Provocările familiei contemporane – p. Vasile Ioana, p. Teologos

Urmăriți un dialog folositor cu părintele Vasile Ioana în care sunt abordate și analizate provocările familiei contemporane și câteva modalități de rezolvare a acestora.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Introducere

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Părintele Teologos: Părinte Vasile, spuneți Împărate ceresc, vă rog frumos!

Pr. Vasile Ioana: Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.

Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu Părintele Vasile Ioana pe care mulți dintre voi îl cunoașteți, cred că nu mai necesită foarte multe prezentări.

Pr. Vasile Ioana: Nicio prezentare. Sunt om păcătos. Un păcătos. Un preot pârlit și pârât sau cum se cheamă asta, vopsit.

Părintele Teologos: Bunul Dumnezeu știe pe fiecare, dar am ales să discutăm cu Părintele Vasile nu atât despre păcătoșenia fiecăruia dintre noi, cât despre problemele familiei, despre provocările familiei în secolul 21 în care am intrat deja și despre perspectivele familiei în viitor. Cum vedeți familia în prezent întâi de toate?

Pr. Vasile Ioana: Dragul meu părinte, sunt bucuros că vorbim despre familie și e bine să știe cei care ne urmăresc că perspectiva pe care eu o aduc aici este perspectiva vieții reale pe care o trăiește familia în oraș și pe care v-o aduc și v-o prezint sfinției voastre asta ca monah. Monah care v-ați eliberat de povara crucii căsniciei și ați ales, după cuvântul Apostolului Pavel, da, mai bine este pentru bărbat să nu se căsătorească pentru a putea să Îl preaslăvească pe Dumnezeu. Și sfinția voastră în lumea în care trăiți ați putut zi și noapte, da, să trăiți cuvântul lui Dumnezeu autentic și asta vă îmbogățește zi de zi și Îi dăm Slavă lui Dumnezeu că e așa, că asta face monahul.

Însă, bucuria mea este că monahul, deși s-a izolat de lume, el poartă în inima lui de mamă – inimă de mamă are monahul – că de-aia aveți dragoste să dați cuvânt că așa vă era ușor să dormiți acuma…

Părintele Teologos: Da, cu adevărat…

Pr. Vasile Ioana: asta era ușor să faceți viață duhovnicească și isihie fără să vă osteniți în fața unor camere. Asta e în formă de apostolat și o formă de iubire. Și atunci, noi venim cu necazurile noastre aicea la mănăstire, venim și spunem necazul nostru, sfințiile voastre ascultați necazurile noastre și în duh ne dați soluții și noi plecăm de aicea cu soluțiile. Și asta e o lucrare duhovnicească de mare forță, lucrare pe care o găsim și în mănăstirile din România. Da, omul se duce, soția se supără cu soțul, se duce la mănăstire la Căldărușani, la Cernica, la Sitaru, la Putna, la Sihăstria Putnei și un cuvios acolo așa evlavios, care n-are nicio treabă cu viața de cuplu, dar harul lui Dumnezeu coboară și atunci el spune două vorbe și oamenii ăia pleacă fericiți că au primit răspunsul. Asta este superb.

Așa vin și eu acuma în fața sfinției voastre să vă spun că în familiile de creștini ortodocși, că între ei mă învârt și pe ei iubesc așa mai mult, în familiile de creștin ortodocși, sunt trei provocări mari.

Provocări ale familiei

Prima provocare este prăpastia care să cască și gaura care se mărește între viața pe care o trăiesc părinții și realitățile copiilor. Cu cât copiii cresc încep să nu mai vină la biserică, încep să se depărteze de Dumnezeu, adolescentul începe să respingă modul de viețuire al părinților și se cască o prăpastie. Și asta ar fi prima realitate tristă și grea.

A doua realitate tristă este că copilul judecă cumva modul de viețuire al părinților, dar copilul vede că tata și mama se ceartă, tata și mama sunt în conflict – e multă ceartă în familii. Vă spun că e o durere și cu durere și cu dragoste și durere o spunem, e prea multă zarvă și ceartă în familii și tonul ridicat și tensiunea și agitația și presiunile pe care soția le pune pe soț și soțul le pune pe soție, generează în copil o teamă de abandon, se naște în el o traumă. Această traumă îl transformă în salvator – copilul face orice ca părinții să fie împreună și el se maturizează precoce și se naște în el o o durere mare și asta se duce ca supapă către droguri, către fumat, către marijuana, către consum de…

Părintele Teologos: Orice poate să-l facă să uite, să zic așa.

Pr. Vasile Ioana: Să uite acea realitate din casă. Copilul care trăiește un iad în casă își caută un rai aparent în altă parte și e o mare durere. De aceea, părinții credincioși, deși în biserică trăiesc în rai, se duc acasă și transformă raiul în iad, iar copilul nu mai vrea în iad și fuge. E o altă, a doua realitate.

Și a treia realitate este că cei doi soți în relația lor de cuplu, are fiecare dintre ei probleme personale cu care ei vin din spate și se judecă unii pe alții, din păcate, vânează greșeli și uită de acea atât de frumoasă armonie în care ar trebui să trăiască și acea minunată iertare pe care ar trebui să și-o acorde unii altora.

Eu acuma am venit să vă spun necazurile, de fapt; sunt și multe realități foarte frumoase, dar de ele nu mai vorbim că ele sunt, sigur, firești, dar aceste trei provocări sunt cele care generează mult rău în familiile de creștini și mă doare inima să spun asta. Dar nu-i lăsăm și cu dragoste, încercăm să le oferim soluții. Am doamne care îmi spun că pun pe frigider câte un cuvânt de la sfinția voastră, de la părintele Pimen, de la mine – pun pe frigider acolo sau câte un filmuleț când gătesc și spun: „uite, ce zice aicea părintele: nu mai ridica tonul!” . Le spun de o mie de ori: tonul liniștit. Și atunci i-a rămas un cuvânt și asta e bine.

Deci în speță pentru cele trei probleme din familie, vreau să ne dați câte o perspectivă duhovnicească pentru că am pus aicea această metanie care ne leagă. Și eu folosesc metania și sfinția voastră. Avem amândoi același țel și-i iubim pe oameni și ca preot de mir vin la un monah, așa cum e firesc, înduhovnicit care poate să ne ofere soluții. Haideți, să le luăm pe rând!

Ruptura dintre generații și manifestarea ei în prezent. Cauze și efecte

Părintele Teologos: Să le luăm pe rând. Prima, dacă țin eu bine minte, este vorba de falia dintre realitățile părinților și realitățile copiilor. Într-adevăr, la ora asta, lumea avansează foarte rapid. Din păcate, nu avansează în direcția corectă și mai ales, problema cea mare nu este faptul că avansează foarte rapid din punct de vedere tehnologic – că avansează – ci este vorba de o ruptură care se întâmplă în sistemul de gândire, în modul de gândire. E vorba de un de un curent filozofic foarte nefast, se numește postmodernism, care acest mod de gândire spune că tot ceea ce se știe trebuie pus sub semnul întrebării. Adică mai bine zis, toate tradiția, tot ceea ce a fost verificat în istorie ca fiind peren, ca fiind adevărat, ca fiind bun trebuie pus sub semnul întrebării și de dragul progresismului, trebuie să călcăm în picioare toată experiența înaintașilor.

Acest curent distructiv îl face pe tânăr foarte obraznic, îl face pe tânăr să reinventeze roata și o face și pătrată.

Pr. Vasile Ioana: Să nege, să nege…

Părintele Teologos: Exact. Din cauza asta, părinții trebuie să știe că există acest curent care evident că ne este curent ortodox.

Pr. Vasile Ioana: Și e lucrare a celui rău. Trebuie să o spunem pe față.

Părintele Teologos: Evident.

Pr. Vasile Ioana: E o lucrare a demonilor

Părintele Teologos: Este o lucrare demonică foarte mare și asta distruge calea mântuirii care este ascultarea. Tânărul trebuie să știe că părinții lui sunt esențiali pentru el, nu pentru că părinții îi dau de mâncare – desigur și asta, evident. Ci pentru faptul că părinții au experiență de viață.

Pr. Vasile Ioana: Și sunt repere.

Părintele Teologos: Da, da, da. Sunt repere pentru că părinții au fost acolo pe unde el înaintează acum. El este la ora asta, apropo de Sfântul Munte, ca și un pelerin care s-a pierdut în pădure, are o lanternă și vede la câțiva metri în față, dar părintele a fost în urmă cu mulți ani pe acolo pe unde Eemerge acuma…

Pr. Vasile Ioana: Și știe drumul…

Importanța încrederii în familie

Părintele Teologos: Știe drumul și din cauza asta el trebuie să întrebe. Și iarăși, copilului trebuie să-i fie foarte clar că dacă părintele nu mai este la curent cu ultimele trenduri din muzică, modă, tehnologie și așa mai departe nu înseamnă că părintele este depășit. Pentru că principalele probleme de viață și marile drame ale umanității nu sunt dramele de muzică, trenduri și așa mai departe, ci sunt dramele de comportament, dramele de pălmuire a iubirii adică de păcat. Și acolo părinții au experiență de viață. Deci copilul nu o să întrebe pe tata și pe mama, eu știu…, ce rochie să-mi iau în cazul fetelor să așa mai departe. Da, ok, sigur, ci întreabă: cum să mă comport aici?

Pr. Vasile Ioana: Cum să mă comport cu un băiat după ce mă îndrăgostesc.

Părintele Teologos: Sigur…

Pr. Vasile Ioana: Relația strânsă dintre mamă și fiică ajută enorm.

Părintele Teologos: Da, da. Deci aici, cum trebuie să gestionezi lucrul ăsta. Asta până când copilul este destul de matur ca să facă rocada. Adică în locul tatălui celui pământesc și mamei celei pământești, trebuie să pună pe Tatăl cel ceresc și pe Mama cea cerească adică pe Maica Domnului. Și nu se pună toți postacii anonimi de pe Internet și de pe Facebook și eu știu… tot felul de prieteni, sigur, pe care noi iubim, dar uneori sunt foarte dubioși.

Pr. Vasile Ioana: Sau și le dăm credit acelora și nu dăm credit mamei și tatălui.

Părintele Teologos: Asta zic. Deci să nu ne încredem în postacul anonim de pe Facebook sau după nu știu unde, ci să credem mult mai mult în părinții care ne iubesc și, de la un moment dat încolo, cum spuneam, în Dumnezeu, în Maica Domnului, duhovnicul, bineînțeles și în clipa în care ne căsătorim, bineînțeles, soției sau mă rog, zic soției pentru că eu sunt obișnuit să vorbesc cu bărbați.

Ceea ce vreau să spun este faptul că dacă până la căsătorie sau până în clipa în care are o relație serioasă, cu adevărat serioasă, tânărul trebuie să-și întrebe părinții, după aceea, trebuie să pună pe primul plan soția.

Pr. Vasile Ioana: Absolut. Trebuie să schimbe acest lucru.

Părintele Teologos: Am spus, e vorba de rocadă.

