Devii „trezit” (woke), ajungi falit: Urmăriți un scurt documentar care într-adevăr ne trezește legat de curentul „woke” (al trezirii) prin care ne trezim în distorsiune. Se vorbește mai ales despre căderea mărcilor puternice sub agenda „woke”.
Vizionare cu folos!
Powered by RedCircle
Devii „trezit” (woke), ajungi falit: Căderea brandurilor puternice sub agenda „woke”
După decenii de dominație, mari mărci americane de tradiție precum Bud Light, Ben&Jerry’s și Target, au primit o lovitură financiară și reputațională, deoarece au decis să susțină ideologia „woke”. Vedetele Sky News Rita Panahi, Megan Kelly și Caleb Bond au documentat căderile fulgerătoare ale acestor branduri și au întrebat dacă își vor recupera și recâștiga vreodată baza de clienți loiali.
Diversitate, echitate și incluziune sunt unele dintre mai mari cuvinte cheie din America corporatistă. De fapt, managementul DEI (diversitate, egalitate, incluziune) e pe locul 2 între locurile de muncă cu cea mai rapidă creștere pe LinkedIn în prezent, iar companiile mari simt presiunea de a-și îmbunătăți reputația ca angajator pe o piață din ce în ce mai competitivă. Dar oare acestor companii chiar le pasă de bunăstarea angajaților lor sau este aceasta doar o foarte costisitoare paradă a virtuozității.
– Ceea ce găsești la astfel de companii e că de fapt lor nu le pasă de aceste diverse tipuri de probleme culturale, ei vor doar să arate bine și să fie aplaudați pe rețelele sociale. Dar da, este ridicol.
– Acestor corporații multinaționale nu le pasă de noi. Fie că este Bud Light, fie că este Target, lor chiar nu le pasă, tot ce îî interesează e indicele lor ESG, scorul pentru mediu înconjurător, societate, guvernare, deci cred că acestor companii le pasă doar de a împăca alte companii poate că vor începe să-și împace și proprii clienți și să schimbe cât mai mult din această îndoctrinare ciudată pe care o pun subliminal peste tot. Nu o prea poți ignora, de fapt.
– Lista mărcilor cândva grozave care au căzut victime la afișarea virtuților „woke” crește pe zi ce trece. Vedetele Sky News reflectă asupra victimelor ideologiei „woke”. Marca de cel mai înalt profil căzută din grații a fost Bud Light, unde influencerul transgender Dylan Mulvaney a distrus cota de piață a brandului emblematic de bere.
– Știm problemele în care se află Bud Light, iar acum și-au pierdut oficial titlul de berea preferată a americanilor. – După doar două decenii, o nouă cea mai bine vândută bere în SUA, berea lager mexicană Modelo Especial a fost cea mai vândută bere luna trecută, detronând Bud Light. Sunt câteva lucruri în joc aici, inclusiv schimbarea gustului dar și reacția negativă la o postare pe rețelele de socializare a influencerului transgender Dylan Mulvaney.
– Dar asta este foarte bine. Eu sunt ferm convins că tu, ca individ, ai o oarecare autonomie în acest joc. Și când oamenii spun: „Compania respectivă, a devenit woke, promovează ideologia trans și altele”, în acest caz, a fost din cauza acestui influencer Dylan Mulvaney, care se presupune că este trans, sau ce o fi, e ca și cum: „OK, nu-ți place propriul public, nu-ți plac tipii normali care beau Bud Light, atunci nu o să-l mai bem”. Iar Bud Light chiar și-au distrus marca și, vă spun, asta chiar va rămâne. E deja jenant să mergi și să comanzi Bud Light la un bar sau la o petrecere.
– Aceasta urmează după cea mai recentă noutate despre Bud Light – se pare că compania-mamă pierde 27 de miliarde de dolari în valoare de piață datorită încercării sale de a forța ideologia transgender asupra bărbaților și femeilor consumatori de bere din America.
– Agenția publicitare din spatele cascadoriei lui Dylan Mulvaney se confruntă cu un viitor îndoielnic, potrivit vedetei Sky News, Megan Kelly.
– E un dezastru în jurul artistului trans Dylan Mulvaney. Aflăm acum că sunt mai multe probleme, nu doar pentru Bud Light, pe care oamenii nu îl mai cumpără, nu se mai întorc la el, au găsit alternative atunci când vine vorba de berea lor preferată, dar agenția de publicitate responsabilă pentru susținerea în continuare a artistului de scenă respectiv are și mai multe probleme acum.
