Viața în închisoare – p. Valerian Grecu

Ascultați mărturisirea unuia dintre ultimii mărturisitori din temnițele comuniste rămași în viață, părintele Valerian Grecu, care ne relatează despre chinurile anchetei și ale vieții din închisoare iar pe de altă parte, despre ajutorul lui Dumnezeu, despre personalitatea luminoasă a părinților Justin Pârvu, Ioan Iovan și a altora dimpreună cu ei.

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Acolo, în 1962, la Periprava eram mai mulți deținuți. Ne scoteau la munci, la tăiat stuf pentru Germania. De Sfinții Trei Ierarhi, în 1962, pe iarnă grea, ne-au selectat și ne-au scos pe noi, călugării, în alt ghiol, unde nu puteai să intri. Acolo, ne-au ordonat să intrăm să facem norma de 3 maldăre. S-a opus prima dată, Părintele Ilie Lăcătușu să nu intrăm. Erau -28, -30°, turnai apa în sus, cădea gheață. Cum să intri acolo?! Atunci, Părintele Justin ne-a dat curaj, pentru că era un ofițer pe turla sus: „Intrăm că trage în noi!”. Am intrat până la glezne, s-a rupt gheața, în apă până la genunchi, până la brâu, ne-am făcut normele pe un ger puternic. După ce am făcut norma, a dat un soare de 28°, 30°. Ieșeau aburi din noi. S-au minunat și caraliii care ne păzeau de acest miracol. Am ajuns la dormitor, nu am răcit, nu am tușit, nu am avut nimic. Și Părintele Justin a făcut o rugăciune, a făcut o slujbă, ne-a îmbărbătat, ne-a mărturisit, ne-a făcut o dezlegare mare și I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru această minune petrecută de Sfinții Trei Ierarhi, în 1962. Acolo, după ce a mai trecut un timp, a venit iar încă o iarnă grea. Nu ne-au mai scos la muncă, că nu aveai cum pe așa ninsoare. Am stat cu dânșii până în primăvară. Și în primăvara lui 1963, i-au mutat pe viețași, care aveau condamnări mari, i-au luat de acolo. Această întâlnire, atât am avut-o cu Părintele Justin. Dar o întrebare: „De când îl cunosc?”. Îl cunosc mai înainte de asta, de la Aiud, pe Părintele Justin.

La Aiud, în închisoare unde ne aflam erau: Părintele Ioan, Părintele Calciu, Preasfințitul Nicolae, Preasfințitul Bartolomeu Anania, Ilie Lăcătușu și alți mari profesori, preoți, cu care am petrecut vreo 8 luni de zile. Până acolo am învățat multe, mai ales cum să răbdăm. Preasfințitul Bartolomeu Anania, de Paști, că am făcut un Paști acolo la Aiud, a cerut niște versuri și mi-au plăcut foarte mult. Și i-am spus Preasfințitului că pe aceste versuri vreau să le învăț și eu. ,,Păi, cum să le înveți? Nu ai cum”. Și acolo se scria pe talpa bocancului și cu paiul de mătură. Și am învățat aceste versuri.

Chiar s-a mirat Preasfințitul, m-a lăudat oarecum că încă am o memorie bună. Pentru că era de Înviere, spune așa:  „Undeva într-o grãdinã, un mormânt singuratic./ În jur e liniște./ Înverșunata urã biruiește iubirea./ Cel ce scula morții din morminte era închis sub piatra rece și grea a unui mormânt./ Fariseii și cãrturarii, mai-marii preoților Îl prinseserã pe Iisus/ Și credeau cã Îl zdrobiserã./ Ucenicii și prietenii lui Iisus stãteau ascunși/ Și își tãinuiau lacrimile ce curgeau din ochii lor, brãzdându-le chipurile îndurerate./ Așteptau./ Își aduceau aminte de cuvintele spuse de Iisus./ Se agãțau de ele cu toatã puterea cum se agațã cel rãmas în valuri de barca izbãvitoare./ Mulți se clãtinaserã în credința lor./ Dar dragostea lor pentru Iisus Hristos le rãmãsese încã nezdruncinatã./ Erau însã câteva suflete înflãcãrate de o credințã, mai ales la cele douã Marii./ Maica Domnului trãia mai departe patimile Fiului ei./ Fiecare strigãt, fiecare suspin al lui Iisus rãsuna în sufletul sãu îndurerat./ În toatã ființa Sfintei Fecioare nu mai rãmãsese decât ecoul prelungit al patimilor Mântuitorului./ În sufletele celor apropiați de Domnul rãsunã furtuni de îndoieli și de îndurerare, dar și de nãdejde./ În Grãdina Ghetsimani s-a fãcut tãcere/ Și în lumea întreagã ura osânditorilor nu s-a liniștit./ Nu s-a liniștit./ Nu s-a liniștit”.