Experiența de viață a părinților este superioară gusturilor la modă

Pr. Vasile Ioana: Dar înainte de asta, aș vrea să vă întreb un lucru. Tânărul, vedeți, el vrea să dărâme postamentul creat de mama și de tata și să creeze el un nou postament al lui, dintr-un egoism…

Părintele Teologos: Așa este… postmodernist. Ăsta este postmodernismul, am spus…

Pr. Vasile Ioana: El dărâmă postamentul ăla. De ce? Pentru că acest postament este bazat pe harul lui Dumnezeu și că diavolul îi șoptește în ureche „ăla nu e bun; babacii, părinți”…

Părintele Teologos: Asta spun. Pentru că sunt depășiți… Deci el pentru că vede că părinții sunt depășiți și într-adevăr părinții sunt depășiți în muzică, în tehnologie și în te miri ce, în modă, cum spuneam…

Pr. Vasile Ioana: E și normal.

Părintele Teologos: E și normal. Asta nu înseamnă absolut deloc că părinții sunt depășiți în comportament, în modul de a gândi, în modul de a te comporta.

Pr. Vasile Ioana: Exact.

Părintele Teologos: Deci trebuie făcută distincția. În clipa în care vreau eu să fiu la modă, eu mă îmbrac cum se îmbracă ceilalți tineri, plus minus. Dar niciodată n-o să mă bazez, cum spuneam, pe colegii de școală. Mai ales dacă sunt la o vârstă destul de fragedă, să zic așa, să întreb cum să ne comportăm. Pentru că acolo efectul de turmă este foarte nociv și se poate ajunge la niște distorsiuni foarte serioase.

Pr. Vasile Ioana: Sigur, absolut…

Rolul Bisericii în echilibrul familiei

Părintele Teologos: Mai ales că astăzi în toate școlile, de fapt, că știu sigur că în București în toate școlile, cel puțin în București, sunt droguri. Și deci vorbim despre un drum greșit al tinerilor. Și Tinerii, trebuie să știți, că știu treaba asta, dar nu știu cum să iasă de acolo.

Aici biserica este esențială. De ce? Pentru că biserica păstrează, este păstrătoarea științei terapeutice care are ca scop vindecarea sufletului.

Pr. Vasile Ioana: Da!

Părintele Teologos: Deci din cauza asta mergem noi la biserică. Noi nu mergem la biserică și chiar vorbesc cu tinerii acuma: dragilor, nu mergem la biserică să aprindem lumânări și să ducem colaci! Mergem la biserică să ne vindecăm sufletul de depresie! Aă ne vindecăm sufletul de singurătate! Să ne vindecăm sufletul de încrâncenare! Pentru asta mergem la biserică. Și acolo… Să vă spun ceva că, de obicei, tinerii doresc să arate că ei sunt buni, că ei pot să facă ceva. Doar în biserică o să afli cât de buni sunt ei, pentru că Dumnezeu nu l-a creat pe om bun, ci bun foarte, cum spune. „Iată, bune foarte” și mai ales, l-a creat pe om să fie sfânt. Și abia în biserică o să vezi într-adevăr că da, mă, eu sunt într-adevăr cineva, sunt chiar fiul lui Dumnezeu.

Pr. Vasile Ioana: Pentru că primești acolo confirmare a ceea ce ești tu.

Părintele Teologos: Exact.

Pr. Vasile Ioana: Prin botez…

Părintele Teologos: Sigur și nu chircirea, nu distorsionarea provocată de patimi. Adică în biserică nu trebuie să dovedești nimănui nimic pentru că chiar tu strălucești, chiar tu strălucești. Adică se vede treaba asta. Pe când afară, datorită păcatelor pe care le avem, ne simțim singuri, ne simțim depresivi și așa mai departe și încercăm să dovedim prin tot felul de gesturi de bravadă că suntem cineva. Nu dovedim nimănui nimic. 

Adolescenții și opoziția lor față de mersul la biserică

Pr. Vasile Ioana: Dar mai este o păcăleală în care trăiesc tinerii astăzi, părinte. La un moment dat, ei crescând, când sunt mici au nevoie de mama și de tata și atunci, urmează pe mama și pe tata. Din momentul în care nu mai au nevoie, atunci își închipuie în mintea lor prin judecata asta falsă că să mergi la biserică e plictiseală, că să stai într-un loc trei ore este greu, că acolo nu e acea dinamică pe care ei o așteaptă. Judecă repede această treabă și spun „nu mai vin”, tocmai pentru ca să…

Părintele Teologos: Să rămână îmbrățișați cu patimile lor.

Pr. Vasile Ioana:  La 14 ani, așa, 13, 14…

Părintele Teologos: Așa este. 14 ani, 15 ani….

Pr. Vasile Ioana: Încep să spună „nu mai vin”. Ce facem ca părinți de copii de tipul ăsta? Am și eu un copil de 15 ani, dar vine, Slavă lui Dumnezeu, vine cu mine la biserică. Dar sunt colegi de-ai lui, de exemplu, din Liceul Vianu unde învață, care nu mai vin. Și spuneau „băi, eu mergeam cu tata, dar gata, acum am crescut, eu nu mai vin”. Ce facem ca părinți?

Părintele Teologos: Da, sunt două lucruri aici. O dată, este vorba de faptul că tânărul crede că L-a prins pe Dumnezeu de picior și nu știe că Dumnezeu ca să-L prinzi de picior, Dumnezeu este răstignit la ora asta și deci trebuie să te răstignești ca să-L prinzi pe Dumnezeu la picior. Adică toată această strălucire care ne este prezentată prin media este o strălucire falsă de fapt, este doar un pușeu de dopamină, doar o excitare a simțurilor, o formă de drog, de fapt. Adică e ceva fals.

Pr. Vasile Ioana: Da. Care îl mulțumește într-o secundă pe tânăr. 

Părintele Teologos: Evident. Am spus un pușeu de dopamină. Îi creează plăcere, plăcere trupească, care această plăcere trupească este o himeră, de fapt. E o reacție chimică care se întâmplă în sistemul nervos. Adică nu-i ceva real, nu-i ceva care hrănește sufletul, nu este iubirea lui Dumnezeu, nu este harul lui Dumnezeu. Deci tânărul dacă n-are experiență și el n-are experiență, atunci va marșa în direcția respectivă crezând că prinde ceva, dar e o himeră, cum spuneam.

Pr. Vasile Ioana: Ce face mama? Credincioasă. În momentul în care vede că nu mai vine.

Un sfat pentru preoți

Părintele Teologos: Sigur, dar vreau să spun ceva. Pentru că ați spus de termenul părinți și aș vrea să mă adresez puțin părinților, dar preoților. Vorbesc un lucru grav acum și cu multă tristețe spun treaba asta. Pentru că tinerii sunt învățați într-adevăr de pe net, că asta e că sunt expuși ecranelor, bine ar fi să nu fie, dar nu se poate, clar sunt acolo, socotesc că slujba trebuie făcută mai dinamică. Slujba trebuie făcută mai dinamică pentru că tinerii au un mod de gândire foarte rapid, foarte superficial, foarte scurt și foarte haotic. Adică să se cânte muzică psaltică cum s-a cântat astăzi la sărbătoare. Superb. O muzică antrenată, dar nu în sensul lumesc, care să-l ridice pe om în cer, o predică foarte bună pe problemele lui, nu foarte lungă ca să nu plictisească, fără introduceri lungi. Și tânărului trebuie să-i fie foarte clar de ce vine acolo.

Adică tânărul trebuie să știe că da, eu vin în biserică, să-mi vindec sufletul și eu trebuie să văd treaba asta, vin în biserică să depășesc moartea. Și el trebuie să vadă treaba asta. Cu tot respectul și toată dragostea și mă înclin în fața preoției dacă ne vede cineva și știu sigur că ne văd niște preoți și chiar îi rog pe părinți și chiar pe sfinția voastră vor rog tare, tare mult să ne pomeniți. Preoții trebuie să fie aproape de tineri, aproape de problemele lor și să le facă foarte clar că soluția la problemele lor este asta asta asta și asta. Iertați-mă, puțin! Vă rog să mă iertați! E foarte important pentru asta ca preotul ca om matur, că este o matur și are harul lui Dumnezeu – sigur, toți preoții sunt păcătoși, știm, dar au harul lui Dumnezeu, trebuie să aibă cunoștință de realitatea la care sunt expuși tinerii. Adică trebuie să știe ce e aia tiktok …

Pr. Vasile Ioana: Să intre puțin în lumea lor.

Părintele Teologos: Să intre puțin în lumea lor să știe la ce sunt expuși. Să aibă puțin din experiența respectivă fără bineînțeles să se îndulcească cu lucrurile respective, că devine patimă…

Pr. Vasile Ioana: Atunci devii ca ei…

Părintele Teologos: Devii ca ei. Înțelegeți? Adică trebuie să existe această expunere, astfel încât să poată să vorbească în experiență. Adică din experiența lor. În clipa în care un tânăr stă toată ziua pe tiktok, preotul trebuie să știe de ce. În clipa în care un tânăr este ahtiat după hip-hop sau după trap și așa mai departe sau manele, ca să vorbim de cele două extreme, preotul trebuie să știe de ce și să asculte o melodie, două. Am spus. Încă o dată, Doamne ferește să nu se împătimească de așa ceva, ci trebuie să știe astfel încât să poată să-l vindece în cunoștință de cauză. Este foarte important. Și asta este valabil și pentru părinții trupești. Pentru că în clipa în care mama spune „a, Satana că nu știu ce, că este satanist…”

Pr. Vasile Ioana: Respinge…

Părintele Teologos: Deci clar trap-ul este satanist, dar Dumnezeu o validează sau nu o validează pe mamă dacă mama are experiența a ceea ce vorbește sau nu. Experiență duhovnicească vreau să spun. Adică o să spună „da, trapul este satanist, de ce?” Nu pentru că are multe chitări și ritmuri foarte rapide, după cum au curentele de metale – death metal, trash metal, ci pentru că trapul e o sumedenie de înjurături, un mesaj foarte agresiv și un mesaj foarte distopic, fără ieșire, care îl împinge pe tânăr într-o revoltă surdă, care distruge speranța, îi distruge capacitatea de iubire, îi distruge orizontul. Și atunci, tânărul se aplatizează, se asfaltează într-o derivă și într-adevăr, atunci nu mai vrea nici biserică, nu mai vrea nici prieteni, nu mai vreau nimic, se droghează, încearcă să uite, cum spuneam de această realitate distopică prezentată prin trap, de exemplu. Înțelegeți?

Deci în clipa în care mama… și și eu am ascultat câteva piese de trap bineînțeles și mi s-a ridicat părul când am auzit. Și mai ales că eu în lume știam, ascultasem death metal și așa mai departe, deci nu sunt o mimoză, bine ar fi să fiu o mimoză, dar din păcate sau, nu știu, din fericire, așa a vrut Dumnezeu nu sunt. Revenind. Mi s-a ridicat părul în cap, de ce? Pentru că am văzut că este un curent artistic fără speranță, care-i distruge pe tineri.

