Veșnicie, Rugăciune, Familie – p Teologos, Damian Drăghici

Urmăriți un interviu pe care Damian Drăghici l-a luat părintelui Teologos cu ocazia apropierii sărbătorii Nașterii Domnului. Cu toate acestea, discuția este mult mai amplă, atingând destule teme din cotidianul creștinilor – teme care se întind de la tema veșniciei și a rugăciunii până la problemele de familie.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Introducere

Damian Drăghici: Bună seara, tuturor! Suntem din nou la podcast-ul lui Damian Drăghici. După cum bine vedeți, de data asta nu sunt la mine în studio. Sunt într-un loc foarte special inimii mele. Sunt la Muntele Athos, la muntele sfânt, în Grecia, alături de un om care îl cunosc de aproape 10 ani de zile, îl respect și-l iubesc foarte mult. Mi-a fost și mi-este ca un mentor. Sunt alături de pater Teolog la Chilia Intrarea în Biserica a Maicii Domnului, Schitul Lacu. Sărut mâna, părinte!

Părintele Teologos: Doamne ajută. Bine ai venit, Damian. E mare bucurie și pentru mine să te revăd după atâta timp. Desigur pentru mine, pentru noi ca monahi, timpul are altă scurgere. Noi nu ne atașăm de oamenii din lume, dar este o mare bucurie pentru noi când aceștia vin în Sfântul Munte. Tu ai venit de mai multe ori. Ultima perioadă a fost o perioadă în care au fost mai mulți ani în care nu ne-am revăzut. Deci bucuria este mult mai mare acum când te revăd după atâta timp. Și relativ la timp, că tot discutăm despre timp, trebuie să știi că în clipa în care omul are un țel și țelul acesta este veșnic, în clipa respectivă timpul se estompează, timpul dispare, timpul trece undeva în spate. Omul nu mai este sub timp și începe încet-încet să se ridice deasupra timpului, să trăiască veșnicia încet-încet. Și mai ales o veșnicie fericită. Și asta se poate trăi în Sfântul Munte în principal, dar mă rog și-n alte locuri duhovnicești din lume.   

Problema trecerii rapide a timpului

Damian Drăghici: Am să încep cu… dacă tot ați pornit cu asta, cu timpul… nu mi-am propus astăzi, nu am o agendă cu ce întrebări să pun, o să las exact ce vine de la… în casa Domnului aici… ce vine de la Dumnezeu. De ce ne e frică multora dintre noi că n-avem timp să facem tot ce ne-am propus?

Părintele Teologos: De ce? Pentru că întâi de toate… am spus că n-avem un scop precis, datorită faptului că nu mai avem legătură vie și concretă cu Dumnezeu care este scopul nostru. Nu mai avem un scop precis și, din cauza asta, omul hălăduiește… omul este confuz… omul nu mai are chip, nu mai are țintă.

Nu mai știe de veșnicie și deci din cauza asta nu se concentrează, ci se distrează într-o mulțime de centri de atenție foarte puternici, într-o mulțime de plăceri, care îi distrag atenția, îi îmbucățesc mintea și, din cauza asta, omul vrea să facă foarte multe și în clipa în care face, își dă seama că lucrul respectiv nu-l împlinește, pentru că lucrul respectiv este doar o himeră, de fapt. Adică îi provoacă o reacție chimică, da? Dopamină și așa mai departe, nu intrăm în detalii. O reacție chimică care nu este ceva real, este doar ceva care se întâmplă în… adică nu este real în concretețea sa, ci este doar ceva care se întâmplă în sistemul său nervos. Ceea ce este real cu adevărat este harul lui Dumnezeu, energia necreată a lui Dumnezeu, care dacă este păstrată, rămâne și aici pe pământ și rămâne și în veșnicie. Și atunci omul se simte împlinit.

Omul se simte împlinit în clipa în care se apropie de Dumnezeu, Dumnezeu văzut ca perfecțiunea personală veșnică. Dumnezeu nu este un moș cu bilă în mână și un triunghi pe cap, așa scos din priză parcă. Ci Dumnezeu, cum spuneam, este perfecțiunea personală veșnică, care-i dă omului sens și îl scapă de moarte. Îl trece pe om dincolo de moarte, dacă omul se unește cu Dumnezeu. Și cu asta, de fapt, se ocupă ortodoxia.    

Damian Drăghici: Și atunci, în același timp, când el și-a găsit menirea și este în această misiune de mântuire cu Dumnezeu, el atunci rămâne veșnic pentru că aduce și contribuția lui umanității.  

Părintele Teologos: Da, dar nu e vorba numai de contribuția lui la umanitate, în sens material, adică…

Damian Drăghici: Nu, ca ceea ce aduce el… ce-a făcut…

Inima iubitoare contează de fapt

Părintele Teologos: Da, și nu numai ca ceea ce-a făcut el, ci ca și cantități de iubire, ca și exemplu personal. Deci adică cineva poate să nu fi făcut nimic în afară de să semene niște roșii în grădina sa, dar el poate să fie un exemplu personal foarte bun, poate să fie un izvor de har, pe care el l-a adus din cer pe pământ prin rugăciunea sa, prin faptele sale bune și așa mai departe. Și el poate să dea acest har mai departe celorlalți, înțelegi? Adică nu trebuie neapărat să fi fost cineva care să fi construit turnul cutare sau ceva, ci poate să fie un om care să fie duhovnicesc. Și acest om, datorită faptului că el crește cantitatea de iubire pe pământ, are legătură cu Dumnezeu, el poate acest lucru să difuzeze mai departe, să se răspândească mai departe și atunci…

Damian Drăghici: Ceva care pare în lumea materială sau în lumea noastră comparativă, mai ales acum, atât de nesemnificativ…

Părintele Teologos: Evident.

Damian Drăghici: …de fapt, are mult mai multă greutate decât celălalt care a construit nu știu câte mii de blocuri.

Despre veșnicie și importanța ei

Părintele Teologos: Așa este. Asta vreau să spun. Și mai ales că ăsta are repercusiuni benefice în veșnicie. Asta e foarte important. E important în eternitate, pentru că singurul lucru sigur din viața noastră… singurul lucru sigur și cel mai important este eternitatea prin moarte și prin judecată. Adică noi toți știm că vom muri și după asta vom fi judecați și după asta vom trăi în veșnicie. E adevărat că anumiți oameni nu cred în veșnicie, dar în sinea lor ei sunt siguri că moartea este un accident, că moartea este o distorsiune. Ei știu treaba asta și nu vor să accepte veșnicia.

De ce? Pentru că veșnicia implică anumite lucruri. Implică, cum spuneam, judecata. Implică faptul că, dacă aici pe pământ mă chinui, și până în clipa morții nu rezolv eu problemele care mă chinuie, după moarte mă voi chinui în veșnicie, pentru că moartea înseamnă stabilizare de fapt. Asta e importanța capitală a morții. Nu faptul că se desparte sufletul de trup, ci faptul că moartea înseamnă stabilizare. Adică intrare în veșnicie. Cum spuneam, într-un alt celebru clip, spuneam că după moarte, mașina nu se oprește, ci circulă cu o viteză chiar mult mai mare decât aici pe pământ, doar că se înțepenește volanul. În termeni teologici, adică omul nu se mai poate pocăi după moarte. Și din cauza asta până în clipa morții noi trebuie să fim pe direcția corectă, adică trebuie să avem volanul pe direcția corectă și, de fapt, cum spuneam, din cauza asta… spuneam ieri seară într-o discuție… din cauza asta Dumnezeu ne dă timp. Ne dă timp astfel încât să învățăm să ne întoarcem volanul pe direcția care trebuie și să nu fim pe aceste distorsiuni, pe acești centri de plăcere foarte puternice.

Damian Drăghici: Atunci dacă pleci nepocăit, vei rămâne nepocăit în veșnicie. 

Părintele Teologos: Așa este. Asta e iadul. Ăsta este iadul. Este chinul veșnic, este distorsiunea veșnică. Adică dacă eu sunt cu mâna așa, adică sunt distorsionat, atunci mă doare. Mă doare aici, acolo și așa mai departe. Nu mă doare că mă bate Dumnezeu. Dumnezeu este Tată iubitor în veșnicie. Și El nu schimbă această iubire față de noi. Nici aici pe pământ și nici în veșnicie. Dar pe mine mă doare poziția nenaturală pe care am luat-o. Și dacă eu mă blochez pe poziția asta, atunci în veșnicie mă voi chinui din cauza acestei poziții.

Damian Drăghici: Asta poate însemna și un blocaj mental…

Părintele Teologos: Păi, despre asta vorbim.

Dorințele noastre și veșnicia

Damian Drăghici: …adică al unei gândiri limitative, unde tu rămâi într-o obsesie sau într-un obsesium compulsiv, pentru că nu ți-au ieșit lucrurile așa cum ți-ai dori sau ți-ai dorit, ai un regret sau încerci să… cum aș sublinia în engleză, să figure out, să găsești modalitatea prin care nu poți să rezolvi asta, nu poți să rezolvi, nu poți să rezolvi și ăla devine iadul tău.

Părintele Teologos: Așa este. Asta și nu numai asta. Sunt dorințe… Deci o dată sunt regretele că, de ce Damian în urmă cu 5 miliarde de ani nu călca pe coadă sau… știi? În continuu, în continuu, în continuu. Sau dorințele împinse la maxim… pentru că după moarte dorințele sunt împinse la maxim… dar aceste dorințe nu mai pot fi împlinite după moarte. Adică dacă omul după moarte… în clipa morții omul dorește pe Dumnezeu, dorește perfecțiunea iubitoare și veșnică, asta va fi împlinită în veșnicie. Dacă omul însă, în clipa morții dorește… hai să începem de la lucrurile simple… cafea, țigări, alcool, droguri, sex, bani, putere, faimă… după moarte, toate lucrurile astea dispar.

Adică tot ceea ce este legat de trup dispare. Ei, atunci tu în veșnicie, dorești bani. N-ai de unde și n-ai pentru ce. Dorești să te desfrânezi. N-ai cu ce și de ce și cum și așa mai departe. Și tu în veșnicie dorești treaba aia. Ești într-un sevraj veșnic pe tema asta, înțelegi? Deci nu e vorba că iadul este… cum să spun… că vine poliția sau altă forță care să te împingă acolo, ci este vorba de alegerea ta, de starea ta…

Damian Drăghici: Tu cu tine însuți.

Părintele Teologos: Exact. Este singurătatea veșnică în prizonieratul patimilor tale. Sau mă rog, în termeni moderni, în prizonieratul adicțiilor tale.

Oglindirea

Damian Drăghici: Se tot vehiculă mai nou, în rândul tinerilor și tuturor acestor genuri de terapii, tot felul de lucruri alternative, acest lucru unde toți vorbesc despre faptul că tot ce ni se întâmplă nouă în viața de zi cu zi este o oglindă sau oglindire a eului nostru sau a problemelor noastre. Adică dacă tu primești un soț sau o iubită sau primești… ăla se comportă sau ea se comportă sau el cu tine exact cum ești tu pe dinăuntru… Ce părere aveți despre asta?

