Întrebări și răspunsuri despre: har, împărtășire, ascultare…
19 mai 2024
Cum putem trăi o viață duhovnicească având slujbe lumești? – p. Spiridon Bailey
20 mai 2024
Urmăriți primul episod dintr-un foarte frumos reportaj de Paște realizat de echipa Antena Stars de la Antena 1 în care Dima Trofim are o discuție foarte emoționantă cu p. Teologos despre unele dintre cele mai de interes teme pentru tinerii de astăzi: moartea, păcatul, tehnologia, inteligența artificială, viața duhovnicească și, bineînțeles, învierea.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Mediul online și viața duhovnicească. Spovedania și rugăciunea
Dima Trofim: Dragilor, suntem la Schitul Lacu din Muntele Athos, la Chilia Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Aici unde am cunoscut un om special, un IT-ist care de 30 de ani, aproximativ de 30 de ani îmbrățișează calea lui Dumnezeu. Un om care folosește tehnologia pentru a aduce cuvântul lui Dumnezeu mai departe și anume, părintele Teologos. Bună ziua, părinte! Sărut mâna!
Părintele Teologos: Doamne ajută! Dumnezeu să te binecuvânteze!
Dima Trofim: Vă mulțumesc mult că ne-ați acordat acest timp. Ați spus la un moment dat că oamenii nu mai citesc și că este o dramă acest lucru și că nu ați dori să faceți o misiune online. Întrebarea mea ar fi așa: am auzit de așa zisele rugăciuni și spovedanie online. Ce părere aveți despre acest lucru?
Părintele Teologos: Da… Spovedanii și rugăciuni online?
Dima Trofim: Da. Spovedanie, rugăciune online, iertare de păcate…
Părintele Teologos: Sunt două lucruri diferite aici.
Părintele Teologos: Una este spovedania cu iertare de păcate și alta este rugăciunea. Când vorbim despre spovedanie întâi de toate trebuie să acceptăm faptul că spovedania este o mare taină în biserică și este o relație interpersonală între om și Dumnezeu cu ajutorul, prin preot. Deci vorbim efectiv de persoane.
Dima Trofim: De persoane și de o taină.
Părintele Teologos: De o taină. Unii spun că sunt șapte Taine în Biserică. Asta este foarte discutabil pentru că taină – după cum spune Sfântul Iustin Popovici, unul din marii sfinți ai Bisericii – taina este orice mijloc de transmitere a Duhului Sfânt. Spovedania este una din marile taine, să zic așa, e foarte importantă pentru oameni. Am spus că trebuie să fie o relație interpersonală, din cauza asta această taină este hai să nu zic recomandabilă, ci trebuie să se facă când se poate, oricând se poate, trebuie să se facă in corpore, față către față. Însă, uneori acest lucru nu se poate face. Adică de exemplu dacă cineva este plecat undeva în excursie sau într-o delegație sau într-o misiune, trebuie să meargă undeva și atunci la un moment dat găsește acolo o biserică. Vrea să se împărtășească, are probleme de conștiință, vrea să-și întrebe preotul. Atunci, bineînțeles că poate să-l sune pe preot sau să trimită un mesaj.
Diferența dintre spovedanie și povățuire
Dima Trofim: Mă iertați, vă rog! Dar este considerat ca și o spovedanie? Sau mai mult un sfat atunci când suni preotul?
Părintele Teologos: Depinde, pentru că dacă implică iertarea păcatelor, este spovedanie. Adică dacă el spune: „Părinte, vă rog să mă iertați! Sunt în China, de exemplu, există aici o misiune rusească, nu știu limba, dar aș dori să mă împărtășesc. Știți, m-am certat cu soția. Mă pot împărtăși?” și au început preotul zice „N-ai făcut bine, dar nu contează, împărtășește-te!”
Deci este un fel de spovedanie și asta. De ce? De ce spun treaba asta? Pentru că anumiți oamenicare știu de importanța aspectului față către față, care evident că este crucial acest aspect nu folosesc această – hai, să-i zic așa – spovedanie online, cum spui tu sau, mă rog, prin telefon prin…
Dima Trofim: Eu spun ce am citit.
Părintele Teologos: Da, știu, prin mesaje și atunci se nasc mari drame. Sau uneori chiar vrei să iei un sfat și atunci e vorba de o conducere duhovnicească. Când e nevoie de o sau, cum spuneam, „părinte, m-am certat sau am făcut cutare lucru” și așa mai departe, atunci se poate face treaba asta și bineînțeles că se pot ierta păcatele, dar încă o dată, mare, mare atenție totdeauna când se poate să fie față către față, (atunci să fie) față către față. De ce? Pentru există extrema aceea în care oamenii care sunt plecați undeva departe sau, mă rog, n-au povățuitor sau așa mai departe și trăiesc mari drame, dar pe de altă parte e și extrema cealaltă că omul stă acasă cu burta uite așa în fața televizorului și atuncea se spovedește la telefon. Nu! Când poți totdeauna când se poate trebuie să fii față către față.
Dima Trofim: La preot.
Părintele Teologos: Sigur, sigur, sigur. Întâi de toate, nu este corect a spune iertare pentru că Dumnezeu nu este supărat, adică Dumnezeu este pururea iubitor, este un Tată iubitor, orice s-ar întâmpla, El ne iubește nesfârșit și El totdeauna așteaptă ca noi să devenim mai buni. În clipa în care greșim este problema noastră, nu este că ne bate Dumnezeu. Păcatul este o boală, o boală existențială. Dacă intru eu cu mașina în prăpastie, în bălării, asta este problema mea, nu-i problema lui Dumnezeu. Păcatul fiind o boală, spovedania vindecă păcatele. Acest lucru este simțit de către om ca și iertare.
Despre vindecare în Biserică
Dima Trofim: Ce bine s-a legat păcatul cu boala, dar și cu vindecarea. De ce? Pentru că tot dumneavoastră ați spus – scopul bisericii este unul terapeutic.
Părintele Teologos: Așa este.
Dima Trofim: Biserica nu este o structură de conducere, biserica este un spital pentru păcătoși. Și atunci, doctorul este preotul?
Părintele Teologos: Da. Doctorul este de fapt Hristos prin preot. Biserica nu este structură de conducere, Biserica are structuri de conducere ca să nu existe haos, dar rolul bisericii nu este un rol de a conduce administrativ. Există aceste structuri ca să nu cădem în haos. Rolul bisericii este rol vindecător. Ăsta este rolul bisericii și din cauza asta noi în biserică trebuie să căutăm pe terapeutul care se potrivește pentru bolile noastre.