– Rapoartele spun că sunt într-o panică totală. Și de ce nu ar fi? Au făcut o greșeală legendară, au făcut din această marcă nu cea mai vândută ci cea mai de râs. Să fii prins cu o cutie de Bud Light în America acum e ca și cum ai fi prins cu pantalonii jos, arăți ca un prost, toți vor râde de tine, te vor trata ca pe o glumă, te umilești singur la nivel național doar selectând cutia de bere greșită. Iar pentru cei care au trăit sub o stâncă și încă nu li s-a spus ce s-a întâmplat cu acea marca și ce înseamnă asta, vor afla pe calea cea grea, vor fi subiectul multor glume doar comandând o bere care obișnuia să fie simbolică pentru americanul de mijloc.
Până acum cel puțin doi oameni au fost concediați și nu au mai fost văzuți din nou. Am avut această companie de publicitate complet stânjenită și în panică, cine îi va mai angaja pentru a le face campanie de marketing?
Una dintre aceste mărci americane clasice a fost complet devastată și devastarea lor a fost ca o bombă nucleară, plutoniul s-a îndepărtat, e încă în eter, prăbușindu-se asupra unor companii ca Target, ca Chick-fil-A, sau Col’s sau unele companii de îmbrăcăminte. Deci obuzul îi lovește pe alții acum deoarece publicul american a fost stimulat, deșteptat și este încă foarte supărat pentru astfel de lucruri. Magazinul universal Target a experimentat, de asemenea, daune financiare și ca reputație, când la gama de îmbrăcăminte pentru copii au arătat susținere față de luna mândriei. Vedeta Sky News, James Morrow, explică:
– Ei bine, așa cum spunem întotdeauna în această emisiune, „Devii trezit, ajungi falit!” Nu-i așa? Uitați ce se întâmplă cu Target în SUA: a pierdut 9 miliarde cu o valoare de piață B de când a provocat controverse cu privire la lansarea unei colecții a mândriei, care conține haine cu simbolistică LGBTQ pentru copii.
Pentru a discuta acum despre asta și mult mai multe, regizorul de film și newyorkezul meu favorit, Ami Horowitz, mi se alătură acum. Ami, mulțumesc foarte mult pentru că ai venit la U.S. Report. Sunt fascinat de treaba asta, cum Target urmează după Bud Light. Se pare că protestul public chiar funcționează aici prin apelurile de a boicota Target. Încep aceștia să intre în panică?
– Da, uite, am fost întotdeauna de părere că nu ar trebui să folosim boicotul economic, avem dezacorduri politice. Acesta a fost întotdeauna punctul meu de vedere timp de mulți ani. Am schimbat acea viziune. Cealaltă parte este economia înarmată, boicoturile înarmate făcute pentru a-și împinge agenda și a fost extraordinar de eficientă. Din acel motiv m-am răzgândit acum câțiva ani, cred că trebuie să mânuim aceeași armă, cred că ne dăunează tuturor din S.U.A. și din lume să facă așa ceva, dar nu văd că este vreo alegere. Da, a funcționat, a funcționat chiar eficient, de fapt, a funcționat cu Bud Light, funcționează acum cu Target sau, cum îi mai spunem noi, Targé, în spatele multora dintre magazinele lor, este îngrozitor că am ajuns în această poziție, dar aici suntem și trebuie să luptăm focul cu foc și mă doare să spun asta, dar da, boicoturile economice sunt foarte, foarte eficiente.
Deci e un lucru foarte interesant pentru mine. Este așa că pe partea conservatoare, sau poate ar trebui să spun normală, a politicii și pe latura clienților în general, oamenii s-au deșteptat cu toții cam în același timp și spun: „Este suficient!”
– Și ipocrizia gigantului înghețatei americane, Ben&Jerry’s, a fost expusă după ce aceștia au cerut despăgubiri printr-un tweet din 4 iulie, dar nu au oferit terenul sediului lor proprietarilor tradiționali propriu-ziși.
– Și acum poate și Ben&Jerry’s va plăti un preț. Marca mediocră de înghețată nu este străină de activism și săptămâna aceasta au marcat Ziua Independenței cu această postare pe Twitter, spunând: „E timpul să recunoaștem că SUA există pe pământuri furate de la indigeni și să ne angajăm să-l returnăm.” Ei bine, se pare că un pic de sentiment anti-american ar putea costa compania Ben&Jerry’s. Nu numai că sunt cauza unui boicot, în timp ce prețul acțiunilor companiei lor mamă scade, dar li se cere acum să respecte ceea ce predică despre existența SUA pe pământ furat care trebuie returnat.
