Întrebări și răspunsuri despre: iubire, credință, voia Domnului, discernământ…
15 octombrie 2023
Succesul: curajul, flexibilitatea smereniei – Jensen Huang (NVIDIA)
16 octombrie 2023
Există o specificitate a bolilor de nervi în diaspora? Există posibilitatea ca aceste probleme să apară și în România? Ce putem face pentru a gestiona această situație?
Vom încerca să răspundem la aceste întrebări precum și la altele într-un dialog cu Radu Dobriceanu care, fiind specialist în domeniu și locuind de mai mulți ani în Elveția, ne poate da un răspuns.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu Radu, cu Radu Dobriceanu, psihiatru în Zürich. El a venit de mai multe ori aici, eu îl iubesc foarte mult și pe el și pe… nu-i vedeți, sunt aici – e grupul, echipa lui. Un băiat extraordinar și am vrut neapărat să fac un podcast cu el, de ce? Pentru că este și ortodox, este și psihiatru și deci poate să îmbine cele două laturi și cred că poate să ajute mai ales, pentru tineri, să vorbim într un limbaj mai accesibil lor. Pentru că la ora asta limbajul bisericesc, este un limbaj hai să-i spun așa perfect, dar tinerii au nevoie de o actualizare nu a fondului ortodoxiei care este singura actuală de la început până la Adam până la sfârșit, după cum spune Hristos că Eu sunt același în veci pururi, ci a formei.
Deci o să ne explice niște lucruri și o să ne vorbească despre niște realități care din păcate astăzi sunt niște realități foarte triste, după părerea mea și o să ne prezinte pe scurt care este starea bolilor de nervi, care astăzi este o mare mare problemă în vest, în Elveția, unde se află el, dar din păcate și în România. Bineînțeles, în principal datorită influențelor unei lumi departe de Dumnezeu.
Deci Radu foarte pe scurt care sunt principalele boli de nervi astăzi de care suferă tinerii? Care sunt cauzele lor?
Despre depresie
Radu Dobriceanu: Părinte, cred că cea mai comercială și cea mai cunoscută este depresia care deja a ajuns să fie de la boală chiar un trend…
Părintele Teologos: Doamne ferește!
Radu Dobriceanu: Dar mai sunt și altele pe lângă depresie – asta ar fi cam cea mai cunoscută. Mai sunt tulburările de personalitate. Aici intrăm deja într-un intrăm mai adânc care ține de caracterul omului din copilărie. Vorbim despre traume, despre insucces, despre anumite evenimente care îl marchează pe om în adânc, în străfundul lui, în adâncul lui în copilărie. Aici nu vorbim despre adult, vorbim despre copil și ca și copil ești expus la anumite lucruri mai feroce decât un adult. Iar bineînțeles, vorbim tot aici despre bolile care sunt în legătură cu dependențele de droguri, dependențele de alcool, dependențele de diverse substanțe care sunt la ordinea zilei.
Și aici nu vorbim neapărat de oameni care le recurg la asemenea substanțe, care sunt ei degradați, adică s-au născut în niște familii în care n-au avut șanse să cunoască mai bine și așa mai departe. Nu. Vorbim și despre high-class, despre oameni care sunt poziționați sus, au joburi foarte bune…
Părintele Teologos: O stare socială bună.
Cauzele ale depresiei
Radu Dobriceanu: Da, au joburi foarte bune, dar fiind cerința foarte mare să aduci la locul de muncă un aport foarte ridicat al calității. Se pune tot timpul problema calității, trebuie de la an la an să fii mai bun, tot timpul să aduci cifra verde…
Părintele Teologos: Și o presiune constantă…
Radu Dobriceanu: Deci nu cifra roșie, cifra verde și omul nu poate să… și atunci, omul recurge la diverse mecanisme, substanțe ca să își îmbunătățească potențialul și aceste substanțe te ajută pe moment, te îmbată, se vede că se poate, dar recurgi… Asta-i calea ușoară și de aici devii dependent. Dacă tot iei, tot iei până când tot luând ele nu-și mai fac efectul. Iei mai mult ca să prinzi efectul. După aceea, tot așa, cu cât iei pe perioadă mai îndelungată, trebuie să mărești doza ca să simți efect și la un moment dat, mărești doza așa de mult încât nu mai simți niciun efect, dar nici nu mai poți să cobori pentru că corpul o cere.