Și chiar în biserica primară chiar așa se și numeau: terapeftis. În limba greacă există cuvântul terapeftis care până astăzi există și limba română – terapeut. Și aceștia erau monahii virtuoși sau preoții să zic așa prin extenso, dar preoții virtuoși adică cei care într-adevăr pot să mă vindece pe mine de bolile mele existențiale. Și aici procesul de vindecare are două laturi. O dată este latura tainică adică în clipa în care preotul citește acea rugăciune de dezlegare de păcate. Pentru că ce se întâmplă la spovedanie? Spovedania nu este un act informativ. Mare atenție! La spovedanie nu informezi pe nimeni nimic. De ce? Pentru că preotul după, nu știu… trei ani, cinci ani de preoție, le-a auzit pe toate, tot alea sunt să nu le spun pe cameră acum, tot alea sunt. La spovedanie noi mărturisim „Doamne…” – și din cauza asta se numește spovedania de multe ori mărturisire – „Doamne, am făcut cutare cutare cutare cutare, iartă-mă! Mă dezic de ele.”
Atunci în clipa care eu vreau să mă las de ele, Dumnezeu drept fiind mă dezleagă și asta se întâmplă prin rugăciunea pe care o face preotul acolo.
Dacă eu nu mă de zic, nu vreau să fiu dezlegat de păcatele mele prin taina spovedaniei și așa mai departe, atunci Dumnezeu iarăși drept fiind zice – băi, dacă tu vrei să mori îmbrățișat, vrei să trăiești îmbrățișat cu păcatele tale, Eu îți respect libertatea că te iubesc, dar asta constituie chinu tău.
Despre purtarea păcatelor și duhovnic
Dima Trofim: Dar culmea, că tot ajungem la lucruri prin cuvintele dumneavoastră, orice doctor se poate îmbolnăvi.
Părintele Teologos: Așa este.
Dima Trofim: Orice om nu se poate îmbolnăvi. Un psiholog are și el la rândul lui nevoie de un psiholog. Voi preoții ascultați, exact cum ați spus, ascultați fel de fel de lucruri și aceleași de 10.000 de ori, cum vi se eliberează creierul? E o povară, trebuie să poți să duci lucrul ăsta.
Părintele Teologos: Așa este, trebuie să poți să duci lucrul ăsta și aici te ajută harul lui Dumnezeu și bineînțeles, alt duhovnic, altă avva, alt conducător duhovnicesc. Deci mare atenție: în biserică nu există infailibilitate adică nu există… Bine, sigur, Domnul nostru Iisus Hristos, dar de acolo încolo toți suntem vai și amar de steaua noastră, toți avem păcate și din cauza asta este esențială Biserica ca și spital pentru păcătoși. De ce? Pentru că da, eu sunt preot și uneori oamenii au au părerea greșită… Bine, eu nu sunt preot, eu sunt monah, dar vreau să zic despre preoți că (oamenii) au impresia greșită că preotul trebuie să fie perfect. Da, sigur, toți trebuie să fim perfecți, dar preotul nu-i perfect, are și el problemele lui și din cauza asta și el trebuie să spovedească altcineva, să meargă și el la alt medic și medicul respectiv să meargă la altul. Din cauza asta Mântuitorul a lăsat pe pământ Biserica care este această unitate, dacă dorești, unitate tainică ca să folosim același cuvânt, dintre oameni ca să poată să se vindece între ei.
Unitatea între oameni și oamenii cu Dumnezeu. Dumnezeu trimite harul, trimite energia Sa necreată în biserică și oamenii reflectă mai departe, prin diamantul inimii lor, dacă dorești, către ceilalți această această energie vindecătoare.
De ce mergem la biserică
Dima Trofim: Uitându-mă la mai multe podcasturi am văzut și podcast-ul bineînțeles Părintelui Pimen. Mi-a plăcut foarte mult atunci când a fost întrebat – că unii spun de ce să mai merg la biserică dacă am credința în mine, în inimă, în suflet și mi-a plăcut pilda pe care a spus-o. Păi, da, stai puțin, de ce mai bem apă dacă apa există și în aer în atmosferă, există. Păi, de ce să mai bei?
Părintele Teologos: Biserica este cadrul imersiv în care se cinstește Dumnezeu în pace și bună cuviință. Este avanpremiera Raiului. problema cea mare cu noi este că noi nu știm cum arată raiul de fapt pentru că noi toți suntem bolnavi, suntem întunecați la minte cum se spune în biserică. Ei, și atunci când mergem la biserică toate simțurile noastre sunt imersate în trailerul – ca să vorbesc în termeni contemporani – în avanpremiera țintei noastre. Cam așa arată locul unde ne ducem și deci trebuie să știm să ne ajustăm GPS-ul. Eu mă asemăn cu acest sfinți care sunt pictați acuma la mine aici pe pereți sau cu icoanele din spate? Nu mă asemăn și atunci a trebuie să știu: trebuie să fiu mai blând, trebuie să fiu mai curajos…
Raiul – loc și trăire
Dima Trofim: Ați atins un subiect interesant, probabil, care ar interesa multă lume. Cum arată raiul, părinte?
Părintele Teologos: Cum arată raiul. Da, eu cunosc oameni care au văzut raiul.
Dima Trofim: N-am îndrăznit să vă întreb, dar puteți să-mi spuneți, vă rog?
Părintele Teologos: Da, sigur. Întâi de toate, toți care au experiența asta, primul lucru pe care îl spun spun este că nu poate fi descris, nu poate fi descris . Întâi de toate, raiul este o stare, este și un loc, dar întâi de toate este o stare. Este starea de unitate și întrepătrundere deplină între oameni, de iubire maximă. Dumnezeu este un singur Dumnezeu în trei persoane – Sfânta Treime. Aceste persoane sunt atât de unite între ele că formează un singur Dumnezeu. Această întrepătrundere nu poate fi descrisă într-o imagine din lumea asta, dar pot să-ți dau o imagine ca să ne înțelegem oarecum.
Gândește-te la trei trei raze de lumină care sunt congruente sau trei sunete care provin din trei instrumente diferite. Acolo-s trei sunete, dar se aude un singur sunet, auzi un singur sunet un singur sunet.
Dima Trofim: Sunt în armonie.
