Educația și distorsiunile sexuale – Cristi Bumbenici, p. Teologos

Urmăriți o discuție sinceră și clară despre unde se poate ajunge atunci când educația se ideologizează și mai ales când această ideologie este una foarte departe de Dumnezeu: ideologia distorsiunilor sexuale.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere. Contextul alegerilor din Grecia și consecințele

Părintele Teologos: Dragii noștri, suntem cu Cristi Bumbenici cu care am mai făcut discuții de fapt, că nu e vorba de un interviu. Acuma să facem o discuție foarte importantă, spun eu, pe baza unui șir de evenimente din Grecia și o să-l rog pe Cristi să răspundă și ca român și ca jurnalist cu experiență – că este un jurnalist cu experiență – și ca și cap de familie, care are chiar o nepoțică, să-i trăiască! Antonia. Și din cauza asta pentru că eu reprezint o altă parte, o altă lume – lumea monahismului, doresc să aflu care este părerea lui referitoare la evenimentele pe care o să le spun, părerea lui, cum spuneam ca și român, jurnalist și ca și cap de familie.

Să începem povestea. A fost odată ca niciodată, au fost niște alegeri în Grecia, alegeri de primar ca să nu intrăm în foarte multe detalii.Primarul Tesalonicului care este un oraș, din câte știu, mai mare decât Bucureștiul, în care erau doi candidați. Unul dintre le-a spus orășenilor, electoratului „eu o să construiesc infrastructură, o să fluidizez traficul, eu știu, metrouri…” Nu știu, canalizări tot felul de lucruri de genul ăsta, o întreagă platformă electorală avea, cu studii de fezabilitate, cu bugete, cu eșalonări, cu totul foarte bine pus la punct. Mă rog, eu nu am expertiza, dar se vedea că omul totuși studiase. Și celălalt candidat la primărie adică era vorba de candidatul la Syriza adică Partidul extremist comunist, să zic așa, și ateu a spus „oameni buni, dacă mă votați pe mine eu vă dau o de la 11:00 la 12:00 noaptea, ceva de genul ăsta, vă dau filme scabroase….

Cristi Bumbenici: Cu pătrățel roșu.

Părintele Teologos: Da. Din alea. Pentru noi a fost o mare surprindere, să zic așa, nu doream să acceptăm realitatea în Sfântul Munte, a fost votat cel de-al doilea candidat. Ce părere ai? Cum vezi lucrurile astea? Cum ți se pare?

Cristi Bumbenici: În primul rând, vă mulțumesc că abordați acest subiect și continuați să mențineți atenția îndreptată către cel mai important subiect al momentului și când spun moment, nu mă refer la ceea ce s-a petrecut de câteva săptămâni sau se știa cumva, se intuiaacum un an de zile și va avea o durată scurtă.

Este un moment extrem de grav, este un moment din care efectiv umanitatea își poate modifica sensul firesc și pe parcursul discuției o să explicăm. În anormalul pe care cu toții îl constatăm și unii dintre noi îl trăim pentru că ne regăsim în el, este aproape firesc. De ce? Încerc să intuiesc că următoarea sau tema care va fi atașată acestui subiect este educația pentru că de aici pleacă lucrurile. Sau educația…

Educația, valorile sănătoase și conceptul open-mind

Părintele Teologos: Pentru că cei doi arată un mod de viață, o educație. Nu vorbim, cum spuneam, din punct de vedere al expertizei.

Cristi Bumbenici: Cei doi au reprezentat două tipologii antagoniste. Antagoniste prin principiile de viață sau prin valorile de viață pe care fiecare dintre cele două tabere și le-a asumat sau le-a regăsit. Ori această opoziție între firesc și nefiresc trebuie explicată pentru că nu putem doar să etichetăm, să spunem asta este bine, asta nu este bine, asta este firesc, asta este nefiresc. Este foarte indicat pentru a face o analiză cât se poate de obiectivă să ne raportăm la ceva ce nu poate fi contestat și ceva care, dincolo de orgoliile personale, nu poate fi refuzat ca fiind adevărat.

