Slăbănogii secolului 21 – p. Teologos

Surprinzător și șocant însă duminica slăbănogului este foarte, foarte actuală astăzi și, din păcate, nu realizăm cât de important este acest eveniment și mai ales nu știm cum să-l gestionăm astfel încât să nu rămânem slăbănogi pe viață.

Vizionați acest material pentru o analiză a acestui fenomen în cotidianul nostru.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Hristos a înviat!

Introducere

Când mă gândesc la duminica slăbănogului mă gândesc la mine, să știți, pentru că eu sunt foarte slăbănog și nu pot multe, vă rog să mă iertați! Când spun că nu pot multe nu mă refer numai la forțele mele trupești – desigur că și la asta – ci întâi de toate la puterea mea duhovnicească.

Dincolo de asta, mă gândesc și la faptul că această întâmplare este cât se poate de actuală – întâmplarea cu slăbănogul – să știți!

Întâi de toate, legat de asta, vreau să-mi cer iertare pentru că nu sunt în stare să răspund la toate mesajele pe care le trimiteți. Sunt un slăbănog. Vă rog să mă iertați!

Frațiolor să știți că acest episod de la scăldătoarea Vitezda este cu precădere o icoană a unei realități duhovnicești tainice, dincolo de vindecarea trupească propriu-zisă a unui paralitic sau slăbănog – ce era.

Haideți, însă, să vedem pas cu pas ce scrie Scriptura și de ce această întâmplare este de mare interes pentru noi astăzi.

Simbolistica

La început zice că la o sărbătoare a iudeilor Iisus S-a suit la Ierusalim.Desigur că acesta, ca de fapt, toată întâmplarea este un fapt real. Dacă ar fi fost numai asta, atunci nu ne-am fi gândit la înțelesuri duhovnicești mai adânci, adică la realitate – chiar dacă spun Sfinții Părinți că Ierusalim, care se tâlcuiește oarecum „pace adâncă, fundamentul păcii”, este icoana inimii duhovnicești, adică a centrului duhovnicesc al persoanei umane. Cu toate acestea, spun Sfinții Părinți că orice lucru din Scriptură își are importanța sa duhovnicească, mântuitoare pentru că dacă n-ar fi avut, Duhul cel Sfânt nu l-ar fi pus în scriptură. Înțelegeți? 

În versetul următor ni se dau mai multe detalii care ne arată și mai clar că avem de-a face cu lucruri duhovnicești în spatele lucrurilor trupești care sunt amintite. Zice că în Ierusalim, adică în inima omului, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numește Vitezda cu cinci pridvoare. Da, ok, Poarta Oilor se numește așa pentru că acolo se sacrificau oile pentru jertfă, însă dacă detaliile astea nu aveau semnificație duhovnicească se putea spune foarte simplu „La o scăldătoare oarecare se făceau minuni”.

Ce este scăldătoarea

Vedeți că în cazul foarte multor minuni Scriptura nu ne dă detalii de loc, detalii arhitectonice ca cele pridvoare și altele asemenea. Duhovnicește se tâlcuiește astfel scăldătoarea Vitezda: în centrul existențial al omului, în inima sa, lângă poarta Oilor celor raționale, știți bine că oamenii duhovnicești sunt numiți de multe ori în scriptură „oi”, adică pe acolo pe unde trece duhovnicia, informația duhovnicească, este o scăldătoare care se numește „Casa Milei, Casa Milostivirii” – pentru că asta înseamnă Vitezda – care are cinci pridvoare, adică cele cinci simțuri, evident. Adică ne scăldăm, ne curățim simțurile prin care relaționăm cu această lume și le facem duhovnicești prin casa milei, a milostivirii, adică prin optica milostivirii, a comuniunii iubitoare ce se obține în Biserică. Înțelegeți?

