Lumânări și candele cu ulei în Biserică

Ascultați un cuvânt frumos, clar și educativ despre istoria și semnificația lumânărilor și a candelelor cu ulei în Biserică.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

(pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)

Powered by RedCircle

Sunt multe întrebări pe care un nou venit într-o Biserică Ortodoxă le-ar putea pune atunci când intră. Una dintre cele simple, la care vom arunca o privire astăzi, este ce-i cu atâtea lumânări?

Există o glumă printre creștinii ortodocși răsăriteni care spune ceva de genul: „De câți creștini ortodocși este nevoie pentru a schimba un bec?” Iar răspunsul este: „De niciunul. Vom folosi lumânări”. Și este adevărat că ortodocșii și catolicii tradiționali folosesc lumânări peste tot.

Și este adevărat că lumânările în slujire datează din primele zile ale credinței noastre, din Vechiul Testament. Dar nu este suficient să spunem că erau acolo pentru că lumina electrică nu fusese încă inventată și că sunt acolo doar pentru a face lumină. Este ceva mai mult de atât. Pentru că dacă mergi astăzi la o biserică ortodoxă, avem lumini electrice, dar nu am renunțat la suporturile de lumânări sau la candelele cu ulei și nu o vom face, pentru că înseamnă cu mult mai mult decât simpla utilitate.

Astăzi, vom arunca o scurtă privire introductivă în istoria luminii în creștinism. Ne vom uita la unele dintre semnificațiile flăcărilor și, de asemenea, vom arunca o scurtă privire la o lumină faimoasă din Vechiul Testament care arde și astăzi în Biserică.

Lumânarea, în istoria Bisericii

În principiu, lumina lumânărilor reprezintă Lumina lui Hristos. Este ceea ce face El. El a venit în lume ca să aducă lumina. El aduce lumină în inimile noastre. Lumina lui Hristos luminează totul. Și în timp ce putem spune că același simbolism și frumusețe a luminii pot fi văzute și într-un bec electric, nu are chiar același impact și nu dă aceleași imagini frumoase ca o flacără pâlpâitoare. Dumnezeu i-a vorbit odată lui Moise printr-un tufiș aprins, El a călăuzit poporul lui Israel printr-un stâlp de foc, limbi de foc au apărut deasupra apostolilor la Rusalii și, în cartea Ieșirii, Dumnezeu dă instrucțiuni foarte clare despre cum dorește ca poporul Său să construiască candelele Templului. Candelele cu ulei sunt menționate în Vechiul Testament, în Psalmi, în Proverbe, de câțiva profeți, și Iisus Însuși le menționează în pilde.

Lumina de flacără a făcut parte din închinarea noastră de când se știe istoria. Într-un alt episod din Patristix am menționat pe scurt un document scris de autoritățile romane în orașul Cirta din nordul Africii. Romanii făcuseră un raid într-o casă/biserică creștină. Ei îi arestaseră pe creștini, iar guvernul făcuse o listă foarte atentă a lucrurilor pe care le confiscaseră de la această biserică secretă. Și printre acele lucruri erau câteva candele și sfeșnice frumoase. Am vorbit și despre creștinii care obișnuiau să se închine în catacombele romane, în întuneric, închinându-se la lumina lumânărilor și a lămpilor cu ulei.

În secolul al II-lea, istoricul Tertulian arată clar că nicio slujbă creștină nu se ține fără să se aprindă lumânări, chiar dacă e făcută ziua, deoarece reprezintă Lumina lui Hristos, fără de Care chiar și strălucirea zilei ar fi doar întuneric. În secolul al III-lea, istoricul Eusebiu scrie că în timpul liturghiei pascale (sau a Paștelui), care are loc noaptea târziu, pare a fi ziuă datorită numeroaselor lumânări care ard în interiorul fiecărei biserici. În întreaga istorie creștină, putem vedea că lumânările și candelele cu ulei au făcut parte din decor când e vorba de închinarea la Dumnezeu.

Într-o scrisoare de la sfârșitul sec. al V-lea, Sf. Ieronim menționează pe scurt frumusețea lumânărilor în cultul creștin. „În toată Biserica Răsăriteană, când urmează să fie citită Evanghelia, sunt aprinse lumânările. Desigur, nu pentru a împrăștia întunericul, ci pentru a ne evidenția bucuria.” Pe lângă bucurie, o lumânare reprezintă o rugăciune. Când un creștin intră într-o biserică și aprinde o lumânare mică, el adaugă o rugăciune în viața Bisericii, adaugă niște lumină la lumina care este deja în Biserică. Cumpărând o lumânare, ei își susțin Biserica. Și aprinzând-o, ei participă în Biserica lor.

Sf. Nicodim din Sfântul Munte din sec. al XIX-lea spune că lumânările reprezintă păcatele noastre arse, că ele reprezintă lumina lui Dumnezeu, Care este lumină, și că reprezintă lumina pe care Hristos ne-a spus să o luminăm înaintea oamenilor ca ei să Îl proslăvească pe Tatăl nostru din ceruri. Sf. Nicodim spune și că atunci când aprindem lumânări ca și creștini, onorăm memoria sfinților și eroilor noștri din Biserica Primară care au aprins lumânări acolo în întunericul catacombelor.

Cu aproximativ 500 de ani înainte de Sf. Nicodim, Sf. Simeon din Salonic mai scrie că parte din simbolismul lumânărilor de care ar trebui să ne amintim (Sf. Simeon scrie despre lumânările pure din ceară de albine) e că sufletul nostru ar trebui să fie la fel de curat ca ceara de albine. El scrie și cu avertismentul că lumânările din ceară de albine sunt foarte moi și se pot îndoi, deci să ne asigurăm că sufletul nostru rămâne drept și ferm în Evanghelie, să nu-i permitem să fie îndoit și modelat de alte lucruri din jurul nostru.

Interesant e și că lumânările din ceară de albine sunt încă lumânările preferate în Biserica Ortodoxă și, în multe locuri, este un dar tradițional pentru preoți să li se ofere lumânări din ceară de albine și ulei, deoarece pentru aceste lucruri mereu vor găsi o utilizare. Sf. Simeon ne mai amintește și că lumânările de ceară de albine au un miros frumos și că trebuie să ne amintească să ne umplem sufletele cu aroma Harului Divin. Și la fel ca Sf. Nicodim, cu 500 de ani mai târziu, și Sf. Simeon scrie despre importanța lumânărilor de a reprezenta lumina pe care Iisus ne cheamă să o luminăm înaintea oamenilor.

Menora

Istoria Bisericii Creștine este plină de multe povești și relatări și de înțelepciune, care înconjoară folosirea lumânărilor și a candelelor cu ulei și pur și simplu sunt prea multe de pus într-un singur episod. Dar vreau să dau o mică poveste despre o lumină foarte faimoasă din Vechiul Testament. În cartea Ieșirea, Dumnezeu spune foarte clar ce fel de lumini vrea să pună în Locul Său Sfânt și descrie o candelă cu ulei cu șapte ramuri. Aceasta e cunoscută în mod normal ca menora. Cuvântul „menora” înseamnă „lampă”.

Au existat menore în Cortul Mărturiei și mai târziu în Templu de-a lungul întregii istorii a Vechiului Testament. Au urmat apoi invaziile din Grecia. Templul a fost evacuat, suporturile de lumânări au fost topite și distruse. După Revolta Macabeilor, noi menore au fost turnate și puse înapoi în Templu. Apoi a urmat distrugerea templului în primul secol. O menora mare din Templu a fost furată și dusă la Roma, unde a fost defilată pe străzi și apoi expusă public într-un loc, numit oarecum ironic, „Templul Păcii”, care era acest loc roman unde depozitau lucrurile pe care le câștigaseră de la popoarele cucerite din întreaga lume.

În secolul al V-lea, vandalii au atacat Roma, iar de aici povestea Menorei devine puțin fragmentară. Se pare că au luat apoi Menora de la Roma la Cartagina, orașul lor natal. 100 de ani după aceea, bizantinii au luat orașul Cartagina și au găsit acolo Menora. Menora a mers de la Cartagina la Constantinopol, unde împăratul Justinian a decis că cel mai bine era să o trimită înapoi la Ierusalim. Și aici se termină povestea. Menora dispare din istorie în acest moment. E una dintre comorile pierdute pe care nimeni nu le-a mai găsit. Menora a fost un simbol al poporului evreu timp de secole și mai mult timp decât Steaua lui David, care e mai familiară acum. Cu toate acestea, Menora este și un simbol creștin și apare în arta creștină veche, în bisericile creștine vechi și în documentele creștine vechi, alături de cruce și alte simboluri creștine. Menora a făcut parte din istoria noastră, o parte din venerarea noastră, încă din zilele Vechiului Testament.

Deci dacă Menora era atât de importantă pentru strămoșii noștri din Vechiul Testament, dacă era așa importantă pentru primii creștini, unde este Menora în închinarea creștină de astăzi? Și răspunsul este: e acolo unde a fost întotdeauna, în Templu. Și prin Templu mă refer la fiecare Biserică Ortodoxă de pe Pământ. Data viitoare când mergeți la o slujbă ortodoxă duminica, să căutați cele șapte lumini. Le veți găsi în altar, stând acolo și arzând pentru slava lui Dumnezeu, precum au fost din zilele lui Moise. Este o credință pe care o continuăm și în această zi. Menținem, simbolic, practic și interior, aceeași flacără care a ars pentru strămoșii noștri. Este lumina lui Iisus Hristos și va arde pentru toată veșnicia.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!