Mama, tata, copilul, tânărul – p. Athanasie Ulea, p. Teologos

Urmăriți un dialog cu totul extraordinar cu părintele Athanasie Ulea despre dinamica familiei în societatea contemporană și provocările cu care aceasta se confruntă astăzi.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și purerea și vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciune Sfinților Părinților noștri, Doamne, Sfântul Iisus Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, milește-ne pe noi. Amin. Spune-ți Împărate ceresc, Părinte, că sunteți…

P. Athanasie Ulea: Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești, Viseria bunătăților și datătorile de viață, vino și te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toate întinăciunea și mântuiește Bunule sufletele noastre. Amin.

Introducere

Părintele Teologos: Dragii noștri, suntem cu P. Athanasie Ulea care este ieromonah, este psihiatru și psihoterapeut, cu care am mai făcut interviuri și mă bucur totdeauna când vine el, nu numai pentru interviuri, ci și pentru personalitatea lui așa foarte delicată.

Și totdeauna îl rog să ne vorbească, dacă poate, dacă nu este foarte obosit, să ne vorbească puțin din experiența asta și ca ieromonah, dar și ca medic de specialitate în probleme de psihiatrie. Astăzi, o mare, mare problemă este problema familiei. De ce? Pentru că, din păcate, datorită, mă rog, încrederii foarte mari a idolatrizării științei la ora asta, credem că totul este posibil și că nu mai avem nevoie de tradiții și că totul depinde de, cum să spun, de optica noastră și dacă noi dorim ceva, putem să și împlinim.

Dar eu socotesc că totuși există anumite limite pe care Dumnezeu le-a pus în creație și una din aceste limite, cred că este și nevoia de mamă și de tată. Dacă ați putea să vorbiți puțin despre tema asta, despre necesitatea prezenței ambilor părinți și ce înseamnă dacă unul din părinți lipsește.

P. Athanasie Ulea: Da, mulțumesc de invitație și cred și eu că este o temă esențială, foarte importantă, deosebit de importantă și ne cuprinde pe noi pe toți.

Cum părinții își „formează” copiii

Noi toți ne formăm, de fapt, în imaginea părinților și noi devenim ca părinții noștri în funcție de modul în care părinții se comportă cu noi, se comportă față de calitățile noastre, față de problemele noastre, de neputințele noastre, scăderile noastre. Modul cum ei reacționează la aceste lucruri, noi ne formăm și acest lucru este definitoriu pentru întreaga viață. Primii 2-3 ani sunt definitorii, atunci toată interacțiunea mamei, în primul rând, în primul an de viață și după aceea a tatălui, ca triangulare, relația dintre 3 persoane, aceea este relația adevărată, sau cel puțin 3 persoane, după modelul Sfintei Treimi, prin această triangulare sau modul în care noi reacționăm se impregnează direct în trupul nostru.

Noi nu avem amintiri din primii 2 ani de viață, 3 ani de viață, pentru că organul responsabil pentru amintiri, sau unul dintre ele, hipocampusul, încă nu este dezvoltat. Și atunci toate amintirile noastre se încorporează, se încarnează, am spune, direct în trupul nostru. Și atunci chiar se spune că relația de iubire este carne și devine carne în trupul nostru, în creierul nostru, după modul în care mama se raportează la copil, tatăl se raportează la copil și mama și tata se raportează între ei și copilul observă și preia toate aceste atitudini.

El le preia și în mod genetic, după cum poate știți, noi avem din experiențele bunicii. Când mama noastră era în pântecele mamei ei, deja avea toate ovulele pentru toată viața, din care noi am ieșit. Și de aceea stări ale bunicii de pe mamă ne-au influențat într-un mod direct, pentru că toată starea sufletească se transpune în mod fizic în creierul nostru, că orice simțire, orice gând al nostru este o chimie în creierul nostru.

Ea după aceea se răspândește în tot organismul, prin hormoni, prin diferitele substanțe care se elimină în corpul nostru și trec desigur și în mod trupește, la prunc. Nu mai spun de modul duhovnicesc, că suntem într-o, poate nu e cel mai corect cuvânt, dar să zică aură duhovnicească în care noi ne aflăm și care desigur ne influențează.

Părintele Teologos: Într-un clopot duhovnicesc, să spunem așa.

P. Athanasie Ulea: Da, exact. Și atunci suntem influențați, în primul rând de strămoșii noștri direcți, după aceea, într-un mod definitoriu de către părinți, în mod trupește, cum am spus și genetic și prin hormoni în timpul pântecelui, chiar spunea cineva și chiar un prieten, diacon, spunea că deja de pe la luna a șaptea, a opta, cânta copilului în pântece. Și atunci copilul era obișnuit cu vocea tatălui, se liniștea atunci când auzea cântând.

După aceea, acum e altă experiență, spunea cineva că tot așa îi cânta, dar după aceea nu i-au mai plăcut cum cântă tata, când nu cânta neapărat foarte frumos. Dar vreau să spun, copilul preia toate stările acestea. Deci trăiește și preia stările.

Părintele Teologos: Deci nu este vorba de, o mumie sau ceva, ci de cineva foarte viu care simte toate aceste lucruri.

P. Athanasie Ulea: Exact. Se vorbește despre faptul că copilul deja are un sistem inteligent de cooperare cu părinți, el nu este tabula rasa, el deja este născut cu anumite instincte care-l determină să se atașeze de mamă, de tată și în primul rând, în primul an de viață de mamă și influențează legătura cu mama.

