Profeții și neliniști – p. Teologos

În acest material vom vorbi despre o profeție străveche care, însă, este foarte actuală – o profeție care se întinde pe multe secole. Dumnezeu dă aceste profeții pentru a ne arăta că este cu noi în viitorul care ne așteaptă și deci să ne pregătim corespunzător. Profețiile adevărate nu generează panică și neliniște ci, din contră, speranță și pocăință.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Observăm astăzi ο mare neliniște în umanitate, lucru care pare paradoxal dacă avem în vedere că niciodată în istorie nu am fost atât de avansați din punct de vedere tehnologic. Desigur că pentru un ortodox trăitor nu este paradoxal absolut deloc pentru că omul duhovnicesc știe că siguranța și fericirea vin de la Dumnezeu, fiind roade ale Duhului Sfânt și nu ale tehnologiei. Omul care se bazează doar pe logica sa, pe rațiunea sa vede că logica nu este capabilă să-i rezolve ecuația și din cauza asta începe să fie neliniștit, însă nu știe cum să iasă din această tensiune pentru că tensiunea se rezolvă numai prin detensionarea adusă de Dumnezeu cel iubitor și atotputernic, de Cel care este deasupra tuturor și are cu adevărat o viziune globală a tuturor faptelor, gândurilor și chiar și a celor mai fine mișcări ale inimii.

Atotștiința lui Dumnezeu și limitele omului. Un exemplu

Pentru că vorbim de neliniște și de atotștiința de Dumnezeu, o să vă expun acum o profeție dintr-un manuscris anonim din Sfântul Munte de la mănăstirea Cutlumuș, un manuscris despre care se zice că este de la 1053, însă un specialist în limba greacă veche ne-a zis că cel mai probabil e din secolul 16 sau 17 – adică între anii 1500 și 1600. Profeția nu este un text lung și articulat ca o poveste, ci este o serie de 24 de enunțuri scurte fără explicații concentrate în principal pe greci și pe ortodoxie. De fapt, profeția impresionează prin exactitatea sa și prin faptul că nu dorește să impresioneze prin imagini sau figuri retorice.

Să spun pe scurt!

Primul enunț este „Mare război european” – enunț care pare că s-a împlinit în primul război mondial din 1914-1918, adică la câteva sute de ani de la cea mai recentă datare a manuscrisului.

Al doilea enunț este „Înfrângerea Germaniei, catastrofa Rusiei și Austriei” – se pare că s-a împlinit pentru că Germania a fost învinsă în război, Rusia a fost distrusă prin comunism, iar Imperiul Austro-Ungar se dizolvă.

Al treilea enunț este „Învingerea lui Agar (adică a turcilor) de către Elini (adică de către greci)” – fapt care s-a întâmplat în 1914-1918, prin războiul dintre ei.

Al patrulea este „Întărirea lui Agar de către popoarele vestice și înfrângerea Elinilor de către Agar” – s-a împlinit în 1918-1922 când turcii lui Kemal Ataturk, fiind finanțați de către Germania, au distrus pe greci în ceea ce se cheamă în istoria lor „Catastrofa din Asia Mică”.

Al 5-lea enunț este scurt și clar: „Spintecarea popoarelor ortodoxe”. Se referă desigur, dincolo de genocidul grecilor din Pont, întâi de toate la marii și mulții martiri și mărturisitori pe care regimul comunist i-a chinuit de la începuturile instaurării sale.

Al 6-lea enunț spune „Și mare neliniște în popoarele ortodoxe”. Am putea spune că este o completare la cel anterior, însă aduce în plus și neliniștea grecilor care a existat cu prisosință în prima jumătate a secolului 20 datorită războaielor și tulburărilor continue prin care au trecut.

Propoziția a 7-a zice: „Invazia armatelor străine în marea Adriatică. Vai celor ce locuiesc pe pământ. Iadul este gata”. Un român nu știu cât înțelege din asta, însă un grec care știe istorie o înțelege foarte bine – este vorba despre începutul războiului italo-elen care, de fapt, a făcut parte din cel de-al 2-lea război mondial. Războiul greco-italian a început prin provocări în Adriatica unde Marina elenă a fost total surclasată de către marina militară italiană. Acest război avea ca prim scop anexarea insulelor elene din Adriatica.