Părintele Teologos: Da, mare atenție aici, pentru că… Da, așa este, dar până la un punct. Până la un punct. Omul nu este robul predestinării. Nu există predestinare. Și în general nu există o lege care este deasupra omului. O lege imbatabilă, o lege oarbă. Karma sau tot felul de lucruri de genul ăsta. Nu. Omul este perfect liber și, din cauza asta, omul se va chinui sau nu, da? Și, din cauza asta, Dumnezeu i-a dat rațiune. I-a dat rațiune. Omul însă își pierde libertatea, pentru că el se dă pradă patimilor, adică diferitelor forme de drog. Chiar am făcut un clip…

Damian Drăghici: L-am văzut.

Părintele Teologos: Drogurile, pe Chilieathonită.ro. Puteți să intrați. În care arăt că omul își pierde libertatea. Își pierde libertatea și atunci într-adevăr dacă își pierde libertatea intră sub influența legii. Care este o lege tiranică. Este o lege tiranică. Referitor la ceea ce ai spus tu… vorbim de omul care este tiranizat de mândrie, în principal. De iubirea de sine, de încrederea absolută în gândurile sale. Și atunci „Aaa, ăla este un ticălos, ăla este un rău…”. Da, dar tu îl vezi așa. Tu ești așa. Tu ești așa și-l vezi așa pe celălalt. 

Damian Drăghici: Deci tu tot ce vezi la altul…

Părintele Teologos: Ești tu. Și să-ți dau un exemplu. Acum, mă rog, tu ai mai fost în Sfântul Munte, vezi că Sfântul Munte este un loc isihast. Și în Sfântul Munte este un mare eveniment să fugă cineva. Adică nu se aleargă. E, stătea un părinte, un monah, cu un muncitor, că sunt muncitori, și cu un polițist. Sunt pichete de pază în Sfântul Munte, chiar e nevoie. Discutau ei trei și, la un moment dat „bzzzz”, trece unul în fugă pe lângă ei. Un mirean, alergând. Îl vede părintele: „Slavă lui Dumnezeu, este Vecernia, du-te la slujbă. Dumnezeu să-l binecuvinteze pe fratele că aleargă. Uite robul Domnului”, știi? Îl vede muncitorul și se uită așa în batjocură după el și zice: „Ăhă, dacă aș avea și eu vârsta lui ce-aș mai alerga…”, știi? Polițistul zice: ”Bă, ăsta a furat ceva. Ăsta a furat ceva.”. Înțelegi? Fiecare l-a văzut după lentilele sale, după cum este el, înlăuntrul lui. Și, din cauza asta, dacă voi, telespectatorii, vedeți pe cineva și aveți gânduri rele despre cineva, voi sunteți așa. Puneți gândul bun. Puneți gândul bun…

Damian Drăghici: Cum putem să punem gândul bun? Adică, unu… am mai vorbit despre asta și mi-ați răspuns și am lucrat și eu cu mine la asta și vorbesc cu cei din jurul meu… unu ar fi imediat să pui un gând pozitiv sau primul lucru puțin poate mai facil este rugăciunea inimii „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”.   

Părintele Teologos: Da, totdeauna rugăciunea. „Doamne, ajută-mă, nu mă lăsa pe mine”, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. După care, să te mustri pe tine. A, că tu ești așa, adică eu sunt răul și după care toți oamenii încearcă să facă binele. Dar, nu știu care este binele, greșesc, nu le iese, o mulțime de lucruri. Și totdeauna în clipa în care spui că ”măi, săracul, uite că și el a încercat să facă bine, dar n-a știut, a crezut că e așa, dar e altfel și așa mai departe, înțelegi? În clipa în care… Sau spui că tu, cum spunea Sfântul Paisie, tu în locul lui ai fi făcut de 10 ori mai rău, știi? Dacă erai în locul lui, știi? Atunci, validându-l și îndreptățindu-l pe celălalt și găsindu-i o scuză, că n-a știut, n-a putut, habar n-are, ”așa a fost învățat de mic săracul”, știi? Tot felul de scuze… Atunci pleacă această otravă dinăuntrul nostru, această tensiune dinăuntrul nostru.

Damian Drăghici: Și, de multe ori, noi suntem ăia care spunem „Daʹ ce sunt eu?” pe românește. „Sunt eu, măsa, tasuʹ, dacă n-a fost crescut bine?”. Sau „Ce sunt eu? Salvatorul tuturor oamenilor?”. Sau „Ce sunt eu…?”. Adică…

Părintele Teologos: Da, dar trebuie să spui treaba asta ca să nu te otrăvești pe tine, pentru că, bun, dacă el a făcut rău și, evident, sunt oameni care fac rău obiectiv, adică… da… Unu, ei se chinuie, pentru că răul am spus că este distorsiune, este o poziție greșită, din punct de vedere existențial. E, dacă cineva face rău, de unde face răul ăsta? Dinlăntrul lui. E, dacă tu dinafară simți otrava răului celuilalt care ți-o face, cu atât mai mult el simte otrava răului din el și el nu poate să doarmă. El se chinuie. El trăiește această mare dramă a răului, chiar dacă pe moment poate să simtă o anumită satisfacție. „A, că i-am zis-o! A, că am reușit!”, că nu știu ce… Nu-i adevărat. Deci oricine face rău… credeți-mă că am vorbit cu mulți oameni, măcar atâta… N sunt un monah reușit, dar măcar pot spune că am vorbit cu mulți oameni. Nimeni care a făcut răul nu s-a bucurat după aceea. N-a fost liniștit. N-a dormit bine. Nu se există altfel.

Damian Drăghici: Deci, în două cuvinte… ca să înțeleg eu în primul rând… dar mie de multe ori îmi place în podcast să pun întrebări… adică chiar să apăs pe ele ca să înțeleagă și tânăra generație.

Părintele Teologos: Sigur.

Reacția față de ce ni se întâmplă

Damian Drăghici: În două cuvinte, și dacă el mă rănește prin ceea ce-mi spune sau îmi vorbește urât și eu nu i-am făcut nimic, totuși eu ar trebui să am bunătatea, înțelepciunea, pe Domnul Iisus în mine, pe lumina, încât să nu-mi vină să-l strâng de gât sau să-i…

Părintele Teologos: Așa este și…

Damian Drăghici: Cu toate că eu mă simt rănit.

Părintele Teologos: Da. Nu trebuie, nu trebuie… Noi trebuie să-l avem pe Hristos în noi. Trebuie să ne rugăm să avem conștiința lui Dumnezeu Atotputernic, care să-mi facă dreptate și conștiința veșniciei noastre. Adică, în veșnicie, eu să fiu bine, pentru că n-am făcut rău. Și, dincolo de asta, să mă rog cu compătimire, cu milă pentru celălalt, pentru că răul pe care mi l-a făcut el provine din vulcanul dinlăuntrul lui. Deci în clipa în care a ieșit puțină lavă pe mine și m-a ars, izvorul lavei este în el. 

Damian Drăghici: Deci și când spuneți dumneavoastră Atotputernic, sunt atât de puternic, încât nu mă afectează  ce spune el.

Părintele Teologos: Sau mă afectează doar așa puțin și trece. Și trece, știi? Trece.

Damian Drăghici: Deci, asta ar fi… cum vorbesc în termeni terapeutici… „donˈt take anything personal”.

Părintele Teologos: Da, să nu iei personal și mai ales, cum spuneam, gândește-te la veșnicie. Adică e apă sub pod. Las-o să treacă, știi? El a dat cu piatra… a dat cu piatra în apă. Bun, s-a făcut o bulboană… cercurile alea se măresc, se măresc, dar până la urmă dispar. Nu fi încrâncenat acolo.

Damian Drăghici: Și mai folosesc încă o dată, ca să închei paranteza asta mare, tot un termen terapeutic, adică „if it doesnʹt matter in five hours, five weeks, five months or five years…”, nu contează… Adică dacă lucrul ăsta n-o să conteze…

Părintele Teologos: Dacă nu contează în veșnicie, nu contează. Dacă nu contează în veșnicie, nu contează. 

Despre egoism

Damian Drăghici: Deci acolo este doar ego-ul tău, orgoliul tău, care a fost deranjat.

Părintele Teologos: Evident. Cum să spun… Dacă eu pun mâna asta așa pe tine, simți un gest de dragoste. Ei, dacă tu acolo ai rana egoismului, o să începi să urli.  

Damian Drăghici: Pentru că pe mine mă doare.

Părintele Teologos: Păi, da, pe tine te doare…

Damian Drăghici: Și dumneavoastră nu știați că aici eu am o bubă.

Părintele Teologos: Sigur. Aia este… Și asta se vede la sfinți. Că pe sfinți îi ocărau, îi schingiuiau, îi făceau și el, de fapt, se ruga pentru celălalt, că știa că celălalt din încrâncenarea sa, din ura sa, îl schingiuie pe respectivul. Și el se ruga „Doamne, luminează-l pe el.”

Damian Drăghici: Ne-am învățat să și spunem în momentul când suntem răniți de oricine, de soț, soție, prieteni, relații, oricine… Ne-am învățat să și spunem: ”Păi, daʹ eu sunt prostul lui?”

Părintele Teologos: Da, pentru că…

Damian Drăghici: „Ce, să fiu luat de prost?”

Părintele Teologos: Da, să fiu luat de prost, pentru că acest sistem de valori este strâmb. Pentru că noi considerăm deșteptăciune, deșteptăciunea lumească, cum se spune în biserică, adică deșteptăciunea trupească.

Damian Drăghici: Să vină înapoi și să…

Părintele Teologos: Da, da, da, exact. E vorba de o deșteptăciune animalică, de fapt, pentru că ăsta este comportamentul animalic. Adică în animal dacă dai, dă și el înapoi. Pe când omul zice: „Ia, stai puțin să văd, cum se raportează acest clinci, această agresiune, cum spuneam, la veșnicie, la duhovnicie, la desăvârșire?”. Adică, eu acum să escaladez conflictul sau să-l aplanez? Sau să-l aplanez, înțelegi? Și atunci îl aplanăm, adică: „Lasʹ să treacă, nu contează…”, dacă e vorba de mine. Dacă e vorba de planul comunitar, atunci e diferit, pentru că nu pot să permit ca celălalt să agreseze soția mea sau așa mai departe, că nu știu dacă… și nu-i corect… că dragostea mea față de soția mea spune: ”Stop, până aici!”. Dar în clipa în care el mă atacă pe mine și eu rezist, zic: ”Da, lasă, lasă săracul, adică… Dumnezeu… Doamne, luminează-l… Doamne ajută-l pe săracul, că uite, din prea multă ură dinlăntrul lui, a izbucnit și-n afară asupra mea, înțelegi?  

A fi creștin

Damian Drăghici: Mulțumesc. Părinte, discutam mai de dimineață cu peregrinii mei, colegii mei, prietenii mei ceva și dezbăteam un lucru despre faptul că mulți dintre noi… și nu generalizez… dar pun o întrebare în primul rând despre mine și cine se regăsește în asta, bine… Suntem botezați creștin-ortodocși, mergem mai departe fiind creștini, dar nu suntem practicanți, adică suntem creștini de duminică. Sau creștini când trecem prin fața bisericii. Sau creștini când ni se întâmplă ceva rău. De Paște mergem repede la biserică alea 5 minute să aprindem lumânarea și apoi fugim cât mai repede acasă. De Crăciun mai mergem la cimitir puțin să împărțim ceva, dar nu este o practică ortodoxă.

