Întrebări și răspunsuri despre: sensibilitate, Biblie, urmarea lui Hristos, imaginație, anxietate, nepătimire …
20 octombrie 2024
Cel puternic este iertător – p. Varnava Iankou
21 octombrie 2024
Ascultați o foarte bună discuție despre efectul terapeutic al familiei normale cu psihiatrul Radu Dobriceanu, discuție în care sunt abordate problemele familiei în contextul societății actuale.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Introducere
Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Dragii noștri, ne aflăm iarăși cu Radu Dobriceanu pe care noi îl iubim foarte mult, cu care am mai făcut interviuri. După cum unii dintre voi știu este medic psihiatru din Elveția, Zurich. Și pentru că a răspuns la foarte multe întrebări în episoadele trecute, acum o să intrăm direct într-o nouă tematică. Este tematica familiei ca și focar de iubire, ca și instituție de învățământ, și mai ales ca și mediu vindecător. Și aici vreau să spun de la început, un lucru care pe mine mă minunează este faptul că bărbatul și femeia din punct de vedere trupesc sunt aceiași, sunt identici.
Singurul lucru care îi diferențiază este aparatul reproducător. De ce? Pentru că Dumnezeu a vrut să arate prin asta că este nevoie de complementaritate. Este nevoie de bărbat și femeie pentru a aduce la viață un copil. Și un copil are nevoie de dragostea dintre cei doi. Și are nevoie de dragostea și a mamei, și a tatălui. Nu a doi tați sau a două femei. Pentru că, dacă era altfel, atunci, bineînțeles că Dumnezeu făcea omul să fie hermafrodit. Sau omul să nască de unul singur. Și atunci nu mai apărea această expresie plenară a iubirii dintre cei doi. Familia naturală este asta. Și prin asta, eu văd că Dumnezeu ne arată foarte clar că și cei doi, dar mai ales copiii au nevoie de această complementaritate, de această dragoste dintre bărbat și femeie. Dacă poți să comentezi puțin pe tema asta.
Dr. Radu Dobriceanu: Da, Părinte. Mulțumesc pentru că ne-ați primit! Și de data asta în număr mai mare decât de obicei.
Părintele Teologos: Dumnezeu să vă binecuvinteze.
Complementaritatea în familie
Dr. Radu Dobriceanu: Este o dezbatere care în ultimul timp a câștigat din ce în ce mai mult teren, pentru că și problema este crescândă în ultimii ani. Și aș merge puțin mai departe, pornind oarecum de la aparatul reproducător care transmite și anumite emoții, sentimente în om, în individ, în femeie, în bărbat. De aceea sunt și o groază de cărți scrise și de studii făcute din perspectiva cancerului de organe reproductive atât la femeie, cât și la bărbat, în urma nebuniilor sau decepțiilor, în urma trădărilor.
Nu este o regulă general valabilă dar, statistic vorbind, s-au găsit oarece conexiuni între decepție, trădare, din punct de vedere al iubirii, din punct de vedere existenței unei oarecare iubiri într un cuplu, și apoi a apariției decepției, trădării. Și persoana respectivă este lovită în individualitatea aceasta organică, care este în speță aparatul reproducător. Noi avem date. Date scrise în noi, transcrise în noi de când de naștem. Suntem conștienți de ele. Dar sunt date prin puterea divină de la Dumnezeu. Noi încă nu suntem conștienți de ele. Din păcate, poate unii dintre noi și din încăpățânare sau din cauză că nu există acces la anumite informații, nu avem acces la ele nici până ni se încheie viața. Dar, de obicei, se întâmplă la un moment dat un click, în care îți dai seama de identitatea ta, dacă vrei.
Părintele Teologos: Și socotesc, iartă-mă…Chiar dacă nu avem un acces rațional, cred se vede în toată istoria omenirii că băieții se îndreaptă către tehnică, tehnologie, chiar arme, lucruri mult mai raționale, pe când fetele, femeile, către lucruri mult mai delicate, mult mai sentimentale, mult mai frumoase. Dincolo de rațional, chiar comportamentul arată.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Ăsta ar fi primul aspect pe care îl vezi la copil, în speță la băieței și la fetițe, în ceea ce privește interesele lor privind jucăriile. Băieții au tendința de a se duce spre mașini, roboți, motociclete, șamd, iar fetele, încă de la o vârstă foarte fragedă, un an, doi ani, simt nevoia de a avea un bebeluș în brațe. Au apărut acum cărucioarele de copii acelea mici cu bebeluși și sunt pline magazinele de ele. Și există tendința asta. Se face acolo un click cu fetița aceea la un an de zile. Trebuie să vedem unde ar fi explicația? Cum se întâmplă ca o fetiță de un an, poate chiar și mai mică de un an de zile, care nu are conceptul de a ține în brațe un copil mic, de a plimba un cărucior cu un bebe. Și, totuși, când îl vede există pornirea asta și atașamentul față de el. Deci, înseamnă că acolo este transmisă o materie de care noi nu suntem conștienți, dar este acolo lăuntrică.
Părintele Teologos: Da. Este un ADN spiritual.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Și este nevoie de anumiți triggeri. Și se pornesc atât la sexul masculin, cât și la cel feminin, în anumite direcții. Și normal, cu trecerea anilor se pune cărămidă peste cărămidă, și se produc mai mult identitatea, dar și liniștea aparținerii acestei identități. Că acum mai vin fracțiuni care spun că nu-i așa…
Părintele Teologos: Da. Dar problema cea mare este faptul că toate aceste lucruri sunt dovedite în decursul a mii de ani. Adică, nu vorbim despre ceva nou. Cum vorbim astăzi de exemplu despre inteligența artificială. Că este un trend nou, și să discutăm ce-i cu el, cu implicațiile etice, implicațiile sociale. Vorbim de ceva foarte verificat în istorie și dovedit că așa este. Și este natural. Copilul mic nu trebuie să fie învățat, băiețelul nu trebuie să fie învățat să se îndrepte către tehnică și către lucrurile astea. Sau fata către păpuși. Ci e normal, din firea ei. Deci, este acel ADN spiritual. În sufletul băiatului, sau în sufletul fetei, se vede această tendință. Care este relația copilului cu părinții?