Părintele Teologos: Da, da. Un singur sunet, dar totuși, trei sunete, ceva de genul ăsta. Bun, ăsta este Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa. A creat un singur om în multe persoane de două genuri – masculin și feminin. Deci înainte de căderea lui Adam și Eva, oamenii își cunoșteau gândurile, își partajau sentimentele, emoțiile, da, prin întrepătrunderea sufletelor. Sufletele umane se pot întrepătrunde și asta este starea Raiului. Starea Raiului este eu să fiu în tine, tu să fii în mine, noi amândoi să fim în operatorul care ne filmează acuma, el în noi, noi în Dumnezeu și Dumnezeu în noi. Această întrepătrundere a tuturor cu toți constituie fericirea maximă a omului – că-l vezi pe celălalt adică eu te văd pe tine cât ești de frumos în mine, cât ești de frumos și complet nou încontinuu în mine și pe Dumnezeu…
Dima Trofim: Nu am mai auzit asta niciodată, este prima dată când o ascult.
Părintele Teologos: Asta este starea raiului, asta este bucuria imensă, scăparea definitivă de moarte, de separare, de singurătate – că singurătatea este pregustarea iadului, chinul veșnic din iad este singurătatea. Hai, să-ți spune ce e păcatul!
Ce este păcatul
Orice om sau mai bine zis orice ființă rațională – om, înger – că sunt mai multe specii de îngeri are un scop în viață pentru că dacă n-ar avea un scop, n-ar avea nevoie de raționalitate, n-ar avea nevoie de gândire. Scopul omului, mă rog și al îngerului, este perfecțiunea, perfecțiunea personală veșnică. E adevărat, cum spuneam în cazul ateilor, când dispare acest scop, dispare Dumnezeu ca perfecțiune personală veșnică, ateul se chinuie din cauza lipsei de sens, din cauza distopiei și așa mai departe – o întreagă poveste, dar nu vreau să intru în detalii acum.
Bun, deci omul are ținta asta pe care merge. La un moment dat, pe marginea drumului pe care merge el, apar tot felul de centrii de atenție, tot felul de centrii de atracție care îl atrag pe om ca niște magneți. Dacă omul nu e atent cu mașinuța lui să se mențină pe drum, se lipește, este atras de către magnetul respectiv acolo deraiat de la drum. Asta e păcatul. Acestă deraiere, această lipsă de țintă, ratare a țintei. Chiar în greacă păcatul se numește „amartia” care înseamnă „ratarea țintei” ăsta e păcatul. Te îndrepți în direcția respectivă și începi să dezvolți un caracter, un comportament adictiv, un comportament deraiant, un comportament pătimaș, cum se spune în biserică. Iertarea păcatului este impropriu spus….
Dima Trofim: Care este leacul atunci?
Părintele Teologos: Leacul este să ieși afară de acolo.
Cum ieșim din păcat
Dima Trofim: Și ce te ajută?
Părintele Teologos: Macaraua. Adică zici „Doamne, trimite-mi macaraua, trimite harul Tău!”
Dima Trofim: Dar cum o spui? El nu crede….
Părintele Teologos: Din cauza asta ateii – nu judecăm persoane -dar de regulă sunt în mari păcate.
Spune Sfântul Apostol Pavel după prima și a doua sfătuire, lasă-l. De ce? Pentru că respectivul este totuși liber. Un om liber. Deci spune-i o dată și de două ori, dar întâi de toate să fii exemplu bun. Pentru că dacă tu folosești forța să-l tragi afară de acolo, nimeni n-a venit la Hristos tras de urechi. Înțelegi? Aici e marea erezia catolicismului – din păcate, arată foarte clar prin cruciade, prin inchiziție, eșecul forței, pe care forță nici măcar Mântuitorul n-a folosit-o.
Mântuitorul întâi de toate…. bine noi suntem toți frați între noi, cu toții și cu ateii și cu toți așa mai departe și deci e cu cântec, dar Mântuitorul Dumnezeu fiind putea să folosească forța. Cu toate astea, El n-a folosit forța. Adică nu s-a dus la la oamenii păcătoși și să-i bată și așa mai departe. La un moment dat, a scos animalele din templu, dar asta e altă poveste, dar nu S-a dus la oameni să le să zică „tu, porcule și așa mai departe, vii tu la mine să-ți vindec eu ochii când tu ai făcut cutare și cutare și cutare și cutare?” Nu. Mântuitorul a zis „ce vrei să-ți fac?” Adică îți arată că modul de vindecare…
Dima Trofim: Și credința ta te-a mântuit.
Părintele Teologos: Da, credința ta te-a mântuit. Deci modul de a ieși din păcat al celuilalt este exemplul tău iubitor. De ce? Pentru că eu când sunt acolo în păcat adică sunt deraiat de pe drumul perfecțiunii, deci sunt în ură, în clipa care văd pe cineva iubitor zic „aa, vreau și eu așa; vreau și eu să ies de aici; uite un om vindecat, uite un om puternic”.
Dima Trofim: E adevărat, dar e și pentru tine o durere în același timp. De ce? E o durere – unu că nu crede și este pierdut; doi – uneori sunt oameni care…
Părintele Teologos: Nu este pierdut. Până când se fluieră fluierul final, meciul se joacă, indiferent că e trei la zero pentru celălalt.
Cum răspundem în fața injuriilor
Dima Trofim: Am înțeles. Bine ați spus. Atunci, te doare faptul că uneori unii dintre ei pot folosi cuvinte jignitoare împotriva ta, împotriva religiei pe care o împărtășești tu, întrebându-te de ce mergi la biserică că acolo e așa și așa. Te doare.
Părintele Teologos: Sigur.
Dima Trofim: Îți poate fi persoana și prieten, dar în suflet te doare. Atunci care-i leacul și pentru tine sau cum ar fi să procedezi corect?
Părintele Teologos: Da. Trebuie să știi de unde provine treaba asta. Treaba asta provine din neștiința lor și provine din trauma lor. Deci eu acuma dacă o să te mângâi așa pe umăr, să zic, tu simți asta ca un gest de iubire, dar dacă tu ai o rană acolo, tu ai arsură acolo, o să începi să urli.
Dima Trofim: Da…
Părintele Teologos: În clipa care are un ateu urlă, urlă pentru care o rană. Trebuie să știi că atei nu există pentru că ultimul nucleu existențial al omului este nucleul credincios. Orice om știe că orice lucru este cauzat. Cauzatorul lucrului respectiv, creatorul lucrului respectiv este la rândul lui creat sau necreat. Dacă este creat, atunci avem creatorul creatorului, care el este creat sau necreat astfel, mergând prin inducție matematică, ajungem până la final la creatorul tuturor care este deasupra tuturor, care este necreat. De vreme ce noi suntem creați și suntem persoane capabile de iubire înseamnă că acest creator ultim necreat este și el o persoană capabilă de iubire, adică este viu ca și noi și mai mult decât noi.
Dima Trofim: Atunci este un adevăr. Există doar două drumuri: cu Dumnezeu sau cu necuratul, dar cale de mijloc nu există.