Pr. Vasile Ioana: Textele doar atacă…

Părintele Teologos: Atacă și nu dau soluția. Pentru că soluția e Hristos acolo.

Pr. Vasile Ioana: Și ei nu pot să-L pună pe Hristos acolo. Așadar, cumva omul matur trebuie să atragă atenția copilului, fiind înăuntrul acelei lumi, să atragă atenția asupra aspectelor negative din zona aceea și ce ar putea să-l afecteze așa încât copilul să poată gusta din lumea lui, dar fără să se afecteze în duh de ea.

Părintele Teologos: Da. Și mai ales copilul să știe că părintele de partea lui. Adică să știe că este el împreună cu părintele lui împotriva problemei și nu este părintele împotriva lui cu probleme lui.

Exemple de conduită față de tineri în parohie

Pr. Vasile Ioana: Exact. Și mai este ceva, că ați vorbit de preoți și mă bucur foarte mult că sunteți prietenul preoților pentru că noi cumva trebuie să învățăm… trebuie să învățăm să folosim undița bine în așa fel încât să putem să-i ajutăm pe oameni. Preoții văd și observ că s-au apropiat de tineri și există foarte mult în Patriarhia Română, fiecare parohie are un departament de tineri și pot să aduc o mărturie a ceea ce înseamnă viața tânărului în biserică. După Sfânta Liturghie, în parohia noastră, se adună tinerii și s-a format un grup de tineri, iar eu când l-am văzut că e tânăr și vine la miruit, îl întreb: ce preocupări ai? Păi, uite… Stai puțin că mai e aici o fată care…. te pricepi la pictură, la grafică, uite avem aicea la arhitectură un grafician, avem ateliere de bucurii.

Deci cumva tânărul după ce a venit la biserică, dacă el intră și pleacă nebăgat în seamă, tânărul se simte minunat când e băgat în seamă. Dacă nu l-ai băgat în seamă și el se simte important că a văzut că uite. Ceilalți tineri au limbajul lor și tu îi lași pe ei… Noi mergem în parc, facem un picnic; după slujba de la biserică merge fiecare și ia ceva de mâncare de acasă și ne vedem la ora 3:00 în parc, în Băneasa.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Pr. Vasile Ioana: Și stăm așa 200 de oameni pe pături și pe cete. Părinții mai departe, tinerii joacă badminton mai încolo și vorbesc împreună și cumva tânărul simte care are o apartenență, aparține unui sistem de valori, dar nu e judecat acolo, că fiecare vine cu valorile lui. Dar cumva tânărul să simtă că biserica e un loc unde nu e judecat și se simte bine alături de alții ca el pentru că tânărul ține de gașcă. Dragi părinți, trebuie să fiți conștienți, nu există copil fără să nu se simtă într-o gașcă, într-un grup de tineri, să simtă… și atunci tu trebuie să accepți asta. Dar trebuie să vezi în ce gașcă intră el. Și atunci tu trebuie să fii acolo lângă el și dacă tu îi creezi gașca la biserică atunci este superb, vă spun.

Părintele Teologos: Știu. De ce? Pentru că la ora asta există mari pandemii mai mari decât covid 19 și mai periculoase decât covid 19. Și când spun că există mari pandemii, nu vorbesc în figuri de stil și metaforic. Pandemii declarate oficial la Casa Albă de către Sergent general, nu știu cum să spun pe românește, să zic așa, responsabilul, mă rog, e vorba de pandemia singurătății și pandemia bolilor de nervi. Suntem cea mai însingurată generație din istorie. Și aici sunt multe cauzele, în principal, o cauză la care putem să acționăm este ecranul. Tinerii s-au însingurat foarte mult pe online, ecranul te însingurează, ecranul nu te iubește, sufletul uman se hrănește cu iubire, iubirea este combustibilul existențial, nu?

Pr. Vasile Ioana: Da…

Părintele Teologos: Ei, și atuncea tânărul în clipa în care nu are sufletul hrănit, nu se hrănește, sufletul lui se chircește, devine hămesit, moare de inaniție.

Pr. Vasile Ioana: Se impregnează de ce vede acolo.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Cum răzbatem duhovnicește prin tehnologie și printre ecrane

Pr. Vasile Ioana: Da, părinte, dar de-aia noi suntem pe un ecran și iubirea lui Dumnezeu comunicată prin iubirea noastră, biserica care este un bulgăre mare de iubire, ea este prezentă în spini acolo în singurătatea omului…

Părintele Teologos: Păi, da, din cauza asta asta facem asta pentru că sunt pe ecrane.

Pr. Vasile Ioana: Da. De-asta suntem aici, dragii mei, pe un ecran să înțelegeți păcăleala lumii moderne și însingurarea asta aparține diavolului și celor care stau singuri și că biserica înseamnă o unitate în diversitate, suntem împreună în har și tu nu ești singur…

Părintele Teologos: Niciodată.

Pr. Vasile Ioana: Ești cu Dumnezeu și dacă tu strigi la Dumnezeu „Doamne, fii cu mine!”, Domnul vine la tine. Chiar dacă fizic ești singur în casă. Cumva, singurătatea nu există pentru omul bisericii, omul care se împărtășește duminical, sau la două săptămâni…

Părintele Teologos: Omul care se roagă.

Pr. Vasile Ioana: Care se roagă.

Părintele Teologos: Întâi de toate, se împărtășește, care se roagă, se spovedește.

Pr. Vasile Ioana: Se spovedește, omul ăla e tot timpul într-o comuniune. E într-o comuniune cu duhovnicul, întâi. Duhovnicul îl așează pe cale. După aceea, cu Hristos. Duhovnicul îl pregătește pe om în haina cea de nuntă, îi spală haina ca el să vină la nuntă să primească pe Domnul. Cât se smerește Dumnezeu să intre în gura ta și în ființa ta și să te îndumnezeiască și să Se așeze Dumnezeu în mâna preotului și ți Se dă. E un act de cea mai mare noblețe posibilă, nu există ceva mai frumos. Și atunci, tu nu ești singur niciodată dacă ești în biserică. Deci noi venim și pe un ecran, le spunem oamenilor măi, fraților, nu sunteți singuri! Doar că șmecheria diavolului ce este? El caută să folosească binele pe care Dumnezeu îl dă ca dar și să să-l interpreteze altfel.

Părintele Teologos: Să-l folosească în scopul lui…

Pr. Vasile Ioana: Ia, uite, ăla cutare, ia, uite, popa ăla, cutare… Și ce face diavolul? Cumva îți alienează toată cunoașterea ta ca să te bage în judecată, să te ducă într-o stare de joasă frecvență de gânduri negative și tu, binele pe care ți-l dă biserica, nu-l mai vezi ca bine. Și de-aia copilul acela care vine la biserică începe sau diavolul îl păcălește ca să nu mai vadă binele bisericii ca un bine salvator, ceea ce este mod real, ci el se duce către un alt bine, către anumite lucruri din gașca lui și el simte validarea acolo.

De-aia noi trebuie să-i validăm pe tineri cât sunt la noi în biserică. Te oprești din timpul clădirii, părinte, te oprești de la cădire o secundă și te uiți în ochii unui copil tânăr și-i zâmbești. Și copilul zice: băi, părintele s-a oprit, mă! Lasă, mă, tipicul, o secundă îl lași. Nu înseamnă să nu faci clădirea, dar dacă l-ai privit în ochi… Când a când a trecut acuma părintele Ștefan pe lângă noi și a avut privirea aceea demnă, ai simțit coborârea harului acolo. Deci cumva gesturile de iubire sunt acelea de care are nevoie, părinte.

Trăirea în realitate depășește orice miraj oferit virtual

Părintele Teologos: Evident. Evident pentru că tânărul de astăzi, datorită faptului că este expus unde realități, cum spuneam, foarte distopice, unei realități care din păcate, prin cele mai multe canale, i se prezintă ca o realitate negativă, pentru că emoțiile negative generează mai mult trafic, din cauza asta tânărul socotește că așa este și realitatea. Realitatea nu este asta.

Oameni buni, realitatea este mult mai frumoasă, să știți!

Pr. Vasile Ioana: Sigur…

Părintele Teologos: Realitatea este mult mai frumoasă și din cauza asta într-adevăr trebuie să fim exemple pozitive. Să fim exemple pozitive și să știți că dacă o să întâlniți un exemplu negativ asta nu reprezintă învățătura Bisericii. Deci știința medicală nu se neagă pentru că sunt anumiți medici care nu sunt cum trebuie. Asta trebuie să știe tânărul și, cum spuneam, tânărul trebuie să fie în real, trebuie să fie în real și să aibă legături interpersonale. De ce? Pentru că persoana este sursă de iubire, nu ecranul. Asta este foarte important.

Pr. Vasile Ioana: Dacă tu vezi realitatea din spatele ecranului și o trăiești, viața trăită așa în mod real în biserică este o realitate a prezenței lui Dumnezeu în inima mea. Dacă eu zic „Împărate ceresc, vino…”, eu simt că Dumnezeu vine și atunci noi ar trebui să fugim, părinte, de falsitate și de ipocrizie.

Părintele Teologos: Evident.

Pr. Vasile Ioana: Pentru că aici e problema. Tânărul vede ipocrizie. Să zicem un om care se dă că e omul lui Dumnezeu, dar în viața lui de zi cu zi el trăiește pe model occidental, da – mașini, case, bani, înavuțire,  nu-ți pasă de necazul omului, nu trăiești realitatea omului ca realitate a ta, și atunci, el vede ceva trist pentru el și atunci el zice „cine, mă, ăia? nu-mi trebuie!”

Părintele Teologos: Da, pentru că diavolul îl ajută să pună aceeași etichetă și respectivului și la toată biserica.

Pr. Vasile Ioana: Da. Aici e păcăleala. Deci când ai pus etichetă întregului cler, da, sunt 25000 de preoți. Există preoți păcătoși, răi, buni ca și medicii, da, există medici buni, medici răi, notari buni, notari răi, contabili buni, contabili răi. Dar dacă există medicii care, să zic așa, iau bani mulți sau fac tâmpenii, că au fost arestări de medici chirurgi care nu știu ce făceau, asta nu înseamnă că nu mă mai operez dacă…

Părintele Teologos: Nu înseamnă că se invalidează toată știința medicală.

Ce au de făcut părinții pentru a-și ajuta copii

Pr. Vasile Ioana: Tocmai. Deci cumva n-ar trebui să confundăm o experiență negativă cu întregul, realitatea că Biserica e spital duhovnicesc, e locul vindecării – ar trebui să o reamintim tânărului. Deci întorcându-ne la la prăpastia dintre tânăr și părinte, da, dacă tânărul se depărtează, ce are de făcut părintele?

Părintele Teologos: Să-i ofere timp. Numărul 1, trebuie să ofere timp.

Pr. Vasile Ioana: Se oferă pe sine. Se oferă pe sine în fața tânărului.

