Templul lui Solomon explicat în 3D

Vizionați frumos documentar care explică părțile Templului lui Solomon. Templul lui Solomon a fost giuvaierul Ierusalimului și al întregii religii mozaice. A rezistat aproape 400 de ani și a fost prin excelență locul unde se venera Dumnezeu.

Vedeți o animație tridimensională a modelului Templului lui Solomon, dimpreună cu explicațiile aferente.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Templul lui Solomon a dăinuit în Ierusalim timp de aproape 400 de ani. A fost bijuteria coroanei Ierusalimului și centrul de închinare Domnului. Aproape jumătate din scrierile Vechiului Testament s-au realizat pe vremea când Templul lui Solomon era încă în picioare. Înțelegerea semnificației locației, istoriei și designului său poate contribui semnificativ la creșterea venerația oamenilor pentru unul dintre cele mai sfinte locuri din lume.

Geografie și istorie

Orașul Ierusalim este situat într-o zonă cu trei văi majore: Hinom, Valea Centrală (Tyropoeon) și Valea Kidron. Lanțul muntos dintre Valea Centrală și Valea Chedron se numește Muntele Moria. Vârful muntelui este o stâncă plată, mare și proeminentă, care se află acum sub Domul Stâncii. Conform Genezei 22:2, Avraam a primit poruncă [de la Dumnezeu] să-l sacrifice pe Isaac în „regiunea Moria”, legând Muntele Templului cu acest eveniment semnificativ. Pe vremea regelui David, zona Ierusalimului era controlată de iebusiți, orașul ocupând doar partea de sud a crestei centrale. Când David a cucerit orașul în jurul anului 1000 î.Hr., a făcut din Ierusalim capitala sa.

David a mutat apoi Chivotul legământului la Ierusalim și a început pregătirile pentru construirea unei structuri permanente pentru a înlocui Tabernacolul portabil [Cortul Mărturiei] al lui Moise care fusese folosit de peste 400 de ani. Având în vedere că orașul antic Ierusalim era destul de mic, David a cumpărat aria lui Aravna, iebusitul, pentru ca să poată extinde dimensiunea orașului. Fiind mai înalt decât cetatea lui David, vârful dealului era un loc frumos pentru a construi Templul Domnului.

Sub domnia fiului lui David, regele Solomon, construcția Templului a început. După șapte ani de construcție, în jurul anului 960 î.Hr., Solomon a terminat de construit Templul, cel mai probabil construit peste aceeași stâncă proeminentă a muntelui Moria. Solomon și-a mai construit un palat nou chiar la sud de Templu și a extins zidurile orașul în sus, spre vârful Muntelui Moria. Tabernacolul si Templul Templul lui Solomon a fost modelat după Tabernacolul [Cortul] lui Moise. Din cauza numeroaselor asemănări dintre Cort și Grădina Edenului, mulți savanți cred că Grădina Edenului a fost prototipul Cortului, și asemenea și templele de mai târziu.

Conform tradiției iudaice, Edenul era situat pe un deal, cu pomul vieții și pomul cunoașterii binelui și răului în centrul dealului. Biblia ne învață că atunci când Adam și Eva au încălcat porunca [lui Dumnezeu] și au mâncat împreuna din fructul oprit, au fost alungaţi spre est. Heruvimii și o sabie în flăcări au fost apoi plasați la intrarea de est pentru a-i împiedica să mai mănânce din pomul vieții, pentru că [altfel] ar fi trăit apoi veșnic în păcatul lor. Pentru a reveni în prezența lui Dumnezeu, Israelul a trebuit să refacă simbolic pașii lui Adam și ai Evei, trecând pe lângă heruvimi şi intrând din nou în grădină către apus. Tabernacolul a fost așezat în aceeași succesiune de la est la vest, părând să reproducă Grădina Edenului.

Tabernacolul a fost împărțit în trei curți principale: curtea exterioară, Locul Sfânt și Sfânta Sfintelor. Curtea exterioară reprezenta lumea căzută, în timp ce curţile interioare reprezentau un mod de viaţă mai sacru şi mai sfânt. În esență, pe măsură ce marele preot, care reprezenta întregul Israel, înainte prin Cort, sau către Templu, părăsea lumea pentru a intra într-o stare mai sfântă, și apoi era capabil să intre din nou în prezența Domnului, trecând pe lângă îngerii sau heruvimii care erau brodați pe văl. Templul lui Solomon a replicat aceeași succesiune pe trei niveluri, dublând dimensiunea planului de etaj al sanctuarului Cortului pentru structura Templului.

Construcție și amplasare

Când cineva se apropia de Templul lui Solomon, primul lucru observat era Altarul de aramă al jertfei. Altarul avea 20 de coți lungime și lățime și 10 coți înălțime, un cot fiind lungimea de la cot până la vârful celui mai lung deget, sau aproximativ un picior și jumătate. Pe cele patru colțuri ale Altarului erau patru coarne, coarnele adesea reprezentând puterea. Aici erau arse animalele de sacrificiu, reprezentând jertfa viitoare a Mântuitorului Iisus Hristos. Pe partea de sud-est a Templului era „marea topită” sau de aramă, care se odihnea pe spatele a 12 boi, trei arătând în fiecare dintre direcţiile cardinale. În Antichitate, boii reprezentau puterea, iar numărul 12 reprezenta adesea cele 12 triburi ale lui Israel.