Relația copil-părinți: esențială pentru dezvoltare
Dr. Radu Dobriceanu: Părinte, asta este cred cea mai importantă. Dacă noi ca părinți nu suntem conștienți…Că e dorința să avem copii, nu? Dar, dacă mai mult decât dorința asta, nu suntem conștienți de ceea ce implică lucrul acesta, aș merge chiar atât de departe încât să zic că poate chiar am face un păcat. Pentru că, noi suntem responsabili de copilul acela. Noi am trecut prin experiența respectivă. Noi suntem responsabili să-l aducem pe copil spre noi. Să ne vadă clar. Și titulatura asta, oricât ar fi de stricată relația dintre copil și părinte, titlul de părinte nu-l ștergi. Că e acolo. E scris.
Părintele Teologos: E un dat.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Dar, relația care se face pe bază de prietenie, de încredere, trebuie dată de către părinte. Deci, părintele trebuie să investească către copil, ca și copilul să își dezvolte anumite tool-uri de comunicare, de încredere, de curaj, și a de a învăța cum să procedeze când are parte de un eșec. Pentru că acestea sunt reale. Nu e un capăt de țară când o poveste nu se întâmplă așa cum ar trebui să se întâmple. Iar pentru o vârstă fragedă, un eveniment de genul ăsta poate să îl perturbe destul de mult. Și dacă nu avem persoana de încredere căreia să-i dăm încrederea că ceea ce spune într-adevăr așa va fi. Adică, să ne spună tatăl sau mama: “Stai liniștit. Va fi bine. E normal. Ai luat o notă mica.” Sau: “Nu ai mers în excursia nu știu care.” Sau ceva care pe un copil îl frământă foarte rău. Fiindcă relația de prietenie, de încredere a copilului față de părinte, e ca și cum avem noi încredere față de Dumnezeu. Și noi când avem o încercare, noi ne punem încrederea în El. Și știm că Dumnezeu ne va scoate.
Părintele Teologos: Așa este. Și cred că părinții sunt reprezentanții lui Dumnezeu în fața copilului. Sigur, Dumnezeu este total, transcendent, dar fața văzută a lui Dumnezeu pentru un copil, mai ales în primii ani de viață, sunt părinții. Și din cauza asta, părinții trebuie să-i dea copilului o siguranță absolută. De fapt, trebuie să-i dea raiul. Bineînțeles că nu se poate, dar pe cât posibil trebuie să-i ofere lucrul ăsta.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Este foarte important aspectul ăsta. Și de asta ziceam. Poate e puțin mai îndrăzneț. E foarte bine să avem dorințele, dar trebuie să gândim și beyond (după dorință), să transcendem dorința și să ne ducem spre responsabilitatea a ceea ce implică toți anii de după. Pentru că, din păcate într-adevăr, în ziua de astăzi parcă e tendința crescândă să fie din ce în ce mai greu să fii părinte. Pentru că viața e destul de hazardată, destul de pe repede înainte, și timpul nu ne ajunge.
Părintele Teologos: Nu crezi că este o presiune și există un plan pentru treaba asta?
Dr. Radu Dobriceanu: Părinte, putem să discutăm pe tema asta. Probabil că este un plan. Dar, dacă ar fi un plan, cred că nu este numai pe treaba asta. Este un plan …
Părintele Teologos: …general
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Și, probabil și cuprinde și lucrul acesta. Dar, evident, părinții care pleacă de lângă copiii lor, din dorința de a le face copiilor lor un trai mai bun. Că sunt și părinți care pleacă și uită de ei din păcate. Dar să nu vorbim despre cazurile astea. Să vorbim despre cazul când părintele are intenția bună de a pleca. Nu contează că a plecat la depărtare, sau că a plecat în apropiere, dar va fi departe de copil, pentru a-i da un trai mai bun. Acelea sunt ore sau minute foarte importante pentru copii. Pentru că, copii sunt în lumea lor. Ei nu înțeleg necesitățile pe care le avem noi. Îndrăznesc să spun lucrul ăsta, pentru că asta întâlnesc prin meseria mea. Am întâlnit cazuri de români plecați în străinătate, în Italia, în Elveția, în Germania, tot așa cu gândul acesta. Nu e bine. În România, lasă copilul în grijă la bunici sau la o persoană de încredere. Dar, nu este același lucru.