Părintele Teologos: Exact. Pentru că tânărul se îndepărtează, de ce? Pentru că tânărul are anumite probleme pe care vrea să le rezolve. Părintele îl trădează în fața ecranelor, îi dă o tabletă, zice „descurcă-te”, adică el e cuminte și părintele nu mai devine învățător, din păcate. Familia trebuie să fie principala instituție de învățământ pentru că sufletul uman este cu mult deasupra trupului. Deci familia este principala instituție de învățământ pentru că la școală, desigur, învățăm și trebuie să învățăm anumite lucruri profesionale, tehnice, dar formarea caracterului se face în familie. În clipa în care părinții își trădează această menire care este esențială, în clipa respectivă vor apărea și traumele respective și va apărea mai târziu sau chiar nu foarte târziu, pentru părinți va apărea crucea imensă de dus. Pentru că o să întrebe copilul pe părinți uneori și direct, dar de cele mai multe ori indirect: „Cine ești tu? Că pe mine m-a crescut tableta. Pe mine m-a crescut celularul. Nu m-ai crescut tu.”  Și atunci, copilul o să devină foarte obraznic…

Pr. Vasile Ioana: Și-și creează realitățile lui proprii…

Părintele Teologos: Evident, care de obicei sunt foarte false și după cum vedem la ora asta duc la drumuri  fără ieșire. Suntem generația sau, mai bine zis, ei că noi, eu am îmbătrânit…

Pr. Vasile Ioana: Avem deja părul alb…

Părintele Teologos: Da, așa, sunt generația cea mai avută, care o duce cel mai bune din punct de vedere material, dar generația cea mai pesimistă, cea mai depresivă. Am spus că sunt la ora asta mari pandemii mai periculoase decât covid 19, am spus de pandemia singurătății, de pandemia bolilor de nervi, în principal, depresie. Astea sunt oficial declarate. Deci nu-i vorba de figuri de stil ei. Deci tinerii trebuie să știe și ei știu – trebuie să știți – că au o mare problemă, dar nu știu care soluția.

Ascultarea – de cine și ce aduce ea

Soluția se află în ascultare față de persoanele pe care le validează Dumnezeu în fața lor. Clar e vorba de duhovnic și, în funcție de vârstă, uneori e vorba și de părinți sau dacă crește, e vorba de soție adică partenerul de viață.

Pr. Vasile Ioana: Să asculți de cineva.

Părintele Teologos: Da. Trebuie, sigur, trebuie să asculte cineva pentru că omul este condamnat să se înșele, pentru că dacă ești într-un hățiș cu lanternă, dacă ai și lanterna aia, foarte greu ieși de acolo. Din cauza asta trebuie să asculți. Evident că ar trebui să asculți de conștiință, dar din păcate, conștiința noastră este foarte murdărită de păcate.

Pr. Vasile Ioana: Și atunci, trebuie să asculți de cineva care a mai fost prin hățișul ăla. 

Părintele Teologos: Evident. Care a fost înaintea ta pe acolo.

Pr. Vasile Ioana: Care îți spune pe unde să o iei. Trecem acum la planul al doilea și la a doua provocare despre care vă spuneam că eu vin cu problemele de mir, din lume, trăirile și realitățile din familiile din București și din țară către către omul care are mintea mai limpede decât a celor care trăiesc în lume.

Părintele Teologos: Ghinionul dvs că ați dat peste mine.

Despre conflictele din familie

Pr. Vasile Ioana: Și să vă întreb… Se ceartă mult soții cu soțiile, părinte, există multă gâlceavă, foarte multă ceartă adică cumva starea de bine se distruge într-o secundă în momentul în care între cei doi se pierde armonia primordială, pentru care Dumnezeu ne-a creat și se naște critica, perfecționismul, tensiunea care se generează și agitația în care intră și pretențiile foarte mari pe de o parte, pe de altă parte fuga de de legătura puternică de duh dintre cei doi.

Adică sunt oameni care fug din cuplu pentru că acolo simt o presiune prea mare, sunt oameni care generează presiunea, după aceea intră într-o stare de disperare și se naște cearta, reproșuri permanente. În iadul ăsta de care vă povestesc acuma pe care sfinția voastră nu-l aveți aici, văd că nu vă supără nimeni, nu vă întreabă nimeni…

Părintele Teologos: Da, așa este… Dar gândiți-vă că noi avem o familie mult mai mare. Deci ar trebui să ne certăm mult mai mult. Înseamnă că noi știm ceva și aplicăm, pe care mirenii nu-l știu sau nu-l aplică.

Pr. Vasile Ioana: Ce anume?

Părintele Teologos: Da… Oameni buni, dacă tot facem podcastul ăsta și tot ne urmăriți, faceți ceva pentru mine, vă rog eu foarte tare mult! În clipa în care sunteți mânioși nu deschideți gura! În clipa în care sunteți mânioși nu deschideți gura! V-am repetat.

Mânia este una din părțile iraționalele sufletului. În clipa în care România este în explozie, în clipa respectivă toate părțile raționale ale sufletului sunt întunecate, nu o să iasă bine, energie demonică este. Las-o pe mai încolo! Fă cum a spus Sfântul Paisie. Zicea sfântul: mă voi mânia, dar mâine.

Lasă să treacă puțin acel val întunecat, acea tensiune, las-o să treacă și discută mâine și o să vezi că în 95% din cazuri, nici măcar nu e nevoie să discuți că mi s-a părut, că am crezut că nu știu ce, că e apă sub pod…

Pr. Vasile Ioana: Realizezi, vine, vine repede Duhul Sfânt…

Voia proprie și încrederea în sine duc la dezbinare

Părintele Teologos: Da, adică omul se echilibrează și mintea se luminează și își dă seama că nu mai e cazul. Toate aceste lucruri provin din lipsa ascultării, adică dintr-o voie proprie foarte puternică. Omul se auto-îndumnezeiește pentru că el n-are legătura cu Dumnezeu cel adevărat pentru că de fapt, nu se roagă, n-are program duhovnicesc, nu-și zdrobește inima, nu se deschide față de Dumnezeu și față de celălalt, omul vrând nevrând se auto-îndumnezeiește pentru că omul nu poate fără Dumnezeu.

Pr. Vasile Ioana: Se crede Dumnezeu și se supără repede dacă e corectat cumva…

Părintele Teologos: Evident. Pentru că în clipa în care omul se auto-îndumnezeiește, știe sigur că așa cum zice el e corect.

Pr. Vasile Ioana: Că nu greșește.

Părintele Teologos: Nu greșește. Așa-i sigur.

Pr. Vasile Ioana: Nu greșește niciodată, e sigur pe el. Cea mai bună dovadă de prostie e asta.

Părintele Teologos: Evident. Și asta este sămânța războiului, ăsta este nucleul războiului. Înțelegeți? Soluția aici este faptul… Bun, spun Sfinții Părinți, soluția este smerenia. Adică trebuie să știm că suntem limitați. Și iarăși, trebuie să știm că pacea este starea sufletului sănătos și trebuie să știm că pacea se obține prin tăierea voii. Adică să lăsăm după celălalt de  dragul păcii, de dragul unității. Știți foarte bine că na, așa s-a nimerit că eu m-am ocupat foarte mult de informatică și așa mai departe, ceva foarte rar întâlnit la monahi. Deci eu aveam toate pretextele să-mi fac voia. Greșit! Nu!

Vă spun eu din toată experiența mea, mă rog, de destui sau foarte puțini ani, așa, contează mai puțin, niciodată, niciodată să nu se facă voia chiar dacă tu știi mai multe. Adică eu am discutat cu oameni care oamenii respectivi n-au scris linie de cod în viața lor și ei îmi spuneau „faci așa, faci așa, faci așa”. Am văzut că nu este bine dacă escaladezi tensiunile. Nu o să iasă. E formă de război. Din cauza asta cel mai bine, să facem ca și când ești la volan.

Ia-o pe drum pe acolo pe unde vezi că-i curba, nu da în prăpastie că te duci cu roatele în sus. Nu da dintr-o dată din volan, te întorci cu roatele în sus, ci vezi dacă se deschide un drum pe undeva, mergi cu el zici „da, într adevăr, însă eu socotesc cred că ar fi mai bine așa, dar cum vrei tu”.

Împărțirea sarcinilor și a responsabilității în familie

Deci totdeauna să se pună pe primul plan unitatea și iarăși ceea ce este foarte important în familie este că trebuie împărțite sarcinile. Adică doamna este o prezență mângâietoare, o prezență delicată, o prezență mai sentimentală, mai artistică, bărbatul este mai rațional, mai din topor, hai, să nu zic din topor, mai din șaibă, înțelegeți ce vreau să spun.

Pr. Vasile Ioana: Pragmatic.

Părintele Teologos: Pragmatic. Rațional. Deci lucrurile care țin mai mult de suflet, de inimă, de… eu știu ce să zic, de hăinuțe, de emoție, de frumos în casă, de lucruri de genul ăsta – cum vrei tu draga mea, sigur, cum vrei tu. Ce frumos! Uite, niște flori! Să o prețuim, validezi și nu numai atât. Ridici în slăvi în sensul bun al cuvântului frumusețea și complementaritatea celuilalt, celeilalte în cazul de față.

Pr. Vasile Ioana: Fără să critici tot timpul.

Părintele Teologos: Fără să critici, da. Lași după ea astfel încât și ea să lase după tine în problemele cum spuneam noi…

Pr. Vasile Ioana: Dacă vede că tu faci asta cumva, e un schimb de noblețe.

Părintele Teologos: Da, evident pentru că noblesse oblige. Înțelegeți? Deci din cauza asta trebuie împărțite sarcinile adică bărbatul să fie în alea care sunt mai raționale, mai reci, mai pragmatice, pe când doamna este în alea mai…. Da, adică în toată istoria neamului vorbim de gospodina cu hainele frumos, cu moda, lucrurile astea.

Pr. Vasile Ioana: Să știți că totuși astăzi lucrurile s-au inversat puțin.

Părintele Teologos: Din păcate. Am spus că vorbim de postmodernism.

Pr. Vasile Ioana: Da… în sensul că totuși misoginismul care a fost în secolele trecute…

Misoginismul nu e ortodox

Părintele Teologos: Dar vedeți că misoginismul nu este ortodox.

Pr. Vasile Ioana: Nu este.

Părintele Teologos: Vine din altă parte deci oamenii să nu-și valideze distorsiunea comportamentală pe baza unor greșeli din trecut.

Pr. Vasile Ioana: Exact, asta este ideea: că uneori femeia a fost persecutată, femeia a fost lăsată deoparte, nebăgată în seamă, ținută la cratiță și atunci, emanciparea ei, așezarea ei pe treptele dezvoltării spirituale și dezvoltării umane, a științelor cumva a adus femeia în posturi importante, a ridicat-o și ăsta e un lucru foarte bun.

PPărintele Teologos: Foarte bun, dar asta nu înseamnă că femeia trebuie să-și piardă delicatețea ei, noblețea ei.

Pr. Vasile Ioana: Absolut. Ea să rămână femeie. Rădăcina cuvântului familie este fam, cumva ea rămâne în noblețea ei, prin delicatețea ei, ea rămâne sursa vieții.

Părintele Teologos: Sigur și focarul de iubire, dacă doriți.

