Sfânta Împărtășanie – p. Teologos

Urmăriți un material practic despre Sfânta Împărtășanie, în care sunt clarificate probleme care apar cel mai des la români, referitor la această mare taină a Bisericii.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere. Minunea înmulțirii pâinilor

Hristos a făcut și face multe minuni, fiecare din aceste minuni având ceva mai mult sau mai puțin deosebit față de celelalte. Când mă gândesc la minunile înmulțirii pâinilor mă apucă o undă de tristețe legată de reacția oamenilor atunci. 

De fapt, și Mântuitorul le-a spus să nu lucreze pentru mâncarea cea pieritoare ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică adică pentru Pâinea veșnică care este trupul și sângele Său. Sfânta Împărtășanie. Mântuitorul a vorbit pe larg despre aceasta în Cap. 6 din Evanghelia după Ioan și primul lucru pe care îl spune acolo este faptul că El este Pâinea vieții și că cel care merge la El nu va flămânzi și care crede în El nu o să înseteze niciodată. Adică o să fie pe deplin împlinit. Desigur că oamenii nu cred asta, însă să știți că așa este. Când omul înaintează în unirea cu Hristos atunci simte cum sufletul său se hrănește și nu mai are nevoie de nimic.

Împlinirea sufletească. Harul și sursele sale

Sufletul uman, fiind cauzat, are nevoie de hrană ca să trăiască. Hrana aceasta este harul lui Dumnezeu, energia necreată a lui Dumnezeu, care se manifestă în Creație în principal prin iubire. Acest har însă este prezent în diferite „concentrații” în diferite locuri. După cum apa este prezentă și în atmosferă și în nori și în râuri, însă în diferite concentrații, la fel și harul este prezent și în camera noastră și în Biserică și în Sfânta Împărtășanie, însă în concentrații foarte diferite.

După cum nu ne putem astâmpăra setea cu apa din aer la fel și cu harul: uneori este atât de rarefiat încât considerăm că nu există, chiar dacă ne ajută substanțial după cum și umiditatea din aer ne ajută substanțial însă nu suficient. Când spun că nu este suficient, mă refer aici la două aspecte: nu este suficient pentru că este nevoie și de aportul nostru prin fapte bune și asta pentru că Dumnezeu ne respectă libertatea noastră și, iarăși, nu este suficient pentru că Domnul a lăsat surse mult mai intense de har cum sunt slujbele și mai ales Sfânta Împărtășanie. De fapt, chiar Domnul a spus că cine mănâncă din Pâinea care s-a coborât din Cer, adică din trupul Său, viu va fi în veci.

Un caz despre prima împărtășanie a cuiva

Țin minte acum pe cineva că s-a spovedit și s-a împărtășit pentru prima dată în viața sa. După ce s-a împărtășit se plimba minunându-se prin curtea unei mănăstiri din Sf. Munte uitându-se cu ochii mari în jur în tăcere ca și cum ar fi văzut totul pentru prima dată în viața sa. Dincolo de asta, era și mai impresionant faptul că făcea acest lucru în tăcere și bucurie în timp ce înainte de a se împărtăși era într-o continuă ceartă și cârtire cu toți și cu toate, întâi de toate cu sine însuși, desigur. Știți că războiul este starea omului păcătos, departe de Dumnezeu. Acum era total transformat. L-am întrebat: „Cum te simți?” și el a răspuns „Viață!” fără să mai comenteze nimic. Atunci am tăcut și eu pentru că orice cuvânt era de prisos.

Sfânta Împărtășanie – meseria de a ne hrăni. Explicație

Domnul a spus că „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică”. Textul este fundamental în discuția noastră însă este tradus greșit în română. Nu se poate traduce altfel, din păcate. O să vă dau textul original și o să vă explic puțin: ὁ τρώγων μου τὴν σάρκα καὶ πίνων μου τὸ αἷμα ἔχει ζωὴν αἰώνιον. Tρώγων și πίνων sunt două forme nepredicative care s-ar traduce cu „mâncătorul” și „băutorul” deci textul ar suna „Mâncătorul trupului Meu și băutorul sângelui Meu are viață veșnică”. Desigur că nu sună bine în românește și deci nu e posibil să fie astfel în Scriptură. Mântuitorul însă accentuează iarăși pe aceste două cuvine doar două versete mai jos când spune că ὁ τρώγων μου τὴν σάρκα καὶ πίνων μου τὸ αἷμα ἐν ἐμοὶ μένει, κἀγὼ ἐν αὐτῷ. – adică „mâncătorul trupului Meu și băutorul sângelui Meu rămâne întru Mine și Eu întru el”.