M-au felicitat toți cã am învãțat așa repede, încât Pãrintele Justin m-a binecuvântat și a spus: „Mãi, bãiețașule, tu ești tânãr, vreau sã trãiești”. Nu-i uit cuvintele. A stat acolo pânã dupã Paști, împreunã ne-am bucurat și am fãcut slujbe. Pãrintelui Ioan nu i-a lipsit zi sã nu facã Sfânta Liturghie, parastas, Sf. Maslu, Aghiazmã, încât pe toți de acolo i-a împãrtãșit. Acolo a stat pânã în primãvarã. De acolo a venit un ordin sã ne mute din Aiud și când sã ne ducã la fierãrie ca sã ne punã în lanțuri, eu aveam 18 ani pușcãrie. Pe noi nu ne-au pus. I-au pus pe Pãrintele Ioan, pe Pãrintele Justin, pe Pãrintele Lãcãtușu, pe Pãrintele Calciu, Pãrintele Galeriu și mulți alții. Și i-au dus la fierãrie. Pãrintele Justin, parcã îl vãd, i-a spus Pãrintelui Ioan sã ia un lanț cu trei inele pentru cã îl ajutã la mers, cã de la penitenciar pânã la garã este un timp ca sã mergi. Pãrintele Ioan a luat un lanț cu douã inele, le-a sãrutat, parcã îl vãd și s-a dus la fierãrie și când le-a fixat Pãrintelui Ioan, i-au rupt carnea de la pulpa piciorului.

Când a dat cãlãul cu ciocanul, i-a prins în capcanã și carnea. Când a pornit, Pãrintele, fãcea pașii scurți și ofițerul de la spate: „Mișcã, banditule! Mișcã, popã, nu ți-ai vãzut de rugãciuni? Nu ți-ai vãzut de slujba ta? Ce cauți aici?”. Pãrintele Ioan s-a dezechilibrat și parcã vãd, Pãrintele Justin l-a ținut sã nu cadã, l-a ținut de mânã. Pãrintele nu a permis, s-a echilibrat și mergea. În momentul când i-a dat ofițerul o cizmã pe la spate, Pãrintele mai sã cadã, s-a întors cãtre ofițer și a spus: „Domnul și Mântuitorul Iisus Hristos, sã te ierte pe tine, fiule, de toate pãcatele și de acesta”. Și a amuțit ofițerul. Ne-au dus la garã, ne-au pus în dubã, pe ei i-au dus spre Gherla, iar pe noi ne-au pus în altã dubã și am plecat la Poarta Albã în lagãr. Ne-am despãrțit, atât pot sã spun de Pãrintele Justin. 

La Poarta Albã, ne-au bãgat pentru trei articole în închisoare: refuz de evacuare, abuz în funcție și port ilegal de uniformã. Eu în trei rânduri am fost  bãgat în închisoare pentru uniformã: unul în Tecuci, unul în Galați și unul la Vãcãrești, pentru cã am ținut foarte mult și la hainã. Pentru cã mulți din cãlugãri au lepãdat haina, cã dacã leapãdã haina, scapã. Dar în timpul acesta, Pãrintele Ioan a scris o scrisoare de la Vãcãrești care are cinci puncte. Îi lungã, dar vã spun numai esențialul. Mãnãstirea Vladimirești, dupã doi ani de la arestare a luat toate maicile din Vladimirești și le-a adus în Corod, în Matca, în împrejurãrile care sunt pe aici. Aici le-a ordonat sã lepede haina. Unele au ținut, unele nu. Care au ținut la hainã, le-au bãgat în temnițã și Pãrintele Ioan ducând viațã – nu mai știu aici, cã a fost în celulã cu Pãrintele Justin, cã a fost cu alții, pentru cã pe urmã ne-a despãrțit, dar o sã revin mai târziu – fãcea slujbe. S-a îmbolnãvit, l-au bãgat la Neagra, pentru cã el a fost singurul din preoții la Gherla care a ținut steagul sus și nu s-a conformat, nu s-a reabilitat și pentru cã fãcea liturghie și întreținea moralul la deținuți, l-au bãgat la zarca. Zarca era cea mai grea celulã pentru exterminare.

