Profeții și neliniști – p. Teologos
23 iulie 2024
Ziua de Glorie – un scurtmetraj despre Sfânta Filomena
24 iulie 2024
Ascultați-l pe Părintele Efrem din Arizona care ne arată cum trebuie să privim această lume în raport cu incertitudinea mântuirii.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Incertitudinea mântuirii – Părintele Efrem din Arizona
Viața este trecătoare. Este un vis, va trece. Au trecut atâția ani. Și ce s-a întâmplat? Am înțeles ceva? Și de-ar fi fost viața noastră de o mie de ani, dacă ar fi trecut o mie de ani, am fi avut același sentiment. Ce a mai rămas din prima viață, care a trecut? Păcate, povară, vinovăție, incertitudinea mântuirii. Iată rezultatele vieții.
Acum, cunoscând acest adevăr, să ne îngrijim ca restul vieții noastre să fie creștinesc, iar când va veni sfârșitul vieții, când primești înștiințare despre sfârșitul vieții, atunci ne vom confrunta cu spectrul, spectrul crud, cu moartea teribilă, pe care nu am trăit-o. Atunci ne va ajuta foarte mult dacă suntem pregătiți. Și când omul este pregătit, el înfruntă situația aceasta cu leacul nădejdii. Ușurarea conștiinței îndulcește durerea și frica și dă curaj în incertitudine.
Dar când omul înfruntă moartea fără să se pocăiască, vai și amar, este un lucru teribil atunci. Când primește înștiințare că intră in viață veșnică reală, de care poate că s-a îndoit în viața sa și nu credea că există, dar, din păcate și din fericire, în acel moment va conștientiza acest lucru. Va simți că nu moare, va realiza că pornește într-o călătorie veșnică.
Un om care nu credea și își petrecea zilele și nopțile în taverne și în cafenele, la un moment dat s-a luminat, spre sfârșitul vieții, s-a îmbolnăvit și și-a venit în fire și i-a spus soției sale: „Scoate-mă puțin din casă!” „Ce vrea să facă acum? Ce i-a venit? A înnebunit?”, își zicea soția lui. „Da, te rog, scoate-mă puțin afară!” Erau și alți oameni acolo, vecinii. A ieșit afară și a zis, cu mintea lui cea lumească: „Εi, lume deșartă, cum m-ai înșelat și nu am înțeles mai înainte ce ești! Acum e deja târziu!”
Vedeți cum și-a dat seama și a simțit că viața nu se termină acolo. Fiindcă ce sens avea să-și ia rămas bun de la lumea aceasta? Cum se chinuise oare pe sine așa, trăind în înșelare? Fiindcă intra în cealaltă viață, iar viața pe care a trăit-o l-a indus în eroare, ca să nu reușească și să nu se îngrijească să fie în rânduială în veșnicie. Și acum ce e de făcut, că o să plece în neorânduială? „Ți-ai râs de mine, m-ai înșelat, și banii după care am alergat întreaga viață mi i-ai făcut de prisos. Și acum ce am să-I spun lui Dumnezeu despre banii din viața mea, pe care nu i-am folosit cum trebuie și tu mi i-ai mâncat, lume ticăloasă?”
De aceea trebuie să conștientizăm că lumea este o deșertăciune. Și că plecăm și ne îndreptăm cu adevărat către viața veșnică. Ne așteaptă acolo lumea cealaltă, o lume duhovnicească, veșnică. O lume sfântă este acolo, cu multă lumină, cu multă bucurie, cu lucruri minunate, în timp ce aici toate sunt mincinoase. Cine merge acolo nu vrea să se mai întoarcă niciodată înapoi. Dar noi nu am văzut acea lume și, întrucât conștiința nu ne spune că suntem în regulă, nu vrem să plecăm – și eu sunt primul care face asta. Încercăm să ne facem bine, încercăm să ne vindecăm ca să nu plecăm.