Părintele Teologos: Din păcate sau din fericire. Așa este.
Ce înseamnă veșnicia
Dima Trofim: Dar până într-un final oricum o să iei o întorsătură pentru că în locul în care îți este rău și locul în care vei fi judecat la un moment dat va fi distrus. Atunci trebuie să iei o întorsătură spre iertare și ca să mergi pe drumul lui Dumnezeu.
Părintele Teologos: Aici este marea dovadă a iubirii lui Dumnezeu. Adică îți dă posibilitatea să te întorci. Adică bun, ai intrat cu mașina în șanț, te-ai lipit de magnetul respectiv, nu contează. Ieși afară. Hai, că te ajut eu, dacă vrei. Dacă vrei. Dacă strigi după macara, eu trimit macaraua să te scoată. Asta se întâmplă până la moarte.
În clipa morții timpul se oprește și omul intră în veșnicie, omul se stabilizează.
Dima Trofim: Se spune că după moarte doar cei vii se mai pot ruga pentru ei.
Părintele Teologos: Așa este și se pot ruga și cei care sunt în rai adică în acea stare de întrepătrundere cu toți pentru că în clipa în care suntem toți uniți în acest mare ocean al iubirii, în clipa respectivă poți să spui și către Dumnezeu și către oricine, de fapt, către Dumnezeu „Doamne, ajută-l pe Gigi contra că săracul e…Ajută-l!” Atunci, Dumnezeu zice „da, mă, hai!”.
Despre pierderea persoanelor dragi
Dima Trofim: Părinte, e o mare durere atunci când pierzi pe cineva, e o mare durere…
Părintele Teologos: Așa este.
Dima Trofim: Deseori, ne punem întrebări: de ce?, cum?, de ce a făcut Dumnezeu asta?
Părintele Teologos: Sau nu. De ce a făcut el asta? Mare atenție: pentru că omul e liber.
Dima Trofim: E adevărat, e adevărat, dar ne punem întrebarea de ce… nu știu… Dumnezeu te-a luat? De ce mi l-ai luat, Doamne? Ne punem întrebarea.
Părintele Teologos: A, de ce? Asta asta poți să zici.
Dima Trofim: La rândul meu și eu am avut o durere acum ceva timp, vreo cinci ani în urmă, mi-am pierdut-o pe sora mea mai mare.
Părintele Teologos: Poate că nu ți-ai pierdut-o. Am spus că raiul este…
Dima Trofim: Mi-am pus multe întrebări, L-am întrebat de multe ori pe Dumnezeu de ce s-a întâmplat asta, de ce mi-a luat-o.
Părintele Teologos: Păi, să-ți spun eu. Să-și spun eu de ce. Eram la un moment dat într-un loc și așteptam să intru undeva și în clipa respectivă aud în spatele meu pe un om care care striga foarte tare și zicea „nu vreau să mor, nu vreau să mor, nu vreau să mor, nu vreau să mor!”. Și un părinte spunea „nu-ți fă nicio problemă, nu-ți fă nicio problemă, nu o să mori”. Și ăsta „nu vreau să mor, nu vreau să mor!”. Și părintele iarăși spunea nu-ți fă nicio problemă, nu o să mori”. A trecut faza, am uitat-o oarecum. După nu știu cât timp, vreo câteva luni, șase luni ceva de genul ăsta, n-are importanță, iarăși mă aflu în locul respectiv și iarăși aud scandal, certuri și când mă uit văd iarăși pe omul respectiv care spune „mulțumesc mulțumesc mulțumesc!” către părintele care spusese că nu o să moară. Omul respectiv avusese o boală terminală și părintele îi spusese că n-o să moară.
Bineînțeles că toți am crezut că i-a spus treaba asta știți ca o mângâiere așa. Și atunci omul îl întreabă pe părintele „de unde ai știut că nu o să mor?” Și atunci părintele i-a spus „am văzut la tine că mai ai de lucru pe pământ, am văzut la tine că mai poți să te mai apropii de Dumnezeu”. Pentru că Dumnezeu este Tată, trebuie să știi că ia la el pe om în clipa de maxim duhovnicesc, în clipa în care este cel mai convenabil omului. Înțelegi? Dumnezeu nu este neutru. Dumnezeu este nedrept, dar în favoarea noastră totdeauna. Dumnezeu este tată iubitor și ce e iubire? Iubirea e nedreptate. Când ai copilul tău și ești nedrept în favoarea lui, nu în favoarea ta. Așa și Dumnezeu este nedrept, dar în favoarea noastră, nu favoarea Lui.
Și din cauza asta a luat-o pe sora ta când a stabilizat-o este bine mersi și merge în această unire și în această iubire veșnică. Înțelegi? Din cauza asta…
Locul unde se duc cei dragi
Dima Trofim: Cum ne dăm seama, părinte, atunci când ne rugăm dacă a ajuns persoana dragă, persoana iubită, dacă a ajuns în rai sau nu?
Părintele Teologos: Eh, aici e nevoie de o anumită stare duhovnicească și acuma eu îți spun că persoana iubită a ajuns acolo. A ajuns acolo. Bineînțeles că tu trebuie să faci și tu partea ta cu parastase, cu toate celelalte.
Dima Trofim: Mă iertați!
Părintele Teologos: Domnul! Nicio problemă! Înțelegi? E bine sora ta. Și cred că sora ta ți-a făcut permisul de intrare în Sfântul Munte. Nu tu. Cum spuneam că sunt uniți în ei toți și i-au spus la Maica Domnului „Mămica Domnului, te rog eu frumos, fă-i la Dima așa o…!”.
Trecerea de la non-sens la sens. Monahismul
Dima Trofim: Dumneavoastră o perioadă lungă cred din viață ați îmbrățișat tehnologia. V-ați lăsa de acest lucru?
Părintele Teologos: Nu… Am transformat.
Dima Trofim: Ați transformat, da. Ați spus foarte bine. Ați transformat acest lucru pentru a aduce cuvântul lui Dumnezeu mai departe. Spuneți-mi, vă rog, cum a fost această trecere? Și mai exact, care a fost momentul în care ați spus că vreți să duceți cuvântul lui Dumnezeu mai departe, dar și cu ajutorul tehnologiei?
