Întrebări și răspunsuri despre: Ortodoxie, muncă, har, iertare, trezvie….
31 martie 2024
Viața duhovnicească a Sf. Sofronie – p. Zaharia Zaharou
1 aprilie 2024
Vizionați o interesantă discuție despre diferite teme legate de familie și Dumnezeu între părintele Pimen Vlad și Adrian Artene în care părintele Pimen ne răspunde la o mulțime de întrebări.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Intrarea în Sfântul Munte
Se spune că, dacă vrei să te întâlnești cu Dumnezeu, Îl poți găsi pe Muntele Athos. E Muntele Sfânt al ortodoxiei, acolo poți să cunoști raiul de pe pământ și să primești cheia fericirii. Așa că, încă de dimineață, am pornit către Athos. Soarele a deschis ochii aici, la Ouranoupoli, iar răsăritul ne întâmpină precum un zâmbet al lui Dumnezeu.
Drumul de la Ouranoupoli până în portul Sfântul Pavel, unde se află destinația noastră, este ca o călătorie tainică pe apele Mării Egee. Rând pe rând ni se înfățișează mănăstirile de pe Sfântul Munte. Tradiția spune că, aflată într-o călătorie pe mare, Maica Domnului a întâmpinat o furtună năprasnică și a fost nevoită să caute adăpost la țărm. Așa a ajuns pe Muntele Athos.
După o oră și puțin, cât am străbătut apele Mării Egee, am intrat în Sfântul Munte. Am pătruns în Muntele Athos printr-una dintre ușile lui, respectiv portul Sfântul Pavel. Aici ne aflăm deja în Grădina Maicii Domnului, unde se găsesc toate răspunsurile pentru întrebările lumii creștine. Noi vom porni către Schitul Lacu, acolo unde vom întâlni părinți care poartă duhul lui Dumnezeu.
Pe Sfântul Munte viețuiesc aproape 2.000 de călugări. Printre aceștia, în Valea Athonului i-am întâlnit și pe călugării români de la Schitul Lacu. În chilia ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică” slujește și părintele Pimen. Este omul care, prin credința lui, luminează ca o candelă a lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne vorbește din fiecare fir de iarbă
Adrian Artene: Bine v-am găsit, părinte Pimen! Dumnezeu și Maica Domnului au îngăduit astăzi să filmăm de aici, de sub pleoapa Athonului, din Grădina Maicii Domnului. Parcă discutam și mai devreme, Dumnezeu ne vorbește din fiecare fir de iarbă, din fiecare ram înflorit. Dar mai avem noi puterea sau mai știm noi să-L ascultăm atunci când ne vorbește?
Părintele Pimen: Bine ați venit! Să ne ajute Maica Domnului pe toți și pe voi (am înțeles că sunteți prima dată în Athos) ca să plecați cu o mică schimbare în bine!
Adrian Artene: Voiam să vă întreb la final și sigur nu voi evita această întrebare: ce trebuie să duc de aici, de pe Athos, acasă și ce trebuie să ducă fiecare pelerin?
Dumnezeu ne-a dat cea mai mare șansă: spovedania
Părintele Pimen: Ajungem și la asta. Cum spuneați și în întrebare, Dumnezeu este același tot timpul. El vine în întâmpinarea noastră cu aceeași dragoste față de noi, ne e alături tot timpul. Dragostea Lui nu scade niciodată, dar totul depinde de noi, de starea noastră. Dacă noi ne afundăm în noroi din ce în ce mai mult, la un moment dat ajungi să nu mai vezi, începi să nu mai auzi, că ești acoperit de noroi și atunci te complaci în noroi și spui că asta-i viața, atâta este, ce văd eu, dar de fapt tu nu mai vezi nimic. Tu nu mai vezi dincolo, toată frumusețea soarelui, a florilor, a păsărilor, că nu mai auzi, nu mai vezi pentru că ești băgat în noroi și spui ”Asta e viața.”
Ca să comparăm, dacă ați văzut porcii sălbatici când dau de câte o mlaștină și se bagă în noroi acolo și pentru ei e bucuria cea mai mare că sunt acolo, în lumea lor, în noroiul acela ei se răsfață și pentru ei e frumos așa. Dar noi, care după cum se spune avem scânteia dumnezeiască, suflarea lui Dumnezeu, avem sufletul, am venit de la Dumnezeu și ne întoarcem la Dumnezeu, nu putem ajunge la nivelul ăsta, adică să ne băgăm în noroi, să rămânem acolo. De asta, Dumnezeu, știind că suntem slabi, ne-a oferit o șansă prin care tot timpul putem să o luăm de la zero. Cea mai mare șansă: spovedania.
Am mai întâlnit oameni care zic: ”Părinte, mă spovedesc la Dumnezeu!”. Măi, dar Dumnezeu ți-a spus altceva! Așa omul face orice, omoară și după aia se duce în camera lui: ”Doamne, l-am omoară pe vecinul, iartă-mă!” și zice că s-a terminat. Nu! Deci, Dumnezeu ne-a oferit lucrul ăsta tot printr-un om: mergem la omul care are harul ăsta, al preoției, ne spovedim pentru că El i-a dat darul de a dezlega lucrurile astea.
Nu fi mândru, scăpă de toată greutatea strânsă pe tine
Adrian Artene: De a ne spăla de acel noroi. Ce este noroiul acesta, până la urmă? Este păcatul în care ne cufundăm?
Părintele Pimen: Exact, sunt păcatele astea de zi cu zi care se adună pe noi. Putem să o mai comparăm cu o greutate: se spune că noi prin viața asta trecem ca printr-o apă. Să zicem că trecem o mare care are valuri și noi trebuie s-o trecem înot. Ca să trecem înot ce facem? Te dezbraci, lași cât mai puțin pe tine, să-ți fie mai ușor să înoți. Dai toate greutățile jos. Dar noi ce facem înotând? Începem să adunăm, în loc să dăm jos luăm pe noi și dacă mai găsim lucruri aruncate de alții, le luăm și pe acelea în spatele nostru și la un moment dat începem să ne afundăm. Mai scoatem capul și strigăm că nu mai putem, dar nu lăsăm nimic jos.
Dumnezeu a spus: ”Măi, vezi că nu mai poți, du-te și te spovedește și dă toată greutatea asta jos și o iei de la zero iarăși, ușor!”. Ne-a oferit șansa asta, fără să ne coste nimic, doar să vrem: te duci, te smerești. Te duci cu căință acolo: ”Părinte, am greșit, am făcut asta și asta!”. Nu-ți dă în cap părintele, doar spune: ”Uite, asta-i bine, asta nu-i bine, să nu mai faci!”, te dezleagă și te-ai dus liniștit acasă și-ai scăpat de toată greutatea asta. Dar omul e prea mândru. Eu la mândrie îi spun și prostie, că zic că, un om mândru pierde atât de mult încât nu poate să fie decât prost. E ca unul care câștigă mult, îi merg toate bine și seara cu tot ce-a câștigat se duce la păcănele și pierde tot.
Și am zis că omul ăla nu poate să fie decât prost: adică transpiri doisprezece ore și după aia, într-o oră te-ai dus și ai pierdut totul și faci lucrul ăsta ani de zile. Adică ai putea să spui ”Măi, omule, dar stai un pic, poți să trăiești și tu frumos. Te duci cu familia, o bucuri, o scoți la iarbă verde, dar tu te duci pentru o oră acolo să pierzi totul?”. Cam asta facem noi în viața asta: am putea să facem toate să fie frumoase, să ne bucurăm de ele, viața noastră să o facem frumoasă, dar nu putem fără Dumnezeu. Asta nu înțeleg oamenii! Acum s-a început prin știință și prin toate ”Fără Dumnezeu, orice să nu se audă de Dumnezeu!”
Dragostea devine frumoasă când o împrăștiem celor din jur
Adrian Artene: Și ne izolăm permanent de Dumnezeu, ca și cum El nu ar exista.
Părintele Pimen: Tocmai, dar Dumnezeu e cel care a făcut totul din nimic, e atotputernic, e sursa noastră în toate privințele, și pe partea materială și duhovnicească, dar noi vrem să închidem robinetul, să stăm în mocirlă și spunem ”Nu, noi ne descurcăm!”. Păi asta înseamnă că ești cel mai bătut în cap, dacă tu alegi să închizi sursa ta, ca și cum un astronaut care iese din navă cu costumul acela cu oxigen tocmai atunci și-ar închide robinetul de aer ”Că eu sunt mai deștept!”. Deci asta facem noi, oamenii, și am putea atât de ușor să dăm mândria asta deoparte, să ne smerim, să nu urâm.
Chiar văzusem un interviu la un doctor vestit și el spunea ”Eu am studiat și am văzut că la un om care urăște, i se blochează tot sistemul imunitar, i se dă totul peste cap și nimic nu mai lucrează cum trebuie și-i predispus la toate bolile. Dar la un om care iubește, la un om care e îndrăgostit, toate lucrează la capacitate maximă, ca și cum ai pornit motoarele la capacitate maximă, totul e blindat, nu-i afectat de nimic!”. Asta înseamnă dragostea, ea te îmbracă într-o armură și nu te mai afectează nimic. De asta un om care e îndrăgostit, dacă știe că iubita lui e la 20 kilometri, pe jos se duce, nu contează, chiar și înot, doar să ajungă la ea. Dacă l-ai plăti să facă lucrul ăsta, nu ar vrea.
Îmi povestea cineva ”O iubeam, ea era la prășit și eu mă duceam toată ziua să o ajut la prășit, doar să fiu lângă ea, să mă accepte lângă ea.” Deci asta face dragostea și pe ea Dumnezeu ne-a dat-o să o revărsăm față de cei din jur. Nu este dragoste cea pe care o ținem doar pentru noi, ăla este egoism, adică ne iubim pe noi, ne hrănim pe noi. Dragostea se zice că devine frumoasă când o împrăștiem, o dăm celor din jur.
Să îi ascultăm mai des pe cei bătrâni
Adrian Artene: Se și observă că pe chipul unui om îndrăgostit este o mare de lumină, ochii sunt ca și soarele.