Și oricât ar spune o mamă sau părinții că iubesc egal pe copii, niciodată nu este așa. Pentru că, pe de o parte, nicio iubire nu se manifestă în mod diferit față de orice altă persoană, chiar dacă este o singură iubire, cum este un singur Dumnezeu, dar ea se manifestă cel puțin în trei moduri, ca în cadrul sfânt de trăim, dar și la noi, la persoanele umane, în moduri diferite și atunci fiecare copil deja de la naștere sau dinainte de naștere are cumva trăsăturile lui de personalitate care îl influențează în relația cu mama, în primul rând, și după aceea și cu tata. Și în iubirea aceasta personală și personalizată, adică nu este ceva pentru toți și este o relație pur interpersonală, de fapt.

Și copilul se transformă sau se formează după psihicul mamei. Se spune că copilul se conectează la trupul, la psihicul mamei și prin mamă, ca o antenă parabolică, el preia informațiile din lume. Desigur, prin acest filtru pe care îl transmite mai departe copilului.

Dezvoltarea anxietății la copil

Pentru că copilul nu știe ce e bine, ce e rău, nu știe cum se reacționează și atunci el reacționează în funcție de reacțiile mamei. Și e foarte important ca mama să fie acolo, să fie prezentă, să preia informația de la copil, să o prelucreze în mod adult, pentru că copilul încă o dată nu știe, și să o transmită prelucrată după modul lui de înțelegere. Pentru că dacă mama vede că copilul s-a lovit puțin și este foarte anxioasă, ea preia starea copilului, dar se lasă infectată de starea copilului și atunci nu o prelucrează într-un mod adult, nu s-a întâmplat nimic, te-ai lovit puțin, acum te ridici și mergi mai departe.

Părintele Teologos: Dar ai grijă să nu mai faci, da.

P. Athanasie Ulea: Ci din contră, ea însăși are probleme cu această anxietate și atunci o transmite copilului ca un bulgăre de zăpadă într-un mod…

Părintele Teologos: Reacție în lanț.

P. Athanasie Ulea: Exact. Și atunci copilul se simte foarte… überwältigend se spune în germană, adică… supra-sensibil. Da, supra-sensibil față de orice stimul și devine foarte anxios.

Cealaltă extremă ar fi că mama, ea însăși, din diferite motive, nu reușește să perceapă nevoia copilului, trăirea copilului și atunci copilul nu primește niciun feed-back din partea mamei și el rămâne cu trăirea lui și sunt de obicei acele persoane care nu-și recunosc sentimentele, care nu se simt pe sine, care sunt cumva apatici într-o relație.

Părintele Teologos: O formă de nesimțire, dacă dorești așa.

P. Athanasie Ulea: Oarecum, da. Și sufletească și duhovnicească.

Rolul determinant al mamei

Părintele Teologos: Săracii… Deci mama este cineva foarte important și din câte îmi dau seama, din câte spui și așa și este de fapt, dar îmi confirmați, mamele surogat, acelea care își vând copii, sau mă rog, își lasă copii, cred că fac o foarte mare crimă, pentru că mama nu este numai, eu știu, purtătoarea nouă luni a unui copil în pântece, ci este chiar formatoarea lui în aceste nouă luni și bineînțeles imediat și după. Și deci, din cauza asta, cred că copilul este format după mama respectivă.

P. Athanasie Ulea: Exact, sau poate este o necontinuitate în relația pe care el o are. Vedeți că omul se dezvoltă, ajunge la maturitate după 20-25 de ani. Este o perioadă foarte mare în care are nevoie de o stabilitate a relațiilor, tocmai pentru că în această perioadă el se formează.

Părintele Teologos: Și atunci, dacă există ovulul de la o femeie care are anumite experiențe, anumită istorie, anumit mod de gândire și așa mai departe, dorințe, credințe și toate celelalte, după aceea se implantează poate într-o altă mamă care vine din cu totul alt mediu, cu totul alt fel de trăit, cu altfel de mod de gândire, cu altă lume. După aceea, iarăși se transpune poate cu totul altă familie care la fel se schimbă cu totul percepția. El nu mai are o continuitate.

Și atunci creierul care trebuie să se dezvolte, el are anumite etape prin care se dezvolte. Chiar se spune că astfel de traume, în aceste perioade foarte sensibile, te distrug cumva pe viață. Sunt ca niște leziuni sau handicapuri care uneori persistă întreaga viață.

Și de aceea este foarte importantă această continuitate, continuitatea relației cu mama. Și desigur, o mamă care, noi vorbim, oricum să zicem, de un ideal. Normal că orice relație sau orice mamă nu este sfântă, nu este ideal.

Fac o mică paranteză, de asta noi în biserică avem adevărată mamă cerească, adevăratul Tată ceresc. Maica Domnului și Tatăl ceresc. Și trebuie să facem rocada, în adolescență, cel târziu, și revenind, vedem că trebuie să fie această continuitate și mama să fie cu totul dedicată.

Dacă eu zic, păi, da, port un copil în pântece care oricum nu e al meu, sau oricum îl voi da altcuiva, este detașată emoțional de copilul respectiv. Copilul acela din pântece încă nu poate primi afecțiunea mamei. Și nu știe să iubească, nu primește iubire, devine un rahitic emoțional.

Exact. Pentru că noi ne formăm, cum am spus, nu doar trupește. Copilul când plânge și vrea lapte, el plânge pentru persoană.

Pentru că nu plânsul îi aduce laptele, nu plânsul îl ține în viață, ci persoana îl ține în viață. Noi trăim, de fapt, din iubire, din dragoste a persoanei cu care suntem. Și atunci mama poate să fie acolo și se vorbește despre mama moartă, die tote muter în germană, în care mama este acolo prezentă, dar nu este prezentă emoțională, în care oferă orice copilului, dar nu-i oferă ceea ce-i trebuie.

Părintele Teologos: Îi oferă material, dar nu-i oferă timp, nu-i oferă afecțiune, nu-i oferă atenție.