Acolo, Pãrintele Ioan s-a îmbolnãvit și fiind gata sã moarã, a avut un vis cu mama lui. A apãrut mama lui cu un buchet de flori și cum o ducea la mormânt. Și a spus: „Mama mea a murit!”. S-a gândit:  i-a apãrut Mântuitorul, Maica Domnului și mama lui a trecut la cele veșnice. Acolo, la Vãcãrești, i-au dat un stimulent Pãrintelui Ioan ca sã scrie acasã, ca sã-i trimitã un pachet sau chiar sã vinã la vorbitor. Și a venit tãticul lui, preotul Gavrilã, la vorbitor. A venit fãrã doliu la hainã ca nu cumva sã priceapã cã a murit mama lui. Pãrintele Ioan: „Spune ce s-a întâmplat în ziua cutare?”. Și tatãl a vãzut cã este demascat și a spus: „Mama a trecut la cele veșnice”. „Tatã, așa-i”. A lãcrimat Pãrintele și acolo a fãcut o scrisoare cãtre soborul de la Vladimirești, cãtre maici în care le îndeamnã și spune așa: „Pãstrați cele cinci puncte: 1. neumblarea prin lume fãrã rost; 2. abținerea de la carne și bãuturi alcoolice pânã la refacerea mãnãstirii – cã Pãrintele știa, simțea cu sufletul sãu cã mãnãstirea se va reface; 4. luarea zilnicã a împãrtãșaniei – Pãrintele Ioan când a fost la Vladimirești le asigura pãrticele uscate, sfinte uscate pe care le-a dat la maici ca sã le ia în fiecare zi; 5. mãrturisirea și descoperirea atâtor minuni care s-au fãcut la Vladimirești. „Mi-e dor de voi, toate! Ah, Maica Domnului! Mi-e dor de voi, toate maicile pentru cã ați cântat odatã pe locul sfânt. Acum cântați pe maluri de ape strãine. Faceți tot posibilul și îmi trimiteți Paraclisul Maicii Domnului cã nu mai pot de dor sã îl iau sã îl citesc”. Și încheie: „Al vostru doritor, rugãtor, Ieromonahul Ioan”.

Eu eram în temnițã, arestat pe doi ani pentru uniformã, cã atât era maxima pedeapsã, doi ani. Dupã ce am executat și era aproape sã mã eliberez, m-au luat de la Tecuci și într-un vis se fãcea cã mai am câteva luni și o sã mã eliberez. Și am visat un vis așa: mergeam undeva și o doamnã mi-a dat 18 pahare de vin ca sã le beau. Nu le-am bãut pe toate și Pãrintele Arsenie Boca, Pãrintele Justin Pârvu, m-au prins în brațe cã nu puteam sã urc și la un moment dat s-a fãcut muntele drept și m-a prins și m-a suit pe munte, acolo sus. M-a îmbrãțișat și duceam o cruce foarte grea, o târam, pentru cã nu era legatã din scurt și o urcam un munte. În visul ãsta într-o duminicã, apare Securitatea în dormitor. Nu am terminat visul. „Șef de camerã, ai un cãlugãr aici?”. „Da!”. Eu așteptam pronunțarea, cât îmi dã. „Imediat, hai la magazie sã lași hainele de pușcãrie!” și sã iau hainele mele. Tot dormitorul a spus cã scap de închisoare. Inima nu-mi dãdea voie. Felul în care am visat, îmi spunea  cã merg de aici în altã parte.