„Mâncătorul” și „băutorul” arată o meserie. Adică o acțiune repetată, făcută în acest scop definitoriu pentru persoana respectivă. O meserie, cum spuneam.

Dacă dă bunul Dumnezeu să-mi mai mătur chilia, nu sunt măturător. Dacă dă bunul Dumnezeu să mai tai un lemn, nu sunt tăietor de lemne. Cei care sunt măturători și tăietori sunt cei care fac această acțiune încontinuu și au ca scop principal acest lucru.

Deci Mântuitorul ne spune nici mai mult, nici mai puțin că trebuie să avem ca meserie în viață hrănirea cu carnea și sângele Său. Accentuează chiar mai mult, spunându-ne că trupul, carnea Sa – σάρξ, σάρκα în greacă – este adevărată mâncare, în timp ce sângele Său este adevărată băutură. Pare că Domnul îndeamnă la canibalism, lucru de care, de fapt Biserica a și fost acuzată în secolele primare, și de care mulți dintre ucenici s-au scandalizat. 

Cu toate acestea, Domnul nu dă înapoi și le zice ucenicilor că așa stau lucrurile și că dacă doresc să plece toți, pot să plece. Este adevărat că le explică faptul că aceste cuvinte sunt duh și viață pentru că duhul dă viață, în timp ce trupul stricăcios nu folosește la nimic dacă nu este transformat și înduhovnicit de către duhul de viață făcător. Desigur că mulți nu au crezut și nu cred până astăzi. Însă cine dorește să creadă, să se roage și Dumnezeu îi va ajuta. 

Un caz – despre necredință și descoperire

Era la un moment dat în trecut un părinte îmbunătățit care nu credea că lucrurile stau chiar așa ci că este vorba doar de un simbol. Ceilalți părinți s-au întristat pentru asta și i-au spus părintelui că greșește. Părintele însă, dorea să se convingă cu ochii săi. Atunci au făcut toți părinții rugăciune, și părintele respectiv vede la Sfânta Liturghie cum se deschid cerurile coborând un Prunc pe Sfânta Masă care este jertfit. Trupul Pruncului a fost tăiat în bucățele și pus în Sfântul Potir iar sângele Său fiind vărsat tot în Potir. Când i-a venit rândul să se împărtășească, părintele respectiv vedea în fața sa în Sfântul Potir bucățele de carne și sânge. Îngrozit, omul a strigat către Dumnezeu zicând că „Doamne, nu mă pot împărtăși de carne și sânge!” și atunci s-a auzit voce din Cer care a spus că „Dacă omul s-ar putea împărtăși de carne și sânge, atunci carne și sânge s-ar fi aflat!”. 

Câteva minuni despre simțirea Sfintei Împărtășanii

Și în zilele noastre, s-au întâmplat mai multe minuni pe tema asta: cunosc chiar un frate care în clipa în care s-a împărtășit în Joia Mare a simțit în gură carne de a transpirat complet omul. Altă dată, a venit la mine un copil de ciclu primar cu care mă cunoșteam foarte bine și care avea foarte mult dor după Hristos și mi-a spus simplu și direct că episcopul care l-a împărtășit i-a dat carne din Potir în loc de pâine.

Cine se împărtășește. Și un exemplu

Uneori asta se poate întâmpla și în mod excepțional, în situații în care ar trebui să se întâmple un lucru rău, în loc de ceva bun. Să vă dau un exemplu: era un muncitor musulman care la un moment dat a intrat în biserica mănăstirii unde lucra și a asistat la Sf. Liturghie din curiozitate. I-a plăcut foarte mult și când s-a ajuns la momentul împărtășirii, i-a văzut pe oameni că se încolonează să mănânce ceva care preotul le oferea dintr-un pahar frumos decorat. Când a văzut el asta, a zis „Hop și eu! De ce nu? Mâncare este!” și s-a pus la rând. După ce s-a împărtășit, a strigat cu surprindere de l-a auzit toată biserica: „Bine, dar dați aici de mâncare carne crudă cu sânge?”. Atunci l-au luat părinții cu delicatețe și l-au întrebat care e povestea lui. După asta l-au catehizat și l-au botezat. Desigur că astea sunt judecățile lui Dumnezeu; noi însă trebuie să facem partea noastră și să menținem rânduiala Sfintei Liturghii cu pace astfel încât să se împărtășească doar cei care sunt rânduiți.

