Bătălia de la podul Șoimului – minunea, ascensiunea Creștinismului

Puține bătălii au schimbat istoria într-o asemenea măsură ca bătălia de la Pons Milvius (podul Șoimului).

Dumnezeu i-a arătat Sfântului Constantin prin minunea întâmplată atunci că Sfânta Cruce este arma nebiruită care stăpânește peste istoria omenirii.

Urmăriți un documentar foarte bun despre bătălia de la Pons Milvius în care ne sunt prezentate datele istorice, contextul și impactul acestei bătălii în istorie.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Cele mai multe bătălii din istorie schimbă lucrurile doar pe termen scurt, cum ar fi transferul unei bucăți de teren sau plata unei despăgubiri de război. Se spune că unele bătălii schimbă cursul istoriei timp de secole sau chiar milenii după ce au avut loc, datorită importanței conflictului. Rezultatul bătăliei decisive de la Podul Milvius a modelat viitorul religios al Imperiului Roman, și poate al lumii, pentru secolele următoare.

În episoadele anterioare am prezentat evenimentele crizei din secolul al III-lea în Imperiul Roman, cu molimele, războaiele civile și problemele economice, precum și cu incursiunile constante ale triburilor germanice și ale Imperiului [Persan] Sasanid. Pe măsură ce aceste dificultăți au progresat, Dioclețian a fost proclamat împărat de către soldații săi în anul 284. Un an mai târziu, el l-a învins pe rivalul său imperial, Carinus, în bătălia de la râul Margus, revendicând Imperiul pentru el însuși. Domnia sa se va dovedi a fi o forță stabilizatoare după haosul din sec. al III-lea. Conducerea unică se dovedise instabilă pentru Imperiu, așa că, după victoria sa, Dioclețian s-a mutat la Mediolanum și l-a proclamat pe tovarășul său, Maximian, ca Cezar al Occidentului, formând sistemul Diarhiei. Maximian a mărșăluit spre vest pentru a se ocupa de rebeliunile din Galia și Britania, în timp ce Dioclețian a mers spre est, câștigând o bătălie împotriva sarmaților și făcând pace cu sasanizii. Apoi, în 286, l-a promovat pe co-împăratul său la rangul de Augustus. Cu toate că acum erau, din punct de vedere tehnic de același rang, Maximian era în mod clar colegul de rang inferior din conducere, iar Dioclețian va continua să ia hotărâri care să afecteze întregul Imperiu.

Perioada Tetrarhiei

În anul 293, Diarhia a evoluat în Tetrarhie. La est, Dioclețian, conducând de la Nicomedia, a numit un alt ofițer superior al său, Galerius, drept Cezar, care a condus de la Sirmium în Balcani, în timp ce în vest, Maximian, care guverna de la Mediolanum, l-a numit pe Constantius ca succesor al său, a cărui capitală se afla în orașul Trier din Galia. Dioclețian a instituit această regulă a celor patru în încercarea de a forma un sistem de moștenire stabil, care părea să posede unele calități care au făcut ca secolul al II-lea să fie atât de prosper. Cei doi parteneri seniori, cei doi Auguști, își adoptau ca fii pe Cezarii lor numiți și îi numeau pe aceștia moștenitori testamentari. În plus, Cezarul se căsătorea cu una dintre fiicele partenerului senior. Cei patru co-împărați făceau parte din așa-numitul “Colegiu imperial”.

În cursul lunii noiembrie a anului 303, Dioclețian a călătorit la Roma și a sărbătorit cea de-a 20-a aniversare a domniei sale, avându-l alături pe Maximian. Din suita sa imperială făcea parte și un tânăr tribun militar de 31 de ani, Constantin. Acest tânăr era fiul Cezarului occidental, Constantius, și fusese mâna dreaptă a lui Dioclețian și a lui Galerius încă din 293. Era evident, că era pregătit pentru Colegiul Imperial. Dioclețian a fost lovit de o boală cruntă pe drumul de întoarcere la Nicomedia și a devenit incapabil de a guverna. În mai 305, bătrânul și fragilul împărat și-a anunțat abdicarea în fața armatei, iar Galerius i-a succedat ca Augustus de Est. Constantin a stat la tribună cu duo-ul imperial, așteptând promovarea sa la rangul de Cezar. Cu toate acestea, Galerius l-a considerat prea ambițios și l-a ignorat în favoarea unui nepot – Maximinus, care putea fi folosit ca marionetă.

În același timp, în cadrul unei ceremonii identice la Mediolanum, Maximian s-a retras și a fost înlocuit de Constantius, tatăl lui Constantin. Galerius a încercat să influențeze evenimentele din Occident, plănuind să îl facă pe Severus, care îi era loial, Cezarul occidental în locul lui Maxentius, fiul lui Maximian. Constantin și Maxentius nu vor sta cu mâinile în sân și vor provoca în cele din urmă prima fractură a Tetrarhiei. În această vară a anului 305, Constantius l-a chemat pe fiul său din Orient să i se alăture într-o campanie împotriva picților. El nu era mulțumit de soluția de succesiune dictată de Galerius, și intenționa să îl prezinte pe Constantin trupelor sale ca moștenitor preferat. După un an de lupte cu trupele tatălui său, acestea l-au declarat Augustus în York-ul de astăzi, la moartea lui Constantius, în cursul lunii iulie a anului 306.

