Ascultați un cuvânt foarte bun al părintelui Spiridon Bailey în care acesta ne vorbește despre Sfinții care sunt Călăuzele duhovnicești în viața noastră.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Călăuzele duhovnicești – p. Spiridon Bailey
Părintele Spyridon Bailey este preot al eparhiei Marii Britanii și Europei de Vest a Biserii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, slujind în Anglia și Irlanda. În acest podcast video aplică învățăturile Părinților Bisericii în viața modernă, făcând referință la textul evanghelic duminical. Și acum, Părintele Spiridon…
Dacă vrem să învățăm ceva, absolut orice, trebuie să găsim un profesor priceput. Aceasta se aplică ingineriei, artelor marțiale și chiar la a fi părinte. Tragedia pe care o întâlnim în zilele de astăzi este în special cea a tinerilor ce cresc fără a avea un model bun, fără a avea un tată în familie. Atâtea cămine destrămate, și atâția tineri crescuți fără acest exemplu, fără acel profesor în fața lor. Un dascăl care să arate ce înseamnă sa fii părinte, să fii bărbat. Și nu este de ajuns să găsim pe cineva care ne vorbește despre abilitățile pe care vrem să le dobândim, trebuie să găsim pe cineva care ilustrează aceste abilități, care le trăiește, care pune în practică lucrurile pe care noi vrem să le învățăm.
Și toate aceste lucruri sunt adevărate și pentru rugăciune, pentru viața duhovnicească. Trebuie să găsim îndrumători duhovnicești, dascăli duhovnicești. Cei care nu doar au repetat cuvintele învățăturii duhovnicești, ci au urcat ei înșiși culmile rugăciunii, culmile vieții duhovnicești, [Dascăli] ce pot trăi practic ceea ce noi căutăm, ceea ce noi ne dorim. Bineînțeles, Duhul Sfânt ne îndrumă în rugăciune. Există o vorbă între sfinți: „Nimic nu te învață despre rugăciune precum rugăciunea însăși.” Duhul Sfânt ne îndrumă și ne conduce spre plinătatea rugăciunii. Dar avem atâtea de învățat de la sfinți! În istoria Bisericii, viețile sfinților sunt acolo de-a lungul Tradiției și a istoriei Bisericii, dar sunt mulți sfinți în viață, printre noi, astăzi, pe care trebuie să îi căutăm și să învățăm de la ei.
Și învățăm ascultând, privind, punând în practică ceea ce am văzut. Punând în practică, copiind, ceea ce ni se înfățișează, pilda din fața noastră. Așadar, haideți să le studiem viețile, să le studiem cuvintele, să imităm viețile lor de rugăciune, căci așa învățăm să ne rugăm. Și bineînțeles, ei înșiși, sfinții, au învățat de la Bătrâni sfințiți. Este o tradiție vie. Iar noi suntem chemați să învățăm și noi această tradiție vie. Să lăsăm să se aprindă în inimile noastre focul rugăciunii. Trebuie să aprindem, să ocrotim acea scânteie ca să crească, să ajungem să ardă inima noastră, să fim vii în Duhul Sfânt și să ardem cu rugăciunea.
Să ne gândim, așadar, la câteva exemple simple, de lucruri pe care ei ne-au învățat. Câteva exemple simple care să ne ajute pe calea aceasta, învățăturile lor, căci ne dorim să ne rugăm, ne dorim mai multă apropiere de Dumnezeu. Ei bine, Sf. Pavel ne spune că suntem chemați să ne rugăm întotdeauna, neîncetat, iar prin aceasta Sf. Pavel ne spune, zic Sfinții Părinți, să avem mereu aducerea aminte de Dumnezeu în mintea și inima noastră, să fim conștienți că Dumnezeu este cu noi mereu. Să trăim mereu ca înaintea lui Dumnezeu. Dar Sfinții ne spun și că sunt anuminte momente când ar trebui să ne rugăm.
Acum, în vremea noastră, Starețul Efrem din Arizona, a spus că imediat ce ne trezim din somn, în acel moment există o claritate a gândului, a minții noastre, după orele de somn, mintea se află într-o anume stare ce îi permite să se apropie mai mult, să se concentreze pe Hristos în rugăciune. Imediat ce ne trezim. Această stare a minții este îndeosebi potrivită rugăciunii.