În cazul de față, pentru poporul elen, cum va fi și pentru poporul român, trebuie să ne întrebăm cu maximă seriozitate și sinceritate și luciditate, care sunt valorile morale, istorice, culturale, religioase – ar fi trebuit să începi cu ele, dar nu vreau să par foarte subiectiv – la care ne raportăm sau în care ne regăsim. Unde suntem noi în raport cu aceste valori? O să discutăm despre ele.

În Grecia, atât cât știu, s-a trecut foarte repede printr-o etapă de pregătire, de preformare pentru introducerea acestei agende progresiste. Acest curent denumit… de fapt este un îndemn, nu e un curent, dar mă rog, unii dintre sociologii îl identifică fiind un curent ideologic tocmai pentru a-i da un soi de greutate, dar în esență nu este așa. Această deschidere a minții, acest open-mind de care vorbesc artizanii societății de astăzi este rezistență, o capcană și este o capcană foarte periculoasă din care greu să iese odată ce ai intrat în ea este greu aproape spre imposibil să ieși.

Această deschidere către tot ce gândește omul chiar și atunci când este într-o stare de narcoză maximă nu are un fundament în sensul în care direcția pe care o imprimă omului este sănătoasă, dar trebuie să ne deschidem mințile, nu-i așa, către un anumit proiect. Acest „trebuie” este pus în ghilimele pentru că nu trebuie. Noi din păcate ne asumăm fără luptă la fel cum au făcut și ei la fel cum se întâmplă și în Grecia, și-au asumat fără niciun fel de rezistență în sensul în care hai să descompunem puțin lucrurile. De ce îmi spuneți voi mie acum, mă refer strict la poporul elen, de ce ne spuneți nouă acum că istoria noastră, parcursul nostru istoric, prezența noastră în această relație cu Creatorul, cu Dumnezeu este greșită?

Negarea intenționată a normalității dovedite istoric

Ei nu au înțeles, n-au vrut să înțeleagă lucrul ăsta și asta regăsim acum, fac o paralelă și cu societatea românească. Se întâmplă același lucru. Nu există o poziție prin participarea la un dialog cu societatea. Ok, există niște oameni care vor să promoveze ceva, o idee. Funcționăm în democrație și din bun simț, îi ascultăm, dar din bun simț, nu putem să acceptăm ceva ce este împotriva naturii noastre firești.

Părintele Teologos: Care este verificată și răsverificată în mii de ani.

Cristi Bumbenici: Și validată.

Părintele Teologos: Și validată, evident, asta zic.

Cristi Bumbenici: Grecii, din păcate pentru ei și din păcate pentru noi, au picat și am picat în această retorică pe care n-au luat-o în seamă numai că ea a produs și produce efecte. Întreg sistemul – ajungem la educație – întreg sistemul de educație și în Grecia și în România este relativizat. De ce să ne raportăm cu strictețe la niște evenimente istorice, să spunem? Nu vorbim de cele religioase. Este o temă distinctă și trebuie tratată cu maximum de seriozitate.

Părintele Teologos: Și importanță.

Cristi Bumbenici: De ce să credem noi că doar, nu știu, turcii au fost cei care v-au…

Părintele Teologos: Turcii sunt de vină pentru orice necaz…

Cristi Bumbenici: Da, da, au pus presiune pe voi atâtea sute de ani, 400 și ceva de ani. Poate că ei au vrut să aibă un dialog cu voi, voi nu l-ați înțeles și așa mai departe. De ce să respingem drepturile minorităților de a se exprima? De ce să nu-i tratăm și pe ei ca pe niște oameni? Vedeți, este o luptă nu doar în câmpul ideologic. Este o luptă pe termeni, pe semantică, pe cuvinte pentru că într-un mod indirect – de ce să nu-i tratăm și pe ei ca pe niște oameni – se presupune că o anumită minoritate sexuală sau culturală a fost dezavantajată în fața majorității. Lucru fals.

Părintele Teologos: Fals și dincolo de asta, trebuie să facem distincție între o anumită minoritate mai mult sau nu țin păcătoasă și păcatul, faptele pe care le fac. Foarte important asta. Adică în clipa în care știm din istorie că un anumit lucru este distructiv pentru pentru oameni, inclusiv pentru comunitatea respectivă, asta nu înseamnă că trebuie  să acceptăm păcatul respectiv, nu?