 Părintele Teologos: Așa este.

Damian Drăghici: Și dădeam asta ca un exemplu, adică și la evrei există evrei normali și evrei ortodocși care se duc la biserică și fac ceva. Deci ortodoxismul ar însemna prin puterea cuvântului unul care este dedicat ortodox.

Părintele Teologos: Un mod de viață.   

Damian Drăghici: Un mod de viață.                                            

Părintele Teologos: Un mod de viață. Vorbesc de foarte multe ori pe Chilieathonită.ro despre faptul că ortodoxia este știință terapeutică, care vindecă. E, trebuie să-ți iei pastilele. Adică dacă nu ții această rețetă terapeutică care te vindecă de moarte… îți iei pastilele o dată la lună sau, hai să zic, o dată la săptămână, 5 minute sau 1 oră, nu te vindeci. Nu te vindeci, pentru că tu toate celelalte 6 zile ale săptămânii, plus duminică după-amiază, ești de fapt ateu sau ești ceva confuz…

Damian Drăghici: Nu ești pe pastile.

Părintele Teologos: Nu ești pe pastile, știi? E, și-atunci tu ești îmbâcsit de un sistem de valori care te duce în moarte. Și-atunci mergi duminică la biserică… evident că este important… dar nu-i de-ajuns. Noi trebuie să luăm această terapeutică în fiecare zi.

Damian Drăghici: Deci ar însemna, doar în necunoștința mea, unu: să ții toate posturile. Postul Crăciunului, Postul Paștelui, Postul Sf. Petru și Pavel, Postul Sfintei Mării. Ar însemna să ții post luni, miercuri și vineri. 

Părintele Teologos: Așa…

Damian Drăghici: Ar însemna…

Părintele Teologos: Iartă-mă, o mică paranteză aici: luni nu se impune. Cine dorește să țină, poate să țină, mă rog, cu un duhovnic și așa mai departe.

Damian Drăghici: Miercuri și vineri.

Părintele Teologos: Miercuri și vineri, da.

Damian Drăghici: Miercuri și vineri. Ar însemna să te spovedești, să te împărtășești, să mergi duminica la biserică, la toată Liturghia…

Părintele Teologos: Așa… 

Damian Drăghici: Și ar însemna să faci rugăciuni cel puțin de ori pe zi, dimineața și seara.

Părintele Teologos: Ar fi foarte bine.

Damian Drăghici: Cam ăsta e un început.

Părintele Teologos: Da, așa este.

Damian Drăghici: Adică măcar așa îți iei pastilele…

Părintele Teologos: Da. Și ceea ce vreau să accentuez, foarte important aici este că în clipa în care… bine, tot timpul… e dificil tot timpul… În clipa unei decizii importante, roagă-te înainte. Nu acționa ca un ateu. Adică am o decizie importantă de luat… începând de la… că tot vorbim de tineri… de la un examen și așa mai departe sau vreau să dau la o facultate sau nu știu ce. Roagă-te puțin înainte. Adică, și mai ales roagă-te cu conștiința faptului că Dumnezeu fiind perfecțiunea personală veșnică, este atotștiitor. Adică Dumnezeu știe foarte bine ce facultăți sunt și care facultate ți se potrivește ție.

Damian Drăghici: Și ce o să însemne asta în veșnicie, nu numai acum.

Rugăciunea

Părintele Teologos: Exact. Deci Dumnezeu nu este un Dumnezeu care… da… eu știu… mai vindecă pe câte unul de cancer, mai înviază pe câte unul, dar El nu Se pricepe la medicină, nu Se pricepe la juridică, nu se pricepe la informatică. Nu, nu, nu. Dumnezeu se pricepe la toate și mai ales că știe în veșnicie ce repercursiuni o să aibă pentru tine această alegere. E foarte important, înainte de alegeri importante, inclusiv într-o firmă și așa mai departe…   

Damian Drăghici: Să vorbești cu Dumnezeu.

Părintele Teologos: Să vorbești cu Dumnezeu.         

Damian Drăghici: Adică rugăciunea ar fi, de fapt, să vorbești cu Dumnezeu.

Părintele Teologos: Așa este. Deci rugăciunea exact asta este: vorbirea minții cu Dumnezeu. ”Doamne, am de ales aicea, ce fac? Am decizia asta? Ce fac?”. Înțelegi? Foarte important asta. 

Religii și obiceiuri

Damian Drăghici: Am putea, pentru tinerii din ziua de astăzi, care foarte mulți experimentează tot felul de… nu de alte religii, dar… experimentează yoga, budism, citesc, satguru, tot felul de lucruri… am putea să traducem?… Într-un curs pe care l-am predat, vorbeam despre rugăciunea când spune: Roagă-te, mulțumește ca și când ai primit și vei primi. Și, de fapt, am putea să traducem puțin, și puteți să mă ajutați, să fie un lucru cât mai clar. Că, de fapt, și rugăciunea poate să fie aproape o stare meditativă. Dar nu meditația de genul celălalt. Tot intri în legătură cu Dumnezeu. 

Părintele Teologos: Mare atenție, da. Și, dacă vorbim, vorbim de asiatici…

Damian Drăghici: Exact.

Părintele Teologos: Acolo e o mare problemă. De ce? Pentru că acolo dispare persoana. Acolo dispare persoana și apare energia fără sursă. Energia nu poate să fie fără sursă, pentru că energia se definește ca și activitate a unei surse, a unei entități. Ei, de vreme ce entitatea care emană energie la asiatici, nu este o energie iubitoare… asta se vede foarte clar în Asia meridională, nordică, unde sportul național al lor sunt artele marțiale, care fac parte din religia lor…

Damian Drăghici: Da…

Părintele Teologos: Și artele marțiale la ei… Unul din principalele stiluri, dacă nu principalul stil, adică kung-fu, este promovat de către o mănăstire cât un templu shaolin. Acolo a fost făcut și de acolo promovat. Deci nu e ca la noi oina… că la noi oina, să fim serioși, adică o dată… cum să spun… nu face parte din religie, Doamne ferește, și nu biserica a făcut oina. Pe când acolo, artele marțiale… da?… kung-fu, a fost făcut de către monahi, de către shaolin, și partea religiei lor. Asta arată că energia este o energie demonică, o energie foarte dură, fără dragoste. Dacă este să vorbim despre India, acolo este extrema cealaltă. Extrema plăcerii, a carnalului. Vezi toate scandalurile cu Bivolaru și așa mai departe. Adică foarte-foarte periculos. De ce? Pentru că nu există Dumnezeu personal, iubitor, atotputernic, veșnic. Și atunci omul ajunge în cele două extreme. Sau în extrema dură, sau în extrema plăcerii carnale și așa mai departe.

Deci diferența dintre rugăciune și meditație sau mantra este enormă, pentru că în cazul rugăciunii vorbești cu Dumnezeu cel perfect, pe când în cazul… cum îi spune… mantrei sau al meditației, vorbești de fapt cu diavolul. Și chiar cunosc persoane care au ajuns la Nirvana… Guru, mari guru… Unul dintre cei mai celebri este Klaus Kenneth, pe care l-am cunoscut personal și cu care am discutat personal. Și chiar am pus pe site, pe Chilieathonita am pus… cum îi spune… câteva interviuri cu el… așa… în care el povestea că i s-a umplut toată camera de… în clipa în care a ajuns la Nirvana… i s-a umplut toată camera de demoni. Și mai ales el era îngrozit, pentru că el tocmai se dusese la cel mai mare guru… adică în India vorbind, nu vorbind, așa… Cel mai mare guru în viață, în vremea în care a trăit. Bine, și trăiește încă, dar vorbim de vremea în care s-a format Klaus Kenneth, așa… s-a dus la cel mai mare guru tocmai din cauza asta: să scape de influențele demonice. Și, dintr-o dată, se trezește cu camera plină de demoni. Ei, și de-acolo încolo începe schimbarea lui Klaus, mă rog, și într-un final ajunge să se întâlnească cu Sfântul Sofronie de la Essex și, într-un final, e scos demonul afară, pentru că el se demonizase, e scos afară demonul din el și ajunge într-un final să se boteze.   

Damian Drăghici: Dar, totuși, în rugăciune, în momentul când închizi ochii, trebuie să ai o stare de liniște, adică trebuie să ai o stare aproape…

Părintele Teologos: Evident. Nu este o stare carnală.

Damian Drăghici: Este o stare meditativă sau…

Părintele Teologos: Da, da, da. Este o stare noetică. E dificil de tradus. 

Damian Drăghici: E dificil de tradus.

Părintele Teologos: Într-adevăr, deci, cu mintea te rogi. Clar. Deci îți potențezi tot sufletul în clipa în care vorbești cu Dumnezeu.  

Damian Drăghici: Și trebuie să fii în conexiune totală cu tot corpul tău, adică să fii relaxat… ca să poți să fii total în…

Părintele Teologos: Da, dar mare atenție aici… Ajută poziția corpului, dar nu este… cum îi spune… Doamne, ajută-mă… nu este necesară totuși. De ce? Pentru că, dacă mergem pe direcția asta și nu clarificăm lucrurile, atunci oamenii… cum îi spune… nu se roagă dacă nu au poziția corpului corespunzătoare.

Damian Drăghici: Corect.

Părintele Teologos: Nu-i așa. Nu.

Damian Drăghici: Asta am vrut să subliniem.

Părintele Teologos: Nu-i așa.

Damian Drăghici: Deci poți să fii în genunchi, poți să fii pe scaun, poți să fii oriunde.

Părintele Teologos: Oriunde. Poți să fii la volan și, în clipa în care ești în trafic: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă.”. Deci poți să fii oriunde și tu să te rogi. Atunci mintea îți stă la Dumnezeu, ar trebui să stea la Dumnezeu… Bineînțeles că mintea fuge. Asta este un parazit al căderii lui Adam, haosul mintal, care se vindecă prin rugăciune, așa… Dar te poți ruga oricând și oriunde, înțelegi? E adevărat că anumite medii sunt mult mai propice rugăciunii. Din cauza asta avem și biserica. Deci mare atenție. Să nu spună oamenii, să ajungă în extrema cealaltă: „Că, da, eu mă rog acasă și nu mă duc la biserică.”. Nu, nu, nu. Trebuie să te duci la biserică, de ce? Pentru că biserica este spațiul, este arealul care este cel mai propice rugăciunii. Acolo toate simțurile noastre sunt imersate în realitatea viitoare, în realitatea Raiului. Este o avanpremieră, un trailer al Raiului, biserica. Din cauza asta trebuie să mergem duminica la biserică.  