Propoziția a 8-a spune „Pentru moment Agar – adică Turcia – e mare”. Este vorba despre influența personalității lui Mustafa Kemal Ataturk care a schimbat cursul istoriei fiind fondatorul Turciei moderne. Pentru români asta nu prea are importanță, însă pentru greci evenimentul este foarte important datorită complicațiilor istorice cu grecii din Asia Mică și cu multe alte lucruri.

Enunțul 9 zice: „Nou război european”. Desigur că nu era numai european, fiind vorba de cel de-al 2-lea război mondial.

Al 10-lea enunț este următorul: „Popoare ortodoxe se unesc cu Germania”. Fapt care s-a întâmplat în cel de-al 2-lea război mondial. E vorba de bulgari, serbi, români și chiar greci. Rușii erau comuniști atunci.

Al 11-lea verset zice: „Înfrângerea francezilor de către nemți”. S-a întâmplat în 1940 în cel de-al II-lea război mondial.

În cel de-al 12-lea enunț avem „Răscoala indienilor și separarea lor de Anglia” – s-a împlinit în 15 august 1947, de Adormirea Maicii Domnului.

Și cel de-al 13-lea enunț este „Anglia este doar din saxoni” – adică se referă că din fostul Imperiu Britanic – care a fost cel mai mare imperiu din istorie, sigur, nu a fost un imperiu continuu – nu va mai rămâne nimic decât teritoriile care conțin englezi. S-a împlinit total când a fost cedat Hong-Kong-ul Chinei în 1997.

Pentru viitor

Acestea sunt enunțurile care s-au împlinit. Celelalte până la 24 încă nu s-au împlinit și din cauza asta o să le amintesc mult mai pe scurt, fără să mă hazardez prea mult în detalii chiar dacă sunt destule alte profeții complementare pe această temă și cunisc destule lucruri, dar, cum spuneam, nu mă bag pentru că Biserica nu a validat.

Enunțul al 14-lea: Victoria popoarelor ortodoxe. Înfrângerea lui Agar – a Turciei, adică – și masacrarea generală a lui Agar de către popoarele ortodoxe. Acest fapt este amintit de multe profeții din arealul elen fie singur cum este aici, fie dimpreună cu cele două mari bătălii din enunțurile următoare.

Nr. 15: Neliniște în toată lumea

Nr. 16: Deznădejde generală pe pământ

Nr. 17: Bătălie între 7 state în Constantinopol. Masacru vreme de 3 zile și 3 nopți. Victoria unui stat mai mare împotriva celorlalte 6.

Enunțul al 18-lea: Alianța celor 6 state împotriva celui de-al 7-lea și măcel de 3 zile și 3 nopți. Aici vreau să comentez puțin pentru că enunțurile al 17-lea și al 18-lea par aproape identice – însă nu sunt. În conformitate cu multe alte profeții, este vorba, de fapt, de două mari bătălii care o să aibă loc în Constantinopol.

Nr. 19: Oprirea războiului de către Îngerul Domnului și predarea Orașului la greci. Amintesc aici că în textele de limbă greacă totdeauna când se vorbește despre „Orașul” cu articol hotărât și scris cu literă mare, se referă la Constantinopol – Istanbulul de astăzi.

Nr. 20: Închinarea latinilor la credința fără de greșeală a Ortodocșilor.

Nr. 21: Se va întinde credința ortodoxă de la răsărit până la apus.

Enunțul al 22-lea: Frica și groaza barbarilor de aceasta – către Ortodoxie adică.

Știrea a 23-a: Căderea Papei și proclamarea unui Patriarh pentru toată Europa. Bineînțeles, pentru toată lumea – patriarh ecumenic.

Despre ultimul enunț și atitudinea noastră

Ultimul enunț – al 24-lea – ca și o concluzie tainică: Unu, cinci și cinzeci de ani – sfârșitul necazurilor, în a șaptea nu este chinuit, nu este exilat, întorcându-se în îmbrățișarea mamei celei bucuroase.