Pr. Vasile Ioana: De a fi mamă, da. Însă ce vreau eu să vă spun este că la un moment dat, acum în ultimii ani, femeia încearcă, dacă bărbatul nu are autoritatea combinată cu iubirea în așa fel încât femeia să se simtă și iubită și validată de bărbatul autentic, dacă bărbatul are ceva slăbiciuni – atunci femeia preia ea sarcinile, se masculinizează și ea conduce totul. Și bărbatul este un tolomac, încet încet el este dat la o parte, ea face absolut totul, sigur obosește, se defeminizează…

Părintele Teologos: Cârtește, da…

Pr. Vasile Ioana: Da… Îmbătrânește mai repede, devine prea critică

Părintele Teologos: Aici e vina bărbatului.

Complementaritatea bărbat – femeie

Pr. Vasile Ioana: Mesajul nostru ar fi ca femeia să fie femeie și bărbatul bărbat alături de carieră care este individuală. Avem două lucruri individuale: cariera personală fiecare și drumul la judecată e individual. Adică te duci singur la judecată, însă ar trebui să știe fiecare dintre noi că alături de carieră, de orice tip de carieră – la femei și la bărbați – noi avem viața de familie care este raiul din casă și care ar trebui întreținut de către cei doi.

Părintele Teologos: Da, și mai ales că cei doi sunt complementari.

Pr. Vasile Ioana: Complementaritatea asta ajută foarte mult, înțelegerea ei.

Părintele Teologos: Este esențială pentru că vedeți în monahism nu există această complementaritate și deci monahismul este esențial să fie Dumnezeu în centru. Și în familie trebuie să fie Dumnezeu în centru, evident, dar în familie este această complementaritate și acolo lucrurile sunt oarecum mai simple. Asta bineînțeles că are și reversul medaliei pentru că monahul dacă nu are mângâierea femeii, atunci el se dedică total lui Dumnezeu și se luptă și primește de acolo mult mai mult. Lucrul ăsta pentru mireni este mult mai dificil.

Pr. Vasile Ioana: Exact.

Părintele Teologos: Deci din cauza asta trebuie să știe bărbații că nu s-au căsătorit cu un alt bărbat și femeile că nu s-au căsătorit cu altă femeie, ci cu cineva foarte frumos de care au nevoie pentru că celălalt sau cealaltă – partenerul, parteneria de viață au ceva pe care ei nu-l au.

Pr. Vasile Ioana: Exact.

Părintele Teologos: Și trebuie să aprecieze enorm lucrul ăsta, umple un gol și trebuie să facă ascultare, trebuie să aprecieze lucrul ăsta. Adică eu în clipa care mă căsătoresc cu o femeie, mă căsătoresc pentru că ea are ce n-am eu.

Pr. Vasile Ioana: Exact, exact. Și invers.

Părintele Teologos: Și invers, da. Deci nu mă căsătoresc cu ea sau nu mă căsătoresc cu el pentru că eu am toate și el/ea n-are nimic și el/ea este sclavul/sclava mea, ci pentru că el are ceva extraordinar de frumos pe care eu nu-l am sau iarăși ceva foarte frumos pe care eu nu-l am.

Pr. Vasile Ioana: Și atunci tu intri într-o admirație și un respect față de celălalt.

Părintele Teologos: O iubire adevărată. Nu iubire carnală.

Pr. Vasile Ioana: Exact. Iubirea adevărată este dacă Dumnezeu e sus, vezi, bărbatul cu femeia cu cât se apropie de Dumnezeu, se apropie între ei.

Părintele Teologos: Evident.

Pr. Vasile Ioana: Atunci când Dumnezeu este de fapt pe tronul iubirii celor doi, atunci tu cu drag ai limbaj comun, ai valori comune, ai obiceiul iertării. Da, seara, „iartă-mă iubita mea”, „iartă-mă, iubitul meu”.

Părintele Teologos: Sigur, evident.

Pr. Vasile Ioana: Îmbrățișarea, zâmbetul, toate acestea sunt de fapt atribute ale iubirii adevărate care trebuiesc încurajate și orice formă de critică excesivă, de rău adus din afară…

Criticăm problemele, nu persoanele

Părintele Teologos: Critica întotdeauna trebuie să se facă asupra problemei.

Pr. Vasile Ioana: Și nu asupra omului.

Părintele Teologos: Nu asupra omului. Nu.

Pr. Vasile Ioana: Ce frumos!

Părintele Teologos: Pentru că critica asupra omului generează război, generează ascundere, generează ripostă, generează minciună, generează o mulțime de lucruri. Pe când critica asupra faptei sau mai ales, căutarea îmbunătățirii unei situații – asta este constructiv.

Deci eu acuma dacă zic „cine o făcut masa asta?”, toți încearcă să se justifice, să se ascundă, știți că noi așa… Dar dacă zic „haide s-o facem mai bună!”, toți vin cu idei.

Pr. Vasile Ioana: Da, da.

Părintele Teologos: E constructiv. Înțelegeți? Deci trebuie să știm cum să gestionăm lucrurile, să facem lucrurile totdeauna din iubire și nu din ură. Chiar nu din așa-zisă ură, adică să nu stingem răul prin ură. Că răul nu se stinge prin ură pentru că răul e o formă de ură. Răul se stinge prin iubirea adică prin cooperare. 

Pr. Vasile Ioana: Singura cale. Deci cumva vindecarea rănilor cuplului se face în Hristos și în biserică, prin prezența în fața aceluiași duhovnic. Am observat ca soț care am aceleași duhovnic cu soția mea, mi se pare fabulos când plecăm cu problemele noastre spre duhovnic și în fața duhovnicului…

Locul soacrelor în familie

Părintele Teologos: Și să știți că e o mare problemă, problema soacrelor. Enormă. De ce? Pentru că soacra adică mama primește această dragoste de care are nevoie ca să trăiască, această validare, o primește de la fiul ei sau de la fiica ei. La un moment dat, apare un rival în acest univers iubitor al unicității sale care este nora. Dacă dacă mama nu știe și nu este o persoană puternică și duhovnicească, atunci se va lupta cu nora pentru victimă. Și dacă fiul iarăși nu știe că trebuie să se ducă către către soția sau să își valideze soția, atunci apar niște tensiuni care pot să se ducă până la divorț.

Pr. Vasile Ioana: Da, pentru că bărbații care știu cuvântul Domnului, știu din cuvântul Domnului, uriașul cuvânt al lui Iisus Însuși – va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup. Deci cumva acest „va lăsa” înseamnă să îi dai respectul mamei care te-a crescut, dar soția ta să simtă că pe ea o iubește mai mult decât orice în lumea asta, devii una.

Părintele Teologos: Ea este regina. Da.

Pr. Vasile Ioana: Și atunci mama autentică, soacra autentică, soacra credincioasă – „mamă, haideți, vedeți-vă da voi la casa dumneavoastră”.  Mamele intruzive dintr-un egoism – aici este o cădere a acestor doamne mai în vârstă care își iau bucuria din viața copiilor și le trăiesc realitățile copiilor. Cuvântul „va lăsa” este limpede adică nu scrie altceva. Scrie „va lăsa” adică la revedere.

Părintele Teologos: Nu e nevoie de erminie…

Pr. Vasile Ioana: Orice formă de interpretare a acestui cuvânt te duce în același punct – îi lași pe ei să-și trăiască realitățile lor și nu intervii în realitățile lor. În relația de cuplu, Părinte drag, se mai întâmplă un fenomen în afară de certuri, dar cred că ați dat foarte bune două, trei soluții extraordinare: să nu vorbești când te mânii în secunda aia, să existe acea tăcere cu înțeles…

O pildă din experiență despre înțelegerea celuilalt

Părintele Teologos: Și vreau să vă spun încă un lucru. Apropo de înțeles, trebuie să îl înțelegem pe celălalt. Eu am pățit la un moment dat o fază unde eram înainte, cred că o să o  țin minte cât trăiesc.

Acolo era fostul meu stareț, n-avea timp, mă rog, de noi, o întreagă poveste, eram foarte mulți care doream să ne rezolvăm problemele, el ne împingea că avea treburi și bineînțeles că eu nu mă puteam… sigur adică nimeni nu poate și nici nu trebuie să-l preseze pe stareț și mă dădeam înapoi efectiv propriu, dintr-o mulțime de motive, începând de la dragoste, respect și așa mai departe. Ei și cum mă dădeam înapoi că Părintele Stareț dorea să scape, la un moment dat  când mă dau înapoi, am călcat pe cineva pe picior, dar am simțit că l-am călcat pe picior și imediat m-am ridicat. A început omul respectiv o agresivitate și un țipăt, un urlet în toată curtea că toată lumea a zis „măi, bine, ok, te-a călcat părintele Teologos, dar chiar…. tu de ce ești așa de agresiv?” Ce se întâmpla? Părintele respectiv avea o rană, avea o mare rană…

Pr. Vasile Ioana: Și ați apăsat pe un buton.

Părintele Teologos: Da, da, da. Avea o mare rană, înțelegeți? Deci în clipa în care vedem că celălalt este agresiv la adresa noastră are o rană.

Pr. Vasile Ioana: Agresivitatea este o boală.

Părintele Teologos: O boală, o rană.

Pr. Vasile Ioana: ȘI atunci când îl vezi pe celălalt că de fapt intră în disperare, cu ton ridicat, cu dramă, cu exagerarea asta, de fapt, este o problemă pe care tu…

Părintele Teologos: Tu trebuie să îl compătimești pe celălalt, să-l iubești și să nu intri și tu și mai ales să nu apeși pe butonul…

Pr. Vasile Ioana: A, mai departe, să nu apeși mai departe, adică să nu îl calci mai departe pe…

Părintele Teologos: Exact. Să nu escaladezi.

Pr. Vasile Ioana: Adică sfinția voastră nu l-ați călcat mai departe pe acel…

Părintele Teologos: Nu. Imediat și chiar mi-am cerut iertare. Te rog să mă ierți! Nu am știut că…

Pr. Vasile Ioana: Da. Să știți că asta se întâmplă în cupluri. Deci viața de monahală, iată, seamănă cumva cu viața de familie în sensul că trăiți într-o comuniune și în atingerile dintre voi întâmplătoare se pot genera iată niște lucruri neplăcute.

Părintele Teologos: Deci totdeauna când cineva este agresiv la adresa noastră să îl compătimim. Știu că e dificil, dar trebuie să-l compătimim că el are o rană, săracul.