Optica încrâncenării, a învârtoșării, a lipsei de milă evident că nu ne spală informațiile care vin prin cele cinci simțuri și nu le pot trece prin poarta oilor duhovnicești în nucleul existențial al omului. Omul încrâncenat este un om foarte limitat, să știți. Nu vede bine, nu are vederea curată în aproape nimic, mai ales, în privința țintei încrâncenării sale.

Lipsa periculoasă a milei

Din păcate astăzi, însă, nu mai avem timp să avem milă pentru că atenția noastră este haotică și este furată tot timpul de centrii de atenție foarte puternici la care suntem expuși – întâi de toate, la ecrane prin care ne vine toată această cultură a excitării trupești. Suntem foarte focusați pe plăcerile noastre, pe scopurile noastre egoiste – nu mai avem timp să avem milă de ceilalți.

Să vă spun o întâmplare care m-a impresionat, cred că v-am mai spus-o. La o școală în clasele primare, elevii se comportau infernal în clasă, iar profesorul – de teologie, cred – în orice caz un profesor foarte duhovnicesc – a ridicat puțintel tonul la copii ca să-i acopere și a zis: „Aveți și voi puțină milă!” iar copii i-au răspuns contrariați „Ce-i aia milă?”. După cum vedeți, copiii nu mai știau ce înseamnă milă. De ce? Din cauza multor informații de natură trupească, lipsită de iubirea personală, copiii nu mai aveau în mintea lor noțiunile duhovnicești necesare pentru a ajunge la milă.

Astăzi avem foarte multă informație care intră în cele 5 pridvoare, foarte multă apă care curge prin cele 5 simțuri, însă din păcate pentru că nu suntem în casa milei, nu putem să scăldăm, nu putem să curățim aceste informații pentru a ne fi de folos spre viața veșnică. Mila presupune contemplarea persoanei în harul lui Dumnezeu, iar noi astăzi nu mai avem timp de asta. Suntem preocupați de afaceri, de optimizarea și împlinirea egoismului nostru, după cum spuneam.

Acceptarea adevărului

Dacă am redescoperi arta contemplației celuilalt, arta ascultării, să avem răbdare de a asculta ce zice celălalt și să nu izbucnim imediat când celălalt zice ceva care nu este conform cu logica noastră, atunci lucrurile se vor nivela mult mai ușor și va fi totul bine. Nu zic fraților, că celălalt sau noi avem tot timpul dreptate. Spun că totul va fi bine și adevărul va ieși la iveală natural și cu blândețe și bună înțelegere fără să se pălmuiască dragostea. Să știți că relațiile de iubire interpersonale dintre noi sunt mult, mult mai importante decât adevărul științific, tehnologic – unde mai pui că acest adevăr este, de regulă, corectabil.

Chiar Domnul a spus „milă voiesc iar nu jertfă” adică să nu-i jertfim pe ceilalți pe altarul pseudodreptății noastre pentru că tot Scriptura spune că adevărul oamenilor este ca o cârpă lepădată în fața Domnului. De fapt, fraților, toți suntem nimic în fața lui Dumnezeu ca și creaturi. Pe de altă parte, suntem absolut importanți din cauza iubirii Sale perfecte față de noi și, prin asemănarea noastră cu El, a capacității noastre de iubire față de ceilalți.

Tulburarea apei

Apropo de nimicnicia noastră, vedeți că în versetele următoare zice Scriptura că în scăldătoarea Vitezda era o mulțime de bolnavi – șchiopi, orbi, paralitici, slăbănogi care așteptau mișcarea apei. Păi de ce o așteptau? Scrie în versetul următor că venea un înger al Domnului la vreme – adică la momentul potrivit, din timp în timp – și tulbura apa și oricine intra primul în apă după tulburarea apei se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.

Da, vedeți, deci toți bolnavii, șchiopii, orbii și paraliticii așteptau MIȘCAREA apei, iar îngerul Domnului o TULBURA. Această diferență de cuvinte accentuează și mai mult dimensiunea duhovnicească, tainică a evenimentului, taină despre care o să vorbim în continuare.

