Drama transgenderilor și DETRANS (Detranziția)

Urmăriți un documentar complet și foarte bine făcut despre marea dramă a persoanelor care cred că schimbarea de sex este rezolvarea problemelor lor. Nu e. Din cauza aceasta ele revin sau doresc să revină așa cum le-a făcut Dumnezeu.

Vizionare cu folos! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

(pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)

Powered by RedCircle

Curaj! Aici băiete! Vino aici, Curaj! Iată-te! Vedeți, acesta este Curaj și el mă va trage afară. Bine, Curaj! Bine! Trage-mă, Curaj! Trage! Trage!

DASY: Sunt foarte tristă că mi-am luat vocea ca ceva de la sine înțeles, nu doar că am luat-o ca ceva de la sine înțeles, ci am urât-o, și… acum aș face orice să am acea voce din nou.

Acum e rândul tău să mă înveți.

Bună! Ce-i așa de amuzant, Daisy?

Întoarce-te cu mine mai târziu, da?

Spune: “Bună, mamă!”

– Scopul nostru aici este de a oferi terapie de afirmare a genului.

– Există un număr substanțial de cercetări care arată că tratamentele funcționează.

– Tratamentul disforiei s-a dovedit o îngrijire medicală salvatoare de vieți.

– Se reduce la cât de inconfortabil se simt cu unele părți din corpului lor, decid să își modifice pentru totdeauna corpul… dacă doresc să schimbe acele părți…

– Ce știu medicii lor?

– Cine îi ajută dacă vor să de-tranzitioneze? Nimeni!

CHLOE COLE: Destui copii au fost deja victime ale acestei pseudo-științe barbare. E ridicol! Copilăria mea a fost distrusă, acest lucru trebuie să înceteze! Avem o problemă serioasă.

DASY STRONGIN (detranziționeră): Aveam un alter ego, și era un băiat pe care îmi plăcea să-l personalizez în mintea mea, ca fiind băiatul ideal. Alte fete arătau atât de diferit de mine, se exprimau foarte diferit. Bună, băieți! Deci… Am fost deprimată, fără speranță și mă simțeam destul de abătută și speriată și… singură… Nu-mi plăcea viața. Voiam doar să stau în camera mea toată ziua. Pe măsură ce te afunzi în depresie se simte într-adevăr ca și cum ai fi într-o gaură infinit de adâncă și…

Depresia a fost într-adevăr epuizantă, adică nu-mi mai păsa… Încrederea în sine nu este ceva real. Nu-mi mai păsa să mă îmbunătățesc, pentru că deja simțeam că nu ar fi trebuit să mă nasc… Aveam gânduri foarte negre.

Întotdeauna am simțit foarte mult că era ceva în neregulă cu mine și încercam să mă lămuresc [de ce], și foloseam internetul să mă ajute să fac asta. Acolo am simțit că pot să mă auto-diagnostichez. Site-urile mele preferate erau YouTube și Tumblr. A fost o cantitate uriașă de conținut pe care l-am văzut în acea perioadă. Adică am privit o mulțime de persoane trans, am urmărit o mulțime de videoclipuri cu transformări de gen și am văzut acești oameni chiar trecând de la femeie la bărbat, vizual. Adică arătau ca bărbații.

Și mi s-a părut “uau”. Nici măcar nu știam că este posibil ca o femeie să treacă atât de bine drept bărbat. E foarte întunecat când te gândești, pentru că cei care consumă aceste clipuri sunt copii de 13, 14, 15 ani… și este atât de ușor pentru ei să fie, literalmente, convinși. Și am început să mă uit prin toate astea și să îmi zic: “Oh, deci există genul queer, genul fluid, genul A, poți fi demi-fată, adică 90% fată și 10% nu ești fată…, există o infinitate de moduri în care îți poți interpreta și exprima propria identitate de gen, iar identitatea ta de gen este cine ești și nimeni nu poate să-ți ia asta. Și, auzind asta, am devenit foarte foarte interesată să am o persona masculină.

Cu cât petreceam mai mult timp online, cu atât mai mult părea că asta este viața reală, și cu atât mai reală părea… ceea ce… în cele din urmă… m-a dus să fac tranziția până la capăt. Așa că le-am spus părinților mei că eu voi fi Oly.

Și m-am dus la… să zic așa… o clinică de sănătate mintală, cu specific comportamental, timp de vreo 6 zile. Au avut o întâlnire cu părinții mei și le-au spus efectiv: “Dacă nu-l validați pe Oliver, dacă nu îl validați ca băiat atunci situația se va înrăutăți. Cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru a-l ajuta pe el este să-l acceptați ca pe fiul vostru”. Dar eu deja simțeam că nu eram ceea ce mama mea ar fi așteptat și… pentru mine tranziția era soluția cea mai apropiată de a mă sinucide fără să fac asta de fapt.

Cu toate aceste lupte psihice pe care le aveam, neștiind cum să le înțeleg pe cont propriu și consumând atât de mult din narațiunea trans (“Ador viața”). Auzind oamenii spunând asta m-a făcut mult mai fericită. Asta mi-a ușurat durerea. Eu vroiam să-mi ușurez durerea. De asemenea, nu vroiam să fiu cine eram. Așa că, prin tranziție am putut face ambele lucruri – să-mi alin durerea și să devin altcineva. Am vrut să scap de propria mea identitate, ca… Daisy…

Numele meu este Oly Chadra și aceasta este vocea mea cu o zi înainte de [tratamentul cu] testosteron. Acesta a fost cu adevărat începutul.

Acum nu mă mai jucam, nu mai era doar un joc de-a îmbrăcatul, ci chiar urma să devin un bărbat transsexual și să-mi trăiesc viața în acest fel.

ABEL GARCIA: Din punct de vedere cultural, ca mexicani, bărbații trebuie să fie foarte masculini în cultura noastră și… eu nu am fost prea masculin în copilărie și cred că acest lucru a avut un rol în tot ceea ce m-a determinat să fac ceea ce am făcut. A fost în perioada școlii gimnaziale. Într-o zi, navigam pe YouTube și a apărut un videoclip cu un bărbat care dorea să fie femeie, și asta a plantat semințele îndoielii și mi-a permis să mă las prins de ideologia care m-a condus în cele din urmă să îmi fac singur rău.

În esență eu vroiam doar să mi se dea un răspuns cu privire la cine sunt și am mers la un terapeut și… doar am întrebat: “Cred că aș putea fi trans, nu știu, aș vrea să știu.” Doamna terapeut mi-a spus, chiar de la prima întâlnire cu ea, că: “Da, ești o femeie transsexuală”. Mi-a făcut scrisoarea [medicală] de tranziție în aceeași întâlnire. După aceea, am luat totul încet.

Dar, în cele din urmă, tatăl meu a aflat ce făceam și, datorită culturii noastre, nu a fost deloc fericit și… m-a dus în Mexic și m-a forțat să am relații sexuale, împotriva voinței mele, cu o prostituată… Eram un puști de 19 ani, iar tatăl meu i-a spus prostituatei: “Ai grijă de el, e prima dată când face asta.” El încerca să-mi demonstreze că eram bărbat. Asta m-a frânt, evident.

După aceea m-am întors la terapeut și i-am spus că vreau să fac tranziție, iar ea mi-a recomandat să încep intervenția socială și medicală cât de curând posibil. La 11 luni după ce începusem să iau hormoni am fost transferat la un alt profesionist medical, care, după ce am vorbit cu el o singură dată, mi-a dat acceptul pentru intervenția chirurgicală. La câteva săptămâni după acea ședință am primit două scrisori pentru asigurarea medicală, confirmându-mă pentru intervenția chirurgicală. Dar am fost puțin surprins că am primit… scrisoarea pentru intervenția chirurgicală în partea de jos, care consta în extirparea organelor genitale, fără ca măcar să mă întrebe.

DASY: Numele meu este Oly Chadra. Aceasta este vocea mea înainte de tratament. Mă numesc Oly Chadra și aceasta e vocea mea la o lună pe testosteron. Acum două zile am împlinit oficial 3 luni de [tratament cu] testosteron. Aceasta este vocea mea după 4 luni pe testosteron… Probabil că nu este un lucru chiar bun că am reușit să iau hormoni atât de ușor. Adică oricine poate intra în asta.

Nu numai că m-au trimis acasă cu hormonii, dar de fapt am făcut prima injecție chiar acolo, în cabinetul medicului, și eram euforică, era real și chiar urma să încep să văd schimbări și urma să încep să fac tranziția, ceea ce însemna practic că toți cei din jurul meu urmau să mă vadă ca pe un băiat, un băiat adevărat. M-am simțit bine cu gândul ăsta, mă făcea fericit, simțeam de fapt sentimentele pe care toți acei transsexuali de pe internet spuneau că le simt. Vreau să spun că sunt literalmente atât de fericit cu pieptul meu, e mult mai bine decât am crezut că va fi.

HARMEET DHILLON (avocat): Parcă de nicăieri, am asistat brusc la o creștere uriașă în mass-media și pe rețelele de socializare a reprezentărilor transsexualității. A ajuns chiar și în publicitatea de masă (mainstream) și cred că totul se apropie de un punct culminant în ceea ce înseamnă asta pentru societatea noastră, în cazuri ca cel al lui Layla Jane, o tânără ai cărei sâni au fost extirpați la vârsta de 13 ani de către medici care i-au servit o minciună…

Să luăm următorul caz: Layla Jane s-a născut fată. Layla Jane s-a confruntat cu o serie de probleme medicale în tinerețe. Mama ei, care este bipolară, le-a spus acestor medici și terapeuți că fiica ei ar putea fi bipolară, dar nu a primit niciodată vreun diagnostic sau tratament pentru asta. Familia a mers la un medic care, după o consultație mai scurtă de două ore, a dat undă verde terapiei hormonale, iar într-o perioadă similară sau chiar mai scurtă de timp, un chirurg plastician a semnat, după o singură vizită, avizul de a-i îndepărta sânii.

Ca majoritatea femeilor tinere care urmează această cale de a considera transsexualitatea ca fiind soluția la problemele lor, cu susținerea unor medici iresponsabili, probabil că, dacă medicii ar fi diagnosticat corespunzător toate problemele prezente la Layla Jane în copilărie, aceasta nu ar fi urmat niciodată această cale.

LEOR SAPIR (expert în transgenderism): Când părinții copiilor identificați ca trans sunt trimiși la clinici specializate în gen, li se spune adesea că vor primi evaluări multidisciplinare complete și despre sănătatea mintală. Noi știm că nu este adevărat. În practică, acești copii au fost puși pe o pistă rapidă către tranziția medicală. Layla are acum 18 ani și luptă ca acest lucru să nu se mai întâmple nimănui.

PRISHA MOSLEY: Numele meu este Prisha Mosley. Eram o fată de 15 ani când comunitatea transsexuală m-a găsit, deja diagnosticată cu multiple boli psihice, inclusiv anorexie, o tulburare dismorfică corporală și tulburare de personalitate borderline și tulburare de traumă. Eram ușor de manipulat și de convins că m-am născut într-un corp greșit. Mi s-a spus că acesta era motivul pentru toată suferința mea mentală și emoțională.

CHLOE COLE: Specialistul în probleme de gen la care am fost dusă le-a spus părinților mei că trebuie să fiu pusă urgent pe medicamente care blochează pubertatea. Le-au pus părinților mei o întrebare simplă: ce ați prefera, să aveți o fiică moartă sau un fiu transsexual viu? Acesta e momentul în care cu toții am devenit victime ale așa-numitei îngrijiri de afirmare a genului.

DREW TEDFORD (Director Comisie Senat Texas): E acesta documentul despre care vorbim? Aveai nevoie de această scrisoare semnată de un terapeut pentru a-ți deschide ușa pentru a primi aceste tratamente medicale? Este acesta documentul despre care vorbeau ei mai devreme?

– Da, acesta este.

DREW TEDFORD: Și cât timp ți-a luat să obții asta?

– 30 de minute.

LEOR SAPIR: Ideologia care a devenit dominantă în aceste clinici este aceea că copiii trans știu cine sunt și, așadar, a le pune întrebări, întrebări terapeutice de bază, ca: “Ar fi putut disforia ta de gen sau identitatea ta de gen să fi fost declanșată de vreun alt eveniment din viața ta?”, astfel de întrebări de bază, de radiografiere, sunt complet tabu în aceste cercuri.

Dar adevărul e că părinții nu prea au de ales în această privință, iar medicii le spun părinților, în fața copiilor lor aflați în suferință: “Dacă nu consimțiți la utilizarea de blocante ale pubertății și de hormoni, copilul dumneavoastră va muri prin sinucidere”. Cred că majoritatea medicilor care practică medicina de afirmare a genului consideră sincer că fac un bine, dar nu este așa.

– Finlanda, Suedia, Franța, Norvegia și Marea Britanie se răzgândesc și pun întrebări…

– Nu s-au găsit suficiente dovezi medicale, dovezi psihologice, pentru a susține terapia transgender…

– În Marea Britanie, singura clinică națională pentru copii a fost închisă anul trecut prin ordin judecătoresc. Ce știu medicii lor și nu știu medicii noștri?

LEOR SAPIR: O parte a problemei este că actuala cohortă de adolescenți care fac tranziții de gen în cadrul “Protocolului Afirmativ”, care nu are bariere de protecție, care îi crede pe copii pe cuvânt atunci când spun “sunt trans”, care nu face evaluări adecvate ale sănătății mintale…

De fapt, dublele masectomii la adolescente a crescut de 13 ori între 2013 și 2020. Doar între 2016 și 2019, aceste proceduri au crescut cu 500%. Un studiu publicat în 2022 de către cercetători care susțin operațiile de afirmare a genului a arătat că cea mai tânără pacientă căreia i s-a făcut masectomie bilaterală în Statele Unite are 12 ani. Acești copii vor crește și vor începe să simtă în totalitate efectele deciziilor lor medicale, vor începe să simtă efectele secundare.

Dacă vrei să știi cu adevărat dacă amputarea sânilor unei fete de 12 sau 13 ani este, în cele din urmă, în interesul ei pe termen lung, întreab-o când va avea 30 sau 40 de ani și nu-și va putea alăpta propriul copil.

DASY: Acum când ieșeam în lume toți îmi spuneau OLY, toată lumea mă vede ca pe un tip. Dar apoi, la sfârșitul zilei, când sunt acasă, în camera mea, uitându-mă în oglindă… îmi zic… “Ce am făcut?” Încep să am aceste gânduri înfricoșătoare de genul: “Ești incomplet, nu ești un tip, nu vei fi niciodată… Deși din punct de vedere legal ești, permisul de conducere spune că ești un tip, tu știi că nu ești. În sfârșit ți-ai exprimat adevărata ta identitate interioară, sau ce o fi fost lucrul pe care ți-ai dorit atât de mult să-l faci de când aveai 13 sau 14 ani, ai făcut acest lucru pentru a atenua această disforie de gen, care nu era acolo înainte, dar tu ai făcut-o să fie o problemă și acum problemele tale cu imaginea corporală sunt și mai grave. Asta nu trebuia să se întâmple. Ce facem acum?

ABEL GARCIA: Pur și simplu m-am trezit într-o zi, m-am privit în oglindă și m-am întrebat: “Ce naiba fac?” Pentru că mi-am dat seama că, indiferent ce operație aș mai fi făcut, sau dacă aș fi continuat cu hormoni, mi-am dat seama că n-aș fi fost niciodată o femeie, cel mult aș fi fost o caricatură a ceea ce credeam că este o femeie. Nimeni nu mă ajuta, pentru că erau mai îngrijorați de inversarea procesului.

Eu pur și simplu am făcut o detranziție socială, mi-am scos implanturile. Deci, din punct de vedere tehnic, dezvoltasem o ginocomastie. Pieptul meu nu mai este ca înainte și nu va mai fi niciodată. Am cicatrici, amorțeală și, din nefericire, sfârcurile mele sunt complet diferite, ca să mă exprim fin… A fost o apăsare enormă pe mine de când am realizat ce am făcut.

DASY: Am fost aproape 5 ani pe testosteron. Dacă mai continuam, nu m-aș mai fi putut întoarce înapoi. Când am aflat că sunt însărcinată, pur și simplu pluteam. Mă temeam că un medic îmi va spune: “Îmi pare rău, ești infertilă.” Și asta ar fi fost vina mea. Sunt atât de mulți tineri care trec prin lucruri foarte similare cu cele prin care am trecut eu și cărora li se spune în continuare că tranziția îi va salva și pur și simplu nu este adevărat.

Povestea mea este tragică în unele privințe, dar este foarte răscumpărătoare în multe alte privințe… Asta nu pot spune mulți dintre cei care fac detranziție și… asta este pur și simplu sfâșietor. Nu-mi pot imagina cum ar fi să trăiesc cu asta, adică cu regretul unei operații de schimbare de sex, sau să rămâi infertil(ă) pentru că atunci când erai un copil mic, de vreo 12 ani, părinții tăi au fost manipulați să îți blocheze pubertatea.

JAMIE GORAL: Fiind atât de mică, eram foarte impresionabilă, mi s-a spus de atâtea ori că e posibil să fiu trans, că în cele din urmă, am început să cred.

LAURA BECKER: Din păcate, tranziția a înrăutățit lucrurile pentru mine.

ASHTYN ESKRIDGE: Mi-a distrus percepția despre mine și simt că am pierdut trei ani din viață. Am ratat 3 ani din a-mi trăi adolescența.

LAURA BECKER: Nu mi-am dat seama că existau și femei ca mine care erau diferite.

DASY: Deci uite cum stă treaba. Fac detranziție. E adevărat, nu e o glumă.

ELLE PALMER: Înțeleg acum că pot fi din nou femeie. Nu am mers prea departe, nu am trecut de punctul fără întoarcere, pot trăi din nou ca femeie.

DASY: Eram ceva, pentru că oamenii reacționau la mine, dar era un eu care nu eram chiar eu, deci eram protejată, mă protejam cu eticheta “trans”.

– Aceste clinici pediatrice care efectuează aceste operații nu vor face nimic pentru a-i ajuta pe acești adolescenți dacă decid să facă detranziția, nu mai ai ce să faci. Odată ce ai luat toți acei hormoni, corpul tău este schimbat iremediabil.

CAMILE KIEFEL: Nu trebuie să-ți îndepărtezi părți din corp pentru a deveni complet. Când am făcut tranziția, ideile mele suicidare nu au dispărut. Tranziția nu este singurul răspuns și sunt mulți detranziționeri ca mine.

– Numele meu e Camille Kiefel.

– Numele meu este Emily.

– Numele meu e Laura Becker.

– Numele meu e Abel Garcia și sunt un detranzitioner.

– Numele meu este Dasy și sunt o femeie.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!