Un trib indigen, descendent al națiunii native americane care a controlat inițial pământul din Vermont pe care se află sediul lui Ben&Jerry’s își vrea pământul înapoi. Șeful tribului Nulhegan al națiunii Coosuk Abenaki a spus la NewsWeek că au vrut să-și recâștige administrarea terenurilor lor, dar Ben&Jerry’s nu i-a contactat. Imaginați-vă șocul meu aici.
– Îndrăgita companie Disney, de asemenea, refuză să recunoască prejudiciul financiar pe care a fi „woke” îl face mărcii lor, ne dezvăluie vedeta Sky News Rita Panahi.
– Și vorbind despre nebunia de stânga, Disney este în prima pagină a ziarelor săptămâna aceasta, după ce a pierdut 2.4 milioane de abonați. Mă întreb dacă neobositul activism „woke” al companiei are vreo legătură cu faptul că imaginea lor suferă. Arătând conținutul „woke” dureros, inclusiv incoerentele desene animate care fac baie în orez, nu o avea nimic de-a face cu necazurile lor actuale? Adică cui nu i-ar plăcea să vadă serialul de comedie „Noile aventuri ale familiei Proud” care prezintă cartea diabolic de proastă și periculoasă „Fragilitatea albilor” scrisă de escroaca rasială, Robin DiAngelo. Adică ce ar putea fi mai bine decât să stai în fața televizorului cu copiii pentru a urmări această catastrofă?
– Descendenții sclavilor continuă să construiască [America]. Sclavii au construit această țară. Iar noi, descendenții sclavilor din America, am câștigat despăgubiri pentru suferința lor și continuăm să câștigăm despăgubiri în fiecare clipă pe care o petrecem scufundați în prejudecățile sistemice, rasismul și supremația albă în care America a fost întemeiată și încă nu a plătit pentru asta. Sclavii au construit această țară. Și doar noi ne putem elibera. Emanciparea nu este libertate. Jim Crow, segregare, linii roșii, școli publice hrănind închisori private unde noi devenim sclavi din nou. Când sărbătorim data de 10 iunie pentru a nu știu câta oară, însemnătatea noastră este încă excepțională. Pentru că această țară a fost construită pe sclavie, adică sclavii au construit această țară, și ne cerem înapoi cei 40 de acri și un catâr.
– Abia aștept să ajung acasă și să mă uit la restul episodului, imediat după ce îmi voi băga degetele exact în ochi!!!
– Și Starbucks a făcut totul să dedice o întreagă reclamă TV problemelor transgender, dar se confruntă cu reacții din partea clienților, care îi obligă să-și diminueze agenda „woke”. Nu pot câștiga însă, cu personalul în grevă pentru eliminarea mărfurilor Pride din magazine. Starbucks a demonstrat că politica și cafeaua pur și simplu nu se amestecă, oricum ai privi lucrurile.
– Aproximativ 3500 de lucrători Starbucks din peste 150 de magazine vor intra în grevă săptămâna aceasta în SUA. Sindicatul care reprezintă angajații Starbucks afirmă că magazinele nu le permit angajaților să-și decoreze locurile de muncă pentru luna mândriei. Compania a negat afirmațiile, etichetându-le ca informații false. Multe companii se confruntă cu critici din ce în ce mai mari pentru sprijinul acordat lunii mândriei.
– Starbucks India a decis că vor face reclame pentru transgenderism. Au lansat o reclamă înfățișând o fată transgender care se revede cu părinții ei pentru prima dată după mult timp într-un magazin Starbucks. Aruncă o privire!
– Mulțumesc, tată, că te-ai întâlnit cu mine. Știu că au trecut mulți ani, dar tu încă însemni cât toată lumea pentru mine… Cafea?
– Acum, pe lângă acel jingle (cântecel), care este o crimă, o crimă orală, ce scăpare subtilă să spui: Bine, acum vom încerca să implementăm această agendă a ingineriei sociale într-o cafenea. Vă rog!!!
– Dar există speranțe la orizont. Respingerea consumatorilor pare să fi funcționat. Multe dintre mărci își atenuează agendele „woke”, conform Ritei Panahi. Dacă devii „woke”, s-ar putea foarte bine să ajungi falit. Iată! Directorul pentru diversitate al Disney demisionează. Primul film Disney cu un personaj nebinar, „Elementar”, a adus cele mai mici venituri pentru un weekend de deschidere din istoria companiei. Acțiunile Target au scăzut cu aproximativ 15 miliarde. Starbucks diminuează afișarea simbolurilor [lunii] Mândriei. Știm în ce probleme a intrat Bud Light. Credeți că directorii executivi și departamentele de marketing de stânga simt acum presiune din partea jumătății din populație care nu împărtășește viziunea lor despre lume?