O paralelă despre înțelegerea asupra încuviințării păcatului

Adică apropo, de exemplu, o altă mare problemă la ora asta în România sunt drogurile. Asta nu înseamnă că comunitatea drogaților trebuie să primească drepturi, avantaje, o lună a lor și așa mai departe. Adică în clipa în care vedem că există un păcat care este distructiv și știm asta, cum spuneam, din istorie, în clipa respectivă socotesc că nu trebuie aprobat acest lucru tocmai din cauza faptului că îi iubim pe acei oameni care suferă de păcatul respectiv, suferă de patima respectivă.

Cristi Bumbenici: Mă bucur că ați dat acest exemplu al persoanelor care din păcate se confruntă cu această dependență foarte de dură, a drogurilor, cu dependența de droguri pentru că, gândind analog și mergând fix pe aceeași logică, este chiar normal să asistăm la demonstrații cât mai largi ale persoanelor care consumă droguri și ne invită pe toți să experimentăm senzațiile minunate pe care le trăiesc ei.

Iar faptul că mergem și în această direcție este certificat de realitatea zilelor noastre: nu doar se discută despre legalizarea în prima fază a unor droguri de risc mai mic, lucrurile se întâmplă deja în multe state din America, în câteva state din Europa, ultimul intrat pe listă fiind Germania, iar și în România a început această discuție – este într-o fază incipientă.

Am văzut recent un reportaj făcut în Canada, în câteva zone ale Canadei, unde lucrurile sunt absolut dramatice.

Părintele Teologos: Da, halucinant!

Cristi Bumbenici: Cel care a realizat acest documentar se plimba într-un oraș și cred că undeva în jur de o oră a durat documentarul…

Părintele Teologos: Cred că e chiar cel pe care l-am pus noi pe chilieathonita.ro.

Cristi Bumbenici: Da. Acela. Timp de oră, acel reporter a intervievat diverse persoane care erau în stradă și erau într-o stare mai mult sau mai puțin mai avansată de halucinare. Doar imaginile, fără dialog, deci doar imaginile acelor oameni care erau deja contorsionați, erau sluțiți fizic, nu fizionomic, fizic erau într-o stare hidoasă, ar fi trebuit să ne sperie. Și întrebarea lui de fiecare dată era următoarea: „credeți că v-a ajutat legalizarea drogurilor?” Chiar și cei care erau, repet, aproape inconștienți spuneau spuneau „nu”.

Perspectivă asupra învățământului actual și mersul civilizației

Ce spune asta? Facem un pas peste educatori și vorbim despre guvern. Și Guvernul educă prin legi, prin modul în care relaționează el cu oamenii. Educația pe care o face statul în acest moment, mai ales în spațiul acesta de sorginte occidentală, această formă de educație este una distrugătoare. Nu are nimic valoros. Nu aduce nimic bun. Ba, din contră, destabilizează societățile și îl desființează pe om ca persoană – el nu mai există nici măcar ca entitate.

Părintele Teologos: Doar ca o cifră.

Cristi Bumbenici: Da, este o cifră și de multe ori, gândiți-vă, acești oameni care au ajuns în această stare degradantă de dependență ei nu mai reprezintă nimic.

Părintele Teologos: Da. Cum pot să clădești o civilizație cu acești oameni?

Cristi Bumbenici: Nu, ei nu mai sunt importanți… nici pentru bănci, nici pentru a fi cotizanți la taxe și impozite și așa mai departe. Se așteaptă cumva ca ei să moară, de ce? Pentru că din spate vin alte și alte serii pregătite. În tot acest context care există, îl vedem, întrebarea pe care cred că ar trebui să și-o pună fiecare este următoarea: unde sunt eu, ce fac eu, cât de mult mă interesează pe mine să înțeleg despre rolul meu în filmul vieții mele? Cu toții parcurgem un film al vieții vrem nu vrem, dar nu participăm sau în mare parte nu suntem activi. Filmul se derulează cu mine…

Părintele Teologos: Da și ne duce undeva unde nu vrem de fapt, dar nu vreau să ies din zona mea de confort, cred că acolo e….