Prezența în rugăciune

Damian Drăghici: Și dacă tot m-ați adus aici… că rugăciunea este vindecătoare și poți să te rogi oriunde, în mașină sau oriunde… cum facem?… Am spus de la bun început că nu avem timp, dar acum întrebarea e cealaltă: cum facem de nu suntem niciodată prezenți? Și adică în continuu suntem undeva cu corpul nostru, suntem aici cu corpul, cum spun specialiștii și oamenii de știință, această disociere între cap și corp, și noi suntem cu mintea la 10 000 de km. Adică noi suntem aici și acuma ”o.k…cum să fie concertul acela pe care trebuie să-l organizez?… și trebuie să ne ducem să facem porcul… și dup-aia trebuie să facem pomul…” și trrrrrrrr… și mintea…   

Părintele Teologos: Zboară…

Damian Drăghici: Nu numai la stres. Și la lucruri pe care le consideri pozitive, adică vreau să organizez Crăciunul, dar tu tot nu ești aici. Cum putem să generăm mai mult prezent în viața noastră?

Părintele Teologos: Da, asta este o mare problemă. Se numește răspândirea minții. Sfinții Părinți vorbesc despre acest parazit extensiv. Întâi de toate, sunt mai multe… Hai să pornim de la cel mai simplu. Cel mai banal. Ia-ți o foaie de hârtie. Scrie-le. După care începi să tai. Tai: „Asta nu, asta mâine. Asta nu, asta mâine.”. După care, mustră-te pe tine însuți. Spui: „Ei, Damian, unde ești?”. Trebuie să fiu aici. Trebuie să mă concentrez pe ceea ce este eficace acum să fac. Și, după care, vorbești cu Dumnezeu. Sau, în toată această decizie, în tot acest proces decizional, zici „Doamne, ajută-mă. Doamne, luminează-mă.”. Și o să vezi că Dumnezeu o să te lumineze. Nu că o să vină un înger cu trompeta. Astea sunt foarte periculoase. Ci o să-ți dea o strângere de inimă sau o larghețe de inimă. O pace, știi?

„Doamne, ajută-mă. Să fac asta?” „Bă, nu trebuie să fac asta”. „Să fac ailaltă?” Da, adică conștiința este liniștită de anumite lucruri.

Intuiția și vocea lui Dumnezeu

Damian Drăghici: Acest lucru care unii îl numesc intuiție. Dar de fapt este vocea lui Dumnezeu.

Părintele Teologos: Vocea lui Dumnezeu. Este foarte important să fie vocea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că, în cazul intuiției… și foarte important să intre și rugăciunea, de ce? Pentru că e și vrăjmașul. Și diavolul. Diavolul e în chip de minte. Foarte malefic, foarte experimentat.

Damian Drăghici: Și știe să se bage exact pe acolo.

Părintele Teologos: Da, da, exact. Zice: ”Fă aia!”. Dar dacă tu pui înainte rugăciunea și alergi către Dumnezeu, diavolul mult mai greu intră. Sau nu intră. Pentru că tu ai ales. Ai ales o parte. Ai ales partea pozitivă. Partea lui Dumnezeu, înțelegi? 

Rugăciunea inimii

Damian Drăghici: Este rugăciunea inimii unul dintre antidoturile cele mai puternice pentru a ne aduce în prezent? A ne aduce iarăși în prezent?

Părintele Teologos: Evident. Sigur. Păi din cauza asta spun că trebuie să te rogi… Și când spun să te rogi… Da, foarte bine că ai amintit de treaba asta… Nu zic… Da, sigur, și să iei o carte de rugăciuni, dar în clipa respectivă spui ”Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă.”, ”Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă.”, ”Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă.”. Și atunci imediat vii înapoi, pentru că rugăciunea lui Iisus este ciclică. Este ciclică și asta te aduce iarăși în prezent și iarăși îți bagă mințile în cap. Cu toate sensurile pozitive ale acestei expresii.

Damian Drăghici: Țin minte că odată când am stat la dvs. demult, acum vreo 7-8 ani, mi-ați dat o carte, „Îngerii închisorilor”, cu Valeriu Gafencu.

Părintele Teologos: Valeriu Gafencu. „Sfântul închisorilor”.

Damian Drăghici: „Sfântul închisorilor”, exact. Și spuneau acolo că ei făceau poate și 8000, și 9000, și 10000 de…

Părintele Teologos: Așa este. „Doamne Iisuse”

Damian Drăghici: „Doamne Iisuse Hristoase” pe timp de zi.

Părintele Teologos: Da, da și astfel au ajuns ei la sfințenia asta. Și iarăși trebuie… Ai spus rugăciunea inimii… Trebuie puțin să facem o mică precizare aici… Rugăciunea se numește rugăciunea lui Iisus. „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă.”. Omul spune neîncetat lucrul ăsta sau, mă rog, cât de mult poate, așa după program zilnic constant, pe cât posibil. E, dacă omul continuă la un moment dat, harul lui Dumnezeu… un Dumnezeu personal, cum spuneam… face astfel încât rugăciunea să se spună neîncetat în minte. Mintea, în limbajul Sfinților Părinți, înseamnă totalul părților raționale ale sufletului. Sufletul are mai multe părți raționale. E, în clipa în care rugăciunea se spune în minte, asta se numește rugăciune a minții. Se spune neîncetat, fără efortul omului și atunci mintea, adică părțile raționale din discuția noastră se curăță. Și omul începe să gândească corect. Apare în prezent, răspândirea minții se estompează, dispare până la urmă.

O explicare a rugăciunii inimii

Damian Drăghici: Și atunci de ce este numită rugăciunea inimii?

Părintele Teologos: Numai puțin… Exact. În clipa în care omul continuă cu această rugăciune și este atent să facă virtutea și celelalte, să nu păcătuiască, atunci harul lui Dumnezeu cel iubitor, deci persoana lui Dumnezeu, prin voința sa, coboară în persoana umană. Coboară această rugăciune în părțile iraționale ale sufletului, care părți iraționale împreună se numesc inimă. Și atunci se unesc părțile raționale ale sufletului, adică mintea, da?… dimpreună cu părțile iraționale ale sufletului, adică cu inima. Se unesc cele două și omul revine la starea lui Adam de dinainte de păcat. Adică se reface unitatea originară și originală.

Damian Drăghici: Și se rupe și disocierea.

Părintele Teologos: Exact, se rupe disocierea. Dispare disocierea și toate celelalte. Și atunci asta este rugăciunea inimii. Deci în clipa în care rugăciunea se spune neîncetat de către harul lui Dumnezeu, în inima omului, adică vorbim de nucleul uman, adică părțile iraționale. Partea doritoare și partea mânietoare. Astea sunt părțile iraționale.

Damian Drăghici: Mulțumesc frumos.

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu.

Luminarea și spovedania

Damian Drăghici: Cum pot să aprind lumina în sufletul meu întunecat?

Părintele Teologos: Apeși pe buton.

Damian Drăghici: Ați înțeles metafora?

Părintele Teologos: Sigur. Dar tu, tu n-ai înțeles…

Damian Drăghici: Am înțeles…

Părintele Teologos: Primul buton este spovedania. Și de ce spun apeși pe buton? Adică trebuie să faci o acțiune decisivă. Adică da, trebuie să fac treaba asta. Trebuie să fac treaba asta. Și atunci în clipa în care spui ”Trebuie să fac treaba asta”, înseamnă că automat te supui unui program. Acel program pe care l-ai amintit tu: de rugăciune dimineața, seara și așa mai departe. Tu în clipa în care intri în acest program… mers la biserică și spovedania…

Damian Drăghici: Spovedania, iertați-mă, aici vreau să fac o mică paranteză.

Părintele Teologos: Da, sigur.

Damian Drăghici: Spovedania nu numai a celor care nu ți-e rușine ție să le spui. Spovedanie a celor care-ți este cel mai teamă și cel mai rușine, ca să poți să-ți cureți sufletul.

Părintele Teologos: Păi, mai ales astea, mai ales astea. Pentru că acolo înseamnă că ai condiționări. Acolo ai problema ta, înțelegi? Acolo ai tu dependențele tale. Aceia sunt idolii tăi. Am spus că, în clipa în care mor, dacă ai o dependență, adică ai o dorință care nu poate fi împlinită în veșnicie, ai o adicție, atunci aia se constituie chinul tău. Ei, dacă eu, în clipa în care mă duc la spovedanie vreau să ascund ceva, atunci eu sunt dependent de chinul respectiv și nu vreau să scap de el, înțelegi? Deci eu fumez… Nu vreau să-mi zică duhovnicul „Nu mai fuma”, știi? Și atunci nu zic la spovedanie.

Damian Drăghici: Asta ar fi cel mai mic. Sunt altele mai…

Părintele Teologos: Da, din cauza asta am găsit ceva care să știu că nu… Sunt altele mult mai…

Damian Drăghici: Asta ar fi ca și când îmi place orezul cu lapte.

Părintele Teologos: Da, ceva de genul ăsta. Sunt altele mult mai… Sunt niște cantități de droguri mult mai puternice care sunt în patimi trupești și așa mai departe, în droguri, adică substanțe psiho-active și multe altele. Adică dacă vrei eu le enumăr care sunt…

Mersul la psiholog

Damian Drăghici: După perioada pandemiei, într-un fel e un lucru bun, până în 2020 sau puțin mai devreme… Mai ales că dumneavoastră știți povestea mea, că am venit din State și astea. Și de obicei cum e trendul în State… Sau și pentru mine când vorbeam cu alți oameni… intelectuali sau unii oameni din high-class, cum se zice… Nu prea se discuta înainte despre faptul că să mergi la terapeut în România. Știi „aoleu, mergi la psiholog, ești nebun, ești bolnav, ce-ai?”. Ei, uite că s-a ajuns acum și în România acest trend după pandemie, unde o mulțime de oameni merg la terapeut și vorbesc deschis despre asta. Sunt în căutarea acestui sine superior, cunoaștere, tot felul de lucruri. Și aici vreau să vă întreb un lucru foarte important. Poate psihoterapeutul, terapeutul, psihologul sau cum vrei să-i spui, să dea aceleași răspunsuri profunde sau să ajute, precum un duhovnic care are cunoștința și cuvântul Domnului?

Părintele Teologos: Nu. Nu, pentru că psiho, ce-o fi el, este pe plan uman. Este pe plan uman. Psihologul, psiho-ceva, ce-o fi el, psihiatru și așa mai departe, poate să câștige timp. Singurul lucru poate să câștige timp și poate să-i câștige timp… De ce? Pentru că… Ce se întâmplă? Omul are probleme psihologice, pentru că nu se spovedește. Ei, uneori e dificil să-i spui ”Du-te să te spovedești”. Atunci mergi la psiholog. Psihologul poate să-i spună: ”Uite care e treaba”, să-l stabilizeze puțin , după care să-l trimită la duhovnic. Dacă nu, îl distruge. Pentru că el are nevoie de harul lui Dumnezeu, are nevoie de rugăciunea de dezlegare, astfel încât să-și vindece traumele. Altfel nu are cum să-și vindece traumele. Traumele se vindecă de la Dumnezeu. Adică Dumnezeu îi vindecă traumele, Dumnezeu îl ajută să depășească moartea, că am spus că Ortodoxia se ocupă cu vindecarea morții, depășirea morții. N-are cum. Deci numai să câștige un anumit timp și asta mai ales în cazul în care există probleme trupești. Adică o imbalanță chimică sau ceva mecanic, adică s-a lovit omul la cap și așa mai departe. Și atunci… Mi-e și frică să vorbesc pe tema asta, că trebuie neapărat să fie creștin și neapărat trebuie să fie foarte bine documentat psiho ce-o fi el, astfel încât să-i dea pastile, dar pastilele care să-l echilibreze și să nu-l distrugă pe respectivul, înțelegi?

Damian Drăghici: Până când ajunge la duhovnic.

Părintele Teologos: Până când ajunge la duhovnic pentru că pe de altă parte, vrând să-i facă bine poate să-i facă rău prin pastile. Treburile astea sunt foarte foarte fine și din cauza asta a spus Dumnezeu că asta se dă în dar de către Dumnezeu. Adică numai Dumnezeu poate să facă treaba asta pentru că, de fapt, tu nu știi ce e în sufletul celuilalt.

Damian Drăghici: Adică, mai ales, că suntem aici în Grecia și știți că vorbesc și eu greaca, când stai și traduci mot a mot „psiholog„ tu te duci la cineva care „log” – vorbă, vorbești despre suflet.

Părintele Teologos: Despre suflet, exact.

Damian Drăghici: Adică tu nu te duci la ăla să vorbești despre problemele tale mentale. Te duci să vorbești despre suflete și cred că nu e persoana potrivită.

Părintele Teologos: Nu este…

Damian Drăghici: Trebuie să vorbești cu duhovnicul despre suflet.

Părintele Teologos: Așa este, așa este și duhovnicul este de fapt… duh este partea cea mai fină a sufletului. Duhovnicul este corespondentul slav al psihologului din greacă. Duhovnic adică cel care se ocupă de suflet, ăsta e duhovnicul. Înțelegi?

Duhovnicul

Damian Drăghici: Cum ne alegem duhovnicul?

Părintele Teologos: Da. Bună. După cum am spus că ortodoxia este ramura medicinei care se ocupă cu vindecarea sufletului putem să facem analogia cu medicina de trup. Cum îmi aleg eu un medic de trup bun? Întreb în stânga și în dreapta. Care este medic bun de nu știu ce? Și îmi zice, el îmi zice, el îmi zice, el îmi zice: „vezi cutare, cutare, cutare”. La fel, întrebăm și despre un duhovnic bun. Care este un duhovnic bun? Și atunci vedem ce spun oamenii din biserică „măi, du-te la cutare că ăla este un duhovnic bun”. Pe bază de recomandare.

Damian Drăghici: A nu folosi Facebook-ul, cum folosim pentru doctor!

Părintele Teologos: Da, da, exact. Nu, sigur. După care este foarte important să avem duhovnic pentru bolile noastre adică sunt anumite boli, boli duhovnicești din categoria depresiei și deznădejde și așa mai departe care au nevoie de un duhovnic mai iubitor, mai moale și așa mai departe…

Damian Drăghici: Și care poate a mai avut alți oameni cu genul ăsta de…

Părintele Teologos: Sigur, sigur, care știe.

Damian Drăghici: Deci nu duhovnic generalist.

Părintele Teologos: Da, de-asta spun, un duhovnic după bolile tale și atunci el știe cum să te ia, știe cum să-ți spună și-ți citește rugăciunea de dezlegare și așa mai departe. Pe de altă parte, cineva are bolile de partea cealaltă adică cu mânie, cu spart, cu dat cu toporul, cu nu știu ce și așa mai departe, cu înjurături. Ei, la ăsta nu poți să-i dai un duhovnic moale; acolo trebuie să fie un duhovnic care să poată să zică „bă, dacă nu…”. Adică întotdeauna este nevoie de duhovnicul potrivit la persoana potrivită, înțelegi?

Și din cauza asta există secretul spovedaniei care este și ca să nu afli păcatele unul de la altul, evident, dar și ca să nu afli nici terapeutica. De ce? Pentru că de exemplu, dacă este un caracter care săracul se luptă cu deznădejdea și așa mai departe, duhovnicul n-o să-i dea un canon de o să-l îndoaie pe respectivul, că-l împinge în deznădejde. Dar pe de altă parte, este un om care are un caracter foarte dur și zice „da,că o să mai fac și o să mai nu știu ce”, acolo trebuie dat un canon mai serios ca să îl înmoi pe respectivul.

Deci și datorită faptului că bolile nu sunt de folos să se cunoască de la unii la alții, dar nici terapeutica nu este bine să se cunoască de la unii la alții, din cauza asta spovedania este particulară.

Damian Drăghici: Este bine să avem același duhovnicul cu soția, soțul, iubitul, iubita?

Părintele Teologos: Este esențial. De ce? Pentru că duhovnicul poate să acționeze și trebuie să acționeze ca și mediator ca și sfătuitor între cei doi. Pentru că nu trebuie și ne rugăm să nu se întâmple, dar hai, să fim realiști, clar vor apărea tensiuni, clar or să apară neînțelegeri. Atunci este esențial duhovnicul pentru că cei doi se spovedesc respectivului și respectivul nu că spune păcatele de la unul la altul, ci știe cum să gestioneze lucrurile și cum să le echilibreze. Este foarte, foarte important asta și mai ales că aici tot vorbim despre asta, aș vrea să spun tinerilor să nu se ducă la părinții lor pentru că se duc la părinții lor și mai ales la mamele lor, asta le generează mari tensiuni în cuplu care pot să ajungă până la divorț. Soacrele sunt proverbiale pe tema asta pentru că încearcă… și atunci nora sau ginerele se simt excluși din cuplu și atunci se luptă cu soacra pentru victimă – pentru soție sau pentru soț. Și apar mari tensiuni, mari probleme. Deci întotdeauna cu duhovnicul și încercăm pe cât posibil să-i ținem la distanță pe părinți.

Bărbați și femei

Damian Drăghici: Dacă tot ați adus subiectul ăsta, parcă mi le puneți pe tavă așa, aici dumneavoastră mi le arătați, ce se întâmplă cu bărbatul și cu femeia, așa cum vorbeam și aseară, în societatea noastră și în momentul ăsta la noi în România? Așa cum vorbeam și despre cei de afară – Jordan Peterson și alții vorbesc despre asta, dar uite că s-a ajuns… Noi de obicei eram cu 50 de ani în urmă față de America.

Părintele Teologos: Da și era bine.

Damian Drăghici: Da, era bine. Acum cred că s-a comprimat puțin și nu suntem exact cu 50, dar 10, 20, dar cumva influența este mai mare și se resimte și la noi.

Părintele Teologos: Da, din păcate.

Damian Drăghici: Ce se întâmplă cu această bătălie pe putere între femeie și bărbat?

Părintele Teologos: Da, este vorba de o ideologie foarte foarte nocivă, se numește postmodernism. Postmodernismul se rezumă în două cuvinte „question everything”, în română se traduce prin „întreabă orice”, dar „question everything” de fapt nu se traduce prin întreabă orice, ci de fapt, „îndoiește-te de orice”. Și atunci, ăștia se rup de tradiție, se rup de tot și ai de tot ceea ce a fost acumulat nu numai de către ortodoxie, ci de către planetă că vorbim despre mii de ani, zeci de mii de ani de experiență a planetei, atunci ăștia vor să meargă înainte cu orice preț și vor să calce în picioare tot ce se găsește.

Și unul din lucrurile care se calcă în picioare este familia. Și mai ales se calcă în numele avansului și în numele libertății care, ca să fie libertate, trebuie să aibă o direcție. Ăștia de astăzi nu mai au nicio direcție, e vorba de libertinaj, adică o băltoacă amorfă în care este permis orice. De ce? Pentru că a dispărut Dumnezeu care este direcția libertății – adică direcția libertății este perfecțiunea – de vreme ce au dat cu piciorul la Dumnezeu, au dat cu piciorul la perfecțiune, au dat cu piciorul la direcție și poate să facă orice… ce mă tună pe mine capul – adică eu să mă consider câine, pisică, să mă consider de alt gen, orice și așa mai departe. Și în clipa respectivă, spune-mi de ce să nu fac eu ce vreau eu? Adică eu să fiu egală cu bărbatul și bărbatul să fie egal cu femeia și așa mai departe.

Puterea femeii

Damian Drăghici: Că oricum, iertați-mă aici, mama a fost proastă și s-a chinuit și dacă mama a fost bună și a ascultat, uite, cum a fost și uite, bunică-mea, nu? Adică orice fel de referință la trecut sau la tradiție nu este una…

Părintele Teologos: De ce? Pentru că s-a pierdut, s-a pierdut legătura cu tradiția. Pentru că bunica a fost proastă, zicem noi, din punct de vedere trupesc pentru că în clipa în care dai cu piciorul la veșnicie, la Dumnezeu, dai cu piciorul la suflet, la fericirea interioară. Bunica nu a fost proastă, bunica a fost chiar foarte înțeleaptă, a fost foarte înțeleaptă, de ce? Pentru că ea și-a restrâns viața trupească la minimum necesar astfel încât să-și potențeze viața duhovnicească.

Damian Drăghici: Și să țină familia împreună.

Părintele Teologos: Să țină familia împreună și din cauza asta bunicile sunt considerate proaste, dar ele erau foarte fericite și foarte puternice. Vezi că femeile astăzi care doresc să fie egale cu bărbatul în sens bărbătesc sunt într-o continuă anxietate pentru că nu e locul lor acolo. Înțelegi?

Damian Drăghici: Și aceleași bunici care erau „proaste”, erau celeași bunici ai căror bărbați plecau la război și au crescut copiii singure, bărbații lor au fost arestați politic și și-au crescut copiii singure, deci femei puternice și care au ținut neamul.

Părintele Teologos: Foarte puternice.

Damian Drăghici: Adică mai puternice decât cele care ar vrea în ziua de azi să fie bărbați…

Părintele Teologos: Evident, păi, se vede pe ele. Tot respectul pentru femei, dar se vede.

Damian Drăghici: Ele n-ar putea să facă față la ce au făcut bunicile.

Părintele Teologos: Nici vorbă. Păi, ele nu fac față la realitatea actuală. Înțelegi?

Damian Drăghici: Dar mai ales la vremurile alea!

Părintele Teologos: Păi, asta zic.

Damian Drăghici: Au existat femei care și-au văzut bărbații câte 20 de ani. Ba război, ba prins, arestat prin închisori și a fost stâlpul care a crescut copiii…

Părintele Teologos: Evident, femeia este egală cu bărbatul, dar nu în acest sens satanist, ci în sens în incomparabil duhovnicesc. Adică nu se poate compara un stejar cu un crin; fiecare are punctele lui tari și punctele lui slabe. Dumnezeu nu a făcut lumea monotonă, ci toate cu înțelepciune le a făcut, înțelegi?

Slăbiciunea bărbatului

Damian Drăghici: Dar sunt bărbații, părinte, mai slabi?

Părintele Teologos: Dacă nu sunt în locul lor. Țin minte era o un om, un grec foarte duhovnicesc și la un moment dat în anturajul lui, la o serată nu mai țin minte, la o petrecere duhovnicească cu bun simț, au venit foarte multe fete care făceau pe bărbații și era foarte strident, foarte țipător. Adică nu erau în locul lor. Și aici nu vorbesc numai că ok, erau pantaloni, ci vorbesc de modul, atitudinea. Și ăsta s-a îndârjit și s-a dus în budoar la soția sa și a venit îmbrăcat în fustă și toate fetele au început să râdă de el și el a zis „stop, dar de ce râdeți de mine? păi, așa sunteți voi așa faceți voi și acum de voi râdeți că mă vedeți pe mine, este atitudinea voastră”.

Apropo de Peterson sau de alții, sunt unii care zic bun, dacă femeia e egală cu bărbatul, să meargă femeia în mină sau să meargă pe front în Ucraina că le dă voie.

Damian Drăghici: Da sau a spus că dacă femeia este așa de fericită să te văd la 40 de ani când vii acasă seara, ai o firmă de 10 milioane de euro, îți deschizi o sticlă de whisky singură și fumezi și ești nefericită și n-ai copii, n-ai familie, n-ai nimic, dar dacă asta e ce vrei…

Părintele Teologos: Da, go ahead.

Damian Drăghici: Exact. Dar bărbații sunt mai slabi decât erau?

Părintele Teologos: Da, de acolo vine problema. Deci problema cea mare pentru că femeia întotdeauna răspunde, femeia este foarte delicată și femeia nu are inițiativa, dar nu că nu are inițiativa că e proasta proastă, nu, din contră. Are un alt mod de a gândi, este mult mai delicată și bărbatul întotdeauna are inițiativa în cuplu. Bărbatul este de regulă capul familiei. Datorită faptului că bărbatul la ora asta nu are credință în Dumnezeu și se concentrează pe bani, pe afaceri, pe lucruri de genul ăsta, nu-și regăsește masculinitatea cea adevărată adică: cavalerismul, să fie sursă de iubire pentru că n-are legătură cu Dumnezeu, atunci se feminizează și se retrag din poziția lor de cavaleri față de femeie. Și femeia singură fiind, caută atenție, caută protecție și așa mai departe și atunci într-adevăr ea se luptă cu bărbatul.

Damian Drăghici: Bărbații neavând nici în viața de zi cu zi oportunitatea să mai fie bărbați din punct de vedere al activității, pentru că activitatea, mă refer, el nu mai e ca acum 10.000 de ani, vânătorul, dar nu mai e nici ca acum 50 de ani să meargă în armată sau la luptă în război, nu mai e nici ca acum 30 de ani să taie lemne.

Părintele Teologos: Da și nu…

Damian Drăghici: Adică și el a devenit foarte în confort. Pleacă în mașină, se duce la birou, trimite un email. El e mai mult stresat mental decât fizic.

Roluri

Părintele Teologos: Da, așa este, dar aceasta este doar pe plan trupesc care are legătură. Pe plan mental, acolo e problema. de ce pentru că dacă omul este în Dumnezeu adică eu cunosc oameni care sunt de birou și care fac toate lucrurile astea și care sunt foarte bărbați, dar foarte bărbați adică foarte nobili, foarte cavaleri și sunt foarte iubiți de către soțiile lor. Și ei își iubesc foarte mult soțiile. Și acasă, bărbatul este servantul soției și soția este servanta bărbatului. De ce? Pentru că amândoi își știu rolurile. Deci bărbatul este rolul de protector și de iubitor și așa mai departe și femeia este rol de mângâietoare și celelalte. Înțelegi? Ea este căldura casei, asta este femeia, înțelegi? Dar pentru asta bărbatul trebuie să o potențeze, bărbatul trebuie să fie nobil, cum spuneam, cavaler, să-i dea siguranță, protecție, toate astea. Dar pentru asta, bărbatul trebuie să-L aibă cap pe Hristos. Dacă bărbatul nu-L are cap pe Hristos, bărbatul decade și se refugiază în alte dependențe. În patimi, droguri, sex, nu știu ce, în afaceri, toate astea.

Din cauza asta este foarte important ca bărbatul să aibă o măsură duhovnicească ca să poată să transmită iubirea pe care o primește de la Dumnezeu, să o transmită mai departe soției. Mai ales, când soția poate să mai facă și ea câte un naz sau una alta.

Damian Drăghici: Și copiilor, de fapt.

Părintele Teologos: Desigur, este foarte important asta. Deci fără Dumnezeu nu se poate, n-ai cum. Și din cauza asta, pentru că bărbații s-au depărtat de Dumnezeu datorită influențelor din afara ortodoxiei, din cauza asta ei nu se nu se mai căsătoresc, nu mai țin cupluri și așa mai departe, pentru că n-au capacitatea de iubire necesară ca să poată să mențină un cuplu. Înțelegi? Acolo este problema.

Românii și ortodoxia

Damian Drăghici: Ce putem face noi ca români și cei care dăm un mesaj mai departe și la noi în țară, bineînțeles și pentru cei care sunt în diaspora, dar mai ales în România, să întărim mai mult credința în ortodoxie și să aducem învățăturile Muntelui Sfânt de aici mai mult acasă la noi și să ne dăm seama că fără Dumnezeu nu există iubire și fără Dumnezeu nu există mântuire?

Părintele Teologos: Da, întâi de toate, mai multă credință Dumnezeu. Cum se poate face treaba asta? Fraților, Hristos a înviat! Adică Omul ăsta chiar a înviat și sunt foarte multe dovezi despre învierea lui Hristos, să ne înțelegem, sunt mai multe dovezi despre învierea lui Hristos decât despre Iulius Cezar.

Damian Drăghici: Da.

Un exemplu contemporan despre înviere

Părintele Teologos: Dincolo de asta nu e numai vorba că Hristos a înviat pentru că Hristos n-a apărut ca un fachir, ca un scamator, ci a zis uite care e treaba dacă faceți ce vă zic Eu, puteți să faceți și voi treburile astea. Și într-adevăr, cunoaștem o mulțime de minuni și cunosc și eu oameni care au murit au înviat, bineînțeles nu ca Domnul nostru Iisus Hristos care a depășit moartea, dar cunosc oameni chiar în Sfântul Munte. Sfântul Cosma de la mănăstirea Zografu, de exemplu, care a murit după care s-a ridicat cu trupul la cer. L-au văzut sfinții părinți după 40 de zile cum se duce și când au săpat în mormânt și așa mai departe au găsit mormântul gol și nu e singurul caz în și alte cazuri. Ăsta mi-a venit acum în minte că e sfânta atonit. Deci se văd rezultatele acestei terapeutici ortodoxe. Adică ortodoxia nu e ceva de genul știi, frate, fii tu cuminte că mai vedem noi. Nu, adică există rezultate, există sfințenie, există minuni. Eu văd pe mine însumi că mă vindec. Înțelegi?

Bine, sunt într-adevăr un monah ratat și un om ratat, dar crede-mă că dacă m-aș fi dus în lume, cred că aș fi găsit ceva de lucru, știi, aș fi găsit să lucrez undeva. Cu toate astea, rămân în Sfântul Munte. De ce? Pentru că văd că e convenabil în sensul că îmi vindec sufletul aici. Nu trăiesc nici în huzur, Slava lui Dumnezeu! Nu există niciun motiv să rămân în Sfântul Munte în afară de terapeutica sufletului meu, în afară de ortodoxie. Deci se văd rezultatele, înțelegi? Și în prezent și în trecut și sper și știu din profeții că și în viitor o să se vadă.

Damian Drăghici: Mulțumesc.

Părintele Teologos: Acum cum facem să ducem mai mult Sfântul Munte, fraților, intrați pe chilieathonită.ro. Deci ceea ce putem noi să oferim este platforma noastră, site-ul nostru. Asta pot să fac eu, mai sunt și părinții de jos care au Mărturie Athonită, un alt site tot din schitul nostru. E dificil. De ce? Pentru că în clipa în care omul, monahul merge afară din Sfântul Munte, își pierde această concentrare pentru că Sfântul Munte este portalul către cer. Ei, în clipa în care pleci de aici, te duci și joci fotbal cu diavolul pe terenul lui. Prefer să joc fotbal cu diavolul pe terenul meu și, din cauza asta, am ales acest lucru că vezi: facem filmarea acuma după care îmi continui programul duhovnicesc, mă rog, în halul în care îl mai fac și eu.

Deci din cauza asta facem treburile astea. De acolo-încolo dacă mai merg părinții – de exemplu, părintele stareț, părintele Pimen merge în fiecare an, până acum a mers în fiecare an, acuma nu știu dacă o să mai poată pentru că este foarte bolnav și merge în țară și mai face cuvântări. Dar în principal este pe online pentru că este cel mai bine pentru noi, pentru noi din punct de vedere duhovnicesc.

Damian Drăghici: Vin tineri?

Părintele Teologos: Da, bun, bine că mi-ai adus aminte. O altă treabă este să vină oamenii în Sfântul Munte. Bineînțeles, este foarte dificil, sunt puține locurile și așa mai departe, dar vin tineri. Vin tineri care sunt foarte preocupați și se vede. Din clipurile pe care le fac se vede că am fost foarte mult informatică și vin foarte mulți informaticieni, foarte mulți oameni care sunt în domeniu, dar nu numai, cu care discutăm și care se folosesc.

Damian Drăghici: Deci sunt interesați.

Părintele Teologos: Sunt interesați. De ce? Pentru că odată cu postmodernismul păcatul a ieșit dincolo de limite, adică omul se retrage. În clipa în care vezi promovări de distorsiuni sexuale, vezi pe față, omul zice „uau, e prea mult, prea mult”, știi.

Despre post

Damian Drăghici: Părinte, am o întrebare. Suntem în perioada postului acum de Crăciun și cred că există o confuzie generală. A existat în perioada de dinainte pe vremea lui răposatul, unde țineam post așa cum știam și noi. Adică fasole cu pâine, pâine cu cartofi, cartofi prăjiți cu pâine, mămăligă cu pâine și cartofi. Adică erau o bombă plină de carbohidrați. Țin minte că oricum și și când nu țineam post mâncam așa, adică luni era mâncare de cartofi, marțea mâncam cartofi prăjiți, miercurea cartofi la cuptor, joia cartofi cu ciorbă.

Părintele Teologos: Țineai că n-aveai cum.

Damian Drăghici: Exact, da, dar totuși mama avea asta care ținea, Dumnezeu s-o ierte! După care am trecut în perioada anilor ’90 unde postul a fost reinventat cu tot felul de pateuri de vegetale cu tot felul de chimicale. După care s-a ajuns acum în ultimii șase, șapte ani să existe o deschidere și din partea furnizorilor, producătorilor să existe brânză vegetală, caju, tot felul de lucruri, dar există o confuzie pentru unii între veganism și post.

Părintele Teologos: Da.

Damian Drăghici: Și aș vrea să calificăm puțin astea. Într-un mic studiu al meu și am spus-o și în podcast, noi de fapt suntem o țară, între ghilimele, de vegani pentru că dacă ar fi să numărăm toate posturile cu lunea, miercurea și vinerea și cu tot, avem undeva la 240 de zile post pe an. Doar 120 de zile mai rămân cu carne sau produse lactate.

Părintele Teologos: Da, foarte bine. Bine, monahii În general nu.