Cred că astea ar cam fi principalele: tulburări de personalitate, depresia, dependențele…
Depresia… la modă
Părintele Teologos: De ce depresia este un trend? Că într-adevăr apare ca și cool, ca și cum să zic?
Radu Dobriceanu: Da, este și foarte popularizată, să vorbește foarte mult despre ea. Mulți nici nu știu care sunt criteriile unei depresii. Asta ține oarecum de omul de specialitate, în speță, psihiatrul sau psihologul care poate să pună diagnosticul de depresie. Omul se poate simți depresiv și poate să zică „ceva nu e în regulă cu mine”. Dar totuși, să arunci cu terminologia de depresie în stânga și în dreapta… Prin asta mă refer că se poate naște un trend care poate să fie periculos.
Părintele Teologos: Evident…Nu crezi că sunt oameni care se complac în starea asta de depresie?
Radu Dobriceanu: Sunt. Sunt, părinte, sunt oameni care se complac, sunt oameni care poate că le și face un bine starea asta, pentru că ei sunt oameni care poate nu au capacitatea de a se integra, de a găsi un loc de muncă… și preferă mai degrabă să aibă o scuză, cum s-ar spune, „am depresie…”.
Părintele Teologos: Am înțeles. O scuză și nu numai o scuză, ci și o acceptare în societate pe tema asta.
Radu Dobriceanu: Dar asta ar fi, să zicem așa, un caz fericit, dacă ar fi vorba despre asta. Cei care într-adevăr suferă depresie sunt cazuri triste dărâmătoare, care și pe tine te ca terapeut sau ca membru al familiei să vezi un om care efectiv nu se poate scula din pat sau așa nu-ți face bine.
Părintele Teologos: Da, e o mare problemă. Akedia, partea din punct de vedere duhovnicesc, abordarea duhovnicească, e o patimă foarte mare.
Radu Dobriceanu: Da, este o problemă foarte mare și, de asta, în vestul Europei lipsa credinței sau înlăturarea importanței, a recunoașterii Creatorului și a Mântuitorului și a tot ce reprezintă Sfânta Treime și așa mai departe, lăsându-te numai pe puterile tale, e și normal că ai parte de un eveniment neplăcut, că toți avem parte.
Părintele Teologos: Evident.
Radu Dobriceanu: Atunci e momentul când pici și nu te mai ridici. Și atunci dacă mai combini și cu o oarecare tulburare de personalitate și să zicem că ai avut niște traume în trecut…
Tulburarea de personalitate
Părintele Teologos: Ce înseamnă tulburarea de personalitate?
Radu Dobriceanu: Tulburarea de personalitate este… Încerc să dau o definiție pentru că, îmi cer scuze, eu am studiat cu terminologia nemțească și o să încerc o să dau o definiție așa puțin adaptată. Este o stare în care omului îi lipsește flexibilitatea de a se adapta la o schimbare. Și lipsa asta de flexibilitate nu-ți permite să mergi mai departe pentru că te blochezi, devii foarte rigid, devii foarte neplăcut. Sunt mai multe feluri de tulburări de personalitate – sunt cei care sunt narcisiști care probabil sunt cei mai populari…
E o terminologie foarte cunoscută, foarte mainstream așa, mai sunt cei care au sunt obsesivii, sunt dependenții de alte persoane, sunt fricoșii. Iarăși o terminologie internațională – sunt și cei care sunt impulsivi, cei care au personalitate de tip borderline care de obicei apare la cei care au avut parte de violuri în copilărie și au afluxuri de emoții, în speță negative…
Părintele Teologos: Se duc la extreme, de fapt…
Radu Dobriceanu: Se duc la extreme și intră în niște găuri de-astea negre și singurul mod încă prin care ei pot să vină iarăși în contact cu ei înșiși, să se scoată de acolo, este prin a-și aduce lor durere fizică. De aceea, ei se taie, mulți chiar se sinucid…în ultima instanță când văd că nici tăierea nu-i mai aduce înapoi din șocul, din gaura…
Părintele Teologos: Doamne ferește!… Din gaura plăcerii respective, da…
Radu Dobriceanu: Exact și cam asta ar fi… Ele sunt vreo zece specifice, nu-mi vin acum toate în cap, dar e dovedit: caracterul se dezvoltă în copilărie, de-asta este foarte important aportul părinților și de-asta este o altă speță – de ce e importantă familia și structura familiei și ăștia vor să o distrugă ca să-i facă cât mai slabi pe oameni.
