Sfântul Ioan cel Milostiv – p. Pimen Vlad

Milostenia este virtutea fără de care nu ne mântuim, iar Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, prăznuit pe 12 noiembrie, și-a închinat viața acestei virtuți. Din viața Sfântului Ioan cel Milostiv, părintele Pimen Vlad ne povestește cum i s-a arătat milostenia în chip de fecioară, cum i-a numit pe săraci „domnii mei”, cum a ajutat negustori ruinați și cum a vindecat un episcop de iubirea de argint. Vedem și minunea de după moartea lui și aflăm că prin milostenie ne construim casă în Ceruri.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Toamna își intră ușor în drepturi

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Vreme de toamnă răcoroasă, au fost vreo trei zile de ploaie, iar acum, slavă Domnului, e bine! Vedeți ce vreme e, cu nori, dar s-o mai liniștit un pic. E firesc toamna să mai fie ploaie, să fie înnorat. De acum încep frunzele să-și schimbe culoarea în toate felurile, depinde de fiecare copac. Mai sus frunzele și-au schimbat mai repede culoarea în arămiu, iar la noi, mai jos, ușor-ușor. Vreme de toamnă, vreme frumoasă și fiind așa mai răcoroasă, te îndeamnă și la mișcare, la treabă, la ceva, că ai nevoie cumva să te încălzești. Nu poți sta numai în casă la căldură. Fiecare anotimp, să zicem așa, are rostul lui în viața omului, dragilor.

Ca în multe dintre cuvintele lui, părintele Pimen începe cu vremea de afară; despre felul în care orice lucru frumos din natură trebuie raportat la Dumnezeu, cu mulțumire, ne-a vorbit pe larg în Să mulțumim lui Dumnezeu pentru frumusețea Creației Sale. În această toamnă ne-a povestit despre Sfânta Pelaghia și despre Sfântul Longhin Sutașul, iar acum ne vorbește despre Sfântul Ioan cel Milostiv.

Oare arătăm noi milă față de cei din jur?

Despre ce voiam să vă vorbesc acum? De o virtute mare, fără de care nu ne mântuim. Sub orice formă am putea spune, oriunde am trăi, nu poți fără ea: milostenia, mila. Uităm cum ne spune și acolo, în Sfânta Scriptură, că „milă voiesc, iar nu jertfă”. Milă! Asta vrea Dumnezeu de la noi. Milă voiesc, iar nu jertfă! Oare arătăm noi milă față de cei din jur? Acum putem să ne cercetăm cu toții, de la cei mici până la cei mari. Nu contează funcția, nu contează statutul, sărăcia sau bogăția, ci câtă milă arătăm în jurul nostru, câtă bunătate.

Îndemnul „milă voiesc, iar nu jertfă”, amintit de părintele Pimen, îl rostește Mântuitorul în Evanghelia după Matei, capitolul 9, iar mai înainte îl găsim în cartea proorocului Osea, capitolul 6. Această milă, pe care Dumnezeu o cere de la fiecare dintre noi, este virtutea prin care a strălucit Sfântul Ioan cel Milostiv.

Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei

Și de asta vreau să vă vorbesc despre un om mare din toate punctele de vedere, am putea spune: Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Se prăznuiește pe 12 noiembrie. Ați înțeles, dragilor? O fost patriarh! Automat am putea spune că toți înțeleg că e mare, dar nu pentru asta a fost numit el așa… De ce este numit așa, Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei? Vedeți, la unii li se spune Sfântul Paisie cel Mare, Sfântul Cuvios Pimen cel Mare, Sfântul Antonie cel Mare. Ei, aici la Sfântul Ioan, o fost altceva: milostenia o fost pe primul loc. Ați înțeles, dragilor?

Despre sfinții care au primit numele de „cel Mare” pentru faptele lor ne-a mai vorbit părintele Pimen în Sfântul Ioanichie cel Mare, iar viețile a doi dintre ei le găsiți în Sfântul Paisie cel Mare și în Sf Antonie cel Mare. La Sfântul Ioan însă, cum spune părintele, milostenia a fost pe primul loc.

Cum a înțeles Sfântul Ioan că milostenia are multă trecere la Dumnezeu?

De asta o și primit denumirea de Sfântul Ioan cel Milostiv. Nu conta c-o ajuns într-o funcție mare, cea mai mare funcție bisericească, o primit titlul de Ioan cel Milostiv, Sfântul Ioan cel Milostiv. Ați înțeles, dragilor? Ce minunat! Se spune că, atunci când avea vârsta de 15 ani, i s-o arătat în vis o tânără fecioară de o mare frumusețe și avea o cunună din măslini împletită pe frunte. Și l-o deșteptat. El s-o trezit și a văzut-o cum se spune, în fața lui. Și i-o spus așa: „Vrei să fiu prietena ta? Că dacă vrei să fiu prietena ta, te voi duce la Împăratul Dumnezeu. Pentru că eu L-am făcut să coboare din Cer din milă față de oameni”. Ați înțeles, dragilor? Și s-o făcut nevăzută. Și atunci o înțeles tânărul Ioan, că milostenia are multă trecere la Dumnezeu.

Vedenia fecioarei cu cunună de măslin o istorisește chiar Sfântul Ioan cel Milostiv în viața sa din Viețile Sfinților, redată pe crestinortodox.ro în pagina pe care pomenirea lui o împarte cu Cuviosul Nil Pustnicul; acolo cununa de măslin este numită semnul milosteniei. Viața Sfântului Ioan cel Milostiv, pe scurt și cu izvoarele ei, o găsiți și pe OrthodoxWiki.

Și cum s-o dăruit total faptelor bune

El s-o născut în Cipru, iar tatăl lui era ighemon, deci voievod și se numea Epifanie. Și o crescut frumos acolo, într-o familie creștină, iar când o venit timpul, părinții i-or găsit o tânără, așa să spunem, pe măsura lui, cum credeau ei, s-au căsătorit și au avut și doi copii. Dar Dumnezeu îl pregătea pentru altceva, iar la scurt timp copiii or plecat la Domnul. După plecarea lor, nu trecu mult timp și i-o plecat și soția la Domnul. Și atunci o înțeles că Dumnezeu vrea altceva de la el: să ducă o viață dăruită total numai Lui. Și până atunci ducea o viață plăcută lui Dumnezeu în cadrul familiei. Dar după aceea, văzând că Dumnezeu l-o eliberat de grija familiei, s-o dărui total faptelor bune.

Scaunul la care avea să fie ales Sfântul Ioan, cel al Alexandriei, avusese mari ierarhi, între care Sfântul Chiril, despre care părintele Pimen ne-a vorbit în Sf. Chiril al Alexandriei; istoria acestei Biserici o găsiți rezumată în articolul Biserica Ortodoxă a Alexandriei.

Săracii sunt domnii mei!

Și-o trecut timpul până s-o ajuns că o murit Patriarhul Alexandriei. Din toți cei care îl cunoscuseră, știind viața lui sfântă, o cerut să fie ales ca patriarh. Bineînțeles, o trecut prin treptele pe care o trebuit să le parcurgă, o fost ales patriarh al Alexandriei și era vestit pentru milostenia și bunătatea lui. Ajunsese la vârsta maturității și era așa, un om așezat. Și gândiți-vă cum o rânduit Dumnezeu să ajungă patriarh al Alexandriei. Și când o ajuns patriarh, o cercetat un pic ce se întâmplă acolo, în patriarhie. O chemat economii și le-o zis: „Uite ce vreau! Vreau să vă duceți prin toate împrejurimile și să-mi-i scrieți pe domnii mei”. Zice: „Stai un pic, dar la cine te referi?”, l-au întrebat. „Pe săraci! Nu ei sunt domnii mei, nu ei îmi deschid împărăția cerurilor? Notați-i pe toți!”.

Au găsit 7500, să nu greșesc, de săraci, care erau săraci cu adevărat, cercetați, și i-au adus lista. Și o hotărât ca săracii ăștia să primească în fiecare zi, cum zice acolo, un mertic, o porție, să aibă cu ce trăi. 7500 erau hrăniți din veniturile patriarhiei! Ați înțeles, dragilor? Deci nu punea preț pe nimic ca să adune. Încerca tot timpul să ajute, să ajute cât de mult putea. Și sunt atât de multe minuni în viața lui! O să încerc să vedem cât pot să-mi amintesc câte milostenii făcea el. Și pentru că știa că nu pot ajunge toți oamenii la el, spunea așa: „Oare eu cum pot să ajung tot timpul când vreau eu la Dumnezeu, nu mi-e închisă calea la Dumnezeu, și săracii nu pot ajunge la mine?”.

