Starețul meu Sfântul Eumenie Saridakis – Pr. Simon

Ascultați un frumos portret făcut de părintele Simon starețului său, Sfântul Eumenie Saridakis, unul dintre cei mai deosebiți sfinți contemporani, chiar dacă nu este atât de cunoscut publicului larg.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

– Părinte Simon, binecuvântați!

– Domnul să te binecuvânteze întotdeauna, cât și pe Anca [de la Familia Ortodoxă], cu care ai colaborat la realizarea acestui interviu despre Sfântul nostru Părinte, Purtător de Dumnezeu, Eumenie Făcătorul de minuni.

– Luna viitoare avem prăznuirea Sfântului Eumenie, trecut în rândul sfinților anul trecut de către Patriarhia Ecumenică. Ca ucenic al Sfântului, vă rugăm să ne povestiți câteva dintre cele mai frumoase momente pe care le-ați petrecut alături de Sfinția Sa. Cum l-ați cunoscut?

– Cum l-am cunoscut eu? Așadar… Mai demult, leprozeria avea în grijă bolnavii de lepră. Și acum mai sunt acolo foarte puțini. Ei nu au rude care să-i îngrijească, să-i ia de acolo. Nu s-au însănătoșit și locuiesc acolo. Sunt îngrijiți foarte bine, cu multă dragoste. Într-o zi, venise aici un cumnat de-al meu, pe care l-am cununat și mi-a spus: „Mergem să vedem pe o mătușă a soției, care era la leprozeria din Egaleo?” „Hai să mergem.” Când am ajuns acolo și am văzut-o, ea nu mai avea mâini, picioare, nici lumina ochilor… Am văzu-o și am stat puțin cu ea. Apoi, cumnatul meu îmi spune: „Alături, un pic mai jos, locuiește un părinte foarte bun.” „Să mergem ca să-l vedem. Nu avem nimic de pierdut!” Am mers, am luat binecuvântarea sa. Cu adevărat acest Părinte era un om cu totul luminos. Ei, am luat binecuvântarea sa și eu nu am spus nimic deosebit, ca să îi ocup timpul. Mi-am spus atunci că voi mai veni la el ca să mă spovedesc.

Am mers altă dată și l-am întrebat: „Părinte, sfinția voastră sunteți duhovnic, spovediți?” „Da, dacă vrei, și acum te pot spovedi.” Pe vremea aceea nu aveam duhovnic, și el mi-a odihnit mult sufletul. Am mers, așadar, acolo și, când am intrat la spovedanie, Părintele mi-a rostit numele cu multă dragoste. Firește că mi-a plăcut acest lucru, pentru că transmitea căldură sufletească. Am spovedit cele ce aveam de zis și apoi l-am întrebat dacă pot să mai vin, și mi-a răspuns că „da”. Așa l-am cunoscut pe Sfântul Eumenie Făcătorul de minuni. Mergeam acolo [la leprozerie]. Uneori mergeam la o biserică din cartier, pentru că un părinte mă ruga să ajut la strană [la Utrenie] dimineața, în zilele obișnuite, când nu era multă lume. Cântam la strană, citeam, ajutam cu ce puteam și eu. Însă mergeam și acolo, la biserica leprozeriei. Mergeam și îl ajutam la ce avea nevoie. Uneori mergeam împreună la cumpărături, în oraș. Părintele primea foarte multă lume. Se îngrijea mereu să îi servească cu ceva – pentru că se trăgea din Creta, unde oamenii sunt foarte primitori. Mergeam împreună, făceam și cumpărături.

Am stat în preajma lui vreme de 10 ani. În acești 10 ani am mers o dată în Creta împreună, cu mașina personală. Am vizitat insula și mănăstirile, locașurile de închinare. Altădată, am mers împreună zece zile în Rusia. Ne-am simțit foarte bine acolo. Părintele a fost mulțumit de acel pelerinaj. Am mers pe la multe locuri sfinte din Rusia. Atunci căzuse regimul comunist și Părintele împărțea liber icoane pe ici-colo. Dădea metanii și cruciulițe la toată lumea. Cam acestea au fost primele mele experiențe alături de Părintele. Altfel, acolo unde se afla, după cum am mai spus, venea foarte multă lume ca să-i ceară sfatul. Iar el, pentru că avea multe harisme – și darul vindecării, și darul înainte-vederii și toate harismele din lume -, îi ajuta pe mulți din cei care îl căutau. Astfel m-am aflat și eu lângă el, acolo. Și mergeam în fiecare zi, și dimineața, și seara, ca să slujim oamenilor, să-i servim cu ceva, ajutând la orice avea nevoie Părințelul nostru. Ce altceva mai dorești să mă întrebi?

– Ați știut încă din timpul vieții că Părintele Eumenie era Sfânt? Ați fost martor al unor minuni săvârșite de Sfinția Sa, așa cum el, la rândul său, a fost martor al unor minuni săvârșite de Părintele său duhovnicesc, Cuviosul Nichifor Leprosul?

– Toată viața lui a fost plină de minuni. Ce să îți povestesc acum? Pornind de la lucruri mărunte… Odată a venit o doamnă… Foarte aproape leprozerie, sâmbătă era zi de piață. Iar acea doamnă și-a luat copilașul, care avea cam 8 sau 10 ani; au mers la piață, au cumpărat ce-au dorit. Și cel mic a spus: „Nu cumpărăm ceva și pentru Părințelul?” „Hai să luăm!” Au luat piersici și alte lucruri. Și au mers la Părintele. Iar el a început să le împartă, căci avea foartă multă lume, spunând: „Ah, ce bine că ați adus acestea, pentru că nu prea aveam cu ce să-i servesc.” Și le-a pus în șorțul său. Cei de afară erau 18 persoane. El nu avea 18 caise sau 18 feluri de altceva. Avea câte ceva din toate; și scotea din șorț și dădea câte două caise și o piersică. Și dădea la toată lumea câte două. La un moment dat, copilașul s-a aplecat sub masă și s-a uitat acolo. La care, mama i-a spus: „Stai locului acolo!” „Mamă, mă uit… Noi nu am cumpărat atâtea fructe la câtă lume dă Părintele!” „Bine, bine, copilașule. Lasă asta!” În sfârsit, de la aceste lucruri simple, din viața de zi cu zi, la redobândirea sănătății, și altele. Ceva de felul acesta…

– Știm că Sfântul Eumenie a trecut prin mari suferințe în viața sa, atât trupești, cât și duhovnicești, fiind îndelung chinuit de diavol. Cu toate acestea, Sfântul se bucura în necazuri, exclamând: „Cu cât mai mare Crucea, cu atât mai mare Învierea!”. Cum să ajungem și noi să dăm slavă lui Dumnezeu pentru orice ni s-ar putea întâmpla în viață atât pentru cele bune, cât și pentru cele neplăcute în același timp?

– Aceasta este treaba sfinților: să ne învețe cum să facem răbdare. De mic copil, Sfântul Eumenie… – el nu s-a sfințit mai târziu prin luptele sale duhovnicești – el era sfințit încă din pântecele maicii sale. Din câte povestea una dintre surorile sale – avea multe surori – vineri nu sugea deloc. Deloc! Toată ziua dormea. Nu sugea deloc. Deci, și ca bebeluș postea vinerea, nu bea lapte. nu bea lapte. Odată a mers în satul lui arhiepiscopul de acolo, din Creta, și acest copil – Părințelul, Sfântul de aici, era mic, avea cam 7- 8 ani pe atunci – s-a apropiat de el – trebuie să fi scris despre toate acestea – a mers de mai multe ori aproape de el și-l privea. „Ce vrea acest copil de vine atât de aproape de mine?”, a spus arhiepiscopul. Nu l-a băgat prea tare în seamă, spunând că e copil și nu știe ce face. Însă l-a întrebat: „De ce te-ai apropiat atât de mult? La ce te uiți?” „Nu mă uit la sfinția voastră, Înaltpreasfințite, ci privesc harul arhieriei pe care îl purtați. Adică, el, un copilaș de 8 ani, vedea harul, și nu pe mitropolit! Bine, numai Dumnezeu poate să descopere aceste lucruri cuiva, așa cum i-a descoperit acestui copilaș, [care a afirmat]: „Văd harul arhieriei pe care îl purtați.”

Cam acestea am avut să vă spun. Era un copil sfințit încă din pântecele maicii sale. Bineînțeles că diavolul l-a vânat încă de când era mic. De ce? Pentru că el îl trata cu dispreț. La un moment dat, pe când avea 17 ani și a mers să se facă monah – era un băiat bine închegat la trup, puternic, imaginați-vă că atunci când era aici, în Atena, și ajunsese la vârsta de 60 ani avea foarte multă putere fizică, cum ar fi avut doi-trei oameni la un loc. Atâta putere! – și l-au pus acolo la treabă, să sape grădina, să care apă de la o distanță mare, pe-ici, pe-colo. Și, într-o zi, pe când spunea rugăciune, i se arată diavolul în persoană, și i-a spus: „Să cazi înaintea mea și să te închini mie, pentru că sunt îngerul Domnului.” Iar Părintele Eumenie a început să râdă în hohote: „Ha-ha! Cum să fii tu îngerul Domnului? Îți lipsește un dinte! Ești diavolul!” Și s-a mâniat dracul de i-a dat o palmă Părintelui de-a văzut stele verzi! Iar apoi a dispărut din fața lui.

Diavolul îl ispitea în multe feluri, încât nici el nu știa cum să-l mai păcălească. Odată a plecat de la mănăstire, ca să meargă în Atena pentru analize medicale. Mănăstirea lui era săracă. Și el a luat un bilet mai ieftin, cu loc pe bordul vaporului, pentru că nu avea bani pentru un loc la cabina de dormit. Acolo, pe bord, era foarte frig, bătea tare vântul. Și a venit Cinstitul Înaintemergător la el și l-a învelit cu o pătură groasă de lână. L-am întrebat: „Cine era?” „Cinstitul Înaintemergător!” „Și ce v-a făcut?” „M-a învelit.” „Nu mi-a vorbit, nici eu nu i-am spus nimic. Doar m-a învelit și a plecat.” Pricepi? Sfântul Ioan Botezătorul! Cel ce are o mare cinstire în icoanele de pe catapeteasmă: mai întâi Domnul, Maica Domnului, iar alături Sf. Ioan Botezătorul.

Cam acestea… Firește că mergea multă lume la Părintele, după cum v-am spus, și îi vindeca.

– Cum era ca duhovnic Părintele Eumenie? Care era cel mai însemnat sfat pe care îl dădea, în general? – Ca duhovnic era foarte bun. Firește că nu trebuie să-i minimalizăm pe ceilalți duhovnici, pentru că Părintele Eumenie nu era precum ceilalți duhovnici – el avea harisme pe care le punea în lucrare. Vedea în duh că un tânar se rușinează să mărturisească ceva și îi dezvăluia el însuși. Întotdeauna spovedea în picioare. Niciodată nu stătea jos, doar la sfârșitul vieții sale se așeza, pentru că nu mai putea sta în picioare. Însă înainte stătea în biserică și spovedea acolo. Avea o dulceață deosebită. Astfel de spovedanii, precum acelea, nu mai găsești.

– Era și aspru uneori?

– Eu nu l-am perceput niciodată așa. Niciodată! Niciodată! Nu era aspru. Ei, când era aspru? Atunci când mai veneau uneori unele femei care îi spuneau: „Am venit aici să te vedem, pentru că ni s-a spus că ești sfânt.” Atunci începea să urle: „Afara! Afara!” Ei, și femeile astea… Poate că au mers la el ca la un sfânt, și bine au făcut că s-au dus, însă aceste lucruri nu se spun. Altcineva i-a spus: „Am auzit că ești precum Sfântul Nicolae Planas!” Acest lucru nu este cunoscut de români. E vorba de un sfânt contemporan. [Când auzea așa ceva], striga: „Afara!” Doar atunci se mânia.

Mai avem altceva?

– Da, mai avem.

– A! Mai avem și alte întrebari?

– Știm din ceea ce am citit că Sfântul Eumenie punea mult accentul pe „simplitate, smerenie, blândețe”. Cum să dobândim și noi aceste virtuți în ziua de azi, în care suntem atât de complicați, plini de mândrie și de toate patimile?

– Părintele părea că este un simplu preot, însă nu era așa. Imaginați-vă că atunci când era copil, acest Părințel Sfânt, nu învățase deloc carte. Preotul satului l-a pus puțin să citească, ca să se obișnuiască puțintel cu literele. Așa a învățat să citească. Și știți ce citea? Avea cărți pe pervazul patului din chilia sa. Și ce citea? Filocalia și Părinții Bisericii care aveau multă acrivie. Pricepea totul. Și cum de înțelegea? Pentru că avea harismele Sfântului Duh.

– Pe de altă parte, știm că Sf. Pahomie din Hios a fost duhovnicul Sf. Nectarie. Și Sf. Antim din Hios i-a fost duhovnic Sf. Nichifor Leprosul, care era, de asemenea, duhovnicul Sf. nostru Eumenie. O întreagă familie duhovnicească de sfinți făcători de minuni! Credeți că harisma tămăduirii se transmite de la stareț la ucenic? Și dacă da, ce condiții trebuie să împlinească ucenicul pentru a dobândi harismele părintelui său?

– Noi nu avem o astfel de rânduială aici, în Grecia. Nici în Sfântul Munte, nici în afara lui, adică aici. Harismele sunt personale. Dumnezeu le dă în funcție de osteneala pe care o face cineva, sau dacă așa a rânduit Dumnezeu înainte de nașterea cuiva, ca în cazul Sfântului Eumenie. Harismele nu se transmit de la părinte la ucenic. Până și Sfântul Porfirie, care avea o mare harismă a înainte-vederii și a străvederii… După foarte mulți ani, aici, în patria noastră, Sf. Porfirie s-a distins cu aceste mari harisme. Am putea să-l comparăm cu Sfântul Cosma Etolianul, însă, în această privință Sfântul Porfirie a fost foarte mare. Dumnezeu i-a dăruit această harismă, nu a moștenit-o de la Părintele său.

– Este și în funcție de ascultarea pe care o fac față de Starețul lor?

– Cel mai important rol îl are smerenia. Părintele Eumenie era foarte smerit, chiar dacă cunoștea ce daruri are, era foarte smerit. Alții râdeau de el acolo pentru că umbla cu pantofii călcați pe ștaif. Acestea le-ați citit, le-am mai spus și data trecută. Părintele umbla de colo-colo în biserică, aprindea candelele, intra și ieșea din Sf. Altar, spunea și rugăciuni. Făcea și slujba, dar se mai foia prin biserică pentru treburi. A venit într-o zi un tânar, Dimitris, din Nea Smirni și a spus: „Cum va sluji așa liturghia, în halul în care arată, cu pantofii încălțați așa?” Părintele a ieșit – nu auzise nimic pentru că tânărul doar gândise acel lucru, nu s-a exprimat public, iar Părintele stătea pe scaun în biserica. Dimitris l-a văzut seara ieșind din Sfântul Altar cu pantofi noi, lustruiți. Și când a ajuns aproape de el, a mișcă piciorul „tik-tik!”, ca să îi vadă pantofii.

– Slavă Domnului!

– Ne interesează să aflăm câte ceva despre rugăciune…

– Părintele era un om al rugăciunii.

– Ce sfaturi dădea?

– Ne vorbea despre rugăciunea pe care o deprisese de la Sf. Nichifor. – Adică despre rugăciunea minții?

– Da.

– O rugase ani de zile pe Maica Domnului să-i trimită pe cineva care să-l ajute să deprindă rugăciunea. Și i l-a trimis pe Sf. Nichifor care dobândise darul rugăciunii minții, avea și alte harisme, dar se și ruga mult.

– Trăim într-o lume a confortului și suntem copleșiți de duhul lumesc. Cum să ne regăsim însuflarea atunci când simțim că inima noastră este rece față de cele duhovnicești?

– Dumnezeu plinește lipsurile noastre. De ce? Judecata Domnului și hotărârea finală pentru noi se va face în funcție de vremurile în care trăim. Și, pentru că trăim în vremuri grele, nu vom avea plata primilor monahi, vorbind la modul general, ci mai mult decât aceia. De ce? Pentru că Domnul știe prin ce greutăți trecem. Oare nu știe Dumnezeu cum să acopere și cum să socotească un trai bun? Dumnezeu ne va judeca în funcție de epoca în care trăim. Se spunea că noi suntem monahii veacului al 8-lea. Nu mă interesează dacă suntem monahii veacului al 8-lea sau al 180-lea. E important faptul că noi trăim în acest veac plin de comodități, cu mașini, motociclete, mâncăruri bogate, și orice dorești… Și ne va judeca în funcție de lupta pe care am avut-o de dus.

Chiar dacă Părintele locuia în mijlocul Atenei, însă trăia ca un ascet. Dar putea să trăiască așa, pentru că locuia singur. Să spunem că începea Postul Mare; Părintele nu mânca nimic, nici nu bea apă, ținea post aspru. Și nimeni nu afla că el postea. Eu știam deoarece stăteam pe lângă el, nu îl urmăream în mod intenționat. Încerca să păcălească lumea [în ceea ce privește nevoința sa]. Pentru că îi plăceau dulciurile, atunci când primea dulceață, lua un borcan întreg și-l înfuleca repede, iar apoi îl arunca. De ce făcea acest lucru? Să zicem că o făcea din lăcomie. Însă nu era adevărat. O făcea ca să își ascundă virtutea.

– Se ascundea mult.

– Da, se ascundea foarte, foarte mult.

– Încă ceva. Știm că Sfântul Eumenie este numit „Sfântul bucuriei”.

– Râdea permanent.

– Cum a ajuns să dobândească bucuria permanentă care îl caracteriza?

– Știu eu…Du-te în cer și să-l întrebi. – Râdea mult Părintele și o mărturisea și celorlalți. Îl întrebam uneori cum se simte pentru că el fusese bolnav de lepră. Însă nu i-a fost vătămat nici chipul, nici mâinile. Avea toate mădularele întregi, de aceea l-au și preoțit în mitropolia de care aparținea. Îl întrebasem: „Părinte, cum e această boală a leprei? Aveați dureri?” „Da, e foarte dureroasă. E ca și cu te-ar durea tare spatele și cineva, ca să îți aline durerea, ți l-ar sfâșia cu niște ghiare de fier.” Cumplit! Apoi vorbim de faptul că, cu cât mai mare este durerea, crucea, aici, pe pământ, cu atât mai mare va fi Învierea. Acestea le spunea Părintele. Spunea să ne rugăm așa – este consemnat acest lucru – „Îți mulțumesc, Doamne…”

– V-am întrebat despre bucurie pentru că noi, creștinii de astăzi, dar și monahii, nu suntem caracterizați de bucuria adevărată. Nici nu știm ce înseamnă bucuria adevărată.

– Este și în funcție de firea omului. Atunci când cineva simte bucuria înlăuntrul său, la un moment dat aceasta va ieși la suprafață mai mult. Noi, creștinii și monahii de astăzi râdem și ne bucurăm de lucrurile făcute de noi. Pricepi? Glumim, vedem ceva pe stradă sau la televizor care ne face să râdem, sau cine știu ce altceva. Avem și aceste bucurii suplimentare care sunt pe de-o parte artificiale și nu durează toată viața, și, totuși, ele înlocuiesc bucuria autentică în Hristos. Părintele râdea când tămâia la Cântarea Maicii Domnului. Tâmâia, tâmâia și îl cuprindea râsul. O vedea pe Maica Domnului acolo că îl binecuvânta, lucruri de felul acesta, pe care noi nu le vedem. Pricepi? Dacă le-am fi văzut și noi, la fel am fi făcut. Am fi zburat de bucurie.

– Și ultima întrebare: Cum putem să ne raportăm, noi, creștinii de astăzi, la evenimente mondiale cum sunt pandemia, războiul din Ucraina sau cutremurul care a zguduit Turcia?

– Cu ani în urmă, când a avut loc un mare război sângeros în Irak – frăția ta ești tânără ca să îți amintești -, dar a fost un război cu multă vărsare de sânge. Atunci Părintele plângea în biserică. Iar eu l-am întrebat: „De ce plângeți? Ce vi s-a întâmplat?” „Pe undeva e multă vărsare de sânge. Este vreun război, oamenii sunt luați ostatici. Curge sângele șuvoi!” El plângea pentru oameni de alte credințe, pentru necredincioși, pentru străini. Plângea pentru întreaga lume. Un astfel de om era Părintele Eumenie.

La un moment dat – cred că am scris despre asta în cartea despre Sfântul Evmenie – mi-a povestit că i-a spus Domnului: „Dumnezeul meu, vreau să-i mântuiești pe toți creștinii ortodocși.” Și S-a bucurat Domnul. Sfântul Îl vedea. I-a mai spus apoi: „Vreau să mântuiești pe toți creștinii, pe ortodocși, pe catolici, pe protestanți, pe toți!” Și S-a bucurat Domnul. I-am mai spus: „Vreau să mântuiești pe toată lumea, pe necredincioși, pe credincioși, pe cei de alte credințe, pe toți.” Și S-a bucurat Domnul. Și de vreme ce am văzut că S-a bucurat Dumnezeu, am prins mai mult curaj și I-am spus apoi: „Vreau să-l mântuiești și pe diavol și pe Iuda.” Și s-a întristat Dumnezeu. Oare de ce S-a întristat Dumnezeu? Pentru că El vrea să-i mântuiască, dar ei nu vor. Cam acestea.

– Mulțumim mult pentru timpul acordat și pentru dragostea pe care ne-o purtați. Vă rugăm să ne binecuvântați!

– Să aveți binecuvântarea Sfântului Eumenie și a Sfântului Nichifor, care era Părintele său duhovnicesc. Să aveți binecuvântări bogate și dacă vă amintiți ceva pe parcurs și doriți să discutăm, putem vorbi și telefonic.

– Mulțumim mult!

– Să aveți binecuvântarea nu numai voi, care v-ați ostenit, ci și toți cei care vor citi viața sa să dobândească fie și puțină din bucuria Sfântului. Și bucuria aceasta să îi însoțească toată viața!

– Amin! Mulțumim foarte mult! Binecuvântați!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!