Acuma cine trebuie să se împărtășească? De vreme ce trupul Domnului este pâinea vieții și de vreme ce carnea și sângele Domnului sunt adevărată mâncare și băutură, toți ar trebui să avem această meserie de mâncători și băutori în fiecare zi.

Asta Domnul a spus-o foarte clar și în Cap. 6 de la Ioan unde a fundamentat dogmatic cât și la Cina cea de Taină unde a instituit practic taina Sfintei Împărtășanii când a spus la sfârșitul mesei: „Luați, mâncați, acesta este trupul Meu; Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu; aceasta să faceți întru pomenirea Mea!”. Toți – inclusiv Petru care urma să-L nege cu blestem în fața unei slujnice, adică să facă un păcat mai mare decât Iuda, lucru care era desigur știut de Mântuitorul și bineînțeles și Iuda s-a împărtășit.

Rolul Sfintei Împărtășanii și scopul Sfintei Liturghii, Din evanghelie

După Împărtășanie au cântat imnuri, după cum scrie Evanghelia. Vedeți că ceea ce trebuie să facem întru pomenirea Domnului până ce va veni a doua oară este Sfânta Împărtășanie și nu cântările de imnuri care sunt puse în Sf. Liturghie. Asta spune foarte clar și Sf. Ap. Pavel că de câte ori ne vom împărtăși moartea Domnului vestim până când va veni. Troparele și rugăciunile sunt bine puse în slujbă pentru a ne pregăti duhovnicește pentru momentul împărtășirii, însă nu acestea sunt scopul și nu facem Liturghia pentru a slăvi pe Dumnezeu, chiar dacă Dumnezeu se slăvește în Sf. Liturghie ca niciunde altundeva. Sf. Liturghie nu face parte din cele 7 laude – din slujbele de slăvire a lui Dumnezeu. Liturghia face parte din categoria slujbelor cu scop precis: botezul, nunta, înmormântarea. Dacă la înmormântare nu îl bagi pe mort în groapă, slujba nu își atinge scopul. La fel și la Liturghie – dacă nu se împărtășește nimeni, slujba nu își atinge scopul. 

Din canoanele Bisericii

Dincolo de mărturiile din Scriptură prin însăși cuvintele și faptele Domnului avem canoanele Bisericii care vorbesc foarte clar pe tema asta.

Canonul 8

Întâi de toate sunt Canoanele 8 și 9 Apostolice care sunt de o mare autoritate în biserică fiind de pe vremea Apostolilor. Canonul 8 se referă la împărtășirea clerului și zice că dacă cineva dintre clerici, săvârșindu-se Sfânta Liturghie, nu se împărtășește atunci să spună cauza. Şi dacă ea ar fi binecuvântată, să aibă iertare; iar de n-ar spune-o, să se afurisească ca unul ce a tulburat poporul – adică a smintit – pentru că a făcut să se nască bănuială împotriva celui care a adus sfânta jertfă ca şi când acesta nu ar fi adus-o după rânduială, în mod valid sau ar fi fost eretic sau alte probleme. Pe vremea respectivă nici măcar nu se punea problema să nu se împărtășească un rasofor decât dacă avea o problemă cel care slujea. Această rânduială se păstrează până astăzi în Sf. Munte. Ucenicul trebuie să spună conducătorului duhovnicesc, „Părinte, azi nu mă împărtășesc pentru că o să am o intervenție dentară sau am cutare problemă”.

Canonul 9

Canonul 9 Apostolic este analog, însă se referă la împărtășirea credincioșilor și spune că toți credincioșii care intră în biserică și ascultă Scripturile însă nu rămân la slujbă și la Sf. Împărtășanie, aceia trebuie să se afurisească, ca făcând neorânduială în biserică. Mă întreb câți oameni astăzi se afurisesc prin chiar lipsa lor de interes față de viața duhovnicească și pregătirea pentru Sfintele Taine.

Canonul 80

Acuma să nu spuneți că atunci mai bine să nu mergem la biserică pentru că există și canonul 80 de la Sinodul 5-6 Ecumenic care spune că dacă cineva nu merge la biserică 3 duminici la rând, în afară de caz de forță majoră, atunci dacă este cleric să se caterisească iar dacă este mirean să se afurisească.

Să vă dau un caz: la un moment dat la un mare avva în pustie a venit un om aducând o iapă. Părinții l-au luat puțin cam tare că de ce a venit cu iapa la pustnic, însă omul le-a răspuns că nu e iapă, ci e soția lui. Părinții n-au crezut,  însă a apărut avva și le-a spus că într-adevăr iapa este soția omului și i s-au făcut vrăji și din cauza asta toți o văd ca o iapă. Pustnicul a făcut rugăciune și femeia s-a izbăvit de vrajă spre uimirea celor prezenți. Atunci au întrebat părinții cum de se poate asta și avva le-a spus că vrăjile s-au prins pentru că femeia nu a fost trei duminici la rând la biserică și nu s-a împărtășit. Până astăzi principala cauză a succesului vrăjilor și îndrăcirilor este lipsa spovedaniei și împărtășaniei dese.

Canonul 66 și Săptămâna Luminată

În Săptămâna Luminată este diferit pentru că atunci serbăm bucuria Învierii și, conform unui alt canon de la Sinodul 5-6 Ecumenic – canonul 66 –, credincioșii trebuie să petreacă întreaga săptămână în Biserică asistând la slujbe și împărtășindu-se pentru că așa vom fi și noi înviați împreună cu Hristos. De aceea, în niciun chip să nu se facă în zilele arătate alergări de cai sau alte jocuri obşteşti – după cum spune canonul.

Deci conform canoanelor și Scripturii ar trebui să ne împărtășim la fiecare Sfântă Liturghie și trebuie să mergem la aceasta.

Explicarea scopului Liturghiei

De asemenea, tot tipicul Sf. Liturghii arată că slujba centrală a ortodoxiei este făcută pentru împărtășirea credincioșilor – începând de la momentul de sfințenie maximă când se repetă cuvintele Mântuitorului „Luați mâncați; beți dintru acesta toți” și terminând cu scopul Sfintei Liturghii, momentul pentru care s-a pregătit Jertfa lui Hristos adică împărtășirea când diaconul zice către credincioși „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă!”. „Apropiați-vă” este un imperativ, o poruncă: „haideți, veniți!”. Și de multe ori nu se apropie nimeni, din păcate.

De asemenea, în timpul împărtășirii strana cântă „Trupul lui Hristos primiți și din izvorul cel fără de moarte gustați” – indicație clară că asta trebuie să facem, chiar dacă mulți refuză să facă. După momentul împărtășirii, credincioșii zic „Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca să laudăm mărirea Ta; că ne-ai învrednicit pe noi să ne împărtășim cu sfintele, dumnezeieștile, nemuritoarele, preacuratele și de viață făcătoarele Tale Taine” – vedeți că nu se pune problema să nu se împărtășească lumea pentru că nu zice că „ai învrednicit pe câțiva dintre noi” ci că „ne-ai învrednicit pe noi pe toți”. După asta și diaconul poruncește: „Drepți, primind dumnezeieștile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereștile și de viață făcătoarele, înfricoșătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să mulțumim Domnului.” – și nimeni nu a primit nimic. Foarte trist, fraților! 

Mâncarea dinainte de împărtășire/postul

Și Sf. Ap. Pavel zice să se cerceteze omul pe sine și așa să se împărtășească. Nu zice să nu se împărtășească ci să se cerceteze pe sine și să se împărtășească. Asta o zice, pentru că pe vremea respectivă în Corint unii din creștini au ajuns să se îmbete la agape și să meargă beți la Liturghie să se împărtășească. 

Am spus că la Cina cea de Taină, apostolii au mâncat înainte și după aceea s-au împărtășit. Pe baza acestui model, creștinii mâncau înainte împreună în cadrul Cinei Domnului, adică a Liturghiei și după aceea se împărtășeau. Din păcate însă, apăreau tot felul de probleme urâte din cauza păcătoșeniei oamenilor. Dincolo de faptul că unii mergeau beți să se împărtășească, apăreau și tensiuni sociale între bogați și săraci pentru că aristrocrații etalau mese bogate în timp ce sclavii rămâneau flămânzi.

Pentru că Biserica nu a reușit să înmoaie inimile oamenilor și să pună rânduială – pentru că omul este foarte dur după cădere – Biserica a spus ca toată lumea o să mănânce după și toți o să ne împărtășim pe stomacul gol – adică „ajunați” dacă este să folosesc termenul folosit în canoanele Sinodului din Catargina. De fapt, aceasta este singura prescripție legată de post în ceea ce privește Sfânta Împărtășanie. 

Tradiția postului din Sfântul Munte

Este adevărat că în Sf. Munte există o tradiție ascetică care este bine să fie ținută, nu se poate impune pentru că nu este canon, tradiție care spune să postim în seara zilei de dinaintea zilei în care ne împărtășim. Adică dacă ne împărtășim duminică, sâmbătă seara să mâncăm mâncare de post. Ajută mai bine la pregătirea duhovnicească a noastră, chiar dacă nu poate fi impus. Desigur că toate acestea sunt valabile în clipa în care cineva postește posturile Bisericii, adică miercurea și vinerea și cele 4 posturi de peste an.

Cercetarea de sine

După cum vedem rânduiala este că omul să se cerceteze pe sine, să fie atent la sine și să meargă la liturghii și să se împărtășească. Pentru că avem Sf. Liturghie în fiecare zi, asta înseamnă că ar trebui să ne împărtășim în fiecare zi. Este adevărat că Sf. Vasile cel Mare are o nuanță în Scrisoarea 33 în care zice că este bine şi folositor a se împărtăşi în fiecare zi şi a primi Sfintele Taine căci însuşi Hristos a zis: Cel ce mănâncă şi bea sângele Meu are viață veşnică – referire directă la „mâncătorul” și „băutorul” despre care am vorbit la început.

După care Sf. Vasile are conștiința că se pune în contradicție cu Mântuitorul pentru că are în continuare un adeversativ – „noi însă” – εμείς δέ – Noi însă să ne împărtăşim de patru ori pe săptămână: duminica, miercurea, vinerea şi sâmbăta, ca şi în alte zile când se face pomenirea vreunui sfânt, adică o sărbătoare.

După cum spune Sf. Nicodim Aghioritul în comentariul acestui pasaj, se împărtășeau doar de 4 ori pe săptămână pentru că numai atunci slujeau Sf. Liturghie. Sf. Ioan Gură de Aur recomanda, însă, ca împărtășania să fie chiar zilnică – Sf. Ioan trăind după Sf. Vasile cel Mare. Chiar de pe vremea Sf. Ioan Gură de Aur, însă, oamenii au început să se împărtășească doar odată pe an, lucru pe care Sfântul îl deplângea cu amar.

Obiceiul împărtășirii rare

Acum că am ajuns aici, să vedem de ce oamenii se împărtășesc rar sau foarte rar. Pentru a explica de ce, trebuie să amintim un lucru, acela că omul trebuie să se cerceteze pe sine și așa să se împărtășească. Această cercetare de sine se face în fața lui Dumnezeu și dacă ne mustră conștiința și avem păcate care apasă atunci trebuie să mergem la duhovnic pentru a ne dezlega de păcate. Dacă suntem prinși de păcate grave, cu o mare cantitate de plăcere păcătoasă, de satisfacție, atunci acestea ne distorsionează existența și dacă ne împărtășim astfel, atunci o să ne facem rău.

Pentru că Sf. Împărtășanie este adevărată hrană, sufletul uman primește multă putere, însă dacă sufletul este orientat greșit atunci se poate distruge mai mult sau mai puțin. Imaginați-vă o mașină care la un moment dat primește multă putere în motor: dacă volanul este îndreptat cât-de-cât în direcția corectă atunci mașina merge foarte bine înainte. Dacă, însă, volanul este orientat strâmb atunci mașina cade în șanț sau chiar în prăpastie – depinde încotro este îndreptat volanul.

Pocăința continuă și împărtășirea deasă

Din cauza asta spune Sf. Ioan Gură de Aur că după dreptatea lui Dumnezeu nimeni nu este vrednic de Sf. Împărtășanie, fără numai preacurata Sa Maică, însă după mila lui Dumnezeu vrednic de împărtășanie este cel care se pocăiește continuu, cel care își ajustează volanul încontinuu ca să fie pe drumul mântuirii. Vedeți că la Cina cea de Taină s-a împărtășit și Petru și Iuda. Petru urma să păcătuiască mai mult decât Iuda, însă datorită faptului că Iuda era încrâncenat în sine în timp ce  Petru avea dispoziția de ascultare, de pocăință, de îmbunătățire, deși se mândrise, din cauza asta Iuda s-a demonizat în timp ce Petru s-a folosit. Pentru că Petru avea dispoziție de ascultare, de pocăință.

Spovedirea și împărtășirea – rânduiala

Deci sunt păcate care sunt opritoare de Sf. Împărtășanie și sunt altele care nu sunt opritoare. Care sunt și care nu sunt le știe duhovnicul și acesta este încă un motiv în plus să ne spovedim, însă în timp omul învață care sunt aceste păcate, bineînțeles cele legate de cotidianul său, și atunci, dacă omul se împărtășește des după rânduiala Bisericii, nu mai este nevoie să se spovedească înainte de fiecare împărtășanie.

Pentru că în lume este foarte dificil ca omul să fie în fiecare zi sau de 4 ori pe săptămână la Sf. Liturghie, din această cauză creștinii cu rânduială se împărtășesc în fiecare duminică și se spovedesc mai rar – personal, aș zice cel mai rar odată pe lună. Este doar o părere personală. De ce? Pentru că în ortodoxia neatinsă de comunism, maximum este o dată la două luni însă eu socotesc că poate că ar fi bine să fie puțintel mai deasă spovedania pentru că este nevoie puțin și de aprinderea zelului și de creșterea măsurii duhovnicești. Desigur că nu pot să impun părerea mea.

Semnificație împărtășirii rare – depărtarea de existență; consecințe

Acum să vedem de ce oamenii au ajuns să se împărtășească rar. Întâi de toate este vorba despre cei care nu știu sau nu realizează ce înseamnă Sf. Împărtășanie și ce înseamnă viața duhovnicească pentru că sunt departe de Dumnezeu din diferite motive începând de la mediul în care s-au născut și s-au format și terminând cu așezarea și sistemul de valori în care Dumnezeu este împins la marginea universului lor interior, dacă, desigur, Dumnezeu mai are loc în acest univers. Problema este faptul că universul nostru interior este ficțional pe când universul exterior este real și e creat de Dumnezeu care e atotputernic și imutabil. De vreme ce noi Îl împingem pe Dumnezeu cel de neclintit la marginea universului nostru interior, înseamnă că noi, de fapt, ne deplasăm departe de El și de realitatea pe care El a creat-o. Astfel ne depărtăm de existență, ne apropiem de distorsiune și creștem diferența dintre real și imaginar. Efectul net este chinul nostru existențial, chinul sufletesc precum și distrugerea sistemului nervos pentru că acesta face legătura dintre real și imaginar.

Pe un alt plan, astăzi sunt foarte mulți centri de atenție puternici și foarte multe lucruri despre care suntem învățați că sunt foarte interesante și suntem presați că neapărat nu trebuie să le scăpăm și astfel ajungem să facem foarte puține pentru Dumnezeu, avem foarte puțin timp pentru Dumnezeu, inclusiv să ne ducem duminică la Biserică și să ne împărtășim. Legat de asta, atacul poate să fie și indirect, adică să nu ni se spună frontal în gând să nu mai mergem la Biserică ci să ne facă vrăjmașul să ne suprasolicităm în timpul săptămânii sau să ne certăm către sfârșitul ei astfel încât duminică să nu mai avem chef de nimic și să amânăm la nesfârșit. Din cauza asta este esențial să tăiem grijile și să avem o viață cât mai simplă și eficientă.

Neștiința și încrederea în sine a neștiutorului

O altă cauză a împărtășirii rare este încrederea în sine a neștiutorului. Este atunci când cineva nu știe, însă este convins mai mult sau mai puțin că știe. Credința în propriul gând și nu în consensul Sfinților Părinți. Un caz clasic aici este atunci când duhovnicul îți spune să te împătășești și tu nu te împărtășești pentru că nu simți. Mare atenție că Biserica este ascultare în iubirea lui Hristos și nu după cum simte fiecare, oricine ar fi el. Dacă fiecare se face pe sine Papă și face ce vrea atunci avem haosul specific sectarilor.