În fața bisericii, ca săracii să poată ajunge la Sfântul Ioan

Și atunci o spus așa: „Miercurea și vinerea vor fi două zile când voi sta eu în fața bisericii, ca fără oprire să poată veni orice om, că-i sărac, ce-o fi cu el, ce probleme are, să ajungă la mine, să-mi spună necazul” și în limita în care se putea, să-l asculte acolo. Că n-avea oameni mulți, dar avea două zile pentru așa ceva, în care el ieșea ca să fie la dispoziție. Ați înțeles, dragilor? Să poată schimba o vorbă cu oamenii, să fie în mijlocul lor. Deci stătea în fața bisericii și asculta pe fiecare. După aceea își făcea timp iarăși să se ducă la săraci, la cei bolnavi. Zice că la fel, se ducea și îi cerceta pe cei bolnavi și îi mângâia, îi ajuta cu ce putea. Făcea tot ce trebuie pentru cei bolnavi. Tot timpul încerca să facă bine.

Miile de săraci pe care Sfântul Ioan cel Milostiv îi hrănea zilnic le-am amintit și în Energiile necreate: harul lui Dumnezeu și scopul vieții, ca pildă de facere de bine pe măsura harului primit. Cât de atent îl asculta pe fiecare om necăjit se vede și din întâmplarea povestită de părintele Iosia Trenham în „Vindecătorii prin credință” și sensul suferinței, în care Sfântul se așază lângă o femeie care plângea în biserică.

Negustorul care și-a pierdut averea, ajutat de Sfântul Ioan

Se spune că odată o venit unul care era negustor care pierduse tot. O fost o furtună pe mare și o pierdut tot ce avea, i s-or scufundat corăbiile, la propriu. Și era amărât și o venit la Sfântul. Și Sfântul i-a zis la econom: „Dă-i bani!”. Deci bani însemna să-și ia și corăbii și să facă și negustoria, adică o sumă destul de mare. S-o dus ăsta, o făcut negustoria, când se întorcea, i s-o scufundat iarăși corabia. Iar o venit plângând la Sfântul: „Uite ce s-o întâmplat!”. Zice: „Ți s-a scufundat din cauza că pe lângă banii care ți i-am dat eu, mai aveai și tu ceva, care erau câștigați prin nedrept. Și pentru asta a îngăduit Dumnezeu să pierzi totul”. I-o dat din nou bani, s-o dus iarăși, iarăși i s-a întâmplat același lucru, i s-o scufundat corabia.

Chiar Sfântul cârmea corabia…

Asta fusese o altă corabie pe care o mai avea negustorul, pe lângă cele care i se scufundaseră. Acum Sfântul a doua oară i-a dat bani să-și facă negustoria și îi zice: „Corabia aia cu care te-ai dus să faci negustoria, ai câștigat-o prin nedrept și de asta nu ți-o îngăduit Dumnezeu nici acum să ajungi la liman cu ceea ce ai negustorit. Uite, ia din nou bani acum și du-te, că acum o să-ți ajute Dumnezeu!”. Și a treia oară i-o dat și s-o dus. Și s-o ridicat din nou furtună pe mare. El era cu două corăbii, care acum erau luate din ajutorul Sfântului, și încărcate cu grâu. Și s-o ridicat furtună pe mare. Și dintr-o dată când o strigat la Dumnezeu, l-o văzut pe Sfântul Ioan că era la cârma corabiei, chiar el conducea una din corăbii în față.

…iar plumbul s-a prefăcut în aur

Și s-or depărtat corăbiile, au mers 20 de zile și 20 de nopți. Și or ajuns tocmai undeva în Britania, într-un loc unde era foamete mare. Și cât s-or bucurat oamenii când or văzut că or ajuns două corăbii cu grâu la ei! Și bineînțeles că acolo o putut negustorul să-și vândă grâul, că oamenii aveau din toate celelalte și bani, dar fiind sărăcie nu aveau grâu. Fusese secetă, era foamete și o putut să-și vândă grâul acolo la un preț foarte bun. Și atunci jumătate din grâu l-o vândut pentru bani de aur, ca negustorie, și jumătate, pentru că acolo se găsea plumb, o cumpărat plumb cu cealaltă jumătate de grâu. Și o plecat înapoi. Când o ajuns la locul lui, ce o constatat? Că plumbul se transformase și el în aur. Vă dați seama câtă bogăție, cât l-o binecuvântat Dumnezeu pentru rugăciunile Sfântului Ioan!

