Frumusețea e esențială pentru perceperea adevărului – Jordan Peterson, John Vervaeke, Jonathan Pageau

Urmăriți o discuție cu totul extraordinară între Jordan Peterson, John Vervaeke și Jonathan Pageau în care aceștia demonstrează că frumusețea e esențială pentru perceperea adevărului.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

– Asta ne aduce, cred, la cel mai adânc nivel al fenomenologiei și cunoașterii. Jonathan știe asta. Este vorba de învățătura clasică cu privire la faptul că cele transcendente sunt convertibile una într-alta, deci într-un anume sens adevărul, binele și frumosul sunt același lucru, dar nu ca o identitate matematică. Asta e cu adevărat important.

– Corect

– [Tomas] d’Aquino se luptă cu asta, Maxim [Mărturisitorul]…

– Cred că vedem o reflectare a acestui lucru în ideea de Sfânta Treime.

– Așa este. Și este o problemă … Citesc acum cartea lui Schindler, ”Raționamentul Catolicismului” în care acesta vorbește despre ”întâietatea frumuseții, centralitatea binelui și esențialitatea adevărului”. Acestea sunt superlative dar în moduri diferite. Ceea ce vrea să spună prin întâietatea binelui – iar acesta e un argument platonic clasic – este că dacă nu există frumusețe toate celelalte normative nu mai pot fi atinse.

– Adevărat.

– Dar de ce ”adevărat”? Eu am scris un capitol în ultima mea carte despre nevoia de frumusețe dar nu înțeleg: de ce aceasta este primordială? Și ce spune asta despre percepția noastră, că este primordială? Pentru că nu trebuie să te gândești la asta… E ceva care se subînțelege? Nu înțeleg asta.

– Un mod de a ne gândi la asta este înfricoșător, de fapt. Am scris o carte foarte frumoasă despre asta numită ”Frumusețea și cum ne pregătește ea pentru adevăr și dreptate.” Haideți să ne gândim la ceva ce este important din punct de vedere cultural, ceva despre care eu am mai discutat. Suntem imersați în ceea ce numim “hermeneutica suspiciunii”. Hermeneutica suspiciunii este aceea că aparențele sunt întotdeauna deformate, înșelătoare și ne distrag atenția de la realitate. Aceasta este percepția umană. Iar momentul adevărului este atunci când scoatem la lumină cele ascunse, intriga, conspirația. Asta înseamnă hermeneutica suspiciunii. Și când înțelegem asta …

– Freud, Marx, vorbeau despre asta: revelarea celor ascunse, adică “iată ceea ce se întâmplă de fapt”, dezasamblarea.

– Exact.

– Este peste tot acum.

– Da, da….

– Iată punctul de vedere al lui Merleau Ponty despre asta: Hermeneutica suspiciunii este întotdeauna dependentă de asta. Dacă spun că “asta nu e real”, fac asta pentru că spun că “uite, asta e real”. Constatarea este întotdeauna o judecată comparativă. Acesta este punctul său de vedere.

– Și deci el acceptă noțiunea că există ceva… ? Pentru că unul dintre lucrurile pe care le vedem în lumea postmodernistă, și îl ascultam pe Richard Rorty alaltăieri, care pare să creadă ideea postmodernistă că totul este doar o rețea de reprezentare lingvistică și că nu există nimic real dincolo de asta.

– Aceasta este critica lui Dylan, au mai fost reducții logice similare, tot ce faci e să transformi toate datele realității în proprietăți ale textului. Iar apoi împiedici textul să devină subiect al înseși criticilor pe care le aduci realității.

– Da, asta mie îmi pare credibil. Deci Merleau Ponty acceptă realitatea frumuseții?

– Exact. Pentru că, gândește-te ce înseamnă asta: dacă hermeneutica suspiciunii înseamnă că aparențele ne distrag, ne înșală,…

– Da, deci trebuie să fie ceva în spatele acestui lucru…

– Da, iar frumusețea este atunci când aparențele dezvăluie realitatea…

– Asta este… adică…

– Eu cred asta!