Părintele Teologos: Foarte dificil de răspuns la întrebarea asta pentru că nu a existat un moment anumit, adică un click să zic așa. Trebuie să știi că în clipa în care vine cineva la monahism sunt mai multe căi, în principal două. Deci una este că da, se întâmplă ceva grav adică ceva… eu știu, o mare dramă și așa mai departe și omul zice „gata, eu vin la monahism și mai departe”, dar pe de altă parte există și un crescendo duhovnicesc în inima omului, adică o acută lipsă de sens a acestei lumi, cum spuneam, un sentiment al deșertăciunii acestei lumi și atunci omul știe că nimic nu rezolvă lumea asta decât bunul Dumnezeu. Și atunci, într-adevăr se întâmplă o anumită serie de de evenimente și atunci omul vine la monahism.
Bineînțeles că vine el. Adică vine el cu tot bagajul lui și așa mai departe și atunci toate lucrurile astea trebuiesc transformate, trebuiesc înduhovnicite și folosite într-adevăr pentru cuvântul lui Dumnezeu cum spui tu, dar de fapt scopul principal, scopul adevărat este creșterea iubirii în univers – adică aducerea raiului pe pământ. Bineînțeles că lucrul ăsta nu se va întâmpla niciodată, să zic așa, până la a doua venire, dar munca noastră atâta cât este aduce o mare, mare bucurie cel puțin nouă că vrednic este lucrătorul de plată al lui chiar dacă noi muncim foarte puțin. Dincolo de asta, socotim cu darul Maicii Domnului și darul Mântuitorului și în univers, cum spuneam, și în cei care, mă rog, sunt primitorii roadelor muncii noastre.
Măsura folosirii tehnologiei
Dima Trofim: Dar tehnologia evoluează în fiecare zi, în fiecare zi evoluează și cu niște pași destul de mari, destul de puternici. Cum ar trebui omul de rând să folosească, ce părere aveți, această tehnologie? De ce întreb acest lucru: pentru că sunt câteva, să zic așa, momente: una e să o folosești pentru a dezvolta tehnologia mai departe, o altă ramură ar fi să înveți anumite lucruri tu pentru tine și o altă ramură care cred eu că este cel mai des întâlnită sunt ai noștri copii care o folosesc, dar în continuare nu-mi dau seama pentru ce. Mai mult de atât…
Părintele Teologos: Sunt folosiți ei de către tehnologie…
Dima Trofim: Sunt folosiți ei și pot vedea fel de fel de lucruri urâte, să nu intru în detaliu, dar multe lucruri urâte pot vedea pe internet și tot ce este legat de tehnologie.
Părintele Teologos: Tehnologia în mare parte astăzi, nu totalitate, dar în parte este o formă de drog. A ajunsă fie o formă de drog. Mai ales dacă ne referim la informatică. Informatica e o formă de drog în principal.
Dima Trofim: E adevărat…
Părintele Teologos: Da, sigur… Pentru a putea omul să folosească tehnologia cum trebuie și să nu fie el folosit de către ea, omul nu trebuie niciodată să uite ținta sa, scopul său: unde se îndreaptă? Omul se îndreaptă către veșnicie prin moarte și judecată.
O întrebare care să ne preocupe: încotro mergem?
Adică tu trebuie să-ți pregătești copilul pentru veșnicie prin moarte și judecată. Eu trebuie să mă pregătesc pentru veșnicie prin moarte și judecată adică în clipa care mor, trebuie să mor cu o inimă iubitoare. În clipa care mor, trebuie să mor perfect sănătos, cu sufletul perfect sănătos. Și în clipa în care am în minte acest scop al meu, am în minte acest GPS corect al meu care bineînțeles este dat cum spuneam în cotidian de către ortodoxie, în clipa respectivă eu îmi țin volanul pe direcția corectă. Pentru că dacă mă prinde moartea, se blochează volanul, mașina merge cu viteză mult mai mare, omul trăiește mult mai intens după moarte, dar se blochează volanul.
Și atunci când am eu tot timpul în minte gânduri la moarte, dar nu ca și punct final adică stingerea monitorului, să zic așa, ci ca și decolare către veșnicie, atunci zic stop.
Mă ajută pe mine să fac treaba asta sau nu? Mă ajută pe mine să am gadgetul ăsta sau nu? În veșnicie. Ce repercursiuni?…
Dima Trofim: Păi, nu ne putem lua nimic cu noi.
Părintele Teologos: Păi, bineînțeles. Și din cauza asta cum spuneam, ce o să iau cu mine? O se iau cu mine trăirile, o să iau cu mine starea mea interioară. Dacă starea mea interioară este o stare de libertate iubitoare față de celelalte persoane pe-asta o să o să găsesc dincolo. Dacă eu am adicție față de un gadget,dependență față de telefon, față de orice altceva, de lucrurile pe care le văd pe tiktok, de exemplu, de pușeul ăla de de dopamină, în clipa care mor dispar toate aceste lucruri, dispare sursa acelui pușeu de dopamină care oricum noi nu mă împlinește pentru că este o reacție chimică…Și atunci eu în veșnicie mă voi chinui adică astea sunt chinurile iadului ca și cum dorința împinsă la maxim care nu mai poate fi împlinită niciodată.
Dima Trofim: Bine, asta am văzut-o doar în filme…
Părintele Teologos: Nu, realitatea bate filmul.
Inteligența artificială și Ortodoxia
Dima Trofim: Credeți că inteligența artificială ar putea prelua ortodoxia?
Părintele Teologos: Nu. Nici vorbă pentru că întâi de toate inteligența artificială nu este inteligență. Este, mă rog, o modalitate de învățare a mașinilor să zic așa. Ortodoxia însă nu este o imensă bază de date de percepte sau de reguli. Ortodoxia întâi de toate este iubire, este trăirea lui Hristos în iubire, trăirea lui Dumnezeu, unirea cu Dumnezeu în iubire. Este experiență. Deci vedem mari mari sfinți care nici măcar nu știau să-și scrie numele. Deci ortodoxia nu este nu este ceva intelectual și raiul nu este ceva intelectual, ci este o trăire. Întrebarea adevărată este „a fi sau a nu fi?”
Dima Trofim: Atunci când, să presupunem, vorbesc pe internet cu părintele pentru o rugăciune sau pentru spovedanie și să vorbească cu mine să-mi răspundă inteligența artificială.
Părintele Teologos: E traumatic. Nu fă treaba asta! Fraților, nu faceți treaba asta! Este traumatic.
Dima Trofim: E puțin spus lucrul ăsta, mi se pare.
Părintele Teologos: Este perfect traumatic. De ce? Pentru că mare atenție. Eu cunosc om care s-a sinucis din cauza asta. Eu cunosc oameni care s-au sinucis din cauza asta, au intrat în depresie pe tema asta și oamenii care s-au sinucis. Nu atât ortodocși… Tu acum vorbești despre inteligență artificială ca și un motor conversațional – chatGpt, copilot de la Microsoft și așa mai departe. Aceasta primește întrebări ca un om, îți răspunde ca un om, clar, mai și dă rateuri, dar problema cea mare este că tu crezi sau cineva crede la un moment dat că este un om, dar n-are suflet, n-are pocăință, n-are milă, n-are iubire, n-are Dumnezeu. Este un fel de antihrist digital și din cauza, cum spuneam, este traumatic.