Starețul Efrem dă câteva sfaturi foarte simple și practice. Spune: „luați un mic scăunel, așezați-vă, și, mai întâi, aduceți-vă aminte de realitatea morții voastre. Gândiți-vă la realitatea morții, că în câteva ore am putea muri. Că însăși această zi ar putea fi ziua morții noastre și aceasta ar putea fi ultima șansă pe care o avem de a striga și chema mila Domnului.” Aceasta ar putea fi ultima mea șansă de a-I cere Domnului să mă ierte, în timp ce spun cuvintele rugăciunii lui Iisus. Deci, el spune: „aduceți-vă în minte, lăsați ca gândul la moarte să fie o socoteală „la rece” a faptului că peste câteva ore demonii s-ar putea apropia de mine, acuzându-mă de tot ceea ce am greșit în viața mea. Iar aceasta ar putea fi ultima mea șansă să Îi cer lui Dumnezeu: ‘miluiește-mă pe mine păcătosul’.”
Apoi ne spune, chiar dacă este doar pentru 5 sau 10 minute, lăsați ca aceste gânduri lucide să ne încurajeze să spunem cuvintele rugăciunii lui Iisus, da, cu trezvie, dar și cu o ardoare, cu dor. Realitatea, adevărata realitate a faptului că trebuie să chemăm strigând mila Domnului… Trebuie să ne agățăm de Hristos, să ne agățăm de însăși cuvintele rugăciunii lui Iisus. Să fie aceasta strigarea noastră, ca și cum ar fi ultima noastră chemare înainte de judecată. Haideți să chemăm mila Domnului, cu simțământul adevărului și realității acestui moment.
Dar când spunem un simțământ al adevărului realității, toți Sfinții, marii noștri dascăli, ne-au spus să nu începem prin a ne închipui lucruri, nici măcar să nu ni-L închipuim pe Hristos sau pe Maica Domnului, pe Născătoarea de Dumnezeu, sau pe Sfinți, să nu lăsăm imaginația să înceapă să aducă imagini sau închipuiri ale lor înaintea noastră. Este un act de credință un act de încredere, să credem că ne rugăm și suntem auziți de Dumnezeu și că El este acolo și ne ascultă. Nu avem nevoie să evocăm cu imaginația noastră. Și de fapt Sfinții noștri învățători ne avertizează: „nu vă închipuiți niciodată nimic la rugăcine pentru că ne va induce în eroare”. Acolo, în imaginația noastră este locul în care diavolii ne pot ispiti cu fantezii și idei false. Și în acest fel începem să înaintăm în viața noastră duhovnicească, în viața noastră de rugăciune.
Un început al zilei în trezvie. Cât de puțin timp am putea găsi înaintea presiunilor zilnice – fie că sunt legate de famile, fie că sunt și solicitări de la lucru, trebuie să ne separăm, să nu ne lăsăm atacați de ele. Nu trebuie să începem să ne gândim la conversațiile și la sarcinile zilei ce ne așteaptă. Retrăgeți-vă! Găsiți, îngrădiți o mică perioadă de timp în fiecare dimineață, 5 sau 10 minute, chiar dacă doar atât putem, dar dacă o facem regulat, treptat va deveni temelia întregii zile și tot ceea ce vom face în restul zilei va fi colorat, afectat, va fi construit pe această temelie a rugăciunii. Aceasta ne învață Sfinții. Așa începem să transformăm nu doar restul zilei, ci întreaga noastră viață. Construind o temelie de rugăciune în viața noastră.
Și, bineînțeles, partea importantă este să nu ne depășim resursele, să nu mergem peste ceea ce ne stă în putință. Să începem cu ceva ce putem face și păstra. Dacă sunt doar 5 sau 10 minute, începeți cu aceasta. Nu începeți cu ceva ce e cu mult peste putințele noastre, încât după o săptămână abandonăm și renunțăm. Căci așa eșuăm. Găsiți ceva ce puteți face regulat, frecvent și țineți-vă de aceasta. Să vă fie temelie, cadru, structură a vieții, ce începe să ne transforme zilele.