– Avem lucrarea artistului, sau lucrarea liturgică, sau frumusețea unei biserici sau a unei icoane, sau atunci când Dumnezeu, sau realitatea ultimă, sau cum vrei să formulezi, ni se face cunoscut, și ni se revelează ca fiind aceea conexiune între ceea ce întâlnim, aceste ființe tipice pe care le întâlnim, și ceea ce ne revelează ele despre celelalte transcendențe.

– Când am scris acest capitol, care este capitolul meu preferat din ambele cărți, cum să ne aranjăm una din camere cât mai frumos posibil, ceea ce înseamnă să faci curățenie în cameră mai întâi, ca să nu fie aglomerată și fără sens și să nu fie contra-productivă oricărui scop al tău și o reflectare a propriului haos din mintea ta. Dar a face ordine nu este destul. Următorul lucru este să vezi dacă poți crea acolo o relație cu frumusețea, lucru de care oamenii chiar se tem. Am văzut oameni care încearcă să cumpere opere de artă și sunt îngroziți să facă asta, pe motiv că alegerea lor le va scoate la lumină gusturile. Iar dacă gustul lor nu este rafinat, atunci inabilitatea lor de a distinge între o făcătură și o frumusețe reală autentică este automat descoperită. Deci sunt îngroziți de asta. Dar sunt, în aceeași măsură, speriați și de frumusețe.

Haideți să vă spun o întâmplare despre asta, dacă nu vă supărați. Am cumpărat niște tablouri ale unui pictor impresionist rus pentru tatăl meu. Mi-au plăcut tare mult, în special cele realizate de acest pictor. Stilul impresionist rusesc e asemănător stilului francez doar că este mult mai rudimentar, urmele pensulei sunt mai groase, deci rezoluția este mai mică, dar este la fel de frumos ca paletă de culori. Dețin o varietate de tablouri, dacă te îndepărtezi puțin de ele poți vedea reprezentări atât de frumoase.

Deci i-am trimis tatălui meu opt astfel de tablouri. Iar mama a aruncat o privire la ele și a zis: ”Aceste tablouri nu le scoatem din beci!” Iar mama este o persoană conservatoare. Nu este foarte deschisă și nu este interesată în noutăți, iar simțul ei estetic nu este sofisticat. Mama mea are o mulțime de calități, dar ea și tatăl meu sunt diferiți în asta. Lui i-a plăcut mult aceste tablouri, le-a făcut rame, și la un moment dat a adus unul sus, iar mama a tolerat asta. Apoi a mai adus încă unul sus, iar ea a tolerat și asta. Și într-un final toate 8 au ajuns sus; iar peste câțiva ani, eu fiind acolo, ea mi-a spus cât de mult îi plac tablourile. Dar cu adevărat au avut un impact pozitiv asupra ei. Iar asta cred că s-a întâmplat, în parte, deoarece… imaginează-ți că ești confortabil în percepția ta canonică despre obiecte și apoi apar impresioniștii și îți spun să privești acel peisaj ca fiind nimic altceva decât o combinație de culori.

Noi uităm cât de radical e lucrul ăsta. Adică acel gen de picturi au provocat revolte în Paris când au fost expuse prima dată, picturile impresioniste. Și la fel a reacționat și mama, ceva de genul: ”O, Doamne, aceasta e un nou mod de a privi lumea. Nu vreau să văd asta.” Și este o invitație de a te uita dincolo de trivialitatea percepțiilor tale, dar a crede că nu este nimic acolo care să sperie sau să provoace… Nu-i înțelegi pe conservatori, dacă nu vezi asta.

– Dar în ceea ce privește frumusețea, mai ales acum, una din probleme, sau modul cum frumusețea ne poate copleși este acela că simțim că dacă ne deschidem spre asta, ne este teamă de hermeneutica suspiciunii, ne e teamă că dacă vedem realitatea revelându-ni-se și dacă vedem legătura între aparență și ceea ce este în spatele ei, ne temem că dacă ne aruncăm, dacă facem acel salt, vom fi trădați.

– Corect. Că poate nu va fi adevărat.

– Câteodată nu este [adevărat]. Pentru că este posibil să fii înșelat de aparențe.

– Și asta te duce la Kant, în ceea ce privește salvarea frumuseții, la critica sa în legătură cu ceea ce vezi că se petrece acum… Dacă citești scrierile vechi, Plotin de exemplu, spune despre frumusețe că este izbitoare, răscolitoare, perturbatoare. Vreau să mai revin la asta, la aspectul transformator al adevărului. Dar ceea ce facem este că noi încercăm să reducem frumosul la ceva lin, neted, care este modalitatea facilă prin care noi ne însușim ceva… –

 Ca și netezimea caroseriei unei mașini. Rezoluție de un pixel.

– Da. Pentru că ceea ce îți dă această abordare este ceea ce numim ”poleiala frumuseții”, protejându-te de hermeneutica suspiciunii.

– Da, ai dreptate.

– Deci vedeți asta? Pornografia este un exemplu concludent în acest sens deoarece dai la o parte toată amenințarea, toată taina, tot ceea ce e propriu acelei persoane astfel încât aceasta nu te pot uimi sau tulbura, sau respinge… Exact. Pornografia este un exemplu al modului în care platul preia controlul asupra frumosului și este interpretat greșit ca fiind frumosul. Dar, dacă sunteți de acord, ceea ce am vrut să spun este că acesta este răspunsul meu cu privire la întâietatea frumuseții. Pentru că dacă nu vei obține acea abilitate de a privi…

– Și când… Scuză-mă! Te rog să continui! Întreb după.

– Vreau să spun că prin ochelarii mei, și dincolo de ei, dacă nu vom putea vedea realitatea când ne uităm la aparență suntem blocați în solipsism și scepticism. Deci avem nevoie de o întâietate… Iar dacă o faci tu, fără a fi chemat să o faci, atunci vei fi prins în capcană. Ai nevoie de ceva care să te cheme dincolo de aparențe ca să poți asocia corect aparențele cu realitatea și să realizezi asta. Asta înseamnă a avea întâietate.

– Este aceasta chemarea ontologică din epistemologie?

– Aș spune că acesta argumentul lui Plato despre cum frumusețea…

– Deci atunci când zici… M-am gândit mult la relația dintre dragoste și adevăr. Cred că dragostea are întâietate, iar adevărul îi slujește dragostei, deci există o întâietate acolo, întâietatea dragostei, dar tu aduci în discuție întâietatea frumuseții. Deci sunt aceste concepte contradictorii?

– Nu, nu, nu. Deloc. Deoarece percepția lui Platon despre dragoste – trebuie să fim atenți pentru că Platon a luat conceptul grecesc al ”eros”-ului și a încercat să-l curbeze spre ceea ce creștinii vor numi ulterior ”agape”. Deci să luam asta în calcul. în fine, ceea ce se întâmplă este că Plato spune că dragostea înseamnă chemarea noastră spre frumusețe. Și haideți să încerc să vă arăt. Dați-mi o secundă, că e o conexiune aici.

– Da, da.

– Va suna ca ceva care nu are legătură. Dar se pare că adevărul, rațiunea, majoritatea prejudecăților noastre cognitive, și sunt argumente în creștere că multe dintre prejudecățile cognitive multe sunt de fapt versiuni ale prejudecății mele personale, ale egocentrismul meu. Nu voi vorbi despre asta acum, dar cred că e un bun argument, dar să presupunem că și dacă ar fi doar parțial adevărat (și acesta e un punct important), iar Spinoza a înțeles asta, această orientare, autorelevanță, cât de relevante sunt lucrurile pentru mine, acesta este un fel de egocentrism fundamental, un mod fundamental în care îți prioritizezi percepția asupra lumii. Nu vei putea să-ți folosești rațiunea ca să ieși din asta. Spinoza, cel mai logic dintre filozofi, a afirmat că singurul lucru care va inversa săgeata relevanței este dragostea. Asta este și ce spune Murdoch: Dagostea e atunci când realizezi și realitatea a altceva în afară de tine.

– Adevărat.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!