Pr. Vasile Ioana: Da, aici între soț și soție să știți că agresivitatea de tipul ăsta în vine tocmai pentru neînțelegerea din partea unuia sau a altuia a rănii celuilalt. Dar nici nu există o deschidere ca celălalt să spună „măi, uite eu am o problemă”. Celălalt nu spune că are o problemă, abia te așteaptă să greșești ca să…

Răbdare și ascultare în familie

Părintele Teologos: Da, da. Din cauza asta un lucru extraordinar care trebuie să se întâmple în cuplu: să învățăm să ascultăm. Adică chiar și pe copil. Lasă-l să se descarce puțin. Lasă-l să zică! Nu sta ca o panteră să-i pândești greșeala și s-o contorizezi că acuma… Lasă să spună! Și cum spuneam, de dragul unității… 

Deci eu nici nu știu de câte ori puteam să spun „ce, tu mă înveți pe mine programare și nu știu ce? Lasă că îți arăt. Știu eu.” Nu, nu este bine. De dragul unității, de dragul de dragul dragostei, de dragul păcii lasă să spună și celălalt și dacă nu este o boroboață mare, o gogoriță mare, lasă după el. Nu contează. Pacea este mult mai mare. Spune pacea este de cinci ori mai mare decât dreptatea.

Atitudinea părinților în fața căilor greșite ale copiilor

Pr. Vasile Ioana: Și a treia problemă esențială este că părinții care au copii, între 25 și 45, să zicem, părinții care sunt încă tineri, ei văd la copii că fac alegeri greșite, alegeri care îi afectează pe ei, care afectează armonia. Ce face un părinte care vede că un copil o ia pe o cale greșită? Tu l-ai învățat pe copil valori, l-ai ținut în dragostea ta, l-ai ținut în brațele tale iubitoare, după aceea copilul pleacă din sânul familiei, pleacă și se duce și face niște păcate mari, păcate cu care tu ca structură morală nu ești de acord. Și totuși, tu ca părinte îl primești cu brațele deschise pe copilul tău acasă, dar cumva nu ești de acord cu ce face. Dar cum faci să-l ții și aproape pentru că aicea sunt două lucruri care… știți? E o durere mare pentru o mamă sau pentru un tată să știe că copilul său se droghează sau bea sau are obiceiuri greșite sau se duce într-o lume rea, într-o lume demonică uneori, în tot felul de locuri din astea unde răul…

Părintele Teologos: Un copil între 25 și 45 de ani… Dacă dacă între 25 și 45 de ani este o copil, când?…

Pr. Vasile Ioana: Nu, pentru părinte e tot copil….

Părintele Teologos: Rău. Părintele deja trebuie să aibă conștiința și asta este una din marile probleme astăzi că pentru mămica și la 80 de ani e puiuțul mamei…

Nu. Părintele trebuie să aibă conștiința că are de-a face cu un adult, un adult special care evident că este fiul lui. Dar totuși, el este un adult și trebuie să-l trateze cu maturitatea necesară, cu modul de abordare necesar.

Pr. Vasile Ioana: Ca pe un adult.

Părintele Teologos: Ca pe un adult. Adică dragul meu, sunt de partea ta, te susțin, dar trebuie să-ți asumi responsabilitatea. Și aici cum spuneam, la vârsta asta, părinții, tot respectul pentru părinți,dar la vârsta asta tânărul are nevoie de duhovnic. Adică deja la vârsta asta trebuie să apară acea rocadă între mama și tata cei ce e pământești.

Pr. Vasile Ioana: Îi dai duhovnicului autoritatea morală.

Părintele Teologos: Da, cu mama și tata cei duhovnicești, adică vorbim de Dumnezeu și Maica Domnului exprimați, bineînțeles, prin duhovnic, prin biserică și așa mai departe.

Pr. Vasile Ioana: Și dacă nu merge copilul… să zicem că nu mai merge la biserică, tu ca părinte ești un spectator…

Părintele Teologos: Din cauza asta am ezitat puțin pentru că dacă s-ar duce la duhovnic n-ar ajunge…

Pr. Vasile Ioana: Exact. N-ar mai fi cazul să ajungă acolo.Sunt și din ăștia buni, dar numeric sunt foarte puțini, adică din ce trăiesc eu în București să zicem 5% sunt copii extraordinari, care sunt trăiesc și viață duhovnicească, sunt idealul de viață și ne bucurăm când vedem copii în biserică, pentru noi e o bucurie. Dar nu putem să ignorăm majoritatea asta imensă de copii care s-au depărtat de părinți s-au depărtat de familia de acasă, judecă părinții și trăiesc alte realități. Acum, spuneți-mi din perspectiva părintelui, ce faci ca părinte?

Părintele Teologos: Da. Deci în cazul ăsta am spus că trebuie să-i tratezi ca pe niște adulți. Numărul unu, ăsta. Numărul doi, părintele trebuie să-și dea seama obiectiv, nu cu o gândire din asta cum aș dori eu să fie sau roz, așa mai departe, dacă copilul într-adevăr îl mai ascultă. În ce măsură îl ascultă, pentru că asta este esențial în evitarea repulsiei. Pentru că dacă părintele spune ceva și copilul respinge, generează repulsie și se pierde tot.

Pr. Vasile Ioana: Se naște cearta, se naște disputa…

Părintele Teologos: Da. Sigur. Deci părintele trebuie să fie foarte atent. Clar părintele trebuie să se roage. Părintele trebuie să se roage cu conștiința faptului că este păcătos și posibil să aibă el o parte de vină…

Pr. Vasile Ioana: Da… Să-și asume propria vină cumva, da…

Părintele Teologos: Evident și cu conștiința faptului că este instituție. Adică „Doamne, Tu mi-ai dat copilul ăsta, ai conlucrat împreună cu mine la aducerea lui în existență…”, adică să spună din inimă o rugăciune către Dumnezeu cu conștiința faptului că este instituție, că este instituția tatălui, este instituția mamei și atunci Dumnezeu va ajuta. Dumnezeu va ajuta.

Pr. Vasile Ioana: Deci strigăt la cer.

Exemplul bun al părintelui contează mereu

Părintele Teologos: Neapărat, neapărat. Asta primul lucru. Pe planul doi, este exemplul bun. Adică ok, eu sunt de 25 de ani, între 25 și 45 de ani, eu să ascult de părinți, dar de ce să ascult eu de părinți?

Pr. Vasile Ioana: Dacă îi am ca modele, îi ascult.

Părintele Teologos: Știu, asta vreau să zic. Deci bun, ok trebuie să ascult, dar de ce? Astăzi, cum spuneam, datorită acestui curent satanist de fapt, postmodernismul, totdeauna se întreabă omul „dar de ce?”. Care-i greșit, bineînțeles.

Pr. Vasile Ioana: Și respinge autoritatea omului, nu?

Părintele Teologos: Da. Din cauza asta părinții sunt sunt obligați – știu că e greșit, știu că e groaznic ce spun, dar din păcate părinții sunt obligați să fie exemple bune mai mult decât în trecut.

Pr. Vasile Ioana: Să fii ediția cea mai bună a ta ca părinte, ca copilul să te admire. Într-adevăr, un copil care își admiră tatăl, îl urmează și stă cu el…

Părintele Teologos: O să-l asculte.

Pr. Vasile Ioana: Un copil care nu-și admiră tatăl fuge de el, adică nu găsește nimic.

Părintele Teologos: Da. Și zice de ce să fac eu ca tine că tu ești…?

Pr. Vasile Ioana: Deci model în primul rând și doi, să păstrezi legătura de iubire, adică să poată copilul să-ți spună orice.

Cum se păstrează legătura de iubire

Părintele Teologos: Am spus: să fii de partea lui. Nu de partea faptelor lui, ci de partea lui.

Pr. Vasile Ioana: Da, e foarte important …

Părintele Teologos: Da, adică „tată, eu sunt aproape de tine, dacă vrei ceva îmi spui, discutăm, te ajut și așa mai departe”, dar lucrul ăsta este esențial dacă adultul respectiv – că am spus că nu mai este copil – este căsătorit sau nu. Dacă este căsătorit, numărul unu e duhovnicul, numărul doi, partenerul, partenera de viață.

După care iarăși se ajunge la sfâșierea aia de cuplu care provine din partea soacrelor și așa mai departe. Deci dacă el este căsătorit, totdeauna cu soția și întotdeauna soția sau, mă rog, persoana în față căreia se deschide, persoana respectivă trebuie să-i aprecieze foarte mult această deschidere, foarte mult această deschidere. Chiar dacă zice „draga mea, m-am îmbătat ca un porc”, atunci soția trebuie să-i spună numărul unu „apreciez enorm că mi-ai spus”.

Pr. Vasile Ioana: Ce frumos! Să găsească ceva bun în…

Părintele Teologos: Da. Apreciază și mai ales să nu se închidă, să nu se închidă.

Pr. Vasile Ioana: Da, recunoaște asta el. 

Părintele Teologos: Da, apreciez enorm că mi-ai spus.

Pr. Vasile Ioana: Da, e un punct de plecare.

Părintele Teologos: Da, „știi iubitul meu că mă doare foarte tare lucrul ăsta”…

Pr. Vasile Ioana: Sufăr pentru asta…

Părintele Teologos: Trebuie să spui „sufăr pentru asta, îmi pare rău, dar eu sunt din partea ta și încă o dată apreciez foarte mult că mi-ai spus”. Adică să nu se închidă că dacă se închide, diavolul dă cu el de toți pereții.

Pr. Vasile Ioana: Da. Omul ăla se duce a doua oară și bea.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Pr. Vasile Ioana: Deci cumva dacă tu te pui în fața băuturii, deci tu te pui în fața sticlei și spui „uite, vezi-mă pe mine, eu sunt aici cu tine, te îmbrățișez cu dragostea mea”…

Părintele Teologos: Da, mai ales, să aibă grijă, depinde în ce stare este omul, dar de obicei este într-o stare foarte proastă ca și urmare a păcatului, să nu-i spună că a greșit. Bine, la început o dată și de două ori, ok, dar după aceea să nu spui că a greși că știe omul c-o greșit pentru că îl împingi și mai rău în deznădejde, îl împing și mai rău în jos, generează repulsie, generează deznădejde, generează refulări și după care omul dă cu piciorul la toate și zice „ia, lăsați-mă în pace!”. Deci e foarte important să zicem bun, ok, a fost greșeala asta, a fost asta, hai să vedem cum reparăm, hai să vedem cum îmbunătățim situația, stau cu tine orice ar fi, eu te iubesc, orice ar fi eu sunt lângă tine”.

Pr. Vasile Ioana: Și tu devii terapeutul lui…. E o formă de terapie.

Părintele Teologos: Este. Sigur. Foarte concret.

Despre provocarea internetului și a privitului la ecrane

Pr. Vasile Ioana: Cea mai bună formă de terapie. Părinte drag, aș sta cu sfinția voastră ani aici, însă timpul întotdeauna este limitat. Pentru că amândoi apărem pe ecrane, o facem cu toată dragostea noastră și deschiderea noastră cu binecuvântarea mai marilor noștri, că noi nu suntem aici întâmplător, suntem într-o lucrare, mă gândeam că ar fi bine să emitem noi cei care folosim ecranele pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, un îndreptar scurt duhovnicesc pentru omul care stă pe ecrane.

