Întrebări și răspunsuri despre: ispite, har, dragoste, tineri….
8 octombrie 2023
Cum să lupt împotriva oricărei patimi? – Arhim. Serghei Baranov
9 octombrie 2023
Care este relația dintre Dumnezeu, om și natură? Care este relația credinței cu știința? Cum trebuie să vedem și să ne raportăm la puterea pedepsitoare a lui Dumnezeu?
Răspunsurile la toate aceste întrebări precum și la altele le veți afla în materialul de față.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Introducere
Cristi Bumbenici: Dragi prieteni, mă aflu în Sfântul Munte alături de părintele Teologos. De fiecare dată, fac o scurtă introducere asupra identității invitatului pentru că permanent – și asta este o bucurie a noastră – apar telespectatori noi. Suntem în Sfântul Munte la Chilia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Schitul Lacu.
Părinte, de această dată, o să vă rog să faceți un comentariu pe o temă care este foarte serioasă, însă eu o să joc de la bun început rolul scepticului și o să înțelegeți foarte repede de ce. Lumea noastră fierbe și la propriu și la figurat; arde este și sub ape… În tot acest timp pare că Dumnezeu și-a luat vacanță, parcă pare ca parcă a plecat în vacanță și ne-a lăsat să ne descurcăm singuri. Ce se întâmplă?
Dumnezeu și libertatea omului
Părintele Teologos: Ce se întâmplă?…Dumnezeu nu calcă în picioare libertatea umană deci omul are această posibilitate, bineînțeles cu o consecințele de rigoare, are această posibilitate să ignore prezența lui Dumnezeu. În clipa în care omul ignoră prezența lui Dumnezeu, omul deraiază, omul se distorsionează, omul păcătuiește deci omul se chinuie. Din cauza asta lumea fierbe, cum ai spus tu. Omul trebuie să se reîntoarcă la Dumnezeu, dar asta depinde de el. Dumnezeu e adevărat că dă semne, stă la ușă și bate cum spune în Apocalipsă, dar Dumnezeu nu calcă în picioare libertatea umană și deci depinde efectiv de om ca să se deschidă, să se redeschidă iarăși la Dumnezeu.
Faptul că Dumnezeu n-a plecat asta se vede în toată istoria prin sfinții care apar, prin oamenii duhovnicești care apar în mod constant, chiar dacă marea masă oamenilor nu dorește să ia în seamă, nu dorește să audă despre ei să nu-i interesează și așa mai departe. Asta se întâmplă – e o problemă de alegere umană.
Omul alege să se îndepărteze de Dumnezeu
Rezolvarea, cum spuneam, este asumarea faptului că Dumnezeu există și că trebuie să intrăm în contact cu El și asta nu pentru că ne-a spus bunica, cu toate că da, este un factor foarte important -, ci pentru că fără Dumnezeu noi ne chinuim. Chiar fără Dumnezeu ne chinuim atât până când începem să bolim cu nervii. Astăzi vedeți că sunt atâtea boli de nervi și astea provin din exact din depărtarea omului de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu este un moș undeva sus în cer. Dumnezeu este perfecțiunea personală și este și dătătorul mai departe al acestei perfecțiuni. Deci El nu-și ține perfecțiunea înăuntrul lui, ci îi învață pe oameni și emană, dacă dorești, perfecțiune din El și asta constituie de fapt sursa echilibrului uman.
Dacă omul nu are legătură cu Dumnezeu, în mod necesar este condamnat să deraieze, să devină un distorsionat și asta se vede în toată istoria omenirii care arată de fapt eșecul omenirii de a găsi o altă cale spre perfecțiune, spre echilibru, spre pace – pentru că pacea este starea sufletului sănătos – să găsească altă cale în afara lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne lasă să suferim?
Cristi Bumbenici: Am menționat de la bun început că voi fi sceptic, îmbrac haina aceasta a scepticismului, încercând cumva să intuiesc reacția unora dintre cei care ne urmăresc și care pot spune „bine, bine, dar voi vorbiți despre un Dumnezeu care în primul rând este iubire – ar trebui să ne iubească necondiționat așa nătărăi cum suntem, să treacă peste toate prostiile pe care le facem”… Iată, doar ce s-a întâmplat în acest an! Incendii mai peste tot în lume, inundații, grindină, mașini distruse, vieți pierdute, război. Bun, acest Dumnezeu al nostru, în paranteză spus, al vostru – pentru că scepticul se disociază un pic de acest plural – dacă ar fi fost atât de bun și iubitor cum spuneți voi, totuși ar fi intervenit. De ce vă lasă sau de ce ne lasă să suferim?
