Ascultați un scurt, foarte bun și documentat cuvânt al maicii Katherine Weston care vorbește din experiența sa ca stareță, monahie și ca psiholog despre una dintre bolile care au generat cele mai mari pandemii astăzi: singurătatea.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Maica Katherine Weston este Maica Stareță a Măn. Sf. Xenia, Indianapolis, Indiana, precum și consilier psihiatric licențiat. Pe lângă activitatea sa monahală și de consiliere, a scris și o serie de cărți. M-am bucurat foarte mult să o întâlnesc pe Maica Katherine la întâlnirea anuală „Sfântul Moise Arapul” din Columbia, Carolina de Sud, anul trecut și a avut bunăvoința să stea de vorbă cu mine pentru acest interviu, așa că, fără nici un fel de întârziere, sper să vă bucurați de acest episod care conține interviul meu cu Maica Katherine Weston.
Interviu realizat de dr. Herman A. Middleton
Maica KATHERINE WESTON: E interesant că singurătatea e un cuvânt destul de recent. Din punct de vedere istoric, singur însemna pur și simplu izolat, ca în expresia „o insulă singuratică”, care nu are nimic de-a face cu insula simțindu-se singură, evident, ci înseamnă doar că este izolată. Folosirea modernă a cuvântului „singurătate” este o durere în inimă. Pare să se fi dezvoltat mână în mână cu revoluția industrială, o dată cu pierderea unui mod de viață care era legat de pământ, de ritmurile naturii, legat de [petrecerea] a mai mult timp în comunitate. Singurătatea, așa cum o cunoaștem noi, pare a fi un lucru destul de modern.
Am vorbit cu prieteni care au crescut în Grecia, Serbia, Rusia, și nu au cuvântul cu [înțelesul] pe care îl avem noi, [la ei] încă pare să însemne izolat. Ca ființe umane suntem profund relaționale. Dacă suntem de fapt parte a trupului Lui Hristos, dacă El este capul și noi suntem membre ale trupului Lui Hristos, [atunci] suntem creați pentru relații, pentru relații profunde, așa că avem nevoie și de oportunitatea de a ne conecta cu oamenii la un nivel profund, avem nevoie să ne simțim suficient de în siguranță ca să fim vulnerabili pentru a ne conecta cu adevărat cu o altă persoană la acel nivel. Avem nevoie să avem mobilitate pentru a ajunge la locuri de întâlnire, fie că e vorba de o biserică sau orice altă oportunitate care ar putea exista.
Așa că aș spune că învingerea singurătății e o călătorie profund personală, fiindcă oricare ar fi impedimentele întâmpinate de o persoană în a se simți conectată, ele sunt atât de personale încât e greu de spus într-un sens generic… Dar pot spune că pentru unii oameni, impedimentul este la un nivel interior; ei pot fi cu alți oameni, dar să nu se simtă conectați. Pentru unii, anxietatea le stă în cale; ar putea fi la o adunare ca și această conferință creștină africană, și anxietatea ar putea să le stea în cale și ar putea să vadă oameni pe care vor să-i vadă și pe care nu i-au mai văzut de mult timp, dar anxietatea ar putea să stea în calea sentimentului de conectare. Pentru alți oameni nevoia acestui sentiment de conectare este ridicat. Probabil, există relații importante în viața lor dar foamea din inima lor poate fi mai mare decât pentru o persoană obișnuită…
Așa că, încă rămâne o senzație de foame care nu este neapărat un lucru rău, pentru că noi nu suntem meniți să ne satisfacem toate aceste nevoi prin intermediul fraților și surorilor noastre în Hristos. Trebuie să avem foame de Dumnezeu, care nu este satisfăcută de alte lucruri. Un factor foarte mare în viața multor oameni care generează singurătate este doar nivelul de ocupare, așa că de multe ori te gândești la singurătate [asociind-o] poate cu o persoană în vârstă al cărei soț a murit sau care nu s-a căsătorit niciodată și care nu mai e la fel de mobilă ca în anii tinereții, dar eu cred că se poate găsi multă singurătate și în familiile tinere, unde condițiile economice actuale impun ca ambii soți să muncească, în care amândoi sunt foarte stresați și timpul lor împreună se concentrează pe rezolvarea problemelor: cum să facă programul să funcționeze, cum să se ocupe de un copil bolnav sau de o anumită etapă din dezvoltarea copilului (despre care sunt puțin perplecși),… Așa că multă singurătate vine din a nu avea timp să se relaxeze în prezența unei alte persoane. Așa că o persoană poate avea sau nu o predilecție pentru anxietate în sine, ceea ce am spus adineauri, dar dacă suntem atât de stresați, încât nu putem să ne relaxăm și să intrăm în partea sistemului nostru nervos pe care o folosim când ne conectăm cu alți oameni, atunci ne putem simți extrem de singuri. Și unii dintre cei mai singuri oameni sunt căsătoriți… și se simt singuri cu un soț sau soție care e sub același acoperiș, dar fie sunt atât de stresați încât nu se pot conecta, fie atât de obosiți sau deprimați încât nu se pot conecta…
Așadar aș spune că, dacă ar exista un remediu general pentru singurătate (nu există, dar doar în contextul acesta), dacă ar exista un remediu general, oamenii ar trebui să învețe cum să facă față stresului și cum să iasă din acest mod de alergare continuu – să stea jos și să bea o ceașcă de ceai sau cafea, să respire, să fie alături de o altă ființă umană, să se privească în ochi, să poarte o conversație, să scrie asta în agendă ca prioritate, pentru că eu cred că mult din singurătatea noastră provine din ocupația excesivă.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
