Iuda: Compasiunea pe post de armă – Jonathan Pageau

Ascultați un cuvânt foarte bun al lui Johnatan Pageau în care acesta ne demonstrează că Iuda a folosit compasiunea pe post de armă și după exemplul său sunt până astăzi organizații care acționează astfel.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Unul dintre aspectele interesante din viața lui Hristos și ale istoriei creștine în general, este că în relatarea despre Hristos, vedeți că Hristos și-a ales propriul trădător. Și aceasta, desigur, e o mărturie într-un sens mai larg, că în Creștinism avem sentimentul că Antihrist se va ridica din Creștinism, va apărea ca un efect secundar sau ca o deformare ciudată a mesajului creştin.

Aspectele legate de Antihrist

Așa că există o serie de aspecte legate de Antihrist. Există două aspecte pe care le-am putea vedea aproape ca fiind opuse unul altuia sau ca pe două extreme ale modului în care arată Antihrist. Aspectul asupra căruia oamenii tind să se aplece de obicei este ideea Imperiului lui Antihrist (al fiarei), această percepție despre Roma ca fiind ceva asemănător cu desfrânata Babilonului, tipul acesta de imagini despre Antihrist. Și s-a întâmplat mai ales în cadrul Reformei protestante unde, noțiunea de relație dintre Biserica Catolică și Roma era legată, într-o oarecare măsură, de ideea unei imitări neizbutite a lui Hristos și a mesajului lui Hristos și ceva de genul Antihrist.

Și este ceva interesant aici, pentru că este un aspect în povestea lui Antihrit, care are legătură cu Sfântul Petru, pentru că Sfântul Petru este, desigur, cel care îl neagă pe Hristos. Sf. Petru este, de asemenea, cel care deși este primul care îl recunoaște pe Hristos, în cele din urmă refuză un aspect al lui Hristos, refuză pentru o anumită perioadă de timp, un aspect al mesajului lui Hristos, care este că Hristos trebuie să moară. Și când Sfântul Petru vrea să se opună, vrea să spună că Hristos nu va muri pe cruce, atunci Hristos îi spune Sfântului Petru: „Înapoia Mea, Satano!” Așa că, desigur, Sfântul Petru este important și există un aspect foarte pozitiv al Sfântului Petru, care este adevărat și este bine de înțeles dar, povestea lui Hristos este foarte complexă și conține toată această subtilitate înăuntru.

Și unul dintre aspectele legate de Sfântul Petru, al forței poveștii creștine și al puterii…, să zicem, posibilităților Creștinismului, de asemenea, au o latură întunecată, care este posibilitatea mândriei, posibilitatea de a nu crede că Creștinismul este despre sacrificiul de sine și disponibilitatea de a muri pentru alții și disponibilitatea de a muri în general.

Reversul acestei imagini

Dar există și un revers al acelei imagini a lui Antihrist, și anume că, deși Hristos ne spune să avem grijă de săraci, ne spune să avem grijă de orfan și văduvă și să avem grijă de cei slabi, să fim atenți la cei marginalizați, la cei de obicei excluși, alungați, există și o latură întunecată în asta, care este aspectul lui Antihrist, ceea ce am putea numi “compasiune înarmată”. Și această versiune a compasiunii înarmate apare la celălalt discipol din povestea lui Hristos, care are de-a face cu acest aspect al lui Antihrist, și acesta este, desigur, Iuda Iscarioteanul. Iuda Iscarioteanul este cel care în cele din urmă Îl trădează pe Hristos, îl trădează cu un sărut. Și acest lucru este legat de această compasiune înarmată pe care o vedem în povestea lui Iuda. Și asta vom vedea mai ales în povestea în care Maria din Betania spală picioarele lui Hristos. Așa că o să citesc textul cu voi și ne vom uita la ce se întâmplă în poveste și ce poate însemna pentru noi, mai ales astăzi, pentru că ne confruntăm cu o parte din asta. Și tinde să-i deruteze pe creștini, la fel ca și atunci când Creștinismul este puternic și asemănător Imperiului. Poate, să spunem, să deruteze pe unii creștini cu privire la care este adevăratul scopul al Creștinismului. Textele apar în Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 12, începând cu versetul 1.

Ungerea din Betania

„Cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.”