Sfinții Părinți despre bolile psihice
Părintele Teologos: Am înțeles. În timp ce vorbeai, eram foarte impresionat pentru că toate astea se mulează pe terapeutica Sfinților Părinți. Exact aceleași fenomene. Adică lipsa flexibilității, lipsa flexibilității smereniei de care vorbesc de foarte multe ori…
Radu Dobriceanu: Exact.
Părintele Teologos: Narcisistul este de fapt omul mândru, omul egoist?
Radu Dobriceanu: Da, da…
Părintele Teologos: Dar văd că în psihologie nu există soluția pentru așa ceva!
Radu Dobriceanu: Părinte, soluția este terapia. Este terapia comportamentală, este psihanaliza, este terapia sistematică și în funcție de care este împrejurarea respectivului sau care este simptomatologia, se aplică un anumit tip de terapie. Cam asta ar trebui să fie soluția, dar de multe ori nu ajută…
Părintele Teologos: Nu ajută…
Radu Dobriceanu: Se ajunge foarte repede la cronicizare.
Părintele Teologos: Pentru că e nevoie de harul Duhului Sfânt.
Radu Dobriceanu: Este nevoie! Eu la rândul meu sunt de multe ori – acum să nu se înțeleagă că sunt vreun elevat în ceea ce privește psihiatria sau psihoterapia – dar din experiența mea până acum, mă uit așa la oameni și le zic „băi, ce i-ar trebui ăstuia puțină iubire din partea lui Dumnezeu”.
Părintele Teologos: Da.
Radu Dobriceanu: Bine, Dumnezeu îl iubește dar nu Îl iubește el.
Părintele Teologos: El se închide, da.
Radu Dobriceanu: Nu-L iubește el pe Dumnezeu.
Părintele Teologos: E o mare dramă pentru că oamenii sunt singuri și sunt nemângâiați. Ceea ce pe mine mă impresionează în toată treaba asta este faptul că văd că cele mai mari sau destule din marile exemple din artiști, din influenceri și așa mai departe, toți oamenii ăștia au probleme cu nervii, de fapt. Adică se ascund în spatele lor mari drame. De ce crezi că lumea e…?
Durerea din spatele fațadei. Influencerii
Radu Dobriceanu: Am să încerc să dau un răspuns aici. Ei practic joacă un rol. Din experiența mea, am observat un lucru care ajută tot timpul la oamenii care au depresie și au o depresie în care nu ajută nici terapia, nici medicația și omul rămâne într-o stare de-asta perpetuă de depresie, tot timpul ajută să îți găsești rolul. Acum nu mai contează și ce rol îți găsești.
Părintele Teologos: Da, da, evident, da…
Radu Dobriceanu: Poate să fie și tiktokul un rol în identificarea ta.
Părintele Teologos: Da, din păcate…
Radu Dobriceanu: Chiar pentru acele câteva secunde de streaming sau pe YouTube sau cât durează un filmuleț, ăla e rolul tău, cu asta te identifici…
Părintele Teologos: Ești util…
Radu Dobriceanu: Ești util, dar ăla e limitat, se termină trebuie să revii iar la tine. Și aici voiam să ajung că am observat la pacienți că dacă încearcă să-și găsească o identitate, un rol, un target, ca să zic așa, în speță ajută foarte mult dacă ai o persoană dragă și vezi din diverse motive că acela suferă. Suferința celui drag poate să îl ajute pe cel depresiv să iasă din depresie.
Părintele Teologos: Da…
Radu Dobriceanu: Pentru că îi dă motivație, îi dă un push să intervină pentru el, să-l ajute…
Părintele Teologos: Să simtă util, am înțeles.
Radu Dobriceanu: Să se simtă util -„deci nu te las, sunt cu tine aici”. Am întâlnit de multe ori cazuri de genul acesta și am rămas impresionat de ce efect are, adică efect mai bun decât medicația sau terapia.
Părintele Teologos: Da, că îi dai ceva de lucru.
Radu Dobriceanu: Exact.
