Cum să dobândim pacea în sufletele noastre? – Părintele Efrem de la Schitul Sfântul Andrei

Părintele Efrem de la Schitul Sfântul Andrei ne învață în câteva cuvinte cum să dobândim pacea în sufletele noastre. Nu este greu însă patimile noastre ne împiedică. Vom avea hotărârea să le depășim?

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Să nu poarte în el păcate nemărturisite. Cel puțin cele pe care le păstrează în memorie. Sunt multe lucruri pe care le-am făcut și pe care nu ni le amintim. Foarte multe, nu-i așa? Mai întâi ne vom curăța de ceea ce ne amintim, lucruri pe care la avem în memorie chiar înainte de spovedanie, nu-i așa? O amintire nepieritoare. Dar se oprește controlul conștiinței, vinovăția, cum obișnuim să îi spunem.

Și după această mărturisire generală sau mărturisiri a ceea ce ținem minte, cu rugăciunea inimii și cu postul, aceste două virtuți, cu rugăciunea către Hristos și postul, postul îndoit, puțin câte puțin, pe măsură ce arăm ogorul propriului suflet, fără să ne dăm seama – este precum ogorul, încetul cu încetul scoatem buruienile mici. Apoi rugăciunea pătrunde împreună cu postul în adâncul subconștientului și iese la iveală ceea ce era într-o stare latentă, „cele nearătate și cele ascunse”.

În Psalmul 50 [18], David spune: „De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă!”. Ce înseamnă aceasta? Doamne, am făcut multe păcate. Ți le-am mărturisit pe toate, dar am făcut și altele pe care nu le mai țin minte. Sunt multe cele pe care nu le mai țin minte și mă simt rău, dar le țin minte. Și ce se va întâmpla acum dacă mor cu ele? Ei bine, Te rog, ajută-mă să mi le amintesc ca să Ți le spun. Metoda de a mi le aminti nu este atât de ușoară, nu este însă nici cu neputință. Părinții au zis că asta se face cu rugăciunea inimii și cu postul. Pătrundem în adâncul profund al lăuntrului nostru.

– Dacă am înțeles bine, spovedania este prima etapă și apoi vine pocăința.

– Vorbim despre păcatele majore, cele de care ne amintim, apoi începe pătrunderea în adânc, care este pocăința. Îmi amintesc de un părințel care a adormit cu mulți ani în urmă, care se numea Andronic, călugăr. A adormit pe la 87 de ani și s-a călugărit la vârstă înaintată, pe la 80 de ani și a trăit puțini ani ca monah, în obștea în care viețuiam și eu. Într-o zi și-a mărturisit un păcat pe care l-a făcut la vârsta de trei ani. Și și-a amintit de el cu o zi înainte pentru prima oară în viața lui. Și era ceva foarte neînsemnat, o grimasă pe care o făcuse la adresa unei persoane din familia sa. Și acea grimasă, zicea, era plină de răutate și ură. La vârsta de trei ani! Dacă e posibil! Până acolo a ajuns!

Eu am rămas uimit de extensia memoriei, o memorie nelimitată, de a putut ajunge la așa detaliu! Și-a amintit acel lucru pentru prima oară în viața sa. După atâția ani. A căutat să îți amintească; a avut și alte lucruri la acea spovedanie, pe care le-a spus, desigur. Când a zis și acest lucru, m-am gândit că părintele avea să moară foarte repede fiindcă acum a rupt și ultimul fir. Cu adevărat a murit a doua zi. A adormit. A adormit însă fără să se chinuie. Un călugăr îl îngrijea, ca să ne anunțe dacă se întâmplă ceva și părintele a murit în fața lui și acela nu și-a dat seama. A adormit fără să se chinuie, pe scaun. Aceasta nu e moarte, este moarte de cuvios.

Când rugăciunea ajunge la cele mai mici amănunte, sufletul e cu totul curat, va fi ajuns alb ca zăpada. Așadar Dumnezeu ne dă timp de mântuire, rămâne doar ca noi să avem voia de a ajunge la acea profunzime de a dori curățirea. Dacă însă cineva moare cu destule datorii de la păcate nearătate și nemărturisite, de care nu ne-am adus aminte,… și aș putea spune că cei mai mulți dintre oameni așa mor. Nu-i așa?

Dreptatea lui Dumnezeu ce rânduiește pentru a ne mântui, în cele din urmă? O moarte violentă, sângeroasă. De asta unii mor violent și sângeros. Brusc și toate s-au rezolvat. S-a mântuit? Nu zicem asta, dar cazul s-a rezolvat. Asta putem spune. Dumnezeu va spune că s-a mântuit. Dacă te-ai mântuit sau nu, asta o va spune Hristos, dar ceea ce este experiență, putem spune. Sau cu o boală îndelungată și grea, se rezolvă și în acest fel.

Și chiar dacă omul e bolnav, tot nu-și amintește. Și de ce nu-și amintește? Fiindcă nu a învățat să se cerceteze pe sine. Când avem preocupare spre cele din afară, cu una, cu alta, și nu cu cele din lăuntrul nostru, începe mintea să nu își mai amintească cele ale sale. Adică, o să faci grădina, de pildă. Lasă însă acum grădina! Și tu ești o grădină! Îngrijește-te să te sădești în rai! Și de acelea este nevoie, dar raiul are întâietate.