Tot printr-un ecran ne văd… Și sutele de oameni care vin la mine la biserică m-au văzut o dată pe un ecran. Deci e clar că e o lucrare de chemare a lui Dumnezeu și pe această cale. Un îndreptar de viață duhovnicesc în trei cuvinte pe care sfințească ca monah să-l dați și eu ca mirean pentru omul care stă pe ecrane. Cum să facă el să meargă pe calea mântuirii? Deci e limpede că scopul vieții noastre e mântuirea și ea nu trebuie ignorată niciodată,  prioritatea zero să fie pentru viața noastră. Dar din perspectiva sfinției voastre ca om care apăreți pe ecran și acceptați inclusiv, ați dat acolo „agree” acolo, cânt ați dat „next” și dai „agree” la câte un text de ăla lung, implici ați dat agree că sunteți expus în viața oamenilor, sunteți prezență în viața oamenilor. Totuși cum să facă omul să stea pe ecran să ne urmărească și să urmărească și cuvântul lui Dumnezeu, dar să nu se piardă?

Pentru că am exemple, părinte. Am oameni la biserică ce vin – „părinte, intru puțin la dumneavoastră, văd un filmuleț, îl mai văd pe părintele Teologos și părintele Pimen – ne spune ceva frumos și mă impresionează intru repede și pe știri un pic, mai intru puțin pe sport, mai intru puțin așa și au trecut trei ore, un pic pe tiktok și au trecut trei ore și am stat acolo și…” L-a furat, părinte. Te fură, ecranul te fură. 

Părintele Teologos: Știu.

Cum împiedicăm dependența de ecrane

Pr. Vasile Ioana: Să formulăm împreună un îndreptar duhovnicesc așa de echilibru pentru omul modern.

Părintele Teologos: Numărul unu: moartea. Numărul doi: judecata. Numărul trei: veșnicia.

Adică singurele lucruri sigure din viața noastră și cele mai importante sunt: moartea, judecata, veșnicia. Adică eu dacă acum intru pe ecran, cu ce mă ajută pe mine să mor cu cinste? Cu ce mă ajută pe mine să mor cu o inimă iubitoare? Pentru că veșnicia, moartea înseamnă stabilizare și raiul înseamnă iubire. Deci eu până în clipa în care mor, trebuie să învăț să iubesc. Scriptura este manual de iubire.

Deci eu în clipa în care intru pe ecran sau citesc o carte sau fac orice, fac tumbe, cu ce mă ajută pe mine asta să cresc iubirea în mine, să cresc iubirea în univers. Totdeauna trebuie să mă întreb tema asta. Asta numărul unu. Numărul doi, datorită faptului că la ora asta ecranele și în general informatica, din păcate, sunt o sursă de drog foarte bine pusă la punct…

Pr. Vasile Ioana: De dependență…

Părintele Teologos: Foarte științific făcută.

Pr. Vasile Ioana: Științific organizată.

Părintele Teologos: Da. Din cauza asta sunt foarte adictive și deci din cauza asta este nevoie de limită: program. Deci efectiv e nevoie de o seriozitate a minții. Deci eu intru pe Facebook, am postat, am plecat și vedeți că eu fac filmările, le-am pus și m-am dus. Eu nu hălăduiesc pe…

Pr. Vasile Ioana: Dar eu v-am văzut pe sfinția voastră aici cât am fost aici. Nu ați stat pe niciun ecran. Deci și eu apar, dar nu stau pe ecran. Ca să pot să dau cuvântul , să ofer cuvântul lui Dumnezeu, trebuie prospețimea Duhului că dacă tu ai sta așa…

Părintele Teologos: Toată ziua acolo, te-ai pierde. Deci clar trebuie să fie post de ecrane, trebuie să postească de ecran și din cauza asta trebuie să-și pună limite. Inclusiv alarmă.

Pr. Vasile Ioana: Da, e foarte bună.

Părintele Teologos: Deci eu am alarmă. Alarme pe celular, alarme pe…

Pr. Vasile Ioana: Sfinția voastră aveți alarmă?

Părintele Teologos: Sigur, bineînțeles că am alarmă, cum să nu am alarmă.

Pr. Vasile Ioana: Mă bucur.

Părintele Teologos: Și întâi de toate, deci primul lucru pe care eu îl fac nu este că mă pregătesc pentru pentru site sau pentru cuvântul următor. Pe primul loc e canonul de rugăciune. Sigur. Deci primul lucru este canonul de rugăciune,  pravila de rugăciune pentru că oricum asta trebuie s-o fac și asta mă hrănește pe mine.

Deci primul lucru, oamenii când ajung acasă, da, ok, sigur primul lucru își sărută soția, își îmbrățișează copiii, întreabă ce mai fac, mănâncă împreună, după care primul lucru, rugăciunea. Primul lucru, rugăciunea.

Pr. Vasile Ioana: Am spus-o în aceeași secundă. Rugăciunea! Pravila, da, da. Eu dau canonul ăsta mereu la oameni.

Părintele Teologos: Sigur, pentru că că dacă îl lăsăm până la 12 noaptea…

Pr. Vasile Ioana: Când ești amorțit, nu-i dai lui Dumnezeu picoteala ta, îi dai lui Dumnezeu prospețimea ta, de la ora 7, ora 8, nu de la ora 24.

Părintele Teologos: Evident. Neapărat, deci primul lucru, rugăciunea. Pentru că fraților, știrile și tiktok-ul și așa mai departe tot pe net sunt. Nu zic că e bine că-s pe net, dar tot pe net sunt, nu pleacă de acolo. Deci dacă le vedem 20 de minute mai târziu sau 30 de minute mai târziu nu-i sfârșitul lumii.

Pr. Vasile Ioana: Nu moare nimeni.

Părintele Teologos: Nu moare nimeni, sigur. Bineînțeles, ar fi bine să nu le vedem, dar hai să zicem că bun, trebuie să vă uitați. Ok, mai încolo. Pe primul loc este hrana sufletului, este rugăciunea ca sufletul să fie hrănit, să fie puternic. După care ok, te uiți pe știri sau pe ce vrei tu, o întreagă poveste și aici și pui alarmă.

Pr. Vasile Ioana: Sigur. Minunat. Am și eu trei perspective. Sfinția voastră ați dat două până acum, mai dați una, mai aveți una de oferit.

Explicație practică despre crearea dependenței de ecrane

Părintele Teologos: Da, încă una referitor la ecrane. Trebuie să știe tinerii că ecranele, cum spuneam, sunt generatoare de drog și le distrug mintea. Dacă doriți, să vă spun științific că am lucrat în domeniu vreo 30 de ani.

Pr. Vasile Ioana: Mă bucur foarte mult că ei trebuie să înțeleagă tot pe un ecran treaba asta.

Părintele Teologos: Ok, bun. Hai, să vă spun cum se face un joc. Un joc costă peste 100 de milioane de dolari.

Pr. Vasile Ioana: O, Doamne!

Părintele Teologos: Poate că nu ați auzit bine. Mă repet. Poate că ați crezut că am greșit. Peste 100 de milioane dolari și să vă spun unde intră banul. Și bineînțeles că ăștia care fac jocuri nu sunt casă de binefacere pentru că își scot banii ăștia. E puțin mai complex, dar mă rog. În dezvoltarea unui jocsunt două faze: faza Alfa, faza Beta. În faza Alfa, jocul crește, crește, crește, programatorii scriu foarte mult acolo până când la un moment dat managerul de proiect până gata, stop, ne oprim, ăsta e. După care jocul se împinge faza Beta, faza de testare și de polizare.

În cazul unui joc, testarea asta nu înseamnă atât dacă jocul crapă, se blochează… sigur și asta, ci întâi de toate se testează cantitatea de drog.

Pr. Vasile Ioana: Cât stă omul mai mult.

Părintele Teologos: Științific, nu. Se testează dilatarea pupilei, cu aparate. Dilatarea pupilei, creșterea pulsului, efectele cutanate adică pielea de găină, cum se numește, și transpirația. Adică sunt puși oamenii să se joace și dacă în 10-15 minute curba de adicție nu ajunge la nivelul dorit, adică omul nu este destul de drogat și jocul se împinge iarăși în faza Alfa.

Pr. Vasile Ioana: Extraordinar! Până când ajunge să creeze dependență.

Părintele Teologos: Până când ajunge dependența la curba de adicție necesară.

Pr. Vasile Ioana: Și se ajunge la jocul ăla în rețea… în care omul stă acolo disperat …

Părintele Teologos: Cu zilele, cu lunile, cu anii.

Pr. Vasile Ioana: Exact. Asta e boală deja.

Părintele Teologos: Evident. Am spus, e formă de drog. Deci tinerii trebuie să știe că e formă de drog și din cauza asta înainte, nu după, ci înainte de aceste forme de drog la care se vor expune că hai, să fim realiști că se vor expune, din păcate, trebuie să aibă o formă de durere. Pentru că drogul prin esența sa e o formă de plăcere trupească.

Pr. Vasile Ioana: Plăcere care înlocuiește o durere.

Părintele Teologos: Exact. Înainte, trebuie să-ți generezi o durere, o osteneală. Fă-ți canonul, ajut-o pe mama la vase, ajută-l pe tata să meșterească ceva în grădină sau așa mai departe, temele, studiază o carte duhovnicească. Fă ceva înainte care este o formă de osteneală astfel încât să existe aceste echilibru. Dacă tu îngurgitezi încontinuu dopamină și ți se face pupila uite așa, îți sticlesc ochii în cap cu spun bătrânii, păi, atunci ce să-ți fac?

Pr. Vasile Ioana: Realitatea concretă ți se pare groaznică.

Părintele Teologos: Evident. Și atunci, tu ești încontinuu plictisit de realitatea reală, te pregătești pentru o realitate care nu există de fapt și vei deveni un însingurat, un singurat, un asocial, un psihosocial…. o mulțime de boli ADHD, sindrom tourette, demență digitală agorafobie.

Pr. Vasile Ioana: Practic, sfinția voastră faceți o definiție a unui mare avertisment, creați un avertisment acum.

Părintele Teologos: Păi, da. Păi, este.

Pr. Vasile Ioana: Un warning mare: fraților, te duce chestia asta la nebunie.

Părintele Teologos: Sigur pentru că pentru că o să vedeți la tineri că au deficit de atenție. Discuți cu ei și ei se uită ceva de genul ăsta: în spate, undeva în gol.

Pr. Vasile Ioana: Da. Ce e asta… Nu te mai aude.

Prieteniile în realitate sunt mai frumoase și hrănitoare sufletește

Părintele Teologos: Da, deficit de atenție se numește. Acest avertisment cred că îi va ajuta pe foarte mulți tineri. Perspectiva mea ca preot de mir este aceea că, desigur, înțelegând absolut toate aspectele de care spuneți sfinția voastră, ca om care trăiește în oraș, îi îndemn pe tineri să creeze prietenii reale. Să iasă împreună.

Părintele Teologos: Clar. Am spus să fie în realitate.

Pr. Vasile Ioana: Să trăiască în realitate pentru că virtualul ăsta nu numai că te însingurează și te duce și într-o zonă de depresie și de anxietate pentru că…

Părintele Teologos: Nu iubește. Deci virtualul nu iubește. Ecranul nu iubește niciodată.

Pr. Vasile Ioana: Și atunci, tu cauți iubirea și iubirea nu se găsește decât în ochii persoanei pe care o iubești, Dumnezeul nostru este unul personal, prosopon, da, chipul. Noi iubim real.