Artiștii
Părintele Teologos: Și ăsta cred că se întâmplă și în cazul artiștilor, în cazul tuturor, adică să facă ceva…
Radu Dobriceanu: Da, artiștii… Bine, la artiști cred că este și o diferență la modul că ei trăiesc oarecum într-un glob – ei trăiesc încă-un glob de laudă – „ești cel mai bun, you’re the best” și asta poate să fie deconstructiv, poate să te tragă iarăși în jos pentru că de atâta laudă că ești cel mai bun, normal că feedback-ul pozitiv e bun. Nu trebuie să fie numai negativ, trebuie să fie și feedback pozitiv ca să te motiveze să te duci mai departe, să-ți dea mai mult curaj.
Dar când ție îți este susținută fiecare idee… Dacă e bună ar fi cazul să fie susținută, dar dacă e proastă nu e cazul să fie susținută, ar trebui să fie spusă. De multe ori nu ți se spune că ideea e proastă. Asta este problema cu artiștii, după părerea mea cu artiștii, pentru că lor nu li se spune și de-asta ei trăiesc cu ideea că tot ceea ce fac este bine și merg în continuare. Asta este o părere personală.
Părintele Teologos: Dar cine ar trebui să le spună, de vreme ce publicul îi idolatrizează, de fapt?
Radu Dobriceanu: Da, asta e o problemă pentru că riști să pierzi publicul și dacă pierzi publicul, tu cine ești după-aia?
Obișnuința cu tristețea
Părintele Teologos: Da, exact, nu ești nimeni. Apropos de feedback bun și feedback mai puțin bun, sunt impresionat de o relatare pe care o persoană mi-a spus-o. Persoana respectivă are o colegă și colega respectivă încontinuu la serviciu vorbea. La lucru vorbeau și colega respectivă îi spune încontinuu lucruri rele – cleveteli, bârfe toate astea. Și la un moment dat, persoana asta care mi-a spus mie întâmplarea zice că a fost agasată și i-a spus colegei sale „dar spune și ceva bun”. Și aceea zice „n-am nimic bun să spun”. Cum se ajunge la astfel de toxicitate? Sau ce se poate face în cazul ăsta?
Radu Dobriceanu: Cred că este vorba și de un skill pe care trebuie să-l dobândești, trebuie să ți-l arate cineva, trebuie să-l înveți în familie. Dacă crești numai cu critică, clar asta dai mai departe. Nu știi să dai ceva mai bun. Nu că nu vrei, dar nu știi, nu ai capacitatea asta…
Părintele Teologos: Nu știi cum se face…
Radu Dobriceanu: Îți vine gândul să îți zici ceva bun, dar ți-l reprimi pentru că ți se pare nenatural. Tu faci ceea ce îți este automatizat. Tu trebuie să te reprogramezi. Aici în interveni terapia de comportament – este este ceva mai amplă, mai de durată pentru că e greu de lucrat cu omul. Omul trebuie să se lase…
Părintele Teologos: Să facă ascultare…
Radu Dobriceanu: Exact! Conceptul ăsta mai ales în Europa de Vest este o luptă foarte grea… pentru că faci o oră terapie cu pacientul, face un plan de bătaie, cum s-ar zice și te aștepți ca el să-l aplice. Uite, data viitoare când intervine o situație unde ai fi reacționat cum știi tu să reacționezi de obicei, fă altfel, fă cum vorbim noi acum. Nu se întâmplă așa. Face tot cum știe.
Cauze ale bolilor de nervi astăzi
Părintele Teologos: Da, da, o mare, o mare dramă. Care sunt factorii de risc? Crezi că tehnologia, mediul virtual sau educația din familie sunt factori de risc? Sau care sunt factorii de risc care au dus la explozia asta fenomenală a bolilor de nervi astăzi?
Radu Dobriceanu: Da, este o discuție mai amplă. Cred că factorii de risc clar… deci tot ce nu e în regulă în familie, în creștere poate să fie un factor de risc nu numai pentru depresie, ci pentru orice, toate paleta de boli psihiatrice, dacă e ceva neregulă în familie mai devreme sau mai târziu se arată.
Dar și tehnologia și toată rapiditatea tehnologiei și faptul că pe noi ne antrenează această rapiditate să ținem pasul cu ea și noi ținem pasul că ne adaptăm, totul e o evoluție până la urmă, până când probabil că o să dăm un shut down și nu mai putem.
Părintele Teologos: Da, o să explodăm…
Radu Dobriceanu: Dar chiar vorbeam zilele astea cu prietenii mei, cu crew-ul meu (echipa mea) ca să zic așa despre toată social media și așa mai departe, indiferent care este numele lor. Oamenii sunt așa de antrenați în rețelele astea de socializare încât ei se schimbă, nu mai au capacitatea de a fi… deși erau emoționali înainte, puteau să arate emoție și puteau să arate oarecare apropiere de societate și de semeni, prin aceste rețele de socializare au pierdut această capacitate. Aici aș putea să zic eu o observație proprie: că încet-încet cred că o să trăim era în care nu vom vorbi numai de autism din naștere, ci vom vorbi de autism dobândit care până acum nu exista.
Părintele Teologos: Nu exista?
Radu Dobriceanu: Autismul e din naștere.
Zgomot. Presiune. Ritm de lucru rapid
Părintele Teologos: Dar acum într-adevăr se vede o micșorare foarte mare a intervalului de atenție și a capacității de concentrare. Îi văd pe oameni că… și asta cred că zgomotul permanent în care se află oamenii la ora asta – și zgomot ca și sunet, dar și zgomot ca și informații – le distruge capacitatea…
Radu Dobriceanu: Este într-adevăr. Eu vin din Craiova, dar lucrez în Zürich și este un oraș destul de pe repede înainte. Nu-l comparăm cu New York-ul exemplu unde acolo… eu am avut pacienți bancheri care mi-au spus „am fost la New York și n-am făcut față”.
Părintele Teologos: Doamne ferește!
Radu Dobriceanu: Deci așa de intens este ritmul. Deci nu e vorba numai despre rețelele socializare, e vorba și de societatea în sine, de ritmul de pe stradă, de ritmul de la muncă care este foarte alert. De-asta, cum ziceam și înainte, când lucrezi mai ales în corporate și așa mai departe, de la an la an trebuie să fii mai bun. Deci nu există că trebuie să ajungi la un platou și atunci gata, nu mai cerem nimic la tine, te lăsăm așa. Nu. Tu la anul ești mai bun decât anul ăsta, că dacă nu găsim noi pe altul, vedem noi cum facem, te aruncăm la fier vechi și găsim noi. Și am folosit extra expresia „fier-vechi” pentru că chiar așa se întâmplă. Există cazuri cu oameni care muncesc atât de intensiv încât efectiv clachează și nu mai pot.
Părintele Teologos: Fac cu nervii. Nu mai pot. Ferească Dumnezeu!
Radu Dobriceanu: Și e ireversibil…
Părintele Teologos: Da?
Radu Dobriceanu: Există cazuri ireversibile în care oameni bine școliți, foarte capacitați, cu foarte multe calități profesionale – eu am avut cazuri – nu mai sunt…
Părintele Teologos: Nu mai sunt buni de nimic.
Radu Dobriceanu: Da.
Părintele Teologos: Săracii! Ferească bunul și Sfântul Dumnezeu! Eu cred că nu mai există natural la ora asta, adică ce e naturalul sau înțelegi ce vreau să spun!
Radu Dobriceanu: Da, înțeleg.
Părintele Teologos: Firescul.
Radu Dobriceanu: Nu cred că mai există naturalul. Cred că dacă ar fi acum să dăm o definiție mai așa din topor la natural, ce ar fi în ziua de astăzi, cel puțin în viața de la oraș în vestul Europei, care trendul se duce și acum înspre est, încet-încet este rapiditatea. Ăsta-i naturalul. Și trebuie să faci față la rapiditate.
Părintele Teologos: Doamne ferește! Și atunci oamenii mai au timp de ceilalți, mai au timp să iubească, mai au timp să stea puțin la masă…?
Radu Dobriceanu: Ei au timp să stea la masă că ei se întâlnesc, îi vezi se duc la cafetării, la baruri, vorbesc, dar…
Părintele Teologos: Sunt tot presați…
Fățărnicia
Radu Dobriceanu: Da. Nu ai de unde să știi ce se vorbește, doar pot să spun că oamenii – din ceea ce văd eu la mine în terapie și lupta mea pe care o am eu cu ei și aici când spun asta mă bag și pe mine în oala asta oarecum – noi suntem suntem fățarnici, nu ne place să spunem adevărul cum e și ne place să disociem puțin, să spunem lucruri care nu ne identifică neapărat doar să scăpăm de o întrebare. De-aia e bună spovedania.
Părintele Teologos: Da, spovedania e esențială. E sinceră.
Radu Dobriceanu: Acolo nu prea îți permiți să nu spui un adevăr în fața lui Iisus, nu? Dar uite că acolo la ei nu există conceptul de spovedanie.
Părintele Teologos: Da, o mare dramă, o mare problemă.
Radu Dobriceanu: Acum nu vreau să generalizez. Sunt și oameni care fac lucrul acesta, dar marea majoritate din păcate… și se vede în masele de oameni că lipsește acest element.
Vestul – raiul pe pământ?
Părintele Teologos: Poți să-mi dai un caz impresionant, pentru cineva care vede societatea vestică ca și așa ceva… raiul pe pământ?
Radu Dobriceanu: Care vede ca raiul pe pământ societatea vestică?
Părintele Teologos: Nu. Tinerii care ne văd, văd societatea vestică ca și raiul pe pământ. Dă-ne un caz să le arătăm că nu e așa sau că e așa!
Radu Dobriceanu: O să vă răspund imediat, părinte, dar vreau să fac aici o paranteză. Cred că pentru tinerii care vor să meargă în vestul Europei, contează și ceea ce vor ei să facă. Adică sunt diverse ramuri, poți să lucrezi în IT, în banking, ca medic, poți să fii măturător de stradă, nu contează. Ideea e că tu trebuie să ai un balans în tot ceea ce faci. Și aici e valabil și pentru noi pentru că și pe mine mă ia valul, dar pe mine mă ia valul cam indirect pentru că la mine când vine lumea și îmi spune „am nevoie de ceva”, eu nu pot să-l las.
Un caz… ele ar fi multe. Doar pot să vă spun așa că am avut multe cazuri și cred că o să mai am în continuare, exact cum spuneam, de oameni foarte bine calificați, care probabil când au început ei în tinerețile lor – să zicem când ești mai tânăr ești mai Tarzan așa, te duci cu pieptul dezvelit – nu cred că și-au luat vreodată în calcul că o să ajungă într-o stare în care nu vor să mai audă de muncă. Adică să fie pensionați pe boală pentru că efectiv, creierul lor nu mai poate face față cognitiv la cerințele unui loc de muncă, gen banking sau arhitectură și așa mai departe, unde sunt anumite cerințe. Este și o responsabilitate foarte mare, dar în același timp, trebuie și pauză.
Părintele Teologos: Sunt surmenați total, adică sunt…
Radu Dobriceanu: Da, da, numai cerințe, deci nu există…
Perspectivă asupra ritmului de viață
Părintele Teologos: Doamne ferește! Și cum vezi viitorul? Cum vezi generația următoare? Dacă ăștia sunt așa și vezi viitorul ca și creșterea la nesfârșit a vitezei, mă rog…
Radu Dobriceanu: Pot să răspund la întrebarea aceasta prin faptul că deși în Elveția, în Zürich, se cunoaște oarecum problematica aceasta, nu se ia nicio măsură.
Părintele Teologos: Serios?
Radu Dobriceanu: Da. Bine ei au, să mă ierte Dumnezeu, ei au organizații care militează pentru acest balans la locul de muncă sau pentru reintegrarea unui angajat care să zicem că a lipsit pe motiv de boală din cauza locului de muncă și să îl reintegreze. Există. Dar când firma ta este un corporate din ăsta foarte mare care nu dă doi bani, scuzați-mi expresia, pe om, nu ai cum să… Ei fac oricum ce vor.
Părintele Teologos: E foarte trist!
Radu Dobriceanu: Este, dar asta este realitatea. Depinde de noi să ne limităm și depinde de noi când vedem – pentru că sănătatea e cea mai importantă, eu asta le spun la toți, mai ales la cei care sunt oarecum cazuri fericite în care s-au ars și s-au putut refacere, redresa și astea sunt cazuri fericite. Și eu le spun la toți când locul de muncă e prea mult, nu te aștepta să vină șeful să zică „dar mai du-te și pe acasă”.
Părintele Teologos: Da. „mai du-te și la biserică”…
Radu Dobriceanu: Da, „mai du-te și la biserică”. E datoria noastră.
Biserica
Părintele Teologos: E o mare dramă. În acest nor cenușiu pe care îl descrii, în această furtună amenințătoare care ne așteaptă în viitor, eu văd că Biserica nu este numai drumul către sfințenie. Da, este drumul către sfințenie, dar văd că este singura modalitate să rămână omul cu mintea întreagă, adică singura modalitate să își păstreze echilibrul, să rămână om.
Radu Dobriceanu: Într-adevăr, lumea dacă ar îmbrățișa mai mult potențialul pe care îl are Biserica și implicit credința ar ajuta. Stai puțin că nu e totul, eu nu împărățesc pământul. Eu pot să pierd locul ăsta de muncă, dă-l încolo îl pierd. Îmi zice șeful că am deadline-ul ăsta și dacă nu reușesc să-l fac, mă dă afară, păi, ce prefer să-l plătesc cu sănătatea, să mă îmbolnăvesc și după aceea să nu mai…? Am familie acasă, am părinți care mă vor integru, nu mă vor bogat chipurile, cu contul gras că am luat un bonus că am făcut nu știu ce deadline.
Părintele Teologos: E o mare problemă. Și Elveția, relativ la alte țări, cum este: mai bine, mai rău?… Sau relativ la România, să zic așa. Și la alte țări și la România.
Radu Dobriceanu: Eu pot să vă spun, părinte, din punct de vedere al comunității noastre de acolo din Zürich. Din ce văd la biserică, lumea care vine acolo, cred că oarecum s-a adaptat la cele două lumi, adică la ritmul mai alert care este în vest, dar în același timp și nu vrea să-și uite glia, tradiția. Dar sunt în același timp și destul de mulți români care nu…
De exemplu, eu am câțiva pacienți români pe care nu-i cunosc de la biserică sau, acum nu știu, poate ei merg la biserică, poate merg în alt oraș și nu vreau să vorbesc cu păcat. Sau poate ei sunt credincioși în felul lor, se roagă. Dar asta voiam să zic că e diferență între cei care merg și au reușit oarecum să facă un balans între așteptarea pe care o are societatea de la tine ca emigrant, dar în același timp și respectul tău față de tine să nu te dai chiar așa de tot pe tine lor, să fii și tu mai puțin din tine acolo.
Părintele Teologos: Da, să nu absolutizezi.
Radu Dobriceanu: Exact. Biserica românească din Zürich este un loc în care mai poți să îți întărești puțin, să-ți mai iei din energia asta…
Părintele Teologos: Să-ți încarci bateriile…
Radu Dobriceanu: Exact. Iar în ceea ce privește, populația în Elveția e foarte exotică, sunt din toate colțurile. Am pacienți din toate colțurile, cred că există țări de unde nu am pacienți, dar am destui. Asta e practic un avantaj că am parte de foarte multe experiențe și puncte de vedere plăcute, mai neplăcute, dar…
Concluzie
Părintele Teologos: Eh… Slavă lui Dumnezeu! Mă bucur și cred că asta este ceea ce trebuie să reținem: că totuși, există această terapeutică a ortodoxiei, că în neamul românesc văd că există o învățătură de credință de succes și că oamenii pot să reziste. Că dacă nu este Biserica, oamenii nu rezistă. Biserica nu este locul unde mergi și aprinzi o lumânare – desigur, și asta, ci este locul unde poți să scapi de toxicitatea cotidianului și să nu înnebunești. Cred că asta asta ne învață. Mulțumesc tare mult pentru experiența ta care într-adevăr este o experiență așa foarte… de pe front. Să te binecuvânteze bunul Dumnezeu! Mulțumesc tare mult!
Radu Dobriceanu: Pe noi pe toți. Cu mare drag, părinte!
Părintele Teologos: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
2 Comments
Mulțumim pentru podcast!
Voiam dacă se poate întreba pe domnul doctor, ce părere are despre terapia prin hipnoză?
(Ca să dau un pic de context la întrebare…1/ am făcut o terapie prin hipnoza acum câțiva ani buni, 2/ cineva din familie vrea să facă un curs/stagiu de terapie prin hipnoza)
Numai bine:)
O foarte mare responsabilitate o avem noi părinții pt formarea caracterelor copiilor noștri. Am observat ca vocabularul ce îl folosesc în situațiile tensionate asupra copilului cel mare, îl folosește și fiul meu într.o situație tensionată cu fratele cel mic. La fel și cele bune: când îmi pierd cumpătul uneori ma uit în sus și zic cu voce tare : „Doamne dă-mi răbdareeee” și exact asa face și copilul cel mic ridică mâinile și spune „Doamne dă-mi rabdareee” și după aceea râde:)