IA nu are har
Iarăși trebuie să știi că în clipa în care un om vorbește și am pățit-o asta, am trăit asta cu Sfântul Dionisie de la Colciu pe care l-am cunoscut personal. În clipa care un om vorbește iese dinăuntrul lui odată cu undele sonore și cu informația pe care ți-o dă, iese dinăuntrul lui harului lui Dumnezeu – acea energie iubitoare care iese din el și asta îl transformăm pe celălalt.
Ei, în cazul chatGpt sau alte motoare conversaționale nu există har care se transmite mai departe, ci doar informație. Din cauza asta, îi rog pe toți oamenii: oameni buni, – dacă oamenii doresc să întrebe să întrebe chatGpt sau oricare alt motor conversațional tehnic, Ok. Dar niciodată teme sufletești, fraților, că ferească bunul și Sfântul Dumnezeu, e traumatic. Deci fără teme sufletești și mai ales nu vorbim despre spovedanie că nici nu se discută.
Copiii și tehnologia
Dima Trofim: Cum ar trebui să învețe copiii tehnologia? Cum ar fi corect?
Părintele Teologos: Copiii trebuie să învețe în familie. Întâi de toate, familia trebuie să fie principala instituție de învățământ. Tot respectul pentru cadrele didactice; chiar tot respectul mai ales că anumite cadre didactice sunt chiar și martiri pentru așa bullinulr pe care-l primesc la școală și toate astea. Dar familia familia este formatoarea de caracter.
Dima Trofim: O să fac o mică paranteză și o să schimb întrebarea. Atunci care vor fi principalele valori pe care ar trebui părinții să le dea copiilor, dar legat și de tehnologie? Și educație, dar și tehnologie.
Părintele Teologos: Sigur. În primul rând copilul trebuie să învețe acasă cum se comporte. Adică în clipa care vorbim de cei șapte ani de acasă…
Cât contează cei 7 ani de acasă
Dima Trofim: Sunt adevărați cei șapte ani de acasă?
Părintele Teologos: Foarte. Sunt esențiali pentru că acolo copilul trebuie să învețe duhovnicia, adică trebuie să învețe să-L trăiască pe Dumnezeu, la măsurile lui bineînțeles, să simtă raiul pentru că familia trebuie să fie raiul pentru copil. Bineînțeles că n-o să fie, dar trebuie să fie și din cauza asta părinții trebuie să fie foarte atenți să nu se certe, să nu distrugă acea siguranță absolută pe care copilul o simte, siguranța raiului, iubirea raiului și așa mai departe. După ce copilul simte raiul, trăiește raiul, mă rog, bineînțeles, relativ, nu vorbim de raiul așa absolut care o să fie după moarte, să dea Dumnezeu. După ce-L cunoaște pe Dumnezeu din experiența din mers la biserică, din rugăciune, din exemplul personal al părinților și are un caracter format cât de cât în direcția corectă, adică îndreptat către direcția corectă, atunci și tehnologia vine și tehnologia va fi sclava omului.
Dacă copilul nu are dragostea, bucuria, nu are plăcerea adevărată care vine de la Dumnezeu prin părinți sau chiar direct prin rugăciune, atunci copilul va fi sclav plăcerii false, reacții chimice – cum spuneam, dopamină, serotonină și toate astea – care provine din device-uri, care provine în tehnologie. Deci clar copilul trebuie să simtă plăcere și o va simți sau plăcere adevărată – Dumnezeu, iubire direct sau prin părinți – și prin părinți trebuie să existe treaba asta prin exemple personale și părinții trebuie să dedice timp copiilor pentru treaba asta sau o va simți prin tehnologie.
Să nu spună nimeni că o să-și izoleze copiii de tehnologie că nu se poate. Clar însă trebuie să existe o măsură. Adică copilul trebuie mai ales la vârstele mici, copilul trebuie sigur până la nu știu câți ani cinci, șase ani trebuie să fie ferit de tehnologie, de device-uri, de internet, de ecrane. După aceea trebuie să fie cu măsură. Adică o oră pe zi sau ceva de genul ăsta. Pentru că am spus că astea sunt forme de drog care îi generează o gândire foarte rapidă, foarte superficială și foarte scurtă. Un deficit de atenție, demență digitală, ADHD, toate lucrurile astea din cauza asta copilul trebuie să fie expus un timp foarte limitat.
Folosirea tehnologiei are nevoie de educație
Dima Trofim: Dar unii copii sunt foarte deștepți. Atunci când le spui că îi dai voie doar o oră pe zi, spun așa: ok, împarte-mi, te rog frumos, câte 10 minute la fiecare oră.
Părintele Teologos: Chiar cred că este mai bine și mai ales dacă înainte de această expunere au o formă de durere. Pentru că acolo este o plăcere foarte mare, o plăcere distorsionată. O formă de durere.Dar întâi îți faci temele sau o ajuți pe mama la vase sau vii cu mine să lucrăm ceva în grădină sau undeva să aranjăm ceva. În clipa în care el are acest balans între durere, între osteneală și plăcere, el se formează armonios. Dacă nu, el va fi rob plăcerii respective.
Dima Trofim: Cât de importantă este școala pentru copii? Școala de zi cu zi.
Părintele Teologos: Este esențială, dar vorbim de școală globală. Întâi toate am spus că e vorba de familie ca formare de caracter, după care este vorba de școală ca și formarea de cunoștință – și caracter, dar în principal de cunoștințe, să zic așa, tehnice și de cultură generală. Și din cauza asta chiar îi rog pe copii – fraților, nu-i bine și mai ales la părinți îi rog, dacă copilul este obraznic la școală nu-i bine. Nu înseamnă că este cool – că e un cuvânt de la care mi se spurcă și gura când îl spun, știi. Nu-i bine pentru copil, nu este matur copilul în clipa în care este obraznic la școală sau în clipa care este agresiv la școală sau în clipa în care este apatic la școală. Adică nu-și dă interesul. Copilul trebuie să-și dea interesul la școală și trebuie să fie cuminte și ascultător. Dacă nu este astfel, va fi un ratat în viață.