Dar, din moment ce acolo este atât de bine, de ce ți-e frică să pleci? Conștiința însă nu-mi spune că sunt bine, am nesiguranță. De multe ori oamenii lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să-i înștiințeze cât de groaznic este ca omul să plece în neorânduială, au primit înștiințare de la Dumnezeu prin fenomene duhovnicești, i-a condus între somn și trezie spre cunoașterea faptului că pleacă din viața aceasta și părăsind-o, au conștiința că, dacă acum, mergând la judecată, nu aflu îndreptățire la Dumnezeu, mai bine zis, nu sunt miluit de Dumnezeu și nu obțin iertarea și sunt condamnat, cum rămâne cu veșnicia? Cum rămâne cu iadul? Cum rămâne cu trăirea împreună cu demonii? Cum voi suferi veșnic vederea și părtășia demonilor în întunericul palpabil, în murdăria iadului, în mocirlă, în acea absență până și a ultimei fărâme de rază a luminii dumnezeiești, nu voi ieși niciodată de acolo, chiar niciodată? Niciodată și veșnic. Nebunie, pură nebunie este!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
4 Comments
Dacă acest sfant spune ca nu mai ieșim niciodată din iad,
de ce Biserica prin preoții și cărțile ei ne amageste cu
iertarea celor din iad prin slujbele de pomenire si parastase?
Poate că acest sfânt face referire la cei pentru care nu se roagă nimeni…
Vezi și postarea:
Cum ajută rugăciunea pe metanier pe cei adormiți – P. Nikon Aghioritul
De asemenea, vezi și postarea despre etapele vieții veșnice a părintelui Teologos.
Oare pentru dragostea mea transpusă în fapte, rugăciune, milostenie și parastase, bunul Dumnezeu nu s-o îndura de sufletele părinților mei adormiți ?!
Oare nu ne-a spus Dumnezeu că nu vrea moartea păcătosului ci să fie viu ?!
Doamne ajută!
Sfantul Cuvios Gherontie cel nebun pentru Hristos (de la Tismana +2018 ),
fiind întrebat aceasta intrebare: “Cei din iad vor fi iertati?”
(intr-un pelerinaj mi se pare)
Cuviosul răspunde:
“Care au pacatuit putin, mi se pare ca li se va ierta.
Dar care au păcătuit mult, si multe zile,
nu zile saptamani sau multe luni…cum credeți , sau multi ani,
cum credeți c-o sa fie iertati?
Si un copil de 2-3 ani, un scolar, poate sa judece treaba asta.”
Aici este filmarea respectiva:
https://www.youtube.com/watch?v=fwbpUxo9Bgk
“Pocăința nu și-o poate desăvârși sufletul în iad și pentru motivul că acolo nu mai lucrează Harul lui Dumnezeu. Deci dacă cineva ar fi scos din iad, aceasta se datorează ostenelilor rudeniilor și rugăciunilor Bisericii luptătoare, pe care socotindu-le Dumnezeu ca pe o faptă a iubirii de oameni, care trece dincolo de hotarele mormântului, va împlini ceea ce lipsea din pocăința sufletului osândit. Fără libertate și fără Har, nici o suferință nu plătește nimic, cu atât mai puțin suferința din iad. Suferința aceea, deși foarte mare, nu rodește nici o nădejde de pe urma ei. Dar libertatea, iubirea si Harul celor de pe pământ pot îndupleca pe Dumnezeu să scoată din muncă sufletul ce n-a ajuns la sfințenie deplină. Caci, precum nimic necurat nu intra în Împărăția lui Dumnezeu, așa nimic bun, oricât de puțin ar fi, nu rămâne în iad pentru totdeauna, subînțelegând-se prin acest bun și rugăciunile Bisericii. Iubirea a coborât pe Dumnezeu în trup, iubirea a sfărâmat porțile iadului, iubirea “scoate din moarte și nu te lasă să te pogori în întuneric”. E vorba de o iubire arătată prin fapte. De aceea zicem ca iubirea n-are marginile omului, nici spațiul, nici timpul; nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt și ajunge pe cel iubit; străpunge iadul care nu-i poate sta împotrivă și străbate cerul. Iubirea e însușirea lui Dumnezeu, prin care a creat lumea văzută și nevăzută, și toată făptura care-L cunoaște de Tată e străbătută de iubire.” (Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, pg. 313, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Romane a Aradului, 2003).