Părintele Teologos: Da, sigur. Se produc traume pentru că copilul în clipa care se naște, se naște cu o legătură foarte strânsă de mamă și de tată. Mai ales de mamă. Și vorbim de acel Adam global. Adică, acea unitate în Dumnezeu, în Hristos, pe care copilul o trăiește mult mai intens decât noi, pentru că noi suntem îmbogățiți de păcat. Copilul este nepăcătos. Bine, are și el păcatul lui Adam, adică urmările păcatului lui Adam. Dar, el este totuși nepăcătos, este curat. Ei simt această unitate cu mama. Și cu tata. Dar mai ales cu mama. Și în clipa în care mama pleacă, el deja începe să se simtă singurătatea iadului. Din cauza asta, cred că este esențial ca mama să rămână cu copilul. Am înțeles că sunt concedii. Nu știu câți ani în România.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Cred că sunt 12 luni în România și se poate prelungi și până la 3 ani. Se jonglează cu salariul. E oarecum asemănător și în Germania. În Elveția, condițiile sunt mai vitrege. Deja, după trei luni și jumătate mama este oarecum obligată să meargă la serviciu. Decizia mamei de a nu merge la serviciu o expune la a fi concediată fără niciun fel de discuții. Iar în ceea ce privește tatăl, dacă în țări ca Germania, se jonglează în funcție de cum se decid părinții. Că poate sunt părinți care zic, că mai bine să meargă punct de vedere financiar. Adică, e mai bine să meargă mama la serviciu, și stă tata acasă. Se poate jongla să primească și tata luni de concediu. Dar, în Elveția, nu este așa, Pe alocuri, din când în când, depinde de firma la care ești angajat, se primește o săptămână, maxim două. Dar nu este o lege în ceea ce privește. Asta poate să fie o măsură care în timp se va vedea. Adică, va da niște rezultate.
Părintele Teologos: Da. Pentru că copilul nu are capacitate de iubire. Adică, nu mai simte iubirea mamei. Apropo de asta. Poți să ne vorbești puțin despre depresia postnatală?
Depresia postnatală
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Depresia postnatală este ceva destul de întâlnit. Nu des, dar se întâmplă la femei când are loc o dereglare hormonală. Și, de aceea durează până în jur de 6 luni. Pentru că, cam atât se estimează până începe să se reguleze tot disbalansul ăsta. În cele mai multe cazuri se regulează de la sine. Foarte rar se duce la cazuri extreme când după șase luni persistă simptomatologia. Dar, acolo deja nu mai vorbim despre depresie postpartală. Pentru că, în ceea ce privește criteriile diagnostice, dacă este peste șase luni, înseamnă că a fost trigger-uit de această depresie postpartală. Dar, și dacă în continuare este simptomatologia, trebuie să mergem pe alte căi de cercetare, să vedem.
Părintele Teologos: Da. Poates să existe și altceva.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Poate să fie ceva care era deja acolo. Anumite traume sau anumite nefericiri, sau anumite neîmpliniri. Și, eventual, depresia postpartum să fi fost elementul extra, picătura care a activat. Deci, în cele mai multe cazuri are o regresie de la sine, și durează până la 6 săptămâni. Cam în principiu asta este, cu disbalansul hormonal. La anumite femei, mai sunt în ceea ce privește aspectul fizic. Pentru că, fiind partea frumoasă a ceea ce noi bărbații dorim să ne împlinească. să ne complementeze și în privința asta, multe femei trăiesc probabil și din cauza asta o decepție. Pentru că se văd cu kilograme în plus.
Părintele Teologos: Ca un complex
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Este un complex.
Părintele Teologos: Acest complex poate să fie real? Adică, să aibă ăsta în realitate. Dar, de cele mai multe ori socotesc că este doar în mintea lor.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Asta ziceam. Cu timpul dispare și complexul acesta, și disbalansul acesta hormonal. Pentru că, începe să se vadă că totuși este iubită de bărbat, este ajutată. Își vede copilul în brațe și atunci se activează din ce în ce mai mult sentimentele de mamă.
Părintele Teologos: Dar eu cred că asta este. Este iubirea.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Și dispare de la sine. Cam asta ar fi puțin despre depresia postpartum.
Familia ca loc de iubire și stabilitate
Părintele Teologos: Ce se întâmplă cu copiii când nu au această siguranță din cauza familiei? Când apar certuri în familie, când părinții nu sunt cum trebuie, nu numai cu copiii, în general.
Dr. Radu Dobriceanu: Este o întrebare mai vastă și mai complexă. Se pot întâmpla multe lucruri. Cum spuneați și dumneavoastră, că familia este locul unde copilul simte căldură, practic simte raiul.
Părintele Teologos: Așa este. Raiul lui. Nu vorbim dogmatic. Raiul lui.
Dr. Radu Dobriceanu: Mai mult de atât nu-i trebuie. Lui nu-i trebuie să plece tata să facă rost de bani pentru nu știu ce concediu, și mama la fel.
Părintele Teologos: Asta este o mare ispită. Pentru că, părinții, pe baza pretextului că fac rost de bani, le produc traume.
Dr. Radu Dobriceanu: Evident. Dacă am fi mai conștienți de lucru acesta, pentru că, suntem toți teoreticieni, am activa altfel. Dar, este lumea aceasta, ritmul acesta al societății. Poate că te simți și tu ca adult, ca individ, oarecum vinovat, dacă nu ești în ritm cu ceilalți.
Părintele Teologos: Presiunea de grup
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Presiunea de grup, că așa este așteptarea societății. Și multora dintre noi poate ne este greu cu adevărat să punem pe primul loc familia. Adică, în ceea ce privește familia mai ales după ce devenim părinți, și suntem conștienți de conceptul acesta:” Măi, copilului meu practic îi trebuie cât mai mult să fiu eu prezent, să mă vadă pe mine, s-o vadă pe mama lui, să ne vadă în armonie, să ne vadă că vorbim frumos, că ne luăm în brațe. Să vadă iubirea asta între noi, ca să o capteze, și să o învețe, și să o transmită. „Pentru că, asta poate fi problema la adolescenții sau la adulții tineri, care au anumite tulburări de comportament și de arătare a sentimentelor și a emoțiilor. Pentru că, lor nu le-au fost învățate.
Părintele Teologos: Așa este. Familia nu a fost un focar de iubire pentru ei. Nu au învățat iubire în familie. Pentru asta există familie.
Dr. Radu Dobriceanu: Și se confruntă la o vârstă destul de târzie, cu anumite trăiri, sentimente, la care ei nu pot să-i pună mâner, să-l apuce. Le este străin.
Părintele Teologos: Da, pentru că nu știu. Nu au experiență.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Nu au experiență. Este foarte important …
Dependența de tehnologie în educația copiilor
Părintele Teologos: Iartă-mă că te întrerup! Marea greșeală a unei întregi generații este aceea că părinții și-au lăsat copiii pradă ecranelor, adică unor dispozitive care nu iubesc, cu speranța că ei o să învețe de acolo. Bineînțeles, o să învețe cunoștință, dar nu iubire. Cred că asta a distrus, să nu zic complet, dar a provocat mari traume generației respective.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Într-adevăr, toate device-urile acestea au facilitat ideea că:” Hai că mă duc totuși. Că sunt așteptările de la societate către mine ca adult să fac, să dreg. „Și intervine device-ul care îl potolește pe copil. Nu simte lipsa părintelui așa de mult, precum ar fi simțit-o dacă nu ar fi fost un mecanism din acesta.
Părintele Teologos: Da. O formă de drog.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Și în tot contextul ăsta poate să fie un element nociv. Evident, cum ați spus și dumneavoastră, îl poate învăța anumite lucruri de dexteritate, de analitică șamd. Dar ce facem cu emoția și cu sentimentul care sunt necesare pentru interacționarea umană? Cât o mai fi nevoie de ele. Că poate pe viitor băgăm usb-ul și …
Rolul fundamental al părinților în viața copiilor
Părintele Teologos: Întotdeauna o să fie nevoie pentru că oamenii vor rămâne oameni. Care sunt rolurile? Adică, și mama, și tata au același rol? Sau, femeia și bărbatul au același rol?
Dr. Radu Dobriceanu: Părinte, să ne uităm acum. Nu, că spun eu, sau spunem noi. Dar, sunt date din scripturi. E cuvântul lui Dumnezeu. Cum e citatul? “Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa, și vor fi amândoi un trup. „Deci, ideea de a se completa unul pe altul. Nu, ideea de a-și lăsa părinții baltă, ci de a se completa. Și la rândul nostru, asta este o mișcare perpetuă. Din generație în generație. Deci, evident, textul acesta ne arată, ne dă răspunsul că bărbatul e responsabil pentru ceva, femeia pentru altceva. Acum, dacă este să vorbim din punct de vedere conservator, putem spune despre bărbatul din istoria veche. Că, acum din istoria recentă s-a schimbat. Dar, mai mult decât istoria recentă, bărbatul a fost responsabil să asigure siguranța, traiul.
Părintele Teologos: Protecție…
Dr. Radu Dobriceanu: Să facă casa, să o construiască. Da, protecție. Deci, asta era. Iar femeia să dea viață. Să dea viață nu numai prin nașterea pruncilor, ci să dea viața locului pe care îl face bărbatul.
Părintele Teologos: Partea emotivă, iubitoare, frumosul.
Dr. Radu Dobriceanu: Și, dacă ne ducem puțin la idea de la care am început. Cu băiețelul care se joacă cu mașinuțele, cu lucrurile fizice. Și fetița care se joacă cu păpuși, cu bebeluși, șamd. Și, acolo fiecare făcându-și imaginația lor. Că noi îi vedem din exterior cum se joacă. Dar, ei în lumea lor, ei au deja imaginația pornită.
Părintele Teologos: Au povestea lor, universul lor.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. După aceea, când devin adulți, se duc în direcțiile respective, și se completează. Deci, asta ar fi diferența. Evident, pe lângă ce am vorbit cu diferența din punct de vedere fizic, organic, care este evidentă. Dar, vedeți părinte, că și evidentul este de pus la îndoială.
Părintele Teologos: De contestat. Așa este. Cu consecințele traumatice de rigoare.
Dr. Radu Dobriceanu: Cam asta este și ideea discuției de astăzi. Pentru că s-a ajuns de așa manieră, încât în zilele de astăzi evidentul este pus la îndoială. Și, dacă evidentul este pus la îndoială, încotro ne îndreptăm?
Părintele Teologos: În absurd. Exact.
Dr. Radu Dobriceanu: Adică, ce bază mai avem dacă spunem că și pământul pe care îl simțim sub picioare, nu e pământ. Stăm pe aer.
Părintele Teologos: Asta nu presupune o anumită boală psihologică? Deci, eu în clipa în care spun:” Cămașa ta nu este albastră, este roșie.”
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Poate să fie. Poate să fie, dacă vorbim și de mândrie ca boală. Deși, nu este scrisă în manuale.
Părintele Teologos: În manualele de psihologie, nu. Dar, în manualele de patologie, da.
Complementaritatea în relațiile umane și familia tradițională
Dr. Radu Dobriceanu: Sau dacă ar fi să găsim un corelat, ar fi să mergeți spre egocentrism. Suntem înspre narcisismul de a nu recunoaște evidentul, deși e clar că tu nu ai dreptate. E clar că toate elementele vorbesc de la sine împotriva ideii tale. Că până la urmă asta este “normalul”. Normalul nu trebuie explicat, se explică pe sine însuși.
Părintele Teologos: Se impune, oarecum.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Nu are nevoie de avocat. Noi, sigur, dezbatem pe tema asta. Pentru că, doar ce am zis. S-a dus așa de departe, încât normalul este pus la îndoială, firescul.
Părintele Teologos: Și cred că și din această cauză se încearcă distrugerea, și a bărbatului prin efeminizarea lui, și a femeii, prin mișcarea feministă.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Aici, evident că asta este dorința de control. Să se dovedească oarecum, că există alte forme de familie. Și a intrat în discuția de zi cu zi, termenul de „familie normală”. Și când spunem familie normală, practic, fără să ne dăm seama, cu toții dăm loc faptului că mai există un altfel de familie.
Părintele Teologos: Nu există.
Dr. Radu Dobriceanu: Dar, care să asigure funcționalitatea, care este menită să o asigure, nu se poate.
Părintele Teologos: Nu se poate, pentru că nu există complementaritatea. Nu este dragostea completă, dragostea totală. Întotdeauna va lipsi ceva.
Dr. Radu Dobriceanu: Nu se face întregul. Se face cel mult o adăugire. Pentru că, dacă sunt doi care au aceleași calități, și se împreună…
Părintele Teologos: Doi de aceeași parte.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Lipsurile pe care le au ei, nu vor fi împlinite prin ceva ce ar putea să ofere cineva care este complementar. Este o relație spre adăugire.
Părintele Teologos: Și rămân, ne-toți.
Dr. Radu Dobriceanu: Exact. Nu se face acel întreg pe care îl spune și Dumnezeu la scripturi, de unire: “Și vor fi unul.” Nu vor fi unul. Nu are cum să fie unul, pentru că nu se creează această complementaritate.
Părintele Teologos: Și asta se vede foarte bine în monahism. Deci, în clipa în care vine cineva la monahism. Nu zic, Doamne ferește, pentru relație sexuală, ferească Bunul și Sfântul Dumnezeu. Dar, chiar dacă vine la monahism să își găsească prieteni, este un ratat. Adică, cineva nu vine la monahism să își găsească prieteni. Pentru că, fiind același sex, nu există această complementaritate. Și, deci, nu poate fi această globalitate, această întregire. Ci, venind la monahism să căutăm un conducător duhovnicesc. Adică un avva. Un conducător duhovnicesc care să ne ducă la persoana total completă și globală. Adică, la Dumnezeu. Deci, monahul se completează cu Dumnezeu, nu cu frații de obște. Evident că trebuie să ne iubim frații. Pentru că asta este o faptă care ne duce către Dumnezeu. Dar, nici vorbă să fim prieteni, sau să fie o relație.
Și, vezi, din cauza asta Sfinții Părinți evită să spună că obștea este ca o familie. Nu. Obștea este obște. Noi suntem frați. Nu suntem prieteni. Nu suntem căsătoriți. Și, chiar în slujba de schimă mare spune foarte clar, că te căsătorești cu Dumnezeu. Ca să se arate foarte clar că este vorba de cei care formează familia. Adică, cei care sunt complementari, și care fac dragostea aici pe pământ totală. Dacă dorești, pe plan social este familia, care este celula de bază a societății. Și dacă aceasta dispare, dispare societatea.
Dr. Radu Dobriceanu: Aveți mare dreptate cu ce spuneți. Și, în contextul acesta, că te retragi pentru a căuta conducătorul și de a fi în relație cu Dumnezeu. Vorba aceasta se poate reinterpreta. Și știm în ce direcție se poate reinterpreta. Că zice: „Păi, dar cum? Adică, Dumnezeu e tatăl. Adică, un monah să spună în relație cu Dumnezeu?” Adică, se poate duce…Nu? Știți la ce mă refer.
Părintele Teologos: Știu.
Dr. Radu Dobriceanu: Deci, dacă monahul spune așa, cineva care ar fi mai neinițiat în scripturi ar putea spune: „Păi, da. E ok. “
Dragostea – ca fundament al relațiilor, exprimată diferit de bărbați și femei
Părintele Teologos: Nu este ok. Pentru că Dumnezeu depășește dualismul bărbat-femeie. Dumnezeu depășește acest dualism. Și din cauza asta, am accentuat la un moment dat că vorbim de persoana globală, persoana totală, care depășește această limită. Noi avem aceste limite pentru că suntem în starea căzută. Și, iarăși, vezi că există această problemă foarte mare. Și asta poate poți să îmi și confirmi ca și psihiatru. Familia merge foarte bine în clipa în care apare această globalitate a familiei, această întregire a familiei, în clipa în care există unitatea sufletelor. Chiar am niște cazuri. Oamenii și-au deschis inimile. În clipa în care există unirea trupurilor fără unitatea sufletelor, apar fenomene de traumă. Sunt traumatice lucrurile astea. Și asta se vede mai ales pe femeie. Adică, femeile suferă foarte mult în clipa în care își dau trupul sau pe bani, sau în speranța de a cuceri pe cineva. Și, își dau seama că nu au dragostea necesară din partea cealaltă. Cum spunea cineva:” Un bolovan îmbrățișează alt bolovan.”
Dr. Radu Dobriceanu: Evident, diferența dintre bărbat și femeie. Femeia are nevoie să simtă această iubire continuă. Este benzină pentru ea.
Părintele Teologos: Așa este. Este combustibilul ei.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Este combustibilul. De multe ori, poate ați întâlnit și dumneavoastră părinte la pelerini, că vin și vă spun:” Părinte, dar nu mai știu cu nevastă-mea ce să fac. Mă tot bate la cap și îmi tot zice de una, alta.” Evident, lucrul ăsta se întâmplă pentru că noi ca bărbați, oricât de bine am face ceva, poate facem ceva greșit către ele, și nu simt siguranță 100%, cum ar trebui. Și, de asta sunt oarecum în overdrive, și încep și …
Părintele Teologos: Caută siguranță. De obicei știi despre ce este vorba? Despre lipsa de atenție. Adică, bărbatul nu dă destulă atenție. Nu dă destul timp. Nu o ajută destul pe soție. Nu spun că nu o ajută destul pe soție, pentru că soția îl lucrează mult. Și asta. Dar, soția dorește dincolo de ajutorul fizic, prezența lui. Să știe că este protejată.
Dr. Radu Dobriceanu: Vorbeam despre diferențe, și despre iubire.
Părintele Teologos: Și asta că unirea trupurilor este traumatică, dacă nu este unirea sufletelor, dacă nu este iubire.
Dr. Radu Dobriceanu: Vedeți, când ne uităm la filmele din anii ’70-80, vedem acolo interacțiunea dintre tineri. Se vede că e foarte diferit față de ce se prezintă astăzi. Femeia este rușinoasă, este retrasă, delicată. Acum, prin liberalismul acesta nu e că nu mai există. Dar, prin promovarea asta agresivă a sexualității și a pornografiei, s-a creat o identitate către femeie, care nu este menită să fie femeie. Adică, ele îmbrățișează modul ăsta de viață din dorința de a nu fi excluse de societate. Și se pot pune singure în probleme, pentru că văd cu timpul, că nu este ceea ce…
Părintele Teologos: Da. Nu este naturalul. Și nu au combustibilul lor existențial.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Sunt lipsuri. Și, automat, cred că pentru noi ca bărbați. Noi, dând iubirea asta și protecția față de femeie și față de copii, asta este combustibilul pentru noi. Ca să ne dea confirmarea că noi suntem pe calea care trebuie.
Părintele Teologos: Iubirea este pentru ambii. Mai ales pentru femeie.
Dr. Radu Dobriceanu: Și, evident, că și noi putem să iubim. Dar noi nu putem să iubim cum își iubește o femeie bărbatul și copiii. Femeia are iubirea aia tandră, moale, care dă răgaz, care înmoaie sufletul. Noi iubim din punct de vedere al disciplinei.
Părintele Teologos: Mai eroic.
Dr. Radu Dobriceanu: Noi dăm directive. Noi putem să fim duri. Noi dăm limite. Noi punem bariere.
Părintele Teologos: Eroic, în sens mai degrabă militar, protector. Pe când femeia, eroic în sens jertfitor.
Despre responsabilizarea copiilor
Dr. Radu Dobriceanu: Mi-am adus aminte și cu băieții din grup zilele astea, o întâmplare din clasa a treia sau a patra. Era scrisă de Dimitrie Bolintineanu, poezia „Mama lui Ștefan cel Mare”. Când se întoarce de la război și era înfrânt de turci, și cere refugiu. Eu cred că eram în clasa a treia. Și am fost foarte cutremurat atunci când am aflat că l-a trimis înapoi la oaste
Părintele Teologos: Mama lui, da.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Și mă gândeam cu mintea mea de atunci: “De ce nu l-o fi primit?” Dar, acum, îmi dau seama că era menit să fie așa. Adică, ce să caute acolo?
Părintele Teologos: Mai ales, că mama lui avea iubire care se ridicase peste iubirea ei de mamă, la iubirea de neam, iubirea de menire.
Dr. Radu Dobriceanu: Și asta, apropo de iubirea femeii către copil. Și aici, trebuie avută grijă. Mamele au foarte mare responsabilitate să nu devină o iubire care devorează.
Părintele Teologos: Foarte bine! Asta voiam să te întreb.
Dr. Radu Dobriceanu: Că iubirea care devorează, nenorocește. Taie absolut orice calitate a individului, mai ales a băiatului. Fata nu este așa de afectată. Pentru că, fata nu este cea care inițiază, fata este cea care este curtată. Băiatul este cel care curtează și are inițiativa. Iar neînvățând aceste lucruri, nevorbindu-se cu el, nedându-i-se încrederea bună în sine că poate face aceste lucruri. Și, normal, ca băiat, când curtezi o fată trebuie să iei în calcul și eșecul, că te va respinge. Ce vorbeam înainte? Eșecul. Trebuie să fim conștienți de el, și nu să îl luăm ca pe un capăt de țară, și că viața noastră s-a încheiat. Și, în același timp, să nu începem să ne îndoim de noi. Evident, noi trebuie să ne îmbunătățim tot timpul. Dar, să nu cădem în decepție, în depresie. Că suntem noi cei vinovați.
Părintele Teologos: Absolutizăm anumite eșecuri, și atunci…
Dr. Radu Dobriceanu: Și, atunci, zicem despre noi că noi nu suntem capabili de nimic.
Părintele Teologos: Cred că, într-adevăr, mama ar trebui să-l responsabilizeze puțin pe copil, astfel încât el să mai dea cu capul într-un mediu controlat, desigur. Ca să se știe de posibilitatea eșecului. Să știe că viața merge înainte. Să aibă încrederea în sine, dar prin Dumnezeu. Adică, să aibă încredere în Dumnezeu care îl ajută. Și astfel, să știe realul. Să știe naturalul.
Dr. Radu Dobriceanu: Mă leg iarăși de poezia menționată. Că, vedeți, mama lui Ștefan cel Mare când l-a respins, el nu a reacționat zicând: „ Te rog, mamă! Primește-mă!
Părintele Teologos: Să plângă: „Ce mă fac acum? Nu am oștire.”
Dr. Radu Dobriceanu: El s-a întors, s-a dus. Deci, i-a dat un imbold, l-a motivat. A avut o rătăcire. Și de aici mă gândesc să trag concluzia că aceea a fost o relație mamă-copil, în care lui Ștefan cel Mare i-au fost date anumite valori. Cu toate acestea, copil fiind în continuare, va rămâne copil tot timpul. A căutat refugiul către părinți. S-a dus către ei. Mama i-a dat un imbold. Nu l-a luat: “Vino la mine, băiatul mamei.” Ci, i-a zis: “Deschide ochii! Știi ce te-am învățat. Știi ce ai de făcut. Nu mă interesează. Te duci și faci treaba Nu vii la mine cu d’astea.” Și, atunci, a făcut click, și s-a dus. Nu s-a pus pe plâns. Nu a zis: „Te rog mamă! Primește-mă!” De asta trebuie să fie conștiente mamele. Mai ales către băieți. Să le dea bărbăția asta.
Părintele Teologos: Responsabilizare
Dr. Radu Dobriceanu: Și să le mai dea în continuare, ideea de viață de familie. Ei trebuie să își mulțumească femeia lor, nu mama lor.
Părintele Teologos: Da. Marea problemă.
Dr. Radu Dobriceanu: Asta trebuie să fie vorbită din ce în ce mai des în relația mamă-băiat. Ca băiatul să știe că e ok să-și lase mama. Și mama, la fel. Să fie cea care să știe să se oprească.
Traumele cauzate de divorț asupra copiilor
Părintele Teologos: Da. Pentru că, în clipa în care există imixtiuni din afară, de către persoane care sunt părtinitoare. Și, evident, mama este părtinitoare. Și care n-au experiență duhovnicească necesară, generează tensiuni. Și, atunci se poate ajunge până la divorț. Ce înseamnă divorțul?
Dr. Radu Dobriceanu: Divorțul poate avea mai multe implicații. În primul rând, asupra copiilor. Dacă sunt copii, acesta este cel mai distructiv. Și, mai distructiv de atât, este faptul că mulți au încăpățânarea, după, sau în timpul divorțului, să nu facă un divorț amical, care oricum este traumatizant. Aleg calea și mai dificilă. Cu răzbunări, cu teatru, cu instanțe peste instanțe, cu recursuri: “Nu. Lasă că iau eu copilul nu știu câte zile. Tu îmi dai pensie alimentară.” Nu există. Totul se sparge în capul copilului.
Părintele Teologos: Și iarăși cu clevetiri.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Și vorbitul urât de către celălălt în fața copilului. Pe copil nu îl interesează lucrurile astea. Faptul că nu își va mai vedea unul dintre părinți, este un concept pe care el nu-l va putea …
Părintele Teologos: Este iadul. De la raiul acela pe care îl avea, apare iadul în fața lui, deschis.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Nu se va putea adapta la el niciodată. Dacă vorbim la o vârstă unde copilul are douăzeci și cinci de ani, și atunci ar fi greu. Dar, își poate găsi liniștea în alte lucruri.
Părintele Teologos: Oarecum s-a mai maturizat. Oarecum…
Dr. Radu Dobriceanu: Când a ieșit din lumea creată de părinți, și și-a făcut el rostul lui, lumea lui.
Părintele Teologos: Și s-a îndreptat mai mult către Dumnezeu.
Dr. Radu Dobriceanu: Asta ar fi ideal. Dar, când copiii sunt dependenți de părinți, și lumea lor e lumea în care sunt părinții, asta poate să aibe anumite repercursiuni de diferite manière. Am mai vorbit despre diferitele tulburări de personalitate, despre depresie, despre ADHD. Am vorbit despre ADHD și ca o formă de traumă din copilărie, unde emoții negative constante îi declanșează copilului un mecanism de autoapărare. Deci, poate să aibă repercusiuni, care dacă am fi mai conștienți de ele, noi, ca adulți ne-am gândi de două ori până să facem pasul divorțului.
Părintele Teologos: Adică, trebuie să facem răbdare. Și, iarăși, cred că este foarte important un singur aspect să mai subliniem. Acela al faptului că oamenii astăzi nu mai comit. Adică, oamenii nu mai vor să se căsătorească. Împing foarte mult treaba asta. Ei zic să își trăiască viața, sau “să nu mă leg la cap”. Care sunt niște expresii groaznice. Dar, cred că astea produc foarte multă amărăciune, foarte multă nesiguranță, foarte multă anxietate, foarte multe traume.
Căsătoria ca formă de nevoință și maturizare
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Este o realitate părinte. Lumea preferă să trăiască în concubinaj. Nu judecăm. Fiecare cum știe. Dar, dacă e să ne legăm de ceea ce se spune la carte, și de învățăturile date nouă spre zidirea noastră, spre dezvoltarea noastră în duh, ar trebui să ne gândim mai viu la aspectul căsătoriei. Și, să ne gândim ok, unii poate fac pasul ăsta mai devreme, alții mai târziu. Cum ziceam, nu-i neapărat asta problema, dar decizia de a nu te căsători, poate nici asta nu este neapărat o problemă. Problema principală este dacă faci pasul ăsta, să-l faci. Să stărui în el.
Părintele Teologos: Să nu fie despărțirea. De fapt, problema cea mai mare Radule, cred că este singurătatea. Marea problemă a singurătății. Deci, omul care nu se căsătorește, trebuie să fie căsătorit cu Dumnezeu. Trebuie să aibă o relație foarte bună cu Dumnezeu. Vorbim de omul care e singur. Omul care stă în concubinaj, acela trăiește în continuu într-o nesiguranță, într-o neliniște, și într-o mare energie demonică. De ce? Pentru că, o dată e păcatul trupesc la centru. Nu există clopotul harului. Pentru că, căsătoria. Eu sunt monah. Nu sunt căsătorit. Căsătoria este o mare, mare taină a Bisericii, prin care se dă un har foarte puternic celor doi miri, astfel încât să se unească, să își unească sufletele, să poată să meargă înainte împreună pe calea desăvârșirii.
Dr. Radu Dobriceanu: Cum am auzit și eu de la diverși pelerini. Și, probabil că și dumneavoastră ați spus la pelerini care veneau la dumneavoastră cu gândurile de a se retrage, cum este văzută căsătoria. Adică, dacă chiar vrei să intri în monahism, ia încearcă căsătoria. Să vezi acolo nevoință.
Părintele Teologos: Da, este o instituție, într-adevăr, care îl maturizează pe om foarte mult. Însă, omul nu vrea să își asume responsabilități. Și din cauza asta, cred că rămâne și infantil.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Despre asta vorbeam. Despre responsabilitatea părinților față de copil. Și de a-i transmite copilului emoție, siguranță, adaptarea la eșec, adaptarea la situații grele. Pentru că, dacă le ai pe toate astea, practic poți să faci față în viață, nu numai în ceea ce privește planul familial, cât și social. Dacă tu ai fost pregătit pentru ele, tu oarecum te aștepți, și nu mai ești fără arme, fără tool-uri
Părintele Teologos: Antisocial.
Emanciparea femeii
Dr. Radu Dobriceanu: Și, evident că ajută lucrurile astea. Și, ați specificat de feminism. Feminismul a apărut din nevoia femeii de a fi emancipată. Dacă ne gândim la ideea asta de a fi femeie emancipată, ea s-a simțit, spus pe românește, pusă sub papuc de către bărbat.
Părintele Teologos: Opresată.
Dr. Radu Dobriceanu: Opresată, da. Ceea ce poate că este un sâmbure de adevăr pe undeva.
Părintele Teologos: Așa este. Dar, nu în ortodoxie.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Nu, în ortodoxie. Vorbim în general. Practic, nu în ortodoxie s-a născut femininismul.
Părintele Teologos: Chiar în anti ortodoxie.
Dr. Radu Dobriceanu: Și, normal, că de-a lungul anilor a intrat peste tot. S-a dezvoltat. Ceea ce începem, cu greu poți îl să oprești după aceea.
Părintele Teologos: Așa este. Problema este că soluția nu este corectă.
Dr. Radu Dobriceanu: Nu este corectă. Și asta se vede. Nu știu, nu sunt eu în măsură să zic. Deși, la carte se spune care este rolul femeii. Dar, nu toate femeile chiar și căsătorite fiind, au copii. Din diverse motive. Dar, asta nu cred că le îngrădește mântuirea, nu?
Părintele Teologos: Nici vorbă. Problema feminismului este că feminismul, pe baza mirajului emancipării femeii, face din femeie un bărbat. Face din femeie pe cineva foarte dur. Nu. Femeia nu trebuie nici să fie limitată la cratiță, dar nici cea care sparge ceapa cu pumnul. Femeia poate orice meserie, dar să nu se piardă acea flacără a iubirii.
Dr. Radu Dobriceanu: Acel lucru care complementează bărbatul. Pentru că, se pierde acel element de completare.
Părintele Teologos: Și acel lucru dacă se pierde, chinuie și femeia, și pe toți cei din jur.
Dr. Radu Dobriceanu: Da, automat. E ca o piesă la mașină. Dacă se strică o parte, nu mai merge mașina. Bărbatul nu mai poate să meargă înainte fără femeie, și nici viceversa. Feminismul s-a născut din ideea asta, care a fost la început o idee, să zicem, pe alocuri justă, poate neutră. Dar, s-a dezvoltat în ceva care face foarte rău, mai mult femeilor și, automat, și bărbaților.
Părintele Teologos: Întregii societăți.
Dr. Radu Dobriceanu: Și prin meseria mea văd că am paciente care vin la o vârstă înaintată, pentru că au făcut niște decizii, au prioritizat niște lucruri. Și, acum, la o vârstă a maturității, își dau seama că au făcut niște greșeli. Și, dacă ar fi avut vârsta de dinainte, ar fi purces altfel.
Părintele Teologos: “Dă-i Doamne româncei mintea cea de pe urmă.”
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Deci, evident, feminismul este foarte prezent în societate, și se pune presiune pe femeie să fie CEO, să știe să gătească, să fie mamă, să…
Părintele Teologos: …aibă o anumită volubilitate.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. Să fie dinamică, să fie volatilă, să le facă pe toate. Iar, femeia, ca și noi, e om. Deci, nu le poate face pe toate. Este o presiune foarte mare.
Viitorul familiei: reîntoarcerea la tradiție
Părintele Teologos: Cum vezi viitorul?
Dr. Radu Dobriceanu: În ce context? Al familiei?
Părintele Teologos: Da. Despre familie vorbim.
Dr. Radu Dobriceanu: Părinte, cred că dacă suntem vii în duh, în Dumnezeu, avem mecanisme de „going back to the drawing board”.
Părintele Teologos: La tradiție.
Dr. Radu Dobriceanu: Da. La tradiție. Dacă mergem pe calea asta unde vedem că ne punem bețe în roate singuri, evident că nu este bine. Dar, asta e o decizie individuală. Ce decidem noi să facem. Că până la urmă și încăpățânarea. Noi sunt așa de încăpățânați, că în anumite maniere știm greșeala, și purcedem în continuare
Părintele Teologos: Nu vrem să acceptăm. De fapt, lipsește smerenia.
Dr. Radu Dobriceanu: Lipsește smerenia.
Părintele Teologos: Mulțumim tare mult, Radu!
Dr. Radu Dobriceanu: Cu mare drag!
Părintele Teologos: Dumnezeu să te binecuvânteze.
Dr. Radu Dobriceanu: Pe noi, pe toți.
Părintele Teologos: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