Părintele Pimen: Lui nu-i mai pasă. Îl înjuri, nu-i pasă. El plutește, e în lumea lui. Asta înseamnă dragostea. La fel și când ajungem la dragostea de Dumnezeu, când vine Harul lui Dumnezeu. Spunea chiar și Cuviosul Paisie Aghioritul: ”Primeam atâta Har de la Dumnezeu, încât simțeam că mi se topesc oasele, nu mai puteam sta în picioare. Îmi venea să îmbrățișez pe toată lumea, să iau pe toți în brațe!”. Asta înseamnă dragostea, care acuma e dată deoparte și înlocuită prin toate murdăriile astea ale lumii, ofertele astea lumești, ca nu cumva omul să-și mai amintească de Dumnezeu și de dragostea care vine de la El, care-i jertfelnică și-i pasă de cei din jur.
Acum, cu așa zisa democrație, muncești-ai, dacă ai îmbătrânit, societatea trebuie să scape de tine, deja ești scos din joc. Dar stai un pic! Și tu o să îmbătrânești! Să ne uităm la altceva: bătrânii ăștia au toată încărcătura adunată de-o viață, au o experiență pe care tu nu o ai, chiar de ai avea trei doctorate și nu știu câte facultăți. Bătrânii ăștia au experiența vieții, de-asta, când vezi un bătrân, du-te și te așază lângă el pe scaun, și întreabă oleacă din viața lui. Ai să afli din experiență ce n-ai să descoperi tu în toată viața ta. Azi de la un bătrân, mâine de la altul și ai să vezi cum te îmbogățești.
Viața este darul lui Dumnezeu
Adrian Artene: Ce este viața?
Părintele Pimen: Viața e un dar de la Dumnezeu pentru că noi n-am existat și El ne-a plămădit. Se zice că a luat țărână Dumnezeu și ne-a făcut, exact cum ar lua un copil plastilină și ar face un om, dar acela e mort. Dar Dumnezeu ce a făcut? Când a luat țărână, cum se zice, tot ce există în pământul asta, metale și tot ce știm noi, în cantități infime există și în om. Asta nu o să poată omul niciodată face: Dumnezeu a luat țărână și l-a făcut pe om, dar omul era mort și atunci El a oferit Scânteie Dumnezeiască, suflarea Lui. Vă dați seama, tot ce-i mai scump, ce-i mai valoros: a coborât Cerul pe pământ și ne-a oferit Suflarea lui Dumnezeiască, care-i sufletul nostru și a spus că la sfârșit îl va lua înapoi.
Și vedem că atunci când pleacă, trupul ăsta rămâne la fel: țărâna aia care după o lună de zile în pământ putrezește, dar suflarea se întoarce la Dumnezeu. Că noi vorbim acuma, tot ceea ce facem e sufletul, că dacă ar ieși sufletul am rămâne morți pe scaun. Deci sufletul ăsta a fost trimis în trup ca să lucreze toate astea despre care ne-a spus Dumnezeu: toate cele bune, toate cele frumoase. Dar noi deviem în celelalte, deci toată râvna asta, puterea asta pe care ne-a dat-o Dumnezeu, viața asta, ne-a dat-o ca să lucrăm binele.
Dar noi, pentru că ni se pare greu a lucra binele, lunecăm repede în egoism, în interesul nostru și deviem lucrurile astea și începem să facem rău și ne mustră conștiința (ea fiind glasul lui Dumnezeu în om): ”Mă, nu faci bine, măi uite superi pe Dumnezeu, superi pe cei dragi ție, îți pierzi mântuirea, adică viața asta ți-o distrugi.” Atunci omul, dacă se smerește, dacă se căiește și se spovedește, se îndreaptă, dar dacă nu face asta, atunci încearcă să astupe lucrul ăsta și începe să-i judece pe ceilalți din jur: ”Păi, uite, ăla e mai bețivan ca mine, ăla e mai hoț ca mine, uite, eu am numai o amantă, ăla are două”. Adică tot timpul caută să vadă că altul e mai rău, ca să astupe conștiința.
Viața nu-i ușoară, hai să o facem frumoasă
Adrian Artene: Ne raportăm la oameni și ne raportăm în permanență pe orizontală, fără să ridicăm privirea.
Părintele Pimen: Dacă vede că alții ies în față, el la serviciu nu lucrează, alții sunt mai presus și sunt exemplu bun, atunci omul, pentru că nu poate să se ridice și nu se smerește să accepte, începe să-l denigreze pe cel mai bun. Începe să transforme toată slăbiciunea lui în ură, în invidie, ca să-l coboare pe celălalt în ochii celorlalți. Nu încearcă să se ridice el, ci încearcă dacă poate să-l coboare pe celălalt. Și atunci, cum se zice, cade din lac în puț, în loc să se îndrepte și să câștige ceva, el dărâmă pe altul, începe să dărâme și pe alții și se duce în jos și se distruge.
Astfel, viața asta devine un chin pentru tine, pentru că tu ești într-o continuă competiție cu ceilalți, de a-i coborî pe ceilalți, nu de a te ridicat pe tine, de a deveni tu mai bun și așa îți distrugi viața asta care e atât de frumoasă și atât de însemnată aici, pe pământ, pe care ne-a dat-o Dumnezeu s-o trăim frumos, să ne bucurăm de ea și la urmă să plecăm în bucurie dincolo. Deci viața nu-i ușoară, că are greutățile ei, dar să încercăm să fim îndrăgostiți de tot ce-i în jurul nostru, să vedeți cât de frumoasă devine.
Urăște păcatul, dar iubește pe păcătos
Adrian Artene: Dar putem să iubim și pe cei care ne oferă răutate, invidie?
Părintele Pimen: Exact asta ne spune Mântuitorul: ”Pe cei care vă urăsc, iubiți-i, celor care vă fac rău, faceți-le bine. Celui care îți ia haina, dă-i și cămașa.” Deci la tot, noi să venim cu binele. Pe un om rău poți, prin bine, să-l faci bun, dar uneori și pe un om bun, dacă îl lovești cu prea multe răutăți, poți să-l dărâmi. De asta trebuie să evităm anturajele care se ocupă numai cu răul, pentru că suntem slabi și noi, iar la un moment dat nu mai reușim să depășim. Îi evităm, dar nu îi urâm, ne rugăm pentru ei, dacă avem ocazia să le facem bine, le facem. Spune acolo, dacă la dușmanul tău (adică ăla care te-a urât și ți-a făcut numai rău) îi e sete – dă-i să bea, îi e foame – dă-i să mănânce, îi e frig – îmbracă-l. Deci fă-i numai bine și atunci reușești și pe el să-l transformi.
Se spune că atunci când îi faci bine la cel care-ți face rău, îngrămădești cărbuni aprinși pe capul lui. Asta înseamnă că după ani de zile, oricât de rău ar fi el, începe să-l mustre conștiința și nu mai poate să doarmă noaptea și zice ”Bine, mă, dar sunt nebun? Uite ăsta de atâția ani îmi face bine și eu îi fac numai rău.” și caută o cale să-și rezolve problema asta. Viața e un dar de la Dumnezeu, care la sfârșit se duce tot la Dumnezeu și dăm socoteală despre cum am lucrat în viața asta, că viața ne-a dat-o ca să ne pregătim pentru veșnicie.
La început, oamenii trăiau până la o mie de ani, dar apoi Dumnezeu ne-a limitat pentru că a văzut că suntem slabi și a spus ”Nu vă mai pun să vă chinuiți o mie de ani să vă mențineți, doar 70 și celor în putere 80. Doar pregătiți-vă, fiți buni cu cei din jur. Iubiți-i! Iubirea te face frumos, transformă totul în frumos în jurul tău, adică toate devin frumoase și atunci trăiți frumos aici și vă primesc și Eu în Veșnicie, în Împărăție”. Deci asta e viața, s-o trăim frumos aici și să plecăm la Hristos.
Să căutăm frumosul din fiecare om sau lucru de lângă noi
Adrian Artene: Și este, cum spuneați dumneavoastră, un dar de la Dumnezeu, ca și spovedania. Puterea pe care Dumnezeu ne-o lasă nouă este iubirea. Pentru toate aceste daruri, noi ce trebuie să facem să-i fim plăcuți? Să fim smeriți, ați amintit.
Părintele Pimen: Mântuitorul, după Înviere, prima dată s-a arătat mironosițelor și le-a spus, primul cuvânt, ”Bucurați-vă!”. Gândiți-vă că nu a spus: ”Pocăiți-vă, plângeți, ați greșit.” Le-a spus să se bucure! Deci asta a fost prima întâlnire cu Mântuitorul după Înviere și asta ne transmite și nouă, nu numai mironosițelor. Tot timpul Mântuitorul ne spune: ”Te-ai trezi dimineața, bucură-te!”. A doua oară, Mântuitorul s-a arătat apostolilor și le-a spus: ”Pace vouă!”. Deci, prima dată te bucuri și ca să te bucuri trebuie să fii bun și atunci vine pacea de la Dumnezeu. Le-a spus: ”Pace vouă!”, adică liniștiți-vă, că erau agitați, erau înfricoșați. Vă dați seama, știau că L-au îngropat pe Mântuitorul, evreii îi căutau să-i omoare, deci erau înfricoșați, închiși în casă. Deci să ne bucurăm și să ne liniștim.
Nu pacea asta omenească, despre care spun ăștia care se înarmează și strigă pace, ci pacea aia sufletească, pe care ne-o dă Dumnezeu, care ne liniștește. Un om care-i liniștit, în pace, nu mai are nici o treabă. Tună, fulgeră, el stă și se roagă liniștit, zâmbește la toată lumea. De-asta eu compar de multe ori viața asta a omului cu o albină pe care dacă o întrebi seara: ”Măi, tu ce-ai făcut azi? Ce-ai văzut azi?”, o să îți răspundă ”Flori!”, chiar dacă sunt gunoaie, ea nu le vede. Antenele ei depistează floarea de la kilometri, se duce direct. Deci ea nu vede decât flori. Dar dacă întrebi o muscă, va spune: ”gunoaie”, pentru că asta a căutat.
Noi cu cine vrem să semănăm? Sunt greutăți în lumea asta, dar să vedem florile, să vedem lucrurile frumoase, să vedem în jurul nostru oamenii buni. În ultimul timp am fost în fiecare an în țară o lună-două, prin multe locuri, de obicei circul singur. Mă urc la volan, conduc liniștit și îmi place. Au fost mulți care m-au întrebat cum am văzut țara și le-am zis că este frumoasă și m-am minunat ce oameni buni avem în România.