Dimenisunea tainică a acestei minuni care avea loc regulat este și mai accentuată de faptul că doar primul bolnav care intra în apa tulburată se vindeca. Dacă stăm să ne gândim, să zicem că era un cineva foarte iute de picior care avea un coș pe față, un neg care îl deranja sau un atlet care era puțin răcit sau avea o mică zgârietură nesemnificativă. Vă dați seama că acesta ajungea primul în loc ca să fie vindecați cei cu boli foarte grave, pe care Scriptura îi amintește expres – adică orbii, șchiopii, slăbănogii și alte boli asemenea.

Ei, și atunci cum se explică? Cum se exprimă Dumnezeu care este pe de o parte atotputernic? Cum se poate să se întâmple asta, Dumnezeu fiind atotiubitor? Dumnezeu, atotiubitor fiind, putea să îi vindece pe toți dintr-o dată. Sau să-i lase pe toți așa astfel încât prin Crucea pe care o au, să se desprindă de plăcerile acestei lumi și să zboare către fericirea veșnică. Trebuie să știți că Dumnezeu este atotștiutor și știe pe fiecare ce-i folosește.

De ce a îngăduit deci acest concurs de alergare către tulburarea apei? Și de ce toți așteptau mișcarea apei, iar când vine vremea să se miște Scriptura zice că îngerul o tulbura? Putea să folosească același cuvânt pentru că din punct de vedere al fenomenului fizic același fenomen era… Însă din punct de vedere al fenomenului duhovnicesc nu era chiar același fenomen. Înțelegeți? 

Semnificația

Să explicăm! Apa este simbolul Harului Duhului Sfânt de viață făcător. Înțelegeți? De fapt, veți vedea că în duminicile din perioada Penticostarului – adică, să zic așa, aproximativ duminicile după Paște – veți vedea că apar minuni legate de apă pentru că apa este dătătoare de viață pentru trupul nostru și deci este simbol al Harului Duhului. Pentru că apa este de dătătoare de viață și harul este dătător de viață pentru sufletul nostru.

Noi toți suntem bolnavi sufletește în această lume și așteptăm mișcarea apei, adică a Harului astfel încât acest Har să ne vindece de toate bolile. Atunci însă când vine Harul prin îngerul Domnului, acesta ne tulbură cu o tulburare bună părerea de sine, ne zgâlțâie balamalele existențiale, încercând să ne scoată din zona de confort al propriului nostru egoism și să-i ridice pe oameni pe un plan existențial superior. Cine înșfacă din prima, adică cu maximă hotărâre și credință în această baie a Harului, se va vindeca.

Cum ne „tulbură” Hristos

Acum, fraților, sunt multe astfel de exemple, în care Hristos îi tulbura pe oameni ca să-i scoată din cadrele foarte strâmte ale egoismului și ale gândirii lor – unul dintre cele mai reprezentative fiind, de exemplu, cel cu Sfânta Împărtășanie. Hristos putea să facă astfel încât să nu ne dea sfânt Trupul Său să-L mâncăm și cinstit Sângele Său să-L bem, ci să ne dea un fel de pastilă și să zică „Luați asta de două ori pe zi – dimineața și seara – pe stomacul gol”. Sau, în ultimă instanță, putea să îi ia pe oameni cu binișorul să le zică „Știți de fapt nu e trupul și sângele Meu, ci e doar o închipuire, un simbol – de fapt e pâine și vin”. Chiar asta din urmă să știți că e o erezie care până astăzi este perpetuată la protestanți și neoprotestanți. Hristos însă nu a zis asta! Și nu a dat pastile.

