Implicarea tinerilor, voia lui Dumnezeu – p. Pimen Vlad

Ascultați un cuvânt foarte actual adresat tinerilor de către părintele Pimen, rostit în biserica din Giroc, județul Timiș. Părintele vorbește despre cum trebuie să fie relația oamenilor și mai ales a tinerilor relativ la voia lui Dumnezeu și la semenii lor.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Hristos a înviat din morți
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte
Viața dăruindu-le.

Hristos a înviat din morți
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte
Viața dăruindu-le.

Curentul fusese oprit timp în care s-a cântat “Hristos a înviat”…

Lăsați-vă cu adevărat în voia lui Dumnezeu!

Așa a fost în iad când a venit Mântuitorul. Era întuneric și când a venit El, s-a făcut lumină. Și nouă ne-a venit lumina când am cântat “Hristos a înviat”. Ați văzut? Mă bucur că vă văd atât de mulți. Vom vedea cum o să fie seara asta. Deocamdată, cea mai memorabilă seară a fost cea de marți, când ne-am bucurat din plin cu câțiva tineri. Acum nu știu, vedem cum o să se încheie și seara asta. Poate datorită acelei seri în care m-am bucurat din plin, am ajuns și astăzi la Liturghie aici. Ce rânduiește Maica Domnului… întotdeauna ne lăsăm în voia ei toate ale noastre și atunci Maica Domnului le rânduiește cum știe Ea că este mai bine. Dar știți cum e să te lași mi voia lui Dumnezeu sau a Maicii Domnului?

Nu-i atunci când îți faci tu un plan și ți-o ieșit și spui că te-ai lăsat (în voia Lor), ci atunci când ți-ai făcut un plan și se să dă totul peste cap, ți se închid ușile și ești deviat în altă direcție și accepți lucrul ăsta cu drag, fără să te superi. Abia atunci înseamnă că te-ai lăsatul în voia lui Dumnezeu și a Maici Domnului. De-asta întotdeauna să avem portița deschisă spre a primi ce ne vine. Nu toate-s bune întotdeauna, adică privind așa, omenește. Poate unde lucruri sunt greu de dedus, dar o să înțelegem mai târziu, uneori, după ani de zile, că de fapt era ceea ce era bun pentru noi, chiar dacă ni se părea imposibil de dus. Un necaz sau o suferință sau ceva…, dar nimic nu-i întâmplător în viața noastră.

”De ce trebuie să cred?”

Asta trebuie să înțelegem noi, că nimic nu-i întâmplător, toate sunt într-o rânduială și totul depinde de noi. Am văzut că Mântuitorul din cele mai multe ori în Evanghelie întreba: “Crezi tu? Fie-ți ție după credința ta!”. Punea cineva, odată, o întrebare: ”De ce trebuie să cred? De ce are nevoie Dumnezeu de credința mea? Dacă-s om bun, fac ce trebuie, ce rost mai are credința?”. Foarte bine, ești om bun, faci ce trebuie, n-ai nevoie de Cer, de Dumnezeu, de credință, tu îți faci treaba. Acum te sprijini pe prieteni, pe rude care te ajută. Dar ai să ajungi la momentul în care nu mai ai nimeni în jur care să te ajute. Să zicem boala secolului: să zicem că ai un cancer… Te duci la toți medicii, iar ei zic: ”Du-te acasă că mai ai o lună!”.

Și atunci te trezești că nu te mai ajută nimeni din jurul tău. Ce urmează dacă tu nu crezi în nimic? Deznădejdea! Pentru că nu ai pe cine te sprijini: oamenii pe care te-ai sprijinit te-au părăsit, te-au lăsat chiar fără voia lor, pentru că nu pot să te mai ajute. De acolo intervine credința, de acolo intervine partea aceea în care încerci să te uiți în Sus și să strigi ”Doamne, știu că n-am crezut, dar dacă ești cu adevărat, ajută-mă și pe mine!”. De acolo intervine treaba cu credința, Dumnezeu intervine de nu mai putem noi. Repet: noi avem tot timpul nevoie, dar pentru cei care zicem că nu acceptă lucrul ăsta, uneori îngăduie Dumnezeu să ajungă la momentul în care chiar nu mai au nicio ieșire și atunci îi ajută să înțeleagă într-adevăr că e nevoie de credință și din credință vine nădejdea.