Părintele Teologos: Am spus că e vorba de libertatea umană adică nu Dumnezeu aprinde incendiile, omul le aprinde. Și dincolo de asta, presa oferă o imagine relativ distorsionată. Adică în Grecia au fost mari incendii și așa mai departe, dar incendiile din Grecia care au fost într-adevăr mari și au făcut mari drame, au fost semnificativ mai mici ca în alți ani, să ne înțelegem. Doar pentru că, mă rog, e posibil să fie o agendă care să se promoveze și din cauza asta… Și nu numai agendă, e vorba și de like-uri și de trafic și așa mai departe, pentru că emoțiile negative aduc mai mult trafic la site-urile de știri decât emoțiile pozitive. Adică dacă spune cineva, apare pe post și spune „oameni buni, astăzi totul e bine, totul e frumos, stați liniștiți acasă”, nimeni nu o să se uite la treaba asta, dar în clipa în care trimiți și în continuu și dai clipuri cu foc, cu omoruri – ferească Dumnezeu – altă dramă, toată lumea se uită. Asta este o problemă a oamenilor.
Revenind, deci cum spuneam, incendiile de anul ăsta din Grecia cel puțin au fost semnificativ mai mici decât alte dăți. De acolo încolo, nu Dumnezeu aprinde incendiile sau face celelalte calamități, Dumnezeu le îngăduie. E o diferență aici. Și Dumnezeu îngăduie aceste lucruri, de ce? Pentru că omul în clipa în care păcătuiește se încarcă cu foarte multă plăcere, cu foarte multă energie demonică. Păcatul este plăcere distorsionată. Și atunci, ca omul să iasă afară de sub imperiul acestei plăceri distorsionate care îl ține rob acolo – plăcerea e o formă de drog, păcatul e o formă de drog – Dumnezeu îngăduie durere, îngăduie o durere analoagă astfel încât să se restabilească echilibrul.
Durerea ca terapie
Cristi Bumbenici: Ca terapie?!
Părintele Teologos: Ca terapie, evident. Ca omul să redevină liber pentru că exact datorită faptului că Dumnezeu îl iubește pe om, îngăduie o durere pe măsura păcatului astfel încât să restabilească echilibrul și omul se redevină liber, să se mântuie. Pentru că dacă nu, omul în veșnicie va fi dependent de plăcerea respectivă. De obicei, astăzi sunt plăcerile trupești așa foarte… Ei, după moarte, datorită faptului că omul nu o să mai aibă trup, omul o să fie chinuit de aceste plăceri trupești împinse la maxim care bineînțeles după moarte nu o să mai poată să fie împlinite niciodată. Deci această dorință de a-și satisface patimile, dependențele de o pornografie, de distorsiuni sexuale și așa mai departe nu o să mai poată fi împlinită niciodată și asta constituie chinul lui în veșnicie.
Cristi Bumbenici: Care crește!
Părintele Teologos: Evident, crește pentru că e vorba de o reacție în lanț. Și atunci, Dumnezeu din dragoste față de om îngăduie aceste forme de durere, dacă omul nu și le generează singur prin asceză personală, prin post, prin rugăciune, prin abținere de la aceste forme foarte puternice de plăcere, atunci îngăduie Dumnezeu formele de durere analoage astfel încât omul să iasă de sub imperiul, de sub robia acestor patimi. Pentru că mare atenție: Dumnezeu nu se uită ca noi. Noi dorim totdeauna să maximizăm plăcerea acum aici. Nu! Pe Dumnezeu îl interesează să maximizeze fericirea, nu plăcerea – care diferit – în veșnicie. Noi din păcate, cum spuneam, pentru că vedem acum local și dorim plăcerea egoistă, zicem că da, Dumnezeu este nu mă iubește pentru că nu-mi dă de mâncare cât aș dori, nu-mi dă bani cât aș dori, nu-mi dă femeia pe care o doresc sau tot felul de lucruri că mi-e și rușine să vorbesc pe tema asta.
Dumnezeu – om – natură
Cristi Bumbenici: Da… mi-ați dat o idee – ar fi trebuit să încep că podcast-ul nostru de astăzi cu un breaking-news„ Dumnezeu a intrat în vacanță”. Îl anunțăm acum, este o știre de ultimă oră, după care ne reîntoarcem la ceea ce discutam.
Există o relație de cauzalitate între lucrurile greșite pe care le facem noi și perturbarea bunului mers chiar al naturii, așa la un nivel macro? Influențăm tocmai prin această atitudine greșită a noastră față de noi și a noastră față de natură și evident a noastră față de Dumnezeu și iată, pot apărea și repercusiuni într-un spațiu imediat?