Bineînțeles, diavolul urăște în mod special această rugăciune. Urăște rugăciunea lui Iisus. Și va arunca tot felul de ispite, de semințe, care să ne tragă deoparte, să ne distragă chiar și de la acest scurt timp de rugăciune. Ne va bombarda cu gânduri și griji, va crea în noi o stare de letargie, descurajare, va crea în noi o nevoie de a merge mai departe, de grabă. Dar să le dăm la o parte aceste gânduri,aceste ispite, să începem să ocrotim acest timp. Dacă găsiți, sau dacă aveți un metanier, folosiți-l. Spuneți-vă: „nici nu te gândi la cât timp te-ai rugat.” Folosiți nodurile de pe metanier să ocrotiți timpul. Spuneți-vă: „nu contează cât timp cred că am stat aici la rugăciune sau cât timp am stat de fapt, voi face poate 30, poate 40 sau oricâte [noduri]. Doar lucrați nodurile de pe o singură sfoară. Lăsați ca această structură să vă ocrotească timpul, să facă loc păcii să se așeze, ca voi să fiți apărați de gândurile ce vă distrag legate de timp, de grabă și în restul zilei.
Diavolul urăște această formă de rugăciune și dacă nici această realitate nu ne dă avânt să ne rugăm mai mult în acest fel, atunci nimic nu o va face. Trebuie să dăm la o parte toate ispitele atunci când ne rugăm. Aduceți-vă aminte încă, înainte de a vă ruga, de sfințenia învățătorilor noștri, acești Sfinți, acești Stareți, acești Părinți care au trăit înaintea noastră și care, da, trăiesc și în lumea aceasta așa ca noi. Ne dăm seama atunci când întâlnim Sfinți: sfințenia lor, felul lor de viață, blândețea și dragostea lor, acestea ating ceva în inima noastră.
Să ne reamintim de această sfințenie deoarece drumul spre sfințenie este calea spre care suntem chemați ca și creștini ortodocși. Ortodoxia este calea spre sfințenie. Ortodoxia este calea sfințeniei. Ortodoxia este mireasa lui Hristos. Ortodoxia e singura cale prin care găsim plinătatea adevărului. Sunt mulți creștini, oameni foarte pioși și devotați, care însetează după Dumnezeu, dar sunt în afara Ortodoxiei și este sfâșietor să știm că orice ar face și oricât de credincioși ar fi nu vor putea afla niciodată această deplinătate a adevărului în afara Ortodoxiei. Sunt frânturi, aspecte și licăriri ale adevărului în toată lumea creștină, dar această deplinătate a lui Hristos, realitatea deplină a lui Hristos, se găsește doar în Ortodoxie. Și doar în Ortodoxie găsim acești învățători cu adevărat sfinți, și doar în Ortodoxie putem primi aceste învățături și putem parcurge noi înșine această viață de rugăciune și această cale spre sfințenie.
Calea simplă către Dumnezeu – descoperirea drumului înapoi spre credința autentică. Părintele Spyridon Bailey este autorul mai multor cărți, printre care și „Ortodoxia și împărăția lui Satana” și „Călătorie în Muntele Athos”. Îi puteți scrie un email părintelui Spyrindon la simplepath@ancientfaith.com
Aceasta a fost o prezentare susținută financiar de către ascultători a Ancient Faith Radio.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
12 Comment
Cum votăm la primul tur? Care e răul cel mai mic? Lucrurile s-au complicat tare în ultimele zile.
Eu voiam să votez cu Elana Lasconi, fiindcă susținea familia tradițională, dar la dezbatere prea mult a luptat pentru drepturile LGBT și parteneriatul civil.
George Simion a combătut bine aceste lucruri, dar la el sunt două mari probleme: 1. PSD a scos-o din cursă pe Diana Șoșoacă pentru ca să iasă Ciolacu cu Simion în turul doi, unde Simion va fi făcut extremist din toate părțile și câștigă Ciolacu garantat, deci un vot pentru Simion în primul tur e de fapt un vot pentru Ciolacu. 2. Diana Șoșoacă a dezvăluit că l-a prins în pat cu șoferul, lucru care, dacă e adevărat, tulbură mult apele.
Mircea Geoană e exponentul vechiului sistem, chiar dacă se dă independent acum.
Iar ceilalți nu au șanse. Deci ce facem… cum votăm în primul tur…
Ah, iar Ciucă și Ciolacu nici nu intră în discuție fiindcă, printre altele, n-au avut bunul simț să se prezinte la dezbaterea prezidențială, arătând că sunt mai presus de noi, muritorii, foarte urât gest. Deci alegerea clar trebuie să fie dintre cei ce s-au prezentat. Dar cine? Că sunt problematici cu toții. Care e răul cel mai mic?