Cum se dezvoltă sentimentele

P. Athanasie Ulea: S-au făcut experimente și încă este un experiment care se face cu copii, cu bebeluși care caută privirea mamei și mama interacționează cu bebelușul și copilul mereu, deja după trei luni, începe să fixeze ochii, chiar și înainte, dar fixează ochii persoanei, pentru a intra în legătură, pentru a face o comunicare. Și cel mai bărbat, bărbat să zic așa, care ar fi insensibil, când vede un copil, imediat spune ce drăgălaș e.

Asta e capacitatea copilului de a proiecta aceste sentimente în persoana din preajma lui. Dar trebuie să fii un criminal sau un insensibil emoțional ca să nu poți reacționa la ochii, la curățenia, la capacitatea de iubire a unui copil. Și asta e în copil, care determină în mine o schimbare pentru a interacționa cu el.

Și se face experimentul că mama interacționează cu copilul și după aceea, pentru câteva secunde sau la un anumit timp, ea devine ca o stană de piatră. Nu mai are niciun contact vizual cu copilul, orice ar face copilul, ea nu reacționează. Și atunci se observă că copilul încearcă din ce în ce mai mult să capete atenția mamei și încearcă prin toate mijloacele, după aceea prin plâns și dacă nu se reacționează la un moment dat, apare într-o stare, să zic, în care e pur și simplu paralizat, sufletește, în care nu mai poate reacționa, nici nu mai poate plânge și pur și simplu se simte ca un gol sufletesc acolo.

Se fac astfel de experimente tocmai pentru a arăta cât de importantă este relația cu mama încă din primele luni de viață.

Părintele Teologos: Și este o relație duhovnicească întâi de toate, care bineînțeles că are și efecte trupești, sigur, dar întâi de tot e vorba de o relație iubitoare, o relație duhovnicească. Foarte importantă mama. Despre tata, ce putem să spunem?

Despre limite și dezvoltarea afectivă

P. Athanasie Ulea: Acum mă gândeam că mama este foarte importantă cum am spus, în primele luni până în primul an de viață. Rolul tatălui mai pregnant ar trebui să fie după luna a opta, a noua, când copilul deja e mai stabil emoțional. Se spune că, de exemplu, în primele șase luni, așa cum se recomandă doar o alimentație la sân doar prin relația cu mama, ar fi bine ca doar mama, de exemplu, să schimbe copilul, doar mama să aibă o interacțiune mai apropiată cu copilul tocmai pentru că să aibă aceeași stabilitate, același miros, același mod de a-l îngriji, aceeași siguranță.

Și mama, prin mângâiere, s-a și arătat – copiii care sunt mângâiați mai mult pe cap sau în general în timpul primului an de viață sunt mai inteligenți după aceea. Prin mângâiere, vedeți că noi când punem mâna pe trup, atunci simțim partea aia de trup. Prin mângâiere – și mama pune mâna pe tot trupul copilului – ea îi delimitează granițele.

La început copilul nu știe, nu prea face diferență între eu și tu, între eu și univers. Ar spune e într-un panteism așa, totul e eu și eu sunt totul. Și atunci mama îi pune granițele.

Deci mama este universul copilului care îi arată limitele, care îi arată, să spunem, copilul trebuie să vadă în ea sclipirea vieții, a iubirii, să vadă că tu ești viața mea, să-i spună copilului.

Părintele Teologos: El este centrul atenției, cum se spune, focusul iubirii celuilalt.

Rolul delimitat al mamei și al tătălui

P. Athanasie Ulea: Exact. Și atunci mama este universul în care se dezvoltă bebelușul. Tatăl trebuie să fie universul în care există mama și care oferă protecția și în care mama are tot ceea ce îi trebuie pentru a se dedica copilului. Creierul mamei, deja prin luna opta, cred, până a opta de gestație, până la șase luni după naștere, e puțin involuat, scade în volum, poate și pentru a se dedica întru totul copilului.

E un factor și de protecție și se pare dezastros, cum în unele țări, cred că în Elveția și chiar în America, după câteva săptămâni, mama trebuie să meargă la muncă. Și atunci e dezastru pentru relația dintre copil și mamă și pentru ea, că încă nu este recuperată întru totul. Și atunci și tatăl trebuie să se ocupe cu totul, ca mama să aibă tot ceea ce trebuie, să aibă o bunăstare sufletească, trupească.

Părintele Teologos: Protecție și siguranță, stabilitate.

P. Athanasie Ulea: Exact. E foarte clar că rolurile celor doi sunt foarte complementare și foarte importante.

Părintele Teologos: Adică nu se poate unul fără celălalt. Foarte important asta. De ce? Pentru că astăzi se vorbește foarte mult despre egalitatea bărbatului cu femeia.

Sigur că mai demult existau relații abuzive, existau relații toxice și când spunem egalitatea bărbatului cu femeia spunem oarecum în drepturi, dar nu este o expresie foarte corectă, după părerea mea. Cred că mai corect este că bărbatul este complementar cu femeia și femeia este complementar cu bărbatul. Ce sfaturi de comportament ați da părinților în general, dar în principal în preajma copiilor? Eu știu un singur sfat, să nu se certe în fața copiilor.

P. Athanasie Ulea: Poate că revenim puțin, m-am gândit că sunt, este o cercetătoare din America care a scris două cărți. Prima a început cu creierul femeii, the female brain, pentru că a văzut că cercetările nu fac diferență și de obicei cei care sunt, cei care merg sau participă la studii sunt bărbații. Și atunci s-a văzut și a descris pe studii științifice toată perioada vieții, dinainte de naștere, din timpul nașterii, ca și copil mic, ca și adolescent, adult, ca soție, ca bătrână, toate stadiile unei femei.

