Cea mai importantă întrebare – Pr. Stephen Muse

Ascultați o scurtă și interesantă discuție cu părintele Stephen Muse în care acesta vorbește despre cartea sa, „Cea mai importantă întrebare” pe baza căreia ne explică pe scurt anumite probleme istorice cu impact major în ziua de azi.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cea mai importantă întrebare – Pr. Stephen Muse

Bine ați venit astăzi la un program foarte special. Sunt onorat [să discut] cu prieten foarte bun. Un prieten respectat, Părintele Stephen Muse. Vom vorbi astăzi despre noua lui carte, ”Cea mai importantă întrebare”. Dar înainte de a începe, aș vrea să vă povestesc puțin despre părintele Stephen. Părintele Stephen, slujește în cadrul Bisericii Ortodoxe ”Schimbarea la Față” din Columbus, Georgia. În același timp lucrează ca psihoterapeut pastoral și terapeut matrimonial și familial la Institutul Pastoral.

În prezent conduce clerul din Chyros, pe parcursul întregii săptămâni, cu un program intensiv de terapie și discernământ pentru cler (și soții lor). Este un preot certificat, supervizor CPE și este profesor universitar, atât în departamentele de psihiatrie și științe comportamentale și bioetică și științe umane medicale de la Mercer University Medical School. Este autorul a numeroase cărți, inclusiv cea pe care o vom împărtăși astăzi cu voi. Lucrările sale au fost traduse în: română, greacă, suedeză, sârbă și rusă. Părintele Stephen și soția sa, d-na preoteasă Ioana, au patru copii, cinci nepoți și 12 fini. Și-au făcut casa în Columbus, Georgia, din 1992.

Un fapt interesant: înainte de a intra în Biserica Ortodoxă Greacă în 1993, el a păstorit o congregație prezbiteriană timp de 11 ani și a ajutat la înființarea unei clinici de psihiatrie în ambulatoriu în Delta Pennsylvania. A fost hirotonit preot în 2021.

– Părinte, încă o dată, bun venit la emisiune.

– Mulțumesc Părinte Chris!

– Înainte de a intra în mai multe detalii, ne puteți oferi o scurtă privire de ansamblu despre ce este vorba în cartea dumneavoastră și poate și despre ce anume v-a inspirat să o scrieți?

– Ei bine, este un fel de mozaic de piese mici, de sine stătătoare, care sper că îi ajută pe oameni să-l găsească pe Hristos în contextul nostru. Îmi place să scriu și scriu de când eram în liceu. Acestea erau eseuri despre: patristică, liturgică, scripturi și psihologie. Pentru a încerca să-i ajut pe oameni să-și găsească întrebarea către Hristos și pentru a răspunde întrebării pe care El ne-o adresează nouă, ”cea mai importantă întrebare”

– Ei bine, sunt multe lucruri în carte și nu avem cum să trecem peste toate astăzi. Dar haideți să atingem câteva subiecte, astfel încât audiența să-și facă o idee. Să începem cu: De ce este atât de important să avem o înțelegere corectă a conceptelor teologice?

– Ei bine, Sf. Sofronie face un comentariu important. El a întâlnit lumina necreată de multe ori când era tânăr și i-a luat 20 de ani să înțeleagă la nivel dogmatic ceea ce a întâlnit. Vedem acest lucru și în Biserică. Mai întâi este întâlnirea cu Hristos Mai târziu vine înțelegerea despre ce anume este această [întâlnire]. Putem vedea cum consiliile au fost nevoite să răspundă de fapt la problemele aduse de cultură. Cultura a încercat să-L înțeleagă pe Hristos în moduri care nu erau corecte conform oamenilor care L-au cunoscut, de fapt, [pe Hristos]. Asta a forțat Biserica să explice foarte clar, folosind teorii filozofice, exact pe Cine au întâlnit ei. Și asta este ceva ce trebuie să continuăm să facem.

Și cred că, în zilele noastre, avem niște lucruri destul de serioase, care apar, cum ar fi o întrebare antropologică, pentru care chiar cred că vom avea nevoie de un consiliu (sinod) bisericesc. Și sunt câteva lucruri care contribuie la asta, de la inteligența artificială, media digitală, la politica de identitate. Deci, Biserica trebuie să fie capabilă să reformuleze sub formă actuală, [învățătura] care este mereu aceeași. Aceasta este o funcție foarte importantă. Când nu facem asta, ajungem marginalizați, ca într-un fel de izolare. – Așa este. Care credeți că sunt consecințele acestei neînțelegeri teologice sau ale lipsei de înțelegere, care se întâmplă în viață? Adică sunt atât de multe acolo.

– Cred că este un lucru despre care s-a vorbit de mulți oameni și acesta este: ce s-a întâmplat în diviziunea dintre Est și Vest. În cultura occidentală s-a format un etos care este foarte diferit de cultura bizantină. Raționalitatea muncii științifice și ascensiunea afacerilor și a lucrurilor materiale au înlocuit întâlnirea reciprocă în comuniune, care aș putea spune că era mai mult comoara Bisericii de Răsărit. Așa că, una dintre probleme este că acum, după toți acești ani de mici schimbări, cultura occidentală este o cultură izolată foarte materialistă, Unde cred că este multă iubire de sine și narcisism și acesta e un rezultat al căderii de la adevărul Bisericii. Aceștia nu mai conștientizează asta deoarece, ceea ce cred că se întâmplă este că Biserica devine un organism umanist.

Apoi, prin a fi identificată cu un imperialism colonialist care a distrus fiecare cultură pe care a atins-o, transformând-o în orice altceva decât Europenii de Vest și-au dorit. Creștinismul și-a dezvoltat un nume prost, așa că oamenii din vest asociază acum creștinismul cu opresiunea. Este ironic, pentru că creștinismul este ceea ce ne-a dat libertate și iubire în cel mai pur sens. – În lumea de astăzi, pentru că sunt sigur că ați călătorit și eu la fel, te plimbi prin aeroporturi, sau chiar dacă mergi la muncă sau la cumpărături și vezi cum toată lumea are iPhone-ul scos sau orice dispozitiv are, și nu mai comunică între ei, cu atât mai puțin cu Hristos însuși. Cum considerați că am putea îmbunătăți relațiile unii cu ceilalți, ca membri ai Bisericii? Cum arată relația creștină sănătoasă după părerea dv.?

– Cred că asta are legătură cu prima întrebare pe care mi-ați adresat-o. În primul rând, venim la ortodoxie pentru că lumina necreată sub forma unui grăunte de muștar de credință, ne mișcă. Nimeni nu vine la Hristos în afară acestui fapt. Dacă o face, nu este o conexiune reală. Problema pe care o avem este să nu ne pierdem copiii, de exemplu; 50% pleacă la facultate, în Biserica Ortodoxă, cel puțin printre greci. Cred că problema de aici este că ei nu au gustat din harul necreat și nu înțeleg diferența existențială dintre psihologie și votul majoritar.

Deci, Hristos este… Biserica nu este o instituție socială! Nu este o afacere! Este o comuniune iconică vie care vine de sus. Și când gustăm asta și relaționăm unii cu alții în felul acesta, și îmi dau seama de asta când vorbesc cu tine, că experiența mea despre tine nu ești tu. Tu ești iubit de Hristos dincolo de experiența mea cu tine. Deci pentru a ajunge la tine, pentru a te întâlni, trebuie să trec mai întâi prin Hristos. Ceea ce înseamnă, o metanie plecându-mi capul la pământ. Ceea ce înseamnă că trebuie să fiu capabil să mă întreb despre orice cred că știu sau experimentez înainte de a te întâlni. Pentru că atunci când te voi întâlni, voi întâlni pe cineva nou și Hristos îmi va oferi prin tine ceva diferit decât am avut vreodată. Astfel încât unicitatea fiecărei persoane devine cea mai mare aventură pe care o putem avem.

Dar nu există niciun mod de a ne întâlni unulcue altul în afară de pocăința care trebuie sa fie continuă. Și apoi prin necunoașterea iubirii… Pentru că Hristos este legătura ontologică care ne unește pe amândoi. Nu ne putem întâlni unul cu altul în afară lui Hristos. Aceasta cred că cea mai importantă dimensiune a Bisericii. Iar încercarea de a crea dragoste între oameni doar psihologic, doar prin instrumente și cărți de autocunoaștere sau alte elemnte, va fi un eșec.

