Primejdiile care vor veni – p. Justin Pârvu

Părintele Justin Pârvu ne vorbește din experiența sa, făcând o comparație între ispitele din vremurile din urmă și cele din vechime, făcând, desigur, referire la sfinții români din închisori, însă nu numai.

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Credeți că vremurile astea în care trăim ascut lupta pe care o duce creștinul? E mai greu decât în vremurile de început ale creștinismului, acum în mileniul III?

Da, da! În mileniul trei este mult mai acută. Și sfinții ar fi dorit să trăiască momentele care le trăim noi. Fiindcă și ispitele sunt mai mari. Încercările. Atunci te munceai cu un vrăjmaș, cu un diavol, nevăzut, acum te muncești cu atâția. Pe lângă cei nevăzuți, sunt o mulțime de cei văzuți, cum vă mai ziceam și altă dată. Ispitele care sunt în fața creștinilor acum, numai asupra tinerilor, în casa tinerilor unde este una dintre cele mai mari ispite.

Un exemplu: trăia viața de familie liniștiți, cu înțelegere, armonie, cu dragoste, cu grijă, cu toată atenția și a muncit bietul om să-și cumpere mașină. Să-și ia automobil în casă.  Și-a luat cea mai mare ispită, astăzi pleacă să rodeze mașina, mâine pleacă cu vecinul, mâine merge la servici cu soția, lasă soția, mai ia pe vecină, mai duce pe directoarea, alege pe secretara și la un moment dat nu mai vine acasă, la timp, bărbatul nostru că a fost nevoit să se ducă cu dna directoare la o ședință, cu dna secretară la o conferință și s-a legat la un moment dat cu o podoabă de-asta. Și omul nostru a lăsat și doi-trei copii și s-a luat cu altă belea.

O poate folosi și pentru Dumnezeu?

Iată cum omul ăsta, atâta vreme cât n-a avut ispita în casă, a trăit liniștit. Când a venit oleacă în plus, el s-a prăbușit. E greu, pentru că ispita trebuie s-o tai de la început! Televizorul ăsta în casa omului, a fost bun, sau e bun cumva, atât vreme cât noi l-am băgat și n-a fost un mijloc de distrugere a omului. Dar, satana nu l-a inventat pentru binele omului, l-a inventat pentru răul omului, el a fost cu tendință realizat, ca și telefonul, ca și radioul, toate mijloacele acestea, au fost, mă rog, cu un oricare scop.

Bunișor, să-i zicem, dar el urmărind folosința, văzând diavolul că poate ataca pe om tot mai mult, i-a pus la îndemână omului și tot sistemul ăsta a trupescului, a plăcerii, a poftei, și-n felul ăsta a devenit un mijloc de sminteală și de rău, încât azi, pe lângă binele care-l face, într-adevăr, altă dată, o carte pe care o făceai într-o jumătate de an, într-un an, până ce trebuia să alegi toate cuvânt cu cuvânt, literă cu literă, puteți să vă închipuiți cât munceai la o carte de 500 de pagini, era ceva enorm, până o puneai în pagină. Nu era cazul dv, cum se lucrau acum 50-60 de ani la o tipografie. S-o iei cu penseta fiecare literă s-o pui.

O carte o faci în 24h. Îi gata, ai legat-o, ai dat-o. Dar ca să asculți o conferință la marginea pământului, sau două, gata, conferința. Dar acolo mai asculți și alte trăsnăi și mai apar și altele, ca acum vedeți dv, la un buletin de informații, redă 2-3 informații și îți spune o ispită. Că știe că nu te poate prinde în altă parte. Dar aici îl prinde și oricare vrea să trăiască . Aici suntem adormiți mereu și ne pune în starea aceasta de a transforma ce-ți apare așa cu un scop bun, se transformă într-o cădere a noastră.

Cum poți să biruiești lucrurile astea? Poți să ajungi la sfințenie în lume în zilele noastre?

Nu există hotar în materie de sfințenie. Nu este timp, nu este loc, câți sfinți n-au fost și nu sunt în zilele noastre așa cum au fost acum 2000 de ani. Am putea spune că sunt mai mulți la ora asta. Rusia a mai avut o perioadă de abundență de sfinți, Ortodoxia vorbind. La 1914-1915 încoace a mai avut lumea creștin ortodoxă, în toți Balcanii, luând în țările catolice: o Polonie, o Slovacie, Ungaria, toate țările din zona asta a Europei de Răsărit, pe care a cuprins-o sălbăticia asta ateistă a iudeo-masoneriei, a făcut 1000 de deliberanți și atâția mari sfinți s-au găsit în Rusia.

Ne-au sfințit rușii, numai acolo, vreo 4-5 ani, 1000 de martiri. Altădată, erau sute, acum sunt milioane, în primele veacuri ale creștinismului, se știu, unde găsești de pildă, dai cu târnăcopul într-un cimitir de mănăstire, într-un cimitir de nevoințe, de viață așa, călugărească, să găsești, într-adevăr, cum dai cu târnăcopul într-un cimitir din Aiud, din Gherla, din Pitești, din Sighet. La 2-3, găsești un proslovit, găsești un sfânt. Iată, că totuna era sfințenia  acum 2000 de ani, viața creștină, cum abundă la ora la care trăim noi. Atâta sfințenie!

Dacă harul lui Dumnezeu lucrează, tot timpul și peste tot, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le-nplinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, deci este într-o permanentă creștere și uniune fierbinte creștinismul. Din ce în ce, cu cât dăruiește, dăruiește sacrificiu, jertfă, cu atât crește și se dezvoltă. Creștinismul nu se dezvoltă în vremurile de viață și abundență creștină și din trăire bună pe o aleză, în limuzină, în cazinouri, luminile astea goale, de care-i atrasă lumea de tot mirajul ăsta, nu sunt decât încercări grele pentru cel care vrea să trăiască creștinește.

Un creștin de pildă, vrea să se spovedească, îl cunoști de la început, omul ăsta cum îl privești, într-adevăr trăiește duhul ortodox.

Vin alții, îi întrebi despre cum o mai duci cu viața, e Postul Crăciunului, Postul Mare, Postul Sf. Maria sau alt moment din viața noastră. Cum se mai simte, ce face pentru Dumnezeu, care este bilanțul vieții, că trage o linie. Încep cu viața pământească, viața vremelnică și viața infinită, viața nesfârșită de dincolo.

Vezi, omul ăsta la un moment dat, după 70-80 de ani, e atât de sărac, atunci când iei tot comportamentul lui în raport cu infinit. Întreb cum stă cu spoveditul, cu împărtășitul, cu viața creștinească, cu milostenie:

– Mmm, părinte, mmm, păi, așa cum se poate, sunt foarte ocupat. Am atâtea afaceri, nu mai stau pe acasă, n-am timp nici de mine, deloc!

Este o deosebire între primul și cel de-al doilea. Ăsta pentru viață cu bun sfârșit mai are un depozit de binefacere, în sărăcia lui, în modestia lui, îl preocupă totuși o stare de lucruri, frumoasă. Și se mai gândește și dincolo. Îl vezi pe omul ăsta că postește, îl vezi interesat, mai face milostenie, se duce să facă și el o spovedanie, o îngrijire sufletească, vine Nașterea Domnului sau vine Paștele, sărbătorile care le cinstește, le primește cu inimă curată, duhul umilit, inima înfrântă și smerită, pe care Dumnezeu o primește.

Ăsta care privește lucrurile cu atâta indiferență, răceală, se prăbușește, se duce. Nu are în el o urmare deloc creștinească. Vezi unul și altul, cum își duce viața. Ăsta trăiește aceeași viață, același timp, aceeași ispită, aceleași încercări și unul și altul. Unul care-i captat în viața aceasta materială, și unul care trece pe lângă viața aceasta materială și preocupă cât se poate și cealaltă, creștinească. Cam asta este viața întru monah și creștin. Nu este nici o deosebire, e aceeași morală și pentru unul și pentru altul. 

Monahul, numai și-a luat asupra lui și sfatul Evangheliei, creștinul numai poruncile. Să-l iubești pe aproapele tău, pe Domnul Dumnezeul tău, să nu poftești nimic din cele ce sunt ale aproapelui, să nu furi, să nu ucizi, să nu fii desfrânat șamd. De-acum înainte, monahul este în fond, tot un creștin. Numai că unul este un creștin obșnuit, normal, iar celălalt – monahul este un creștin desăvârșit. 

Căci ia sfatul Evangheliei: Cel ce vrea să vină după Mine, să-și ia crucea și să se lepede de sine.

Ce înseamnă asta? Iau jugul suferințelor, necazul greutăților. Voluntar, omul pus în slujba Domnului cu toată forța, cu toată puterea lui. El nu mai trăiește pentru el, nu mai trăiește el, ci Hristos, cum spune acolo Ap. Pavel: este omul contra firii. Dacă monahului îi vine să doarmă, dar el nu doarme, el se pune pe închinăciuni. Îi vine să mănânce, să petreacă, el se pune pe post, se pune pe nevoință, nu? Îmi vine să dau drumul la televizor, sau să ascult o muzică – monahul nu! E lepădat, n-are aparatul ăsta aici. Creștinului îi vine să se dea la petrecere, într-o sărbătoare, într-o duminică, dar monahul nu! Creștinul, obișnuit, doarme la miezul nopții, sau s delectează sărbătorind ziua cutare, istoria cutare, alegerile cutare: „Haide să mergem!” 

Monahul – sună clopotul și hai, na! Se ridică dacă s-a culcat și pleacă la biserică, stă în picioare 4-5h până se termină Utrenia, Sf. Liturghie, vine la chilia lui, se odihnește 2-3h merge la ascultare pentru că  viața mănăstirii însemnă permanentă activitatate gospodărească. Pentru cp vin la mănăstire credincioși, trebuie să-i stea la dispoziție, pe lângă cele duhovnicești, și cu cele materiale. Să-i dea la dispoziție cămăruță să se adăpostească, să-i dea acolo un borș, o rană, că e omul venit de la distanță mare, deci este și un ajutor așa, material. Pentru toate acestea monahul trebuie să nevoiască, să se îngrijească, să administreze, că o mănăstire ce-i?