Apa din „marea de aramă” era turnată în zece bazine de bronz de pe ambele părți ale Templului, care puteau fi apoi rostogolite în jurul curții exterioare pentru diverse spălări şi ritualuri de curăţire de către preoţi. În jurul părților de sud, vest și nord ale Templului erau trei etaje de camere sau depozite. Peretele interior al camerelor era în trepte, astfel încât să se creeze un pervaz unde cheresteaua podelelor să se poată sprijini. Camerele de depozitare erau accesate printr-o ușă din partea de sud a Templului, cu scări de lemn urcând la fiecare etaj. În partea din față a Templului erau doi mari stâlpi de bronz care flancau pridvorul. Stâlpul din stânga se numea Boaz, iar stâlpul din dreapta se numea Iachin. Vârfurile erau decorate cu petale de flori de crin și rodii. Rodiile erau un semn al prosperității și al posterității, datorită numeroaselor semințe, și erau făcute și pe tivul de jos al hainelor marelui preot. Ușile principale ale Templului erau făcute din două uși mari pliante acoperite în aur cu heruvimi, palmieri și flori deschise. Biblia descrie tocul ușii ca fiind „a patra parte din perete”, ceea ce majoritatea savanților cred că înseamnă că ușa avea rame cu patru trepte. Poarta interioară a Sfintei Sfintelor era asemănătoare, cu excepția faptului că avea cinci rame în loc de patru.

Preoții, care reprezentau Israelul, erau singurii care aveau voie să intre în Templul interior. Aceasta înseamnă că Israelul putea intra doar prin reprezentarea preoților. Odată ce ai intrat pe ușile principale, ai intrat în Locul Sfânt, o încăpere mare, de 40 de coți lungime, 20 de coți lățime și 30 de coți înălțime. Camera era acoperită cu aur și împodobită cu heruvimi, palmieri și flori deschise, posibil ca aluzie la frumusețea Grădinii Edenului. Camera era luminată de cele zece menore mari, cinci de fiecare parte a camerei, care ardeau continuu, și de ferestre înguste amplasate pe ambele părți în zona superioară a camerei.

În partea dreaptă a încăperii se afla masa cu pâinea pentru punerea înainte, care avea douăsprezece lipii mari și plate ca pâini. Preoții mâncau și apoi înlocuiau pâinea punerii înainte în fiecare Sabat, asemănător cu împărtășirea noastră săptămânală din Sfânta Împărtășanie sau Pâinea euharistică. Frângerea pâinii și împărțirea unei mese cu cineva în vremurile străvechi reprezenta că ești în pace cu el și era un semn de fraternitate, iubire și iertare.

Direct în fața Sfintei Sfintelor era Altarul tămâierii. Altarul era asemănător cu Altarul jertfei prin faptul că avea o amprentă pătrată, și avea, de asemenea, patru coarne, câte unul pe fiecare din colțuri. Totuși, pe Altarul jertfei era arsă carnea animalelor, în timp ce pe Altarul tămâiei ardea o combinație dulce de tămâie. Tămâia care ardea înaintea vălului Templului reprezenta rugăciunile sfinților care se înălțau la Dumnezeu înaintea vălului. O amintire că înainte de a putea intra în prezența lui Dumnezeu, în viața noastră, rugăciunile și acțiunile noastre trebuie să devină un miros plăcut pentru Domnul.

Numai Marele Preot putea intra în Sfânta Sfintelor, și numai o singură zi pe an, Ziua Ispășirii. Înainte de a intra, Marele Preot trecea printr-un văl frumos brodat, țesut din fire violet, roșu, albastru și alb. Culorile erau aceleași ca cele folosite la efodul și pieptarul hainelor marelui preot, mai puțin firul de aur. Pe văl erau brodați heruvimi, care păzeau simbolic locuinţa lui Dumnezeu. Când Marele Preot trecea prin văl, trebuia să treacă pe lângă acești îngeri, care, ca în Grădina Edenului, păzeau drumul înapoi către prezența Domnului.

La intrarea în Sfânta Sfintelor, se observă că încăperea are forma unui cub perfect, având 20 de coți lățime, lungime și înălțime. Pereții erau, de asemenea, acoperiți cu aur și împodobiți cu heruvimi, palmieri și flori deschise. Doi heruvimi mari flancau Chivotul legământului, care era în centrul încăperii, cu aripile întinse dintr-o parte în alta a camerei. Această cameră este locul în care prezența Domnului sălășluia și reprezenta scopul și destinul final al întregului Israel.

Templul lui Solomon nu a fost doar un reper pentru orașul Ierusalim, dar mai important, locuința Domnului. Amplasarea reprezenta întoarcerea lui Israel în prezența lui Dumnezeu și a fost conceput să-l învețe pe Israel că doar prin sacrificiul infinit al lui Mesia cel fără de păcat, se va putea bucura din nou de prezența Domnului, un sacrificiu care va fi săvârșit pe o cruce la doar o mică distanță de acest munte sfânt.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!