– Așa este, mulți comentatori de astăzi au vorbit despre creșterea așa-zisei secularizări a lumii. Unii creștini simt că devine din ce în ce mai greu să existe în lume și să rămână în același timp creștini. În opinia dumneavoastră, părinte Stephen: Cum putem aborda lumea într-un mod în care să prioritizăm relația noastră cu Dumnezeu, fără a intra în judecare semenilor noștri?

– Cred că asta înseamnă să părăsim ideologia și să ne îndreptăm spre prospețimea întâlnirii. Trebuie să ne amintim că Hristos a fost ucis de cei mai educați oameni religioși. Iar apostolii au mărturisit că ei încercau să mergă în aceeași direcție. Există o frază uimitoare pe care nu am descoperit-o timp de 70 de ani, și anume atunci apostolii i-au spus lui Iisus, după ce a intrat într-o discuție cu fariseii, chiar înainte să o vadă pe femeia Samarineancă: ”Doamne, îți dai seama că i-ai supărat pe farisei?” [râsete] Cum am omis asta timp de 70 de ani?

Binecuvântați să fie! Ei au mărturisit că erau implicați în politica vremii, că și-au dorit un regat, că au vrut să fie cel mai mari, au vrut să fie cei mai buni și deci erau capabili să facă același lucru pe care fariseii urmau să-l facă lui Hristos. Cuvântul lor pentru noi este: “Aveți grijă! Veți face și voi același lucru…” Pentru că, dacă nu ai har și pocăință continuă și activitate în comuniune cu Hristos, vei rămâne pentru totdeauna blocat în omul cel vechi care lovește unul în celălalt și mă vei ucide. Pentru că nu văd asta în mine însumi, pot fi un judecător! Mă uit la o persoană și în loc să am o inimă îngăduitoare, pentru că o să-l descopăr pe Hristos, spun: ”Hmmm, are un inel în nas, are un tatuaj, nu se gândește la lucruri așa cum mă gândesc eu….Ce-i asta? Mă face nervos, mă sperie… Pentru că suntem diferiți.

Și acum ce să fac?” Acum trebuie să sufăr cu răbdare ascetică, purtarea experienței propriei mele judecăți despre tine, ca să te pot întâlni [cu adevărat]. Asta înseamnă “iubirea nu vine fără purtarea crucii”! Și iertarea, din toată inima. Asta înseamnă că va trebui să te suport pe tine. Jean-Paul Sartre a spus că, ”Iadul sunt ceilalți! ” Ei pot fi, dacă eu sunt judecătorul. Dar dacă celălalt este Hristos? Ei sunt paradisul… și fratele meu este viața mea.

– În regulă, deci luând ceea ce tocmai ați spus, ceea ce a fost fantastic, cum putem proceda cel mai bine pentru creșterea înțelegerii noastre în afara presiunilor de a alege dintre numeroasele narațiuni concurente care există astăzi, părinte?

– Ei bine, etosul lumii cu siguranță ne constrânge. Prin media digitală și tot ceea ce absorbim, 90% din informația primită este ceva care nu aparține lui Hristos, la un anuit nivel. – Așa este. – Deci chiar avem nevoie de Biserică, de Sfintele Taine, de reguli de rugăciune, de spovedanie regulată, avem nevoie de duhovnioc. Avem nevoie de ceea ce ne oferă Ortodoxia. Dar nu ca să ”devenim un băiat bun”. Trebuie să ne dăm seama că este vorba de desființarea omului vechi [din noi]. Prin urmare, teologia noastră practică va fi rezistentă, într-un sens, față de etosul din jurul nostru, dar nu ca o bătălie sau condamnare, ci ca o rezistență, așa cum ne opunem gândurilor. T