Cel din urmă enunț este atât de criptic mai ales comparativ cu celelalte care sunt foarte clare ca sens, încât nici măcar nu știu dacă pe ultimul l-am tradus bine pentru că sunt mai multe variante.

Am ales să vă spun această profeție pentru că se vorbește de mai multe ori în ea despre neliniște și deznădejde, lucruri care astăzi apar din ce în ce mai pregnant în societatea depărtată de Dumnezeu și, pe de altă parte, am ales-o pentru că are un sfârșit luminos, chiar dacă este misterios. De fapt, fraților, Apocalipsa este cartea care are ca subiect victoria Mielului Hristos în istorie și nu groaza față de diferiții monștri și fiare prezentate acolo. Concentrarea pe monștri este o pronunțată influență eretică, neoprotestantă. Creștinul adevărat se concentrează pe Hristos, că de aia se numește creștin. Fiecare se concentrează pe ce iubește, se gândește încontinuu la ce iubește. Dacă cineva se gândește încontinuu la Antihrist, asta arată că omul respectiv iubește mai mult exaltarea întunecată pe care o provoacă vrăjmașul decât iubirea blândă și smerită care vine de la Domnul Hristos.

Concentrarea pe Antihrist înseamnă concentrarea pe întuneric și lupta împotriva întunericului ne face și caraghioși pentru că suntem ca cei care dăm cu pumnii în întuneric. Pentru a alunga întunericul trebuie să facem o gaură în negura gândurilor noastre și să intre lumina lui Hristos, exemplul bun și iubirea Acestuia va lumina întunericul nostru și atunci întunericul patimilor va dispărea de la sine. Înțelegeți?

Neliniștea și deznădejdea să știți că nu dispare dacă ne ocupăm de Antihrist și încercăm să aflăm cine este și mai ales când vine. Din contră: neliniștea și deznădejdea va crește dacă ne concentrăm pe asta pentru că ne afundăm în multe labirinturi și Hristos nu dorește să ne ocupăm de întuneric chiar dacă acesta ne produce o exaltare și o teamă care uneori ne poate atrage datorită sistemului nostru de valori răsturnat. Dacă ne ocupăm de Antihrist atunci chiar grăbim venirea lui pentru că sfârșitul lumii va veni atunci când lumea nu va mai produce rodul acesteia, adică nu va mai produce oameni care se mântuie și care să nască urmași care să se poată mântui prin învățătura credinței care este în mediul în care se vor naște, adică în Ortodoxie.

Dacă noi suntem ortodocși numai cu numele, bineînțeles că la un moment dat lumea se va opri și vom grăbi acest final.

Pacea este starea sufletului sănătos, suflet care se vindecă de boala păcatului prin energia necreată a harului Duhului Sfânt. Fraților, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, înfrânarea și multe altele. Nu vă așteptați să aveți pace și dragoste și bucurie dacă nu aveți harul Duhului Sfânt, fie și într-o mică măsură.

Așa că să nu ne concentrăm pe când va veni Antihrist pentru că după cum vedeți și în profeție mai este până acolo. Chiar și Domnul nostru Iisus Hristos a spus că înainte să vină sfârșitul, Evanghelia trebuie propovăduită la toate neamurile. Propovăduirea Evangheliei se face în context ortodox astfel încât ceilalți să înțeleagă ce este Evanghelia din trăire, ca neam. Conchistadorii care au distrus civilizațiile din America Latină precum și englezii și francezii care au dus o politică de segregare și genocid împotriva amerindienilor nu pot fi numiți ca propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos în cele două Americi.

Atitudinea potrivită

Noi trebuie să ne concentrăm pe noi înșine să nu ni se fure lumina duhovnicească pentru că dacă rămânem în întuneric prin negrija de cele duhovnicești, prin uitare și prin pofta de cele materiale și păcătoase atunci ni se va fura sănătatea sufletului și vom deveni robi prin nebăgare de seamă. Ne concentrăm cum să facem bani, cum să avansăm… Astăzi diavolul luptă acerb ca să ne fure atenția, trezvia și timpul pentru că știe că dacă ni le-a luat pe acestea, ne conduce ca pe boi de belciug.

