot găsi un loc care să mă învingă imediat prin frumusețea lui, atunci vreau să revin. Și deci cam acolo mă aflu in acest moment. Dar Paul…, nu vreau să diminuez influența lui Paul. Nu m-aș putea converti doar din cauza unui prieten, dar am fost foarte încântat de ce s-a întâmplat. Dar nu i-am spus multă vreme ce se întâmpla cu mine. Și apoi, dintr-o dată, cred că probabil cam cu un an în urmă, i-am spus: “Uite, de fapt, Paul, cred că urmează să ne îndreptăm spre asta împreună.”

Justin: Uau! Acum, cu două rândunele nu se face vară, dar este interesant că amândoi proveniți din medii oarecum similare și cred că mulți oameni s-ar clasifica nu neapărat ca materialiști atei, ci ca spirituali, dar nu religioși și mă întreb dacă nu cumva se întâmplă ceva în cultura noastră și oamenii caută din nou un fel de înțeles transcendent. Și, evident, tu și Pavel ați găsit amândoi de fapt una dintre cele mai vechi povești, povestea creștină, unde să găsiți sensul. Ce crezi?

Creștinismul: ultimul mare mister

Martin: Da, cred că ai dreptate. Trebuie să spun că pentru mine cel puțin Creștinismul este ultimul mare mister rămas și este cel pe care chiar vreau să-l aprofundez. Și mă gândesc la scriitori ca Charles Foster, Malcolm Guite, și mulți alții, Catherine Bennett, tot felul de oameni cu care am fost în legătură, și mă întreb: Crezi ca s-a întâmplat ceva în timpul lockdown-ului?

Justin: Poate.

Martin: Mă întreb pentru că simt… L-am văzut pe Nick, nu știu dacă l-ai văzut, Nick Cave a fost la BBC dând un interviu în engleză cu Kirsty Wark și poate că nu a declarat categoric “sunt creștin”, dar în rest a făcut totul. A zis: “Da, citesc tot timpul Scripturile, îmi place să merg la biserică, aici simt că aparțin… Deci cred că poate fi ceva în aer. L-am văzut pe Mark Vernon dând un interviu foarte bun cu Rupert Sheldrake zilele trecute, numit „Noii Creștini”. Pentru mine, trebuie să spun că… o mare parte din creștinismul din Occident cu care am crescut am simțit că și-ai pierdut tradiția contemplativă, și-a pierdut adâncimea, și-a pierdut legătura cu natura, și-a pierdut legătura cu sihaștrii și sfinții și bătrânele sălbatice…

Așa că unul dintre lucrurile care mă pasionează este să readuc povești celtice vechi, ceea ce eu numesc povestiri nemuritoare creștine de care nu trebuie să te agăți ca de niște chestiuni de credință, cum ai face-o cu Evanghelia după Ioan, dar le-ai trata ca pe niște povești cu scop educativ, unul dintre motive fiind și rolul lor enorm ca mesaj ecologic. Așa că, se va fi întâmplat până când emisiunea va apărea, dar chiar mâine plec în Irlanda, unde Paul și cu mine vom începe pentru prima dată să explorăm țărmurile mai sălbatice ale Creștinismului și vom începe o conversație despre unde ne-ar putea duce asta pe toți.

Catehismul Ortodox

Justin: Minunate lucruri! Sunteți în călătoria asta prin Biserica Ortodoxă. Implică asta ceva catehism și alte lucruri înainte de a ajunge acolo?

Martin: Da, care tocmai ce a început, dar eu cred că Duhul Sfânt merge unde vrea așa că mă vei găsi citind William Barclay, pe care îl ador. Comentariile lui la Noul Testament sunt fenomenale. Cred că el este un Joseph Campbell al creștinismului de sfârșit de secol XX. Și am crescut într-o casă cu oameni precum David Paulson și Spurgeon și Sangstar și Martin Lloyd Jones, așa că mă tem că trec peste denominațiuni. Dar există ceva la Liturghia însăși care îmi atinge inima mitică foarte mult.

Justin: Da, interesant! A fost o mare plăcere să vă aud povestea. Și văd asta ca parte a unui val emoționant de oameni care încep să reconsidere și să regăsească inima creștinismului. Sunt mulți alții pe care i-am putea numi, cred, alături de tine, Paul și alții.

Ca să încheiem acum, Martin, pe măsură ce ne apropiem de Crăciun, ce va însemna Crăciunul pentru tine anul acesta, cu evenimentele tale recente și experiența de viață din fundal?

Martin: În primul rând, ca ortodocși, sărbătorim la date ușor diferite, în ianuarie [cei de pe calendarul vechi], dar e pur și simplu minunat pentru mine Este absolut minunat. Ne pregătim acum pentru Nașterea Domnului. Mă gândesc la un copil născut [în iesle] înconjurat de căldura animalelor. Mă gândesc ce fel de Dumnezeu alege să fie născut ca un copil uman care imediat are pe cap o condamnare la moarte. Ce fel de Dumnezeu? Asta nu este o mișcare caracteristică lui Zeus, vă pot asigura. Sunt extrem de mișcat de acea poveste. Și, în măsura în care pot eu spune, ce au avut primii creștini cu adevărat în favoarea lor nu este neapărat apologetica orbitoare, ci stilul de viață și povestea. Acesta este lucrul atât de diferit atât de radical la ei. Așa că… Voi fi cu familia mea în Norfolk. Și voi încerca să-l aduc și pe Malcolm Guite acolo pentru că vom fi la Wilson. Cine știe, poate reușim să-l aducem și pe Rob Dray acolo pentru că și el ne-a devenit prieten. Va fi doar un moment de mulțumire și de dragoste pentru acele … Partea mea preferată, și sunt sigur că mulți care văd asta vor fi de acord… Îți amintești când Maria merge la Elisabeta și copilul reacționează?

Justin: Da.

Martin: E ceva în asta, care îmi pare cu adevărat palpitant și sper… sper că ceva minunat să se nască în noi toții de Crăciunul acesta.

Justin: Așa să fie! Îți mulțumesc foarte mult că ai fost invitatul meu în emisiune. A fost minunat să îți aud povestea, Martin. Să ai un Crăciun foarte fericit! Martin: Și tu, Justin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!