Părintele Teologos: Doar persoana este sursă de iubire, am spus. Doar persoana este sursă de iubire. Dumnezeu ca și sursă de iubire primordială și celeilalte persoane, oamenii ca niște diamante foarte frumoase care reflectă iubirea care vine de la Dumnezeu în ceilalți.

Pr. Vasile Ioana: Exact și aia este adevărata iubire pe care o regăsești în întâlnirea ochi în ochi.

Părintele Teologos: În real.

Despre un ritm de viață care aduce echilibru

Pr. Vasile Ioana: Reală. Și atunci, eu aș vrea să mut atenția tânărului, să-l rog pe tânăr sau pe orice consumator de orice vârstă, tineri de toate vârstele care ne urmăresc, să mute focusul pe iubirea adevărată trăită, iar acest consum de ecrane să rămână așa ca un entertainment, așa ca o odihnă după ce ți-ai terminat toate celelalte lucruri.

Părintele Teologos: Limitat, cu program.

Pr. Vasile Ioana: Limitat. Pentru că dacă tu din 24 de ore, 8 le dormi, 8 le muncești și mai rămân 8. Din astea 8 dacă tu împarți corect – îi dai lui Dumnezeu ceea ce e al lui Dumnezeu: rugăciune, faptă bună, dragoste. Familiei. Și atunci îți mai rămâne puțin. Aicea acel puțin să rămână puțin și să-l limitezi cât mai mult în așa fel încât tu te-ai hrănit deja cu iubirea adevărată din familie, cu prietenii, cu cei dragi, cu obștea creștină, cu biserica.

Părintele Teologos: Cu drumeții, cu sport.

Pr. Vasile Ioana: Sport, mișcare. Toate aceste lucruri îți umplu viața și tu așezi. Că noi acum consumăm bulimic tehnologie pentru că ea a apărut nou, dar eu vă spun ceva – în 10 ani oamenii o să realizeze și o s-o pună la locul ei și pe-asta. Este bulimică acum.

Părintele Teologos: Da, este bulimică, dar tehnologia se metamorfozează, din păcate. Înțelegeți? Se spune în engleză if it’s marketable it’s obsolete. Adică dacă este deja comercial este depășit. Adică băieții deștepți deja pregătesc noi forme de drog, astfel încât să ne ofere nouă și mai atrăgător și mai….

Pr. Vasile Ioana: Deci nu mai avem nicio șansă să se oprească treaba asta? Ea va crește. 

Părintele Teologos: Numai în biserică. Sigur, nu se va opri, clar. Acum este explozia asta a inteligenței artificiale, dar clar nu se va opri. Dacă noi însă suntem în biserică, suntem ancorați în real, în persoane, cum spuneam, întâi de toate în Dumnezeu și după care în familie, în prieteni și așa mai departe, n-are ce să ne facă.

Despre folosirea telefonului mobil. Discernământul la biserică

Pr. Vasile Ioana: Exact. A doua soluție pe care o identific este prezența în Liturghie. În Liturghie, telefonul n-are ce să caute.

Părintele Teologos: Să dea bunul Dumnezeu! Amin

Pr. Vasile Ioana: Părinți, preaiubiți preoți, preacucernici părinți, fără telefoane în altar, părinților dragi. Sigur că poate să stea acolo ascuns telefonul undeva, dar să nu îl folosești.

Părintele Teologos: Mod avion, vă rog eu tare mult.

Pr. Vasile Ioana: Mod avion, da, da. Deci aici este o mare problemă că și noi ca modele sau încercăm să fim modele pentru omul care folosește telefonul. Ca om care folosesc telefonul, Liturghia e sfântă, e sacră și atunci acolo nu-l accesezi pentru că el te fură și tu în timpul ăla trebuie să faci o rugăciune. Adică Liturghia nu-ți permite. Dacă stai focusat în relația cu Dumnezeu nu ar trebui să folosești telefonul mobil și atunci, cumva biserica este oaza de liniște în care efectiv mintea…

Părintele Teologos: Avem premiera raiului. Premiera lumii viitoare.

Pr. Vasile Ioana: Exact. Acolo avem perspectiva întâlnirii cu Paradisul care începe de pe pământ. Pridvorul raiului este biserica și atunci, dacă tu stai în biserică, în perspectiva asta duhovnicească, te relaxezi cu adevărat și simți că acel lucru te-ar agita dacă ai sta pe un ecran.

Am exercițiul ăsta din viața de București. În biserică oamenii stau la Liturghie și cu telefonul. Și atunci mă opresc și spun „dragul meu, te rog, închide”.

Sunt puțini, dar e o realitate pe care noi e bine să le-o spunem „băi, nu folosești telefonul în biserică”. 

Părintele Teologos: Și eu asta spun. Nu. E sfințenia momentului, este claritatea momentului.

Pr. Vasile Ioana: Păstrează sfințenia momentului acestuia. Sigur că ești impresionat aici când vine la Lacu, am văzut că omul vrea să surprindă câteva… și eu astăzi la slujbă n-am putut să nu surprind câteva momente pe care să le dăruiesc oamenilor și o să le dăruim celor care ne urmăresc așa ca o imagine a raiului pe care l-am trăit aici. Și vreau ca și ei să se bucure. Am doamne de prin diaspora care spun „Părinte, vă mulțumim! N-aș fi ajuns niciodată la Sfântul Sava în pustie, dacă nu dădeați câteva imagini de acolo.”. Și așa, cei care ne urmăresc n-ar ajunge la Lacu dacă n-ar exista această cale de jertfă și e frumoasă. Dar liturghia îți oferă perspectiva păcii sufletești. Deci legarea de prietenii, trăirea în realitate cu prietenii, cu sport, cu mișcare, cu prieteni buni, cu dragostea în familie împărtășită și telefonul să rămână ultimul  doar la nevoie mare.

Părintele Teologos: Așa este. Ca și mijloc atât.

Pr. Vasile Ioana: Ca și mijloc să obții niște lucruri de care ai nevoie, îți programezi ceva, un bilet de avion și așa mai departe. Deci să fii tu stăpânul lui și nu să fie el stăpânul tău.

Și ultimul cuvânt ca preot de mir este acela că e bine să ai un model. Dacă ai un duhovnic pe care îl iubești, dacă ai un părinte, dacă ai un om pe care îl urmărești… există oameni laici extraordinari care fac lucruri extraordinare, care spun cuvinte extraordinare. Dacă ai obiceiul de a citi. Dacă citești dintr-o carte câteva pagini pe zi, creierul tău se dezvoltă. E atât de important să pui ceva mai bun în locul telefonului.

Cititul cărților este mai folositor

Cumva puneți asta în loc. Cititul din Sfânta Scriptură.

Părintele Teologos: Neapărat! Asta voiam să spun și eu.

Pr. Vasile Ioana: Ne potrivim în mesaj și cu asta. Sfânta Scriptură, Patericul, Filocaliile… Doamne, Filocaliile sunt o bucurie. Dacă tu citești și ai pe noptieră teancul de cărți, du-te și agață-te de carte înainte să stai pe telefon. Și pe telefon, că ziceam că e ca un îndreptar ăsta, pe telefon stai doar poate să te relaxezi…Dar nu mă pierd stând mult în fața unui ecran.

Încheiere

Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu! Mulțumim tare mult, părinte Vasile!

Pr. Vasile Ioana: Îmi pare bine că ne vedem, părinte Teologu și faceți o lucrare frumoasă și să rodească în inimile românilor! Mai ales, românii din diaspora am văzut că vă urmăresc mult și cei de acasă. Dar mie mi se pare uriașă binefacerea pe care o faceți către românii din diaspora. În România suntem răsfățați și alintați în sensul că avem biserici, avem mănăstiri, viața monahală este… știți bine ce frumoasă este lumea în bisericile ortodoxe române. Acum este viața poporului român…

Părintele Teologos: Este în floare…

Pr. Vasile Ioana: În esența ei și bucuria, cum spunea Mihai Eminescu – biserica este coloana vertebrală a neamului românesc și valorile românești sunt ținute bine Biserica noastră. Slavă lui Dumnezeu pentru asta!

Dar românii care pleacă afară s-au însingurat uneori și au doar parohia, enoria în care vin duminica, dar în restul zilelor se conectează cu sfințiile voastre și bine faceți.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu! Mare răspundere pentru noi. Să ne pomeniți! Să ne pomeniți și sfințea voastră!

Pr. Vasile Ioana: Da, sunteți pe pomelnicul meu și la proscomidie. Pomenindu-ne împreună creăm un cerc de iubire și asta ne animă – iubirea de Dumnezeu și să ne mântuim. Să dea Dumnezeu să ne vedem și în rai!

Părintele Teologos: Amin!

Pr. Vasile Ioana: Să povestim de momentul în care eram în fața unor obiecte din plastic, dar foarte inteligente care ne pun să ne ducem într-o altă realitate.

Aș încheia cu un cuvânt al Patriarhului Daniel. S-a vorbit odată așa într-un cerc mai restrâns despre lumea tehnologiei și patriarhul nostru, știți bine că prin Trinitas s-a făcut un act de pionierat extraordinar, un apostolat fabulos – sunt acolo 100 și ceva de angajați care slujesc demersului de a pune credința…

Părintele Teologos: Toată dragostea noastră pentru ei!

Pr. Vasile Ioana: Toată dragostea noastră pentru toți angajații Trinitas. Mi-a plăcut un cuvânt al patriarhului că toată tehnologia asta este în duhul lumii creată, în duhul lumii și creștinul trebuie să aibă mare grijă, mare acrivie. Fraților, patriarhul nostru ne spune asta și trebuie să luăm aminte! Deci facem noi ceea ce facem prin tehnologia asta, dar ne poate fura foarte ușor. Putem aluneca. Să nu uităm că tot ceea ce înseamnă un ecran, un laptop e duhul lumii adică e într-o proximitate și atunci trebuie să fim cu mare atenție. Mergem pe sârmă, fraților.

Părintele Teologos: Din cauza asta am spus că trebuie program și trebuie limitat, altfel nu se poate.

Pr. Vasile Ioana: Exact. Mi-a plăcut reclama aia la bere, la Heineken. Vă spun și pe asta din orașul București, consumator de puțină bere așa, din când în când mai beau câte o bere. Ăștia la Heineken spun acolo: consumați cu responsabilitate!

Părintele Teologos: Deci consumați cu responsabilitate.

Pr. Vasile Ioana: Deci chiar la un produs din ăsta care poate să creeze dependență, producătorii s-au gândit „domne, hai să invităm oamenii la responsabilitate” și mesajul nostru de astăzi este…

Părintele Teologos: Consumați cu responsabilitate și puneți pe primul plan pe Dumnezeu. Persoanele. Întâi de toate Persoanele supreme, Dumnezeu.

Pr. Vasile Ioana: Amin. Sărut mâna, părinte. Bucurie!

Părintele Teologos: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pr. Vasile Ioana: Cu noi este Dumnezeu cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor Amin

Bucurie!

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați