Urmăriți un material în care se încearcă o prezentare a locurilor scripturistice cele mai importante în care se face referire la Maica Domnului.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere. Prorocii – Psalmul 44
Spun Sf Părinți că prima evanghelie, prima veste bună, este spusa Domnului către diavol după căderea lui Adam că femeia îi va zdrobi capul și șarpele diavol îi va înțepa călcâiul. Imediat după cădere, Domnul îi dă omului căzut speranța victoriei asupra diavolului. Femeia care îl va învinge va fi Maica Domnului.
Mai apoi, în Psalmul 44 se începe într-un mod normal, să zicem, ca și o cântare de laudă adusă Împăratului. La început Împăratul este lăudat ca fiind mai frumos decât toți fii oamenilor, o frumusețe duhovnicească interioară care se manifestă în afară prin cuvintele pline de har pe care Împăratul le spune. Știți că cel care reușește să-și controleze gura și nu greșește în cuvânt este om desăvârșit. Și la asta se referă psalmul. De asta L-a binecuvântat Dumnezeu pe Împărat în veac. Deja de aici ar trebui să intrăm la bănuieli pentru că despre orice împărat pământesc nu se poate spune că Dumnezeu l-a binecuvântat ca și împărat veșnic pentru că împărații pământeni se succed la tron, nu rămâne nimeni veșnic pe tron.
După aceea, psalmistul continuă să laude virtuțile Împăratului, adevărul, blândețea și dreptatea și după ce ne convingem că este vorba într-adevăr de un om extraordinar, vin versetele care schimbă și aruncă totul în aer: „Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiag de dreptate toiagul împărăției Tale. Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea; pentru aceasta Te-a uns pe Tine Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtașii Tăi.” Păi până acum era vorba de un om adevărat; acum dintr-o dată vedem fără putință de tăgadă că este vorba de un Dumnezeu adevărat care stă pe tron în veac și care a fost uns de Dumnezeu cu harul bucuriei.
Deci Psalmul 44 este o profeție clară cu referire la Domnul nostru Iisus Hristos, om adevărat și Dumnezeu adevărat, Împărat veșnic, pe care L-a binecuvântat Dumnezeu Tatăl și la uns cu Harul Duhului Sfânt, Dumnezeu.
Împărăteasa
Așa capătă o altă dimensiune faptul că în versetele imediat următoare spune că „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată.” De vreme ce am văzut că Împăratul este Hristos arătat este că Împărăteasa care stă de-a dreapta Domnului, în poziție de cinste, este Maica Domnului pentru că ea este împărăteasa și a îngerilor și a oamenilor.
Că este vorba de o realitate duhovnicească și nu una trupească vedem foarte clar atunci când ni se spune mai-jos că „Toată slava fiicei Împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu țesături de aur și prea înfrumusețată.” Vedeți că pentru a păstra frumusețea acestei feciorii, atunci când Maica Domnului este atrasă de Împăratul și Dumnezeul ei, Duhul Sfânt Dumnezeu îi spune să plece urechea inimii la cuvântul lui Dumnezeu din inima sa și să uite, să nu-și mai amintească de cele lumești – de poporul ei și de casa părinților ei – și asta pentru a se putea înălța cu feciorie deplină către Dumnezeu cel total transcendent lumii acesteia și pur duhovnicesc, imaterial. Prin ridicarea fecioarei cu mintea la cer, L-a coborât pe Împăratul Ceresc pe pământ și astfel Dumnezeu S-a făcut om, atras de frumusețea duhovnicească a acesteia.
Despre feciorie
Desigur că Maica Domnului nu este singura Sfântă cu toate că este cea mai mare, pentru că psalmistul spune că „aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce ție.” Trebuie să precizăm aici că fecioria nu se referă exclusiv la virginitate. Fecioria înseamnă mintea iubitoare de Dumnezeu, mintea de diamant care ne conferă starea fără compromisuri împotriva oricărui păcat, oricărei plăceri sau dureri păcătoase.
Acuma, trebuie să știm că acest verset dincolo de faptul că se referă la sufletele cuvioase, în principal la Sfintele care i-au urmat Maicii Domnului în istorie, are și un plan mai tipiconal, referindu-se la rânduiala cu care a fost dusă Maica Domnului la intrarea sa în Templu când aceasta, copilă fiind, a fost însoțită de mai multe fecioare până când a intrat înăuntru în Sfânta Sfintelor.
Fecioria Maicii Domnului
Este esențial ca Maica Domnului să fi fost fecioară curată, neatinsă de nimic lumesc, necoruptă de nicio plăcere păcătoasă pentru că altfel ea nu ar fi fost capabilă să nască pe Domnul cel preacurat. Era nevoie de o întrerupere a lanțului păcatului adamic perpetuat din generație în generație pentru a se putea naște un Mântuitor de sus din Cerul cel pur duhovnicesc.
De fapt, și profetul Isaia accentuează frontal faptul că marele semn pe care Dumnezeu îl dă este faptul că Fecioara se va trezi că are în pântece și va naște fiu și vor chema numele Lui, Emanuel – care se tâlcuiește „Cu noi este Dumnezeu”. Lucrul acesta s-a împlinit după cum dau mărturie pregnantă evangheliștii Matei și Luca.
Două lucruri socotesc că sunt esențiale de amintit aici, întâi de toate faptul că cuvântul „fecioară” în textul Septuagintei – παρθένος – nu înseamnă doar virgină biologic, ci înseamnă împlinirea personalității, păstrarea intactă a întregii cugetări, neîntinate de nicio atracție depărtată de lumina pură a iubirii Dumnezeiești.
Al 2-lea lucru este contextul în care profetul Isaia a spus această profeție. Este vorba, de fapt, de un moment în care Dumnezeu i-a vorbit lui Ahaz, ajuns regele Iudeilor la vrâsta de 20 de ani, un rege dezastruos pentru că el în loc să creadă în Dumnezeu, și-a pus nădejdea în asirieni și în zeii lor. Și-a jertfit copilul prin foc lui Moloh, un ritual satanic spurcat, condamnat desigur de Dumnezeu în Levitic. Astfel, Domnul îi spune lui Ahaz prin pofetul Isaia să ceară un semn „în adânc sau în înălțime”, după cum spune Scriptura – ce vrea el – ca Domnul să-i arate că doar El este singurul Dumnezeu adevărat și minunat care poate să facă un astfel semn. Atunci Ahaz se închide în sine dintr-o falsă evlavie cârtind că „Nu voi cere, nici îl voi ispiti pe Domnul!” Atunci Isaia, îndârjit zice „Uite, care-i treaba casa lui David! Nu vă ajunge să obosiți pe oameni, acuma veniți să obosiți și pe Domnul?”
Din cauza asta, ca să știți că Domnul este Dumnezeu o să vă dea un semn de o să vă crape mintea și nu o să vă vină să-l credeți: acela că Fecioara va avea în pântece și va naște fiu și vor chema numele Lui, Emanuel.
De fapt, într-adevăr Sf. și dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu nu a crezut deloc în clipa în care trebuia să traducă textul ebraic în greacă – Septuaginta – spunând că este imposibil asta și a vrut să scrie acolo „femeie tânără”. Care nu e o minune – să nască o femeie tânără. A apărut un înger, însă, și i-a spus Sf. Simeon, „Nu fă asta! Scrie ‚fecioară’ acolo, și tu ca și canon nu o să mori până ce nu vei vedea asta cu ochii tăi”.
Astfel Sf. Simeon a mai trăit câteva sute de ani și a văzut cu ochii săi pe Maica Domnului și pe Pruncul Iisus la Întâmpinarea Domnului. Când L-a văzut pe Domnul, L-a recunoscut prin harul Duhului Sfânt și a spus celebra rugăciune care până astăzi se spune la slujbe: „Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace…” și celelalte mari profeții la adresa Pruncului cum că este lumină spre descoperirea neamurilor și toate celelalte.
Confirmarea
Dacă Maica Domnului nu ar fi fost Sfântă perfectă, atunci când ar fi auzit acestea precum și laudele păstorilor și închinările și darurile magilor care erau niște oameni de o aleasă știință și cultură din vremea respectivă, ea s-ar fi mândrit cu siguranță. Pe de altă parte când ar fi auzit pe dreptul Simeon că spune că prin inima ei va trece sabie și când l-ar fi auzit pe Sf. Iosif Logodnicul că-i spune că trebuie să meargă cu pruncul până hăt departe în Egipt, s-ar fi scandalizat, s-ar fi deznădăjduit. Să nu uităm că din Israel până în Egipt chiar și astăzi este un drum dificil, darămite atunci când existau doar animalele de povară, iar familia era foarte săracă, Pruncul foarte mic și tâlharii peste tot.
Maica Domnului, însă, pentru că era în Sfânta Sfintelor de la 3 ani și era hrănită și crescută de Sf. Arh. Gavriil, avea încredere desăvârșită în Dumnezeu – pentru că avea experiența, cunoștea.
Cum simțim noi iadul sau raiul
În clipa în care omul se desprinde de lume și rămâne cu Dumnezeu atunci raiul și iadul apar ca și principala realitate – unul din cele două fiind mai aproape, în funcție, de cât de împătimit este omul. În lume, avalanșa informațională cu care este acoperit nu îl lasă să vadă cu claritate chipul lui Dumnezeu cel de dincolo de lume și nu îl lasă să vadă viitorul veșniciei în care ajungem prin moarte și judecată. Pentru omul lumesc neatent și desfătat de plăcerile lumești, Dumnezeu și veșnicia devin realități secundare și se estompează în marea de centri informaționali și griji în care este inundată mintea.
Sfântul Arhanghel Gavriil și Maica Domnului
Maica Domnului era ferită de noroiul tuturor acestor lucruri în Sfânta Sfintelor, contemplând și învățând doar cele cu adevărat importante, cele cerești, sub conducerea duhovnicească a starețului ei, Sf. Arh. Gavriil. De unde știm că era Sf. Arh. Gavriil? Spun Sfinții Părinți acest lucru – în special Sf. Grigorie Palama – și, de asemenea, este menționat adumbrit și în Sfânta Scriptură la Buna Vestire când vine Arh. Gavriil și îi spune „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei!” iar Maica Domnului s-a tulburat, însă nu de prezența îngerului ca și Arhiereul Zaharia, ci de închinăciunea și lauda maximă pe care arhanghelul i-a adus-o. Maica Domnului îl cunoștea foarte bine pe Arh. Gabriel, din cauza asta nu se întreabă cine e și nici el nu se prezintă ca și în cazul întâlnirii arhanghelului cu Sf. Zaharia.
Maica Domnului este surprinsă de lauda la superlativ pentru că până atunci Sf. Arhanghel se comporta cu ea și un stareț și dascăl duhovnicesc în timp ce ea era ucenica, deci o relație pe verticală în care ea era cea mai prejos – ucenică – și dintr-o dată Arhanghelul care stă în fața lui Dumnezeu, o pune pe ea pe poziția de Împărăteasă duhovnicească, arătându-i că este desăvârșită. „Plină de har” în textul original este un singur cuvânt – κεχαριτωμένη – și înseamnă desăvârșirea harului – ceva ce nu mai poate fi depășit.
Greșeli contemporane
Trebuie să notăm aici că de vreme ce însuși Sf. Arh. Gavriil, cel care stă înaintea lui Dumnezeu, a cinstit-o desăvârșit pe Maica Domnului, cu atât mai mult ar trebui să o cinstim noi, care suntem praf și țărână – însă din păcate noi nu suntem în stare să o cinstim cum se cuvine.
De aici se vede cât de mult greșesc sectarii care nu o socotesc pe Maica Domnului desăvârșită, cea mai mare Sfântă. Toți Sfinții Părinți, toată experiența Bisericii mărturisește despre desăvârșirea Maicii Domnului. Se spune că trei lucruri a făcut Dumnezeu ca să fie vârful perfect al creației Sale: întruparea Cuvântului, fericirea Raiului și Maica Domnului. Au fost și sunt mulți oameni dintre care unii mai trăiesc și îi cunosc care au văzut-o pe Maica Domnului și dau mărturie de desăvârșirea acesteia.
Rugăciunile Maicii Domnului sunt ascultate
Datorită perfecțiunii Maicii Domnului, rugăciunile ei sunt totdeauna ascultate pentru că Maica Domnului, fiind perfectă, totdeauna ascultă de Dumnezeu. Din cauza asta rugăciunile ei sunt mântuitoare și din cauza asta Biserica spune „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește-ne pe noi!” – Υπεραγία Θεοτόκε, σώσον ημάς. Desigur că nu spunem că Maica Domnului este Mântuitor prin fire în locul lui Hristos, ci că rugăciunile ei sunt totdeauna ascultate.
Smerenia Maicii Domnului
Vedeți că desăvârșirea fecioriei Maicii Domnului se vede în smerenia sa: Îngerul o proclamă „plină de har” și va fi Împărăteasa mamă a lui Dumnezeu cel întrupat iar ea în loc să se mândrească, se numește pe sine roabă și se supune voii lui Dumnezeu – voie care pentru o evreică era cea mai mare nebunie posibilă. Era cu totul de neconceput pentru o evreică din acele timpuri ca Dumnezeu cel unic să aibă un Fiu, ca Dumnezeu cel total de neajuns, ca Yahwe care a apărut pe Muntele Sinai să se întrupeze și ca acesta să se întrupeze dintr-o fecioară care o să aibă atâta energie necreată de la Dumnezeu, atât har că o să nască singură. Înțelegeți? Deci ascultarea Maicii Domnului este colosală, cu mult mai mare decât am crede la prima vedere.
Să nu uităm că chiar Sf. Iosif Logodnicul, cel care trebuia să o protejeze, avea gânduri împotriva ei, cum că cineva – probabil chiar din fii lui dintr-o căsătorie anterioară cu Salomeea – ar fi necinstit-o. Lucrurile erau atât de clare că era însărcinată fără ca el să fie tatăl și Maica Domnului era atât fără de apărare că trebuie să intervină direct Dumnezeu prin înger ca să-l liniștească pe Sf. Iosif.
Desăvârșirea Maicii Domnului se vede și din faptul că s-a păstrat smerită și cu conștiință de roabă a Domnului cu toate că, luminată fiind de Dumnezeu, știa că o să fie fericită de toate generațiile, după cum i-a spus Elisabetei și după cum este scris și în Psalmul 44 la final.
Pentru a se simți atât de smerită și, deci, atât de bucuroasă, sufletul Maicii Domnului mărea încontinuu pe Dumnezeu în sinea sa. Dacă mărim pe cineva în interiorul nostru atunci noi ne micșorăm, ne smerim în comparație cu acesta.
Slavă și mărire – semnificații
Uneori cuvintele „slavă” și „mărire” se folosesc ca și sinonime însă ele sunt destul de diferite.
Verbul „a mări” de care vorbim aici – μεγαλύνω – pe plan duhovnicesc înseamnă a face efortul de a mări prezența duhovnicească a unei alte existențe în existența noastră. Dacă facem efortul să-L mărim pe Dumnezeu înăuntrul nostru prin deschiderea noastră față de El, prin dragostea noastră, prin rugăciunea noastră, prin lăsarea totală în voia Sa, atunci Dumnezeu va intra în noi și vom fi umpluți de harul Său. Cuvântul „har” vine de la „χαρά” care înseamnă în greacă „bucurie” pentru că primul semn al harului dumnezeiesc este bucuria. Este de așteptat că Maica Domnului, fiind plină de har, era plină de bucurie adevărată.
„Slavă” – δόξα – înseamnă altceva. Înseamnă „vedere duhovnicească, vedere spirituală bună, luminată, acceptată, de dorit, de iubit”, „părere universală pozitivă” sau chiar „poziție a comunității prin care se acceptă ceva” – toate acestea în sens pozitiv. O poziție agresivă, războinică, controversată nu este „δόξα”, nu e slavă.
Ortodoxia – s-ar traduce cu „dreapta vedere duhovnicească” sau de multe ori cu „dreapta slăvire”, dreapta poziție, dreapta credință, dreapta vedere, cum spuneam. Vedere mai presus de logică și de aici vine și termenul de credință.
De aici, când dăm slavă lui Dumnezeu, îi dăm acceptul nostru ca Dumnezeu cel iubit în inima noastră. Dumnezeu are nevoie de acest accept, și noi trebuie să I-l dăm pentru că El nu încalcă libertatea noastră și dacă noi nu dăm slavă lui Dumnezeu atunci Acesta nu intră în noi și ne vom chinui în singurătate și tristețe, nu vom avea bucuria harului.
Dacă noi ne deschidem această vedere duhovnicească iubitoare către Dumnezeu prin ochiul sufletului, adică prin minte, atunci vedem harul lui Dumnezeu care crește în timp până când din prima geană de lumină de dinainte de zori se face lumina cea mare a Soarelui Dreptății. Datorită faptului că această lumină necreată a lui Dumnezeu cel necreat vine prin darea slavei noastre către Dumnezeu, ea se numește tot Slavă. E slava lui Dumnezeu care este cel mai frumos lucru posibil, să știți.
În clipa în care apare, omul simte cu toată ființa sa că Dumnezeu este cu adevărat Sfânt și izvorul Sfințeniei, al perfecțiunii, al depășirii oricăror neajunsuri. Din cauza asta când spunem „Sfințească-se numele Tău” nu spunem ca Dumnezeu să devină mai Sfânt decât e, pentru că El este perfect și izvorul a toată Sfințenia, adică e mai presus de orice sfințenie. În clipa în care spunem „Sfințească-se numele Tău” Îl invităm pe Dumnezeu să intre în noi și să ne lumineze întunericul cu Slava Sa, cu lumina Sa, cu ceea ce poate fi cunoscut din necunoscutul esenței Sale, pentru că ceea ce cunoaștem de la o entitate este numele, dacă nu cunoaștem esența. La Dumnezeu nu cunoaștem ființa Sa, ci cunoaștem doar numele, ceea ce este în față. Desigur că efortul nostru continuu de mărire a lui Dumnezeu în noi are un rol determinant aici, însă „slava” și „mărirea” deși se folosesc de multe ori împreună, sunt două lucruri diferite.
„Mă vor ferici toate neamurile”
Că tot suntem la filologie, poate că ar fi bine să vorbim puțin despre traducerea „mă vor ferici toate neamurile”. Aici nu se referă la neamuri ca națiuni, adică neamul evreilor, al chinezilor, al rușilor, al americanilor și așa mai departe. Întâi de toate, dacă ar fi așa, atunci această profeție a Maicii Domnului care este o repetare a profeției din Psalmul 44 nu ar fi adevărată, lucru ce este imposibil.
Dincolo de asta, în ambele locuri – psalmul 44 și în evanghelia – nu scrie „popor” adică „λαός”, ci „generație” – „γενεά”. Este adevărat că dacă am traduce în românește cu „generație” nu sună bine și din cauza asta nu milităm pentru această schimbare, dar trebuie să înțelegem sensul. Accentuăm doar faptul că slăvirea Maicii Domnului va dăinui din generație în generație în Biserică de la început până la sfârșitul veacurilor.
Pururea fecioria Maicii Domnului – „nu a cunoscut-o până ce nu a născut pe Fiul ei”
Vedeți cum am spus? „Până la sfârșitul veacurilor”. Asta nu înseamnă că după aceea Maica Domnului nu va mai fi fericită de către ceilalți. Din contră! Chiar va crește această fericire în veșnicie. Aceeași exprimare a fost folosită și atunci când Sf. Ap. Matei a scris „nu a cunoscut-o până ce nu a născut pe Fiul ei” „καὶ οὐκ ἐγίνωσκεν αὐτὴν ἕως οὗ ἔτεκε τὸν υἱὸν αὐτῆς” – însă cu un mult mai pronunțat caracter de continuu. Particula „ἕως” care în românește se traduce „până” este similară cu expresia mea „până la sfârșitul veacurilor și după aceea”. E vorba de continuu.
Toată Biserica știe că Maica Domnului a fost fecioară înainte de naștere, în naștere și este pururea fecioară până la sfârșitul veacurilor, ȘI după aceea, desigur. Sunt foarte mulți oameni care au văzut pe Maica Domnului și au simțit cu toată ființa lor această feciorie a ei.
Această exprimare se mai găsește și în Scriptură atunci când spune că „Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până în ziua morții ei”. Asta nu înseamnă că Micol a avut copii după moartea ei, nu-i așa?
De fapt, vedeți că aceasta a fost singura opunere a fecioarei Maria la Buna Vestire pe care i-a adus-o Arh. Gavriil. Cum o să nască de vreme ce ea nu știe de bărbat? Maica Domnului știa că cel mai de preț lucru al ei era fecioria ei atotcuprinzătoare, feciorie care ar fi fost distrusă dacă Mesia s-ar fi născut în mod natural. Cu atât mai puțin Maica Domnului și-ar fi părăsit fecioria pentru a naște pe un copil oarecare. De aici se vede – dincolo de experiența milenară a întregii Biserici în Duhul Sfânt – că Maica Domnului a fost, este și va fi pururea fecioară, cu darul lui Dumnezeu care a păzit-o astfel după mărturia Arhanghelului.
Frații Domnului
„Frații Domnului” sunt de fapt veri ai Domnului, dintr-o căsătorie anterioară a Sf. Iosif. Le cunoaștem chiar și numele – cel mai sfânt dintre ei este Sf. Ap. Iacov care este un super-sfânt, fraților, să ne ajute cu rugăciunile sale! Vă recomand să-i citiți epistola sobornicească din Noul Testament.
În greaca veche, cuvântul „αδελφός” – frate – are și sens de rudă apropiată, membru apropiat al aceleiași obști sau chiar prieten la cataramă, sens care se păstrează până astăzi chiar și în limba română în anumite contexte. Zic „e frate-miu”, dar nu trebuie neapărat să fim frați de aceiași părinți. „Ce mai face, frate?”. Și eu vă spun de multe ori „fraților”. Vă rog să mă iertați! Ca expresie a dragostei.
Despre perfecțiunea fecioriei Maicii Domnului
Am explicat la începutul cuvântului de ce și faptul că fecioria Maicii Domnului nu implică numai virginitatea, ci mai ales desăvârșirea. Orice fisură păcătoasă în existența Maicii Domnului ar fi dus la distrugerea ei sau prin mândrie ca și mama lui Dumnezeu, lui Mesia sau prin deznădejde în clipa în care și-a văzut Fiul omorât în cel mai josnic mod cu putință fără să fi făcut nimic rău, ci – din contră – să fi ajutat pe toți și să fi făcut minuni așa cum nimeni altul nu a făcut înaintea lui și nici nu o să mai facă. Cele două extreme – posibilitatea deznădejdii și a mândriei – arată că Maica Domnului de vreme ce s-a păstrat înseamnă că a fost perfectă.
O altă dovadă a desăvârșirii Maicii Domnului este iubirea și jertfelnicia sa care se vede chiar și în timpul în care era însărcinată pentru că cu toate că era însărcinată cu Iisus, a stat trei luni cu Sf. Elisabeta să o ajute ca să nască și abia după aceea s-a întors la casa sa.
Crucea din viața Maicii Domnului
Cu toate acestea Maica Domnului încă de la Nașterea Domnului a avut Cruce. Dincolo de bănuielile Sf. Iosif pe care Maica Domnului a trebuit să le suporte, Dumnezeu a îngăduit astfel încât să fie necesar să plece din Nazaretul Galileei în Betleemul Iudeii și să nască acolo, în satul lui David. Bunul Dumnezeu știe de ce a îngăduit astfel, însă nu putem să nu remarcăm faptul că Galileea neamurilor a intrat în Casa lui David, adică noi, neamurile am intrat în Biserica Dumnezeului celui adevărat.
Vedeți că pentru Hristos și Mama Sa nu s-a găsit loc în satul lui David – nimănui nu i-a fost milă de tânăra fecioară însărcinatăînsoțită de bătrânul Iosif și într-un final a trebuit să nască singură într-o peșteră. Adică societatea Vechiului Testament i-a respins.
Dacă Maica Domnului nu ar fi fost perfectă nu ar fi rezistat și nu ar fi crezut că Hristos este Fiul celui Atotputernic, Cel pe care trebuia să-L pună în iesle ca să fie încălzit de suflarea animalelor și să nu moară de frig.
După această cruce, vine iarăși slava prin Păstori și dreptul Simeon însă tot prin acesta vine iarăși Crucea pentru că acesta profețește Maicii Domnului că prin sufletul ei va trece sabie. Iarăși slavă prin Magi și darurile lor și iarăși Cruce prin omorârea atâtor bebeluși din cauza lui Iisus și dificila fugă în Egipt.
Alternanța extremelor: lupta duhovnicească
Trebuie să știți că aceasta este cea mai mare luptă duhovnicească a omului: alternanța extremelor. Slavă maximă și Cruce maximă. Domnul a ales-o pe Maica Domnului pentru că știa că este vas desăvârșit care nu se va sparge la această alternanță între căldura toridă și gheața extremă a ispitelor.
Alte trăsături ale Maicii Domnului
Când Mântuitorul a plecat de lângă ei în Templu la vârsta de 12 ani, fără să le spună, Maica Domnului ca stăpână și mamă îl admonestează pentru dispariția Sa din lumea care era pe drum și pentru durerea pricinuită ei și tatălui părut al Său – cum era socotit Sf. Iosif, admonestare căreia Iisus îi răspunde că El trebuie să fie în lumea care este în rugăciune în cele ale Tatălui Său cel adevărat. Se vede pregnant întreagă-cugetarea în comportamentul celor doi, chiar dacă Maica Domnului are, ca om, neștiință, însă o neștiință fără de păcat, fără de viciu de voință.
Vedeți că la nunta din Caana, Maica Domnului era stăpâna la care au venit slujbașii și i-au spus că nu mai au vin. Lucrul este cu totul extraordinar, dacă ne gândim că Maica Domnului era doar o văduvă săracă. Dar prestanța ei i-a făcut pe slujbași să vină la ea, nici măcar la Mântuitorul nu s-au dus.
Aceasta a mijlocit pentru ei la Mântuitorul, însă nu a mijlocit ca o sclavă, ci ca Împărăteasa Mamă față de Împărat. I-au spus „Nu mai au vin” fără compromisuri însă, pe de altă parte, nu îl presează frontal, îi prezintă doar situația. Domnul îi răspunde că nu a venit încă ceasul Său – adică în conformitate cu planul perfect al Sfintei Treimi de dinainte de creerea lumii, nu atunci trebuia să înceapă lucrarea de mântuire a oamenilor. Cu toate acestea Maica Domnului nu ține seama de refuzul Fiului ei și îl forțează cu desăvârșirea credinței ei, spunând slujbașilor să facă orice le va spune. Nu le zice „știți, am încercat – nu s-a putut” sau altele asemenea. Vorbește și se comportă ca femeia perfectă, împărăteasa și mama prin excelență, modelul tuturor femeilor din istorie.
De fapt, din cauza asta și Mântuitorul îi spune „femeie” care în vremea respectivă era un apelativ reverențios. Astfel Mântuitorul forțat de stăpânirea mijlocirii Maicii Sale începe atunci lungul șir de minuni care au culminat cu mântuirea noastră, desigur fiecare fiind liber să aleagă să meargă pe acest drum sau nu.
Maica Domnului ca mamă
De fapt, Maria a fost aleasă de Domnul pentru a-i fi mamă pentru că aceasta a ascultat cuvântul Domnului și l-a împlinit mai mult decât orice om pe acest pământ. Chiar Domnul ne-a spus că acesta a fost criteriul prin care a fost aleasă mama Sa.
La Cruce vedem că în timp ce aproape toți apostolii – în afară de Sf. Ioan Teologul – au fugit, mama Sa a rămas acolo, având în jurul ei câteva ucenice. Durerea Maicii Domnului era întinsă ca marea. Fără margini. Înainte de a-și da Duhul, Domnul își încredințează mama ucenicului cel iubit și ucenicului mamei spunând întâi mamei: „Femeie, iată fiul tău!” și mai apoi ucenicului „Iată mama ta!”. Cel curat celei preacurate.
Prin acest gest în care o numește femeie, personificarea perfectă a feminității, a fecioriei și a maternității, Domnul o face pe Maica Domnului, mama noastră a tuturor. Acesta a fost ultimul lucru pe care L-a făcut Domnul înainte de a muri gol pe Cruce. Demn de remarcat aici este și faptul că Maica Domnului nu a avut nicio avere pentru că vedeți că evanghelistul spune că ucenicul a luat-o la sine în ceasul acela. Nu scrie în scriptură că s-a dus acasă și și-a făcut bagajele și a venit. Ci în ceasul acela.
Maica Domnului după Învierea Domnului
Maica Domnului a fost prezentă ca pasărea cerului la pogorârea de pe Cruce a Domnului și bineînțeles la înmormântarea Sa.
După sâmbătă, când s-au odihnit, duminică dimineață când era întuneric afară, evanghelistul notează că Maria Magdalena dimpreună cu cealaltă Marie s-au dus la mormânt. Vedeți că în cazul Mariei Magdalena era nevoie de un supranume pentru a fi identificată în timp ce „cealaltă Marie” nu avea nevoie. De ce? Pentru că pentru Biserica primară era foarte clar că „cealaltă Marie” este Maica Domnului.
Sf. Ap. Matei este cel singurul care relatează momentul rostogolirii pietrei de către Înger. În toate celelalte Evanghelii, piatra este deja rostogolită și sunt prezentate alte momente ale dimineții și alte mironosițe, dovadă clară că ceilalți evangheliști prezintă momente posterioare momentului relatat de Sf. Ev. Matei. Ceea ce este cu totul deosebit la Matei este faptul că, după cum pare la prima vedere, Maria Magdalena și „cealaltă Marie” adică Maica Domnului I S-au închinat lui Hristos și L-au prins de picioare.
Vedem însă la Sf. Ioan, unde se prezintă un moment posterior, cu piatra deja rostogolită, că Maria Magdalena plângea singură la mormânt neștiind unde este trupul Domnului, crezând că l-a luat grădinarul. Dincolo de asta, când Maria Magdalena îl vede pe Hristos, acesta îi spune „Nu mă atinge!” – dovadă clară a faptului că la Matei doar Maica Domnului ca singură cea preacurată s-a învrednicit să-L atingă prima pe Domnul.
Chiar Scriptura spune că Maica Domnului are o poziție cu totul specială în Biserica primară, fiind cea mai mare Sfântă. Și numai ea și-a dat seama de importanța capitală a Învierii, la început, după care la Cincizecime și ceilalți. Scriptura vorbește despre apostoli care se rugau dimpreună cu femeile, cu „Maria, mama lui Iisus” și cu rudele Domnului. Ea a fost prezentă și la Cincizecime, însă de regulă nu este reprezentată în icoanele bizantine pentru că ea a primit Duhul Sfânt la Buna Vestire. Deci chiar dacă a fost acolo, icoana care reprezintă o realitate duhovnicească arată că Maica Domnului nu a primit Duhul Sfânt atunci pentru că ea avea deplinătatea Duhului Sfânt încă de la Buna Vestire, să zic așa.
Concluzie
Cu o asemenea viață este evident că Maica Domnului în clipa în care a adormit în Domnul s-a mutat din umbra morții la viața cea adevărată. Sf. Apostoli au venit pe nori de la marginile lumii să o cinstească în ridicarea ei la cer. Sf. Ap. Toma a întârziat și a văzut-o ca martor și în drumul ei către înălțimi și atunci când i-au deschis mormântul și l-au găsit gol.
Desigur că noi nu putem nici pe departe să ajungem la măsurile Maicii Domnului însă putem să o rugăm să mijlocească la Fiul ei și Mântuitorul nostru ca să putem să trăim și noi măcar o rază din preaplinul harului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Amin!
Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
21 Comment
Părinte, Sf. Pr. Cleopa (sau alt mare părinte, nu mai rețin exact, deși 90% cred că era Pr. Cleopa) se plângea la un moment dat că monahii zilelor de azi nu mai sunt cum au fost cândva și dădea ca exemplu faptul că se schimbă cu icoanele de față, pe când pe timpul său aveau un paravan după care se schimbau.
Asta m-a impresionat mult, are foarte mult sens fiindcă icoanele sunt vii, sfinții ne privesc prin ele, și de atunci încerc să fiu mai atent când mă schimb, să nu fie în direcția icoanelor. M-a ajutat foarte mult să înțeleg și cât de vii sunt icoanele și să le venerez mai profund.
Dar dvs. ne-ați zis că nu trebuie acoperite sau scoase icoanele din dormitor în momentele de intimitate dintre soț și soție, fiindcă patul conjugal e sfânt, existând canon în sensul acesta. Înțeleg că există canon, dar totuși, dacă eu nu m-aș dezbrăca în fața Maicii Domnului, atunci nu mă dezbrac nici în fața icoanei. Le fel și cu momentele de intimitate, chiar dacă sunt sfinte, nu le-am face în fața Maicii Domnului dacă ea ar fi în cameră, Doamne ferește, evident că nu. Dar ea este de fapt în cameră și ne privește prin icoană…
Desigur că Maica Domnului de acolo din cer ne privește tot timpul, indiferent dacă sunt icoane sau nu, dar atunci e altceva, e alt fel de privire. Când e prezentă o icoană, prezența e una mult mai concretă, ca și cum ar fi sfântul în carne și oase, și atunci nu cred că se cade să facem în prezența unei icoane nimic din ce nu am face în prezența unui sfânt. De aceea nici nu sărutăm icoanele în zona feței, fiindcă nu am îndrăzni să o sărutăm pe Maica Domnului în felul acesta, mai ales eu ca bărbat.
Vă rog să mă iertați, părinte, sau să mă ierte părintele Cleopa, dar în acest caz specific pare că fie părintele Cleopa greșește, fie dvs. greșiți, nu înțeleg cum pot fi ambele sfaturi corecte în același timp, fiindcă se cam bat cap în cap, dacă corect e să nu ne schimbăm de față cu icoanele, atunci cum să avem momente de intimitate cu soțul/soția de față cu icoanele?
Crede-mă că monahii își schimbă hainele în chilie (evident, nu?) și cu toate acestea nimeni nu acoperă mulțimea de icoane pe care le are în chilie. Animalele sunt „în pielea goală” și nu au probleme pentru că nefiind păcătoase nu au gânduri nepotrivite în clipa în care văd un trup gol a unui animal de sex opus.
Ah, părintele în acel clip nu zicea să acopere icoanele, zicea că pe timpul său monahii în chilie aveau un paravan, o pânză în colțul chiliei după care se dădeau când se schimbau, ca să nu se schimbe în văzul icoanelor. Am să vă trimit linkul la acel clip, dacă mai dau de el. Dar vă garantez că asta zicea părintele în clip, nu e nicio neînțelegere.
Acoperirea icoanelor sau scoaterea lor temporară din dormitor e doar propunerea mea, fiindcă e mai greu de acoperit un pat în cazul celor căsătoriți (doar dacă au paturi din acelea cu perdele pe margini așa cum aveau regii și reginele, dar rar cine își permite așa ceva).
Vă promit că vă trimit linkul clipului, am să mă rog la Sf. Cleopa, poate mă ajută să-l găsesc din nou, fiindcă dacă într-adevăr era Sf. Cleopa care zicea acestea, cuvintele acelea au mare greutate. Dar chiar dacă nu era părintele Cleopa, ci alt părinte bătrân, istorisirea că pe timpul lui călugării se dădeau după acel paravan trebuie să fie reală, nu ar avea nicio motiv să mintă părintele despre așa ceva, indiferent cine ar fi el.
Scuze, to @A sunt mai sus, am tastat @T din greșeală.
Va multumesc mult parinte pentru aceasta explicatie revelatoare. Am gasit raspuns la foarte multe intrebari. Iisus Hristos si Maica Domnului sa ne ajute
Părinte, iertați, dar mai o întrebare legată de sărbătoarea care se apropie (Adormirea Maicii Domnului). Dacă postim un post mai lung pentru o problemă personală, iar acela se suprapune cu o sărbătoare în care se mănâncă de dulce, e păcat să ne continuăm postul în zilele de sărbătoare?
Când am aflat că părintele Daniil Horga recomanda să nu mâncăm carne mai deloc, că e un magnet pentru demoni, am renunțat la carne și asta m-a ajutat foarte mult, am primit foarte mult har și liniște sufletească, m-am putut ruga mai profund, nu mai simțeam că mă acaparează energia demonică atât de mult etc. Dar de Crăciun am zis să fac o excepție și să mănânc, fiindcă sărbătorim Nașterea Domnului, că dacă nu mănânc e ca și cum aș refuza să-l sărbătoresc pe Domnul. Imediat după ce am mâncat carne în zilele Crăciunului, am avut o mare cădere, harul s-a depărtat, nu mai aveam liniște, nu mă mai puteam ruga, a intrat așa o lene în mine…
De aceea chiar și acum de Adormirea Maicii Domnului aș dori să continui postul dacă e permis (nu doar de carne, aș dori să continui postul de lactate și ouă la fel, pentru o problemă personală), adică nu văd de ce ar fi păcat să o sărbătorim pe Maica Domnului prin post în loc de mâncare, că postul e sărbătoarea sufletului, sufletul sărbătorește atunci când postim, se bucură, deci există o bucurie interioară, o sărbătoare.
Mănâncă pește.
Mulțumesc, Doamne ajută, așa voi face, aveți dreptate, am încercat să mănânc pește uneori când nu mai puteam ține postul, și nu am avut cădere de la pește, nu dă acea relaxare păcătoasă și lenevire a trupului.
Păi atunci de ce se sărbătoresc sărbătorile cu mâncare de dulce și de ce se ține postul cu mâncare de post???
Părinții de la Muntele Athos nu mănâncă deloc carne, nici în sărbători, ca exemplu de practici diferite de cum suntem noi obișnuiți în mod tradițional. Nu ne cere Dumnezeu să mâncăm animale și produse animale când nu e post sau când e sărbătoare, Dumnezeu doar îngăduie acestea din cauza slăbiciunilor noastre. Sărbătoarea trupească cu mâncăruri și băuturi e o îngăduință, nu o cerință, și ea trebuie să fie tot timpul secundară sărbătorii sufletești, adică Sfânta Liturghie în ziua respectivă și apoi gânduri bune toată ziua, ideal și rugăciune. Dar dacă stomacul e plin de carne și manelele urlă și rudele dansează și beau în jur, nu prea văd cum s-ar putea forma gânduri bune și rugăciune nici atât. Sărbătoarea trupească nu trebuie să fure din sărbătoarea sufletească. La mine personal, mâncarea de carne mi-a furat din starea spirituală pe care aș fi dorit să o am de Crăciun și după Crăciun, m-a tras în jos. Peștele e o alternativă minunată, nu trage în jos, așa cum a recomandat părintele mai sus, pentru cine vrea și poate.
Dezlegările se referă la mancarea de dulce, nu la manele.
Mâncarea de dulce nu este doar carne, ci și ouă sau lapte. Si care ar mai fi diferența dintre post și zile de hărți, dacă mâncarea ar fi aceeași?!
Nici Domnul Iisus Hristos nu a postit permanent și a binecuvântat nunta din Cana Galileii și a transformat apa în vin și îndeamnă la bucurie. Domnul Hristos a spus şi că împărăţia lui Dumnezeu este prilej de bucurie şi a asemănat-o cu un ospăţ
Asemănarea împărăției lui Dumnezeu cu un ospăț este o metaforă menită să fie înțeleasă de oamenii acelor vremuri cărora Hristos se adresa. Nu se vrea a fi o validare a ospățului ca metodă de avans duhovnicesc.
Diferența ar fi că în posturi ai posti post negru, doar cu apă, cum a postit Hristos timp de 40 de zile, iar în Vinerea mare nici apă n-ai bea, asta ar fi diferența față de restul zilelor în care ai mânca doar legume, pește și fructe, la modul ideal. Omul rezistă fără mâncare timp de peste două luni de zile, vedeți cazul acelor mineri din Anglia de acum câteva decenii aflați în greva foamei care abia după două luni și jumătate au început să moară unul câte unul, deci fizic e posibil de postit 40 de zile.
Desigur că nu ni se cere asta pentru mântuire, nici la canon nu scrie așa ceva, nici măcar pentru părinții de la Athos, dar presupun că înțelegeți ideea: dacă e ceva ce putem face ca să reducem energia demonică din noi, facem, atât cât putem și până unde putem și cât vrem. Nu e bine să descurajați, ne descurajăm singuri când ni se face foame și ne descurajează satana când ne dă gânduri de mâncare și nu mai putem ține.
În plus, societatea contemporană e plină de plăcere, excitare nervoasă, dopamină și alți hormoni, e extrem de hedonistă, oriunde ne uităm suntem bombardați de plăcere, așa că trebuie să tăiem cât mai mult din ea, în orice mod posibil, inclusiv postul înafara zilelor de post. Spre deosebire de acum câteva secole, unde fiecare zi era un chin și un sacrificiu, noi ne aflăm într-o sărbătoare continuă, mașina spală rufele, animalul e sacrificat la abator pe bandă rulantă, supermarketul ni-l aduce la ușă gata gătit preparat de roboți și așa mai departe. Și atunci sărbătorirea cu mâncare din belșug și băutură vine ca un surplus, vine ca ceva de care deja am avut parte 365 de zile pe an.
Oamenii de la nunta din Cana duceau o viață foarte grea, majoritatea zilelor erau un chin pentru supraviețuire. Și atunci vinul și bunătățile de la nuntă veneau ca o răsplată lumească o dată pe an, egalizau balanța care era mult prea înclinată într-o parte spre suferință și chin. Dar noi acum când deja sărbătorim 365 de zile pe an, balanța înclină greu de tot spre plăcere, ce facem? Bem și mâncăm și mai mult de sărbători, de parcă tare am fi sărăcit înainte. Trebuie să avem aceste lucruri în vedere când comparăm evenimentele din biblie precum nunta din Cana cu evenimente similare contemporane.
P.S. Singurul risc la care trebuie să fim atenți: dacă postim înafara zilelor de post, să nu fim apoi la capătul puterilor când vin zilele de post canonic, și să facem invers, să ne apucăm să mâncăm de dulce în cele 4 mari posturi fiindcă am postit înainte și nu mai rezistăm. Trebuie să ne cunoaștem și limitele și corpul, și asta vine treptat, prin experiență, cu simțul măsurii.
Câtă vorbăraie… Nu prea are legătură cu postul, nici cu asceza. Pentru aspirații așa înalte se lămuresc lucrurile cu duhovnicul.
Nu sunt deloc înainte aspirațiile, sunt o sumedenie de vegani care fac asta timp de ani de zile cu ușurință. Dacă ei pot face asta din motive new age (fiindcă din păcate veganismul contemporan e mai degrabă o credință new age), atunci cu siguranță putem face asta și noi pentru suflet, atât cât putem. Doar că pe noi ne atacă satana mult mai tare când vrem să facem asta din motive duhovnicești, de aceea pare mai greu.
* deloc înalte
Așa este, aspirațiile veganilor nu sunt deloc înalte.
Eu am vrut să zic că a posti îndelungat nu e atât de dificil, ca răspuns la ce mi-ați scris, nu m-am referit la motivele veganilor, cu acelea e altceva, noi dacă putem, trebuie să o facem în principal din motive duhovnicești, și secundar din motive de sănătate sau de protecție a animalelor. Eu n-am aspirații înalte, vreau doar să am mai puțină energie demonică. Încercam să zic că a aspira să postești în plus înafara posturilor principale nu e o aspirație înaltă, e mai degrabă o reparație de urgență, ca să scoatem capul puțin din iadul plăcerilor lumești. Aspirația înaltă e aspirația spre sfințenie, ori postul continuu nicidecum nu garantează sfințenia.
Știți, eu ascult de ce spune Biserica.
Biserica niciodată n-a interzis postul înafara posturilor canonice, din contră, după sfânta tradiție, oamenii din toate timpurile au postit și înafara posturilor mari din diferite motive. Unii au postit 40 de zile când au avut anumite probleme mari, alții au postit pentru mulțumire, mulți părinți postesc de carne toată viața (și nu doar la Athos). Ștefan Cel Mare și Sfânt sărbătorea fiecare victorie în război cu 40 de zile de post aspru. Deci aveți chiar în sânul Bisericii atât exemplu de post personal înafara celor 4 posturi mari, cât și de sărbătorire prin post, nu doar prin mâncare. Sărbătorirea prin post e mult mai puternică decât cea prin ospăț, pentru cine poate și vrea. Vă recomand să încercați, imediat după ce primiți o mare veste bună în viață sau aveți o mare realizare, în loc de sărbătorirea exuberantă care vine în mod firesc, să postiți în schimb ca mulțumire pentru ce ați primit sau ați realizat, fie 40 de zile de post de dulce, fie 3 zile de post negru doar cu apă, și veți vedea ce har și înțelepciune primiți ca să folosiți spre voia lui Dumnezeu marea realizare.
Mulțumim părinte!