Creștini cu jumătate de inimă – p. Spiridon Bailey

Ascultați un cuvânt foarte bun și dătător de curaj al părintelui Spiridon Bailey în care acesta ne învață cum să depășim barierele pe care noi înșine ni le impunem din cauza lipsei noastre de credință în ascultare.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Creștini cu jumătate de inimă – p. Spiridon Bailey

Cum depășim limitele pe care ni le punem uceniciei noastre? În al patrulea capitol al Evangheliei după Sf. Ev. Matei, citim despre chemarea primilor ucenici, despre cum Sf. Andrei și Sf. Petru au abandonat totul, pentru a-L urma pe Hristos, cum chiar și la o singură poruncă de la Hristos, ”Urmați-Mă!”, ei își abandonează bărcile și plasele de pescuit, întregul lor mijloc de existență. Le-au abandonat, le-au lăsat în urmă [pe toate] pentru a fi ucenicii lui Hristos.

Până la acel moment ei nu auziseră marea Lui învățătură, nu văzuseră profunzimea și taina învățăturii lui Hristos, nu Îl văzuseră încă săvârșind minuni și cu siguranță nu Îl văzuseră înviind din morți. Și totuși, la o singură poruncă, au ales să răspundă prin a abandona totul și a-L urma pe El. Au abandonat totul! Luând exemplul lor, suntem chemați să ne examinăm cu adevărat pe noi înșine, să ne examinăm viețile noastre…

Este într-adevăr o provocare care ne este pusă în față când vedem acest răspuns al ucenicilor, deoarece noi știm despre minunile lui Hristos. Am citit despre vindecarea bolnavilor de către Hristos, despre porunca Lui asupra stihiilor: mersul pe apă, calmarea furtunii. Noi cunoaștem și credem în biruirea morții de către Hristos și în înălțarea Lui pentru a ședea de-a dreapta Tatălui. Noi, care am primit botezul sfânt, iar Duhul Sfânt, prin mirungere (la botez), a venit să locuiască în interiorul nostru, noi cei care Îl primim pe Hristos în Sfânta Împărtășanie, de câte ori noi, cei care am văzut, auzit și experimentat toate acestea, cât de des rămânem reticenți să ne întoarcem de la lucrurile lumii…

Și când suntem reticienți de a-L urma liber, este pentru că rămâne un atașament în inimile noastre față de lucrurile lumii. În simplitatea lor, apostolii au abandonat totul. Dar inimile noastre, rămân atașate de lucrurile acestei lumi. Există o vorbă a Sf. Grigorie Dialogul care spune: ”Ne ținem cel mai strâns de ceea ce iubim.” Ne ținem cel mai strâns de lucrul pe care îl iubim. Să-L urmăm pe Hristos înseamnă a renunța, a renunța la atât de multe… Înseamnă să abandonăm nu doar lucrurile din această lume, ci și dorințele noastre pentru lucrurile acestei lumi. Și nu doar pentru bogăția materială și confortul material, desigur, ci mai mult decât asta. Într-un fel, aceste lucruri materiale ale bogăției și confortul sunt într-adevăr doar primul pas, primii pași de copil în ucenicia noastră.

Mai dificil este că trebuie să abandonăm vechiul nostru mod de viață. Trebuie să renunțăm la omul cel vechi din noi și la vechiul nostru mod de a gândi, și cu siguranță la vechile noastre priorități, prioritățile care ne-au ordonat viața. [până la acel moment]. Și asta înseamnă să abandonăm tot ceea ce lumea a sădit în noi. Iar aceste lucruri sunt mult mai greu de lăsat în urmă, de a renunța la ele. Dar, asemeni bănuțului văduvei, nu suma pe care o dăm este cea mai importantă pentru Dumnezeu. Ceea ce contează este adevăratul cost pentru noi înșine. Nu valoarea în termeni lumești, ci prețul adevărat pentru inimile noastre. Cât ne costă personal să dăm asta pentru Dumnezeu. Cât de greu este să mă dăruiesc lui Dumnezeu din [toată] inimă. Pentru că Hristos ne cheamă să ne dăruim inima în mod liber. Hristos ne cheamă să schimbăm toate dorințele și dorurile noastre lumești, pentru comorile Cerești.

Aceasta este ceea ce ne oferă El. Auzim această promisiune, această promisiune de viață veșnică în Împărăția Lui, speranța și oferta comorilor veșnice. Și totuși noi, cei care am auzit toate acestea, încă rămânem reticienți. Așa că ne confruntăm cu o întrebare pe care trebuie să ne-o punem și este ceva foarte elementar: Cât de mult înseamnă Hristos cu adevărat pentru mine? Cât de mult înseamnă El cu adevărat pentru mine? Nu cât de mult mă gândesc la El, cât de mult mi-L imaginez, ci cât de mult înseamnă El cu adevărat pentru mine, în viața mea? Cât de mult contează cu adevărat promisiunile lui Hristos [pentru mine]? Să ne întrebăm: Cât de mult contează ele cu adevărat pentru mine? Cât de mult sunt dispus să dau pentru a obține comoara Lui de mare preț? Cât sunt dispus să vând, așa cum se spune în pildă (Matei 13,44), ca să ies și să cumpăr acel teren? La câte sunt dispus să renunț din lume pentru a deveni ucenic al lui Hristos?

Să ne cercetam pe noi înșine! Aceasta nu este o întrebare pe care ar trebui să o intelectualizăm. Trebuie să ne uităm la detaliile vieții noastre, întebându-ne: În modul în care trăiesc și lucrurile pe care le aleg, unde stabilesc limitele? Unde stabilesc limitele uceniciei mele la Hristos? Unde pun limite la ceea ce sunt dispus să dau pentru a-L urma pe Hristos? Unde sunt limitele mele? Și toți punem limite. Nu trebuie să ne păcălim pe noi înșine. Toți avem limite pentru că suntem slabi și suntem imperfecți, desigur. Dar trebuie să recunoaștem unde ne stabilim aceste limite. Oricât de puțină bogăție materială am avea sau nu, Sf. Grigorie Dialogul ne învață că: ”Nicio mână nu este atât de goală încât să nu poată da ceva lui Dumnezeu.” Indiferent cât de săraci suntem noi, o parte din inima omului poate fi jertfită lui Dumnezeu. Nu trebuie să fie neapărat lucruri materiale.

Sf. Grigorie spune că: ”Cea mai prețioasă ofrandă pe care o putem face lui Dumnezeu este să ne punem inima pe altarul lui Dumnezeu, să ne dăm inima lui Dumnezeu.” Cum facem asta? Prin încercarea de a-L iubi pe Dumnezeu, prin încercarea de a ne iubi aproapele, și chiar de a ne iubi vrăjmașii, prin lupta de a fi ascultători de poruncile lui Dumnezeu. Așa ne punem inima pe altarul lui Dumnezeu, prin a încerca să supunem tot ceea ce suntem, tot ceea ce facem, tot ceea ce gândim la adevărul lui Dumnezeu. Desigur, aceasta necesită să rezistăm în fața filozofiilor și învățăturilor lumii. Și acest lucru poate fi dureros. Ne putem simți adesea forte siguri și confortabili cu aceste învățături și filosofii cu care am crescut. Fie că sunt învățături de psihologie, de evoluție sau orice altceva sau filozofii ale NASA, este foarte dificil și dureros să smulgem astfel de idei din inima noastră.

Dar sacrificiul inimii nu poate fi făcut niciodată atâta timp cât ne agățăm de lucrurile lumii, atâta timp cât ne ținem de ceea ce iubim. Și dacă iubim lucrurile lumii, nu vom smulge niciodată filozofiile și învățăturile ei din inimile noastre și nu vom intra niciodată în deplina ucenicie adevărată pentru Hristos. Există un avertisment al Sf. Grigorie Dialogul. Sf. Grigorie Dialogul ne spune că: ”Dorințele lumești sunt capabile nu numai să sufoce iubirea, ci dorințele lumești sunt capabile să o ucidă, să ucidă dragostea din inimile noastre.” Putem ucide iubirea din inimile noastre prin dorințele noastre și prin atașamentele față de lucrurile acestei lumii. Așa că, atunci când ne aflăm dorind lucruri lumești, trebuie să recunoaștem că în acel moment, acel moment de poftă și dor pentru lucruri lumești, nu numai că ne înăbușim iubirea, ci respingem iubirea, Îl respingem pe Dumnezeu, respingem dragostea lui Dumnezeu.

Așadar, atunci când mă trezesc negând… negând iubirea, negându-L pe Dumnezeu în acest fel, trebuie să recunosc că mi-am stabilit o limită în inima mea la măsura în care sunt dispus să iubesc, în care sunt dispus să accept și să dau dragostea mea lui Dumnezeu. Aceasta a fost limita mea. Recunosc acea limită atunci când îmi recunosc dorul pentru lucrurile acestei lumi. Noi creștinii suntem chemați să vedem lumea fără lăcomie sau stăpânire, și să îndepărtăm, să lăsăm în urmă dorințele pământești.

Fiecare inimă umană este chemată de Dumnezeu. Să ne amintim acest lucru. Fiecare inimă umană este chemată de Dumnezeu. Fiecare ființă umană din toate locurile, de-a lungul istoriei. El i-a spus fiecărei ființe umane la un anumit moment și continuă să spună fiecăruia dintre noi, cu blândețe: ”Urmează-Mă!” ”Urmează-Mă! Dă-mi inima ta. Dă-mi viața ta Mie.” Așa că trebuie să auzim aceste cuvinte de la Dumnezeu în fiecare clipă. În toate clipele, în tot ce facem și tot ce spunem să Îl auzim pe Dumnezeu spunând: ”Urmează-Mă!” ca să putem abandona tot ceea ce ne împiedică să devenim ucenici ai lui Hristos.

„A-L iubi pe Hristos nu înseamnă să fii un angajat, să privești o viață nobilă ca pe o afacere sau o meserie, ci să fii un adevărat binefăcător și să faci totul doar de dragul iubirii pentru Dumnezeu.” ~ Sf. Ioan Gură de Aur

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!