Dacă vrei să cauți, găsești și alt fel de oameni, dar noi ar trebui tot timpul să le vedem partea frumoasă, că orice om are greutățile lui, dar fiecare are scânteia dumnezeiască, are frumosul lui. Poți să-l vezi murdar, rupt, dar el are frumosul lui. Tu doar caută să-i vezi frumosul acela. Stai lângă omul ăla în suferință și întreabă-l ce-i cu el și ai să descoperi un întreg microcosmos în fiecare suferință. Adică fiecare, indiferent prin ce trece, cât îi de decăzut, are ceva frumos și atunci noi putem vedea frumosul din fiecare om și asta înseamnă că putem transforma totul în jurul nostru în frumos.
Adrian Artene: Și ne putem transforma și noi, pentru că mulți, poate, sunt lipsiți de nădejde și nu văd florile care răsar dintre gunoaie, dintre mizeria pe care o aminteați dumneavoastră. Cum ar putea să deschidă ochii și să vadă acele flori? Prin rugăciune?
Noi trebuie să fim un exemplu bun
Părintele Pimen: Ca să-l ajuți pe celălalt, prima dată trebuie să fii tu exemplu bun. Exact ca un părinte care spune copilului: ”Băi, să nu fumezi niciodată!” și el stă cu trabucul în gură. Copilul ce vede, aceea ia. Tu transmiți ceea ce ești tu, ce faci tu. Nu transmiți ce spui tu, aia se pierde până la ușă, a ieșit omul și s-a terminat, dar lui îi rămâne ce-a văzut că ai făcut tu.
Să zicem că te-ai dus la muncă și ești într-un birou cu cinci colegi și te văd ăia că înainte de a începe munca și de a te așeza pe scaun, tu îți faci cruce. Fă lucrul ăsta în fiecare zi și încet-încet o să le intre în obicei și celorlalți, fără ca să trebuiască să le spui nimic. Mai ales dacă ai și o icoană cu Maica Domnului, acolo, la biroul tău și spui ”Maica Domnului, ajută-mă!”, toate astea o să se transmită mai departe. Poate nu într-o lună, poate într-un an, poate în doi, dar or să înceapă să le deprindă toți ceilalți și ușor-ușor, tu faci o misiune fără să spui nimic, doar făcându-ți datoria ta de creștin.
Să nu ne fie rușine cu credința noastră
Mă întreba cineva ”Părinte, chiar trebuie să țin post miercurea și vinerea?” I-am răspuns ”Măi, asta nu e o mândrie, e o îndatorire. Biserica a rânduit miercurea și vinerea post și cele patru posturi de peste an.” El a continuat: ”Dar dacă sunt cu cineva, să vadă că postesc?”. Eu i-am spus iar ”Păi, asta nu e o mândrie. Asta e o datorie de creștin!”. Vedem alte religii, care, când le apucă timpul se pun cu fundul în sus în mijlocul drumului și fac rugăciunea, cu toate că au un Dumnezeu fals, dar noi trecem pe lângă biserică și ne e rușine să facem cruce. Cum îți mărturisești tu credința? Cum spui ”Domnule, sunt creștin, nu mi-e rușine cu Dumnezeul meu care a făcut cerul și pământul!”.
Părintele Cleopa avea o vorbă: ”Măi, când treci pe lângă o biserică și ți-e rușine, fă și trei închinăciuni, nu numai cruce, să se vadă ”Da, domnule, sunt creștin și uite respect că aici e Hristos, în biserica mea, de aici iau Tainele, iau Sfânta Împărtășanie!”. Ești în autobuz sau în tren și ai trecut pe lângă o biserică, fă o cruce și spune ”Slavă Ție, Doamne! Mulțumesc, Doamne! Ajută-mă, Doamne!”. Deci întotdeauna să nu ne fie rușine cu credința noastră.
Să-i schimbăm pe ceilalți fără a-i forța
Adrian Artene: Să nu ne fie rușine cu Dumnezeu, pentru că Lui nu îi este rușine de noi, cu toate că motive ar exista.
Părintele Pimen: Nu există așa ceva! El s-a coborât până la noi, cu toată mizeria noastră ne-a luat în brațe și la urmă s-a răstignit pe Cruce și chiar atunci când noi Îl răstigneam, El a spus ”Vă iubesc!” și a stat cu brațele desfăcute, să ne îmbrățișeze pe toți. Atunci cum să ne fie nouă rușine? De asta le spun tuturor: Nu e rușine! Te duci la restaurant să mănânci, nicio problemă. Fă-ți rugăciunea frumos acolo, în liniște și apoi mănâncă. O să dai exemplu și la alții cărora le e rușine și o să înceapă să-i mustre conștiința și o să facă și ei după aceea. Deci tu devii ca o pompă care preia de aici și transmite mai departe și de acolo o să preia alții. Deci totdeauna tu duci mai departe lucrul ăsta prin exemplu. Dacă suntem exemplu bun, o grămadă de misiune facem în jurul nostru.
Avem bucurie, o să transmitem bucurie. Nu ai cum să ai bucurie dacă nu ai și pace în interior și atunci oriunde ai merge, îi saluți pe toți cu bucurie, cu fața senină și ei indiferent prin ce trec vor zice ”Măi, stai că parcă nu-i atât de rău!”. O fată din București, pe care o știam de copilă, a dat examen la notariat. A învățat săraca, avea toți pereții scriși, era un loc pentru nu știu câți candidați, dar ea a luat locul acela și în fine a ajuns și asociată cu alt notar. Ea, la început primea o mică parte că cealaltă era șefă, dar aia rămânând însărcinată i-a spus: ”Preiei tu de aici, un an de zile eu nu mai vin la birou.” Ea, o copilă cu școala abia terminată, s-a dus unde mai erau zece femei angajate mai vechi, dar ea era șefă.
Schimbarea celorlalți începe cu schimbarea noastră
Ea era fericită, plină de viață, dar ca șefă trebuia să semneze acte și angajatele le trânteau pe masă cu o mutră acrită, cum se zice. A stat fata o zi, două, trei, dar pe urmă și-a zis ”Eu dacă stau în stilul ăsta o să înnebunesc. Ca să rezist aici trebuie să le schimb pe toate. De azi înainte o să zâmbesc la toată lumea și o să mă port frumos cu ele indiferent cum se poartă ele!”. Intra în birou plină de veselie, astea se uitau toate la ea, se duceau în birou și îi trânteau actele. Fata le semna și le dădea înapoi zâmbind și le ura o zi bună. Alea înghițeau în sec.
După un an de zile, biroul acela a ajuns o veselie: toate fetele zâmbeau. După alți ani ajunseseră numărul unu în București la notariat, toți clienții trăgeau acolo pentru că toată lumea era veselă. Deci asta înseamnă să schimbi pe ceilalți fără a-i forța.
Adrian Artene: Schimbarea celorlalți începe cu schimbarea noastră.
Părintele Pimen: Așa zic și eu. Fata a devenit o lumină, o bucurie și-a transmis lucrul ăsta. Deci asta-i cheia succesului: să-i schimbi pe ceilalți schimbându-te pe tine, dar tu să fii ancorat bine în Dumnezeu. Astfel, El, care-i sursa binelui, a dragostei, a tot, nu te lasă niciodată cu sacul gol, totdeauna ai de unde da și atunci tu ești cuplat la Dumnezeu prin tainele bisericii și ai mereu de unde oferi celorlalți.
Dacă nu ne smerim singuri, ne smerește Dumnezeu
Adrian Artene: Când nu găsim răspunsuri în ceea ce facem, poate nu găsim răspunsuri față de situații care ni se întâmplă, putem obține aceste răspunsuri de la Dumnezeu întrebându-l pe El? Cum dialogăm cu Dumnezeu? Există un normativ la a vorbi cu Dumnezeu?
Părintele Pimen: În primul rând trebuie răbdare. Noi întotdeauna vrem repede. Trebuie să ne înarmăm cu răbdare și să începem să ne rugăm. Nu trebuie să fim egoiști și să vrem ca Dumnezeu să vină să ne dea răspunsul direct. Deci mă rog ”Doamne, ajută-mă să rezolv treaba asta!” La problemele mai mari, după ce ne rugăm de ajuns spunem așa ”Doamne, pune în mintea duhovnicului meu, să-mi spună exact ce trebuie să fac!” și asta înseamnă că mă smeresc și mă duc la duhovnic să-i spun problema și spun să îi cer un sfat. Ce îmi spune el, iau exact ca din gura lui Dumnezeu și pun fără condiții în aplicare.
Adică nu mă joc, că nu îmi place ce mi-a spus și mă duc la altul și întreb și pe el. Exact ce mi-a spus, aceea fac, indiferent că-mi place sau că nu-mi place. Acela e răspunsul lui Dumnezeu, când eu mă smeresc. Dacă nu o fac… Este un exemplu la Sfinții Părinți despre un pustnic, care avea ceva distanță până la primul om unde trebuia să se ducă. Erau ceasuri de mers pe jos și el de obicei nu voia să meargă cinci ore pe jos până la primul vecin să-l întrebe. La un moment dat era o treabă care nu-i ieșea lui la socoteală: citise ceva în Sfânta Scriptură ce nu înțelegea. S-a rugat ”Doamne, te rog, trimite pe cineva din cer să mă lumineze, că nu pricep!”.
S-a rugat el o zi, două, trei, nimic și atunci a spus ”Măi îl mai necăjesc eu pe Dumnezeu cu asta, nu mai bine mă duc eu la vecinul ăla al meu, că știu că-i luminat de Dumnezeu, să-l întreb?” S-a rugat și a pornit. La jumătatea drumului i-a apărut un înger în față și i-a spus: ”Uite răspunsul de la Dumnezeu: atâta timp cât te-ai umflat în pene să-ți răspundă ție direct, Dumnezeu nu te-a ascultat, dar în momentul în care te-ai smerit și ai spus că vecinul știe mai mult, El nu te-a mai lăsat să mai bați atâta drum și m-a trimis să îți dau răspunsul. Du-te liniștit acasă!”. Deci Dumnezeu ne vrea smeriți, preferă un păcătos smerit decât un drept mândru.
În momentul în care te socoți drept, deja ești căzut
De fapt nu poți fi și mândru și drept, pentru că tu nu-ți dai seama că în momentul în care te socoți drept tu deja ești căzut, că te-ai înălțat prin mândrie. Spune la Sfânta Scriptură că ”Dumnezeu celor smeriți le dă har, iar celor mândri le stă împotrivă”. Noi devenim un fel de dușmani ai lui Dumnezeu când ne înălțăm și avem încredere în noi și El ne vrea smeriți. Dumnezeu uneori îngăduie să cădem în anumite păcate, doar să ne smerim pentru că dacă vede că noi din cauza mândriei începem să ne înălțăm, să facem rău celor din jur pentru că ne socotim drepți, atunci El ne îngăduie o cădere, un necaz, o suferință, o boală, ceva ca să ne smerim.
Când te duci la doctor și spune: ”Cancer de gradul trei, luați-l acasă că mai are o lună!”, abia atunci vezi tu că și oamenii ăia spre care te-ai nădăjduit sau banii tăi, cu care ai spus că poți să cumperi orice, nu mai au valoare. Te duci acasă, te uiți în dreapta, te uiți în stânga și după aia, oricât de mândru ești, începi ”Doamne, am auzit că tu faci minuni, că tu poți. Uite și eu aici un ticălos…”, începi să te smerești și Dumnezeu, dacă știe că te-ai smerit de ajuns și e de folos, ți-a luat boala într-o zi.
Niciodată nu e prea târziu să ne întoarcem la Dumnezeu
Adrian Artene: E vreodată prea târziu să ne întoarcem fața către Dumnezeu? Ne arată pilda fiului risipitor că nu?
Părintele Pimen: Prea târziu e după ce am închis ochii și s-a terminat. Dar până acolo, se poate oricând. Au fost oameni care, indiferent cum și-au trăit viața, dar în ultimul moment (să zicem că erau în spital) și-au dat seama că nu mai au mult, s-au smerit și-au cerut preot să-i spovedească. Și-au spovedit toată viața, au fost împărtășiți și a doua zi au plecat senini. Deci Dumnezeu ne așteaptă până în ultimul moment. De asta avem pilda aceea cu fiul risipitor care și-a cheltuit totul, adică era epuizat, era terminat din toate punctele și s-a întors la Dumnezeu și El l-a luat în brațe și i-a dat toate darurile.
Dar știți care-i treaba? Noi nu știm când e ultima clipă. De asta nu trebuie să amânăm. Spun unii ”Lasă, când voi ajunge la bătrânețe!”, dar de unde știu că în noaptea asta nu-ți stă inima? De unde știu că mâine n-au accident de mașină? De unde știu că nu intervine ceva și s-a terminat? Și ce-au făcut, cum s-au dus la Dumnezeu? De asta se zice că taina cea mai mare e că noi nu știm când plecăm. De-asta Dumnezeu a spus ”Pregătiți-vă, privegheați, că nu știți ziua și ceasul!”. A venit timpul, s-a terminat, și nu poți zice ”Doamne, dar știi, n-am avut timp!”. Ai avut 50 de ani, ai avut 60, ai avut 40, cum n-ai avut?
Bucuria găsirii lui Dumnezeu
Adrian Artene: Parcă niciodată nu e suficient timpul.
Părintele Pimen: Asta ni se pare nouă. Sfinții Părinți, oameni care au ajuns la o măsură duhovnicească, după ce ajungeau la o vârstă, așteptau permanent momentul plecării, ei ajunseseră la dragostea de Dumnezeu. Exact ca atunci când îți dorești să întâlnești persoana iubită, ei spuneau ”Doamne, oare când mă iei?” și erau tot timpul pregătiți, cu bagajul făcut, cum se zice. La ei nu mai era frica aceea.
Am fost prin Basarabia acum câțiva ani și îmi povestea cineva că era o femeie care avea peste 100 de ani. Îi muriseră copiii, acum avea nepoți și ea se tot ruga ”Hai, moarte, ia-mă și pe mine!”. La un moment dat stătea cu cineva de vorbă la geam și oamenii au întrebat-o cu cine discuta. Ea le-a zis ”Era moartea, dar a venit pentru o vecină, a zis că eu să mai aștept.” Deci ea deja acceptase tot, dar știa Dumnezeu că ea avea experiența vieții și încă era de folos să mai trăiască.
Să plecăm pregătiți la Tatăl Ceresc
Adrian Artene: Am mai citat și în alte ediții un interviu al părintelui Galeriu, unul dintre ultimele interviuri, în care părintele spunea că așteaptă cu nerăbdare să moară, tocmai pentru a trăi această bucurie a găsirii lui Dumnezeu.
Părintele Pimen: Tocmai asta e ceea ce spun, omul care nu se mai leagă de cele materiale, pentru că toate legăturile astea aici, pe pământ, materiale sunt ca niște rădăcini, ca niște frânghii care ne țin de pământ și noi nu vrem să ne rupem de ele ca să ne ducem în bucurie. Cu cât avem mai multe legături, cu atâta ne e mai greu să ne desprindem. Vedem că a îngăduit Dumnezeu în așa fel ca viața omului să nu fie invers, să pornească de la bătrânețe și să ajungă la tinerețe și să moară, că atunci el e mult mai legat de cele pământești.
Așa, el își trăiește viața, bucuriile, copilăria, după aia tinerețea și după ce e sătul de viață, a trecut prin tot ciclul ăsta al vieții și ajunge la o vârstă, încep bolile, vezi că deja ți-e mai greu să te miști, vezi că le e greu oarecum și celor din jurul tău că trebuie să aibă grijă de tine, cumva să începi să te detașezi de toate lucrurile astea materiale, și atunci tu-ți dai seama că începe să se întrerupă legătura cu lumea asta și e pregătirea pentru dincolo și te detașezi mai ușor. Adică deja zici ”Mă, cam s-a terminat. Doamne, te rog, ia-mă și pe mine, că uite aici, pe pământ, m-am bucurat de toate!”. Adică simți că ți-ai făcut datoria ca și om, ca și creștin și e timpul să pleci, spovedit, împărtășit, împăcat cu Dumnezeu, împăcat cu cei din jur. Așa pleci frumos.
Avem un Tată în Cer care totdeauna stă cu brațele deschise
Mă uitam la anumiți bătrâni, îi vezi luminoși și-ți dai seama numai dintr-o privire că oamenii ăia și-au împlinit menirea pe pământ și acum așteaptă cu bucurie întâlnirea cu Hristos. Mai vezi câte unul, încruntat, nervos, înjură pe toți și te întrebi ce o fi făcut omul ăla pe pământ dacă el la 80 de ani e în starea asta. Înseamnă că el își vede trecutul ăsta și nu poate să-l depășească pentru că nu caută, ca fiul risipitor, calea de întoarcere la Dumnezeu și atunci e o luptă cu el însuși tot timpul și crede că sunt de vină toți în jurul lui. Moare așa și pierde totul, adică nu profită de ocazia oferită de Dumnezeu și în ultima clipă: ”Vino măi, că te aștept cu brațele deschise, ca un Tată!”
Noi asta uităm: că indiferent de vârsta noastră, avem un Tată în Cer care totdeauna stă cu brațele deschise și spune ”Vino fiule, fiică!”. Se spune că atât timp cât are un tată, omul se simte copil. Dacă îl avem pe Dumnezeu ca Tată, noi ne simțim copii, orice vârstă am avea. Nu este orișicine, ci avem ca Tată pe Acela căruia nimeni nu poate să-I stea împotrivă. Exact ca un copil care vede că tatăl lui e campion, și toți îl respectă, toți își dau pălăriile jos în fața lui: ”Tatăl meu e uriaș, uite cum îl respectă toți!” și atunci lui nu îi mai e frică de nimic.
Când îl ai pe Dumnezeu ca tată, cum să-ți fie frică, oriunde ai merge. Știi cine e Tatăl meu? E Dumnezeu! Păi, nu mi-e frică, măi! Doamne ajută, Tată! Vezi, ai grijă de mine! Și te duci fără frică în viață, adică orice faci, știi că te veghează Dumnezeu! Dar încerci și tu ca om să nu-L superi. Băi, e Tata! Cu atâta dragoste se poartă cu mine, are grijă de mine și eu Îi întorc spatele, Îl înjur… Mai greșesc, îmi cer iertare, Tată, iartă-mă, am greșit! Vezi că-s slab și eu! Permanent mă întorc la Tata pentru că tata e acela cu brațele deschise, care mă așteaptă!
Dumnezeu ne iartă tot timpul
Adrian Artene: Cât de iertător este Tata?
Părintele Pimen: Dacă Sfântul Apostol Petru a întrebat: ”Doamne, de câte ori să iertăm? De șapte ori?”, iar El i-a răspuns: ”Nu, Petre! De șaptezeci de ori câte șapte pe zi!”, iar asta înseamnă infinitul. Deci dacă nouă ne-a spus să iertăm continuu, indiferent cât, dar el, ca Dumnezeu? Deci, iartă, dar vrea să vadă întoarcerea noastră spre El, căința. Noi nu putem sta cu spatele la El și El să spună că ne iartă. Cui să-i spună dacă omul ăla nu vrea să fie iertat? Dacă ne întoarcem și spunem: ”Tată, iartă-mă!”, te ia în brațe. Deci, Dumnezeu ne iartă tot timpul, dar să-i dăm dovada că vrem să fim iertați.
Dacă iubești nu îți mai e frică de moarte
Adrian Artene: Ne este frică de moarte pentru că nu avem credință în El?
Părintele Pimen: Ce se întâmplă? Unde-i iubire și dragoste… Nu vedem? Dacă cineva vede că persoana iubită e gata să fie împușcată, din dragoste o ia în brațe și e gata să moară ca să o apere. Cum se zice, ajungi să nu-ți mai fie frică de moarte când iubești. Deci, unde nu e iubire, e frică de moarte. Iubirea cuprinde totul. Noi spunem că trebuie credință. Da, dar credința-i moartă fără iubire pentru că iubirea asta te pune să pui în practică toate faptele astea. Cum se spune și acolo la Sfânta Scriptură: ”Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar dragoste e mai presus decât toate!”. Deci, dragostea acoperă totul și atunci dacă iubești, nu-ți mai e frică de moarte, nu ți-e frică de nimic. Tu-l iubești chiar și pe omul ăla care-ți face rău. Tu-l iei în brațe și-i spui că-l iubești.
Ție nu mai are de ce să-ți fie frică. Adică, tu trăiești în iubire și asta îți dă nădejde, atunci tu ești împăcat tot timpul. Dar ca să ai iubirea asta, trebuie să fii ancorat în Dumnezeu foarte tare. Și nu te poți ancora direct tu cu Dumnezeu, ci prin Tainele Bisericii, că asta ne oferă Dumnezeu: te duci, te spovedești mai des pentru că suntem oameni pe valurile mării, cădem, ne ridicăm… Ne spovedim mai des, nu lipsim de la biserică, alergăm la biserică, la icoana Maicii Domnului, o luăm în brațe dacă putem, o strigăm ”Maica Domnului!”. Pentru că avem nevoie și de Mamă. Se spune că Dumnezeu ne e Tată, dar vezi că avem nevoie și de Mamă. Mama, cuvântul ăsta pe care vor să-l scoată ăștia acum, să spună părintele unu și părintele doi… toată nebunia asta! Cuvântul mamă nu poate fi înlocuit de nimeni!
Mama e ceva mai presus decât orice și de asta Dumnezeu ne-a dat-O pe Maica Domnului, pentru că știe că noi avem nevoie de Mamă. Și Ei nimic nu-I refuză Dumnezeu și când strigăm ”Maica Domnului! Mamă!”, imediat răspunde ”Da, copilul meu! Ce ai nevoie?”. Imediat sare și atunci o avem pe Maica Domnului ca Mamă și pe Dumnezeu ca Tată! Și atunci nu ne mai e frică de nimic. Cum se zice, suntem ținuți așa în brațe și nu ne mai este frică de moarte, de nimic!
Îngerul păzitor e nelipsit de lângă noi
Adrian Artene: Ne aflăm de altfel, în grădina Maicii Domnului și vorbeați dumneavoastră despre îngeri la un moment dat. Fiecare om are un înger. Se poate ca duhovnicul, mama sau tatăl să fie îngerii pe care Dumnezeu ni i-a lăsat aici, pe pământ?
Părintele Pimen: Deci, ce se întâmplă? Ca să nu încurcăm una cu alta, noi la sfântul botez primim un înger păzitor, care e nelipsit de lângă noi. În momentul în care păcătuim, nu pleacă, dar se depărtează. De ce se depărtează? Nu că vrea el, ci pentru că ne ducem noi spre partea întunecată.
Adrian Artene: Ne îndepărtăm de fapt noi de el!
Părintele Pimen: Da! El e curat, e sensibil… Se zice că dacă am vedea îngerul păzitor cât e de fin, cât e de sensibil, nu poți să-l asemeni cu ceva omenesc… Se zice că el nu suportă mirosul urât, că păcatul se zice că în momentul în care îl faci, împrăștie miros urât și el nu suportă asta. Adică, e ca și un suflu care îl îndepărtează de noi. Zice că în momentul în care noi facem păcatul, atunci diavolul are putere asupra noastră, se depărtează îngerul și ne ia diavolul în brațele lui întunecate și ne împinge din ce în ce mai mult în noroi. Îngerul păzitor este alături de noi, dar când greșim și diavolul are putere asupra noastră, el plânge și se roagă la Dumnezeu pentru noi.
Că el e oarecum responsabil pentru noi și zice: ”Doamne, te rog, fă-l pe omul ăsta să înțeleagă, să plece de lângă diavol, să-l pot iar lua în brațe, să am grija lui!”. Deci, tot timpul el e nelipsit de lângă noi. Cum se zice, toată lupta omului se dă în inima lui, între partea bună și partea întunecată și zice că noi, dacă-l ajutăm pe diavol, atunci ne preia el și ne îndeamnă la ce e mai rău. Dar dacă noi facem binele, ne ia îngerul în brațe și atunci nu-l mai lasă pe diavol să se apropie de noi. Totul depinde de noi, adică de cum ajutăm la lupta asta dintre bine și rău. Și atunci îngerul va fi nelipsit de lângă noi. După aceea, ce face Dumnezeu? Dumnezeu ne-a încredințat Maicii Domnului.
Mama are o dragoste jertfelnică
Revenind la mamă, ea are o sensibilitate și o dragoste jertfelnică, cea mai apropiată de cea a lui Dumnezeu. Ea se jertfește atât de mult în caz de pericol pentru copil, încât se pune în față și nu contează dacă moare ea ca să-l apere. Dacă i-a căzut copilul într-o apă de 3 m, nu contează că nu știe să înoate, ea direct acolo sare ca să-l salveze! Dacă îl pui pe tată, zice ”Stai, să scot ceasul, să mă descalț…”, se mai gândește, deci nu are dragostea aia jertfelnică, dar mama e în stare de orice! De ce a fost pus copilul în burta mamei: pentru că mama poate să-l protejeze cu mâinile, ea întotdeauna protejează burta, locul cel mai sensibil. De asta zice că vor fi pedepsite foarte rău mamele cărora li s-a încredințat un copilul în burtă, să aibă grijă de el, iar ele îl omoară.
Adică tocmai locul ăsta de protecție devine loc al crimei pentru că asta este de fapt. Atunci o să fie mare osândă asupra mamelor cărora Dumnezeu le va zice: ”Mă, Eu ți l-am dat să ai grijă de el! Unde e copilul, ce ai făcut cu el?”. Pentru că acel copil trebuia să vină în lume și de asta mama are această răspundere. Și după aia vedem dacă mama are grijă de el. Atunci, o putem asemăna cu un înger pentru copil, pentru că vedem la ea tot timpul, dimineața, noaptea, că sare din somn dacă copilul se mișcă. După aia dimineața, repede, să-i dea laptele… după ce mai crește, îl duce la grădiniță, la școală. Ea se scoală cu o oră mai devreme, îi face cald, îl pregătește… Soțul se duce la muncă, ea pregătește copilul… Ea 24 din 24 e angajată fără să fie plătită!
Mama poate fi numită un înger al casei
Adrian Artene: Telefonul meu este mărturie a acestei iubiri pentru că mama sună în permanență: ”Ai mâncat, te-ai îmbrăcat? Ai ajuns cu bine?”.
Părintele Pimen: Da! Mama are grijă de toate, să nu-i lipsească nimic copilului, îl pregătește pe soț, mâncarea să fie caldă, hainele să fie curate… Deci, nimeni nu poate să ia locul mamei! O bonă e plătită, nu lucrează gratis… Soțul nu poate să înlocuiască ceea ce face mama! Știu un caz, o familie în care el muncea 8 ore după care, liniștit, omul venea acasă. Avea cinci copilași, unu era chiar micuț, avea câteva luni. Când venea acasă, se dezbrăca, se trântea în pat, striga unul din copii să-i scoată papucii din picioare, dădea drumul la televizor și striga la nevastă să-i aducă un pahar cu apă, să-i pună mâncarea… Asta săraca, îți dai seama, cu cinci copii… uneori îl schimba pe ăla mic, nu putea și-i zicea: ”Du-te și ia-ți tu!”.
Soțul îi reproșa că ea stă toată ziua degeaba acasă, că el muncea 8 ore și ea nu era în stare să-i dea ce voia el… Tot timpul îi spunea că stă degeaba acasă și Dumnezeu, văzând răbdarea ei, după un timp o îngăduit să se îmbolnăvească. Pe cel mic l-a luat în spital și a rămas el acasă cu ceilalți copii, destul de mici și aceia. Omul și-a luat o săptămână concediu să aibă grijă de copii. După 3 zile a venit în spital cu un cap așa de mare și i-a zis:
”-Nevastă, fă-te bine și vino acasă, că nu mai pot!
– Dar de ce? Că ți-ai luat concediu!
– Ce concediu? Copiii-s flămânzi, e murdar în casă, mâncare nu e făcută, nu mai rezist! Toți țipă, toți urlă, toți strigă ”Mama!”, nu mai rezist!
– Dar stai degeaba acasă!
– Ce degeaba acasă???”
Deci el n-a rezistat mai mult de 3 zile făcând ce făcea ea, plus că-l avea și pe el pe cap și-i mai și reproșa permanent că stă degeaba acasă. I-a rânduit Dumnezeu așa ca să vadă și el ce înseamnă statul ăla degeaba acasă, să aibă grijă de toți și la urmă din ce rămâne prin casă să mănânce și el… Adică, tu să fii, cum se zice, slujitoare a tuturor și neapreciată și neplătită. Dar, să faci din dragoste!… Deci, se vede aici că numai din dragoste se poate face lucrul ăsta și nu din alt motiv… din dragoste față de copii, din dragoste față de soț și asta înseamnă jertfelnicie. Dragostea mamei se aseamănă cu aceea a lui Dumnezeu. Deci, mama poate fi numită un înger al casei pentru tot ce face! Și după aia poate să fie bunica…
Bunicii sunt cei mai în măsură să își educe nepoții
Bunica are un rol foarte mare. E o luptă mare de o perioadă încoace, de a separa bunicii de nepoți. Bunicii au o istorie în spatele lor, au o experiență, au o răbdare adunată și sunt cei mai în măsură să-și educe nepoții. Și atunci nepoții primesc direct de la sursă tot ce trebuie: răbdarea, înțelepciunea și dragostea bunicilor. Bunicii întineresc dacă au nepoți în jurul lor, li se lungește viața și asta e benefic și pentru nepoți. Am întâlnit o grămadă de cazuri în țară, în care nepoții cărora le-au murit bunicii, ani de zile nu au putut să depășească lucrul ăsta… ce-a însemnat bunicul!
Chiar o tânără profesoară, care are vreo 25 de ani, îmi spunea cât a iubit-o bunicul ei, că le era ciudă la toți din casă, până și la părinții ei. Spunea că și acum plânge după el, deși a murit de vreo 3 ani. Am întâlnit o familie, care a avea o fată de 16 ani, iar mama ei mi-a zis ”Părinte, stai un pic de vorbă cu ea, că i-a murit de jumătate de an bunicul și nu mă mai înțeleg cu ea. În fiecare zi se duce la cimitir și îi povestește seara tot ce a făcut în ziua aceea, cum a fost ea obișnuită, că ultimul an bunicul a fost bolnav, a fost mai mult la pat. Parcă era păpușa ei… ea venea, îl machia, îl aranja pe bunicul”.
Dragostea dintre bunici și nepoți este foarte puternică
Făcea bunicul ăsta tot ce voia nepoata, iar ea îi povestea orice bunicului… și deodată bunicul a dispărut. Zicea mama ei că s-o certat cu Dumnezeu și cu toate. Am stat eu vreo oră de vorbă cu ea, am încercat să o încurajez, o plâns… și a doua zi îmi spune maică-sa: ”Părinte, știu tot ce i-ai spus! Am fost cu ea la cimitir și i-a povestit bunicului tot ce i-ai spus!”. Adică, ea încă nu putea să accepte moartea bunicului. Asta se întâmplă când bunicii sunt alături și oferă totul. Sau, îmi spunea o tânără de vreo 29 de ani, că în pandemie, când cu așa zisa boală, îi duceau repede în spitale, îi închideau și mureau pe acolo, că l-au luat și pe bunicul ei și l-au dus în spital. Era grav bolnav și nu se știa dacă mai scapă.
Nu o lăsau în spital și striga de afară: ”Bunicule, dacă mă auzi, ieși la un geam!” până o răgușit… I-au spus a doua zi: ”Domnule, e în sac, a murit!”. Trecuseră vreo doi ani și încă plângea. Mi-a povestit că toată noaptea a plâns și a strigat în jurul spitalului cât o iubise bunicul ei. Și ceilalți o iubeau, dar ca bunicul nu o iubise nimeni. Ce legătură puternică îi lega! Acuma se încearcă pe tot felul de căi să se fractureze exact această dragoste frumoasă dintre bunici și nepoți! Sau pleacă în străinătate, își iau copiii acolo, bunicii rămân singuri și își văd nepoții maxim o lună de zile pe an. Așa se taie legătura, bunicii suferă și mor înainte de vreme pentru că nu mai au conexiunea cu nepoții și cu copiii lor, care i-ar întineri. Așa, ușor, ușor, se taie rădăcinile și se distruge totul.
Cum putem ajuta persoanele plecate de lângă noi
Adrian Artene: Dacă pierdem o persoană și vărsăm lacrimi la cimitir, cel care a plecat aude lacrimile noastre?
Părintele Pimen: Să facem o diferență! Să nu fie lacrimi de ciudă împotriva lui Dumnezeu, că de ce mi l-ai luat, că atunci ajungem să-i facem rău. Acele lacrimi să fie din cauza dorului de ei, că da, ți-e dor de persoana dragă ce a plecat. Poți plânge de dor, dar să nu cârtești împotriva lui Dumnezeu! E normal să plângi și să te descarci, să te liniștești. Dacă ai iubit-o și vrei să o ajuți, te rogi la Dumnezeu pentru persoana aceea, începi să faci milostenii la săraci ca să se roage și ei, începi să duci pomeniri la biserică, să fie pomeniți de preot, să fie pomeniți și la Sfânta Liturghie. Astfel, este ajutată oriunde va fi persoana aceea. Iar dacă e în Rai, o să i se dea cinste și mai multă Acolo. Deci numai așa poți s-o ajuți cel mai mult pe persoana care a plecat.
Păcatul avortului
Adrian Artene: Vorbeați despre un păcat mai devreme, păcatul avortului. O femeie care renunță la o sarcină, cum găsește iertare de la Dumnezeu?
Părintele Pimen: Prin spovedanie, prin căință și să nu mai repete lucrul ăsta. Se dezleagă, se iartă, dar o să mai aibă un hop când va fi față în față cu Dumnezeu. De ce? Am citit undeva că sufletul venit pe pământ, chiar de nu a apucat să trăiască, scânteia Dumnezeiască a fost trimisă în burta mamei, chiar dacă a fost ucis și trupul aruncat. Sufletul acela nu se duce în alt trup cum zic ăștia la yoga. Nu există așa ceva! Fiecare om vine o dată pe pământ și după aia se întoarce la Dumnezeu și atât, acolo rămâne în veșnicie! Se spune că acolo la Dumnezeu, toți o să fim la vârsta Mântuitorului, n-o să fie copii și bătrâni, toți vor fi la această vârstă, de asta Raiul o să fie într-o frumusețe.
Și atunci cel care nu a apucat să se nască, o să ajungă la vârsta de 30 de ani, vârsta maturității. Și tu o să-i întâlnești acolo în fața lui Dumnezeu când te duci la judecată, pe copiii ăia, unul, doi sau trei pe care i-ai avortat. Iar aceștia, pentru că nu au apucat să se bucure de viața de pe pământ, ce o să facă? O să zică: ”Doamne, nu o ierta pe mama pentru ce a făcut, pentru că mie nu mi-a dat dreptul să mă bucur!”. Astfel, tu îl întâlnești acolo la Dumnezeu pe copilul tău, care-i avocatul acuzării și atunci depinde de Dumnezeu, de mila Lui și de pocăința pe care ai făcut-o tu ca să treci mai departe de hopul ăsta. De asta se spune că e unul dintre cele mai mari păcate, pentru că ai oprit o viață.
Aici pe pământ, la o crimă se dau 20 de ani de închisoare, sau ești condamnat pe viață sau chiar la moarte. Sunt pedepse pământești! La avort eu zic că e mai grav, e ca la crima cu premeditare! Pentru că tu calculezi, te gândești, te duci și plătești pentru asta. Deci, e mult mai grav și ai un răspuns mare de dat în fața lui Dumnezeu! Femeile care au făcut și bărbații care le-au îndemnat, au același păcat! De aia trebuie să se căiască toată viața. Se spovedesc și îi iartă Dumnezeu, dar ca la momentul judecății să se ierte definitiv, tot timpul de câte ori își amintesc, să-și ceară iertare de la Dumnezeu, să nu mai repete și dacă întâlnesc oameni care vor să facă avort, să-i ajute și să-i încurajeze să nu facă așa ceva. Salvând alți copii, așa ți se iartă și ție acest păcat!
Ca rugăciunea să fie puternică trebuie să plece din inimă
Adrian Artene: Care este cea mai puternică rugăciune? Mulți vorbesc despre rugăciunea inimii și despre puterea ei.
Părintele Pimen: Știți care e cea mai puternică rugăciune? Cea care pleacă din inimă! Deci, dacă tu spui un lucru din inimă unui om, păi, ăla se cutremură. Că de asta e o vorbă din bătrâni, ”Tătuțule, ce pleacă de la inimă, la inimă se duce!”. Adică, strigă la Dumnezeu din toată inima! Este un loc la scriptură, la Moise când erau în pustie, la trecerea la Marea Roșie, când avea nevoie Moise de Dumnezeu. Ăștia îl vedeau pe Moise că deși stătea așa, fără să zică nimic, Dumnezeu îi răspundea: ”Moise, de ce strigi la mine?”. Deci, Dumnezeu îl auzea, deși Moise nu spunea nimic pentru că rugăciunea pleca de la inimă! ”Unde ești, Doamne? Nu vezi că ăia sunt gata să ne omoare, ce faci, Doamne?”. Deci, el striga din toată inima, asta înseamnă rugăciune puternică, nu doar să strigi cu voce tare.
Să plece de la inimă și indiferent care-i rugăciunea, c-ai spus ”Tatăl nostru”, că ai spus ”Doamne miluiește!”, că ai strigat ”Maica Domnului, ajută-mă!”, că ai spus ”Doamne Isuse Hristoase, miluiește-mă!”, să fie din inimă! Că dacă tu nu știi ce i-ai spus lui Dumnezeu, dacă te gândești la afaceri în timp ce citești rugăciunea, păi, cum să te înțeleagă Dumnezeu, când nici tu nu ai înțeles ce ai spus? De asta, rugăciunea cea mai puternică să plece din inimă! Și dați deoparte grijile când vă rugați. Când stau de vorbă cu Dumnezeu, păi stau de vorbă cu Dumnezeu! Pe timpuri când te duceai la un împărat, cu câtă grijă stăteai în fața lui să nu greșești cu ceva, erai atent la orice gest a lui… dar la împăratul Dumnezeu?!
Asta ce se întâmplă în Biserică, unde coboară Hristos pe pământ cu tot Cerul și tu stai la bârfă cu vecinul în biserică, și nici nu-L bagi în seamă pe Dumnezeu! Sau îi judeci pe ceilalți cum au venit îmbrăcați sau nu știu ce mai faci. În felul ăsta tu de fapt îți aduni osândă în loc să faci ceva care să-ți fie de folos.
Transformă totul în rugăciune
Adrian Artene: Ne putem ruga oriunde? Într-un autobuz, nu numai la biserică, într-un spital așteptând să intrăm la medic? Ne putem ruga oriunde?
Părintele Pimen: Ce se întâmplă? Sfântul Apostol Pavel o spus ”Neîncetat vă rugați!”. Ce înseamnă asta, că doar știa că nu stăm toată ziua în biserică? ”Neîncetat vă rugați!” înseamnă că nu contează în ce loc te rogi. Oriunde ești, pe drum, nu contează, transformă totul în rugăciune! Ca om tu nu reușești tot timpul să zici o rugăciune și atunci ar trebui să transformi toată viața ta într-o rugăciune. Te-ai trezit dimineața, ”Slavă ție, Doamne! Îți mulțumesc că m-ai trezit și azi! Ce zi frumoasă mi-ai dat!”. Transformă toate astea! Ieși pe drum, ”Slavă ție, Doamne! Uite cât se bucură oamenii, aleargă toți!”. Întâlnești un om, ”Doamne ajută, creștine! Ce faci, vecine? Să ai o zi bună!”, și asta e rugăciune! Vezi natura asta? ”Doamne, ce frumoasă ai făcut-o! Îți mulțumim, Doamne, că ai grijă de noi!”.
Adică, transformi totul în rugăciune. Dacă nu poți asta, începe să cânți ceva. Toate astea le transformi în rugăciune și atunci să ai și momentele alea în care stai tu cuminte în colțul tău… Eu de asta spun, nu numai cu cartea în mână, încearcă seara când se liniștesc toți, să te pui în colțul tău în fața icoanei Maicii Domnului și stai de vorbă cu Ea: ”Maica Domnului, știu că azi te-am supărat, uite m-am supărat pe ăla, n-am fost atent cu copiii, uite, la serviciu cutare, iartă-mă, Maica Domnului și mijlocește la Hristos acolo cum știi Tu ca mamă mai bine și ajută-mă să mă îndrept. Și uite știi, mai am problema aia, copilașul mi-e bolnav sau soțul, uite are problema cutare…”, îi spui Maicii Domnului ca unei mame. Ei, asta se duce exact la inima Maicii Domnului.
Să adormim cu imaginea Maicii Domnului
Neîncetat trebuie să ne rugăm prin toate gesturile noastre. Seara, să nu adormi cu telecomanda în mână! Închide tot, fă o rugăciune, fă semnul crucii pe pernă, pe copilași tăi și pe toată casa ta. Să ai candela aprinsă la icoana Maicii Domnului și atunci te poți odihni. Ia gândiți-vă, dacă în dormitor ai o icoană cu Maica Domnului și o candelă aprinsă, să zicem că noaptea te-ai trezit și ai deschis ochii. Dacă în cameră e întuneric și doar candela de la icoană aprinsă, ce vezi? Îți fug ochii la Maica Domnului pentru că doar acolo e lumină. Te odihnește și te rogi: ”Maica Domnului, ajută-mă!” și adormi iar, te-ai trezit iar, iar același lucru! Deci, acolo îți fug ochii, dar dacă tu ai televizorul deschis și te-ai trezit, acolo îți fug ochii și adormi cu imaginea de acolo.
Ei, alta-i să adormi cu imaginea Maicii Domnului! Câtă liniște ai tu și toată casa ta!
Să îl slăvim tot timpul pe Dumnezeu
Adrian Artene: Îmi mărturisea părintele Vasile Ioana într-un dialog anterior, faptul că la un moment dat s-a întrebat cât trebuie să te rogi și cum trebuie să te rogi și că un părinte în vârstă de la mănăstirea Neamț i-a spus ”Părinte, te poți ruga în permanență și este foarte simplu să te rogi. Pune înaintea fiecărei afirmații «Doamne, Dumnezeule!» sau «Bunule Dumnezeu!»”, indiferent dacă mergi la oficiul poștal să întrebi dacă ți-a venit o scrisoare acasă, indiferent ce faci, ”Doamne, Dumnezeule!” și e o rugăciune în sine!
Părintele Pimen: Da! Sau altceva, putem spune ”Slavă ție, Doamne!”, indiferent că vine unul și-ți dă o bucată de pâine sau vine altul și-ți trage o palmă, spui ”Slavă ție, Doamne!”, adică să transformi totul în ”Slavă ție, Doamne!” și cele bune și cele care par mai puțin bune. Adică, noi dacă spunem ”Slavă ție, Doamne!” exact cum a făcut Iov. El în toate necazurile spunea ”Slavă ție, Doamne! Dacă Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!”, adică, în toate noi să-L slăvim pe Dumnezeu. Atunci când spun ”Slavă ție, Doamne!” în toate, înseamnă că îl slăvim pe Dumnezeu indiferent ce ne dă. Atunci, dacă vede că noi tot timpul facem lucrul ăsta, Dumnezeu are grijă să nu ne lipsească nimic, pentru că noi îl slăvim întotdeauna și când avem mult și când avem puțin, pentru că Dumnezeu e bun.
Nu vezi? Îi spui unui om că-i bun atunci când omul ăla e plin de bunătate. Dar când spunem că Dumnezeu e bun?… El e tot timpul cu brațele deschise, să nu ne lipsească nimic.
Rugăciunea trebuie încheiată cu ”Doamne, dacă-i voia ta!”
Adrian Artene: Mulți ar putea fi contrariați când afirmați că spuneți ”Slavă ție, Doamne!” indiferent ce îți dă. Poate și primești o palmă, dar nu noi ne rugăm, că noi într-adevăr ne pierdem răbdarea și noi ne rugăm Lui ”Facă-se voia Ta!”, dar de cele mai multe ori așteptăm voia noastră și când se face voia Lui în interesul nostru, poate nu aflăm atunci pe moment că poate e situația cea mai fericită pentru noi, noi ne mâhnim pe Dumnezeu și nu așteptăm de fapt voia Lui, noi așteptăm voia noastră.
Părintele Pimen: De asta se spune că orice rugăciune pe care o facem noi, trebuie s-o încheiem așa: ”Doamne, dacă-i voia ta!”. Să fie întotdeauna după voia lui Dumnezeu pentru că voia noastră-i voia asta omenească, care întotdeauna are egoism în ea și interes. Adică, ”Dacă se poate, Doamne, dă-i și vecinului, cum se zice, o Dacie, dar mie dă-mi un BMW!”, știi? Adică, întotdeauna egoismul ăsta predomină, așa suntem noi oamenii, slabi! Nu zicem ”Doamne, mulțumesc, mie mi-ai dat de ajuns! Dă și la ceilalți, Doamne, lasă-mă pe mine! Întâi ocupă-Te de ceilalți și după ce au toți, dă-mi și mie, Doamne, ce crezi Tu!”. Noi zicem întotdeauna ”Doamne, vezi noi să avem!”. Zice că era cu domn de-ăsta cu vilă, cu trei mașini în garaj, cu toate posibilitățile și avea și o fetiță de 7-8 ani.
Acest om avea un vecin care parcă era pus anume: avea o cocioabă de casă, vreo șapte copii, era amărât, nevasta îi era bolnavă. Săracul, de pe o zi pe alta se chinuia să pună ceva pe masă. În ajunul Crăciunului, sărbătoarea Nașterii Domnului, la omul bogat masa era îmbelșugată. Și-a luat fetița și zice ”Hai, să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru ce ne-o dat! Doamne, îți mulțumim pentru toate, uite, nu ne lipsește nimic, avem totul plin din belșug, dar mai avem o rugăminte Doamne, dacă tot îi Crăciunul, dă-i ceva de mâncare și la vecinul ăsta, că uite, are șapte copii și n-au ce pune pe masă!”. Și atunci fetița îl trage de mânecă: ”Tată, dar de ce îl necăjești pe Dumnezeu cu lucrurile astea pe care putem să le facem noi?”.
Dumnezeu intervine unde noi nu mai putem
Adică el nu lua din atâtea câte îi dăduse Dumnezeu să ducă acelui vecin, ca să aibă acela ce mânca de Crăciun, nu! El își făcuse datoria, i-a spus lui Dumnezeu să se ocupe. Ei, Dumnezeu să ocupă de acolo de unde nu mai putem noi! Atât timp cât noi putem face ceva, Dumnezeu nu se bagă! Deci, dacă tu ai posibilități și în jurul tău ai trei familii care nu au, iar la tine prisosește, înseamnă că Dumnezeu te-a pus între ei, pentru ca tu să te ocupi să aibă și ei ce mânca. Dumnezeu ți i-a pus în față ca să-i vezi și să nu zici în fața Sa că nu aveai pe cine ajuta. Ba nu, i-ai văzut în fiecare zi că le e foame și nu le-ai dat. De asta Dumnezeu intervine de unde nu se mai poate omenește.
De asta, dacă ai o problemă pe care o poți rezolva tu, Dumnezeu te lasă s-o rezolvi. Ți-a dat minte, ți-a dat putere, ai de făcut ceva, ai de săpat ceva, Dumnezeu te ajută. Faci o cruce, zici ”Doamne, ajută!” și te apuci, nu se apucă Dumnezeu să-ți sape grădina pentru că ți-o dat ție puterea asta. Dar de unde nu mai poți tu, să zicem că ești bolnav, atunci intervine Dumnezeu dacă ți-ai pus nădejdea în El și poate să-ți ia și boala aceea. Dumnezeu nu intervine cât timp putem noi omenește, dar să nu uităm să-I cerem ajutorul pentru că noi suntem slabi ca oameni. Dacă spui ”Doamne, ajută! Ajută-mă, Doamne, să fac lucrul ăsta, luminează-mă, Doamne să fac lucrul ăsta, proiectul ăsta, să rezolv problema asta!”, atunci ne pune în minte ideile și ne dă puterea să facem. Iar de unde nu mai putem noi, intervine El.
Minuni întâlnim la tot pasul
Adrian Artene: Și pot apărea în acest fel și miracolele în viața noastră, ceea ce noi nu putem percepe și cuprinde cu rațiunea.
Părintele Pimen: Știți cum? Minuni! Miracol e un cuvânt care nu-i din cadrul ortodoxiei. Adică, nu sună… nu-i din cadrul ăsta duhovnicesc. Sunt cuvinte care sună mai frumos, cum ar fi ”minuni”! O minune a lui Dumnezeu, s-a întâmplat o minune, s-a făcut o minune, nu s-a întâmplat, că întâmplări nu sunt în viața noastră, toate sunt într-o rânduială a lui Dumnezeu. Sunt minuni, să zicem că ai cancer și te-ai dus la icoana Maicii Domnului și te-ai rugat acolo, iar după aia te-ai dus a doua zi la doctor și-ți spune:
– Du-te, domnule, acasă că tu n-ai nimic!
– Domnul doctor, dar uitați analizele…
– Or fi de la altul, alte tale nu-s, că uite, tu ești sănătos!
Adică, nici doctorii nu pot explica. Dacă-L au pe Dumnezeu ajung la o altă vorbă a grecilor: ”Băi, ai un sfânt tare, care se ocupă de tine, că s-a rezolvat problema!”. Dacă nu cred nimic, atunci spun că a fost o greșeală la analize, că tu de fapt n-ai nimic. Știi, care acceptă, acceptă și înțeleg lucrul ăsta, că-s grămadă de minuni, de sfinți care se arată. Și pe aici erau Sfinți Rafael, Nicolae și Irina de aici, am întâlnit cazuri în care oamenii spuneau ”Domnule, eram în pat, eram zdrobit tot de accident de mașină și mi-a lăsat mama o carte cu minunile Sfinților Rafael, Nicolae și Irina și am deschis-o și-am început să citesc și m-am minunat. Măi, dar chiar așa fac sfinții ăștia? Am zis, sfinților, dacă e adevărat și existați, faceți și cu mine ceva, că doctorii au spus că nu mai am mult”.
Omul era praf, avea jumătate de cap zdrobit și a zis ”Dacă-i chiar așa, arătați-vă să vă văd și eu!”. Și nu trece mult și apare sfântul Rafael în fața lui. S-a speriat omul, că sfântul stătea și în aer la jumătate de metru. Și zice că avea o asistentă tot timpul aproape, că el era în stare gravă și a strigat-o ”Soră, vino, uite-l!”. Sora i-a zis să se liniștească, punând pe seama loviturii la cap. Omul insista: ”Uite părintele, e în fața mea!”. Sora se uita și ea, dar nu vedea nimic. După un timp omul s-a liniștit pentru că sfântul îi zâmbea și l-a întrebat: ”Auzi, tu ești real? Vino mai aproape să te văd!”. Sfântul a venit, l-a pipăit și a văzut că îl simțea. Sfântul Rafael avea ochii albaștri și o privire blândă.
Dacă avem nădejde și credință orice minune este posibilă
El a fost un fel de general în oastea bizantină, după aia a renunțat la toate, s-a făcut călugăr și așa ajuns la sfințenie și după aia la mucenicie. Sfântul i-a spus omului ”Da, o să te fac bine!”. Și s-a trezit ăsta după ce i-au făcut analizele că era capul pus la loc, toate erau rezolvate încât nu le venea a crede la doctori. Deci, se fac o grămadă de minuni, dar trebuie credință și nu numai atâta, mai trebuie nădejde că Dumnezeu poate să facă lucrul ăsta. Însă numai când vrea El, noi însă nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Multe minuni se fac!