Exegeza

Deci ce se întâmplă în această poveste? Avem imaginea unei femei care ia ceva foarte scump și se concentrează pe cinstire. Am putea înțelege, ca multe alte lucruri, desigur, putem înțelege în general ideea de a crea frumusețe pentru a ne închina lui Dumnezeu, am putea să înțelegem și din perspectiva cantității de atenție, cantitatea de timp și resurse și lucruri valoroase pe care le punem în slujba închinării lui Hristos. Și astfel, șmecheria pe care Iuda vrea să o facă este că vrea să ia ceva bun, și anume grija față de săraci. Acum, desigur, grija pentru cei săraci este un bine, nu numai că este un bine, dar este un bine pe care Hristos Însuși ne-a cerut să-l facem. Hristos le spune constant oamenilor să aibă grijă de cei săraci și să-i ajute pe cei slabi. Dar el încearcă să transforme acel bun în binele cel mai înalt. Și aici este unde apare o problemă.

Așa că [Iuda] îi spune femeii că nu ar fi trebuit să folosească acest lucru scump, acest lucru prețios, pentru a-l cinsti pe Hristos, ci că ar fi trebuit să-l folosească vânzându-l și dându-l săracilor. Acum, ceea ce este interesant în asta este că de aceea am numit-o “compasiune înarmată”. Pentru că, în cele din urmă, lui Iuda nu-i pasă de săraci. Ceea ce vrea Iuda este să dobândească putere pentru el însuși. Așa că el vrea ca ea să vândă [acest mir] pentru bani, ca el să bage mâna în punga cu bani și să ia banii pentru el.

Acum, desigur, acest lucru este foarte explicit în poveste. Dar poți înțelege acest lucru în multe feluri, și anume, mulți oameni pot folosi compasiunea ca armă pentru a dobândi putere pentru ei înșiși. Aceasta este o ispită care devine din ce în ce mai puternică în Biserica creștină. Este ceva ce îi orbește pe mulți creștini cu privire la unele aspecte legate de ce se întâmplă în jurul lor. Și pentru că nu știu cum să reacționeze la asta, există tendința de a-i face pe oameni să se simtă vinovați de propriile lor valori creștine, de a-i face să se simtă ca și cum chiar credințele creștine pe care le au, ar fi cumva un compromis în [cadrul] compasiunii. Și că, dacă ar fi cu adevărat plini de compasiune, ei și-ar sacrifica de fapt propriile credințe creștine.

Filmul „Tăcere”

Versiunea finală a ceva de genul acesta se întâlnește în filmul „Tăcere”, pe care probabil că mulți dintre voi l-ați văzut. În acest film, un misionar creștin este trimis în Japonia. Iar misionarul creștin se confruntă cu o problemă serioasă, și anume că în încercarea de a sprijini Biserica creștină de acolo, autoritățile japoneze își dau seama că, dacă îi torturează pe misionari, au o problemă pentru că misionarii sunt dispuși să moară pentru credința lor. Dar dacă torturează alți oameni, atunci reușesc să pună presiunea potrivită asupra misionarilor, pentru că propriile lor valori, propria lor compasiune, îi va obliga să-și renege credința pentru a păstra viața altora. Și, desigur, nu îmi pot imagina să mă aflu în această situație. Este o situație oribilă în care să te afli și nu vreau să judec pe nimeni care s-a aflat într-o astfel de situație, care ar fi făcut un compromis sau ar fi căzut. Dar însuși faptul că acest lucru este încadrat în poveste, că în poveste există un înțeles în care, deși misionarul și-a tăgăduit credința și a sfârșit prin a-și nega complet propria credință în Hristos și propriul atașament față de Dumnezeu, în cele din urmă a existat ceva sfânt în acea acțiune. Și se arată că, până la urmă, când moare, și este ars, vedem că e o cruce mică ascunsă pe el sau ceva de genul ăsta. Și asta pentru a arăta că, cumva, însăși negarea credinței sale a fost făcută din compasiune, și că acesta ar fi actul creștin suprem, într-un fel, și anume să-ți negi credința din compasiune.

Aplicații practice

Așa că puteți aplica această problemă la multe, multe alte lucruri. O puteți aplica, desigur, chiar acum la multe probleme sociale, în care acele probleme sociale sunt legate de lucruri la care creștinii țin cu tărie în valorile lor. Dar există o presiune asupra creștinilor, ca, din compasiune, să-și nege propria poziție. Asta înseamnă nu numai să ai compasiune pentru cei slabi, pentru păcătoși, pentru oamenii care nu sunt capabili să țină standardul…, Dar cine poate…? Nimeni, nici un creștin nu poate susține standardul suprem pe care Hristos ni l-a propus. Dar acel compromis asupra standardului tău ar fi un lucru mai creștin de făcut, decât pur și simplu să-i iubești pe ceilalți și să fii plin de compasiune în timp ce te ții de cel mai înalt standard. Acum există un loc în care vezi că asta se întâmplă tot timpul. Dar există un alt aspect al acestui lucru care se întâmplă chiar acum, care este legat aproape direct de povestea lui Iuda și de noțiunea de a compromite închinarea în numele a altceva, de a compromite închinarea, în numele compasiunii.

Există o narațiune care este împinsă și care este foarte puternică. Și este puternică, pentru că este de mult timp, este de durată. Știi, au trecut doi ani deja, de când oamenilor li se spune că din compasiune creștinii nu ar trebui să se împărtășească și să se închine împreună, din compasiune față de ceilalți. Adică, din dorința de a-i proteja pe cei slabi și pe cei neputincioși, oamenii să sacrifice închinarea și practicile creștine de a cânta împreună înaintea Dumnezeului lor, de a se împărtăși împreună cu Sfintele Taine. Și acesta este un lucru foarte fascinant, pentru că puteți vedea că într-un fel este un instrument foarte puternic… pentru că se scufundă direct în credința creștinilor. Și se scufundă direct în valorile înalte ale creștinilor și încearcă să ridice aceste valori ca fiind cele mai înalte, deasupra a ceea ce este mai important, și anume închinarea și supunerea față de Dumnezeu.

Diferența între papi

Și poți vedea, de fapt, foarte interesant, poți observa că dacă te uiți la diferența dintre Papa Benedict și Papa Francisc, este foarte fascinant, pentru că Papa Benedict a vrut să readucă închinarea. Așa că a scos niște cruci vechi care se aflau în vistierie și a vrut să arate într-un fel frumusețea cu veșminte și acest aspect frumos al slujbelor liturgice creștine și al cultului creștin. Și a fost eviscerat de mass-media, de oameni, până la urmă, care urăsc Creștinismul, să fim sinceri. Dar, cu toate acestea, a existat un mod în care oamenii au înghițit și au cedat complet acestei narațiuni. Și acum vine Papa Francisc, care este chiar opusul, care tinde, să spunem, să minimizeze aspectul de închinare al Bisericii și să pună în valoare aspectul social al Bisericii, să ridice ideea de a-i ajuta pe săraci și nu există absolut nimic în neregulă.

Desigur, este minunat pentru creștini să-i ajute pe cei săraci, dar ideea că a te închina lui Hristos este oarecum [un lucru] rău și că a pune lucruri valoroase în slujirea și închinarea lui Dumnezeu este cumva oribil și deconectat, în timp ce a-i ajuta pe cei săraci este ceva iubit de toată lumea și considerat [un gest] frumos. Cred că este cu siguranță o problemă, și este o problemă pentru că, deși simpatizez cu creștinii care se luptă să vadă ierarhia normală, aceasta este de fapt ierarhia normală a ființei. Aceasta reprezintă într-adevăr modul în care atenția către ce e mai înalt, închinarea la Dumnezeu, plasându-vă în poziția corectă față de Dumnezeu, singur și împreună în comuniune, angajarea în dansul liturgic, angajarea în cântatul și dansul de închinare, este mai important decât acțiunile sociale ale Bisericii.