– Da, cred că ceea ce ai văzut, Rita, a fost o frustrare în creștere cu aceste corporații care simt că sunt îndeptățiți să predice pentru clienții lor, în loc doar să îi servească cu produsele și serviciile lor, așa cum ar trebui să facă, iar controversa Budweiser
– Dylan Mulvaney chiar a spart acel baraj și acum companie după companie simte presiunea unei baze de consumatori care chiar s-au săturat de asta, s-au săturat să li se predice despre asta, s-au săturat să fie dojeniți de oameni care le iau banii și pretind că le servesc interesele. Deci cred că acum orice conducere de companie din America care nu se concentrează doar pe servirea consumatorilor se expune unui mare risc.
– Și am văzut că prețul acțiunilor Disney s-a prăbușit la nivelurile din 2014, scăzând dramatic în ultimii ani, dar continuă să-și înfigă tocurile în această mișcare „woke” căreia pare să-i fie cu adevărat dedicată. Pare a fi un imperativ ideologic, spre deosebire de unul comercial, Ce va corecta acest lucru? Deoarece dacă sunt dispuși să se auto-rănească, dacă sunt dispuși să-și vadă prețul acțiunilor scadăzând, dacă sunt dispuși să scoată filme pe care nimeni nu vrea să le vadă, cum ar putea consumatorii să aibă vreo putere dacă cei responsabili ignoră reacția negativă?
– Aceasta atinge o altă luptă la care organizația noastră de cercetare în domeniul consumului a lucrat în ultimele 20-24 de luni. Aveți în America și probabil și în Australia un număr mare de companii cotate la bursă, cu majoritatea acțiunilor deținute de mari manageri de active precum BlackRock, care împing aceste companii, al căror director executiv e lăudat că împinge companiile într-o direcție „woke” („trezită”) și, într-o oarecare măsură, ei se simt izolați de furia consumatorilor lor, chiar dacă pierd sute de milioane de dolari pentru ultimele opt sau nouă filme care au fost bombe pentru vânzările la casa de bilete, se simt protejați pentru că sunt oameni ca Larry Fink, director executiv al BlackRock, care îi susțin. Dar, chiar ieri, asta părea să se schimbe. Larry Fink însuși a spus că îi era rușine să să devină fața acestei mișcări. Ei și-ar putea reconfigura modul de acțiune la BlackRock. Deci zilele acestor corporații protejate de Wall Street-ul „woke” este posibil să se apropie de sfârșit.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
3 Comment
Din păcate nu știu cât de reală este această știre… am auzit-o și eu din alte surse, dar am auzit și exact opusul: că brandurile îmbrățișează ideologia woke tocmai fiindcă e trendy și vinde bine, tocmai din motive financiare, de profit, deoarece noile generații sunt din ce în ce mai woke. Eu tind să cred această variantă, a doua. Aceste companii imense nu ar risca profitul pentru o ideologie, la ei banul și profitul e sfânt, e peste ideologie, directorii și consiliile de administrație nu ar risca milioane sau miliarde de dolari pierderi pentru o ideologie. În capitalismul American banul e pe primul loc tot timpul, ideologiile, oricât de puternic ar părea ele că sunt promovate în social media și în presă, urmează banul și nu invers.
Puteți vedea și la Hollywood, acum, chiar în plin val woke, sunt din nou trendy filmele religioase. Succesul comercial neașteptat al Sound of Freedom a convins investitorii că există bani de muls de la populație cu filmele religioase, și imediat Hollywoodul, care părea că urăște creștinismul, s-a apucat să bage bani în filme religioase cu nume mari (un prim mare exemplu e seria lui Scorsese despre viețile sfinților, care e acum în producție, dar vor urma și altele). Cu alte cuvinte, religia la Hollywood e banul, indiferent de ideologie, dacă văd că woke scoate bani, fac filme woke, dacă văd că religia face bani, scot filme religioase.
Desigur, dincolo de asta există și înșelarea Satanei în lume, care împinge populația spre ideologia woke sub umbrela progresului social.
Este foarte reală. Nu este numai banul care îi mână ci și dorința de a se autoproteja. Cei care sunt la conducerea acestor firme sunt distorsionați sexual sau au copiii astfel.
Dacă sunteți sigur că așa e, atunci sunt vești bune și avem mai multă speranță, imperiul răului se poate clătina din motive economice, cum s-a întâmplat și cu Uniunea Sovietică.