Și spune că negustorului ăsta, după aceea i-or mers foarte bine toate, o venit, i-o mulțumit Sfântului și spunea la toată lumea ce binecuvântare o primit el prin rugăciunile Sfântului și cum o ajuns el să-și revină din sărăcie. Vedeți, dragilor, cât bine făcea Sfântul Ioan și cum a ajutat pe toți? Este iar o minune!

O altă istorioară cu un negustor ruinat de furtuni, căruia Hristos Însuși i-a fost chezaș și i-a plătit datoria, ne-a povestit părintele Pimen în Istorioare creștine în postul Crăciunului. Ca în minunile Sfântului Ioan cel Milostiv, Dumnezeu nu-l lasă de rușine pe cel care nădăjduiește în El.

Alt negustor sărăcit vine la Sfântul Ioan

Altă dată o venit alt negustor, un om de neam bun, care la un moment dat sărăcise, că i se poate întâmpla oricui. Poate să fie o inundație, poate să fie un incendiu… Și o venit la Sfânt și i-o spus: „Uite în ce stare sunt!”. Și Sfântul i-o spus economului: „Dați-i 15 litri de aur!”. Nu mai rețin cât e litra, cum era la timpurile acelea, dar era o sumă destul de mare. Și atunci economii s-or dus în vistieria patriarhiei, s-or uitat și or văzut că aveau acea sumă, dar rămâneau puțini bani, că tot dând milostenii nu mai rămăseseră atât de mulți.

Sfântul Ioan a vrut să ajute, dar iconomii nu au făcut ascultare

Și or zis: „Băi, nu-i dăm 15, las’, că nu mai știe patriarhul, îi dăm numai 5 litri!”. Bun! Și or dat doar 5 litri de aur acelui om, iar ăla a mulțumit și a plecat bucuros. Sfântul s-o dus la biserică să se roage. Pe drum îl vede o doamnă, care era cu stare bună și vine la el și zice: „Sfinte Părinte, vreau să fac și eu o donație, să dăruiesc bisericii ceva” și i-o dat o hârtie, pe care era notată acolo suma, că trebuia să meargă cineva să ia aurul pentru că era greutate mare. Zice: „ 500 de litri de aur!”.

Hârtia doamnei: Sfântul Ioan cunoaște neascultarea iconomilor

Și i-o mulțumit patriarhul, o luat-o și s-o întors la patriarhie. Dar cu darul lui Dumnezeu o cunoscut că ceva nu-i în regulă și i-o întrebat pe economi: „Ia veniți încoace! Câți bani i-ați dat la omul acela căruia v-am spus eu să-i dați 15 litri de aur?”. „Păi, Sfinte Părinte, i-am dat 15 litri!”. „De ce mințiți? Nu mă mințiți pe mine, mințiți lui Dumnezeu!”. Și-o chemat-o pe femeia aceea care îi dăduse 500 de litri de aur și o spus: „Femeie, ia spune aici de față cu toți câți bani ai vrut să dăruiești patriarhiei?”. Și ea, o zis:

– Sfinte Părinte, am vrut să dau 1500 de litri.

– Și de ce nu i-ai dat?

– Păi, am scris seara pe foaie 1500 de litri și dimineața când am vrut să vin ca să-ți dau foaia, am văzut că era șters unu din față și o rămas numai 500 de litri. Și atunci am înțeles că e așa voia lui Dumnezeu, să dau doar 500 de litri.

-Ați auzit? Pentru că voi n-ați dat acei 15 litri la omul care avea nevoie, uitați cum nici Dumnezeu nu o îngăduit să mai primim încă 1000 de litri de aur. Vă dați seama câți săraci ar fi trăit din banii ăștia? Și din cauza voastră, a zgârceniei și necredinței voastre, uite câți bani nu or ajuns aici, care puteau să ajungă prin mâinile noastre la săraci!

Zgârcenia iconomilor și pedeapsa neascultării

Și pentru ceea ce au făcut se zice că i-o pedepsit mult timp, pentru că nu au făcut ascultare la ceea ce spusese. Deci vedeți câte minuni?!