Neliniștea vine din lipsa de credință și din lipsa simțirii iubirii celui Atotputernic în inima noastră. Deci pentru a avea pace, liniște și siguranță trebuie să avem virtute întâi de toate. Nu bunkerele, fraților, ne aduc siguranța, ci virtutea. Vedeți că Sfinții români din închisori erau cei liniștiți și nu atât gardienii, chiar dacă la o primă vedere părea invers. Conștiința există și nu adoarme chiar dacă unii doresc asta și chiar dacă nu arată că au mustrări de conștiință. Iadul este întâi de toate o stare, starea de chin interior, de anxietate adică de singurătate, de lipsă a lui Dumnezeu. Dumnezeu dispare din universul nostru interior în clipa în care noi ne închidem în fața razelor Lui, în clipa în care nu ne mai deschidem prin credință, iubire și răbdare către Dumnezeu.

Siguranța este efectul iubirii adevărate și iubirea adevărată este harul lui Dumnezeu. Dacă însă vrăjmașul reușește să ne înjunghie mintea prin fapte distorsionate, prin gânduri și mai ales prin fapte care generează falii, rupturi între noi și Dumnezeu și între noi, atunci mintea se întunecă, nu se mai hrănește cu iubire și realitatea pe care o contemplă se estompează și se fărâmițează. Este ca și un om care intră într-o furtună de nisip din ce în ce mai mare până când este acoperit total de nisipul patimilor, adică al adicțiilor și grijilor lumești. Nu degeaba spune Scriptura că Moise, alesul lui Dumnezeu, l-a îngropat pe egiptean în nisip.

Să avem grijă să nu spunem că nu suntem în stare să scăpăm de această furtună pentru că vedem că sunt foarte mulți oameni care au reușit, oameni din toate categoriile sociale astfel încât nu putem să spunem că poruncile lui Dumnezeu sunt grele. Trebuie să fim atenți să tăiem grijile, să facem poruncile. Să nu uităm că poruncile lui Dumnezeu au un caracter terapeutic și nu unul polițienesc. Dumnezeu este Tată iubitor și nu un tiran jignit și răzbunător. Din cauza asta să îndrăznească pătimașii care se smeresc pentru că, după cum spune profeția, nu există exilat de la Dumnezeu decât numai cel care dorește să fie astfel. De asemenea, după vindecare, pătimașii pot să vorbească din experiența lor și să-i învețe pe ceilalți cum să se ferească de toate gropile prin care au trecut și cum să se vindece de juliturile provocate din căderile în aceste gropi existențiale.

Trebuie să avem un cadru stabil, un program duhovnicesc stabil care să ne ferească ca suspensia de la mașină de gropi și de tulburări și să ne asigure o viață lină departe de lumea dezlănțuită pentru că numai așa ne putem dobândi claritatea minții. Vedeți că apa dintr-un pahar, chiar dacă e plină de mâl la început și din cauza asta este opacă, dacă lăsăm paharul să se liniștească atunci mâlul se depune la fund și apa devine transparentă, cristalină și putem să vedem cu claritate ce se întâmplă.

Cine poate conduce

Este adevărat că cei care tocmai s-au vindecat trebuie să se concentreze mai degrabă pe perioada de convalescență decât să-i conducă pe alții. Cel care este în convalescență nu poate să conducă. Cel mult poate să povestească prin ce a trecut. Este necesar ca cineva să fie sănătos ca să poată să discearnă cu exactitate gustul fiecărei fapte, fiecărui gând. Discernământul este ca și degustarea – „gustați și vedeți că bun este Domnul” după cum zice la Psaltire. Este nevoie de experiență, de timp, de concentrare și de abordarea problemei din mai multe unghiuri. Pentru o problemă importantă nu trebuie să ne grăbim cu găsirea unei soluții, mai ales dacă problema respectivă este ceva nou pentru noi. Este foarte bine să ne rugăm, să întrebăm pe alții care au experiență și sunt validați de Dumnezeu și să fim atenți la conștiința noastră.