A zis: „Fraților, trebuie să mâncați trupul Meu și să beți sângele Meu că dacă nu n-o să aveți viață întru voi!”. Nici măcar nu le-a zis că la vedere o să fie pâine și vin, chiar dacă într-adevăr este vorba de Cinstitul trup și sânge al Său de s-au tulburat oamenii zicând că Acesta ne cere acum să-L mâncăm și să-I bem sângele. Înțelegeți? Adică i-a zgâlțâit total în modul lor de gândire. Ce zice ăsta? Dur este cuvântul, cum spuneau apostolii. Înțelegeți? 

Asta o făcea ca să ne spargă modul nostru de gândire închis în logică. Un mod de gândire fără duh, fără înviere, pur trupesc, cartezian. De fapt, nu știu dacă știți, una din acuzele răuvoitoare la adresa creștinismului din primele veacuri era chiar asta: că se fac jertfe de copii la adunările lor și sunt mâncați.

După cum vedeți, noi oamenii slăbănogiți de păcate așteptăm mișcarea apei harului însă aceasta de cele mai multe ori nu vine lin, ci cu tulburare astfel încât să ne desprindem de autosuficiența noastră de părerea noastră înaltă față de noi înșine. Trebuie să ne desprindem de modul nostru de a gândi, de judecățile noastre.

Trebuie însă să credem și să înșfăcăm din prima această tulburare a apei harului, fără îndoiala și neascultarea semănată de diavol prin gândurile care ne vin.

Planul duhovnicesc

Deci după cum vedem această minune ni se descoperă până acum că are un plan tainic, duhovnicesc și foarte important, mult mai important decât planul fizic, material al vindecării trupești. Adică este vorba de modul vindecării noastre sufletești prin curajul și credința cu care trebuie să ne hotărâm deciși să facem ascultare de Harul lui Dumnezeu atunci când acesta ne tulbură în sens pozitiv viața. Înțelegeți? 

Da, fraților, trebuie să acționăm deciși însă nu fără discernământ și nu repezit. Zic asta pentru că tinerii de astăzi, mai ales, acționează foarte, foarte rapid cu foarte multă superficialitate și fără să analizeze lucrurile. Este o întreagă societate care se află în secolul vitezei, a unei viteze care este cu mult mai mare decât limita legală admisă de legea lui Dumnezeu. Omul de azi nu se mai poate controla din cauza vitezei cu care trăiește și, din cauza asta, nimerește în pom de foarte, foarte multe ori de unde are și dramele care îi generează traumele, are nesiguranța și bolile de nervi, în principal, depresia.

Noi suntem slăbănogii

Această viteză care provine din ciclurile de excitare din ce în ce mai scurte și mai dese – știți că deja este celebră dopamina pe tema asta – este în mod voit generată pentru a asigura controlul celorlalți, o cotă de piață cât mai mare, bani și alte patimi de genul ăsta. Înțelegeți? Totul e generat și e un bulgăre care se rostogolește la vale. Fraților, trebuie să ne oprim!

Să ne oprim puțin! Trebuie să mai avem puțin timp și de noi, de relația noastră cu Dumnezeu și cu celelalte persoane. Să stăm puțin în liniște. Stați puțin în liniște! Încercați 20 de minute, o jumătate de oră să stați în liniște și să vă rugați. Închideți celularul!

Fraților, suntem slăbănogii acestui veac. Vedeți că slăbănogii de la scăldătoarea Vitezda așteptau mișcarea apei, așteptau mișcarea harului.

La fel trebuie să facem și noi care am ajuns paralitici prin păcatele noastre. Orice păcat este o paralizie existențială, o mică moarte, o slăbire a existenței noastre. Trebuie să așteptăm mișcarea harului când va dori Îngerul Domnului. Să știți că această așteptare nu este una pasivă, adică o băltire existențială, ci trebuie să fie o așteptare foarte activă de pregătire a saltului înainte în tulburarea cea bună provocată de har, cum spuneam. Prin încercări vom merge înainte căci dacă nu vor mai fi încercări nimeni nu se va mai mântui.