Iconomii au păstrat aurul în vistierie, deși Cartea lui Tobit, capitolul 12 ne spune că „mai bine să faci milostenie, decât să aduni aur”. Materialul Cât de mult să facem milostenie? arată, după Sfinții Varsanufie și Ioan, că măsura milosteniei ne-o dă conștiința, atunci când este în pace, iar Sfântul Ioan cel Milostiv ne învață, prin mustrarea iconomilor, cât de greu cântărește neascultarea atunci când e vorba de săraci.

Milostenia e răsplătită înmiit: haina dăruită de Sfântul Ioan

Și spune că Sfântul la 15 ani, o văzut o tânără care a spus că dacă acceptă să fie prietenul ei, îl va aduce la Împăratul Ceresc și o înțeles că e milostenia. Și el știa că cine dă la săraci, îl împrumută pe Dumnezeu și Dumnezeu îți răsplătește însutit sau înmiit. Și zice: „Ia să văd eu cum e asta!”, apoi s-o dus și o văzut un sărac. Și-o scos haina de pe el și l-o îmbrăcat pe sărac. Nu o apucat să ajungă înapoi acasă și îi apare un om luminos în haine albe, îi dă un săculeț și-i zice: „Ia asta!” și el l-o primit, dar o rămas nedumerit. Când s-o uitat înăuntru, erau zece galbeni de aur sau mai mult. Atunci s-o întors repede întrebându-se de ce o luat el banii de la omul acela, dar nu o mai văzut pe nimeni în jurul lui.

Sfântul Ioan cel Milostiv știa că cine dă la săraci Îl împrumută pe Dumnezeu, după cuvântul din Pildele lui Solomon, capitolul 19: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului și El îi va răsplăti fapta lui cea bună”. O întâmplare asemănătoare, cu un general care și-a lăsat mantia peste un mort de la marginea drumului, ne-a povestit părintele Pimen în Binele făcut se întoarce înzecit; și haina dată de Sfântul Ioan săracului s-a întors la el în galbeni de aur.

Dumnezeu nu rămânea dator niciodată Sfântului Ioan

Deci i-o răsplătit Dumnezeu direct ca să-i arate că Dumnezeu răsplătește însutit și înmiit. Și spune că o perioadă de timp când făcea milostenie zicea: „Ia să vedem, întoarce Dumnezeu într-adevăr înapoi?” și de fiecare dată îi întorcea Dumnezeu însutit și înmiit. Și la un moment dat zice că se certa pe el: „Nu te mai gândi la asta, nu mai ispiti pe Dumnezeu, las’, că știe Dumnezeu și are grijă de toate!”. Deci Dumnezeu nu rămânea dator niciodată. Zice că odată dăduse totul milostenie, încă mai avea și o mie de litri datorie. Deci nu mai rămăsese nimic în patriarhie. Și atunci cineva din cler, dar care nu era hirotonit preot încă, o venit la el și i-o spus:

– Dacă mă faci preot, îți dau eu mia aia de litri ca să-ți achiți datoria.

– Nu ți-e frică de Dumnezeu, vii cu așa ceva la mine? Tu vrei să primești o cinste, vrednicia preoției pe bani? Pleacă de aici ca să nu te pedepsească Dumnezeu! Niciodată nu voi accepta lucrul ăsta, să dau vrednicia preoției pentru bani!

Și spune că pe când terminase el de spus cuvintele astea și se ruga la Dumnezeu, o și primit știre că din Sicilia au venit două corăbii cu grâu, dăruite de cineva pentru patriarhie. Deci îi răsplătea permanent Dumnezeu și nu îl lăsa niciodată.

Răspunsul dat clericului care voia să cumpere preoția amintește de cuvântul Sfântului Apostol Petru către Simon, din Faptele Apostolilor, capitolul 8: „Banii tăi să fie cu tine spre pierzare!”. În Intrând în logica, credința lui Dumnezeu, IPS Nicolae de Mediterana, aflat la Lemessos de prăznuirea Sfântului Ioan cel Milostiv, spune că lucrarea Bisericii este aceasta: cu cât dăruiește mai mult, cu atât adună mai mult.

Sfântul Ioan cel Milostiv răscumpără robii luați de perși

În perioada când perșii cuceriseră Siria și după aceea Ierusalimul și îl trecuseră prin sabie pe timpul lui împăratului Heraclie, și au luat și lemnul Sfintei Cruci și l-au dus, au luat foarte mulți robi. Și când o aflat patriarhul, s-o dus cu corăbii de grâu, cu bani și cu tot ce o avut și o răscumpărat cât de mulți o putut din robii care au fost luați de perși. Deci permanent dăruia și nu lăsa pe nimeni neajutorat, în limita care se putea.

Lemnul Sfintei Cruci, luat de perși la cucerirea Ierusalimului, a fost adus înapoi de împăratul Heraclie în anul 629, după cum arată articolul Înălțarea Sfintei Cruci. În anii robiei, Sfântul Ioan cel Milostiv a răscumpărat robi și a trimis ajutor creștinilor încercați.

Sfântul făcea milostenie până la capăt

Odată mergea cu diaconul lui pe stradă și zice că îi iese un sărac în față și-i zice: „Sfinte Părinte, am nevoie, ajută-mă!”. „Dă-i șase arginți”, i-o zis la diacon, că el avea trăistuța lui, pe care întotdeauna îl punea patriarhul s-o ia cu el, în caz că cere cineva pe drum. Mai merg o bucată, după următorul colț, același sărac îmbrăcat în alte haine, iarăși: „Sfinte al lui Dumnezeu, îs sărac, nu mă lăsa!”. Zice: „Dă-i șase arginți!”, dar diaconul s-a apropiat de urechea lui și-i zice: „Părinte, dar e același, e același îmbrăcat în alte haine!”. „Dă-i! Dacă Dumnezeu l-o trimis, dă-i!”. A treia oară, iar în alte haine, mai încolo o venit iar același sărac: „Părinte, Sfinte Părinte!..”. „Dar e tot acela!”. „Dă-i doi arginți! Dacă e Hristos și vrea să ne încerce?”. Deci ducea până la limită milostenia.

Gândul că săracul din fața lui ar putea fi Hristos are temei în Evanghelia după Matei, capitolul 25: „întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut”. Iar în False pretexte de a nu da milostenie, pe crestinortodox.ro, Sfântul Ioan cel Milostiv e dat ca pildă celor care se tem să nu fie păcăliți de un cerșetor prefăcut: el nu i-a refuzat nici pe cei despre care se știa că nu erau săraci.

Vindecarea episcopului iubitor de arginți prin Sfântul Ioan cel Milostiv

Altădată zice că știa că exista un episcop mai iubitor de arginți. Avea bani, dar era zgârcit. Și a zis: „Ia să-l vindec eu de lucrul ăsta!”. L-o invitat pe la el și i-o zis: „Hai să mergem pe la bolnița bolnavilor!” unde erau mulți bolnavi, săraci, bolnavi de toate bolile. Și-i zice: „Ei, Părinte, acum e timpul tău să-i ajuți un pic!”. L-o luat așa mai în glumă, nu știu ce, ăla de rușine o început să ajute pe-acolo și o împărțit la toți 30 de litri de aur, că erau mulți bolnavi acolo, i-o ajutat cu tot ce o putut, mai de rușine, mai na, că dacă i-o zis patriarhul, ce era să facă? Ei, după ce s-o întors acasă la episcopia lui o început căința: „De ce am dat eu bani acolo? I-am cheltuit! Uite, aproape toți banii pe care i-am avut i-am dat acolo!”.

Palatul din vis

Și atât s-o întristat c-o dat milostenia asta că o căzut bolnav la pat. Patriarhul s-o înștiințat și o zis: „Cheamă-l pe episcop la mine!”, dar i-o răspuns: „Nu pot să vin că-s bolnav!”. Și atunci s-o dus patriarhul la el și i-o spus: „Știu eu care-i leacul la boala ta! Știu de ce te-ai îmbolnăvit!”. O poruncit să-i aducă banii înapoi și-i zice: „Uite aici ăia 30 de litri pe care i-ai cheltuit, dar vreau să scrii pe o foaie: Eu, episcopul Teopiem, am primit de la patriarh înapoi cei 30 de litri de aur pe care i-am împărțit la bolnavi și nu mai este dator nici Dumnezeu cu nimic”. O scris foaia, i-o dat-o, iar patriarhul i-o dat banii. Noaptea o avut un vis, c-o fost dus într-o grădină frumoasă, luminoasă și era un palat atât de frumos acolo, pe care era scris numele lui.