Consecințele superficialității

Tinerii de astăzi, din păcate, nu întreabă și gândesc foarte superficial, foarte rapid, haotic și foarte scurt – fără să se gândească la consecințe, bazându-se pe foarte puțina lor experiență. De multe ori am prins tineri făcând greșeli serioase, înșelați fiind de diavol, pentru că nu întreabă. Problema cea mare este faptul că nici măcar nu-și dau seama că nu au experiență, și nu își dau seama la ce pericole se expun și ce pagube fac altora. Chiar țin minte pe cineva care și-a compromis calculatorul cu mâna lui descărcând niște jocuri și niște aplicații așa-zis gratuite care i-au furat datele și au pus stăpânire pe calculatorul său, el făcând acest lucru fiind singur că lui nu i se poate întâmpla așa ceva. Desigur că el nu are experiență în domeniu, cu toate că, desigur, auzise multe relatări despre aceste atacuri cibernetice. Fraților tuturor ni se poate întâmpla. Trebuie să fim atenți. Tinerii de astăzi și nu numai, din cauza traiului în plăceri, unei vieți de confort, de huzur, au o anumită insensibilitate, un fel de nesimțire și la pericolele care pot să apară precum și la necazul celorlalți a căror liniște sau muncă este distrusă din cauza lor.

Viața aceasta, cu capul în nori, cum se spune, este foarte periculoasă și apare din cauza plăcerii mari generate în real, în virtual sau în imaginar. În real, este vorba de huzurul material – adică de plăcerile păcătoase provenite din păcatele trupești, din lăcomia pântecelui, din iubirea de argint, din iubirea de slavă și putere, de control. Atunci omul se crede un mic dumnezeu și crede că totul îi este permis și că el se situează mai mult sau mai puțin deasupra legilor, într-o lume mai mare sau mai mică începând de la familie, cartier, oraș și poate să ajungă și la nivel global, globalist.

Despre împlinire

Această lume este cu mult mai ușor de cucerit dacă omul se crede un dumnezeu în virtual și mai ales în imaginația sa. Dacă este în lumea virtuală, acolo datorită plăcerii care este proiectată științific pentru a maximiza curba de adicție, pentru a maximiza pusheurile de dopamină, pentru a maximiza plăcerea, omul se simte mult mai excitat ca și în lumea reală care i se pare plicticoasă în comparație cu lumea virtuală, însă în scurt timp își dă seama că ceva este foarte straniu în virtual, lipsindu-i împlinirea.

Desigur că lipsa împlinirii vine de la lipsa persoanei adică de la lipsa iubirii. Sufletul se hrănește cu energia necreată a lui Dumnezeu, cu harul lui Dumnezeu care este foarte puțin în virtual pentru că acolo este foarte puțină iubire. Pe ecran, persoana este aplatizată și dincolo de asta, în general, ecranul este folosit pe post de armă ideologică și laț de plăcere; nu este folosit pentru răspândirea iubirii adevărate de Dumnezeu și de semeni. Ecranul este un amplificator al acestei lumi care în cel rău zace, după cum spune Sfântul Ioan Teologul.

Greșeala încrederii în mintea proprie

Desigur că cea mai mare problemă apare în imaginar, unde omul se poate autoîndumnezei la propriu. Este perfect liber să-și imagineze orice dorește și de aici apare periculozitatea extremă a imaginației care este portalul dracilor, prin care aceștia intră în interiorul cetății minții și a inimii noastre și le întunecă și jefuiesc cetatea. Din cauza asta se impune paza minții prin atenția la conștiința noastră care este vocea lui Dumnezeu din noi, străjerul neadormit care ne spune în clipa în care se apropie furii. Pentru curățirea conștiinței se impune ascultarea cu exactitate de aceasta și de conducătorul duhovnicesc, se impun întrebarea și spovedania.

Dacă noi nu ne ascultăm conștiința și nu ne întrebăm la fiecare gând de unde vine – de la Dumnezeu sau de la vrăjmași – atunci conștiința se întunecă și devine un gardian orb care nu își mai poate face datoria așa cum ar trebui.