– Metoda care se folosește în psihologie, prin care mergi înapoi și ajungi la toate cele care te preocupă, pentru a te elibera, este oarecum același lucru? Fiindcă psihologii asta spun.

– Nu. Fiindcă psihologul îți spune: Încearcă să îți amintești prin autosugestie, prin orice metodă, chiar și prin hipnoză, și să o spui. Dar să o spui acestuia. Sau altcuiva. Dar nu la spovedanie. Nu este vorba de a ni le aminti pentru a le spune cuiva, ci acolo unde trebuie să le spunem. Dacă nu le spunem acolo unde trebuie, nu vom avea ștergerea păcatului și vindecarea pe care o dorim. Toți suntem oameni, dar acolo unde vrea Dumnezeu le vom spune.

Vedeți, Iuda Iscarioteanul, atunci când Hristos al nostru a fost arestat și a înțeles că fariseii și cărturarii îl duc cu adevărat la moarte, s-a căit, dar nu s-a pocăit. Punga cu bani era lângă el. Banii i-a aruncat, dar iubirea de arginți nu a lepădat-o. Iubirea de arginți l-a făcut să se spânzure. Așadar, căindu-se, nu pocăindu-se, a mers la farisei și le-a zis: am greşit vânzând sânge nevinovat. Dacă o luăm din punct de vedere gramatical, este ca o spovedanie. Am greșit! Vai, vai! Și ce păcat? „Vânzând”! Trădător! Trădătorule! De două la moarte! Și trădător al lui Dumnezeu! L-ai trădat pe Dumnezeu? Ei bine, și tu ești vinovat de moarte! Sânge nevinovat! Acest din urmă cuvânt, când îl aud evreii, până în ziua de azi, sunt distruși.

Dar atunci și Iuda a spus-o, înțelegeți? „Sânge nevinovat”! Și tot nu vă pocăiți? Sânge nevinovat! Fiindcă aceștia l-au ascultat, ca psihologii, am putea spune – fără să blamăm psihologii – și nu l-au mângâiat pentru că nu au darul Duhului Sfânt de a mângâia. Vezi-ți de treabă! Ce ne pasă nouă dacă te-ai pocăit sau te-ai căit? Fă ce vrei! „Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea”. Noi ne-am făcut treaba. Prin tine. Trădarea am reușit-o, dar pe trădător nu-l vrem. Cine îl vrea pe trădător? Noi treaba o vrem. Așa deci! Acest cuvânt al lor l-a dus cu totul în deznădejde. „Și, ducându-se, s-a spânzurat”.

Acest cuvânt l-a dus deplin la deznădejde. Sfinții Părinți spun că, dacă I-ar fi spus aceleași cuvinte lui Hristos, Hristos i-ar fi spus: „Fiule, se iartă ție păcatele!” S-ar fi răstignit și s-ar fi mântuit un suflet. Părinții au zis că Hristos nu a râs niciodată în sensul tunător, în sensul rău. Dar de multe ori a fost văzut lăcrimând și plângând. În principal pentru Iuda. Este cu Mine și totuși nu va fi cu Mine. Din ce motiv să fie cu Mine? Spion? Cine câștigă și cine pierde? Dar ceea ce este temporar te face să revizuiești multe lucruri.

Dacă am muri toți la o sută de ani am zice: Avem încă! Acum însă nu avem niciunul nimic. Ce avem? Până mâine, pentru toată lumea; nimeni nu are nimic. Nu deținem nimic. Singurul lucru pe care îl deținem este această clipă. Asta deținem un pic, nu? Până să devină trecut. Și cu pocăință și cu o trezire a cugetului, se poate face îndreptarea.

Este precum vameșul și mai ales precum tâlharul de pe cruce. Cu un „Pomenește-mă” și cu un „Am greșit!” se rezolvă cazul. Și nu e totul doar să o spun. O spun. Dar apoi încep să o trăiesc și practic. Dacă o zic doar și nu o trăiesc practic, o dată, de două, de cinci, de zece ori, slăbește și cuvântul. Doamne, iartă-mă! Doamne, iartă-mă! Doamne, iartă-mă! Doamne, de ce nu mă ierți? Hristos întotdeauna iartă, dar omul este cel care nu se iartă pe sine însuși. Vreau să fiu iertat, dar nu vreau să mă eliberez de patima mea. Cer iertare, dar legăturile nu le tai. Legăturile le vom tăia noi, cu propria noastră mână.

Este și problemă de voință. Nu va veni Hristos sau îngerul să taie legăturile noastre, fiindcă asta nu este voie liberă. Nu vom avea răsplată, înțelegi? Atunci când le tai eu, atunci am și răsplata pentru voia mea. Deci Domnul vrea să ne răsplătească ca și cum am fi biruitori. Cu toate că Hristos ne dă biruința, El ne încununează ca și cum noi am fi în întregime biruitori. Este o dreptate dumnezeiască de necuprins cu mintea pentru noi, inexplicabilă. Deși El lucrează succesul și biruința, El ne dă banii, am zice, ca să plătim datoria, și apoi ne zice: „Pentru banii pe care i-ai câștigat și ți-ai plătit datoria, mergi în Rai!” „Dar Tu mi i-ai dat!” „Da, dar dacă nu i-ai fi dat și tu cu mâna ta, de aici dincolo, nu s-ar fi făcut acest lucru”. Acest transfer este voia.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!