Cristi Bumbenici: Da și ca să încheiem ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în Grecia, n-o spun cu… ferească Dumnezeu, nu o spun cu bucurie că ne dăm seama, o spun cu tristețe, spun cu mâhnire, o spun cu dezamăgire pentru că îmi place această țară, față de Grecia și față de greci am foarte multă dragoste, o consider a doua mea țară. Însă este efectul alegerilor pe care le-au făcut, nu au fost atenți, iar faptul că acum au început unii dintre ei să mai reacționeze, nu știu dacă și cât se va mai putea recupera.

Un exemplu de evitat

Părintele Teologos: Da, eu cred că… știi ce se întâmplă? Cred că e prea târziu pentru că în conștiința grecului depărtat de Dumnezeu anormalul a devenit oarecum normal. Desigur că Biserica încearcă să-și dea mărturia ei, dar să-ți dau un caz. Apropo de acest film al vieții care este mai degrabă un film horror, măcar dacă ar fi un scenariu fictiv, dar este chiar real, foarte real. 

În clipa în care s-a votat în Ajun de Crăciun legea respectivă – legea parteneriatului civil – pentru că asta s-a votat atunci, mă rog, în urmă cu câțiva ani…

Cristi Bumbenici: Să menționăm ca să avem intervalul de timp pentru că ne va ajuta: sfârșitul anului 2016, 24 decembrie seara.

Părintele Teologos: Seara. Așa. S-a votat asta. Doi homosexuali se sărutau în batjocură…

Cristi Bumbenici: Deghizați în haine….

Părintele Teologos: Deghizați în haine preoțești; se sărutau în batjocură și pe postul național turc de televiziune se dădea ce se întâmplă în Grecia. Și atunci pe de o parte, Grecia se făcea de râs pe plan internațional, de ce? Pentru că homosexualitatea în Islam este incriminată adică nici nu se pune problema. Grecii și Biserica Ortodoxă se făcea de râs pentru că, evident că noi credem și știm că învățătura ortodoxă este cea adevărată și este cea mântuitoare, dar din păcate nimeni nu mai ascultă. Și după asta ce se întâmplă?

Întâlnirea cu anormalitatea – un caz

Un părinte din Sfântul Munte pe care îl cunosc foarte bine, relativ bătrân cu barbă gri spre alb, barbă mare, călit de viață – chiar una din ascultările sale este ascultarea de marinari sau cel puțin era, acuma nu mai știu, s-a dus ziua la amiaza mare într-o piață centrală  din Atena. La ora 2:00 era la amiază. Și-l
acostează o cucoană, să zic așa, care îl ademenește, îl provoacă să meargă să cadă cu ea trupește. Și monahul îngrozit îi spune „lasă-mă, doamnă, că nu mă interesează!” Vă dați seama adică ferească Dumnezeu! Și doamna respectivă îi spune două lucruri: unu „mă discriminezi” și doi „nu sunt doamnă sunt din celălalt”.

Cristi Bumbenici: „Sunt domn”…

Părintele Teologos: Da… „sunt domn”… Deci socotesc că lucrurile sunt foarte grave dacă acest lucru se întâmplă ziua la amiaza mare într-o piață centrală din Atena. Deci mare atenție, nu era, ferească Dumnezeu să meargă părintele noaptea târziu prin nu știu ce bar, nu știu unde ferească Dumnezeu. Aiua la amiaza mare și dincolo de asta, cucoana se victimizase. Adică cuconul, nu știu cum să-i zic „domnul” la arătare, transgenderul ce o fi fost, travestit și așa mai departe, se victimizase și spusese că „mă discriminezi”.

Ce le transmitem tinerilor și cine contribuie la formarea lor

Cum vezi? Cred că este foarte dificil în a explica unui tânăr din ziua de astăzi că lucrul ăsta nu este normal, nu este corect.

Cristi Bumbenici: Nu ar trebui să fie dificil dacă noi, părinții, și când spun părinți mă refer nu doar la părinții biologici. Noi, părinții acestei societăți. Noi cei care conducem această societate și în România și în Grecia și în America și peste tot. Noi părinții care suntem dascăli, care suntem avocați, care suntem medici, care suntem instalatori și așa mai departe punem preț pe înțelegerea lucrurilor așa cum sunt ele, în acea simplitate existențială despre care Dumnezeu ne vorbește de foarte mult timp.