Gândurile

Mintea trebuie să evite centrii de atenție, să nu le dea o importanță exagerată și să-i considere cu totul secundari relativ la atenția principală, care este trierea gândurilor, dobândirea harului și paza de atacurile demonice. Pentru că fraților, ne așteaptă moartea, ne așteaptă judecata, ne așteaptă veșnicia.

Gândurile sunt mișcările minții și au trei surse: provin de la Dumnezeu, Sfinți și îngerii buni, pot să provină de la îngerii răi – adică de la diavoli și poate chiar și mintea să producă gânduri. Gândurile de la Dumnezeu sunt totdeauna bune, gândurile de la diavoli sunt totdeauna rele, iar gândurile produse de mintea însăși pot fi bune sau rele în funcție de nivelul de luminare, cantitatea de har sau energie demonică în care se află mintea.

Discernământul gândurilor este cea mai mare virtute și vine prin smerenie și ascultare la milimetru după timp îndelungat față de un conducător duhovnicesc experimentat care ne învață să nu avem încredere în noi înșine și să nu avem multe griji și mulți centri care ne produc o avalanșă de gânduri, pentru că dacă vine o mare alunecare de teren cu bolovani și stânci dislocate ce se rostogolesc haotic atunci distruge totul în cale și pe noi, bineînțeles. Dacă însă sunt doar puține gânduri ca niște pietricele atunci putem să le examinăm foarte bine și avem timp să întrebăm pe specialiști și astfel le aflăm cu exactitate compoziția și știm dacă sunt bune sau nu.

Dacă, însă, omul s-a obișnuit să stea într-un colț al cugetului său și să producă gânduri care nasc gânduri, care nasc gânduri, gânduri, gânduri… atunci el este ca și mașina de spălat și trăiește plin de neliniște în mlaștina bănuielilor și în labirintul imaginației pe care și-l crește singur și în care se afundă și se încrede pe zi ce trece și astfel apare anxietatea, astfel apare neliniștea.

Este foarte important să nu ne credem gândurilor pentru că atunci putem să ajungem la bucurie, la pace. Altfel, ajungem ușor la exaltare și chiar să ne pierdem mințile. Apropos de profeții, sunt unii care dacă trăiesc fără griji și nu sunt atenți dezvoltă o predilecție aparte pentru profeții și pentru prognosticuri legate de sfârșitul lumii tocmai pentru că acestea generează această exaltare care dacă nu este gestionată corect ne duce departe de Hristos prin preocuparea aproape exclusivă de profeții, semne și balauri apocaliptici. Este adevărat că Sfinții au profețit destule lucruri însă le-au spus sub înrâurirea Duhului Sfânt ca să fie făclie în locul întunecos al inimii până ce acolo se va lumina de ziuă și va străluci Soarele Hristos în noi. Spune Sfântul Ap. Petru. Să avem grijă, însă, că nicio profeție a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia și asta pentru că nicio profeție nu s-a făcut vreodată din voia omului, ci purtați de Duhul Sfânt au grăit oameni din partea lui Dumnezeu celui de Sus. Și eu când am făcut exegeza profeției de la începutul cuvântului m-am bazat pe exegezele altora în cele ce s-au întâmplat până acum, iar în cele ce se vor întâmpla, sunt rezervat, chiar dacă știu și alte profeții conexe legate de aceasta pe care v-am prezentat-o.

Trebuie să rămânem smeriți pentru a rămâne pe centrul crucii și astfel să ne lumineze Dumnezeu. Trebuie să evităm extremele și exaltările de-a dreapta prin surplus, de-a stânga prin lipsă, cele de sus prin mândrie și cele de jos prin deznădejde.

Stadii duhovnicești

Astăzi pentru că tinerii sunt foarte confunzi este acută nevoie de exemple duhovnicești pentru a-i ghida pe oameni către lumină. Cei ce au învăţat carte și au experiență ştiu care învăţături se potrivesc începătorilor, care, celor de la mijloc şi care, învăţătorilor. Să luăm aminte cu chibzuială, ca nu cumva întârziind în învăţătură, să vieţuim încă în nevoinţele celor începători pentru că e ruşine mare să vezi un bătrân mergând la şcoală alături de copii.