O familie! Ce-i o familie mică acolo, 4, 5, 6, 7. Aici sunt 70, 100, 200, cum erau marile lavre alor mănăstirilor noastre. Și la noi, Mănăstirea Neamțului, Cernica, Noul Neamț, Tighina. În Rusia, marile obști: Optina, Singliti – Kievului, dădea câte 700-800 de pâini la zi. Îi întrebau, cum de unde, dați dv la săraci atâta amar. Dar zilnic era. Săracul venea și-și lua rația. Cu atât mai mult Dumnezeu le dă. Și iată că mănăstirile își au și rostul lor social, rostul de binefacere.

Iată, acum în pragul iernii, au venit vreo 3 familii. Au urcat din Bacău, împinși săracii de o femeie cu 3 copii. Acum câteva zile, în frigul ăsta, bărbatul bețiv, nebun, l-a dat afară din mănăstire în mănăstire:

– Părinte…ne-am urcat fiecare până aici.

– Eu ce mă fac, mă, acum? Unde să vă bag? Hai să zic că pe copiii ăștia din școală îi ținem aici, îi punem, le dăm programe de școală, îi punem în numărul celorlalți.

Mai erau vreo 20.  Ei s-a terminat cu asta, am pus-o la adăpost și cu copilul celălalt mic, îi duce dimineață, unul la grădiniță și doi la școală. Grădinița e-n cadrul școlii. Am aranjat. Femeia stă și ea, mai face ceva pe la școală, să vezi a doua, cu doi copii: soțu-său s-a călugărit în Germania iar soția, cu toată dragostea, l-a lăsat pe soț acolo. I-a spus: „Măi, ai să te duci în România, acolo ai să găsești loc mai ușor pentru tine. Eu mi-am găsit aici.” Și-a venit în România, acum ce să facă, în sărăcie, mama care-a lăsat-o acum vreo 12 ani:

– Dar ai venit și tu acum? Ce facem noi? Doi bolnavi, doi bătrâni?

Și am spus să stea acasă cât mai poate acolo, cât am pregătit aici o cameră și-am așezat-o cu copiii acolo. Unul de 6 luni, celălalt parcă nici de doi ani jumătate. Unul de-un braț, altul de altul. Îi pusesem aici. Nu mai vorbim că două fete, care aruncate de părinți, greșeală, ca la tot omul așa, s-au născut aici, acum copilași-s mărișori și-i aduc zilnic.

Vedeți rolul social al bisericii, al mănăstirii, câți vin, că iarna îi adună pe toți, vara mai aleargă, mai se duc unde pot, dar iarna dau să-și caute loc. Vin copiii din ăștia aruncați, de la casele de copii, handicapați, vin săracii înfrigurați, goi, prăpădiți, parcă n-ar mai fi nici primar, nici prefect, n-ar mai fi nimic în lumea asta, în societatea asta a lor. Dar miliarde de dolari și de cheltuieli care se fac pe seama alegerilor se găsesc, dar să îngrijească de mizeria care-o are, nu se îngrijește nimeni!

Iată ce înseamnă creștini conduși de oameni fără Dumnezeu: asta înseamnă! Fără Dumnezeu, oameni care n-au suflet, n-au viață, n-au fapte. Ce-i viața aceasta, ce-i viața călugărească , în sfințenie, ajunge faptele noastre și cu asta am încheiat.

Cum au ajuns să se sfințească cei din închisorile comuniste?

Ce rugăciune a spus tâlharul pe cruce? Psaltiri? Ceasloave? Acatiste? Ce-a spus? Cea mai scurtă rugăciune: Doamne, primește-mă! Asta i-a fost rugăciunea, asta l-a sfințit, cu asta l-a primit Domnul. Ce-a spus sfântul din Pateric? Doamne, fă ce vrei, numai mântuiește-mă. Asta e testamentul vremii, din veacul ce va rămâne, indiferent unde și cum, în orice epocă.  Și epoca fierului și epoca zborului în aer și a sateliților, da. Totul e după vrerea omului.

Unul se sfințește în grotele creștinătății, își urmărește traiul și și-l duce cu Dumnezeu, iar altul cum spunea Gagarin: „Am zburat peste tot, dar nu L-am văzut pe Dumnezeu.” N-a văzut pe Dumnezeu dar a văzut pe cel negru. Se mai vorbește de Gagarin? Nu se mai vorbește nimic. Dar de viața Sf. Ioan Botezătorul, de viața Sf. Ilie Lăcătușu, de viața Sf. Ioan Hozevitul, se vorbește oricând. Se va vorbi în veac, pentru că ei nu sunt din lumea aceasta, sunt în lumea de dincolo. Dar ei au trăit lumea aceasta ca și pe cea de dincolo, de aceea se sfințesc

Fără prea mulți filozofi. Sfinți.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!