Părintele Teologos: Da și cred că trebuie accentuat faptul că libertatea ca să fie libertate presupune ordine, disciplină și virtute pentru că altfel e haos, nu mai libertate.

Cristi Bumbenici: Evident. Și începem de la părinții care conduc societatea din diferite structuri ale societății. Păi, părintele zilelor noastre nu-și mai îndeplinește statusul, nu-și mai îndeplinește funcția de formator continuu – ești părinte pe viață.

Mai ales, dacă în primii ani, în cei șapte ani, în cei 10, 12 ani de care se formează caracterul copilului, se formează stima de sine, se cristalizează, să spun, reflexele în ceea ce privește raportarea la realitate, nu sunt prezent în proximitatea lui și nu-l ajut, nu-i explic, atunci din capul locului apare o fisură gravă, nu doar în relația mea ca părinte cu copilul meu, ci în relația noastră cu cei care la un moment dat vor prelua ștafeta și vor deveni, așa cum am fost și noi, continuatorii, cei care primesc, întrețin și pot îmbunătăți o moștenire care până acum cel puțin pentru popoarele ortodoxe a reprezentat principala resursă pentru a supraviețui într-un context istoric care permanent ne-a fost defavorabil, nu ne-a avantajat.

Profesorul, educatorul, omul de la catedră poartă vrea nu vrea o responsabilitate imensă. Este aproape la același nivel de responsabilitate pe care o poartă preotul. Primește în grijă sufletul omului, iar educatorul, profesorul, dascălul primește caracterul, formarea caracterului omului. Eu nu spun că profesorii nu-și mai fac acum datoria sau nu-și mai împlinesc menirea, însă rezultatele, cel puțin cele din ultimii 30 de ani, arată o depărtare prin neimplicare de subiect. În sensul în care există evident dascăli care din capul locului au dorit să-și împlinească această vocație și au căutat vocația, n-au căutat un job bine plătit sau un job care să te afirme social și profesional. Despre ei nu discutăm, despre cei care au căutat și și-au împlinit vocația. Discutăm despre cei care sunt într-o zonă în care nu se mai implică, nu mai realizează că rolul lor este determinat pentru că ei nu formează doar medicii, ei nu formează doar avocați. Ei formează oameni care ar trebui să aibă permanent la dispoziție niște mecanisme extrem de obiective în a înțelege a decripta și a gestiona foarte bine realitatea de acum.

Părintele Teologos: Deci tu spui că dincolo de cunoștințele profesionale, să spun așa, în această perioadă se formează și caracterul și caracterul se formează și la școală.

Cristi Bumbenici: Evident. Școala își pune o amprentă importantă pentru că în școală, dacă noi acceptăm această idee care este iarăși vicleană, în școală noi trebuie să învățăm lucruri din categoria cultură generală, discipline: istorie, fizică, matematică, chimie și așa mai departe și să deprindem câteva reflexe sociale ca să fim să fim bune rotițe în acest mecanism al consumerismului.Nu! Este o idee vicleană. Nu. Învățăm să să fim oameni, învățăm și bunul simț.

Părintele Teologos: Evident.

Cristi Bumbenici: Bunul simț se predă acasă în primul rând, dar bunul simț trebuie predat și în școală.

Despre responsabilitate în educație

Părintele Teologos: Sigur. Și profesorul trebuie să minimizeze răul, adică să facă ordine. E adevărat că uneori asta este foarte greu pentru că copiii vin deformați de acasă adică familia astăzi din păcate nu știu cât își mai asumă acest rol de formator de caractere. Familia ar trebui să fie principala instituție de învățământ, dar se pare că părinții sau își lasă copiii pradă ecranelor și ei învață de pe internet și de prin alte părți cum să nu iubească. Sau în cealaltă extremă, își cocoloșesc copiii și așa numitul over-parenting adică copiii devin niște monștri de voie proprie și iarăși devin foarte agresivi la școală.

Cristi Bumbenici: Se derulează un soi de schimb de mingi între părinți și profesorii, între părinte și profesor, mingea fiind copilul și responsabilitatea. Noi nu suntem într-o situație în care cineva musai trebuie să-și asume doar el responsabilitatea.