rebuie să conștientizez că, atunci când mă uit la acțiunile mele [din bancă] pe un computer, devin încet dependent de plăcerea de a vedea dacă îmi pot crește banii. Acum am un dumnezeu concurent acolo. Atunci când încerc să mă rog… Bătrânul Emilianos (Simonopetritul) spune: ”Dacă ești distras, nu-L iubești pe Dumnezeu!”. Iubesc asta! Dacă nu devii fanatic, exagerând cu asta. Ce înseamnă e, În principiu: văd casele de taxare cu care mă confrunt și fiecare gând parcă îți spune: ”Nu vrei să te gândești la banii tăi? Nu vrei un sandviș cu șuncă? Nu vrei să-ți amintești de persoana pe care ai întâlnit-o?” Toate aceste lucruri pot devi puncte de atracție.

Dacă ne le dau atenție în viața mea interioară aducând [gândurile] înaintea lui Dumnezeu prin spovedanie, nu voi putea fi capabil să fiu diferit de ceea ce face societatea. Deoarece societatea este incredibil de puternică acum. Cred că am trecut mai întâi prin deziluzia anilor ’50 și ’60, unde după activismul social din cadrul Bisericii, aceste acțiuni au murit. Și oamenii au început să îndrepte spre psihedelice și spre religiile orientale. Iar acest lucru ne-a pregătit pentru internet. Și acum suntem complet agățați de a ne încărca în mod constant cu informații și minciuni. Acest lucru ne creează dependență, iar în spatele [internetului] sunt algoritmi care distrug cultura, făcându-ne să ne înfuriem unii pe alții pe măsură ce devenim din ce în ce mai izolați social.

Așa că, avem nevoie disperată de Biserică și oamenii se întorc la Ortodoxie în toată țara, din diferite motive. Dar va fi responsabilitatea noastră să-i ajutăm să guste și să se hrănească din Hristosul iubirii și al pocăinței.

– Așa este părinte. Ce sperați că vor învăța cititorii din cartea dumneavoastră? Ce impact sperați că va avea asupra vieții lor?

 – Sper că… Apropo, eseurile sunt scrise pentru a le aprinde flacăra credinței lor și a-i invita la lucrurile pe care noi le-am cunoscut dintotdeauna și Biserica le-a cunoscut dintotdeauna, pentru a dărui viață și acestea sunt: Pocăința, iubirea, conștientizarea eșecului și a cat de sedus sunt de propriul meu egotism și iubire de sine. Sf. Isaac Sirul spune că: ”Atunci când mergi la rugaciune, ar trebui sa mergi ca un copil fără cunoștințe.” Cred că acest lucru este valabil și pentru viață.

Dacă vrei sa cunosti o altă persoană, dacă vrei să auzi păsările cântând, dacă vrei să ai bucurie, încetează să știi totul! Încetează să mai încerci să reinventezi ceva! Și dă slavă lui Dumnezeu prin Ortodoxie, în loc de iluziile de slavă deșartă, iubirea de stimă de sine. Nu am nevoie să fiu nimic. Am auzit CV-ul meu citindu-se, cred că… Asta nu este nimic. Sunt un om bătrân și dacă nu mi-ai da niciun credit, ai vedea de ce aș fi capabil, dacă m-aș sufoca sau dacă ar fi un incendiu pe undeva și ar trebui să mă descurc. Atunci ai vedea cine sunt. Celelalte lucruri sunt decorații.

– Părinte, întotdeauna este o plăcere să vă văd, să vă vorbesc și să vă ascult. Când și de unde pot cititorii cumpăra cartea? În ce formate va fi disponibilă?

– Este publicată în broșuri și de asemenea pe Kindle (Amazon) în ambele versiuni. Dar aș invita cititorii să meargă la tipografia Sebastian să o cumpere. Astfel pot vadea celelalte lucruri pe care le au acolo. Au câteva lucruri foarte bune și creative. O carte nouă a Mitropolitului Zizioulas, care este foarte, foarte bună: Amintirea viitorului. Către o ontologie escatologică. și e foarte inspirator.

 – Mulțumesc părinte, încă o dată. Dragi ascultători și telespectatori, ”Cea mai importantă întrebare” este numele cărții scrise de părintele Stephen Muse. Mulțumesc părinte Stephen!

– Mulțumesc Părinte Chris!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!