Dumnezeu a pus în om toate elementele ce compun pământul

Dar să nu-L forțăm pe Dumnezeu să ne aducă la limita aceea! Întotdeauna să avem noi deschiderea spre El, să acceptăm ce ne oferă, să primim cu drag și să mergem mai departe, pentru că nu suntem animale, suntem oameni, avem suflet și sufletul ăsta a venit de la Dumnezeu, e scânteia dumnezeiască. Vedeți, suntem pământ, se spune că a luat Dumnezeu pământ și l-a făcut pe om. Am găsit o explicație frumoasă: se zice că în momentul în care Dumnezeu a luat pământ nu s-a referit doar la pământul în sine, ci la tot ce există în lumea asta. Toate componentele care există în pământ, există în cantități infime și în om… Aste e perfecțiunea perfecțiunilor!… Ca să aibă omul tot ce există în lumea asta, în pământul ăsta: toate metalele, toate celelalte există în cantități infime în om.

Orice ar încerca să facă oamenii, cu toate tehnologiile, niciodată n-o să reușească treaba asta. Dar nu era suficient. A făcut pământul ăsta, l-a plămădit, i-a dat scânteie de viață… și ce înseamnă asta? Se spune că o suflat Dumnezeu peste el, i-o dat suflare dumnezeiască, deci o scânteie dumnezeiască. De asta se spune în unele locuri că ”Dumnezei sunteți!”, pentru că avem o scânteie dumnezeiască – sufletul nostru care a venit de la Dumnezeu și se întoarce la Dumnezeu. Odată o veni cineva la mine acolo și printre altele, după ce am vorbit, mi-a zis ”Părinte, eu n-am nevoie de Dumnezeu! Eu nu vreau să mă întâlnesc cu Dumnezeu, când mor, nu vreau la Dumnezeu!”.

Vrem, nu vrem, tot în fața Domnului ajungem!…

I-am zis ”Îmi pare rău, trebuie să te dezamăgesc! Tot la Dumnezeu ajungi! Pentru că de acolo ai plecat și tot acolo te întorci! Doar că o să dai socoteală pentru ce ai făcut, dar nu scapi de Dumnezeu! Orice ai face tu, tot acolo te duci și dai socoteală pentru că de acolo ai venit”. Era el nemulțumit… ”Cum, nu există altă cale?”. Zic ”Nu este!”. De asta trebuie să ne pregătim pentru momentele astea, dar asta nu înseamnă să stăm să ne dăm capul de pereți, să plângem și nu știu ce să facem, să trăim cu panica și frica de venirea judecății și că o să murim și ce ne facem…, nu! Să trăim frumos ca să murim frumos! Să trăim frumos, nu înseamnă fără greutăți! În viață vom da cu capul de pereți și de sus și de jos și de tavane, de toate cele!

Nu vă plângeți de milă, ci strigați la Dumnezeu!

Dar asta nu înseamnă că dacă ne lovim, să rămânem așa în cădere, nu! Întotdeauna să ne ridicăm și să strigăm la Dumnezeu să ne ajute! Și să mergem cum se zice, cu zâmbetul pe buze prin viață! Nu cu deznădejde, nu cu stări de panică! Am întâlnit persoane care spuneau:

– Părinte, nu mai pot, nu mai ies din casă, sunt în decepție, toate îmi merg greu!

– Dar ai probleme de sănătate? Ai picioare, ai mâini?

– Slavă lui Dumnezeu, sunt bine cu asta, dar sunt la pământ sufletește, am ajuns să nu mai ies din casă…

– Dar ce faci?

– Păi, uite, lucrez la computer și nu mai ies din casă!

Nu vă mai plângeți de milă, ajutați-i pe cei care suferă mai tare decât voi!

Am zis: ”Problema e alta! Tu stai și-ți plângi de milă! Dumnezeu nu ne-o făcut să stăm să ne plângem de milă că toate ne merg rău. Ne-o făcut să comunicăm cu ceilalți, să-i ajutăm pe ceilalți! Ai picioare? Du-te la cel care n-are picioare și ajută-l! Ai mâini? Du-te la cel care n-are mâini și ajută-l! Să comunicăm unii cu alții, să ne ajutăm unii pe alții!”. Dacă facem lucrul ăsta, să vedeți că nu mai avem timp nici de decepții, nici de deznădejde sau de alte stări. Pentru că vedem situații mult mai grele decât ale noastre, care ni se pare că sunt grele, dar de fapt nu sunt și nu mai stăm să ne plângem de milă văzând suferința celorlalți. De multe ori am spus, duceți-vă la azile de bătrâni unde sunt uitați de lume, poate duși acolo chiar de copiii lor. 