Și diferențele care există între trăirea unei femei și trăirea unui bărbat, toate aceste diferențe hormonale sau de stare, nu poți să spui că există o fluiditate de gen, nu există aceste lucruri pentru că ele sunt în ființa noastră, umană, în trupul nostru, în genetica noastră, chiar și în psihicul nostru. Atunci când nu se recunoaște faptul că bărbatul e bărbat și femeia este femeie și cum spunea părintele Constantin Coman, bărbat să fie cât mai bărbat și femeia cât mai femeie. Tocmai ca să se vadă că omul este unitar, este un singur om, dar este complementar.

Noi suntem egali în demnitate, femeia, bărbatul, copilul, da, că vedem că și lupta împotriva copilului nenăscut sau lupta împotriva cum e eutanasierea, împotriva bătrânului, a omului care nu mai este într-un totul capabil.

Părintele Teologos: Nu mai este utilitar în formă de capacitate de producție, adică omul trup, doar trup.

Sănătatea părinților

P. Athanasie Ulea: Pe când vedem Biserica spunem că totul, omul este trup și sufle de la început și până la sfârșit și atunci demnitatea lui transcende orice capacitate sau incapacitate.

Acum, cu privire, cred că cel mai important sfat pentru părinți eu aș spune că ei să fie cât mai sănătoși, să zic așa, psihic și duhovnicește și abia atunci ei se pot comporta corect cum ar trebui cu copilul lui. De aceea, de multe ori și în terapie, când omul, eu sunt specialist pentru adulți, dar să zic normal că am și puține cunoștințe pentru terapia copiilor, cel puțin în Germania, de multe ori atunci când vine un copil la terapie și părinții trebuie tratați. Pentru că copilul nu reprezintă decât floarea non negativă a problemei părinților.

Și nu neapărat a unuia dintre ei, dar poate fi și a câte unuia, dar și a interacțiunii dintre ei, cum am spus, că una e mama, una e tata și una e relația dintre mama și tata. Și atunci, modul în care copilul percepe lucrurile acestea, desigur că la părinți poate să nu fie o problemă patologică. Ei pot să aibă această problemă să o ducă ani de zile, fără să-și dea seama ei înșiși de ea, dar care se manifestă la copil, pentru că ei pun sămânța în copil.

Părerea Sfântului Porfirie

Părintele Teologos: Am înțeles. Eu țin minte pe Sfântul Porfirie, de foarte multe ori veneau la el părinți și spuneau că nu mai știu ce să fac cu copilul meu, că este obraznic, că este nu știu ce, că așa mai departe, nu știu ce și Sfântul Porfirie de foarte multe ori spunea că voi sunteți de vină. Adică problema este la voi, nu la copil.

Pentru că copilul, de fapt, copilul face ceea ce vede, face ceea ce este învățat. Și din cauza asta, în clipa în care părinții spun, dar nu știu cine l-a învățat, de fapt se auto-incriminează, că ei sunt, cei care cum îi spune, care l-au învățat pe copil. Și din cauza asta cred că trebuie să fie foarte, foarte atenți cum se comportă în fața copilului, pentru că copilul înregistrează tot, tot.

Cred că are o capacitate foarte mare de învățare.

Adam cel global și legăturile dintre oameni explicate psihologic

P. Athanasie Ulea: Da și nu, nu neapărat cum se comportă, pentru că copilul percepe cum sunt. Da? Adică ei pot să încerce în fața copilului să nu se certe, dar degeaba se ceartă în spate, copilul nu aude nimic, dar vin cu starea respectivă.

Părintele Teologos: A, da, da, sigur, evident.

P. Athanasie Ulea: Care îi afectează foarte mult. Chiar dacă ei înșiși nu își dau seama, noi avem, știm, creier stâng, creier drept, noi când comunicăm, acum, în mod verbal comunicăm creierul stâng de obicei, creierul stâng al meu cu al sfinției voastre, tot cel stâng.

Și se face această legătură. Dar în același timp există și comunicare non-verbală, există și comunicare mai presus de comunicare, da?

Părintele Teologos: Și dincolo de astea se vorba de legăturile lui Adam cel global, adică este vorba de duhul, sufletul unui părinte care influențează sufletul, evident, copilului.

P. Athanasie Ulea: Exact, da.

Și această comunicare non-verbală sau subconștientă care este transpusă, care este analizată mai ales de creierul drept, ea se petrece și în acest timp, acum mai puțin, dar într-o relație de afecțiune ea este foarte puternică. Și atunci, la nivel subconștient, subconștientul care ar spune că ar fi cel puțin 90% din ceea ce noi trăim, ca o paranteză, tot trupul nostru e de fapt subconștientul psihicului, da? Noi prin trupul nostru percepem foarte multe din exterior, le filtrăm, desigur, și spunem ce e important, ce nu-i important, în funcție de ce am învățat, în funcție de ce am trăit, dar trebuie să fim conștienți că există această comunicare subconștientă pe care părinții n-o pot influența doar printr-un teatru.

Părintele Teologos: Da, să se abțină, sau așa mai departe, da?

P. Athanasie Ulea: Exact. De asta, cel mai important sfat, ei trebuie să devină ceea ce trebuie să fie.

Părintele Teologos: Sigur. E sfatul bisericii, de fapt.

P. Athanasie Ulea: Da, da, da.

Despre divorț

Părintele Teologos: Este evident asta. Ce efecte are divorțul?

Părintele Teologos: Da, divorțul este traumatizant pentru copii.

Părintele Teologos: Desigur, este important și la ce vârstă are loc acest divorț, dar mai ales dacă are loc înainte de adolescență, și până în adolescență și în adolescență, divorțul reprezintă… copilul ia ca eșecul lui, da? Părinții se despart din cauza mea, da? Copilul reprezintă fructul iubirii dintre părinți sau ar trebui să reprezinte această iubire și atunci când această iubire se destramă, ar trebui cumva și el să se distrugă și de aceea este devastator pentru un copil să-și vadă cum părinții care sunt model pentru ei, nu se mai înțeleg, da? Nu mai pot coexista unul cu altul și este foarte dificil pentru un copil să facă față acestui lucru.

Acum desigur că fiecare relație este diferită, fiecare depinde cum și părinții se raportează după aceea la relația dintre ei, chiar dacă s-au despărțit, cum copilul reușește să-și caute, totuși să-și păstreze alte modele sau să-și caute alte modele de oameni integri care să îi dea un sens în viață, un scop în viață care să-l formeze mai departe și este important că și părinții sunt dați pentru noi pentru un anumit timp. Desigur, noi trebuie să-i prețuim toată viața, dar noi, cum am spus și mai devreme, trebuie să facem rocada și să ne căutăm și în plan lumesc alți maeștri, să zic, care să ne dezvolte.

Și duhovnicește, desigur, trebuie să ne căutăm un părinte duhovnicesc, o maică duhovnicească, ca să ajungem la adevăratul părinte ceresc. Cred că este un subiect foarte vast, din păcate, nu pot să spun, sau pot să spun că am experiență mai ales în plan duhovnicesc și în plan psihiatric. Din păcate, în Occident, majoritatea cuplurilor sunt despărțite sau sunt foarte mulți părinți care nu reușesc să păstrez această legătură și după apariția copilului sau copiilor, ei pierd legătura unul cu alții.

Un efect foarte important, poate și pentru că este recent că am vorbit cu câteva persoane în ultimul timp, care au ajuns la divorț după ani buni de căsătorie, 10-20 de ani de căsătorie, cel puțin, atunci când mama ei sau a lui a intervenit în relație. Din păcate, nu putem să acuzăm, poate să fie în alte cazuri și socrul sau așa, important este ca soții să înțeleagă și de asta se spune, se repetă de trei ori în taina cununiei că bărbatul va lăsa pe tatăl sau și pe mama sa și se va urni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup. De trei ori se repetă lucrul ăsta ca oamenii să înțeleagă că acum familia sunt, eu să zic, bărbatul și femeia și copiii, ceilalți, chiar dacă sunt părinții mei, acum sunt în exteriorul familiei și atunci ei trebuie tratați desigur cu respect, da, ca orice alți oameni.

Inelele pe care oamenii le primesc la cununie sunt inelele de libertate, de putere, de libertate față de părinți și acum ei sunt adulți cu drepturi egale între adulți.

Părintele Teologos: Deci, soțul sau soția nu trebuie să se sfătuiască cu maică-sa, trebuie să se sfătuiască cu partenerul de viață.

P. Athanasie Ulea: Exact. În primul rând, cu partenerul de viață și dacă există acolo probleme cu o persoană neutră. Ar fi bine cu Părintele Duhovnic și atunci de asta cuvântul Părintelui Duhovnic să fie de la Dumnezeu pentru că el este neutru. Niciodată mama, orice mamă își iubește, da, orice cioară își laudă puiu, da, orice mamă, cât ar fi, chiar să fie și bătrână și așa și copilul, fiul sau fiica să fie adult, tot timpul va fi, nu va putea fi imparțială, tot timpul va ține cu puiuțul ei.

Exact, da. Dacă nici ea nu reușește să crească, să se dezvolte, să vadă câteodată și nora sau ginerele să-i vadă ca egali. De fapt, asta.

Să-i trateze de fapt amândoi ca pe copii, că de fapt prin căsătorie soțul și soția devin una și atunci ginerele sau nora sunt de fapt tot copiii ei. Da, este tot una, tot una cu partenerul de viață, cu fiul sau fiica soacră. Și atunci, acum n-ar trebui să facă diferențe între copii și ar trebui să trateze copiii la fel și între ginere și fiică sau noră și fiu, ar trebui să nu facă nicio diferență.

Părintele Teologos: Care sunt alte cauze, pentru că țin minte, adică nu vorbesc acum de bătrâni, da, sigur, chiar eu am prins că era o foarte mare rușine ca cineva să se despartă și divorțurile erau rare. În timp când eu eram monah și nu prea cu așa…, la un moment dat a apărut această explozie enormă a numărului de divorțuri, sunt foarte multe divorțuri, de ce?

P. Athanasie Ulea: Da, așa cum trăim în epoca plasticului în care noi luăm ceva, îl folosim și îl aruncăm. Din păcate este tot la fel o problemă duhovnicească în primul rând și e problema păcatului în general când noi ne tratăm pe noi înșine și pe ceilalți ca obiecte, ca obiecte dispensabile, nu ne tratăm ca persoane cu care suntem în relații pe veșnicie.

Părintele Teologos: Și atunci o relație pe veșnicie poate să fie doar bună sau rea, dar nu poate să nu mai existe. Și atunci omul nu este obișnuit, nu este antrenat să-și rezolve relațiile. Și orice relație, cât de dificil ar fi, dacă omul rămâne în relația aia, relația aia se dezvoltă.

P. Athanasie Ulea: Pentru că noi intrăm într-o relație, pentru că noi găsim ceva similar din noi în persoana cealaltă, dar găsim și ceva complementar care ne ajută, ne completează pe noi de la cuvânt, dar care ne și ajută să creștem din problemele noastre.

Părintele Teologos:  În mod esențial ne ajută pentru că noi nu avem.

Îndrăgostirea

P. Athanasie Ulea: Exact. Și atunci sunt cel puțin două stadii într-o relație. În prima fază de îndrăgostire, omul e axat mai degrabă pe plăcere, e axat mai degrabă pe proiecția mea bună din mine, adică eu văd în celălalt mai degrabă ceea ce este bun în mine și atunci proiectez în celălalt și de asta, de fapt, mă îndrăgostesc. Nu e dragoste adevărată.

Deci eu nu iubesc pe celălalt, ci iubesc imaginea mea în celălalt. Exact. Și după un an jumate, doi ani, trebuie să se facă rocada și atunci apar, sau celălalt vede, a, da, celălalt parcă nu-i chiar așa de bun, parcă nu-i chiar așa de frumos, nu-i așa de deștept și toate celelalte, apar deficiențele.

Dar de asta spune părintele sau spune părintele Patriciu Vlaicu, în primul an de relație atunci omul trebuie să se decidă, că după aceea e prea târziu. Și atunci când are legătura cătușelor, da, a verighetelor, atunci rămâne în relația respectivă ca să lucreze. Cu cât sunt mai stabil într-o relație, cu atât încep să mă dezgolesc și mi se arată necurăția mea, se arată neputințele mele, tocmai ca celălalt, prin relația această de iubire, prin faptul că celălalt mă iubește, da, și că trebuie să rămân în relația respectivă, mă ajută să mă depășesc și mă ajută să mă iubească așa cum n-am fost iubit, da, în ciuda deficiențelor pe care le am.

Asta nu înseamnă că eu trebuie să-mi manifest deficiențele și celălalt trebuie să mă suporte și eu nu trebuie să schimb nimic la mine.

Părintele Teologos: Da, și celălalt e calul de bătaie pentru mine.

Iubirea                        

P. Athanasie Ulea: Exact, dar prin această iubire suportivă, da, suportivă că mă ajută, dar și că suport atât de mult.

Părintele Teologos: Da, face răbdare.

P. Athanasie Ulea: Da, face răbdare, dar nu este o răbdare pasivă, ci o răbdare activă în sensul că prin această răbdare eu încerc să-l ajut pe celălalt să crească din neputința lui. Și atunci când omul înțelege lucrul acesta și înțelege că orice ceartă, orice problemă, orice conflict este de fapt o regresie a unuia sau a amândurora în relația respectivă, tocmai pentru a se descoperi așa cum sunt cu neputințele lor și să crească din ele.

Tocmai să le dea la o parte și să ajungă la dragoste adevărată.

Părintele Teologos: Deci, cred că este esențial aici, este ascultarea. Este ascultarea față de celălalt.

P. Athanasie Ulea: Exact.

Părintele Teologos: Și ascultarea în sensul de stai să văd ce vrea să spună totuși, poate care dreptate, pentru că uneori astăzi, sau de multe ori astăzi, nu-l mai ascultăm pe celălalt, nici măcar nu mai avem răbdare să-l ascultăm pe celălalt și suntem așa, știi, ca o panteră, să pescuim o greșeală a celuilalt și să-l lovim. Cred că este foarte important data asta să ascultăm ce vrea să spună celălalt cu adevărat și, doi, să avem dispoziția de ascultare să facem ceea ce spune celălalt.

Cred că este foarte important această deschidere sinceră față de celălalt.

P. Athanasie Ulea: Exact. Și poate cu o nuanțare, ascultarea de celălalt să-l simt pe celălalt, pentru că de multe ori nici celălalt nu se simte, vorbește, da, încă n-are conectat creierul la ceea ce vorbește și vorbește într-un mod automat cum a învățat sau cum a trăit și atunci, de multe ori, celălalt trebuie să simte pe sine, să fie el în pace ca să preia starea celuilalt, s-o preia în sensul să o simtă, să o cunoască și să reacționeze la starea celuilalt. Pentru că de multe ori este divergență între ceea ce spune cineva și se comportă ca și cum ar fi autoritar și e stăpân pe situație, dar cu cât pare mai autoritar, cu atât e mai slab în interior și atunci celălalt trebuie să simtă această neputință care vrea să fie mușamalizată cumva prin o atitudine exterioară diferită. Și atunci să se raporteze corect la această neputință nu de sus în jos, nu autoritar, pentru că nu are rezultat, ci la mod empatic, în mod personal să caute, să intre efectiv în relație cu celălalt, să refacă de fapt relația care se scindează și atunci să se raporteze corect, deci să asculte, dar nu neapărat cu urechea, ci cu inima.

Învățăm dragostea adevărată în Biserică

Părintele Teologos: Ce importanță are Biserica în Viața duhovnicească? Are o importanță mare. Detaliați.

P. Athanasie Ulea: Exact, da, are o potență esențială pentru că de fapt doar în Biserică nu învățăm ce e dragostea adevărată atunci când noi facem cateheze înainte de botez, de cununie, le spunem că botezul e în primul rând nu-i că e afundare sau neafundare, nu-i că e stropire sau nu sau iertare de păcate, ci în primul rând e iubire, da noi ne dăruim cu totul lui Dumnezeu. În cununie, ne dăruim cu totul unul altuia și această dăruire le spun oamenilor semnul iubirii nu este inimioara aia roșie, ci este crucea.

Mântuitorul ne-a arătat cine are dragoste, nimeni nu are dragoste mai mare decât cel care își dă viața pentru cel care-l iubește și-mi place foarte mult icoana Învierii de la Protaton în care Dumnezeu se coboară și se cârcește așa de spate, este foarte îndoit, da, exact și spune Adame, uite asta e dragostea mea dacă eu ca Dumnezeu pot să mor, eu îmi dau viața pentru tine și vin. Asta e dragostea mea și haide nu mai fii necredincios, ci crede în iubirea mea.

Literatura de dezvoltare personală

Părintele Teologos: Cred că e foarte important, dar cred că oamenii bazându-se pe logică, ei vor să-și rezolve relațiile prin tot felul de strategii și nu prin rugăciune, nu prin răbdare, nu prin iubire, nu prin empatie și cred că aici cărțile astea de, eu știu, de dezvoltare personală și așa mai departe, cred că fac mai mult rău decât bine.

P. Athanasie Ulea: Da și nu. Pe de o parte, ele încearcă să arată că există o problemă, noi nu putem rezolva ceva dacă nu vedem că problema e la noi și atunci o carte de dezvoltare personală poate să-ți arăte, vezi că ai o problemă. Pe de altă parte, dacă omul rămâne doar la nivel superficial atunci nu se schimbă și din păcate ca să revin puțin la biserică, asta se poate întâmpla și în biserică, când omul poate să facă, să postească, să se roage sau nu știu ce, dar nu se schimbă prin astea.

E cel care este bogat, tânărul bogat, care este bogat în fapte bune. Sau fariseul, dar care nu se lasă schimbat, transfigurat de toate acestea, nu se lasă, nu devine efectiv ca Dumnezeu nu-l vede pe celălalt efectiv în neputința lui și aplică doar anumite legi, doar anumite tradiții, un sistem, anumite tehnici de comunicare sau de persuasiune de, să spunem pe drept, manipularea celuilalt, dar nu intră de fapt într-o relație de iubire cu celălalt.

Părintele Teologos: Dar nu se deschide față de celălalt și cred că aici pericolul cel mare este că în clipa în care eu cred că știu anumite lucruri, că am citit 5 lucruri și așa mai departe și am o anumită experiență, devin foarte dur. Și atunci nu mai deschid față de celălalt și cred că ceea ce rezolvă este dragostea față de celălalt, nu atât cum ați spus sfinția voastră, tehnicile de manipulare sau argumentația. Cred că cel mai bun argument este dragostea, este îmbrățișare, este iubire.

Nu este atât, cum spuneam, un raționament imbatabil în anumite probleme sau căutarea de argumente pentru poziția mea.

P. Athanasie Ulea: Așa cum am spus și la copii, dragostea ne formează, dragostea mamei față de bebeluș, dragostea mamei față de tatăl, dragostea tatălui față de mamă ne formează din pântecele mamei așa ajungem la existență din această dragoste. Ea ne formează în continuare și ca adulți la fel doar dragostea ne poate forma.

Nu un sistem de gândire, nu un sistem fie de credințe care noi spunem că e ortodox sau nu, ci dragostea adevărată care îl reflectă pe Dumnezeu și singura care ne poate transforma.

Părintele Teologos: Da și asta vine prin măsură duhovnicească, asta vine prin program duhovnicesc, asta vine prin participarea la biserică și mai ales prin smerenia de a te deschide față de poruncile lui Dumnezeu. Exact.

De a te schimba, să accepți că ești limitat și să accepți că trebuie să te schimbi. Asta este ortodoxia, cum am spus este esențială pentru că învățăm să iubim. Bun, cei care nu sunt ortodocși?

Vindecarea la neortodocși

P. Athanasie Ulea: Da, acolo e mila lui Dumnezeu.

Noi știm că și spunem că noi știm cam cum acționează Dumnezeu în biserică dar nu știm cum acționează în afara bisericii și îmi place imaginea de la Sfântul Maxim Mărturisitorul care a fost mărturisitor și știm că a fost singurul poate care a trăit ortodoxia cum trăia în secolul lui, dar totuși el spune că biserica sau lumea întreagă e un simbolism al bisericii și ceea ce noi am spune că este biserica sau biserica ortodoxă ar fi altarul. Dar cumva toată lumea, mai mult sau mai puțin, este încadrată în biserică și vedem că în biserică oamenii au tot felul de credințe dar toți trebuie să-i aducem în altar.

Părintele Teologos: Cât se poate, cât se poate, până unde poate fiecare.

Foarte, foarte important asta pentru că oamenii cred că sau cred că toți sunt… eu deja m-am mântuit, care este de fapt o idee protestantă. Eu sunt mântuit și toți ceilalți sunt de iad. Cam asta este ideea.

Pe când Dumnezeu, într-adevăr, eu cred că Dumnezeu încearcă să-i mântuie pe toți, să-i aduce pe toți cât mai aproape de El, de acolo de unde sunt aceștia.

Presiuni în familie

Tot referitor la familie, ce părere ai despre presiunile pe care le fac părinții în ceea ce privește cariera copiilor? Adică eu doresc ca copilul meu să devină ce am devenit eu sau eu doresc ca copilul meu să devină ce n-am devenit eu sau doresc copilul meu să devine jurist, avocat, medic, ceva care cred eu că este, mă rog, bănos, un status social și așa mai departe.

Părintele Ataansie: Îi handicapează pe viață și din păcate le distrug viața.

Ei au anumite imagini, au anumite frustrări, au anumite neîmpliniri nerezolvate și atunci le proiectează asupra copilului și ei cred că dacă copilul va face așa și așa, ei vor fi fericiți. De fapt, e cumva ceea ce n-au reușit ei în viață, vor să proiecteze asupra copilului sau invers, ceea ce au reușit în viață, cred că e singurul mod de a reuși în viață. Și atunci părinții sau poate cea mai importantă, cel mai important rol al părinților e ca ei să-i facă pe copii adulți.

Și un adult poate să iau o decizie. Dacă copilul va fi mereu dependent de părerea părintelui, dacă copilul va apela mereu la părerea părintelui pentru a lua decizii esențiale în viață, atunci el rămâne infantil și chiar dacă are 50-60 de ani, din păcate rămâne la un nivel infantil și își distruge viața. Nu poate să fie împlinit.

Noi suntem împliniți atunci când suntem adulți, atunci când suntem ca Dumnezeu, atunci când avem libertate. Desigur că luăm în considerare ceea ce spun ceilalți, din iubire.

Părintele Teologos: Și facem ascultare de părinți pe o anumită vârstă, de acolo încolo…

P. Athanasie Ulea: Ascultarea nu înseamnă militărie. Ascultarea înseamnă că eu am libertatea să ascult ceea ce spui, dar am și libertatea să spun nu, totuși iau alte decizii. Și atunci, copilul devenit adult trebuie să aibă această libertate și părinții trebuie să respecte această libertate.

Asta e rolul părinților. Să aducă copiii să-i facă să zboare din cuib. Să fie independenți de părerea lor.

Căsătoria

Părintele Teologos: E foarte important lucrul ăsta. Iarăși, apropo de căsătorie și de așa, ce părere ai despre faptul că anumiți părinți presează pe copiii lor, nu în carieră, ci să se căsătorească. Că dacă nu te căsătorești, ești un ratat sau ratat, așa, mai departe.

Și în continuu, ei toacă, hai să nu zic că ei toacă, deja m-am trădat puțintel, în continuu le aduc aminte despre lucrul ăsta.

P. Athanasie Ulea: E, de fapt, cam același lucru și, la fel, este o neîmplinire și, de multe ori, este paradoxal cât de nefericiți sunt ei în căsătorie, că nu degeaba copilului îi e frică să intre într-o relație, tocmai că știe cumva de frică pe tine. De cele mai multe ori.

Și atunci, desigur, că părinții, normal, după chipul lor, au o anumită tendință, așa cum spune și Sfântul Apostol Pavel, că aș dori ca toți să fie ca mine. Așa și părinții. Vor ca toți să fie, desigur, eventual să se căsătorească, dar să aibă și maturitatea Sfântului Apostol Pavel care spune că, totuși, ca fiecare…

Părintele Teologos: Cum dorește, cum l-a chemat Dumnezeu.

P. Athanasie Ulea: Exact. Pentru că alegerea aceasta de a mă căsători sau nu, de a mă căsători cu cineva sau cu altceva e pur și simplu personală. Nu Dumnezeu dorește sau vrea ca tu să fii așa sau așa sau să fii cu aia sau cu ala, ci aceasta este o alegere pur și simplu personală după inima și, cum am spus, e și complementară, că iau și ceva care mă ajută să mă dezvolt în continuare și atunci trebuie neapărat să fie personală alegerea și nu poate să fie bună sau rea.

Adică e tot timpul bună, pentru că e ceea ce eu îmi caut și ceea ce mă împlinește.

Părintele Teologos: Da. Și iarăși, tot legat de lucrul acesta, vedem că, socotesc eu, că sistemul de valori prin care se căsătoresc, pe baza cărora își aleg oamenii o relație, cred că este un sistem de valori foarte strâmbat.

Adică, se caută… de obicei la fete se întâmplă treaba asta, caut pe unul, cum îi spune, frumos, deștept și cu bani, ceva de genul ăsta. Are mașină, are… și așa mai departe. Ce efecte crezi că are?

P. Athanasie Ulea: Nu-i neapărat rău, da, să cauți cel mai bun, cel mai frumos, cel mai așa, numai că trebuie să vedem, trebuie să fie, da, dacă e și de nasul meu, și trebuie la un moment dat, totuși, să facă o alegere și să văd și partea duhovnicească, să văd și partea psihică, să mă simt bine, că degeaba are bani, dar dacă eu nu mă simt bine cu el.

Părintele Teologos: Cred că n-o să reziste, totuși, dacă este doar o atracție trupească, n-o să reziste.

P. Athanasie Ulea: Sigur. Păi, omul trebuie să fie conștient că partenerul, în primul rând, este o proiecție a mea, da, a dorinților mele, dar după aceea trebuie să și accept faptul că el trebuie să mă ia de unde sunt și să ne dezvoltăm împreună.

Și atunci, desigur că eu când îl aleg, îl aleg după modul meu, desigur greșit, de gândire, dar trebuie să am mereu conștiința că eu trebuie să cresc din modul ăsta de gândire și că această creștere, desigur, va fi dificilă, este o naștere, ca orice naștere este dificilă, este dureroasă, dar trebuie să trec prin lucrurile acestea.

Așa cum am spus că mama preia emoția, da, sentimentul, nevoia copilului, o incorporează, o maturizează și o predă maturizată, la fel și noi. În orice relație, noi intrăm într-o relație așa cum suntem și sigur, așa cum noi nu suntem perfecți, nici relația noastră nu o să fie perfectă, nici celălalt nu o să fie perfect pentru că este după chipul meu, după chipul și asemănarea mea, dar în același timp este și ceva complementar, e ceva care mă ajută să ies din problema mea.

Părintele Teologos: Deci împreună, împreună ieșim, împreună mântuim, cred că asta este, asta este taina căsătoriei, este mântuirea împreună, mântuirea împreună și Dumnezeu a spus, a spus că nu este bine omului să fie singur, din cauza asta femeia este ajutor pe măsura bărbatului, nu un alt bărbat, ci femeia este. Sigur, în cazul nostru al monahilor este Dumnezeu, altceva, dar… Vrei să spun ceva?

P. Athanasie Ulea: Da, da, poate că în legătură cu asta de-asta omul caute ceva normal similar, pentru că în fiecare formă de îndrăgostire e o formă de narcisism, în care mă caut pe mine în celălalt și atunci putem înțelege oarecum și relațiile acestea homofilice, dar în același timp trebuie neapărat ceva complementar, da, care să mă împlinească, care să mă desăvârșească și atunci de-asta este feminin și masculin, de aceea noi suntem complementari unul altuia și doar așa ne putem dezvolta, doar așa putem deveni unitar, de fapt.

Părintele Teologos: Da, pentru că altfel suntem netoți, suntem netoți. Mulțumim tare mult! Să ne ajute Bunul Dumnezeu! Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, Amin!

P. Athanasie Ulea: Mulțumesc!

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați