Cum participă creștinii ortodocși la Postul Mare – p. Timothy Pavlatos

Vizionați un cuvânt adânc și duhovnicesc în care părintele Timothy Pavlatos ne dezvăluie cum, de fapt, trebuie să participe creștinii ortodocși la Postul Mare. Da, este cu mult mai mult decât mâncarea.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

[Pr. Timothy Pavlatos, Arizona]: Sfântul și Marele Post este un timp foarte unic în anul calendaristic al Bisericii, este o perioadă de mai mult de 40 de zile în care concentrarea noastră este mult mai plănuită. Sărbătoarea tuturor sărbătorilor este cea pe care ne concentrăm mintea, și anume Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, deci avem aceste zile care preced această sărbătoare pentru a ne pregăti să-L întâlnim pe Domnul în Învierea Sa. Și, în acest timp, Biserica are slujbe foarte unice, care nu se găsesc în afara acestei perioade și aceste slujbe au loc în timpul săptămânii. Deoarece avem nevoie de ajutor în concentrarea și atenția noastră, avem aceste slujbe frumoase a căror temă este de fapt pocăința.

Postul Mare este pentru a ne reveni în sine

Marele Post este un timp pentru noi să intrăm mai adânc în inima noastră, este oportunitatea noastră să ne întoarcem la casa Tatălui nostru, dacă putem recunoaște cu toții, sincer, că am rătăcit din casa Tatălui nostru precum fiul risipitor și ne dăm seama că ne-am trăit viața în desfătări și răzvrătire și irosirea a ceea ce ne-a dat Dumnezeu, ca și fiul risipitor care și-a luat moștenirea înainte de vreme și apoi a irosit-o pentru a trăi în desfrânări și așa mai departe, dacă facem acea conexiune în noi înșine că așa ne trăim și noi viața, de fapt, și e nevoie de smerenie pentru a face asta, dar dacă facem asta, atunci ne putem începe călătoria înapoi spre casa Tatălui nostru.

Fiul risipitor, se spune, și-a venit în sine. Cu alte cuvinte, după ce și-a trăit astfel viața, viața la care visase întotdeauna, apoi și-a dat seama de golul din ea. Când și-a venit în sine, și-a dat seama că își irosea viața și că viața lui era o minciună. Deci știa că trebuie să se întoarcă la casa tatălui său și să se reîntâlnească cu el, dar avea dar avea o oarecare teamă despre cum va fi primit. În mintea lui, ar fi fost suficient și doar să fie primit ca un servitor angajat, asta făcea parte din smerenia lui: nu voi merge să-mi cer locul meu de drept înapoi, ca fiu și moștenitor al său, ci chiar și dacă mă întorc ca un simplu argat, servitor angajat, voi accepta asta.

Deci Postul este despre asta pentru noi și toate rânduielile Bisericii, toate lucrurile care sunt rânduite de Dumnezeu, date nouă de Hristos prin viața Sa pe Pământ și Sfintele Tainele și toate lucrurile pe care le avem la dispoziție pentru a ne întoarce la casa Tatălui nostru și pentru a ne începe coborârea în adâncul inimii. Și deci Postul are acest scop.

Marele Post și postul alimentar

Se postește în Postul Paștelui prin abstinența de la anumite alimente precum carnea și produsele din carne, lactatele, produsele din ouă… Din păcate, mulți ortodocși se concentrează [doar] pe asta și pentru mine, asta devine o distragere a atenției. Dacă ne concentrăm să citim etichetele și să aflăm ce produse au vreo urmă de lapte sau ceva de genul, ne pierdem concentrarea. Postul [în sine] nu ne va conduce la Mântuire. Postul este ceva pe care mulți oameni nu îl pot face din multe motive, fie bolnavii, fie mamele însărcinate, mamele care alăptează, vârstnicii, care nu pot urma întocmai acele îndrumări. Dacă ne propunem ca scop respectarea acestor îndrumări, atunci ajungem la sfârșitul Postului Mare și sărbătorirea Învierii va fi ceva minor pentru noi.

Postul este despre pocăință, despre smerenie, despre a cere iertare de la ceilalți și a ierta pe ceilalți, despre a fi milostivi, a fi mai interesați de viața noastră în Hristos, toate aceste lucruri. Deci Marele Post are un potențial incredibil pentru creștinii ortodocși de a-și adânci credința și pocăința și viața lor în Hristos și să se apropie de Hristos. Atunci sărbătorirea Învierii lui Hristos poate fi extraordinară pentru oameni.

Postul – călătoria spre centrul nostru

– Îmi imaginez că ar putea fi și un neortodox care privește aceasta și ar putea spune: pot participa și eu în Marele Post ortodox? Ar putea cineva să încerce să participe dacă nu e ortodox?

– [Pr. T. Pavlatos]: Ei bine, cu siguranță că aș încuraja oamenii să participe măcar la slujbe, să vină și să vadă, și doar să fie prezenți la slujbe. Aceste slujbe sunt listate pe site-urile web ale majorității parohiilor din țară. Dar, desigur, în această măsură.

Dacă recomand ca ei să participe la practicarea postului ortodox? Nu! Asta este ceva ce nici măcar noi ca ortodocși nu facem după capul nostru, într-un fel, pentru că am putea aborda postul cu un sentiment de mândrie. De multe ori aud oameni spunând: “Voi ține tot postul anul acesta, voi urma postul la literă”. Cu ce scop? Ca în final să poată spune: am reușit? Asta e o atitudine foarte egocentrică. Nu este nimic de câștigat din asta dacă se face din mândrie. Plus că diavolul poate sugera lucruri în mintea noastră, cum trebuie să facem lucrurile, poate la literă, sau să ne aventurăm și să participăm la lucruri pentru care nu suntem pregătiți spiritual. De asemenea, asta apelează la mândria noastră.

Ar fi bine ca, dacă oamenii care au întrebări despre Marele Post sau despre alte moduri prin care pot participa, să vorbească cu preotul de la o parohie din apropierea lor. Dar mai sunt și alte moduri. Aș sugera poate și să se concentreze pe o lectură.

Dar din nou subliniez că Marele Post este un timp în care să privim înăuntrul nostru și să încetăm a ne uita în afara noastră, la ceilalți, la modul de viață al altor oameni, la păcătoșenia lor, judecându-i, toată judecata trebuie să o întoarcem spre noi înșine, altfel nu există niciun beneficiu pentru noi, chiar și fiind creștini ortodocși, nu există niciun beneficiu…

Trebuie să stăm cu toții în fața Domnului în nimicnicia noastră absolută. Nu suntem nimic fără Hristos. Dar trebuie să fim dispuși să avem puțină smerenie pentru a face asta. Iar dacă nu avem acea umilință, atunci să Îi cerem lui Dumnezeu să ne dea o măsură din acea umilință ca să putem începe acel proces. Atâta timp cât ne comparăm cu alți oameni, adesea putem arăta destul de bine în ochii noștri, dar dacă stăm în fața Dumnezeului celui Viu și vedem viața la care ne cheamă El și că suntem chemați să-L imităm și să avem viață în El, atunci începem să ne vedem adevăratul sine și toată decăderea și ticăloșia noastră.

Nu buni, ci sfinți trebuie să devenim

Acest lucru e dureros, mai ales psihologic vorbind, dar este ușa care se va deschide și ne va permite să începem să urmăm o viață adevărată în Hristos. Ei bine, Dumnezeu nu ne cheamă să devenim buni, de fapt El spune că numai Dumnezeu e bun, ci ne cheamă, repet, să devenim sfinți. Așadar, dacă spun că sunt, practic, o persoană bună, asta nu mă va apropia mai mult de Hristos, ci sunt ca fariseul care a spus: Doamne, postesc de două ori pe săptămână, dau jumătate din câștigul meu oamenilor. Practic sunt o persoană bună. Acea persoană a părăsit templul condamnat.

Dar vameșul, care nici măcar nu a îndrăznit să intre în centrul templului, ci a rămas mai departe, a spus: Doamne, nici măcar nu sunt vrednic să privesc în sus spre cer. Ai milă de mine! Aceasta este atitudinea corectă. Deci îl putem imita pe fariseu, sau îl putem imita pe vameș. Pentru că atunci când ne uităm la Domnul nostru și la viața pe care a trăit-o, aceasta e viața pe care suntem chemați să o trăim. Deci să nu ne comparăm cu semenii noștri și nici măcar să ne uităm la noi înșine și să spunem că suntem persoane bune.

Poate există un adevăr în asta, dar de unde vine acea bunătate? Vine de la Dumnezeu. Fiecare dar perfect și bun este de sus. Noi nu putem face nimic bun [singuri]. Orice faptă bună, orice cuvânt bun, orice gând bun pe care îl avem vin de la sursa bunătății, care este Dumnezeu. Deci nici măcar nu putem lua credit pentru asta. Pot lua credit doar pentru păcatele mele și pentru când ratez să împlinesc ceea ce Domnul meu mă cheamă să fac. Asta ne împiedică să ne mutăm din nou în casa Tatălui nostru.

Dacă fiul rătăcitor ar fi spus: Da, știu că am făcut niște greșeli și că am luat niște decizii proaste, mi-am aruncat toți banii, dar cred că sunt încă o persoană bună, el nu ar fi avut nicio dorință să se întoarcă la casa tatălui său.

Canonul cel Mare

În prima săptămână a Postului Mare, luni, marți, miercuri și joi seara, avem o slujbă numită Canonul cel Mare, (al Sfântului Andrei Criteanul), pentru a-l deosebi de canonul cel mic (rugăciunile obișnuite de seară). În lb. greacă, cuvântul folosit este “Apodipnon” (Απόδειπνον) care e un cuvânt compus ce înseamnă după cină, deci, practic, ne spune timpul liturgic sau momentul zilei în care să oficiem acea slujbă, după cină, deci e o slujbă de seară. Este alcătuită în primul rând din psalmi și câțiva imnuri și rugăciuni și așa mai departe.

Canonul cel Mare este oficiat numai în contextul Marelui Post, acea perioadă de 40 de zile care precedă Săptămâna Patimilor. În primele patru seri ale Postului Mare, se parcurg segmente din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei al Cretei. Canonul, aceste imnuri pe care le-a scris Sfântul Andrei [Criteanul] sunt pline de propria sa pocăință. Sunt foarte sobre, dar sunt foarte puternice, menite să penetreze cu adevărat împietrirea inimii noastre, ca să venim înaintea lui Dumnezeu precum vameșul. Trebuie să le citiți sau ascultați pentru a înțelege despre ce vorbesc.

Dar pe măsură ce trecem prin slujbă și auzim cântarea acestor imnuri, adică pocăința lui, [imnuri] transmise lui cu adevărat de către Duhul Sfânt, și dacă începem să le aplicăm în propria noastră viață, ne va duce la spiritul pocăinței. Și repet, aceasta e tema care conduce către Sfântul și Marele Post, este tema care ne poartă prin întreg Sfântul Post, deoarece pocăința este singura cale prin care putem intra în Împărăția Cerurilor, este prima învățătură pe care Hristos ne-a dat-o în lucrarea Sa publică și este ultima învățătură pe care ne-a dat-o în slujirea Sa publică. A fost chiar și învățătura Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul: “Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor!”

Și pocăința nu este ceva ce faci o singură dată, este ceva continuu, în fiecare zi ne putem pocăi de păcatele noastre, cerând îndurarea și iertarea lui Dumnezeu. Lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. El nu vrea să stăm în fața Lui justificându-ne și simțindu-ne mari și puternici în propria noastră minte, fiindcă atunci venim la El ca cineva care nu este bolnav, ci este bine… Și El a spus că atunci nu avem nevoie de El, nu avem nevoie de medic. Dar cei care sunt bolnavi, iar noi suntem bolnavi, mereu, spiritual vorbind, venim la El în fiecare zi, în acel duh al pocăinței.

Cum ne pregătim rugăciunea

Cred că modul în care începem să ne rugăm este important, nu doar să sărim în rugăciune. Când stam în fața lui Dumnezeu și suntem pe cale să începem rugăciunea noastră către El, cred că este bine să-i mulțumim mai întâi lui Dumnezeu pentru lucrurile din viața noastră în care ne-a binecuvântat sau poate chiar ne-a salvat de la o calamitate, sau o boală sau ceva de genul, dar să identificăm cu adevărat acele momente din viața noastră în care Dumnezeu ne-a ajutat cu adevărat. Cu cât putem identifica mai bine multiplele moduri în care Dumnezeu ne binecuvântează în fiecare zi, cum se îngrijește de noi în tot felul, chiar și numai dându-ne o nouă zi, faptul că ne trezim, faptul că ne curge sânge prin vene, că putem respira, că putem gândi, că avem de mâncare și băutură, atât de multe lucruri cu care Dumnezeu ne binecuvântează prin grija Sa, din dragostea Lui pentru noi, cu cât cultivăm mai mult acest duh de recunoștință și de mulțumire față de El, cu atât asta ne încălzește inima și ne pregătește să ne putem apropia de El în rugăciune, să-I vorbim.

 În al doilea rând după asta este să începem să-i cerem lui Dumnezeu milă și iertare. Atunci când cultivăm recunoștința, deoarece asta atrage Duhul lui Dumnezeu, cultivând recunoștința începem simultan să ne cultivăm și pocăința. Acum, dacă stăm cu recunoștință și mulțumire în fața lui Dumnezeu, putem privi modurile în care ne-am întors fața de la El, nu doar în cele mari, cum ar fi că n-am comis nicio crimă, deci nu am acest păcat de mărturisit, dar sunt atât de multe moduri în care Îi întoarcem spatele lui Dumnezeu, în fiecare zi, chiar și numai în gândurile noastre. Când începem să avem un simț mai profund de pocăință și avem acel sentiment în inima noastră și Îi cerem lui Dumnezeu Mila Sa, atunci suntem într-un loc mult mai bun pentru a ne începe rugăciunile. Pentru că ne-am încălzit inima prin recunoștință și I-am cerut milă și iertare, suntem într-o stare foarte diferită.

Și dacă tocmai mi-am început rugăciunile trebuie să mă poziționez mai bine. Când începem să ne spunem rugăciunile, atunci fiecare rugăciune pe care o rostim, fie că vine din interiorul nostru, adică este ceea ce simțim sau dorim să spunem, fie că sunt rugăciuni scrise, cuvintele acelor rugăciuni trebuie să devină propriile noastre cuvinte. De exemplu, puteți citi Psalmi și ca pe o scriere istorică a regelui David. Dar dacă citim Psalmii și facem din acele cuvinte propriile noastre cuvinte, are un efect foarte diferit. Pot spune “Tatăl Nostru” și la sfârșit să nu simt nicio schimbare în mine, nu s-a mișcat nimic în inima mea, nu s-a întâmplat nimic, dar dacă mă rog spunând acele cuvinte foarte lent și mă concentrez pe toate cuvintele, oferindu-le lui Dumnezeu, având acest fel de intenție, asta are un impact.

Și, pe măsură ce ne rugăm, toate rugăciunile noastre trebuie să vină din această poziționare. Asta nu ne influențează doar pe noi, ci întregul univers. Recunoștința noastră are impact asupra întregului univers, pocăința noastră afectează toate lucrurile – creația, toți oamenii – și, de asemenea, rugăciunile noastre sincere, dacă vin dintr-o inimă zdrobită, ele sunt foarte plăcute lui Dumnezeu, El le primește pe acelea de la noi. În timp ce metanierul este o amintire tangibilă [a rugăciunii], ne poate, de asemenea, ajuta să spunem rugăciunea, dar nu este un lucru esențial. Rugăciunea este ceva care vine de pe buzele noastre și ar trebui să izvorască din inima noastră, deci pot să spun rugăciunea lui Iisus, oricine poate spune rugăciunea lui Iisus: “Doamne Iisuse Hristos, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!” chiar fără metanier. Dar rugăciunea este absolut esențială, e absolut esențială.

Hristos e prezent și prin numele Său

Sf. Marcu ascetul spune că atunci când rostim numele lui Hristos, Hristos este prezent cu noi. Când citim cuvântul lui Dumnezeu, acest cuvânt este prezent cu noi. Nu putem separa numele Lui de rugăciune, sau prezența Lui de numele Lui, sau prezența lui de Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, rostirea numelui lui Hristos, rugându-ne cu numele Lui, cerând mila Lui sunt [lucruri] de cea mai mare valoare și importanță. Nu există nicio rugăciune mai mare, deoarece aceasta conține esențialul oricărei rugăciuni, chiar și esențialul din “Tatăl Nostru”, doar rostind numele lui Hristos, Mântuitorul nostru.

Asemănarea cu Hristos aduce succesul

– Cum ați recomanda sau ce credeți că trebuie să se întâmple pentru ca Ortodoxia să continue să crească în Statele Unite ale Americii?

– [Pr. T. Pavlatos]: Ei bine, va crește prin lucrarea și mijlocirea Duhului Sfânt, care este Dumnezeu și care dorește de asemenea ca toți să fie mântuiți și să vină la cunoașterea adevărului. Deci Duhul Sfânt lucrează indiferent de ce facem noi, dar pentru creștinii ortodocși nu este vorba despre marketing. Activitățile misionare, în afară… Avem misionari care merg în alte țări, dar și activități misionare locale și lucruri de genul acesta, dar pentru creștinii ortodocși modul de a-L mărturisi pe Hristos nu este să stea într-un colț cu o Biblie [în mână] sau să propovăduiască în cafenele și lucruri de genul ci de a crește ei înșiși în Hristos.

Cu cât devenim mai asemănători cu Hristos, cu cât Îl scoatem pe Hristos mai mult în lume, începem și noi să purtăm lumina Lui, începem să purtăm mireasma Lui și apoi putem transmite asta lumii din jurul nostru. Creștinismul de-a lungul secolelor a făcut în multe feluri o treabă foarte, foarte slabă în a-L mărturisi pe Hristos, Domnul nostru, pentru că multe se spun, dar nu multe se trăiesc pentru a le susține, ca să nu mai vorbim că cei care au purtat numele lui Hristos, exemplul pe care l-au dat a fost cel puțin scandalos și o batjocură și oamenii spun: dar de ce aș vrea să fac parte din acea organizație sau grup?

Așa că pentru noi, ca și creștini ortodocși, cu cât pătrundem mai adânc în propria noastră viață în Hristos, știu că mă repet, dar aceasta este cu adevărat esența: cu cât intru mai adânc în inima mea, cu cât urmez mai adânc calea lui Hristos coborând în smerenie pentru a-L găsi pe Domnul meu cu atât sunt mai capabil să dobândesc acea asemănare cu Hristos, astfel încât în interacțiunile mele cu oamenii ei să-L simtă pe Hristos.

Nu trebuie ca eu să spun: Hai să-ți povestesc despre Iisus Hristos și despre ce spune cuvântul Lui, că acesta e singurul mod în care vei fi mântuit, trebuie să devii creștin că altfel vei merge în iad. Toate aceste lucruri sunt foarte neproductive și adesea fără rod și mulți oameni sunt sătui de asta, chiar îi îndepărtează. Dar când o persoană se întâlnește cu cineva care este smerit, care este blând, care este delicat care e îngăduitor, care iartă, care nu judecă, care te acceptă acolo unde ești, pentru că Hristos ne acceptă acolo unde suntem, acea persoană face o schimbare în viața celeilalte persoane, experiența aceea, din acel moment, este ceva care, din păcate, e străin și diferit pentru mulți oameni, dar odată ce îl gustă pe Hristos în acel moment, asta îi atrage.

Și atunci Îl aducem pe Hristos la acea persoană astfel. Și apoi, dacă se hotărăște să vină, e decizia sa. Noi nu îi aducem pe acești oameni la noi, nu îi aducem la o denominație, ci îi aducem la însuși Hristos, Domnul nostru.

Centrul vieții noastre: Sfânta Liturghie

Sfânta Liturghie este cina mistică pe care Domnul nostru a instituit-o în noaptea când a fost trădat. Și știind că va fi trădat și că va suferi și va muri, a vrut să ne lase cu El însuși. Așa că a dat pâinea și vinul ucenicilor Săi și a identificat pâinea și vinul ca fiind trupul și sângele Său, după cum citim în Cap. 6 al Evangheliei Sf. Ioan. Acestea ne-au fost date pentru ca, ori de câte ori mâncăm și bem acestea să o facem în amintirea Lui. Dar acestea nu sunt simbolice, sunt Hristos însuși.

Așa cum se spune din nou în Cap. 6 al Evangheliei după Sf. Ioan, El a spus că: “Trupul Meu este adevărată mâncare și sângele Meu adevărată băutură.” Cuvântul “alithos” (αληθώς) înseamnă cu adevărat sau într-adevărt. El nu a spus că această mâncare este un simbol al trupului Meu și această băutură un simbol al sângelui Meu, ci este cu adevărat trupul și sângele Meu. până în punctul în care mulți oameni în acel moment care erau în jurul lui, nu doar proprii apostoli, ci mulți ucenici, mulți adepți, s-a ajuns până la punctul în care cineva a spus: “Greu este cuvântul acesta! cine poate să-l asculte?” Și nu l-au mai urmat.

Așa că dacă Hristos nu ar fi vrut să spună ceea ce a spus despre faptul că sunt adevărate, ar fi spus: Nu nu, nu, nu sunt chiar trupul și sângele meu, nu plecați! Dar El a lăsat așa și aceia nu l-au mai urmat. Și Hristos S-a întors către apostolii Săi și a spus: “Nu vreţi şi voi să vă duceţi?” (Din cauza asta, a ceea ce am spus?) Și ei au spus: “la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.”

Deci Sfânta Liturghie, ca fiind inima cinstirii Domnului în Biserica Ortodoxă, este esența ființei noastre, așa cum spune Sfântul Pavel: devenim părtași ai naturii divine a lui Hristos. Noi nu așteptăm să devenim părtași ai naturii divine a lui Hristos în viața următoare, ci, prin sacrificiul Său și dându-ne nouă trupul și sângele Său, din care ne împărtășim, devenind părtași ai naturii Sale divine aici și acum. Deci asta se află în centru. Și noi nu suntem doar o comunitate de laudă și închinare, ci suntem o comunitate euharistică. Totul se centrează în jurul Euharistiei (Împărtășaniei), deoarece totul este centrat pe Hristos, Domnul nostru.

Știm unde găsim mântuirea, dar nu știm unde nu este

Mântuirea este un mister. Ortodocșii nu vor spune niciodată cine este mântuit și cine nu este. Știm unde se află mântuirea, ea este în Hristos, deci este în Biserică, cea care este mireasa Lui, trupul Lui. Ortodoxia nu este o denominație, nu este o ramură a ceva anterior. [Biserica] a fost înființată în ziua Cincizecimii și Domnul nostru a spus că Biserica Sa nu va fi niciodată biruită, că porțile iadului nu vor birui niciodată Biserica, trupul Său, care este impregnat acum cu Duhul Sfânt Dumnezeu, a treia persoană a Treimii, nu va exista niciodată un timp în care va înceta să mai existe, nu va exista niciodată un timp în care corupția va fi atât de rea încât aceasta își va pierde plenitudinea și puritatea, va exista întotdeauna, ca trupul Său, neseparat de El.

Așa că Biserica a rămas astfel. Au existat erezii înăuntru, au fost erezii și Domnul nostru a avertizat despre asta, a spus că vor fi lupi printre voi și unii vor veni din interior. Așadar știm că asta s-a întâmplat, dar puritatea și plinătatea a ceea ce Hristos a stabilit în ceea ce privește Biserica, trupul Său, e imposibil ca asta să înceteze să existe. Așadar, știm că mântuirea este în și prin Hristos, ceea ce înseamnă în și prin trupul Său, Biserica. El a spus niște lucruri extraordinare și dificile: dacă nu veţi mânca din trupul Meu şi nu veţi bea din sângele Meu, nu veţi avea viaţă în voi. Aceasta este o învățătură dificilă. Este plină de adevăr pentru că nu se poate altfel, Hristos a spus-o.

Așadar, atunci când spun că este un mister, e destul să ne uităm la un exemplu, cel al hoțului de pe cruce; el nu era botezat, nu era un ucenic sau apostol al lui Hristos, dar a fost răstignit pe cruce și a rostit cuvintele: “Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta!” Și Domnul nostru s-a întors către el și a zis: “astăzi vei fi cu Mine în rai.”

Am putea spune că acesta a fost în Biserică? Nu! Și el a fost de fapt prima persoană care a intrat în Rai. Hristos nu coborâse încă în iad pentru a-i elibera pe captivii de acolo, inclusiv pe Adam și Eva,, primele ființe umane create. Dar acest om, hoțul, care nu L-a urmat deloc pe Hristos și a fost în ultimul moment, în ultimul moment al vieții Sale, când a spus acele cuvinte Hristos: “astăzi vei fi cu Mine în rai.” Și el a fost primul care a ajuns în rai.

Așadar, repet, noi știm unde se află mântuirea, dar nu putem fi atât de înfumurați încât să spunem că dacă nu ești ortodox nu există nicio șansă să fii salvat. Nu putem spune asta.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!