Constantin devine Cezar

Când Galerius a aflat vestea despre această uzurpare s-a înfuriat și a refuzat să recunoască succesiunea lui Constantin ca împărat senior. Cu toate acestea, el îi va acorda lui Constantin titlul de Cezar, cu care a fost, pentru moment, mulțumit. În sud, la Roma, această succesiune l-a determinat, de asemenea, pe Maxentius, să acționeze. Când Galerius a declarat că de acum înainte se vor percepe taxe pentru orașul Roma, cetățenii, pretorienii și cohortele urbane au fost furioși. L-au declarat pe Maxentius ca Princeps (lider al Senatului Romei), deoarece a promis că nu va introduce impozite asupra orașului etern. El a fost susținut de regiunile din sudul Italiei și, mai ales, din Africa, care controlau cea mai mare parte a rezervelor de cereale ale Romei.

Dacă Galerius a fost mâniat de uzurparea lui Constantin, el a fost furios de același act săvârșit de Maxentius, pe care îl disprețuia. Severus, care a fost August marionetă pentru Galerius, a primit ordin să îl distrugă pe uzurpator la Roma. La începutul anului 307, Severus a părăsit Mediolanum cu o puternică armată de campanie și s-a apropiat de zidurile masive ale orașului. Intimidată de orașul colosal, armata a dezertat atunci când Maxentius a oferit mite generoase comandanților săi. Severus a fost capturat și ucis. Maxentius controla acum întreaga Peninsulă Italică.

În vara aceluiași an, Galerius însuși a trecut Alpii și a mărșăluit spre sud cu o altă armată. În ciuda faptului că i-a adăugat la forțele sale pe dezertorii lui Severus, Maxentius știa că Galerius era un comandant capabil și s-a retras cu înțelepciune în spatele zidurilor. Dându-și seama de dificultățile de a asedia un oraș atât de mare, Galerius și-a făcut timp să negocieze cu Maxentius. Acest lucru i-a dat timp Princepsului să trimită agenți în tabăra de asediu inamică pentru a oferi mai multe mite în schimbul dezertărilor. În mod surprinzător, acest lucru a funcționat din nou, iar Galerius a fost forțat să se retragă după ce și-a pierdut o parte din armată. În timpul retragerii lor, Augustus de est a permis trupelor sale învinse să jefuiască țara, ceea ce nu a făcut decât să înfurie populația locală. Cu această victorie, Maxentius s-a declarat Augustus.

Galerius l-a ridicat pe locotenentul său Licinius în locul lui Severus, acum mort. Dar Cezarii Constantin și Maximinus, dintre care cel din urmă s-a dovedit a fi mai puțin marionetă decât se așteptau, nu s-au mulțumit cu acest lucru. Sub presiune, Galerius a modificat Colegiul Imperial pentru a fi format din patru Auguști în 310. În același an, Maxentius a trebuit să reprime o rebeliune în Africa pentru a-și securiza aprovizionarea cu alimente. În aprilie 312, Galerius a murit de boală și scena era pregătită pentru un conflict decisiv. Constantin a adunat o armată uriașă și a încheiat o alianță cu Licinius, în timp ce Maximinus i-a acordat în cele din urmă lui Maxentius recunoașterea oficială pe care o căuta, temându-se de puterea în creștere a lui Licinius.

“În acest semn vei învinge”

La începutul primăverii anului 312, Constantin a trecut în sfârșit Alpii și a câștigat două bătălii majore în nordul Italiei, la Torino și Verona. La cea de-a doua dintre acestea bătălii, cel mai mare comandant al lui Maxentius a fost ucis. Apoi a mărșăluit pe Via Flaminia, ajungând lângă Roma în toamnă. Constantin și armata sa au ajuns în zona Podului Milvius pe 27 octombrie, unde armata sa a stabilit tabăra și a început să se pregătească de luptă.

În acest moment, a avut loc un eveniment celebru care a fost repetat de-a lungul timpului ca fiind un moment cheie în istoria Creștinismului. Sursele diferă, dar este clar că la un moment dat, în seara dinaintea bătăliei, Constantin a avut o viziune. Eusebiu susține că i s-a spus de către Constantin că, în timp ce mărșăluia, a privit spre soare și a văzut o cruce de lumină pe cer deasupra acestuia, împreună cu cuvintele: “În acest semn vei învinge”. Le-a ordonat oamenilor săi să își marcheze scuturile cu primele două litere din numele lui Hristos: Chi-Rho (XP).

Deoarece Maxentius, era un adept devotat al credinței păgâne a Romei, conflictul de la Podul Milvius a fost văzut de atunci ca o luptă între creștinism și păgânism. Spre deosebire de invaziile anterioare ale Italiei, Maxentius a părăsit zidurile puternice ale Romei și a decis să își angajeze forțele inferior numerice în lupta cu adversarul într-o bătălie crâncenă.