Tinerii de astăzi, din păcate, sunt conduși de către artă. Astăzi lumea din păcate se conduce prin artă care este o artă, ferească Dumnezeu, anti-artă. Bineînțeles, vorbim întâi de toate de muzică și de filme și de niște știri negative din presă, dar în principal muzică și filme care sunt o artă foarte distopică, o cultură a războiului. Și tânărul se dă mare – altă expresie așa foarte urâtă – în clipa care este la școală nu este traumatizat și traumatizant să se comporte astfel la școală.
Atmosfera din familie și copiii
Dima Trofim: Acum revenind la părinți, căci ei transmit acele valori copiilor și ați spus că în cei șapte ani de acasă copilul preia foarte multe lucruri și vede dacă mama și tata se ceartă și simte.
Părintele Teologos: Simte…
Dima Trofim: Cum trebuie să trăiască un cuplu în armonie?
Părintele Teologos: Cum trebuie să trăiască… Trebuie trebuie să-și împartă sarcinile. Adică trebuie să fac ascultare unul de altul, să facă răbdare unul cu altul și să se înțeleagă unul pe altul pentru că familia este esențială. De ce? Pentru că cei doi sunt complementari. Vezi că nu există familie de același sex și Dumnezeu a îngăduit ca omul să fie la fel cu femeia în afară bineînțeles de organele de reproducere. De ce? Pentru că femeia este complementară cu bărbatul și copilul evident că are nevoie de mamă și de tată. Despre ce vorbim? Gândiți-vă cât de traumatizat este un copil, nu vreau să jignesc acum, fără mamă sau fără tată.
Și pentru că cei doi sunt complementari, asta trebuie să știe și ei că sunt complementari adică doamna este este principiul mângâierii, principiul delicateții, principiul frumosului… Pe când bărbatul este principiul mai rațional, să zic așa. Nu că femeia este irațională, dar femeia este mult mai sentimentală, pe când bărbatul este mai pătrățos așa, mai protectiv, cel care are grijă, care protejează, care dă siguranță.
Iubire și plăcere – diferența
Dima Trofim: Mulți psihologi acum spun că dragostea, cuplul, o familie uneori este e strâns legată, făcută și din sacrificii.
Părintele Teologos: Evident.
Dima Trofim: Părinte, e paradox? Atunci când iubești, te sacrifici?
Părintele Teologos: Evident. Diferența dintre iubire și plăcere….
Dima Trofim: Nu faci cu drag altfel?
Părintele Teologos: Deci diferența între faptul că cineva iubește o persoană și doar îi place de ea… Când spune cineva că-i place de cutare, asta este un un sentiment egoist oarecum al respectivului din punct de vedere trupesc. De ce? Pentru că o vede pe cealaltă ca și obiect împlinire a plăcerii ăstuia, a dorințelor lui trupești. Pe când în clipa care spun că o iubesc asta înseamnă că eu mă sacrific pentru ea.
Dima Trofim: Părinte, că tot suntem acum în postul Paștelui, vreau să știu și câteva lucruri despre acest post. Mai exact despre ultima săptămână – Săptămâna patimilor. Care este mesajul acestei săptămâni pentru toți creștinii ortodocși, pentru cei care cred cu adevărat?
Părintele Teologos: Mesajul este că niciodată în istorie omul nu și-a arătat atât de mult ura sa față de Dumnezeu, ură care există până astăzi în noi toți și niciodată ca în această săptămână și în principal în ultimele zile, Dumnezeu nu și-a arătat așa de mult iubirea sa față de noi. Dumnezeu a făcut totul perfect, n-a greșit cu nimic; a făcut o mulțime de minuni, a vindecat oameni, a înviat oameni, a făcut totul. Și noi ne L-am pălmuit, L-am scuipat, L-am răstignit, L-am omorât de fapt. În modul cel mai rău cu putință la vremea respectivă. Singurul mod care implica blestem. Din cauza asta L-au răstignit pe Mântuitorul, pentru că spânzurarea pe lemn în conformitate cu legea veche este singura singura modalitate care implica blestem – atât de mare era ura lor împotriva Mântuitorului.
Și din cauza la un moment dat Pilat chiar iese afară „bine, dar ce a făcut omul ăsta?” Când a auzit că strigau răstignește-L, a ieșit „dar, ce o făcut omul ăsta?”. Și ei și mai tare strigau răstignește-L. Adică n-aveau răspuns la Pilat că nu făcuse nimic. Știi. Și chiar Pilat și-a dat seama de asta și încerca să-L scape că știa că e o mare nedreptate. Acolo se vede cât de mare a fost ura, cât de mare este întunericul la Lumina lui Hristos și cât de mare este lumina iubirii lui Hristos în întunericul omenirii. Din cauza asta în săptămâna mare sunt prezentate Patimile Mântuitorului adică evenimentele din săptămâna mare.
Postul și semnificația lui
Dima Trofim: Dar care este semnificația postului?
Părintele Teologos: Postul este extragerea minții din simțuri. Pentru că dacă noi ne lăsăm mintea pradă simțurilor, suntem trași ca și boii de belciug la gustul cutare, la ce am văzut acolo, la ce am auzit dincolo și așa mai departe și omul se fărmițează, se pulverizează. În clipa în care eu postesc… Bineînțeles că primul post care se impune este postul de mâncare. În clipa respectivă, mintea se adună și omul devine personalitate. „Nu o să fac treaba aia”. Vezi la animal? La animal îi arunci mâncare și imediat se duce să ia. Merge motanul, ia peștele. Da, dar omul trebuie să se gândească: stop, mă folosește asta pentru veșnicia fericită care mă așteaptă? Sau nu?
Omul trebuie să se gândească și pentru asta trebuie să-și tragă mintea din simțuri. Nu trebuie să ne gândim ce spune unul și altul,
ci noi trebuie să ne ținem de drum pentru că dacă ne gândim la ce spune unul și altul, atunci pierdem și noi drumul, știi. Adică ca și cum eu mă duc cu mașina pe drum și la un moment dat îl văd pe unul pe margine că începe să vorbească tot felul și atunci mă uit și eu și intru cu mașina în stâlp. Foarte importantă asta.
Deci întâi de toate nu trebuie să răspunzi adică tu trebuie să te ții de drumul tău și dincolo de asta, totdeauna vezi cum se raportează ceea ce spune el la veșnicie sau dacă nu știi tu, spui cazul concret al tău unui părinte care știe mai bine decât tine care este drumul către veșnicie și-i spui treaba asta. Înțelegi? Și aduce părintele respectiv spune asta „da, asta este în cadrul postului bisericii sau cealaltă nu este”.
Discuție despre Răstignire, păcat, iertare și Înviere…
Dima Trofim: Dar atunci, părinte, care este semnificația zilei de Vinerea mare? Atunci când se spune că trebuie să ținem post negru adică să nu mâncăm toată ziua până la apus de soare.