Am întâlnit o femeie bătrână la aghiasma sfântului Rafael, că am fost în câteva rânduri acolo. Și povestea că o venit o bulgăroaică cu mama ei care era oarbă și atunci femeia aceea care avea grijă pe acolo, le-a spus să se spele pe ochi cu aghiasmă și să vină la Sfânta Liturghie în fiecare zi, să se spovedească și să se împărtășească. A stat 3 zile și a urmat aceste sfaturi. În cea de a treia zi a venit și s-a spălat cu aghiasmă și deodată o vede că ridică privirea și strigă: ”Văd, văd!”. Îi revenise vederea, deși fusese complet oarbă! Ce nu pot să facă sfinții prin Harul lui Dumnezeu? O grămadă de minuni! Dar dacă ne gândim că sfinții fac atâtea minuni, câte minuni face Maica Domnului, care nu ne refuză niciodată?
Minunea chemării Sfântului Munte
Adrian Artene: Sfântul Munte e un altar al minunilor. Există o minune, se spune minunea chemării Athosului. Odată ajuns pe Athos, te vei întoarce.
Părintele Pimen: Deci, am întâlnit mulți care spuneau ”Părinte, mi-am dorit și eu o dată în viață să ajung în Athos. Slavă Ție, Doamne! Mulțumesc, Maica Domnului! Mă liniștesc, de acum gata!” și îl vedeai după jumătate de an sau un an iară ”Părinte, n-am putut! De cum am ieșit din Ouranoupoli, am început să-mi fac planuri când să revin!”. Adică, începe ceva, o schimbare în viață și de asta le spun la mulți care mă întrebă ”Cu ce gând plecăm de aici?”, că dacă ți-o îngăduit Maica Domnului să ajungi în Athos, înseamnă că vrea ceva de la tine, vrea o mică schimbare în bine. În viața ta, când te duci acasă, un pic acolo șurubul ăla să-l întorci spre bine, să fii un pic mai bun, o rugăciune în plus, o nădejde mai mult la Maica Domnului.
Pune icoana Maicii Domnului și aprinde o candelă care să fie ca o jertfă din partea ta… una cu ulei, nu de aia cu beculeț ca să fie comod. Să existe acolo ceva, să faci și tu ceva din partea ta și atunci Maica Domnului o să te lase și a doua oară și a treia oară să ajungi și o să se schimbe și viața ta. O să vezi că toate devin mai frumoase în familia ta, în viața ta, în toate ale tale, vei vedea că se schimbă ceva. Și astea pentru că aici nu-i orice, e Sfântul Munte numit grădina Maicii Domnului. E singurul munte care-i numit ”Sfânt”. Și asta nu pentru că s-ar fi sfințit bolovanii de la sine, nu! Ci pentru că în primul rând, la timpul Ei o pășit Maica Domnului aici, în Sfântul Munte!
După aceea, timp de 2.000 de ani, sute de mii de călugări, prin toate văgăunile, prin toți munții ăștia, peste tot sau nevoit, au plâns, s-au rugat, au stat aici cât a trecut Athosul sub turci… câți călugări au fost omorâți, că rămaseră nu mai știu câți pe aici. Deci, a trecut prin multe Athosul. Și la ora actuală, să ne gândim, sunt 20 de mănăstiri mari, vreo 16 schituri și sute de chilii cu bisericuțe și în majoritatea se face Liturghie în fiecare noapte. Aici se fac sute de Liturghii în fiecare noapte, sute de rugăciuni, privegheri la Sfinții Mari, la toate Praznicele Împărătești, devine ca o făclie de foc, care se înalță la Cer. La fiecare Liturghie coboară Cerul pe pământ atrăgând Harul lui Dumnezeu și sfințește orice piatră, dar și aerul.
După câteva zile în Athos, ceva se schimbă înăuntrul tău
Aerul de aici deci se sfințește, oamenii simt asta și spun ”Părinte, parcă altfel respir, parcă mi s-a luminat mintea, parcă ceva se schimbă!”. Deci, cumva este exact ca și cum intri într-o parfumerie tu, care n-ai nicio treabă și nu cumperi nimic, dar stai o jumate de oră și te învârți pe acolo și când pleci, te întreabă toți ”Băi, dar cu ce te-ai parfumat?” pentru că tu ai luat din mirosul acela de acolo fără să cumperi nimic. Ei, la fel e și în Athos! Doar trecând pe aici o zi, două, trei, ceva se schimbă înăuntrul tău! Vrei să devii mai bun, vrei să păstrezi ceva din ce ai luat de aici și asta depinde de fiecare.
De asta le spun la toți ”Băi, fiți ca albina cei care veniți în Athos!”, ca să luați ce-i bun exact, cum ia albina din flori. Rugați-vă, participați la toate slujbele, unde dormiți, acolo se fac slujbe, participați la ele, rugați-vă, lăsați grijile, lăsați telefoanele, trăiți momentele acelea că-s puține. După, ai tot restul anului pe care îl trăiești iar în lume, dar clipele astea trăiește-le frumos și trăiește-le dezlipit de toate grijile lumești. Fii în legătură cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, nu supăra, nu deranja unde te duci, fără pretenții, fii acolo simplu chiar dacă ai cine știe ce funcție. Fii omul ăla simplu, creștinul venit în Grădina Maica Domnului, și încearcă să te folosești să pleci cu folos.
Să fim în legătură cu Tainele Bisericii
Adrian Artene: Ați răspuns și primei întrebări atunci când la începutul discuției am promis că vom răspunde la întrebarea ce ar trebui să luăm de aici ca pelerini și să ducem acasă, să ducem în lume și ar trebui să luăm acest aer, această sfințenie și schimbându-ne pe noi exact cum spuneați dumneavoastră să-i schimbăm și pe alții.
Părintele Pimen: Da, dar nu se poate lucrul ăsta, că mulți și-au format ideea că îi spun lui Dumnezeu și atât. Nu! Fără Tainele Bisericii: să fii botezat, să fii cununat (dacă e cazul), să participi la Sfânta Liturghie, să te spovedești, să te împărtășești, nu se întâmplă nimic. Dacă ai legătură cu Tainele Bisericii cât mai des asta înseamnă o schimbare a vieții pe neobservate și atunci începi să trăiești. Și dacă trăiești lucrul ăsta, dacă trăiești cu Hristos, cu Dumnezeu nu mai poți să faci rău, nu te lasă să faci rău, pentru că încet, încet începi să schimbi mintea, inima, începi să fii mai bun, transformi toate fără să le observi.
Este ca iarba, te uiți la ea 24 din 24, dar nu o vezi crescând, dar ea crește. Și atunci dacă tu, să zicem de 2 săptămâni, nu te-ai uitat la iarbă, observi cât a crescut. La fel se întâmplă și cu noi. Noi nu vedem creșterea, dar o văd cei din jurul nostru. “Asta acum o lună înjura și acum nu mai înjură. Acum o lună nu voia să audă de Dumnezeu și acuma se închină la fiecare masă.” Deci, ei observă o schimbare pe care tu nu o observi. Ei, asta înseamnă creșterea, exact ca și la copil. Crește, vezi că e mare și te întrebi când a crescut. Creșterea e neobservată, dar noi să ne luptăm pas cu pas să stăm aproape de Dumnezeu, că aproape de Dumnezeu nu greșim niciodată. Cădem, ne ridicăm, cădem, ne ridicăm. Întindem brațele spre Dumnezeu.
Se zice că la orice cădere să avem o mână întinsă în sus tot timpul, asta înseamnă nădejdea, ca să aibă de ce ne apuca Dumnezeu ca să ne tragă înapoi. Noi suntem oameni, dar nădejdea trebuie să rămână permanent, ne-am murdărit, ne spălăm, ne-am murdărit, ne spălăm. Exact cum spunea un ucenic care alerga:
– Părinte, m-am murdărit.
– Spală-te!
– Părinte, m-am murdărit.
– Spală-te!
Spovedania. Te duci, te spovedești și atunci iar o iei din nou, până când Dumnezeu are el grijă la plecarea de aici să fii spălat, cum se spune.
Pacea este tot timpul aici
Adrian Artene: Părinte, vă mulțumesc din inimă și s-a pogorât așa pacea, aici.
Părintele Pimen: Pacea este tot timpul aici, dar uneori cei care vin, cum ați venit și voi prima dată, poate durează un pic de timp ca să intri în pacea de aici.
Adrian Artene: Aclimatizarea.
Părintele Pimen: Da, păi tocmai, până se așează oleacă duhul, toate. Și atunci începi să simți că-i pace, că-i bucurie, că-i liniște, că simți așa, parcă vrei să te detașezi de toate, să stai pur și simplu să asculți tăcerea. Și asta vine dacă intri în duhul de aici. Și cum spun eu întotdeauna să nu uităm niciodată de Maica Domnului, de Mama Noastră, care întotdeauna e legătura cu Cerul. Orice-i cereți ei, ea duce mai departe și obține dacă e de folos. Și de asta Maica Domnului, să fie cu noi tot timpul. Plecăm de acasă: “Maica Domnului, ajută-mă!” (își face o cruce mare). Ne întoarcem acasă: “Mulțumim, Maica Domnului, că ne-ai ajutat.” Și să nu fie creștin care să n-aibă în casă icoana Maicii Domnului cu pruncul în brațe, cu Mântuitorul și candela aprinsă.
Asta este jertfa din partea noastră și prin asta să ne manifestăm și dragostea față de Mama Noastră care are grijă de noi. Și dacă ne-o plecat, poate, mama din lumea asta, și ai un tablou cu mama pe perete și ți-o amintești tot timpul, dar cu Maica Domnului care are grijă de noi, să n-avem icoană în casă?! E Mama Noastră.
Adrian Artene: Vă mulțumesc încă o dată din inimă. Dragilor, vă mulțumesc și vouă că ați rămas până acum alături de noi și credeți, iubiți, bucurați-vă și rămâneți aproape de bunul Dumnezeu și până data viitoare și dincolo de emisia următoare. Doamne ajută!
Părintele Pimen: Să ne ajute Maica Domnului pe toți, să ne aibă întotdeauna în Brațele Ei!
Doamne ajută!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Mulțumim părinte!