Interpretări greșite

Și, desigur, știu că unii oameni vor urmări asta și se vor enerva și vor crede că cumva diminuez sau dobor ideea de a-i ajuta pe cei săraci și bineînțeles că nu, mi-am petrecut șapte ani din viață ca voluntar în Africa, în dorinţa de a-L sluji pe Hristos în acest fel. Dar, cu toate acestea, vreau să subliniez din nou ierarhia naturală a lucrurilor, și anume că, dacă încerci să sacrifici partea de sus pentru a doua parte, te vei distruge și poți vedea că în multe biserici care au îmbrățișat dreptatea socială, în nici un fel cum o exprimă ca fiind valoarea lor cea mai înaltă, mai mare decât crezul lor, decât propriile lor credințe originale, mai mare decât valorile care le-au fost date, de la apostoli până la capăt… sunt dispuși chiar și uneori să critice Scriptura, să critice sfinții, pentru a realiza această justiție socială, transformare pe care o doresc. Acest lucru nu va funcționa, va duce la o prăbușire, pentru că nu urmează normalul. Dacă te concentrezi pe bunurile secundare ca fiind bunul cel mai înalt, indiferent cât de bun este acesta, va duce în cele din urmă la prăbușire.

Cum deosebim?

Una dintre modalitățile cheie de a recunoaște dacă ceea ce este folosit sau ce este promovat este ceva de genul “compasiunii înarmate” este să te uiți la aspectul puterii. Pentru că una dintre modalitățile prin care putem vedea asta în povestea lui Iuda este că Iuda îi spune altcuiva să fie plin de compasiune și îi reproșează că nu este milostiv, cu scopul de a câștiga putere pentru el însuși. Și acesta este cel mai bun mod de a vedea dacă aceasta este sau nu “compasiune înarmată”. Și cred că am văzut multă [astfel de compasiune] în ultimii doi ani.

Am văzut o mulțime de autorități spunându-ne că trebuie să acționăm într-un fel sau altul, pentru a dovedi compasiune. Și ceea ce este interesant este că, pe de o parte, există ideea că nu ești plin de compasiune, ești egoist nefăcând asta sau asta, dar atunci când te uiți în spate, aceleași autorități țin deasupra capului tău o bâtă de baseball uriașă. Iar consecința pentru a nu fi compătimitor este că vei simți asupra ta greutatea puterii lor brute.

Și vei observa, de asemenea, că, în cele din urmă, atitudinea pe care ei vor să o adopți este menită să le sporească puterea asupra ta și asupra celorlalți. Acesta este modul în care poți recunoaște “compasiunea înarmată”. Este că, în cele din urmă, te face să te simți rău pentru ceva, pentru a le da putere oamenilor care promovează asta.

Ce e compasiunea?

Compasiunea este ceva ce este oferit gratuit. Compasiunea este ceva la care ar trebui să ne examinăm întotdeauna pentru a vedea dacă suntem sau nu compătimitori și care este motivația acțiunilor noastre. Nu ar trebui să încercăm să impunem compasiune altora. Acesta [impunere] nu o vedeți în povestea creștină, Știți, nu există nicio lege cu privire la compasiune, nu există nicio regulă care să te facă să fii milostiv. Poți să urmezi toate regulile pe care le dorești, compasiunea este o dispoziție a inimii, a persoanei, nu este vorba despre reguli și despre respectarea unui lucru sau altul. Ai putea să acționezi în moduri care să pară foarte compătimitor în exterior și sunt foarte egoiste în interior și invers.

Concluzii

Deci, compasiunea nu este ceva care este supus legii, e ceva care ține de inimii. Și aceasta este, desigur, însăși diferența pe care ne-o aduce Hristos, și anume diferența dintre legea exterioară, care este utilă și de ajutor, și adevăratul motiv interior pentru care cineva acționează.

Așa că atunci când vezi pe cineva sau o organizație că încearcă să impună compasiune prin lege, sau încearcă să te facă să simți ca și cum, nefiind compătimitor, vei primi în plin dezacordul statului modern, atunci avem o problemă serioasă. Desigur că nu vreau să spun că nu există și celălalt aspect al lui Antihrist, care este aspectul de a crede că Creștinismul este o armă politică, crezând că Creștinismul este un instrument pentru naționalism, toate aceste lucruri există și există acum, să fim sinceri, poziția mândră a Antihristului.

Dar celălalt aspect, cel al “compasiunii înarmate”, este un aspect, care cred că este înțeles și mai greșit astăzi. Și ne-ar fi util să înțelegem [acest lucru], pe măsură ce continuăm să ne confruntăm cu criza cu care ne confruntăm, cu care ne-am confruntat în ultimii ani…

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!