Părintele Teologos: Da, este este vorba de răstignirea Mântuitorului. Deci în Vinerea mare Mântuitorul a fost răstignit, sărbătorim răstignirea Mântuitorului – pentru că a fost atunci a fost apogeul și al iubirii lui Dumnezeu față de noi și al urii noastre față de Dumnezeu. Noi postim ca formă de durere pentru imensa greșeală. Adică e greșeala maximă – aceea de a ne distruge Atotțiitorul, acea de a omorî pe Cel ce este.
Dima Trofim: Părinte, dar atunci când Iisus Hristos a fost răstignit, a murit și a înviat. El a murit pentru a ne mântui pe noi toți cei care erau atunci.
Părintele Teologos: Da. Și pentru noi.
Dima Trofim: Și pentru noi. Inclusiv, da. Toți cei care au fost în perioada aia în viață, toți au fost iertați?
Părintele Teologos: Da…
Dima Trofim: De ce întreb? Pentru că la rândul lui și Pilat a dat ordinul pentru a fi răstignit, dar poate….
Părintele Teologos: Pilat s-a spălat pe mâini deci a făcut așa o piruetă foarte elegantă, dar într-adevăr Pilat a greșit. Nu trebuia să facă treaba aia absolut deloc nu trebuia să facă treaba aia. Revenind, au fost iertați. Dar ce înseamnă iertare? Iertare înseamnă reîntoarcerea harului lui Dumnezeu. Asta înseamnă iertarea adică așa cum am explicat cu imaginea respectivă, oamenii au intrat în șanț, în distorsiuni existențială, hai să vorbesc puțin mai filozofic, au intrat în distorsiune existențială și atunci Dumnezeu i-a iertat adică i-a scos de acolo. Da, dar vezi că nimeni nu a folosit această scoatere și repunere iarăși pe drum că toți s-au dus iarăși înapoi acolo. În afară de cine? Chiar de soldatul păgân care avea comanda militară ca…
Dima Trofim: Care la final a spus „cu adevărat Omul ăsta a fost un sfânt”…
Părintele Teologos: Da, da, da. Deci gândește-te toți ăia… Om sfânt, a fost Fiul lui Dumnezeu adică chiar mult mai sus.
Dima Trofim: da, mă iertați!
Părintele Teologos: Înțelegi? Gândește-te! Toți ăia de acolo, vacarmul… Deci urlau.
Dima Trofim: Dar și tâlharul…
Părintele Teologos: Sigur. Evident. Deci cei doi au folosit acest har al iertării pentru că au avut intenție bună, adică au avut volanul îndreptat pe direcția corectă. Ceilalți – nu vorbim acum de Sfinții Apostoli și așa mai departe, ci de marea masă…
Dima Trofim: Putem vorbi și de Sfinții Apostoli. Spre exemplu de Petru care s-a lepădat de trei ori de….
Părintele Teologos: Bineînțeles…
Dima Trofim: Și după…
Părintele Teologos: Și după s-a pocăit.
Dima Trofim: S-a pocăit.
Părintele Teologos: Sigur. Deci una este iertare pe care Dumnezeu o dă imediat în secunda imediat următoare așa ca drept fiind și alta este folosirea acestei iertări, acestui har.
Dacă nu era Iuda Iscarioteanul era altcineva pentru că era un dat. Pentru că noi oamenii nu rezistăm la la Lumina învățăturii lui Hristos. Adică ce spune Mântuitorul? Spune că cine are cine are două haine să dea una și celui care n-are. Înțelegi că e foarte logic treaba asta. O faci? Nu o faci….
După care Mântuitorul spune „iubește-ți aproapele și iubește chiar și pe vrăjmașul tău!” E logic treaba asta, ar fi raiul pe pământ. O faci? Nu o faci. Eu să îl iubesc pe ticălosul ăla și șarpele și așa mai departe? Tu, teslar de 33 de ani – Mântuitorul – Tu vii să-mi spui Tu mie treaba asta? Și Mântuitorul dacă ar fi venit iarăși astăzi L-am fi răstignit din nou. Și chiar îți recomand să citești un celebru capitol din Frații Karamazov de Dostoievski – se numește se numește Marele inchizitor în care este povestit o a doua ipotetică venire a lui Hristos pe pământ.
Sărbătoarea Paștelui și un mesaj
Dima Trofim: Cum trebuie noi, creștinii, să întâlnim Paștele corect?
Părintele Teologos: Întâi de toate, trebuie să ne rugăm. Trebuie să știm ce înseamnă Învierea Mântuitorului, care înseamnă refacerea acelui rai, a acelei întrepătrunderi și înseamnă biruința morții adică biruința a oricăror limitări din partea noastră, a oricăror păcate, a oricărui distorsiune existențiale, a oricăror dureri din partea noastră. Asta este Învierea Mântuitorului.
Mântuitorul S-a înviat pe Sine și a depășit moartea. Și Mântuitorul n-a venit la noi ca și scamator, ca și fachir, ci a venit la noi ca și învățător. A spus: dacă faceți ceea ce vă spun Eu și voi o să faceți treaba asta. Adică și voi o să puteți să biruiți moartea.
Dima Trofim: Părinte, acum spre final, vă rog eu mult, dacă puteți să le dați un mesaj de Paște, de Învierea Domnului pentru cei de acasă!
Părintele Teologos: Sigur. Să aibă curaj, să aibă curaj să știe că Hristos a înviat și Hristos este mântuitor și biruitor. Biruitor adică să nu fie complexați nici de faptul că sunt creștini și nici de faptul că merg pe acest drum. Și trebuie mai ales să știe că Mântuitorul este atotputernic și le rezolvă problemele. Pentru că de foarte multe ori oamenii cred un anumit punct, dar n-au conștiința atotputerniciei Mântuitorului. Trebuie să avem conștiința atotputerniciei Mântuitorului cel înviat că ne rezolvă toate problemele. Dacă o problemă nu se rezolvă așa cum vrem noi înseamnă că noi nu vrem corect. Și din cauza asta trebuie să facem răbdare că nu suntem noi mai deștepți ca Hristos. Înțelegi?
E foarte foarte important asta. Trebuie să avem o credință simplă, totală, imediată și așa: îndrăzniți, cum spune Mântuitorul. „Îndrăzniți că Eu am biruit lumea!” Adică game over.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Dacă te spovedeşti pe internet, nu te aude numai Dumnezeu și preotul, te aude și “tehnologia” 🙂
Legislația actuală obligă operatorii să păstreze conversațiile ani de zile.