Când facem milostenie ne construim casă în Ceruri

Și atunci bucuros, o dat să intre. Și deodată vede că apare un înger, care-i șterge repede numele și-i zice: „N-ai voie aici, că nu e al tău! O fost al tău, dar acum l-o cumpărat de la tine patriarhul Ioan cu 30 de litri de aur. Nu mai e al tău, N-ai dreptul să intri aici!”. Și s-o trezit ăsta după ce o visat și zice: „Văleu, ce am făcut?”, s-o dus repede la patriarh și și-o cerut iertare și de atunci a început să dea milostenii. Și zice că s-o vindecat de patima de argint și o început să dea milostenii ca să-și poată construi și el palat în ceruri, după ce văzuse că l-o avut și l-o pierdut. Ați înțeles, dragilor?

Ce se întâmplă cu noi când facem milostenie? Ne construim casă în Ceruri, dragilor! Orice bănuț, orice bucată de pâine, orice rugăciune făcută pentru celălalt, orice gest, un cuvânt bun, un zâmbet, o cercetare a cuiva bolnav, toate astea se duc acolo sus și contribuie la căsuța noastră în Ceruri, dragilor. Așa că, gândiți-vă bine și hai să ne facem cu toții, și eu și voi, câte o căsuță în ceruri! Nu ziceți că vai, n-am suficient pentru familie, că îmi trebuie pentru cutare, nu!

Imaginea casei din Ceruri o găsim și la Sfântul Apostol Pavel, în a doua Epistolă către Corinteni, capitolul 5: „avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri”. Părintele Pimen ne-a spus și în De ce ne îmbolnăvim deși avem grijă de noi că dincolo găsim ce am trimis înainte prin milostenie și rugăciuni, iar Sfântul Ioan cel Milostiv ne arată că milostenia nu așteaptă prisosul.

În fața lui Dumnezeu toți suntem datori să facem bine

Din puținul tău, exact ca văduva care o dat doi bănuți, din puținul ăla construiește-ți căsuța, că în fața lui Dumnezeu are valoare! Du-te la altul mai sărac ca tine sau care chiar are nevoie și ajută-l! Dacă nu, din timpul tău, du-te, stai o oră cu unul bolnav, întărește-l, încurajează-l, chiar de n-ai ce-i duce! Dar du-te și fii alături de el! Sunt mii și mii de motive de a face bine. Toți, de la mic, cum am spus, până la mare, nu contează statutul, funcția, , să avem milă și să fim mai buni, dragilor. Ați înțeles?

Văduva care a aruncat în cutia darurilor doi bani, din sărăcia ei, este lăudată de Domnul în Evanghelia după Marcu, capitolul 12. Despre milostenia de timp și de atenție, mai presus de cea materială, am vorbit în Iubirea de argint și milostenia, iar numele Sfântului Ioan cel Milostiv îl poartă astăzi și un centru pentru cei prinși în dependențe, despre care Alexandru Ionescu ne-a povestit în Bucuria de a face binele.

Cum și-a dat sufletul Sfântul Ioan cel Milostiv în mâna lui Dumnezeu

Se spune că tocmai se pornise război în zona aceea și când o văzut că se apropiau perșii, Sfântul Ioan s-o urcat într-o corabie și o zis că să ascultăm de ce se spune, când ești prigonit într-o cetate să te duci în alta. Și o plecat spre Constantinopol, dar când o ajuns în insula Cipru, care era patria lui, zice că s-o îmbolnăvit foarte tare și atunci o rămas acolo și și-o dat sufletul în mâna lui Dumnezeu. Zice mai erau doi episcopi îngropați unde trebuia să-l îngroape și pe el. Cumva au săpat acolo și au vrut să pună între ei, dar locul era mai îngust și nu încăpea. Atunci i-au pe văzut ceilalți episcopi, care erau îngropați demult, că se strâng într-o parte, unul în dreapta, unul în stânga și i-au făcut loc între ei, ca să arate și atunci minunea cum l-au primit între ei.

La venirea perșilor, Sfântul Ioan cel Milostiv a urmat cuvântul Domnului din Evanghelia după Matei, capitolul 10: „Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă”. Mâna dreaptă a Sfântului se păstrează din 1793 la Biserica Postelnicu Fir din Craiova, parohie care îl are ca ocrotitor.