Du-te pe acolo, ia un braț de flori, poate la o zi anumită… Știu eu? Ia o geantă cu ciocolată, du-te, îmbrățișează-i și dă-le acolo la bătrânii aceia uitați! Du-te într-un spital cu boli de-astea la limită, vezi ce înseamnă suferința, vezi cum trăiesc acei oameni! Unii poate mai au o lună, un an sau mai puțin! Vezi cum trăiesc momentele acelea, dacă ei se mai gândesc la lucrurile pentru care ne facem noi griji! Adică să nu trăim degeaba, să ne implicăm în jurul nostru în orice vedem că-i nevoie de noi. Sunt familii cu mulți copii! Tu poate ai un singur copil acasă și e răsfățat și plin de mofturi, nu-i mai place nimic… Ia-ți copilul, du-te la un magazin și cumpără tot ce poți, mai ia și din jucăriile care ni-i mai trebuie copilului tău și du-te la o familie cu zece copii!

…și implicați-vă copiii!

Și pune pe copilul tău să dea jucăriile acolo, să-i vadă pe copiii aceia care nu au, să vadă cum trăiesc! Și să nu-ți fie frică, copilul tău nu se va îmbolnăvi! Lasă-l două-trei, cinci ore să se joace cu copiii aceia! Să vezi cum îl scoți din starea aceea sau cum îi trece dorința de a avea mai multe, văzând lipsa celorlalți. Deci, întotdeauna să căutăm să ne implicăm, să comunicăm unii cu alții, că dacă ajungem să ne separăm, devenim răi unii cu alții și începem să ne socotim pe altă treaptă… ”Eu am alt nivel! Cum să mă duc eu la nespălații ăia, la amărâții aceia?”, dar nu știi că poate mâine ajungi și tu pe drumuri și poate, cum se zice, te rogi să te bage cineva în seamă!

În fața lui Dumnezeu, toți suntem la fel!…

La orișicine, cum se ridică poate fi și cădere. Ni se pare de multe ori că suntem superiori, nu suntem cu nimic. Nici cel cu funcție mare sau milionar, cum se zice, de la vlădică până la opincă, în fața lui Dumnezeu, toți suntem la fel. Toți avem suflet care e mai scump decât toată lumea. La Evanghelie spune, ce poate da omul în schimb pentru sufletul său? Toate celelalte nu au nicio valoare. Sufletul nostru are cea mai mare valoare. Toate celelalte cad.

Vedem atâția oameni plecând din jurul nostru, cu mâinile pe piept, nimic nu iau, doar câteva haide, amărâte, poate cum se zice, pantofi de-aia de carton ca să nu putrezească ceva mai valoros, îmbrăcați de rude, doar să plece cum se zice, mai repede. Și vezi că omul ăla poate a fost milionar, poate s-a îngrijit toată viața, nu lua nimic cu el. Și atunci plecăm la Dumnezeu și ne întreabă: “Omule, ce-ai făcut în viața asta?” “Păi uite am făcut vile, am adunat…” Bun și unde sunt? Le facem aici pe pământ.

Dăruiți și celor din jur!…

Nu zice nimeni să nu faci, dar fă și bine la cei din jur. Dacă ți-a dat Dumnezeu mai multe înseamnă, că ți-a dat și pentru cei care nu au, ca să-i ajuți tu să te mântuiești în felul ăsta. Prin ceea ce ai tu de prisos să-i ajuți pe cei care n-au și în felul ăsta ajungi să-i îmbunătățești viața celui de lângă tine și celălalt să-i mulțumească lui Dumnezeu și să se roage pentru tine să te mântuiești și tu, că poate nu ai atâta timp să te rogi. Dar rugăciunile lui să te ajute, să-ți fie copiii sănătoși.

Deci noi nu ne dăm seama cât folos primim dăruind. A dărui, a întinde mâna celui sărman, a mângâia pe cel întristat, a îmbrățișa pe cel care plânge, să le fim alături. Lucrurile astea au o mare valoare în fața lui Dumnezeu. Spune chiar la Sfânta Scriptură că “milă voiesc dar nu jertfă.” Deci Dumnezeu vrea să vadă milă de la noi față de cei din jur. Ne povestește iar la Sfânta Scriptură cum cineva avea o datorie de 10.000 de talanți ceea ce înseamnă milioane. Rugându-se către cel care l-a împrumutat să îl ierte că nu îi poate da banii înapoi, acestuia i s-a făcut mulă și l-a iertat. În același timp lui îi datora cineva 100 de dinari ca și cum ar fi 100 euro acum. Pentru acești bani l-a strâns de gât și l-a băgat în temniță pe datornicul lui.

Deci asta face Dumnezeu cu noi. Noi îi datorăm lui Dumnezeu milioane, cum s-ar zice. Și Dumnezeu ne iartă. Ne cerem iertare de la El, ne spovedim, și Dumnezeu ne iartă. Și mai apoi dacă te duci la vecinul tău și dacă ți s-a părut că a mutat gardul oleacă, începi judecățile și scandalurile. Sau unul din frați, dacă ți se pare că la moștenire a luat un pic mai mult, îl strângi de gât. Am întâlnit frați care toată viața nu și-au mai vorbit pentru că unul a luat un pic mai mult decât celălalt. Și la moarte te uiți că nimeni nu a luat nimic cu el. Deci să avem un pic grijă să nu ne legăm mai mult decât trebuie de lucrurile astea materiale, pentru toate rămân aici pe pământ și dincolo vom găsim ce-am trimis pe milostenie prin bunătate.

Însă, dăruiți numai ce este bun și pentru voi

Îmi amintesc o dată, în Athos le vorbeam unui grup de bărbați. Și le ziceam: “Da-ți cei mai bun dincolo, pentru că pe acelea le veți găsi. Să nu dați pantofii ăia rupți sau pantalonii ăia rupți în fund, că te vei îmbrăca cu ei în Rai, să îți fie rușine!”… la care unul râdea. ”Cumva ai dat așa ceva și acum te gândești cum o să arăți plimbându-te pe acolo așa?”. Deci să dăm din ce-i mai bun că atunci și Dumnezeu ne dă din ce-i mai bun.

Nu, ce ție greu să duci până la coșul de gunoi, haine rupte, le dai săracilor și mai ai și pretenții să te respecte că ai făcut milostenie. Nu, dacă ai de dat, dă la ce ții tu mai mult. Ai o rochie de-aia care ți se pare foarte frumoasă, pe aia dă-o milostenie. Nu bogăția e rea, ci alipirea, dependența de bogăție e rea. Cum era Avram, nu era nimeni mai bogat ca el în timpurile acelea, dar nu era nici un sărac din jur care să nu primească ceva de la masa lui, din toate ale lui pe care le avea. Nu bogăția în sine, ci zgârcenia este rea, lipsa de milostenie e rea. Dacă noi aveam dragoste și bunătate față de cei din jur, atunci și Dumnezeu are milă față de noi.

Ce să vă mai spun altceva? Era vorba de întâlnirea tinerilor, să ne bucurăm, și acum am dat-o în partea cealaltă. Dar tot mă uit acuma că nu-s numai tineri.

Nu înseamnă să pui mâna pe ce apuci și să dai în dreapta și-n stânga că eu sunt viitorul, nu! Prin viața noastră, prin felul vostru de a fi, prin legătura voastră cu Dumnezeu și să nu uitați să vă bucurați de tinerețe, că o să vie timpul grijilor. Spuneam și data trecută de ce m-am bucurat atât de mult în seara aceea între tineri, am stat între ei câteva ceasuri, ne-am bucurat, ne-am îmbrățișat. Niciunul nu a venit să-mi spună, părinte am probleme. Nu, toți erau bucuroși, nimeni nu avea nicio problemă. Și de asta le spuneam, când mai discutam cu unii, mă bucur pentru tinerii ăștia și să-i ajutăm să nu ajungă mai târziu, cum de multe ori se întâmplă acum la cei care au intrat și au început problemele în viață. Nimeni nu vine la mine să spună un lucru bun. Primul cuvânt, ”Părinte, am probleme!”.

Toți au probleme!…

Deci, toți care-s de la vârstă încolo, chiar m-am întâlnit într-o zi 100 de oameni, cu 1000 de oameni, fiecare mi-a zis ”Părinte, am un necaz, am probleme…”, nimeni nu a spus ”Părinte, sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu!”, toată lumea are probleme! Noi avem nevoie să fim alături de tinerii, ca peste 10-20 de ani să nu fie în această situație, că toată lumea are probleme, nu! Trebuie să accepte viața așa cum ne-o dă Dumnezeu și să mulțumim lui Dumnezeu în fiecare zi și să nu ne întrebăm permanent ”De ce o îngăduit Dumnezeu asta? De ce mi-o luat Dumnezeu copilul? De ce mi-a pierdut locul de muncă? De ce vecinul s-o purtat rău? De ce fratele meu mă urăște?

Dar am uitat să mulțumim Domnului…

Să nu fie permanent toată viața mea un ”De ce?”, când s-ar putea să spun ”Slavă Ție Doamne și pentru ziua de azi! Uite că m-am trezit și dimineața asta, mulțumesc Doamne!”. Când ies în curte să-l salut și pe vecinul ăla care mă urăște și pe celălalt care nu-mi vorbește, le urez o zi bună și merg mai departe! Adică, să începem cu bine-cuvântare, cu ”Slavă Ție, Doamne!” și ori și unde mergem, să facem la fel! La fel și la serviciu, când intri în birou de acum să spui ”Slavă Ție, Doamne!”.

Aici revin la un lucru: îmi amintesc că în urmă cu vreo zece ani cunoșteam o tânără pe care o știam de când era studentă. La un moment dat mi-a zis că vrea să dea examen pentru notari. Era în București un singur loc și 300 de candidați și atât a învățat și s-a rugat!…

Bunătatea și răbdarea înving

Avea toți pereții din camera scriși, atât a învățat. A câștigat locul acela, a ajuns notar și s-a asociat cu altă notăriță care avea birou mai mare și îi dădea și ei 15% cum se zice, punând-o acolo ca notar. Nu a trecut mult timp și notărița cu care s-a asociat a rămas însărcinată și a lăsat-o pe cunoștința mea șefă peste un notariat unde erau angajate vreo zece femei, secretare și ce or mai fi fost pe acolo, ea fiind cea mai tânără. Când au văzut alea că-i șefă, toate aproape că o urau, îi vorbeau urât… Ea trebuia să semnez orice hârtie ca șefă, i-o aruncau pur și simplu pe masă, se uitau urât la ea… Ea era o fire veselă, în fiecare zi alerga poate și 10 km, dansa, se bucura, deci, viața ei era într-o bucurie și într-o veselie.

A stat ea o zi, două, trei și după aia a zis ”Măi, eu nu pot trăi așa! Ori le schimb eu pe ele ori înnebunesc eu! Trebuie să fac ceva, că eu să înnebunesc nu am chef!”. Și din clipa aia s-o hotărât ”De azi înainte eu o să zâmbesc la toată lumea!”. Când intra în birou zicea plină de zâmbet ”Bună dimineața, fetelor! Ce zi frumoasă e azi!”. Toate se uitau încruntate la ea. Oricine aducea vreo foaie să o semneze, o semna frumos, îi zâmbea, îi ura ”Să ai o zi bună!” și a continuat așa o zi, o lună, un an… Și mi-a spus că după un an de zile, toate fetele din birou zâmbeau, se purtau la fel cu toți clienții și după 2-3 ani a ajuns pe locul numărul 1 în București ca număr de clienți.

Să faceți totul cu dragoste

O copilă! Ce o reușit ea să facă! Dar a făcut răbdare un an de zile la toate mutrele alea înăcrite, să zicem, care o urau. Și povestea că una dintre ele la un moment-dat, a făcut o greșeală destul de mare în acte, pe care ca să o corecteze, trebuia să lucrează toate zece o noapte întreagă pentru că a doua zi trebuia predată. Și cea care era vinovată era aceea care să zicem, nu o accepta deloc și o ura cel mai tare. Și ea nu a zis nimic, s-a dus și a încuiat ușa la notariat și a spus ”Fetelor, în noaptea asta nimeni nu se duce acasă, până dimineață trebuie să predăm. Toată lumea lucrează!”, Dar nu i-a zis nimic celei care a făcut greșeala. Au lucrat toată noaptea și s-o încheiat frumos.

Persoana care făcuse greșeala, normal se aștepta să o dea afară, dar nu i-a zis nimic. Și mi-a spus că a ajuns persoana aia să o iubească mai mult decât toți ceilalți de acolo și că nu știa cum să mai poarte cu ea când și-a dat seama cum s-a purtat un an de zile. Deci, întotdeauna să știți că binele învinge răul și făcând bine și pe cel rău îl poți face bun. De asta în viața noastră să lucrăm întotdeauna cu binele, cu zâmbet și cu drag față de cei din jur! Chiar și la școală, întotdeauna să vă purtați cu drag! Îți cere un coleg sau o colegă ceva, ajută-i! Fă lucrul ăsta și o să vezi că Dumnezeu te va ajuta întotdeauna în ceea ce faci! Să faceți totul cu dragoste și cum se zice, cu înțelepciune!

Învățați din experiențele părinților și bunicilor voștri!

Iar ca și tineri, atenție! Să știți că de multe ori, chiar aveți să zicem, o inteligență mai aparte, nu aveți experiența vieții. Țineți cont și de ce vă spun părinții, bunicii, chiar dacă nu vă convine întotdeauna. Țineți cont de lucrul ăsta pentru că au experiența vieții pe care voi nu o aveți. Uneori poate vă vine greu să înțelegeți sau vă bate la cap, dar să știți că cele ce vă spun sunt din experiență, oameni care o dat cu capul de sus, cum se spune, ca să evitați să mai dați și voi cu capul de aceleași greșeli care se pot repeta. Pentru că dacă ne uităm în istoria asta a vieții, nouă ni se pare întotdeauna când ne îndrăgostim, că nimeni nu s-o mai îndrăgostit ca noi, când suferim noi, că nimeni nu o mai suferit ca noi…

Dacă-I strigăm, Dumnezeu și Maica Domnului nu ne vor lăsa niciodată!

Dar să nu uităm că de mii de ani lucrurile astea au mers în același fel, toată lumea s-o îndrăgostit, toată lumea a suferit. Nu suntem noi singuri în situația asta. Adică să ne uităm un pic în jur și să învățăm din greșelile altora și să nu le mai repetăm. Dar  cel mai important lucru, niciodată să nu uităm de Dumnezeu, de Maica Domnului. În orice situație să strigăm în sus, că atunci nu o să fim lăsați niciodată, nici abandonați. Ceilalți din jur ne mai pot minți, înșela, își mai pot bate joc de noi, dar să știm că acolo în Cer, avem prietenii cei mai buni, care niciodată nu ne lasă și întotdeauna ne sunt alături în momentul în care i-am strigat. Să zicem că mergi la o lecție, la un examen… nimeni nu te poate ajuta atunci.

Chiar dacă ați căzut, ridicați-vă și mergeți spre Dumnezeu!

Dar ia roagă-te în mintea ta ”Doamne, Maica Domnului, ajută-mă, luminează-mă! Sfântă Ecaterina, sfinților Trei Ierarhi, ajutați-mă, luminați-mă!” și să vedeți cât ajutor primiți. Deci, întotdeauna să strigăm într-acolo de unde într-adevăr putem primi ajutor și o să vedeți că primim ajutor și viața devine mai frumoasă. Sau cum se zice, devenim mai plini de viață pentru că după cum am spus, noi am fost făcuți să ne bucurăm în fiecare zi, nu să fim triști, să ne chinuim, nu! Că altfel, Dumnezeu nu ne-ar fi făcut toate frumusețile din jurul nostru: copaci, flori, păsări și tot ce există în jurul nostru pe uscat și în ape. Toate pentru noi le-a făcut ca să ne bucurăm de ele.

Și să știți că tot de la Dumnezeu e să se îndrăgostească unii cu alții, să se căsătorească, să se bucure de viață… toate astea ni le-a pus Dumnezeu la dispoziție! Dar să ne bucurăm frumos, să le trăim frumos și să plecăm din viața asta frumos! Vedem bătrâni care pleacă liniștiți, luminoși și atunci te gândești că acei oameni au făcut ceva în viață. Adică nu au trăit  degeaba și dacă pleacă liniștiți la Dumnezeu nu înseamnă că viața lor a fost neapărat ușoară, ci doar că nu și-au pierdut direcția. Permanent au avut privirea spre Dumnezeu! Au căzut, s-au ridicat, s-au luptat, dar au mers spre Dumnezeu!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!