Am spus că Lasconi este un cameleon politic. Da, Ci-Ci au făcut un gest foarte urât. Simion nu va fi făcut extremist – au încercat acum să-l facă „spion rus” însă nu le-a ieșit. 2. L-a prins Șoșoacă în pat pe Simion cu șoferul?? Dacă prin asta se subînțelege ceva păcătos este total exclus să fie adevărat. Desigur că nu zic că Simion este un Sfânt însă nici pe departe să facă așa ceva (Simion este căsătorit cu copil) – și mai ales că asta vine din gura lui Șoșoacă.
Da, circulă de ceva vreme zvonuri că ar fi homosexual pe ascuns, iar Șoșoacă la asta se referă, acestea sunt declarațiile ei, citate de pe https://evz.ro/dezvaluiri-socante-despre-george-simion-mi-a-deschis-usa-in-chiloti-si-in-pat-era-soferul-dansului.html : „Am luat și eu o camera și mi-au dat o camera zid în zid. Era vreo 12 noaptea. Trebuia sa rezolv o situație, trebuia să plec spre Iasi, am bătut la ușă, mi-a deschis ușa în chiloți și în pat era șoferul dânsului. Șoferul a spus: George, cine e la ușă. M-a rugat să nu vorbesc despre asta. Când candidezi la acesta funcție, nu ai cum să minți că ești credincios și faci ditai nunta și botezul”.
Nu știu dacă sunt sau nu adevărate, dar chiar dacă nu sunt, mai problematic e faptul că PSD-ul și-a folosit judecătorii numiți tot de ei la CC ca să o scoată pe Diana Șoșoacă din cursă în mod total nedrept și neconstituțional, cu scopul de a-l împinge pe George Simion în turul 2, ei fiind 100% siguri că doar cu Simion, Ciolacu poate câștiga turul doi. Se repetă exact strategia Iliescu-Vadim. De aceea nu cred că pot să votez cu Simion… nu văd cum ar putea să câștige turul 2…
Dar acum nu prea pot nici cu Lasconi… ea poate câștiga turul 2, dar mă tem că va merge pe repede înainte spre politicile LGBT… Singura speranță ar fi ca ea să fi jucat acum un rol mai woke ca să facă contrast cu bărbații mai conservatori din jurul ei, și astfel să ia voturile tinerilor progresiști. Trebuie să ne gândim și la asta.
Mai rămâne Geoană ca opțiune oarecum validă, dar… offf… ce facem…. ne întoarcem în 2009?
Spunea părintele Teofil Părăian că dacă faci ce nu crezi, ajungi să crezi ce faci, ți se schimbă mintea după faptele tale… asta legat de Lasconi și presupunerea că susține doar formal lgbt.
Aceasta e situația tuturor politicienilor din toate timpurile democratice. Niciodată nu pot să facă exact ceea ce simt și cred, fiindcă-și strică relațiile diplomatice și pierd voturile a o parte din cetățeni. Doar dictatorii pot aplica exact ceea ce simt și cred, fără rezerve, iar dictatura nu e o soluție. De ce? Fiindcă ceea ce simți și crezi nu e voia lui Dumnezeu, e voia ta. Impui voia ta păcătoasă altora. De aceea în democrație, faptul că politicienii trebuie să se modeleze după relațiile diplomatice și după alegători nu e neapărat ceva negativ în sens de falsitate, poate fi și pozitiv, în sensul că nu pot să-și facă doar voia proprie, trebuie să facă și voia poporului. Politicianul trebuie să facă ascultate față de popor, poporul e cel validat de Dumnezeu față de care trebuie să facă ascultare. Dar ascultarea se limitează la păcat. Dacă voia poporului e păcătoasă (LGBT), atunci nu trebuie ascultată. Dar dacă nu o asculți ca politician, atunci nu te votează și nu poți face nimic. E o situație complicată.
Hai că am mai scăpat de unul, cei doi Ci-Ci împreună cu Geoană au refuzat dezbaterea Cap la Cap cu CTP la Europa FM. Geoană arată lipsă de curaj prin neacceptarea invitației, așa că ne face treaba mai ușoară. Au mai rămas Elena Lasconi și George Simion ca opțiuni valide de vot cu șanse de turul 2. Elena Lasconi a acceptat, a fost atacată foarte dur de CTP, dar faptul că n-a fugit de pericol e grăitor, aveți aici înregistrarea Live-ului: https://www.youtube.com/live/FAppUvQcXCg . Aș vrea să-l văd și pe George Simion cap la cap cu CTP în această emisiune, sper că va fi invitat și va accepta, fiindcă în funcție de prestația sa sub foc continuu mă voi decide. Curajul și respectul față de cetățeni e foarte important, mai ales că venim după 10 ani de președinte care nu mai are curajul să dea ochii cu presa sau să răspundă oamenilor, așa că Ciucă, Ciolacu și Geoană, prin lipsă de curaj și neprezență, se auto-elimină din start, sper ca românii să țină cont de acest lucru Duminică la vot.