Rostul liniștirii

Această pregătire se face în liniște. Oameni buni, tinerilor, trebuie să ne liniștim puțin să mai și vedem care este relația noastră cu Dumnezeu, cu ceilalți și ce facem cu viața noastră. Să închidem puțin celularele și ecranele în fiecare zi și să ne rugăm, să citim, să studiem lucruri duhovnicești și să facem fapte bune pentru a ne uni cu Dumnezeu, adică de a ne regenera capacitatea noastră de a iubi, de a concepe, de a gândi, de fi oameni, de a fi bucuroși, de a redescoperi frumusețea, simplitatea și complexitatea armoniei naturii.

Fraților, să ne gândim: de când nu am mai vorbit cu Dumnezeu în liniște, de când nu I-am mai ascultat vocea în inima noastră, de când nu am ascultat persoanele dragi? De fapt, astăzi suntem atât de grăbiți încât nici măcar nu mai avem timp să iubim, nici măcar nu mai avem timp să ne îndrăgostim cu adevărat, nici măcar nu mai avem persoane dragi pe care să le ascultăm cu admirație. În aceasta constă drama noastră: în lipsa timpului destinat iubirii. Înțelegeți?

Din cauza faptului că este foarte mult păcat în lume, din cauza faptului că sunt foarte mulți centri de atenție, dragostea multora se răcește și devenim niște nesigure și triste sloiuri de gheață optimizate pentru producția de bani. Tăiați grijile și lucrurile care vi se par interesante și oferiți mai mult timp persoanelor. Aveți răbdare cu persoanele.

Nădejdea

Vedeți că slăbănogul a așteptat 38 de ani ca să se miște apa dătătoare de sănătate. Slăbănogul… de fapt, în Scriptură nu zice că e slăbănog – sau, mă rog, paralitic, în ediția greacă – acesta este un titlu adăugat la o dată ulterioară. Fraților, nu contează boala lui. Spune doar despre un om pentru că toți suntem bolnavi din cauza păcatului. Era un om acolo care aștepta de o viață de om tulburarea harului. Făcuse din nădejde, de fapt, fraților, un mod de viață. Înțelegeți? Noi, paraliticii lumii actuale suntem mai de plâns decât acesta pentru că nu avem credința și nădejdea lui.

Vedeți că Domnul i-a încununat nădejdea, apărându-l de deznădejde și i-a apărut în față. E o mare problemă, fraților, deznădejdea că tinerii de astăzi sunt deznădăjduiți. Dacă avem nădejde, Dumnezeu ne va încununa și o să ne apă în față și o să ntrebe dacă dorim să ne facem sănătoși. Înțelegeți?

Importanța conducătorului duhovnicesc

Vedeți că Hristos îl întreabă nu pentru că avea nevoie să întrebe ca să afle. Hristos, Dumnezeu fiind, le știe pe toate. Îl întreabă și ca să-i arate dispoziția sa de a-l ajuta, iar, pe de altă parte să lege o discuție într-un mod smerit și vulnerabil – zic vulnerabil pentru că celălalt putea să-i răspundă brutal „ce, bă, n-ai ochi? Nu vezi că stau aici de 38 de ani și mă mai întrebi dacă vreau să mă fac sănătos?” Omul era oarecum smerit de boală și deci nu-i răspunde obraznic, însă nu se smerește cum ar trebui ca să ceară ajutorul Domnului, să zică „Doamne ,ajută-mă!”, ci-i vorbește de pe o poziție care să-i permită oarecum să-și păstreze egoismul intact, încercând totuși să-L ademenească pe necunoscutul din față – adică pe Hristos – poate că îl ajută. Îi zice Domnului: Știi, n-am om să mă arunce în scăldătoare. Înțelegeți?