Un caz și mai grav este atunci când duhovnicul îți spune să nu te împărtășești deocamdată și tu te împărtășești. Chiar veneau oamenii în Sf. Munte și spuneau că o să se împărtășească pentru că așa simt ei să facă în Sf. Munte, chiar dacă duhovnicul le-a zis că abia de Paștele viitor să o facă. Sunt și alte cazuri din aceeași categorie când diferite persoane exprimă tot felul de îndreptățiri pentru a valida o poziție fără nicio bază patristică. Nu sunt legendele, fraților, Biserica sau tot felul de motive…

Slava deșartă. Două cazuri

Tot legat de iubirea de sine, ca și cauze a împărtășirii rare avem slava deșartă și aspectul comunitar, social al Sfintei Împărtășanii. Efectul absolut al Sf. Taine este efectul îndumnezeitor însă dincolo de acesta mai există și un aspect comunitar. Sunt două cazuri aici.

Primul caz este ostracizarea păcătosului. La un moment dat a venit la noi un grup cu un lider și la întrebarea unuia din grup le-am vorbit despre Împărtășanie. Atunci liderul m-a întrerupt destul de frontal și mi-a spus „Părinte nu mai vorbi așa de împărtășanie pentru că nu e corect să nu mă împărtășesc eu și ei da. Să nu se împărtășească ei, pentru că eu am obicei să mă duc sâmbătă seara cu prietenii la grătar, bere, glume, femei și din astea. Eu nu pot să renunț la astea și nu e corect să fiu luat în râs”. Pentru mine când am auzit a fost incredibil, dar adevărat, mai ales că avea o evidentă stăpânire asupra comunității din care făcea parte grupul.

Un al doilea caz apare atunci când cineva se împărtășește des și cade într-un păcat opritor de împărtășire. Dacă persoana se oprește din a se împărtăși atunci comunitatea își dă seama că a făcut ceva. Atunci păcătosul ar trebui să se smerească și să zică „Așa îmi trebuie!” însă cornul cel întunecat al mândriei lui Adam nu ne lasă.  Din cauza asta oamenii se înțelegeau între ei să se spovedească și să se împărtășească mult mai rar ca să nu se vadă. Spun că nu sunt pregătiți, că nu au timp – ceva de genul. 

Un obicei explicabil, dar să nu devină regulă

Dacă veneau din Paști în Crăciun la spovedit și împărtășit, atunci evident că înainte de fiecare Împărtășanie este necesară spovedania. În această situație, preotul care îi vedea pe cei mai în vârstă că vin doar la Paște știa că o să-i vadă iarăși la Paștele viitor și dacă nu se împărtășesc acum atunci abia la anul. Vedea la spovedanie că nu au păcate opritoare de împărtășanie chiar și din cauza vârstei mai înaintate și atunci îi întreba dacă au ținut Postul Mare. Oamenii răspundeau că nu au ținut și atunci preotul le spunea: „Uite, știi ce? În mod normal ar fi trebuit să ții tot Postul Mare, însă acum nu contează. Ca să te împărtășești, ține și tu trei zile de post ca să simți și tu ceva și după aceea te împărtășești”. Atunci baba mergea acasă și spunea la toți că pentru a ne împărtăși trebuie să ținem 3 zile de post.

Nu există, însă, nici un temei la Sfinții Părinți ca acest canon de penitență să fie transformat în regulă. Din contră, există canonul 66 apostolic care spune că dacă vreun cleric ar posti duminica sau sâmbăta (afară de Sâmbăta Mare), să se caterisească; iar de ar fi laic, să se afurisească. Deci nu există postire impusă înainte de Sfânta Împărtășanie decât tradiția de care spuneam – canonul din Catargina care spune să postim cu stomacul gol și tradiția evlavioasă din Sfântul Munte care spune – sâmbătă seara să mâncăm de post, dacă dorim – asta duhovnicul…

Concluzie și îndemnuri

Astfel s-a ajuns astăzi ca să existe foarte multă dezinformare pe tema Sfintei Împărtășanii, dezinformare prin care diavolul încearcă să ne priveze de haina harului și de hrana pentru viața veșnică.

Fraților, să nu-l lăsăm să facă asta pentru că atunci vom muri de inaniție! Să ne ajute Domnul pentru mila Sa să fim uniți și hrăniți de Dumnezeu în veci! Amin!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!