Prima minune, iertarea femeii păcătoase

Și chiar înainte de moartea lui, când era ajuns în Cipru, zice că a venit o femeie la el și i-o spus:

– Sfinte al lui Dumnezeu, am un păcat foarte mare, foarte mare, groaznic! Mi-e rușine să-l spovedesc, cum să fac?

– Da, spune-l, că nu o să știe nimeni!

– Nu pot, nu pot să-l spun!

– Bine, atunci dacă nu poți, măcar scrie-l pe o foaie!

– Dar mi-e rușine și să văd că-l citești!

– Atunci, uite cum facem, scrie pe o foaie și sigilează foaia, dă-mi-o încoace și o să mă rog la Dumnezeu pentru tine!

Și femeia o scris și o sigilat foaia. Era cunoscută în cetate și îi era frică să nu i se afle păcatul. Între timp, Sfântul, chiar după o zi, două, o plecat la Domnul. Femeia nu era acolo și o aflat abia după ce l-au îngropat. „Cum, o plecat?” și se gândea acum unde o fi rămas scrisoarea mea. „Dacă o ajuns în mâinile altora și o citesc și își dau seama, se află în toată cetatea! Mie mi-o fost rușine să-i spun la Sfântul Părinte păcatul ăsta și acum să afle toată cetatea!…” și s-o dus la mormânt și atât o plâns și nu s-o ridicat de acolo vreo trei zile. Și i s-o arătat noaptea Sfântul Ioan cu ceilalți doi episcopi și i-au zis: „De ce nu ne lași în pace, femeie, și ne uzi mormintele cu lacrimile tale? Poftim, foaia ta sigilată! Ia și desfă-o!”.

Foaia sigilată și păcatul șters prin mijlocirea Sfântului Ioan

Și când s-o trezit și-o revenit femeia, că o văzut că avea foaia sigilată în mâna ei, așa cum i-o dăduse patriarhului Ioan. Și când o desfăcut-o, o văzut că păcatul ei pe care îl scrisese, era șters, adică i-o primit Dumnezeu iertarea ca să se arate că viața lui o fost bineplăcută lui Dumnezeu și după plecarea lui. Deja la trei zile o făcut prima minune. Vedeți? De asta Biserica l-o trecut în calendar cu Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Vedeți, dragilor? Ce v-am spus eu sunt poate 10% din câte minuni, câte fapte o făcut, doar ce am reținut și eu și am putut să vă spun, ca să ne mai trezim un pic cu toții, să fim mai buni, mai milostivi și mai cu răbdare față de cei din jur. Da, dragilor?

Rușinea femeii de a-și spune păcatul o cunoaștem cu toții. Părintele Pimen ne-a întrebat în Postul cu folos: fermoar la gură cum ne vom rușina acolo, înaintea tuturor, dacă aici ne e rușine în fața unui duhovnic, iar în Taina spovedaniei, cel mai mare dar ne-a amintit că spovedania este darul prin care ne curățim. Lacrimile femeii și rugăciunile Sfântului Ioan cel Milostiv, care s-a îngrijit de ea și după moarte, au adus iertarea de la Dumnezeu.

Încheiere: Maica Domnului, mijlocitoarea noastră, și sfinții, prietenii noștri

Hai că ajunge! Deja încep să răgușesc pentru că atunci când mă implic și vorbesc așa mai impulsiv, să zicem, răgușesc mai repede fiind aerul rece afară. Da, dragilor! Și să nu uităm nici de Maica Domnului, care e Împărăteasa Cerului și a pământului și e mijlocitoarea noastră, e Mama noastră a tuturor. Iar sfinții, precum și Sfântul Ioan cel Milostiv, sunt prietenii noștri care mijlocesc la Bunul Dumnezeu. Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului, Sfântul Ioan cel Milostiv și toți sfinții, amin!

Părintele Pimen ne-a spus și în Sfinții minunați din noiembrie că Maica Domnului ține lumea cu mijlocirile ei și ale prietenilor din jurul ei, sfinții, iar în Să facem binele neîncetat în jurul nostru ne-a îndemnat să vorbim cu sfinții, care ne sunt prieteni. De praznicul din 12 noiembrie, Sfântului Ioan cel Milostiv i se poate citi Acatistul, pe care îl găsiți pe site-ul Ziarului Lumina.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!