Să ne oprim acum un moment pentru a discuta compoziția celor două armate. După victoriile sale împotriva lui Severus și Galerius, sursele afirmă că Maxentius a avut probabil în jur de 100.000 soldați pentru a apăra întreagul său nou regat. Nucleul armatei sale era format din garda pretoriană, gărzile imperiale de călărie și cohortele urbane ale Romei. Legionarii dezertori au constituit, de asemenea, o parte substanțială a armatei lui Maxentius. În plus, după ascensiunea sa, Maxentius a început să facă mari recrutări din Africa și din Italia. E probabil ca Maxentius să fi avut aprox. 30.000 de soldați la Podul Milvius.

Deși Constantin dispunea de aprox. 160.000 de legionari din provinciile vestice, el a adus doar aprox. 40.000 de soldați peste Alpi în Italia și este probabil că a pierdut mulți soldați în timpul campaniei, rămânându-i nu mai mult de 25.000. Forța sa a fost împărțită în 4 categorii: gărzile de elită pretoriene și scutierii (dintre care unele îl proclamaseră Împărat în York), legiuni și forțe auxiliare din partea germanilor și a britanicilor. În dimineața zilei de 28 octombrie 312, Maxentius și-a condus armatele peste un pod de bărci și s-a grupat pe o câmpie în apropiere de Tor di Quinto. Câmpia de la Tor di Quinto era situată la o curbă a Tibrului, ceea ce însemna că ambele armate erau cu spatele la râu.

Infanteria lui Constantin se așezase într-o formație tradițională de luptă pe două linii, cu o mică forță de rezervă în spate. Aripa stângă a armatei lui Constantin, mai apropiată de râu, era alcătuită dintr-o cavalerie puternică formată din două divizii, în timp ce dreapta era mai slabă. Infanteria maxentiană era alcătuită din două formații defensive pătratice, din cauza spațiului limitat disponibil în secțiunea sa de teren. Maxențiu credea că imposibilitatea retragerii ar face trupele sale să lupte mai bine.

Desfășurarea bătăliei

Constantin însuși a deschis bătălia, intrând cu prima sa divizie de cavalerie de elită în avangarda inamică și a zdrobit-o aproape pe loc. Această pătrundere a fost văzută ca fiind semnalul pentru prima linie de infanterie să atace formațiunea pătrată inamică din față, apărată de pretorienii lui Maxentius și veterani. Ambele tabere și-au aruncat făcliile, năpustindu-se una împotriva celeilalte într-un zid de scuturi și și-au scos săbiile pentru lupta corp la corp. Trupele de front ale lui Maxentius s-au ținut ferme și nu au putut fi dislocate inițial, ceea ce a dus la pierderi de ambele părți. În stânga lui Constantin, se părea că cavaleria maxențiană se va prăbuși rapid, dar a fost susținută de rezerve. În dreapta, cea de-a doua divizie de cavalerie constantinopolitană a atacat și a împrăștiat mica forță de cavalerie maxențiană, apoi a urmărit-o spre podul Milvius pentru a tăia retragerea inamicului.

Înapoi pe flancul stâng, rezervele lui Maxentius au avut o amânare de moment, în timp ce Constantin și-a pregătit din nou cavaleria, apoi a atacat punctul slab. Sub această presiune copleșitoare, cavaleria maxențiană s-a prăbușit și a lăsat vulnerabil pătratul defensiv, care a fost înconjurat de forțele lui Constantin. Restul călăreților lui Maxentius, precum și al doilea pătrat neangajat în luptă de proaspeți recruți, s-au întors și au fugit spre pod, care a devenit înțesat de soldați înspăimântați care fugeau. Maxentius însuși a fost prins în fuga propriei armate, a încercat să fugă înot peste Tibru și s-a înecat împreună cu mulți dintre oamenii săi, în timp ce mulți alții au fost măcelăriți pe maluri.

La nord, formațiunea pretoriană pătratică, prinsă în capcană și încercuită, a decis să ia o ultimă rezistență împotriva forțelor lui Constantin. Spre deosebire de restul armatei lui Maxentius, care a fugit și a fost măcelărită cu spatele la Tibru, pretorienii au fost cruțați de Constantin, care le-a admirat curajul. Numărul total al victimelor e necunoscut, dar durata scurtă a bătăliei a părut să indice că armata constantiniană a suferit doar pierderi ușoare, în timp ce armata lui Maxentius a suferit foarte mult în înfrângerea sa. A doua zi după bătălie, cadavrul învinsului Maxentius a fost găsit pe malul râului.

Constantin a intrat în Roma și a revendicat întregul Occident pentru sine. În același timp, aliatul său Licinius avea să-l învingă pe Maximinus pentru a revendica Orientul în 313. Cu toate acestea, alianța dintre cei doi nu avea să dureze. După ce Licinius a început să persecute creștinii din noul său regat, Constantin l-a atacat și l-a învins în Bătălia de la Chrysopolis din 324, reunind Imperiul în numele său. Din acest moment, Imperiul Roman va deveni din ce în ce mai mult un imperiu creștin, ignorând zeii păgâni din trecutul său.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!