Ah, un lucru pe care tocmai l-am realizat, George Simion, în dezbaterea de la Digi, a zis că va face alianță și cu USR dacă va fi nevoie, dar nu cu Elena Lasconi, ci cu Drulă. Foarte mare greșeală. Când Elena Lasconi a zis că susține căsătoria tradițională, Drulă a fost cel care a scos-o de pe listele de la Europarlamentare. Dumnezeu nu i-a ajutat și USR a pierdut localele, Drulă a pierdut șefia partidului, luată apoi de Elena Lasconi. Drulă e reprezentantul acelei aripi periculoase și woke din USR care trebuie extirpată, nicidecum susținută. Deci pentru aceste vorbe ale lui Simion, plus planul PSD de a-l băga în turul doi ca să câștige Ciolacu, plus ce a dezvăluit Șoșoacă, eu înclin spre Lasconi ca fiind răul cel mai mic. Dar încă nu sunt 100% decis. Să vedem ce se mai întâmplă până Duminică.
Oricum, democrația a câștigat anul acesta în România, cu această luptă intensă și reală pentru președinție în turul 1. În toate alegerile trecute am avut de ales doar dintre doi oameni, omul PSD-ului și omul „dreptei” care de fapt tot din FNS se trăgea. Turul 1 era doar formal, era clar cine intră în turul 2. Acum pentru prima dată avem un tur 1 real și asta mă bucură.
NU, nici vorbă! Lasconi este cu mult, mult mai periculoasă. Ea promovează LGBT. Tu de fapt cauți pretexte ca să-ți validezi distorsiunea pe care o ai în inima ta către USR.
Părinte, atunci ce facem, votăm cu George Simion? Că eu cu cei care au absentat de dezbateri nu votez, indiferent de viziunile lor politice, fiindcă avem nevoie de lideri curajoși. Deci rămân doar Lasconi și Simion.
Am citit chiar acum o analiză a lui Băsescu care confirmă că Simion pierde turul doi cu Ciolacu, fiindcă o mare parte a electoratului de dreapta va sta acasă în turul doi dacă ies cei doi. E foarte evident acest fapt și din modul în care PSD a eliminat-o pe Diana Șoșoacă. Sau dvs. credeți că și Ciolacu e mai bun ca Lasconi, adică se merită riscul ca Simion să intre în turul doi cu Ciolacu, chiar dacă iese Ciolacu în final?
Părinte, există părinți înainte-văzători la Athos care zic că George Simion câștigă turul doi cu Ciolacu? Dacă da, eu votez Simion în turul 1. Dacă nu, nu știu ce să fac… e foarte greu de decis…
M-am decis, părinte! Voi vota cu George Simion în primul tur, și sper că va ajunge și în al doilea. Mulțumesc pentru îndrumare! Tot timpul am simțit o energie negativă de fiecare dată când căutam argumente logice pentru Lasconi și USR, e un fel de disonanță cognitivă (senzația conflictuală pe o simțim când faptele nu se aliniază cu gândurile), doar că include sfera spirituală, ceea ce gândeam în mod rațional se ciocnea cu ceea ce simțeam în plan spiritual. Când am luat decizia pentru Simion, am simțit pace, lupta s-a încheiat, și asta mi-a întărit convingerea că e decizia bună.
I-am urmărit și interviul de la Europa FM de acum o oră – https://www.youtube.com/live/S1bsxGvIF4c – și alte clipuri, cred că aveați dreptate când ziceați că majoritatea atacurilor din media sunt manipulări. Nu am găsit nimic atât de odios la el.
Desigur, mă tem de strategia PSD-ului de a-l împinge în turul 2 ca să câștige Ciolacu, chiar și Simion a recunoscut acum la Europa FM că PSD-ul ar putea avea o astfel de strategie, dar el zice că nu e blat, că PSD-ul, dacă ar face asta, ar face-o în mod independent. Vom vedea.
Tocmai v-am trimis și un pomelnic cu numele noastre, părinte, că avem și alte decizii grele de luat în plan personal și profesional, avem nevoie de ajutor, vă mulțumim mult!