Părintele Teologos: Sau vina, să zic așa.

Cristi Bumbenici: Responsabilitatea trebuie să ne-o asumăm toți pentru că toți suntem părinți. Dascălul este părinte. Nu este dascăl fără copii. Exceptând situațiile în care nu…, dar… un profesor are și el o familie, are și niște copii. Copiii lui interacționează cu alți copii care poate că au fost formați sau deformați de alți dascăli.

Aș vrea să să subliniem un un amănunt foarte important. De ceva vreme și la noi în România se insistă pe un termen și anume îndoctrinare asociindu-l la pachet cu orele de religie. Hai, să analizăm termenul! El are o conotație negativă. Mesajul care este așa descusut foarte rapid? Copiii care participă la orele de religie sunt îndoctrinați într-un anumit mod. Ei nu explică, domnule, care este efectul îndoctrinării, ce învață copiii ăștia la orele de religie? Și acum venim și completăm, este o completare pe care oricine poate s-o facă, dar o spunem noi ca să îi ajutăm pe părinți și pe dascăli să fie puțin mai aplicați pe această situație.

Ce este îndoctrinarea?

La orele de religie, copiii din România sunt îndoctrinați să înțeleagă mesajul capital pe care Dumnezeu Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a transmis ni l-a rezumat într-un singur cuvânt: iubire. Copiii la ora de religie învață să cultive relații de pace. Copiii noștri la orele de religie sunt îndoctrinați să respecte, să dea „Bună ziua”, să fie mai buni. După logica mea foarte simplă, pun întrebarea asta: unde este îndoctrinarea? Unde unde este acela atașament negativ? Pentru că eu nu-l văd.

Părintele Teologos: Evident și dincolo de asta, îndoctrinarea presupune o credință oarbă, o presiune oarbă, pe când în cazul ortodoxiei, cel puțin, se aduc o mulțime de dovezi și o mulțime de explicații și așa mai departe și mai ales se respectă libertatea umană, libertatea copilului așa cum n-o respectă presa atee sau cei care promovează aceste ideologii departe de Dumnezeu. 

Însă, asta se întâmplă Cristi, cred eu, adică nu cred, știu, ca să se adeverească cuvântul lui Dumnezeu care a spus „cu judecata cu care judeci cu aceea vei fi judecat”. Adică aceste outlet-uri, aceste trusturi, să zic așa, aceste publicații care spun, aceste site-uri care spun despre copii că sunt îndoctrinați la ora de religie, ele fac această doctrinare și cred că și ceilalți fac la fel. Nu. E vorba de lentilele tale: tu vezi prin lentilele tale pe ceilalți oameni și dacă îi vezi pe ceilalți oameni fumurii, îi vezi întunecați înseamnă că tu ai lentile întunecate. Deci cred că acolo este problema. În clipa în care cineva vorbește despre celălalt și judecă într-un anumit mod, vorbește din prea plinul inimii sale, adică despre el este vorba.

Direcția open-mind și înșelarea

Cristi Bumbenici: Da, de partea cealaltă, în ce am putea să încadrăm acest mesaj al curentului progresist, al acestei direcții open-mind în care copiii tot la școală sunt învățați să schimbe rolurile în ceea ce privește genul lor? Adică sunt ajutați într-un mod foarte viclean să se gândească, să-și pună întrebarea „eu sunt băiat. oare cum ar fi să fiu fată?” Asta este îndoctrinare? Are în componență un element negativ? Eu doar întreb. Pentru că repet, începem să folosim și să își asume niște oameni anumiți termeni deturnându-i, însă mai grav este că aceste elemente de semantică sunt foarte simple, le poate pricepe un copil de clasa a V-a foarte ușor, ele nu mai sunt în sfera noastră de interes. Aici este gravitatea pentru că și în societatea românească sunt destui oameni care, hai să spun, pricep și critică, dar doar atât. Dincolo de acest spațiu al constatării și al criticii nu se mai întâmplă nimic.