Asta, desigur, că pe plan duhovnicesc ne arată faptul că în Scăldătoarea Milei, adică în comuniunea iubitoare din Biserică, avem nevoie de om – adică de un conducător duhovnicesc care să ne arunce în apa harului când harul se mișcă. Mai ales astăzi este foarte greu fără conducător duhovnicesc pentru că oamenii sunt amețiți de atâtea informații și de himera pseudoștiinței. Și e foarte ușor – dacă nu ai om, un conducător experimentat – ca în loc să intrăm în tulburarea cea bună a harului care să ne vindece, intrăm în tulburarea cea rea a mocirlei care ne trage în jos, în întuneric, cu toate că e posibil ca cei trași astfel, în mocirlă, să creadă că merg bine, învârtoșați fiind în gândurile lor.

Vedeți că omul care și-a păstrat egoismul și nu a avut om conducător care să-l arunce în Scăldătoarea Milei ca să se facă bine a așteptat 38 de ani până să-L întâlnească pe Hristos pentru prima dată și când L-a întâlnit nu L-a recunoscut chiar dacă Acesta l-a vindecat pe loc și i-a spus: „Ia-ți patul tău și umblă!”. Înțelegeți?

Nu și-a dat seama de important capitală a omului din fața lui. Înțelegeți? Hristos îi zice: „Te-ai vindecat, ești puternic acum cu harul meu, ai o viață activă, ești mai tare decât boala păcatului, numai să vrei, bineînțeles, numai să rămâi în harul Meu, numai să rămâi cu Mine”.

Păcatul

Domnul îi spune că pricina țintuirii sale la pat era păcatul și îl face atent să nu mai păcătuiască pentru că o să-i fie mai rău. De fapt, să știți că dacă omul nu este atent atunci căderile lui după cunoașterea harului sunt mult mai mari – în principal datorită faptului că poate să fie atins de gândurile de mândrie și de slavă deșartă, reprezentate în Scriptură prin farisei.

De fapt, fostul slăbănog exact asta face: face unul dintre cele mai mari păcate și merge la farisei și-l denunță pe Hristos, știind că aceștia îi caută nod în papură pe baza unui legalism orb care nu știe de iubire. Da, fraților, știți care era păcatul slăbănogului? Era unul dintre cele mai mari păcate este nerecunoștința. De fapt, noi toți suferim de această nerecunoștință, mai mult sau mai puțin.

Fraților, această formă de nesimțire este una dintre cele mai triste efecte ale căderii lui Adam. De fapt, ne asemănăm cu câinii care odată ce au înșfăcat cârnatul, fug cu cârnatul în gură, fără să mai mulțumească nimănui, după cum spune Sf. Ioan Scărarul.

Importanța recunoștinței

Pe de altă parte, după cum Spune Sf. Efrem Katunakiotul, cheia deschiderii Împărăției Cerurilor, cheia harismelor este recunoștința, mulțumirea. Să nu uităm niciodată să mulțumim. Fraților, să nu uităm să fim oameni, să fim nobili, să fim duhovnicești, să fim delicați. Dacă nu putem să fim duhovnicești, măcar să fim politicoși și atenți cu celălalt.

Concluzii și îndemnuri

Să nu uităm că tot timpul avem nevoie de celălalt, pentru că singuri nu vom recunoaște pe Hristos. Trebuie să ni se arate de mai multe ori și să avem conducător duhovnicesc experimentat și oameni duhovnicești ca să ni-l arate pentru că altfel nu-L vom recunoaște pe Hristos, nu vom intra în apa harului și nu ne vom vindeca. Astfel vom rămâne țintuiți la pat la marginea existenței, incapabili fiind să ne spălăm simțurile cu care interacționăm cu universul, cu toată realitatea din jurul nostru – vom fi niște slăbănogi veșnici…

Să ne smerim și să-L rugăm pe Domnul Dumnezeu să ne ajute să ne ridicăm patul și să umblăm către bucuria Sa! Și să fim recunoscători!

Vă sunt recunoscător și vă mulțumesc că am rămas cu toții țintuiți până acum pe acest cuvânt!

Hristos a înviat!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!