Damian Drăghici: Exact, eu am spus așa… Am fost aici și de nenumărate ori, în afară de pește, sepia sau fructe de mare – nu toate alea din câte știu, mai puțin…

Părintele Teologos: Da, pentru că sunt o delicatesă, noi le evităm, adică le mâncăm când e o sărbătoare și așa.

Damian Drăghici: Exact. În rest, majoritatea sunt năut, orez, paste, roșii tot ce înseamnă legume și fructe. Puteți puțin nu se ne spuneți exact un meniu al postului, dar să clarificăm puțin postul în sine și diferența între veganism și postul nostru creștin ortodox.

Părintele Teologos: Sigur, așa este. Întâi de toate, postul înseamnă, numărul 1, să te ridici puțin flămând de la masă, adică să nu te îndopi, asta este primul lucru. Austeritatea – numărul 1. Numărul 2 este într-adevăr postul de anumite mâncăruri, alimente care sunt astea și sunt astea. Diferența dintre post și dietă sau veganism sau orice altceva este scopul și starea interioară. Adică eu postesc nu pentru fitness, nu postesc ca să am mușchi și să dau la sală și așa mai departe, nu pentru femei, iarăși, nu postesc pentru carnea este blestemată sau necurată și așa mai departe.

Damian Drăghici: Și aici dacă îmi permiteți să adaug ceva. Și dacă acum am aflat că am voie la caracatiță și fructe de mare, nu mă duc la restaurant și dau comandă la 5 farfurii de creveți, patru farfurii de…

Părintele Teologos: Păi, asta zic.

Damian Drăghici: Exact, și îmi umplu masa așa plină de fructe de mare că gata, am voie.

Părintele Teologos: Da, postul se face pentru smerirea omului. Pentru că sufletul este legat de trup, în clipa în care trupul primește toate cele pe care el le cere că mare atenție trupul nu e rațional, sufletul e rațional, în în clipa în care trupul primește toate pe care le cere, trupul se duce în direcția sa adică îl trage pe om înspre animalic, înspre patimi trupești și atunci omul nu mai gândește cum trebuie, ci gândește cum nu trebuie. Deci noi din cauza asta postim. Și asta îl duce pe om întru smerenie și aici pe primul plan este starea interioară. Dacă eu în clipa în care mănânc un crevete pe zi și doar atât și mă mândresc, imediat îl tai.

Postul duce la smerenie. Un exemplu

Era un monah pe vremea Sfântului Simeon noul Teolog care și datorită constituției trupei și a altor factori pentru că, mare atenție cu postul am spus că regula de aur este să te ridici puțin flămând de la masă și n-am spus cât trebuie să mănânci pentru că sunt diferite constituții adică unul poate să mănânce nu știu cât și altul… – și era unul pe vremea Sfântului Simeon în noul Teolog care era foarte așa și putea să postească foarte tare. Pe când ceilalți nu puteau să țină postul pe care îl ținea el. Și ăsta se mândrea și îi vedea de sus pe ceilalți și a ajuns la părintele stareț adică la Sfântul Simeon. Și când a auzit Sfântul Simeon asta a zis: „de acuma încolo în fiecare zi – mai ales că era și postul mare care e cel mai dur post – în fiecare zi inclusiv în săptămâna mare unde și post negru, inclusiv în Vinerea mare mănânci de trei ori pe zi pește în fața tuturor.”

Deci ăstuia i s-a rupt mintea în două și mânca pește și plângea, efectiv. De ce? Pentru că scopul postului nu este performanța, nu este recordul mondial de câte grame ai mâncat tu azi. Eu să mănânc cu 2 g mai… Nu, este această smerenie și această ținere în frâu a trupului. Asta este diferența dintre post și veganism și orice altceva. Dacă omul se mândrește pe tema dietei, a greșit ținta. De acolo încolo, după cum ai amintit și tu, este…. acum, e adevărat că vorbim la foarte mulți oameni…

Damian Drăghici: E ok.

Părintele Teologos: Dar întâi de toate să taie mâncărurile care fac foarte multă plăcere. Adică da, epoți să mănânci în post fructe de mare, dar datorită faptului că sunt foarte gustoase, fraților, să ne înfrânăm. Nu poți să spui celuilalt nu mânca pentru că Biserica spune „poți să mănânci”, dar e o chestie de obraz în ultima instanță, știi? Adică nu te duce în direcția respectivă. De ce? Definiția adevărată a postului este retragerea minții din simțuri – ăsta este postul.

O confesiune

Damian Drăghici: Anul ăsta, nu o spun cu fățărnicie ca să mă laud, dar am ținut de patru ori post doar cu apă. Nu știu dacă se numește negru că negru e fără apă. Și am observat la primul post când a început postul mare anul trecut, pe 27 februarie, mi-am dat seama că e important ce bagi în gură în primele șapte zile. După care, am ținut săptămâna mare a Paștelui iarăși și acolo mi-am dat seama că e important ce scoți din gură.

Părintele Teologos: Da, evident…

Damian Drăghici: Și la al treilea, în iunie, mi-am dat seama că în timpul postului și după post înveți cât de multă putere îți dă puterea interioară și cum să îți gestionezi și să-ți conservi energia, cealaltă treabă trupească a bărbatului.

Părintele Teologos: Da. Fecioria.

Damian Drăghici: Imediat după ce rupi postul cele trei zile și adaugi puțin suc de grefruit și de portocale, o mâncărică de spanac și a treia zi o salată și asta dintr-o dată iarăși începe corpul și mintea s-o ia de la așa puțin. Dacă bagi mai multă mâncare, deja a luat-o razna direct.

Părintele Teologos: Da, sigur.

Damian Drăghici: Și prin asta mi-am dat seama că de fapt poate mâncarea este cel mai mare drog.

Mâncarea, trupul și plăcerea

Părintele Teologos: Nu este cel mai mare drog că sunt substanțe psihoactive, dar tu spui ceva, de ce? Pentru că mâncarea este indisolubil legată. Adică metamfetaminele poți să le tai adică nu ai nevoie de ele, clar, dar de mâncare ai nevoie și din cauza asta trebuie să fii foarte atent ce mănânci. Nu trebuie să fie cineva obsedat că se poate ajunge și în cealaltă parte. „Vai, părinte, dar ce să fac o mai pot împărtăși că am mâncat cu 5 g mai de fructe de mare în plus?”. Asta este o obsesie deja, dar dacă ești atent asta are un efect foarte pozitiv asupra ta.

Damian Drăghici: Noi, românii și eu am ajuns în Grecia înaintea multora, știți că am fugit din țară. Și când am ajuns în Grecia am început să țin post și pentru prima oară atunci mi-au spus mai mulți: „păi, ai voie un fel de salată de icre, ai voie la calamari, la creveți” și nu am putut să înțeleg ani de zile… Și noi în România, vorbim despre asta știu că ați mai fost întrebat, mă uit la emisiunile dumneavoastră, spuneți-ne mai exact care este substratul din spatele acestui mare mister cu fructele de mare? Nu au sânge sau de ce este voie?

Părintele Teologos: Da, este vorba de sânge și după tradiția rabinică care este adevărată, adică Dumnezeu a spus a stat Vechiul Testament deci nu vorbim că i-a venit cuiva, sângele conține viață. E o mare taină asta că sângele conține viață și de fapt asta știm. Adică dacă îi tai cuiva venele, moare omul. Și la sinodul apostolic adică la primul sinod făcut de către Biserică și prezidat de către un super sfânt e vorba de Sfântul Apostol Iacob ruda Domnului, care e chiar rudă cu Hristos. Foarte puține lucruri s-au hotărât acolo, dar unul dintre lucrurile care s-a hotărât a fost ăsta: să se ferească omul de sugrumat, de sânge și de desfrâu. De desfrâu, clar, bun. De sugrumat, de ce? Pentru că în clipa în care sugrumi un animal, rămâne sângele în el și dincolo de asta se asfixează și se toxifică și așa mai departe. Și de sânge, pentru că sângele are viață într-însul.

Damian Drăghici: De-asta în cultura arăbească și evreiască scot tot sângele…

Părintele Teologos: Da, exact și din cauza asta noi mâncăm mâncăruri cu sânge numai și numai prin iconomie, cum se zice, prin pogorământ. Adică lasă Biserica de la ea în zilele cum se zice de dulce adică marțea și joia și lunea pentru alții – se mănâncă mâncare cu sânge. Fructele de mare, mierea, icrele sau alte lucruri care nu sunt din animale cu sânge, dacă omul ouăle sunt din animale cu sânge, toate aceste produse care nu conțin sânge, melcii, de exemplu, se pot mânca în post. Deci în post este mâncarea curată care nu are sânge în ea.

Mâncăruri de post

Damian Drăghici: Deci mâncarea curată ar însemna: creveți, calamari, caracatiță, sepia…

Părintele Teologos: Da, sigur, bineînțeles…

Damian Drăghici: Ouă, nu.

Părintele Teologos: Nu.

Damian Drăghici: Ar însemna melci, miere, da.

Părintele Teologos: Miere, evident.

Damian Drăghici: Pentru că nu vine din sânge și în rest, tot ce înseamnă legume și vegetale.

Părintele Teologos: Sigur, evident. Da, astea. Dacă e să dăm așa un meniu.

Damian Drăghici: Ca să înțelegem odată și pentru totdeauna pentru că mi s-a tot pus întrebarea asta și  n-am vrut să îmi asum eu ceva care… eu trăind în Grecia și știind că se mănâncă.

Părintele Teologos: Da. De ce? De unde a venit în România treaba asta? Pentru că România nu are deschidere la mare.

Damian Drăghici: Exact.

Părintele Teologos: Și atunci, dacă venea cineva și mergea la o babă sfântă din Transilvania, care săraca nu știa „îi spunea, nană, uite care e treaba tu nu poți să mănânci caracatiță”. „Ce să nu…?!” „Știi care-i treaba, deci animalele nu și plantele da”. Și de acolo a apărut această…

Damian Drăghici: Eu știu de la mine în familie că râdeau de mine ani de zile. „A, ăsta nu ține post și zice că ține post – vezi că mănâncă calamari, caracatiță și…”

Părintele Teologos: De acolo pentru că era foarte dificil de explicat la poporul sfânt, dar simplu și în cazul ăsta le spui animalele nu, plantele da. Dar e vorba de sânge și cum spuneam, e pe baza Sfintei Scripturi.

Fenomenul rigor mortis în Sfântul Munte

Damian Drăghici: Dacă țin minte bine dumneavoastră mi-ați povestit cu mult timp în urmă de faptul că sfinții părinți în Munte nu au rigor mortis, nu?

Părintele Teologos: A, da..

Damian Drăghici: Putem să…

Părintele Teologos: Da, sigur și eu chiar am experiat treaba asta, nu că a murit eu, dar am fost am asistat la la moartea…

Damian Drăghici: Da, să explicăm puțin celor de acasă.

Părintele Teologos: Despre ce este vorba.

Părintele Teologos: Rigor mortis e fenomenul de înțepenire – e și expresia țeapăn ca un mort. Acest fenomen care este unul natural nu se întâmplă în Sfântul Munte niciodată decât dacă e un părinte Doamne ferește care are niște păcate foarte grave și așa mai departe. Toți părinții știu că este binecuvântare de la Maica Domnului ca semn al bunei voiri a Maicii Domnului față de cel care s-a nevoit în grădina ei adică în Sfântul Munte, este semnul în clipa morții că el este moale.

Damian Drăghici: Deci mortul rămâne exact moale cum suntem noi acum…

Părintele Teologos: Da și eu eu țin minte că chiar am vrut treaba asta și mai ales țin minte că era un părinte care murise în afara Sfântului Munte, un părinte ca un martir a murit omul respectiv, din cauza armelor chimice din războiul din Serbia și așa mai departe, care fusese bombardată de către americani și a murit afara Sfântului Munte. Și deci când a venit, trebuia să se instaleze trebuia să se instaleze rigor mortis. Și eu imediat – că l-au adus cu camionul – imediat am pus mâna ca să văd și era moale efectiv. Și în clipa în care l-au luat de picioare s-a îndoit omul. Și multe alte cazuri. În clipa în care îi puneam în groapă și așa mai departe, întotdeauna am încercat, să mă ierte bunul Dumnezeu!….

Damian Drăghici: Țin minte că am dezbătut atunci că au venit oameni de știință din State care spuneau că au fost vegani. Nu sunt alți vegani în alte țări, care nu mănâncă carne și au rigori mortis.

Părintele Teologos: Așa este.

Damian Drăghici: Deci nu are de-a face cu veganismul. Nu, nu este o minune de la Maica Domnului, o minune așa delicată pe care noi nu prea o promovăm, acuma că ai întrebat, am spus de ea și este un semn al binecuvântării lui Dumnezeu, al Maicii Domnului că există viață după moarte, unu și doi, că cine rămâne în Sfântul Munte și sper să mă învrednicească Maica Domnului, draga de ea, cine moare în Sfântul Munte are binecuvântarea Maicii Domnului.

Damian Drăghici: Pentru Crăciun, trăind așa de mulți ani în State, știți că v-am povestit despre asta, regăsesc acum foarte mult când sunt acasă în România și nu o spun cu părere de rău, doar sunt așa mesmerised, nici nu știu cum să spun…

Părintele Teologos: „Minunat”, oarecum. Surprins.

Obiceiuri actuale de sărbători

Damian Drăghici: Da, mă minunez. Tot acest spirit undeva după 15 20 noiembrie exact cum e la americani Thanks-Giving încep cu tot felul de ornamente în mall-uri, în în magazine, muzica se schimbă. Pentru mine trăind în State nu e ceva nou, e un lucru obișnuit și înțeleg tot acest materialism și consumerism și acest business pentru că este un huge business pentru ei, poate unul dintre cele mai importante momente de vânzare în timpul anului. Dar mă uit așa la mine, la Cristina, la soția mea, la băiat, la colegi, la prieteni, la tot felul de oameni cât de repede a fost transferat lucrul ăsta și internalizat de noi toți ca parte din cultura noastră. Noi fiind aceeași generație care am trăit cu moș gerilă, cu o portocală, cu bomboane din alea pe care le mâncam din pom, săracii de noi, dacă prindeam banane, cu cozonacul nostru, cu porcul tăiat în curte. Adică lucrurile noastre care erau extrem de simple, cu luminițele alea și acum dintr-o dată acest consumerism uriaș, aceste pungi după care toată lumea aleargă să ia, să facă, să fim…

Poate întrebarea este mai lungă. Cumva s-a diminuat spiritul Nașterii Domnului prin toată această poleială îmbrăcată uriaș de tot ce înseamnă acest consumerism – cadouri, pomul și asta și asta și hai să mergem și la magazinul ăsta și magazinul ăla și în esență dăm la o parte puțin, adică nu mai e în ochii noștri Nașterea Domnului.

Părintele Teologos: Da, pentru că Nașterea Domnului este o sărbătoare duhovnicească, evident. Ei, în clipa în care tu pui materia, materia scoate afară Duhul, pentru că materia ocupă un loc, materia este grea, este compactă concretă și scoate afară Duhul. Deci trebuie întâi de toate tăiate grijile. Evident că vom sărbători Nașterea Domnului, sigur că trebuie să ne pregătim, dar nu prea mult! Adică să nu depășim măsura în cele materiale. Cele duhovnicești – adică să citim pericopele evanghelice că nu sunt multe sunt două cred, una la Matei dacă nu mă înșel și una la Luca în care se vorbește despre Nașterea Domnului. Mai ascultăm un cuvânt de folos pe tema Nașterii Domnului…

Damian Drăghici: Și să mergem la biserică!

Părintele Teologos: Evident. Mergem la biserică, asta am spus la început.

Damian Drăghici: Cu o zi înainte de Crăciun…

Părintele Teologos: Nu. În fiecare duminică și clar și atunci, cu o zi înainte și de Crăciun trebuie mers.

Damian Drăghici: Că suntem așa de ocupați cu pomul, cu pregătitul, cu mâncatul, cu prietenii, să ieșim la masă….

Părintele Teologos: So what!? Știu, știu, nu trebuie. Am spus să nu depășim pentru că diavolul ce face? Diavolul ne împinge în extremă astfel încât să ne pierdem pacea, să ne pierdem liniștea. Totdeauna face asta în preajma marilor sărbători astfel încât să facă o ispită, astfel încât să petrecem sărbătoarea cu tristețe sau cel puțin cu stres – că n-am făcut aia, că n-am făcut aia. Nu contează. Dumnezeu se bucură mult mai mult de o sărbătoare făcută cu pace și bineînțeles un brăduț micuț dacă e vorba de brăduț sau chiar și fără – acum să nu scandalizez – chiar și fără brad. AL noi la noi Sfântul Munte nu se pune brad, niciodată nu se pune brad. Dar acum desigur, oamenii pot să…

Încă o dată, ceea ce pe mine mă interesează foarte mult ca și monah ratat ca și isihast este întotdeauna să existe pacea și în clipa în care vezi că grijile își generează tulburare taie-le. Nu vrem noi să facem petrecerea trupească de referință. Adică cine ești tu? Nu vreau să jignesc…

Damian Drăghici: A devenit puțin așa și sunt foarte curajos să spun asta… să arătăm cât mai mult pomul nostru adică noi o țară de săraci pe timpul lui Ceaușescu, cum știm părinții noștri se dădeau peste cap și făceau orice din putința lor să avem pe masă ceva de mâncare. Ca în ziua de azi de Paște și de Crăciun n-ați văzut viața vieților dumneavoastră atâtea fotografii cu tot ce gătesc toți.

Părintele Teologos: Nici nu vreau.

Damian Drăghici: Sute de fotografii, zici că parcă n-am mai văzut mâncare în viața noastră. Pe vremuri nu arătam asta; ia, uitați, cozonaci, sarmale adică nu era o fățărnicie. Toată lumea avea…

Părintele Teologos: Nu e vorba de fățărnicie, eu cred că e vorba despre un mod de gândire foarte nociv care îl împinge pe om înspre materie, materialul. Eu zic că trebuie să dăm un pas puțină înapoi și, cum spuneam, trebuie să fim atenți la conștiința noastră să vedem: mă tulbur acum, pierd sensul Crăciunului? Dacă da, mă opresc pentru că Dumnezeu vorbește în conștiința mea, bunul Dumnezeu este activ în cotidian. Mă rog Doamne ajută-mă să sărbătoresc Crăciunul cu vrednicie! Doamne ajută-mă să Te naști în inima mea! Că asta este de fapt Nașterea Domnului. Deci noi de Crăciun nu sărbătorim un eveniment care a avut loc în urmă cu 2000 și ceva de ani. Noi de Crăciun sărbătorim Nașterea Domnului acum în noi și pe asta trebuie să ne axăm. Clar că trebuie să avem pe masă ceva frumos și așa mai departe, dar acel lucru nu trebuie să strivească delicatețea Nașterii Domnului din ieslea inimilor noastre. Înțelegi?

Trebuie discernământ și trebuie o frână adică „stop, până aici” să am puterea să spun „da, mă opresc”. E adevărat că o să zică cutare și cutare, dar nu mă interesează ce o să zică cutare și cutare. Adică eu o să pierd pe Hristos pentru că cutare și cutare o să zică nu știu ce, gura lumii?

Damian Drăghici: Cred că trebuie să punem frână asta acuma să fac și eu o mică glumă, dar e chiar reală, să punem frână și după aceste 40 de zile de post când băgăm în noi prea mult și unii ajung pe la spital cu știți?

Părintele Teologos: Da, știu, dezlegările de post în sensul că extremele sunt întotdeauna de la diavol, întotdeauna extremele sunt de la diavol și în lipsă și în surplus. Întotdeauna. Mintea se luminează în clipa în care este pe centrul crucii. Adică nu trebuie să fie nici în sus prin mândrie, nici în jos prin deznădejde, nici în dreapta prin surplus, nici în stânga prin lipsă. Dacă mintea stă pe centrul crucii atunci mintea se luminează de către Dumnezeu și pentru asta e nevoie de conducător duhovnicesc, e nevoie de duhovnic, de rugăciune, de toate.

„Fiți reali!”

Damian Drăghici: De obicei, la închiderea podcastului meu, dar o să mai facem cu dumneavoastră pentru că am de gând să revin, pun o întrebare: dacă într un metavers, într-o realitate virtuală în 50, 100, 500 de ani, un copil va intra și va alege cumva să se uite la noi și să vadă acest podcast, în urma tuturor experiențelor dumneavoastră acumulate de o viață întreagă ca monah și nu numai și înainte, dar aici în contextul acesta, care ar fi mesajul dumneavoastră pentru tineri, pentru oameni și pentru noi ca români ca și creștini ortodocși.

Părintele Teologos: Pentru copilul respectiv în metavers?

Damian Drăghici: Și pentru copilul respectiv, dar și pentru copiii din ziua de azi.

Părintele Teologos: Metaversul este o minciună! Get real! Fiți reali! Trebuie omul să fie real și să redescopere frumusețea persoanei pentru că persoana este sursă de iubire. Întâi de toate Dumnezeu ca sursă primordială de iubire și după care toți ceilalți ca și lentile, ca și oglinzi care reflectă lumina lui Dumnezeu.

Damian Drăghici: Și aici exact unde avem camera sunt trei cuvinte scrise sub cruce: nădejdea credința și dragostea.

Părintele Teologos: Da. Sunt cele mai mari virtuți și toate celelalte virtuți în acestea se adună, în nădejde credință și dragoste. Pentru că de fapt tot ceea ce facem, noi facem pentru potențarea acestui lucru și dintre acestea cea mai mare este dragostea.

Damian Drăghici: Sărut mâna, părinte! Vă mulțumim pentru tot! Sărbători fericite!

Părintele Teologos: Mulțumim la fel! Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Damian Drăghici: Doamne ajută și vă mulțumim că sunteți aici pentru noi, vă rugați pentru noi și ne dați atâta iubire și vă dăruiți viața pentru noi.

Părintele Teologos: Încercăm să facem ce putem. Dumnezeu să te binecuvânteze!

Damian Drăghici: Doamne ajută!

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Sumă donație

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altele

Valoare

€

Frecvență donație

O singură dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresă email

Nume titular card

Donați