Părintele Teologos: Apropo de copii și apropo de educație, după cum știi s-a votat acum de curând o noua lege care permite, care legalizează căsătoria cuplurilor de același sex. Diferența dintre parteneriatul civil și căsătoria cuplurilor de același sex e exact asta: este vorba de posibilitatea adopției. Adică este vorba de copii, de trafic de copii, de fapt, adică mame surogat sau desfrânări, că nu poți să spui altfel, a unuia din cei doi parteneri de aceeași sex cu cu altcineva – o prostituată sau cu un desfrânat până când fac copii și copilul respectiv este luat contra cost, bineînțeles așa, de cuplul de același sex. Sau se merge în Ucraina unde să știe că sunt legile cele mai liberale sau dintre cele mai liberale legi pe tema asta și se cumpără copii de la mame surogat, care sunt întregi ferme acolo…

Deci eu cred că toate lucrurile astea ascund în spate un mare trafic de copii și o mare distrugere a iubirii și toate lucrurile astea legalizându-se se ajunge iarăși la acea forță educatoare a guvernului care în cazul de față este o forță educatoare foarte distorsionată, foarte rea. Tu cum vezi treaba asta?

Cristi Bumbenici: Din păcate este o consecință. Lucrurile nu puteau evolua altfel decât așa și dacă în Grecia deranjează pe cineva este foarte bine, dar cred că este târziu, iar dacă în România începe să deranjeze pe cineva, încă mai este timp puțin…

Părintele Teologos: Până după alegeri, să spunem.

Un context decisiv și irepetabil

Cristi Bumbenici: După alegeri, ca noi să deschidem ochii și să ne întrebăm profesori, dascăli, actori ai societății ce vrem. Care este proiectul pentru copiii noștri și pentru poporul nostru? Pentru că altfel… vedeți, noi până la urmă putem fi ușor acuzați de subiectivism. De ce? Pentru că abordăm această discuție dintr-o perspectivă zicem noi a normalității. Noi nu greșim pentru că noi ne raportăm la la istorie…

Părintele Teologos: Da, la legea lui Dumnezeu…

Cristi Bumbenici: Ne raportăm inclusiv la știință. Știința este simplă și poate fi pricepută. Însă, ca dorință de impunerea a anumitei agente, putem și noi să fim subiectivi pentru că noi ne dorim menținerea – menținerea, nu impunerea – menținerea unei agende firești, sănătoase pe care Dumnezeu a scris-o de foarte mult timp și până acum a funcționat și funcționează. La finalul zilei, rămân deciziile noastre, părinte. Vrem nu vrem, ele produc efecte. Pot produce consecințe sau pot aduce beneficii. Dumnezeu și dumneavoastră știți mult mai bine și puteți să spuneți un cuvânt pe tema asta, Dumnezeu în relația cu omul nu face un singur lucru: nu-i încalcă decizia, nu-i încalcă voința. Îl lasă să greșească, face toate eforturile ca aceea prima greșeală să nu-i fie și cea fatală, îi dă, ne dă nenumărate posibilități de reîntoarcere, de revenire, de recuperare, însă niciodată nu ne impune.

Și atunci, ne place sau nu ne place, astea sunt efectele deciziilor pe care le-am luat noi și dacă este ceva ce nu ne place, fuga, fuga, fuga la prima oglindă pe care o întâlnim în casă sau pe stradă sau într-un magazin și să ne uităm în oglindă? Pe cine vedem acolo? Ăla sunt eu. Eu sunt ăla nu altcineva.

Părintele Teologos: Care ești de acord sau nu ești de acord prin prin acțiunile tale sau chiar lipsa ta de acțiune.

Cristi Bumbenici: Păi, dacă spargem oglinda nu ne ajută, tot eu sunt.

Îndemnuri

Părintele Teologos: Așa este. În cazul ăsta, oameni, fiți atenți ce alegeți! Fiți atenți ce alegeți! Și când spun fiți atenți ce alegeți – desigur și la alegerile politice, dar întâi de toate, la alegerile din viața voastră, adică la alegerile persoanei voastre, la sistemul de valori pe care îl aveți.

Fiți foarte atenți și să aveți curaj, să vezi curaj și să nu vă lăsați manipulați! Să aveți un spirit critic! Pentru că Dumnezeu nu se batjocorește și viitorul e veșnic.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să fim luminați de El!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!