Ca să învățăm alfabetul duhovnicesc, cel mai bun pentru toţi, pentru începători, ar cuprinde la început nevoințele trupești cum ar fi ascultarea întâi de toate, postul de mâncare și de somn, pocăinţa adică jalea, zdrobirea inimii și lacrimile, osândirea de sine, defăimarea, lipsa de confort, osteneala, vieţuirea în greutăţi, mărturisirea – spovedania, tăcerea, smerenia începătorilor, bărbăţia, nepomenirea răului, iubirea de fraţi, blândeţea, credinţa simplă neiscoditoare, negrija lumii, ruperea de lume.

Legată de asta este ura fără ură a părinţilor trupești – adică să ne păzim nu pentru că îi socotim răi – Doamne ferește! – ci pentru că sunt o sursă de mângâiere care ne deviază din drumul nostru în viață, fie că este drumul căsătoriei, fie că este drumul monahismului. Cine își iubește mai mult părinții decât partenerul de viață, într-un final va divorța de acesta din urmă fie că este o persoană de sex opus, fie că este Hristos. Se întoarce iarăși la părinți și rămâne acolo, se lipește acolo. Se prăbușește la decolare. Fraților, trebuie să-i lăsăm pe părinți și să ne continuăm drumul nepătimirii și simplității, o simplitate fără de răutate către Dumnezeu. Desigur că îi respectăm pe părinți, bineînțeles, și ne rugăm pentru ei, îi pomenim. De asemenea, este important ca noi, cei începători, să avem grijă să nu plecăm urechea inimii la prețuirea din partea celorlalți pentru că atunci luăm aer și ne ridicăm precum zepelinul mândriei și o să explodeze când ți-e lumea mai dragă.

Cei mai înaintați în cele duhovnicești trebuie să aibă cele mai duhovnicești adică lipsa de slavă deşartă, nemânierea, buna nădăjduire, liniştea, dreapta socoteală – discernământul, gândirea neclintită la judecată, mila, iubirea de străini, sfătuirea cumpătată, rugăciunea netulburată de patimi și neiubirea de arginţi. Toate acestea ajută la stabilizarea părților raționale ale sufletului și la înmuierea inimii.

Desigur că cei desăvârșiți, cei la care zorii luminării lui Hristos au ajuns să fie Soarele dumnezeirii la amiază trebuie să le aibă pe cele ale luminii, adică inima luminată, nerobită de întuneric și dragoste desăvârșită, care este un izvor de smerită cugetare a desăvârșiților. Desigur că cu darul Domnului celui desăvârșit i se răpește mintea în afara trupului pentru a intra Hristos în sufletul omului. Aceasta se face de către Duhul când Duhul cel Sfânt voiește pentru că omul are o rugăciune luminoasă, dar Duhul face totul. Dacă omul are rugăciune luminoasă, jertfelinică și nejefuită de întunericul egoismului. Omul trăiește moartea sa ca om căzut în belșugul luminării dumnezeiești. Fuge de trup, de lume și își urăște viața sa, însă este sol pentru suflete și-i zidește pe ceilalți și bineînțeles se silește să-L silească pe Dumnezeu să-i mântuie pe oameni. Cel care a ajuns la desăvârșire este coliturghisitor cu îngerii și cu sfinții, în abisul tainelor pe care le ține ascunse în conștiința sa.

Desigur că acest om este stăpânul patimilor și cel care tiranizează pe diavoli. Trebuie să știm că diavolul nu poate să facă nimic decât să sperie. În clipa în care omul devine unit cu Dumnezeu atunci diavolul este cel speriat de către omul îndumnezeit pentru că acesta este stăpânul a tot și a toate, inclusiv a haosului din părțile sale raționale sau iraționale ale sufletului. Asta se întâmplă pentru că omul desăvârșit este următorul și fiul lui Dumnezeu cu ajutorul harului Acestuia în lumina bucuriei nesfârșite a dragostei dumnezeiești.

Fraților, să ne luptăm pentru a urca această scară a virtuților pentru că pentru aceasta am fost făcuți și astfel vom fi împliniți și vom scăpa de anxietăți și neliniști.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut discernământul să rămâneți cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!