Părintele Teologos: Da, bineînțeles că se poate întâmpla treaba asta, începând de la lucruri clare, grosiere adică în clipa în care arunci o sticlă de plastic și poluezi mediul, clar nu este bine. Dar vezi, ca să nu mă duc mai departe, asta este folosită, dacă vezi, într-un mod exagerat de către cei care vorbesc despre schimbarea climaterică. Adică ei merg în cealaltă extremă. Adică da, ok, într-adevăr poluarea este o problemă, sigur, dar ne presează la maxim astfel încât să ne oprim din treaba asta și intrăm în cealaltă direcție.
Cristi Bumbenici: Nu este o rezolvare, iertați-mă! Este o deturnare.
Părintele Teologos: Da, este o distorsiune în partea opusă, am spus, în partea opusă. Revenind, evident, pentru că în clipa în care omul nu se comportă corect asta are repercusiuni asupra a toate. Bineînțeles, odată cu căderea lui Adam, toată zidirea a intrat în decadență. Chiar spune Sfântul Apostol Pavel pe tema asta – că toată zidirea a fost supusă decadenței, stricăciunii, cum spune în scriptura românească, nu datorită păcatului ei – adică nu din voia ei, a naturii, că natura e nepăcătoasă – ci din voia celui care a supus-o.
Adică sigur, Dumnezeu, dar omul este stăpânul naturii și pentru că omul nu putea să reziste în fața unei naturi perfecte adică nestricăcioase, din cauza asta Dumnezeu, ca să poată omul să reziste în natură, a supus natura stricăciunii astfel încât omul să rămână totuși un împărat chiar dacă este un împărat decadent, un împărat căzut și care de fapt la ora asta are și nu are stăpânire asupra naturii. Stăpânirea lui asupra naturii este foarte ambiguă și se rezumă oarecum la nivel trupesc.
De acolo încolo dacă este să vorbim că păcatul influențează prin energie demonică și așa mai departe, dacă energia demonică este mare atunci se poate. Există cazuri. Dar dacă nu, în mod normal nu. Pentru că natura este nepăcătoasă și Dumnezeu nu dorește ca natura, animale și plantele să sufere din cauza omului, numai dacă bineînțeles, omul face o acțiune decisivă: taie un copac, împușcă un animal și așa mai departe sau poluează, aruncă cu chimicale. Atunci da.
Influența bună a omului asupra naturii
Bineînțeles că acum să vorbesc și partea pozitivă. Chiar știu un om care trăiește, n-o să-i spun numele, e un părinte din Sfântul Munte. Îl cunosc foarte bine pe părintele respectiv. La un moment dat era un măgar undeva la o mănăstire în Sfântul Munte și măgarii la mănăstire sunt foarte prețioși pentru că urcă pe acolo pe unde mașinile nu urcă și așa mai departe. Catârul respectiv era foarte bolnav și ajunsese atât de bolnav încât era jos, întins pe pământ…. Nu știu dacă știți, caii, cabalinele stau tot timpul în picioare, inclusiv dorm în picioare.
Cristi Bumbenici: Da.
Părintele Teologos: Ăsta era atât de bolnav că era jos la pământ și părintele respectiv a venit și a făcut semnul crucii, a binecuvântat catârul respectiv și respectivul s-a ridicat în picioare și s-a dus, a plecat. Așa, pe loc s-a întâmplat treaba asta. Adică este și partea pozitivă în care dacă se binecuvintează animalele sau se citesc rugăciuni pentru animale, pentru albine, pentru pomii fructiferi, atunci apar niște efecte foarte foarte pozitive.
Sfântul Modest
Și chiar se știe în Sfântul Munte, se știe foarte clar de Sfântul Modest pentru animale – întotdeauna de Sfântul Modest se face mai ales la mănăstiri unde sunt mulți catâri și multe animale – se face chiar o slujbă specială pentru a se face aghiazmă, se face rugăciune pentru binecuvântarea animalelor și s-au văzut niște efecte foarte foarte concrete. Adică nu e vorba așa că facem noi puțină liniște sau puțină distracție. Nici vorbă de așa ceva. Pe noi, părinții din Sfântul Munte, nu ne interesează distracția. Și s-a văzut foarte clar binecuvântarea Sfântului Modest asupra animalelor, asupra naturii.
Sfântul Trifon
Pe de altă parte, îl avem pe Sfântul Trifon care se ocupă de plante, de mai bine zis, de gâze și e o rugăciune foarte frumoasă, mai multe de fapt, adresate Sfântului Trifon, care într-adevăr dacă se face rugăciunea asta, se vede cum livezile și așa mai departe, pomii fructiferi, grădinile cresc și rodesc dacă se face această rugăciune a Sfântului Trifon. Și dacă nu se face, nu iese nimic.
Cristi Bumbenici: Da. Bine, îmi permit o ușoară glumă: iată, două căi prin care putem folosi ajutorul acestor doi sfinți fără a mai fi nevoie să folosim fertilizatori sau fără să mergem cu animalul la doctor, dar asta ține de credința noastră, evident…
Părintele Teologos: Așa este, cei doi sfinți sunt niște sfinți absoluți, se zice că sunt specialiștii absoluți. Că așa mai avem și alte cazuri: Sfântul Grigore Palama, dacă nu mă înșel. La un moment dat, s-a dus în măslinișul lavrei, dacă nu mă înșel. Nu mai rodea de nu știu câți ani și atunci s-a dus Sfântul Grigorie și a făcut o aghiazmă în măslinișul mănăstirii și au început tot măslinii să rodească. Dar cei doi mari specialiști sunt Sfântul Modest pentru animale și Sfântul Trifon pentru plante.
Dar dincolo de asta, trebuie să știi Cristi că și omul trebuie să-și facă partea sa. Adică și omul trebuie să facă…
Cristi Bumbenici: Sigur!
Părintele Teologos: Dar e nevoie să nu fie agresiv cu mediul. Adică și aici intervine tradiția și intervine respectul față de ce au găsit înaintașii în domeniul ăsta. Adică da, ok, copilesc via, dar până aici. Curăț pădurea, dar până în punctul respectiv, care este de fapt o formă de smerenie față de înaintașii tăi. Dacă tu distrugi pădurea, dacă tu distrugi via și așa mai departe, bineînțeles că ai alunecări de teren, nu o să mai ai struguri și toate celelalte.
Cristi Bumbenici: De la bun început natura ne-a fost oferită ca noi s-o administrăm ca bun și responsabili…
Părintele Teologos: Ca împărat, nu ca tiran.
Cristi Bumbenici: Nu să distrugem.
Părintele Teologos: Da.
Dumnezeu pedepsește?
Cristi Bumbenici: Bun, Dumnezeu este iubire, măcar atâta lucru putem accepta. Totuși au fost situații în care Dumnezeu a și pedepsit, situații extreme, situații prin care nimeni sănătos la cap cred că n-ar vrea să treacă. Readucem minte: în ce context poate fi atât de mult provocat Dumnezeu încât să-l pedepsească direct pe om? Nu să-l lase să greșească, să-l pedepsească El.
Părintele Teologos: În niciun caz. Dumnezeu nu pedepsește pe om. Omul… deci în clipa în care e iarnă și eu ies în pijamale afară, nu mă bate Dumnezeu.
Cristi Bumbenici: Mă bate prostia mea.
Părintele Teologos: Da, prostia mea. Înțelegi? Pentru că omul se vede pe sine central întotdeauna datorită egoismului său și nu-L vede pe Dumnezeu, în clipa în care intră cu mașina în șanț adică în clipa în care păcătuiește, în clipa care distorsionează, cum am spus la începutul cuvântului, zice că l-a bătut Dumnezeu. Nu! Nu Dumnezeu l-a bătut, ci omul ieșind în distorsiune adică ieșind în inexistentă, în modul greșit de a fi, în clipa respectivă acest mod greșit de a fi îl rănește pe el. Pentru o ființă rațională, pereții existențiali sunt elastici. Există drumul existenței, există Dumnezeu cel ce este și în clipa în care omul încearcă să iasă din existență prin alegerea sa, atunci simte că nu mai trăiește plenar, că e o problemă. Și atunci, inclusiv natura că tot discutăm despre ea, inclusiv toate acestea oarecum se răzbună pe om.
Cum spuneam, deci tai copacii, apar alunecări de teren. Și zici „da, m-a bătut Dumnezeu…”. Nu te-a bătut Dumnezeu. Este prostia ta, este păcatul tău. Înțelegi?
Pedagogia lui Dumnezeu. Inima lui faraon
Deci Dumnezeu niciodată nu pedepsește pe om, ci întotdeauna îngăduie sau părăsește – îl lasă pe om astfel încât omul să cadă. E folosit și termenul ăsta, cum spune în Cartea facerii despre faraon că Dumnezeu a împietrit inima lui faraon.
Dumnezeu n-a împietrit inima lui faraon, ci l-a lăsat pe faraon pradă tendinței sale, tendinței sale de a fi cu inima pietrificată față de Moise și poporul ales și din cauza asta faraon cu voia sa a făcut plăgile respective. Faraon nu era teleghidat de Dumnezeu. Înțelegi?
Deci nu pedepsește Dumnezeu niciodată, ci omul se pedepsește prin alegerile sale greșite. Dumnezeu îngăduie sau în ultima instanță părăsește atunci când omul se încrâncenează. Dumnezeu trimite în continuu mesaje, trimite în continuu sms-uri în inima omului, notificări și la un moment dat, când omul se încrâncenează – pentru că Dumnezeu tot din iubire știe că aceste mesaje îi fac mult mai rău adică îl deranjează în continuu, când omul îi dă block lui Dumnezeu – ca să folosesc niște termeni așa actuali – în clipa respectivă Dumnezeu se retrage. Atunci omul cade și pentru că omul este încrâncenat ce zice? Zice că tot Dumnezeu m-a pedepsit. Nu, nu te-a pedepsit Dumnezeu. Tu, tu ești. Dacă te pedepsește Dumnezeu, te face țăndări.
Sfântul Scriptură și pedeapsa de la Dumnezeu. Smochinul uscat
Și avem în Sfânta Scriptură, două demo-uri ale acestei pedepse ale lui Dumnezeu. Una este cu smochinul pe care l-a blestemat Domnul. Vedeți ce s-a întâmplat acolo? Foarte interesant pentru că notează Sfântul Luca care era un spirit foarte analitic și foarte cult, foarte cultivat și foarte duhovnicesc, e mare sfânt – era medic și pictor – spune Sfântul Luca că a căutat Domnul smochine în smochin și n-a găsit. A găsit doar frunzele. Și notează Sfântul Luca pentru că nu era vremea smochinelor. Din cauza asta a blestemat smochinul și a zis să nu fie rod în tine în veac. După asta pleacă mai departe și a doua zi văd smochinul uscat și apostolii zic „uau, cum de s-a întâmplat treaba asta?”.
Acest lucru l-a făcut Mântuitorul din două motive. Un motiv era faptul că smochinul nu dăduse rod dar nu din pricina faptului că Mântuitorul dorea să mănânce smochine adică în sens egoist. Chiar notează Sfântul Apostol Luca nu era vremea smochinelor. Hai, să zici că dacă Mântuitorul ar fi blestemat smochinul undeva prin august, să zici da, e vremea smochinelor și ar fi vrut omul să mănânce ceva. Nu. Mântuitorul era perfect.
Blestemul smochinului s-a întâmplat undeva în aprilie, la începutul lui aprilie. Se poate calcula exact și data când a fost. E clar că nu avea cum să aibă roade smochinul atunci. Mântuitorul a blestemat smochinul de ce?
Pentru că smochinul respectiv era legea veche, era chipul, era cu icoana, era reprezentarea legii vechi. Și a spus Mântuitorul „până aici, de acum încolo începe legea nouă – legea iubirii legea Duhului”, până acum a fost legea materiei, legea trupească și de acum încolo, este legea nouă a iubirii. Pentru că asta s-a întâmplat în clipa în care Mântuitorul a intrat în Ierusalim, adică în inima omului. Și de acum încolo nu mai este nevoie de legea veche, de legea trupului ca și pedagog către legea iubirii. Acum stop, te oprești, te usuci și nu o să mai dai rod în veac – din legea veche.
Cristi Bumbenici: S-a încheiat acel capitol.
Părintele Teologos: Exact. Acesta este primul motiv și al doilea motiv este faptul că de vreme ce Mântuitorul știa că o să fie răstignit, prins, judecat și toate celelalte, chinuit, tot din dragoste față de apostoli ca apostolii să nu se smintească, să nu se scandalizeze chiar dacă s-au scandalizat, Mântuitorul a făcut tot posibilul ca să le arate că El va fi prins și chinuit și răstignit nu pentru că este slab. Nu pentru că este slab, ci pentru că El vrea. El vrea și deci și-a arătat în fața lor puterea sa pedepsitoare.
Vezi că până atunci niciodată nu a apărut Mântuitorul ca și prezență pedepsitoare, ca și atotputernic, ci a apărut întotdeauna ca smerit, ca iubitor și așa mai departe. Din cauza asta apostolii au zis „uau, chiar Iisus poate să facă treaba asta”? Cu toate că sigur că logica le spunea că poate să facă treaba asta de vreme ce a înviat – tocmai îl înviase pe Lazăr din morți, adică l-a recompus. E clar că avea stăpânirea asupra materiei. Dar datorită faptului că până atunci, Mântuitorul nu și-a arătat puterea sa pedepsitoare care înseamnă că este atotputernic și că este Stăpân și Domn, atunci a arătat asta la apostoli pe un smochin, ca să arate că poate să facă orice. Inclusiv să-i termine pe cei care veniseră să-L prindă.