Am ajuns în celula asta la subsol, la celula 33, parcã o vãd, la Galați. Acolo vedeai pãmântul și am zis: „Doamne, sunt fericit!”. Am schimbat chilia cu altã chilie, cu atâta bucurie cã dacã: „Tu ai suferit, Doamne, dã-mi rãbdare sã pot duce mai departe jugul!”. Cele mai grele, mai grele ca moartea au fost anchetele. Te anchetau doi. Anchetele erau sus la etajul 4 cu doi anchetatori.  Acolo anchetele se fãceau foarte greu. Înainte prin ’48, ’49, prin ’50, nu erau grãtare la geamuri. Fiind deținuții torturați, îi apuca anchetatorul de gât, în disperare, și-i arunca jos. Atunci au fãcut gratii și cu doi anchetatori te anchetau. Ele nu erau pe scaun, ci lungit pe burtã și te cãlcau: „Spune, popã, spune de cutare și de cutare!”. Eu nu am spus de nimeni cã trebuia sã bagi cât mai mulți în închisoare. Anchetele erau grele. Aveam o cruciulițã la gât, cu Maica Domnului, de lemn, sculptatã foarte frumos cu Mântuitorul. Mi-a luat-o de la gât, a fãrâmat-o sub cizmã și a spus: „Na! Hristoase, faci minuni?” și când mi-a dat un pumn aici, mi-a crãpat și craniul și douã mãsele mi-au cãzut. „Spune, Hristose, spune!”. Și-mi mai dã altul în partea asta. Și mi-a crãpat craniul. M-au dus la Vãcãrești sã vadã care e problema. Oarecum te tratau și m-au dus cã era spitalul pentru deținuți. Mi-au gãsit craniul crãpat și mi s-a spus cã: „dupã 5 ani ai sã-ți pierzi mințile, ai sã ai reumatism, dar nu ai sã ajungi la lucruri mari”. M-au adus înapoi, mi-au dat tratament. Asta a fost în 1955. Iatã cã anii au trecut. Nu am nimic, am rãmas cu o durere. Nu aud bine cu urechea asta, aud foarte puțin cu ea și Dumnezeu mã ține cu cealaltã. S-a oferit cineva sã îmi facã niște aparate la amândouã. Nu le prea pot suporta, dar încã vorbesc, mã înțeleg cu oricare. 

Acolo, dacã am stat în anchete, dupã trei luni de zile, am luat pe „nu știu” în brațe. M-au dus la Ministerul de Interne în București ca sã spun, sã trec printr-o suferințã mai grea și acolo m-au pus sã merg toatã noaptea în dormitor și era și o santinelã foarte bunã și l-am întrebat: „Pentru ce sunt, domnule, aici?”. „Pentru ca sã dai și pe alții în gât care au vorbit împotriva regimului”. Nu am spus nimic și acolo iar am tras bãtãi. Te bãteau în așa fel încât sã fii și om bun de anchetã ca sã se foloseascã de tine. M-au adus înapoi la celula respectivã și acolo mi-au adus un cetãțean care a spus cã e grefier de Vrancea. Se vãita cã l-au bãgat în închisoare degeaba și mã întreabã pe mine: „Ce-ai fost afarã?”. Eu am rãspuns cã sunt arestat pentru colectiv. Am depistat cã era turnãtor, sã tragã de la mine sã spun tot. Nu i-am dat secretul și îl lua pe el la anchetã de acum. Vine înapoi iar, dupã aceea mã ia pe mine iar și dupã toate nu am spus pe nimeni. Într-o bunã zi, ne pune în dubã pe toți legați la ochi, care cu ochelari, care cu batiste strâns și ne-au dus la tribunal sã ne judece. Eu presimțeam: „Maica Domnului” zic. „Pentru hainã…”, totuși cugetam: „Nu puteam sã dezbrac haina, sã fiu și eu liber ca ceilalți?”, cã mulți au lepãdat haina și au fost liberi. Și acolo nu știam cu cine eram cã nu ne-am vãzut. Ne-au pus în dubã, spate în spate, cu un ofițer acolo și ne-au bãgat într-un beci, ca niște lemne tãiate. Și câte unul, ne scoteau la tribunal, la judecatã.

Ne-au pasat la tribunalul Constanța, ne-au judecat și al 4-lea am fost eu la proces. Din partea Patriarhiei, din partea Patriarhului s-au trimis doi cãlugãri foarte iscusiți. Așteptau sã vadã cum merge procesul cãlugãrilor. Și acolo mã iau la întrebãri: „Recunoști cã aceste slujbe pe care le-ați fãcut, clandestine, sunt împotriva regimului comunist?”. „Nu-i adevãrat!”. Acesta a fost rãspunsul. „Recunoști cã ai fost prin diferite sate, pe la maici și le-ai îmbãrbãtat sã nu lepede haina?”. „Da!”. „Recunoști cã ai fãcut niște versuri împotriva regimului?”. „Da, dar nu sunt împotriva regimului”. „Ia sã ni le spui!”. Și am început a spune aceste versuri. „Ajunge cã le știm, le avem la dosar, toate”. Am spus tot, așa tare, am vorbit, am mãrturisit. „Recunoști cã cedezi de la ideile matale?”. „Lepezi uniforma ca sã fii liber?”. „Vrei sã te cãsãtorești?”. „Niciodatã!” zic. „Treci în boxã!”. Și acolo am putut sã îi vãd pe toți, ce rãspunsuri au putut sã dea.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!