Grădina Ghetsimani
Pe cei care veniseră să-L prindă le-a arătat și lor un alt demo, când a fost El în grădina Ghetsimani. Mântuitorul se rugase acolo cu lacrimi de sânge, cum noteazî iarăși Sfântul Apostol și Evanghelist Luca și atunci intră comitetul de acțiune condus de Iuda, cu bâte și așa mai departe, ca să-L prindă pe Mântuitorul. Și în clipa respectivă, Mântuitorul, cum notează Sfântul Ioan Teologul, știind cele ce urmau să vină asupra Lui – adică nu s-au dus la întâmplare și l-au prins pe picior greșit, ci știa… le-a ieșit în întâmpinare și i-a întrebat „pe cine căutați?” Ei spun „pe Iisus”. Erau total depășiți de situație pentru că – mare atenție – Iisus era persoană publică, adică toată lumea știa cine este Iisus.
„Pe Iisus”. Nu știau ce să răspundă. Și atunci, iese lumină necreată din Mântuitorul și îi doboară la pământ. Face cu ei ca și cu popicele. Notează Sfântul Ioan Teologul că în clipa în care a spus Mântuitorul că „Eu sunt” – adică s-a revelat pe sine ca și pe Muntele Sinai – s-au dat înapoi și au căzut la pământ.
Deci imaginează-ți scena! Mântuitorului este în picioare, dă cu ăștia toți la pământ și ăștia sunt jos. Mântuitorul repetă întrebarea „pe cine căutați?” Ei erau la pământ. „Pe cine căutați?” Ei de jos „Pe Iisus”. Mântuitorul iarăși e total stăpân pe situație „v-am zis că Eu sunt deci lăsați-i pe aceștia să se ducă”, adică pe apostoli care și ei erau cu roatele în sus. Înțelegeți? Deci Mântuitorul arată și aici că poate efectiv să-i răstoarne în inexistență, să-i facă să dispară la propriu.
Ei, și atunci când ne arată Mântuitorul toate lucrurile astea – bineînțeles că era ceasul întunericului, nimeni nu a priceput – vedeți că și Sfântul Petru spune „Doamne, dar dacă vom lovi cu sabia?” Adică n-a priceput nimic din tot ce se întâmplase. „Dacă vom lovi cu sabia?”… și vezi că Mântuitorul îi spune lui Petru, încearcă să-l domolească. Zice „Petre nu carele cumva nu crezi tu că poți să cer de la Tatăl meu cel ceresc să trimită șapte legiuni de îngeri” și nu știu ce… Adică îi dă un număr mare lui Petru – stai liniștit, că n-are rost să dai cu sabia. Petru orbit fiind de mândria și de ceasul întunericului, nu mai ia în seamă ce spune Mântuitorul, nu mai ia binecuvântarea de la El și dă cu sabia. Înțelegi?
Și de acolo încolo se întâmplă multe lucruri foarte importante, dar deja ne îndepărtăm…
Ce să facă românii în contextul social actual
Cristi Bumbenici: Esența ați subliniat-o suficient de clar. Într-o discuție purtată chiar ieri cu unul dintre pelerini, dânsul a ridicat o întrebare care se regăsește pe buzele cam tuturor românilor și anume: cum să ne dispunem noi într-un context extrem de sensibil? Pe de o parte, avem un război la ușă. Există o formă de presiune chiar agresiune asupra noastră mai ales din zona minorităților culturale, istorice, sexuale și așa mai departe. Politicile europene, unele dintre, ele par a fi defavoarea națiunilor inclusiv a noastră. Și acest domn, repet, lansează această întrebare care eu cred că cel puțin 90% dintre români o gândesc acum. Unde să ne așezăm noi și ce să facem? Și cum să gestionăm nebunia?
Părintele Teologos: Ce să facem? Da… I-am promis lui Alin că o să spun pe post „întrebați-l pe Alin, Alin din Zalău, căutați-l”
Bineînțeles că nu pot să, da…
Ce se întâmplă? Răspunsul e foarte clar pentru că la ora asta, din păcate, nu mai există după cum ai amintit și tu foarte bine, nu mai există punct de sprijin în afară de Biserică și neam. Trebuie să ne unim cu Biserica și să ne unim între noi, să ne unim cu neamul pentru că altfel nu vom rezista acestor presiuni care sunt presiuni întâi de toate psihologice. Este vorba despre un război de gând, un război mental. Războiul din Ucraina care bineînțeles că este o mare dramă, să fim serioși, clar că Rusia nu dorește să se angajeze într-un conflict armat cu NATO, evident treaba asta. Dar ideea că avem un război oarecum la marginea granițelor noastre și mai ales oamenii, Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i ajute – oamenii din județul Tulcea au experiența războiului. Dacă am înțeles că acolo la porturile ucrainene sunt niște atacuri, nu știu, și am înțeles că o dronă a căzut și România. Nu mai țin minte…
Cristi Bumbenici: Mai multe, dar ei văd aproape în fiecare seară tiruri de artilerie, aud alarme.
Părintele Teologos: Deci văd războiul.
Cristi Bumbenici: Îl văd.
Părintele Teologos: Ceea ce este foarte foarte important este faptul că trebuie să ne reparăm mentalul și asta nu se poate decât prin agățare de Dumnezeu, prin unirea cu Dumnezeu care este singurul punct de sprijin atotputernic și mai ales, singurul punct de sprijin nu numai atotputernic, ci și iubitor. Diavolul doar mimează atotputernicia, dar nici măcar nu știe ce e aia iubire.
Deci clar, omul trebuie să aibă o relație foarte bună cu Dumnezeu, să nu caute tot felul de strategii și să se ascundă prin Sfântul Munte și mai știu pe oriunde altundeva că asta nu o să-i aducă pacea. Bineînțeles dacă vine în Sfântul Munte, să vină să își crească nivelul duhovnicesc, să învețe, evident. Dar nu să facă strategii de unul singur… „dacă plec eu în altă parte”. Dacă pleci în altă parte, pleci în altă parte cu păcatele din tine.
Cristi Bumbenici: Și problemele te urmăresc. Nu dispar.
Părintele Teologos: Da, evident. Nu dispar. Deci clar, trebuie ca omul să fie unit cu Dumnezeu și clar, omul trebuie să fie unit cu neamul său. De ce? Pentru că numai împreună omul poate să reziste. Odată și datorită presiunilor, pentru că în clipa în care omul este singur, trebuie să aibă legătură cu Dumnezeu foarte tare, foarte clară astfel încât să nu se înconvoaie sub presiunea grupurilor, mai ales că astăzi grupurile sunt foarte agresive.
Și dincolo de asta, omul are nevoie și de o mângâiere pe orizontală, pentru că relația asta cu Dumnezeu este adumbrită de păcat. Și din cauza asta, omul are nevoie și de sfatul unui om de lângă el. Dumnezeu a făcut asta de ce? Ca să potențăm iubirea dintre noi. Că dacă am avea doar relație cu Dumnezeu, în starea în care suntem, asta de multe ori poate să apară și ca formă de mândrie și ca formă de însingurare și așa mai departe. Deci Dumnezeu dorește să avem relație cu El și cu sfinții, dar pe de altă parte, dorește să avem și relații pe orizontală între noi astfel încât să creăm această coeziune și să reconstruim pe Adam cel global de care vorbesc de foarte mult ori în clipurile noastre.
Să iertăm și să avem gând bun despre ceilalți. Importanța unității dintre noi
Asta trebuie făcut și asta trebuie în timp. E nevoie de răbdare aici. Și îi rog foarte mult pe români: fraților, nu contorizați păcatele celorlalți! Nu aveți ținerea de minte a răului! Că ce mi-a făcut ăla în urmă cu 5 miliarde de ani și așa mai departe, că nu pot să-l iert și așa mai departe. Las-o, frate, să treacă! Apă sub pod este. Nu ține seama pentru că dacă tu nu îl iubești pe fratele tău și fratele tău nu te iubește pe tine, credeți-mă – că am contacte cu foarte multe țări și așa mai departe, poate mai chiar mai multe decât trebuie – altcineva nu vă iubește. Credeți-mă! Fiecare își caută interesul mai ales astăzi.
Ok, o să vedeți câte un ortodox care iubește neamul românesc și așa mai departe, câte o persoană duhovnicească, dar astea sunt excepții, fraților. Cu o floare nu se face primăvară. Și spun asta ca să știți să nu-i judecați pe oameni că niciodată nu știți peste cine dați, pentru că străinii pot să fie chiar mai buni decât noi, dar ei nu ne iubesc, fraților. Înțelegeți? Adică întâi de toate, ei își iubesc neamul lor. Și nu știu dacă vedeți, societățile care ne agresează, ei se iubesc foarte mult între ei, dar pe noi nu ne iubesc și încearcă să ne dezbine. Și asta este total diabolic. Diavolul întotdeauna dezbină.
Și dacă aveți că aveți gânduri împotriva fratelui sau împotriva celui de lângă voi, împotriva aproapelui cum spune Scriptura, nu primiți gândul respectiv, alungați-l! Chiar dacă desigur că de multe ori există și motive, să zic așa, din punct de vedere logic. Spuneți totdeauna fraților că da, fratele meu n-a știut, n-a putut, a greșit, i s-a părut! Încercați întotdeauna să-l validați pe fratele, să puneți gândul bun, să-l justificați pe fratele vostru. Bineînțeles că dacă el în continuu face greșeli și așa mai departe, vă depărtați, dar totdeauna cu conștiința smereniei că eu nu sunt în stare să relaționez cu fratele și eu nu sunt în stare să mă folosesc de fratele. Înțelegeți?
Dacă însă voi aveți gânduri de judecată, asta o să vă facă vouă rău indiferent de faptul că fratele într-adevăr putea să fie mai bun sau e agresiv sau așa mai departe. Înțelegeți? Totdeauna să aveți gândul bun și totdeauna să căutați unitatea. Dacă nu se poate, nu se poate, dar încercați să vă uniți cu cine puteți pentru că numai așa o să avansați și ca persoane și ca neam.
Știința și Dumnezeu
Cristi Bumbenici: Închei dialogul nostru de astăzi tot cum breaking-news: și oamenii de știință serioși evident au stabilit cu certitudine că Dumnezeu există. Ce ne facem?
Părintele Teologos: Trebuie să știi că… așa este mai ales în domeniul microbiologiei și orice om cu mintea întreagă își dă seama că există Dumnezeu și de obicei pe bază de statistică, pe bază de complexitate a creației să dovedește treaba asta – clar că nu poate să fie rezultatul întâmplării, nu se poate treaba asta.
Cristi Bumbenici: Fericitei întâmplări.
Părintele Teologos: Da, da, happy-ending. Da, problema cea mare este că totuși, cu toate astea Dumnezeu nu presează, nu presează și oamenii de știință neserioși sau oamenii care sunt încrâncenați sau sunt scandalizați, ei rejectează aceste dovezi. Deci ce trebuie să facem?
O dată, să-L slăvim pe Dumnezeu și să acționăm cu curaj, să înaintăm cu curaj pe drumul acesta și mai ales nu cumva să credem că ortodoxia sau în general oamenii de știință care cred în Dumnezeu sunt retrograzi. Din contră, fraților! Deci eu cunosc niște oameni foarte credincioși, foarte foarte credincioși în Iisus Hristos, care L-au văzut pe Iisus Hristos.
Chiar țin minte cazul unuia. E vorba de un evreu care unul dintre primele 100 de minți ale planetei ăsteia. Omul e foarte foarte credincios că L-a văzut chiar pe Mesia în apartamentul său din New York. Vorbesc foarte serios! E specialistul numărul 1 nano-roboți, ca să vă dați seama despre ce vorbim.
Revenind, deci asta e pe de o parte: să avem conștiința, să n-avem complex de inferioritate față de atei, față de nimeni și să fim tari în credință și să nu ne fie rușine să mărturisim credința. Dar dacă vedem că celălalt este încrâncenat, că nu ascultă și așa mai departe, spune Sfântul Apostol Pavel: după prima și a doua sfătuire lasă-l. Adică n-are rost că numai ies tensiuni, că doar îți pierzi vremea. Deci asta spunem doar în clipa în care ni se deschide ușa și în clipa în care putem să ajutăm pe cineva. Altfel… aș putea să povestesc niște întâmplări, dar nu știu dacă ne mai ține timpul.
Încheiere
Cristi Bumbenici: Nu. Pentru astăzi este suficient. Prietenii noștri au suficiente informație ca s-o analizez. Vă mulțumesc frumos pentru aceste…
Părintele Teologos: La Maica Domnului mulțumim!
Cristi Bumbenici: Aceste foarte utile convorbiri. Dragi prieteni, Dumnezeu nu și-a luat niciodată vacanță. Este permanent cu ochii pe noi, o face părintește…
Părintele Teologos: Este în noi.
Cristi Bumbenici: Este cu noi…
Părintele Teologos: În noi, în noi!
Cristi Bumbenici: În noi! îȘi o face și de pe poziția unei seriozități, unei responsabilități…
Părintele Teologos: Foarte iubitoare….
Cristi Bumbenici: Spre care ar trebui să tindem și noi.
Părintele Teologos: Așa este.
Cristi Bumbenici: Avem exemple. Mulțumesc încă o dată!
Părintele Teologos: Dumnezeu să te binecuvânteze! Mulțumim și noi la Maica Domnului!
Cristi Bumbenici: Doamne ajută!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Multumim frumos pentru cuvintele ziditoare !
Ne-ar plăcea să ne mai povestiți uneori întâmplări și minuni cu pustnicii din Sf.Munte.
Doamne ajută !